Friday, Mar. 24, 2017

A fost sau nu a fost… bine pentru noi

Written By:

|

Tuesday, 3 April, 2012

|

Posted In:

|

57 Comments

A fost sau nu a fost… bine pentru noi

E vorba despre o poveste banală, totuşi, la limita absurdului. E vorba despre un meci ca oricare altul, căci multe asemenea vor mai fi de-acum încolo, însă dominat de spirit revoluţionar – un „acum ori niciodată” într-o seară de luni deloc prielnică pentru asemenea evenimente. E vorba despre un oraş într-o veşnică aşteptare în care, din păcate, nimic nu se întâmplă, niciun titlu, nicio cupă, în ciuda tuturor tresăririlor orgolioase, provinciale. E vorba despre despre o echipă adusă „în ghiveci”, în numele agriculturii de succes şi o alta, în contrapondere, sădită într-un sol roditor, lăsată să crească pentru a culege deja trofee.

În oraşul moldav s-a pus de o revoluţie în fotbalul românesc, încă una pe lângă cea existentă (şi de succes) de la Cluj. Una făurită cu mijloacele disponibile local, cu un pic de spoială a bazei sportive, cu meciuri europene ce nu au „stomacul” să găsească și să recunoască oficial oraşul, una alimentată cu bani, cu orgoliu nemăsurat şi mereu cu prea multe vorbe, o revoluţie deconspirată înainte de a se fi înfăptuit, sabotată de prea desele acuze de colaboraţionism formulate mereu şi mereu de către acelaşi “Lider Maximo”. O diferenţă de provincialism diametral opus, ce s-a văzut şi în preajma acestui eveniment, atât înainte de meci, cât şi după. Unii cu războiu’, ceilalţi…. cu tărăboiu’ – şi un nume ce rimează.

Dincolo de aceste considerente, ambele îşi merită titulatura de revoluţie, fiindcă ambele au doborât clar puterea centrală, bucureşteană. Ambele cluburi sunt acum peste cele din Capitală ca valoare a lotului şi, chiar dacă la Vaslui vârsta începe să devină o problemă, sunt semne că se va produce şi acolo, cât de curând, o năpârlire, o întinerire a lotului. Nu contează că ei nu au vândut mai nimic în tot acest timp, că e, de fapt, un club care doar consumă (fără a produce), acea “afacere” este una a mândriei personale, a obsesiei unuia ce s-a pus la masa de joc obsedat de ruleta fotbalului. Dacă va mai sta mult în acest fel poate va şi câştiga, depinde de capitalul aruncat pe masă, dar sunt curios cât va pierde la final, când va face evaluarea finală.  Important este acum prezentul cel care spune că Vasluiul poate să bată pe oricine, că a pornit o recoltă de puncte impresionantă, asta cu ajutorul unei linii de mijlocaşi ce treieră mai ceva ca o combină “John Deere”. Au renunţat la “hizotehnia” românească păguboasă din tur, cea care i-a dus la multe catastrofe (precum cea din Gruia), iar acum cu spaniolul Inacio au renăscut, au arătat încă din iarnă, din amicale, că au devenit cea mai solidă echipă din fotbalul nostru. Au bătut multe echipe (şi au făcut-o cu stil), au mers mereu la victorie şi, nu e de mirare, de ce chiar şi de la distanţa de 8 puncte dintre ei şi CFR, casele de pariuri îi cotau ca favoriţi.

Măcar din aceste puncte de vedere, trebuie să ne dăm seama că am fost în faţa celui mai greu meci din primăvara lui 2012. Avem derby-uri cu echipele bucureştene, dar jocul lor, cât se poate de românesc, ne permite să sperăm în victorii acolo. Cu Vaslui însă era altceva, foamea de puncte a vasluienilor era cea mai periculoasă, era o furie imprevizibilă. Asta s-a văzut încă din startul meciului, cu CFR-ul împinsă către propriul careu, ca un boxer împins în colţ, dar care ţine bine garda sus. Se poate juca fotbal inteligent, se poate juca pe valoare, dar atunci când adversarul are inoculat instinctul de “do or die”, are avantajul moral, iar aceasta ambiţie e cât un jucător în plus. Avantaj moral, însă nu mental, fiindcă aici au arătat ceferiştii acel plus decisiv – calmul. Au amortizat bine primele ciocniri ale meciului, au preluat iureşul de început chiar cu preţul câtorva faulturi şi cartonaşe, iar apoi, la prima oportunitate, au lovit decisiv: alergare din altă dimensiune a lui Sougou şi centrare cu precizie de laser pentru Ronny. Ce-a urmat? Un vasluian pierzându-şi cumpătul, tocmai din cauza furiei de care vorbeam mai sus şi cartonaş roşu. Nu mă apuc să vă povestesc un meci pe care l-aţi văzut! Am făcut însă această înşiruire de fapte pentru a face paralela corectă cu un alt meci al sezonului: Oţelul – CFR 0-4. Acolo am avut şansa de a da gol rapid, culmea, tot aşa, cu sprint Sougou şi pasă către Ronny, apoi ne-am domolit, asta în timp ce înfierbântaţii gălăţeni au comis eroarea supremă: fault de roşu (clar) a lui Silviu Ilie la Ronny. De la 1-0 şi cu om în plus, drumul a fost sigur până la fluviu (ca tot jucam la Galaţi), până la scorul fluviu. Acum, cu 1-0 şi om în plus ar fi putut fi la fel. Sigur, tocmai am spus mai sus, Vasluiul nu este Oţelul, este o evidentă diferenţă de valoare dar… nici CFR-ul de acum nu mai este ca cel din toamnă. Atunci se pasa mai mult, cu mai mult folos, parcă şi fără omogenitate lucrurile mergeau mai natural decât cazna de acum. Fiindcă, dincolo de orice argument, e un mare chin să avem om în plus şi să ne trezim înghesuiţi în pressing, în propriul teren, obligaţi să bubuim mingile în faţă, să ne pomenim că o întreagă primă repriză nu avem decât o singură mare ocazie (cea cu Bastos scoţând mingea pentru adormitul Vranjes) sau faptul că nu avem habar să speculăm atuurile oferite: vezi Sânmărtean apărându-se la Sougou (!!!) ori omul în plus, care ar fi trebuit să ne ofere liniştea unui joc sigur de pase, să nu trebuiască niciun ceferist să execute măcar un dribling! Chin şi lipsa unei idei tactice în gestionarea momentului prielnic. De fapt, ştiţi care a fost marea deosebire între partida de la Galaţi şi cea de la Vaslui? Nu neapărat adversarul ci construcţia propriei echipe. La Galaţi am mers atunci să câştigăm, acum am mers să nu pierdem. O echipă antrenată pentru contraatac, ce nu a ştiut să schimbe rapid, din mers, registrul tactic. E drept că am fost egalaţi rapid şi dintr-o fază fixă – pe eroare masivă individuală, dar, să nu uităm, în cele 7 minute dintre golul lui Ronny şi cel al lui Wesley, ai noştri nu au dat semne că se trezesc la realitate, că spun “Hopa, îi avem în mână, avem un meci de câştigat”.

Din această cauză, revenirea şi dominarea Vasluiului dă apă la moară criticilor CFR-ului exact ca partida Steaua-CFR. Şi atunci am avut 1-0 şi atunci ne-am retras la adăpostul barelor steliste, prevestitoare de egalare. Cred că şi atunci am fost croiţi nu să batem ci să nu pierdem. Înţeleg că este vorba de o tactică. Înţeleg că făcând egaluri în toate derby-urile de-acum încolo: Steaua, Rapid, U Cluj (cu voia voastră) şi, mai ales, Dinamo, putem să ne asigurăm poziţia, dar, să ne gândim că nu întotdeauna lucrurile vor merge atât de favorabil ca în aceste câteva derby-uri terminate în remiză, cu chiu cu vai. Mi-ar plăcea şi mie un pic mai mult curaj, cu o altă abordare un meci cu evoluţia celui de ieri era câştigat. E drept, vasluienii au mai multă experienţă în acest sezon competiţional la a scăpa astfel de meciuri din mână; în Europa League au făcut 2-2 şi cu Lazio şi cu Zurich, deşi, în a doua repriză aveau 2-1 şi om în plus. Sindromul este “frica/emoţia de a-ţi depăşi cu mult obiectivul”.

Faptul că vasluienii au dominat şi la 1-1, că au alergat cu disperare pentru a suplini omul în minus spune suficient de clar că pentru ei altă opţiune nu era. Pentru ei, această ocazie era ca pentru CFR partida de la Turnu Severin, de acum 2 ani: om în minus şi deficit pe tabelă. Un “nu mai avem nimic de pierdut” care a ieşit atunci CFR-ului şi care a dat aripi ieri şi Vasluiului. Chiar dacă ne-au dominat (prin posesie şi stil de joc), CFR-ul s-a proptit destul de bine. Doar mingea blocată în ultimul moment de către Maftei se constituie în mare ocazie. De restul s-a ocupat foarte siguri, când Beto, când apărarea centrală, bine poziţionată la dueluri aeriene în care, teoretic, statura le-ar fi dat doar a doua şansă fundaşilor noştri. O singură mare scăpare a fost tot meciul: Cadu visător în preajma lui Temwanjera şi un gol încasat într-o situaţie de 2 vasluieni contra 3 ceferişti. Fără acea eroare, probabil acum vorbeam despre un alt rezultat dar, trebuie să înţelegem: dacă vreun jucător era perfect, infailibil, atunci cu siguranţă, nu ajungea la CFR. Ce au durut mult au fost însă atacurile resimţite pe partea noastră stângă, acolo unde Camora a fost depăşit mult mai des decât îi este obiceiul, unde s-a născut de câteva ori panică şi unde Bastos nu a venit nici măcar o dată să dubleze (lucru pe care până şi Sougou l-a făcut pe partea dreaptă).

Putea să funcţioneze tactica şi aşa, cu CFR-ul absorbind asalturile în valuri şi lansând mingi pe contraatac, pentru ca, pe final, după secătuirea forţelor adversarului, să răstoarne partida peste el. Se poate spune că s-a câştigat mobilitate din schimbarea lui Mureşan cu Hora, se poate spune că, la vreo 10 minute din acel moment, CFR-ul a început să aibă zvâcniri. 60 de minute cu om în plus şi aproape nimic notabil, dar în ultimele 20 de minute au fost măcar 2 ocazii foarte mari. Prima a fost şansa lui Bastos, scăpat singur pe poartă, cu capul în pământ şi cu un şut iritant de slab. Acolo şi Ronny are o vină, fiindcă nu a ştiut nici să ceară mingea (era cât se poate de singur) dar şi fiindcă, dacă vă uitaţi pe reluări, a stat constant în offside la acea acțiune. A doua a fost faza de 3 contra 2 la care Hora a fost trântit în careu. Revenim la asta când vom vorbi despre arbitraj. Pe lângă cele două deja enumerate, au mai fost  încă cel puțin 3 situaţii în care mingile lansate în adâncime au fost ajunse cu o mănușă în față, de către portarul advers. O singură pasă să fi venit un pic mai încet şi golul era garantat. Hora, prin viteza lui, ar fi fost o soluţie enormă, mult mai devreme, ar fi echilibrat mult mai bine jocul cu Sougou şi, i-ar fi prins astfel în două pioneze în apărare, i-am fi făcut mult mai temători.

Totuși, schimbarea lui Mureşan cu Hora mi se pare cea mai mare greşeală. E adevărat că mijlocul a fost constant pierdut, dar asta nu era vina lui Mureşan. Dimpotrivă, el a fost singurul om care a recuperat constant, de multe ori de unul singur, la mijloc. Au fost dese situaţiile în care Vranjes nu era pe lângă el, în care a trebuit să se descurce singur. Între minutul schimbării, 58 şi momentul în care vasluienii şi-au consumat ultimele rezerve de energie, au mai fost încă vreo 10 minute ce ne puteau fi fatale. Atunci ne-am jucat rău de tot cu focul, iar, mai apoi, dacă e să ne gândim, pasele lungi pentru fugă le putea da foarte uşor şi Mureşan.

Din punctul meu de vedere, cel mai slab jucător ceferist în această partidă a fost exact Vranjes, nu doar pentru precipitarea aceea din faţa porţii, într-o situaţie în care un fost golgheter de Pandurii nu avea voie să rateze ci, special fiindcă zona centrală a fost pierdută cel mai mult din vina lui. Peralta s-a văzut mai mult, a încercat să ordoneze mai bine jocul, a făcut şi foarte multe intercepţii periculoase, a aratăt că nu e cu nimic mai prejos faţă de bătrânii Vasluiului, dar pe bosniac l-am şi uitat minute întregi pe teren. Acolo s-a spulberat omul nostru în plus. Ştiu că alte opţiuni de titularizare nu erau, ştiu că exista precedentul meciului bun făcut cu Galaţiul, dar, exista şi varianta ca la introducerea lui Hora, Mureşan să fie cel păstrat (asta dacă tot vorbeam de precedente şi de oameni decisivi).

La polul opus, cel mai bun om a fost, aproape fără dubii, Sougou. Centrare perfectă de gol şi alte câteva curse extraordinare, pe partea dreaptă, a dominat orice adversar din zonă, a scos acel cartonaş roşu, l-a obligat pe Inacio să-l introducă, preventiv, pe Paito, anulând astfel superioritatea lor din zona de la mijloc. Singurul mare regret este că nu a apucat şi vreun sprint pe zona centrală, că au nimerit tot Hora sau Bastos în locul lui. Sougou este omul care nu ratează niciodată un astfel de sprint, Cardoso (Pandurii) ştie asta foarte bine.

Între aceste două extreme se încadrează restul echipei. Băieţi buni şi răi. La buni începem cu Beto, singurul portar din campionatul României care îţi sare în ochi prin felul în care îşi calculează fiecare ieşire la minge, prin felul în care păşeşte, simte poarta şi atacă fiecare gest. Prezenţa lui în poartă ne mai aduce încă o jumătate de om avantaj. Apoi, un altul care merită lăudat este Piccolo. Nu a comis vreo eroare de genul celei făcute de Cadu şi, în plus, fiecare minge în zona lui a fost respinsă. L-aş lăuda şi pe Ronny pentru gol, pentru felul în care a ştiut să se demarce la acea fază (observaţi mişcarea lui faţă de adversarul direct). A arătat că el este înlocuitorul pentru Kapetanos, nici vorbă Ganea. În aceeaşi categorie intră şi Hora, venit cu foarte multă şi utilă energie, de pe bancă, dar şi  Peralta, cel care a fost singurul ce a ţinut întredeschişi ochii noştri, să nu jucăm complet orbeşte. La cei cu minusuri, îl pun pe Cadu (dar doar pentru eroarea de la gol – moment decisiv totuşi), pe Camora (mult, mult mai nesigur decât de obicei, cu multe împleticeli în minge) şi pe Bastos (a avut ocazii, a dat pase frumoase, a pornit în succesiuni de driblinguri, a făcut toate astea, dar a uitat să îndeplinească lucrurile de bază, esenţiale – replierea pe apărare, pressing, pasele simple). În zona neutră rămân doar Mureşan şi Maftei, ambii cu îndeplinirea celor mai multe sarcini de joc, dar fără plusuri, fără sclipiri. Ganea n-a avut decât 12 minute – la el 5 minute se traduc printr-o atingere de minge, iar De Zerbi… intrat în minutul 89. Schimbarea în acel moment indică şi o dorinţă de tragere de timp.

De la Vaslui merită remarcată chiar toată echipa, pentru abnegaţia cu care au alergat, mai puţin gafeurii, Marius Constantin şi Hugo Luz. Restul, fiecare a dat cam 110% din cât a putut, asta tocmai pentru a fi la egalitate numerică pe teren cu ai noştri.

Derby-ul a arătat clar diferenţa de clasă între liderele Provinciei şi cele ale Capitalei. Cu o zi înainte am servit un somnifer, Rapid-Dinamo, iar derby-ul nostru, chiar dacă disputat pe un teren infect (cu multe mingi ce săreau aiurea), a fost cu măcar 3 stele (din 5) peste, un joc cam de nivelul celor din Europa League.

Cât despre arbitraj, mi se pare că cei care conduc Vasluiul şi-au făcut un obicei din a lua lumea de proşti. De data asta au dus discursul penibil până către sublim. Dacă era meciul dat în direct doar la radio poate îi credeam, dar când până şi un comentator Digi, precum George Dobre, judecă mai toate fazele litigioase în favoarea CFR-ului (e drept, cu jumătate de gură), evidenţa nu cred că poate fi contestată. Se leagă ei de un off-side fluierat aiurea în a doua repriză? Da, dar la acea situaţie Piccolo respinsese! Se leagă de duelul aerian Marius Constantin-Ronny şi lovitura peste faţă dată de al nostru? Nu e oare o diferenţă între o lovitură ca cea dată inteţionat de către Hugo Luz (tare sau încet, chiar nu contează) şi o săritură bărbătească la cap, un duel câştigat de jucătorul nostru, care, un pic dezechilibrat în aer, mişcă mâna, pentru echilibrare? Nu vorbim despre clasica săritură de roşu, cu coatele aruncate în spate, ci de o mişcare cât se poate de naturală. Aşteptaţi maxim 3 meciuri şi veţi vedea şi un jucător de la Vaslui făcând aşa ceva. Să-i vedem atunci pe vorbăreţii de azi – vor spune că e cel mult galben. Sigur, tribuna gazdă poate să cânte cât vrea refrenul favorit al hoţilor. Câtă vreme nu spun cine-s hoţii, atunci îi putem identifica oriunde, cel mai adesea în presă, fiindcă ei cultivă maniera judecăţii denaturate – şi tot ei îşi permit apoi să deducă ipocrit, glasul tribunei. Învaţă un copil o poezioară porcoasă şi apoi, te poţi supăra pe el când o reproduce în public? Cam asta e presa de la noi..

Cât despre penalty-ul la Hora, faza a fost de o evidenţă cum Tudor nu a mai văzut decât la Steaua –CFR de acum 4 ani. Sub ochii lui, minutul 86, noi în teren cu Cadu, ucigaşul perfect de la punctul cu var. 3 puncte în loc de 1, 7 avantaj în loc de 5, un Vaslui scos total din orice calcule, moral excelent înainte de meciul cu Rapid… Să continui? Nu spun că Tudor ar fi avut ceva contra noastră – altfel putea să ignore solicitarea de roşu a asistentului la Hugo Luz. Spun însă că a clacat la testul curajului.. Ce dacă dai 3 roşii şi 2 penalty-uri pentru o echipă? Dacă fazele sunt evidente, trebuie date! Asta înseamnă arbitraj, să judeci, nu să împaci pe toată lumea. Sunt sigur că în fracţiunea de secundă în care ar fi trebuit să fluiere penalty la acea fază, câteva imagini din mintea lui Tudor cuprindeau posibile titluri de ziare de a doua zi, cum CFR-ul a câştigat datorită unui penalty (mai contează că era corect acordat?). Destul să punem acest penalty deoparte pentru a ne rezolva toate discuţiile despre arbitrajul cu intenţie, până la finalul sezonului.

Nu spun că trebuia să câştigăm cu acest penalty. Trebuia să câştigăm fără el! Am fost atât de aproape! Sigur, merge discursul cu „la Vaslui nu câştigă nimeni”. Rapidul a reuşit, încă de 2 ori (e drept, o dată pe vremea lui Hizo). Dar, ce să mai zicem de Braşov, acel 1-0 de acum 2 etape? Noi ne mulţumim cu egalul, observăm că avem toate meciurile de acasă câştigate, iar, în deplasare, avem 3 rezultate consecutive de 1-1! Mai jucăm în deplasări anul acesta la Piatra Neamţ, la Ploieşti, la Mioveni. Toate formaţii nou-promovate. Oare acolo vom câştiga? În rest, derby-uri multe. Şi pentru noi, dar şi pentru adversarele noastre. Dinamo-Steaua, Steaua-Vaslui iată doar câteva exemple în care rămâne în cursă doar 1 dintre cele 2 echipe. Asta, cu condiţia ca noi să câştigăm ce ne e la îndemână. Suntem în stare? Meciul cu Rapidul, cu toate absențele de acum (Camora, Cadu și Bastos) va fi răspunsul perfect la această întrebare!

Până atunci, rămâne întrebarea din titlu: A fost sau nu a fost …. CFR-ul aproape de victorie? Da, a avut-o în buzunar!

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

albusibiu

La început a fost cuvântul... Apoi a inceput gâlceava!

(57) Readers Comments

  1. ArniKvsc
    Tuesday, 3 April, 2012 at 10:30

    Nota 10 ca de obicei:) Am o intrebare , am fost vreo 16 persoane la Vaslui ne-ati auzit ?:D Am incercat sa ne facem auziti cand am avut ocazia , nu mai am voce:)) Altfel am jucat destul de slab , dar totusi cred ca nu vom mai avea un adversar mai greu pana la sfarsitul campionatului , deci teoretic ar trebui sa castigam campionatul.teoretic..

    • albusibiu
      Tuesday, 3 April, 2012 at 11:40

      De auzit? Da unde crezi ca s-a dat meciul, pe ProTV, sa aiba si microfoane bune de fond? :) Din fericire, insa, v-am vazut, in vreo 3-4 randuri. Ce-o fi fost in sufletul vostru cand urlau toti de pe stadion despre hotii vazute doar in ziare. :)

  2. caneto
    Tuesday, 3 April, 2012 at 11:01

    Daca-mi zicea cineva inainte de meci ca hai sa socotim in clasament un egal si sa nu mai jucam, acceptam din prima. Acum, dupa meci, ii tare enervant, parca vasluienii n-ar fi avut un om in minus ci minus unu in plus. Dar vorba lui Costa, pentru castigarea campionatului trebuie sa suferim, iar suferinta inseamna urmarirea scopului propus pentru acest meci. Iar scopul a fost sa nu pierdem si a fost indeplinit. Sa nu uitam ce greu s-au adunat punctele si acum 2 ani cu Mandorlini, dar s-au adunat. Le adunam si acum constant, pragmatic si e posibil ca presiunea existenta meci de meci din cauza urmaririi punctelor puse in joc sa duca la o evolutie crispata a jucatorilor. Intr-un comentariu facut inainte de meci in exprimam uimirea ca porumbache nu s-a comportat normal dupa meciul de cupa cu Rapidul. Nu s-a legat nici de adversar, nici de arbitri, nici de proprii oameni. Dupa meci si-a revenit spectaculos :) CFR-ul are mijloace specifice, pe Tudor vroia sa-l traga de barbita ca nu-l recunostea, Marius Constantin sa-si ia prima de joc de la CFR :) N-a uitat pe nimeni :)

    • albusibiu
      Tuesday, 3 April, 2012 at 11:38

      Pe de alta parte, este meritul lui Porumboiu ca muta acum focusul de pe jocul neconvingator al CFR-ului pe maniera sa abjecta de comunicare. Altfel, tacand, echipa lui primea mult mai multe merite... Enervant este ca i-am avut in mana si, cu putina gandire le puteam da de la 2 goluri in sus, la ce aparare fara rulmenti au...

  3. ulise
    Tuesday, 3 April, 2012 at 11:15

    Suspendãri la patru, sapte si nouã etape Regulamentul disciplinar al FRF prevede cã un fotbalist este suspendat în cazul în care este avertizat în patru meciuri diferite, sau când acesta acumuleazã sapte, respetiv nouã avertismente în aceeasi competitie. “Dacã un jucãtor primeste avertisment în patru jocuri diferite din aceeasi competitie, el va fi automat suspendat pentru urmãtorul joc din competitia respectivã. Aceeasi sanctiune se aplicã si atunci când jucãtorul acumuleazã sapte si, respectiv, nouã avertismente în aceeasi competitie. Începând cu al zecelea avertisment primit în aceeasi competitie, la fiecare alt cartonas galben, jucãtorul este automat suspendat pentru urmãtorul joc.”, se precizeazã în Regulamentul Disciplinar. http://www.liga1.ro/html/statistica_galbene/Stat_cartonase_galbene_CFR_Cluj-4.html Deci Bastos si Cadu sunt suspendati, nu Camora, nu Peralta.

    • albusibiu
      Tuesday, 3 April, 2012 at 11:34

      Multumesc Ulise pentru corectura. M-am luat dupa ce anuntau aseara, nu am mai apucat sa verific aceasta statistica. De fapt, eu nu mai stiam cand atinsese Camora pragul celor 7 cartonase...

      • gorgeousroadkill
        Tuesday, 3 April, 2012 at 13:28

        Relaxeaza-ta, Halbule, nu ai gresit cu nimic, a fost doar wishful thinking. Cu vreo doua paragrafe mai devreme ii nominalizase-si fix p'astia trei crai la titlul de impiedicatii meciului. Cadu nu a facut un meci slab, chiar ma gandeam la inceputul partidei cat de mult a trecut de cand n-a mai gresit decisiv. Asta a fost o greseala pe jumatate, pasa cu pieptul al lui Temwanjera era greu previzibila. Camora a avut o zi mai slaba, se intampla si celor mai buni. Bastos... Tre' sa-l iubesc, ca-i al nostru, nu? Asa cum trebuie sa ne iubim copiii, doar ca-ti vine cateodata senzatia ca ti i-ai dori plecati intr-o vacanta. Ii doresc din tot sufletul lui Bastos sa prinda un contract mai bun, undeva cu mult soare.

      • Saul
        Tuesday, 3 April, 2012 at 13:38

        I-am dat mai inainte un reply lui Ulise,citeste-l sa nu ma mai repet.Din pacate jucam si fara Camora,sambata cu licuricii din Giulesti!

        • albusibiu
          Tuesday, 3 April, 2012 at 14:30

          Sansa ar fi ca Nicoara, inlocuitorul sigur al lui Camora, sa joace ca la ultima sa aparitie (parca in meciul cu Tg. Muresul, nu?).

    • Saul
      Tuesday, 3 April, 2012 at 13:36

      Imi pare rau ca nu ai dreptate,din pacate,Camora e suspendat etapa viitoare pt al 7 lea galben.Avea 8 cu cel din etapa a 15 a care s-a transformat in rosu,deci nu se mai pune.El a luat ultimele galbene in et.20 si 22 dar au fost al 5 lea si al 6 lea,pt ca a jucat in etapele urmatoare.Al 7 lea l-a luat aseara,deci nu joaca cu licuricii.Vezi statistica personala.As fi vrut sa ai dreptate,va fi greu fara el.

  4. Cata
    Tuesday, 3 April, 2012 at 11:46

    Meci maxim slab facut de noi. Daca jucam tot asa, nu trebuie sa avem sperante ca o sa luam toate punctele cu echipele mici. O sa ne incurcam de cateva ori, si Vasluiul, daca merg tot pe linia asta, o sa ia campionatul fara nicio problema.

    • caneto
      Tuesday, 3 April, 2012 at 11:56

      Se va incurca si Vasluiul. Altfel se monteaza si ei pentru meci cand intalnesc CFR-ul si poate deloc cand joaca cu de ex. U

  5. varf_de_lance
    Tuesday, 3 April, 2012 at 12:18

    Nu mi-a placut deloc aseara sa vad cum ne domina adversarul cu un om in minus...iar noi asteptam contraatacul decisiv pasand cu portarul. Am luat un punct important, insa nu stiu daca vom rezista pana la final cu tactica asta. Totusi, cand ma uit la clasament si vad 5 puncte avans nu mai sunt decis daca vreau titlul sau fotbal spectacol. Oare s-ar putea sa le avem pe ambele ? Sau scopul scuza miljoacele ?!

    • albusibiu
      Tuesday, 3 April, 2012 at 13:13

      Ma bazez pe faptul ca Dinamo e, pe undeva, mai slaba decat noi, ca Steaua nu a jucat pana acum niciun derby si ca, teoretic, toti astia ar fi incapabili sa recupereze distanta fata de noi, cata vreme am reusi macar egaluri cu ei, direct. Un pic de atentie la Dinamo, mai ales la meciul acela direct.. In rest, ar fi Vasluiul, dar prin egalul de ieri, nu doar ca am pastrat distanta ci am mai pus un punct intre noi si ei, fiindca acum, in meciurile directe, avem avantaj. Avem 4 derby-uri si 5 meciuri cu Vointa, Chiajna, Mioveni (probabil retrogradati atunci), Ceahlaul, Petrolul - toate nou-promovatele, nu? In conditiile in care nu ne facem de ras (mai ales la Piatra Neamt si Ploiesti) cred ca suntem foarte aproape de campionat.

  6. un franar vechi
    Tuesday, 3 April, 2012 at 12:24

    un meci pe care il trebuia sa il abordam la victorie, dar ne-am multumit cu egalul. acum, ca sa castigam campionatul, mai avem nevoie de 2 victorii vitale cu rapid si steOaia si un egal la dinamo. din celelalte meciuri am mai avea nevoie de 4 victorii. deci ar fi nevoie de 6 victorii si 1 egal ca sa devenim campioni. ne permitem si 3 infrangeri, dar nu in meciurile cu contracandidatele. hai CFR !

  7. un franar vechi
    Tuesday, 3 April, 2012 at 12:26

    si apropo de jucatorul in plus, am jucat si noi in sfarsit 10 la 10, caci ceea ce a jucat bastos nu se poate pune la socoteala.

    • FLORINACCIO
      Tuesday, 3 April, 2012 at 22:42

      Eu as spune ca am jucat in 9.Langa Bastos l-as pune si pe Vranjes.

  8. ulise
    Tuesday, 3 April, 2012 at 12:53

    Dinamo si ceilalti urmaritori au facut multi pasi gresiti. Am profitat, dar parca nu suficient. Nu trebuie sa ne amagim, pasi gresiti putem face si noi (dupa cum jucam e aproape cert), iar sa greseasca toti odata cu noi, e o chestie improbabila statistic. Trebuie sa castigam meciul cu Rapid, pentru ca Dinamo sa ramana in marja de 5 puncte, dupa care trebuie sa adunam victorie dupa victorie. 10 etape sunt o cale lunga, si mai sunt meciuri grele, sunt si meciuri aparent usoare, dar la fel de grele. Sper sa jucam si noi un pic mai bine si sa consolidam pozitia in clasament. Sa ne uitam la noi mai intai de toate si mai apoi la jocul rezultatelor. Din pacate am scapat inca victorie din mana, avand un om in plus; teama exagerata nu e buna!

    • albusibiu
      Tuesday, 3 April, 2012 at 14:33

      Eu sunt tare curios daca Petrolul isi permite sa dea meciul celor de la Dinamo. Nici Ceahlaul nu prea, fiindca s-a cam strans plutonul si acolo jos. In conditiile astea, nu-i vad bine pe Dinamo, nu cred ca ei scot 6 puncte din urmatoarele 2 meciuri.

  9. tgv cluj
    Tuesday, 3 April, 2012 at 12:58

    Cronica meciului, ca de obicei, adica excelenta. Felicitari ! Inspirata si punerea ''in oglinda'' a acestui meci de la Vaslui, cu cel din toamna de la Galati. Avantaj rapid pe tabela, om in plus in ambele partide si totusi rezultate total diferite : 4-0 la Galati, 1-1 la Vaslui. Cauze ? Pe langa cele enumerate deja de tine, (lipsa lui Renan si a lui Weldon, plusul evident de valoare al vasluienilor in detrimentul galatenilor, mobilizarea lor exemplara, sacrificiul dus la extrem ...) as mai nota si implicarea Otelului in meciurile din Ch League, fapt ce i-a cam stors in toamna, de aproape orice urma de energie pt meciurile din Liga 1, dar si un dram de noroc al ... Vasluiului in meciul de aseara. De ce consider eu ca au fost norocosi vasluienii ? Pentru ca au inscris imediat, pentru ca au marcat la nici 10 minute dupa golul lui Ronny si dupa eliminarea lui Hugo Luz. Daca nu venea acel gol al lui Wesley din minutul 22, inclin sa cred ca ''pufuletii'' nu ar mai fi inscris deloc, pt ca ne-am fi organizat mai bine in aparare si am fi mizat exclusiv pe o posesie cat mai prelungita a balonului si pe cartea contraatacului pe care o jucam destul de bine. Facandu-se insa 1-1 atat de rapid, moldovenii au prins aripi, iar noi ne-am descumpanit putin, am intrat intr-o oarecare degringolada, cu toate ca initial intrasem bine in meci. Astfel in loc sa mai inscriem noi pana la pauza asa cum ar fi fost normal in situatia data, ne-am cantonat in aparare spre bucuria tuturor contestatarilor nostri, carora prin jocul prestat le-am dat ''apa la moara'' in sustinerea acuzelor lor nenumarate, destule dintre ele total nefondate. In a doua repriza, fiindu-ne teama de forta vasluienilor, una deloc de neglijat, am parut foarte nehotarati (cred ca inclusiv noi cei din fata televizoarelor), nestiind ce decizie tactica sa luam, sa aparam un punct, foarte pretios si el in economia clasamentului, sau sa fortam o victorie aproape nesperata la inceputul meciului. A iesit ceea ce am vazut cu totii, un egal cu care nu stim nici unul dintre noi ce sa facem, sa-l pretuim si sa ne bucuram de el, sau din contra, sa-l hulim, sa-l blamam. In conluzie, privind acum la rece, eu socotesc dragi ceferisti, ca eliminarea timpurie a lui Hugo Luz coroborata cu golul rapid marcat de Wesley, mai degraba ne-a facut rau decat bine, pentru ca, nu trebuie sa omitem un lucru deosebit deimportant, ca atata timp cat am jucat 11 la 11 am avut un joc bun si avantaj pe tabela.

    • albusibiu
      Tuesday, 3 April, 2012 at 14:50

      Eu imi aduc aminte cu groaza de primele minute si de cat de inghesuiti am fost. Am avut o faza, am dat un gol. Nu stiu ce sa zic cu norocul, dar cred ca din punctul asta de vedere, a fost de partea noastra. In rest, sunt bucuros ca pe stiuscorul.ro nu m-am avantat la 2-1 pt Vaslui (sa nu ma bucur pe vreo infrangere a noastra) ci am mers pe rezonabil (si dorit) 1-1.

      • caneto
        Tuesday, 3 April, 2012 at 15:01

        Chestia asta cu norocul, orisicat l-om infiera pe bietul om, cred ca apartine de Costa. Ai noroc o data, de cinci ori, dar daca ai mai tot timpul, inseamna ca ti-l faci. Ca daca-i sa fim sinceri jucatorii nostri din lot, cu 2-3 exceptii, nu-s cu nimic mai valorosi decat cei de la celelalte echipe din prima parte a clasamentului.

  10. GRadu
    Tuesday, 3 April, 2012 at 13:05

    Salut Albule! Nu ti-am mai scris comentarii din momentul in care MaiSport a devenit "exclusivist". Nu am avut chef sa-mi fac cont, asa ca m-am limitat la a-ti citi operele. Gata cu introducerea. Sa trecem la "fotbal". CFR a scos un punct la Vaslui, acolo unde Brasovul a cistigat. Sa inteleg ca CFR-ul este o echipa de locul 9-12? Raspund tot eu: DA! Ca mentalitate, in orice caz. Hai, sa zicem ca jucatorii au ales in prima repriza sa conserve rezultatul favorabil, dar la pauza Animalul trebia sa-i fi luat la suturi in fund. Cum mama zmeului sa nu se vada pe teren omul in plus? Dupa 10 minute din repriza a doua am inchis SopCastul si m-am uitat la liga a doua germana. Alta viata! Brusc, terenul a fost acoperit rational cu jucatori, pasele s-au succedat firesc in directia portii adverse. La CFR mijlocul a fost penibil! Distanta intre omul cu mingea si coechipieri a fost, in marea majoritate a cazurilor, aproape egala cu latimea terenului (nu ma mir ca s-a jucat mai mult in spate si la bubuiala). In plus, jocul fara minge este o necunoscuta pentru unii si o corvoada inutila pentru ceilalti. Jenant. Daca la un meci vital (derby, carevasazica) jucatorii nu dau nici macar 50%, ce vor face cu echipele mai "slabe"? Nu ma mir ca au fost egalati si de Sportul. Hai sa zicem ca CFR va cistiga campionatul, fiind chiorul in tara orbilor, insa ei ar avea probleme enorme cu echipele din ligile inferioare din Germania, Spania, Anglia. Si unii viseaza la grupele CL. Sa fim seriosi... In plus, in afara de Sougou, nimeni nu stie da o centrare ca lumea, mingea luind-o pe dupa poarta, sau aterizind in no man's land ori, in cel mai bun caz, ajungind pe capul primului fundas advers. Ne asteapta un meci greu cu Rapid. Razvan va baga autobaza, iar CFR nu stie sa desfaca aparari compacte. Meciul cu Galati nu-i concludent, am avut noroc cu accidentarile titularilor galateni.

    • albusibiu
      Tuesday, 3 April, 2012 at 15:18

      Foarte adevarat ca ambitiile de Europa sunt desarte. Ajungem in preliminarii, suntem eliminati si ne continuam parcursul linistit in Europa League, sperand ca, macar o data, sa ajungem in primavara. Comparatia ta cu divizia a II-a nemteasca este sustinuta de un CFR-TSV Munchen, din amicale, atunci cand am luat bataie exact cum castigam noi acum. Cat despre jocul fara minge, am ramas impresionat de felul in care vasluienii faceau pressing in 9 oameni de camp. Sinucigasi? In mod normal, cu o echipa care stie sa joace, da, i-am fi curentat imediat. Cu CFR-ul insa, ne luasera pulsul, isi dadeau seama exact ce putem - mai exact ce nu putem.. Cu tot respectul pentru bunele intentii ale lui Costa, prea multe il indica pe el ca sursa a problemelor.

  11. cosmin
    Tuesday, 3 April, 2012 at 13:08

    Frumos articolul, dar nu pot fi deacord cum multe afirmatii. Muresan a jucat slab, nu mai slab decat Vranjes dar slab. Prin plasament, prin pasele date constant in spate spre fundasi si mai ales prin faptul ca nu a inchis mai bine. Nu am o statistica dar in primele 15 min Peralta a recuperat cam toate mingile la mijloc. La Bastos sunt daecord, nu are ce cauta in primul 11. Mai bine cu Hora care mai si coboara in defensiva. Cu toate astea princiala vina o are Costa care nu a stiut sa schimbe jocul devensiv de contraatac, intr-unul de posesie. Am impresia ca si partida cu Rapid va fi abordata la fel - sa nu pierdem, ceea ce nu ne face cinste, dar ne poate aduce campionatul. Eu totusi sper sa facem mai mult, si acum regret meciul cu Dinamo cand s-a pierdut 3-2 dar impresia a fost mult mai buna decat dupa acest egal. Ar fi timpul pt conducatori sa gandeasca o echipa capabila de rezultate pe minim 3-4 ani nu sa facem tot ca sa luam titlul si pe urma mai vedem noi. Ar trebui sa existe o mentalitate de invingator si o mandrie de a juca pt aceasta echipa. Pana la urma ceea ce ne doare mai tare e determinarea care am vazut-o la jucatorii Vasluiului si pe care ai nostri nu au avut-o. Numai bine.

    • albusibiu
      Tuesday, 3 April, 2012 at 16:49

      Au fost cel putin 2 situatii in care Gabi Muresan a fost prins intre doi adversari. Pasa simpla de la unul la celalalt si priveliste clara de sut. Noroc ca gazonul ne-a ajutat! Gabi Muresan a fost cel care a incercat sa se ia la tranta cu ei, a pus osul, l-a blocat si pe Wesley in cateva randuri. Peralta a fost util un pic mai sus pe teren, dar, chiar si asa, se cheama ca am jucat cu un mijloc format din 2 oameni, restul....rataciti care-incotro. Ce n-am inteles este care sunt celelalte "multe" chestiuni in care nu-mi dai dreptate. Nu ca ar fi o problema in a avea sau nu avea dreptate ci fiindca asta cu Gabi Muresan a fost doar un singur punct pe o eventuala lista.

  12. Saul
    Tuesday, 3 April, 2012 at 14:07

    Am scris mai sus cum e cu suspendarea lui Camora,in meciul cu Rapid,pt al 7 lea galben,nu vreau sa mai repet. Etapa viitoare jucam fara Cadu,Camora si (in sfarsit) Bastos. Apoi la limita suspendarii sunt Lionn si Maftei,cu cate 3 galbene,Sougou si Peralta cu cate 6,precum si Cadu care de acum inainte v-a sta dupa fiecare galben primit. Statistica cu cartonasele echipei nu e corecta,spre exemplu Muri e trecut cu 6 galbene,dar are numai 4 pt ca doua s-au transformat in rosii in et.17 si 19. Cu sau fara suspendari,trebuie sa aratam determinare,dorinta si mentalitate de lideri,pt ca avem si banca de rezerve destul de buna.Poate v-a mai prinde si De Zerbi si altii echipa,in circumstantele date. Cu bine!

  13. ulise
    Tuesday, 3 April, 2012 at 14:19

    http://www.liga1.ro/html/pagina_personala_jucator/Camora-1308.html La pagina personala Camora are 9 galbene, si nu 8 ca la pagina echipei. Concluzie: nu va juca cu Rapid. Prin urmare va fi greu in defensiva si fara Cadu si fara Camora.

    • Saul
      Tuesday, 3 April, 2012 at 14:44

      Ulise,dragule,cele doua cartonase ale lui Camora din etapa a 15 a (la Sibiu,parca),s-au transformat in rosu,deci nu se mai socotesc,a ramas cu 7,cu cel de ieri.Nu ca ar avea mare importanta ca e 7 sau 9,tot suspendare se cheama,doar ca ar fi mai nasol cu 9,pt ca dupa al 10 lea se sta la fiecare.

  14. dilivio
    Tuesday, 3 April, 2012 at 14:24

    Nu sunt deloc de acord cu afirmatia d-lui Costa, cum ca trebuie sa suferim. Eu m-am saturat de atata "suferinta" privind fiecare etapa, m-am saturat de joc batranesc, m-am saturat de pasele in spate a lui maftei, de lentoarea fundasilor centrali, de lentoarea lui peralta ...si exemplele pot continua. de ce dracu'-l bagi pe de zerbi in min 90 ? de ce ? Nu am sa inteleg niciodata de ce intr-o faza de joc in care ai clara superioritate pe dreapta, tu alegti sa bubui mingea direct pe atacant .. de ce ?!?! parca am ajuns la nivelul unui joc de divizia B. Nu trebuie sa cunosti prea mult fotbal ca sa vezi cateva lucruri elementare care pur si simplu CFR nu le face ! Vaslui a fost aseara o echipa care a jucat nu cu 1 om in minus, ci cu vreo 2-3, in conditiile in care wesley si adailton nu au facut faza defensiva + sanmartean fundas e o gluma. Trebuia sa jucam mult mai incisiv si cu fata catre poarta lor. Drept urmare, dupa 12-13 ani de prezente aproape meci de meci acasa si-n deplasare chiar din mijlocul galeriei, sambata nu vreau sa vad meciul nici macar la TV si nu voi merge nici pe stadion ! Jucam atat de prost incat atunci cand dam gol nici nu ma pot bucura ! :( M-am saturat sa vad un fotbal penibil si lipsit de curaj !

    • Dantesc
      Tuesday, 3 April, 2012 at 14:43

      No bine,bine nu te ambala :) Ti-am inteles mesajul ,nu vii la meci nu te uiti la tv,nu mai vrei sa auzi de CFR oki-doki in cazul asta iti dau eu un sfat ca sa te calmezi : Iti iei o lada de bere si o tava de mici ,meri in Hoia si daca da CFR-ul gol (tu vei auzi asta cu siguranta!) si iti poti imagina ca CFR-ul joaca ca si Barcelona sau ca Real nu conteaza ..si tat' tu esti cel mai castigat..daca nu se aude nimic asta e,da' tot tu esti cel mai castigat...:)

  15. dilivio
    Tuesday, 3 April, 2012 at 15:07

    Da, adevarul e ca inca sunt foarte nemultumit de ce vad in acest retur la echipa noastra iar post-ul meu a fost scris impulsiv si la cald. Chiar nu am pretentii exagerate vis a vis de fotbalul romanesc si nu vreau sa jucam ca-n Anglia sau Spania, insa nu avem pic de sange-n c*** ! Gandeste-te doar la ultimele 2 etape in care am jucat foarte mult timp in superioritate numerica si noi ne aparam ... la urma urmei ce aparam ? cu cine ne aparam ? cu sportul si vaslui(ieri), doua echipe vai de mama lor ... Din aceasta cauza noi nu reusim sa crestem numarul suporterilor care vin la stadion, ptr ca lumea, fata de alte stadioane, vine sa vada civilizatie si un spectacol macar peste nivelul mocirlei din liga 1. Prefer un 1-1 ca cel de la Medias decat un 1-1 ca cele cu sportul si vaslui. Adevaru-i ca suntem liberi sa alegem daca vrem sau nu sa venim si sa sustinem echipa pe stadion acasa sau in deplasare insa ma enerveaza la culme ca etapa de etapa sa vad un joc chinuit si fara curaj.

    • Dantesc
      Tuesday, 3 April, 2012 at 15:37

      Amu' sa nu crezi tu ca eu sunt foarte incantat de ceea ce vad in jocul echipei si crede-ma ti-o spun cu mana pe inima ca mi-as dori ca visinii nosti' sa joace batar ca Bilbao da' deocamdata pe astia ii avem si cu astia defilam si daca stam sa judecam drept vazand actuala linie de clasament eu cred ca ar trebui sa fim o tzara mai ingaduitori .Cu sansa cu nesansa mai chinuit sau nu suntem in fruntea clasamentului si gandeste-te rogu-te ca am pornit in acest retur de campionat cu un handicap de cinci puncte fata de Dinamo...si ! sa nu uitam in iarna am vandut doi jucatori Renan si Weldon care cel putin in prima parte a campionatului au fost doua dintre piesele de baza ale echipei. Cat despre jocul de ieri da,am jucat fricos da,Costa trebuia sa schimbe strategia odata cu eliminarea vasluianului si daca nu a facut-o e din cauza faptului (cred eu) ca stia ca si la un egal tot noi am fi avantajati si-atunci ? De ce sa riste? Mai ales vazand cat de indarjiti jucau plaiesii...Plus gandeste-te ca marele nostru bai (aci' tot parerea mea este) ca noi nu avem macar un jucator la mijloc care sa faca diferenta ,un dirijor in alte cuvinte ,fiindca nici Muri nici Mumo si nici Bastos nu sunt jucatori de profilul asta iar Hora ,Vrajnes si cine-o mai fi nici macar la jumatatea primilor mentionati nu se ridica...Stiu ai sa imi spui de De Zerbi...dar acolo e alta discutie si eu sincer nu mai cred in el

      • dilivio
        Wednesday, 4 April, 2012 at 09:17

        @dantesc, da ... normal, cred si eu ca ne dorim cu totii ca echipa noastra sa joace macar ca bilbao :)) si sunt constient ca nu se va intimpla asta da' meciu asta de la vaslui m-a enervat la culme si chiar ma gandeam daca am fost doar eu atat de frustrat de ce am vazut incat pentru prima data dupa 13 ani sa imi impun sa nu vad urmatorul bambilici, pardon, meci. Din cate vad din comentarii si "halley" a stins tv-u pentru prima data la un meci al CFR ului din 1974. Se pare ca suntem oameni care chiar cunoastem putin fenomenul si nu putem fi pacaliti cu un fotbal la ciupeala samd... deaici pot deriva 100 de discutii legate de "mai bine jucam in B?", "luam campionatul dar sacrificam spectacolul" etc dar nu e cazul. Sper, totusi, ca jucatorii sa-si dea seama ca au in mana titlul asta si sa joace ca un adevarat lider, cu ceva mai mult curaj si incredere in sine ! HAI CFR !

  16. andrei
    Tuesday, 3 April, 2012 at 15:18

    6 meciuri in returul asta - 6 chinuieli.

    • tgv cluj
      Wednesday, 4 April, 2012 at 02:09

      6 meciuri + 6 chinuieli = 12 puncte in clasament (si locul intai aproape detasati).

      • ulise
        Wednesday, 4 April, 2012 at 11:23

        alte 10 meciuri.. si pastrand norma.. pot fi 20 de puncte (chinuite sau nu) si suntem 95% campioni (restul de 5% inseamna o forma aproape de maxim a lui Dinamo sau maxim posibila a uneia din celelalte trei). sa ne pastram increderea si ritmul macar asa.

  17. IQ
    Tuesday, 3 April, 2012 at 15:25

    Meciul de la vaslui a confirmat,din nou! limitele de competenta tactica a lui costa si ideile lui fixe.Stiu ca dupa razboi multi viteji se arata,dar vasluiul de ieri a fost clar sub cel de care ma temeam.Pe langa faptul ca au ramas rapid si stupid in 10,sanmartean n-a contat si a clacat(ce gafa sa-l joci 30 min. ca fundas stanga dupa o accidentare),wesley si temwangera au facut impreuna doar o singura faza-e drept finalizata,ndoye a tras aiurea,apararea lor mi s-a parut fragila,iar in ultimele 20 min. vasluiul a avut probleme fizice.Nu intamplator au pierdut ultimele 2 meciuri acasa(brasov si rapid).La noi am vazut ceea ce vedem de mult:un joc fricos,la ciupeala,la greseala adversarului si/sau in asteptarea unei executii/actiuni fericite cu un gol pe care sa-l aparam tot meciul.N-am vazut pressing,verticalizari,viteza si ritm.Omul in plus a fost doar aparent:bastos ca de obicei n-a contat in economia jocului,(singura sa actiune notabila irosind-o cu un sut jenant direct la portar),iar vranjes a fost o deceptie crunta(total neconectat si depasit de nivelul jocului).Desi era clar dupa prima repriza ca avem 2 maini moarte la mijloc,cel schimbat a fost muresan(care n-a jucat rau),daca ar fi fost scos si peralta(cel mai bun mijlocas)si introdus godemeche(o alta mare achizitie)ne-am fi batut singuri.Iar schimbarea lui bastos care inota de mult pe teren , cu de zerbi in min. 89 a fost geniala(nici messi nu poate castiga un meci in 3 min.).Noroc ca bastos e suspendat cu rapidul si poate astfel vor avea de zerbi si hora sanse sa joace.Ne-au salvat, ca de obicei linia defensiva ,munca lui peralta si muresan si sclipirile lui sougou si ieri ronny in rol de kapetanos.Chiar daca am pierdut ieri ocazia de a lua 3 puncte,mai rau imi pare de cele 2 pierdute prosteste cu sportul,decat de egalul de la vaslui care se inscrie in grafic.In viitoarele deplasari de la Ploiesti si Piatra Neamt trebuie jucat la victorie,cu rapid si mai ales cu dinamo e bun si un egal.Daca ne uitam pe program si tinand cont de potentialul echipelor in acest retur singura care ne poate ajunge este dinamo(nu atat prin joc cat mai ales prin program si jocuri de culise) ,steaua si vasluiul sunt la minus 8 au program greu si patroni isterici.

    • zeidas
      Tuesday, 3 April, 2012 at 21:51

      De ce sa nu batem pe Rapid acasa si pe Dinamo aflata in cadere libera ? Eu cred ca o viitoare campiona trebuie sa poata. Daca nu poate , greu va bate la Ploiesti si Piatra Neamt, e mai greu decat cu Sportul.

  18. halley
    Tuesday, 3 April, 2012 at 15:37

    Este primul meci al echipei pe care nu l-am urmarit pana la sfarsit, adica din 1975 incoace! Trist. Ne-a picat in brate o sansa din senin, imensa, nesperata. Ne-a bulversat total, problema trebuia rezolvata de antrenor, macar la pauza, dar nici el nu stia ce sa faca, sa joace la victorie s-au sa-si urmareasca obiectivul initial de a nu pierde. Halul in care ne-am prezentat in a doua repriza este de nedescris, poti sa-ti faci o strategie pe care sa o respecti, dar nu in acest fel. La sfarsitul partidei Adailton la cei 173 de ani ai sai facea pressing in careul nostru. Cum sa-l schimbi pe Muresan, asa prost cum a jucat a fost cu 29 de clase peste Vranjes, cine l-a adus pe asta sa-l duca acasa la el si sa ne lase in pace. Fratilor asta-i mai slab ca E. Dica !!!!! Cadu gafe peste gafe, Temwanjera l-a facut de cate ori a vrut, l-a pierdut pe Zero Bello ca in curtea scolii, galben luat gratis. Piccolo nu iese la ofside la gol. Varzaaaaa ! Cineva scria mai sus ca noi jucam bine pe contraatac, m-am prapadit de ras, daca in meciul asta n-am reusit sa batem atunci despre ce vorbim ? Noi nu invatam nici din greselile proprii, am jucat acelasi meci la indigo in ghencea, la fel de jenant...

    • tgv cluj
      Wednesday, 4 April, 2012 at 04:22

      halley, eu am vorbit despre jocul nostru de contraatac, pe care l-am descris a fi, citez:''destul de bun'', adica bunicel, nici prea, prea, nici foarte, foarte. Cred ca e putin alta nuanta fata de ceea ce ai inteles tu, ca daca intelegeai nu mai radeai chiar atat de bine.:) ''Daca in meciul asta nu am batut, atunci despre ce vorbim ?'', te intrebai tu. Tin sa-ti reamintesc draga halley, fara nici un pic de inversunare, ca in etapa asta nu am luptat nicidecum cu ''miovinii'', ci cu niste ''porumboi'' deosebit de periculosi din toate punctele de vedere, pe care ma bucur din suflet ca am reusit sa-i tinem la o distanta insemnata de 8+1 metri (puncte). Ca daca eram ceva mai curajosi, poate reuseam sa invingem porumboul si chiar sa-l facem de ras la el in poiata, asta da, se poate. Dar era foarte posibil ca acest bou vasluian, deosebit de flamand (de puncte) si de inversunat sa se intoarca si mai furios si sa ne sfasie in bucati, rapindu-ne avid si punctuletul acesta, aparent atat de mic si de neinsemnat. In acest nefericit caz, adica daca pierdeam acest micut punct, inclin sa cred ca pierdeam si campionatul. Si oare de ce? Pt simplul fapt ca, in loc de cele 9 puncte pe care le au acum de recuperat vasluienii, (dupa mine, singurul adversar cu adevarat periculos pentru noi) in aceasta nefericita situatie pt noi, (nu foarte probabila, dar totusi posibila si deloc de neglijat) mai ramaneau doar 4/5 puncte, in functie de rezultatul final al acestei partide. Aici trebuie sa avem in vedere si programul mult mai usor al vasluienilor din aceste ultime 10 runde, noi cu 4 derby-uri(Rapid, Dinamo, ''U'' si Steaua,-toti dusmani inversunati) iar ei cu doar doua, (cu Steaua, meci poate deja rezolvat si cu Otelul, daca acesta intra in categoria ''derby-uri''). Ei, ce zici/ziceti, pierdeam campionatul sau nu? Eu spun ca il pierdeam en fanfare, mai ales ca vine Jiji in ultima etapa in Gruia si si-ar fi vandut foarte scump pielea de... berbec. Atunci ar fi mugit si behait laolalta baciul moldovean si cu cel muntean, pe seama bietului baci, Arpi-ungur(eanul). In cazul de fata insa, tinand ''porumboul'' la 9 metri, baciul Arpi mai poate fi infrant de ceilalti 2, doar din neglijenta sau din prostie, ceea ce nu-i cazul, caci e deja harsit si obisnuit cu astfel de dueluri din trecut. Ce ma face sa cred ca nu va pierde premiul cel mare, campionatul, e urmatorul calcul matematic, la care cred ca se cam pricepe el o tara: egaluri in cele 4 derby-uri pomenite mai sus si victorii in celelelte 6 meciuri. 3 acasa, cu: Chiajna, Brasov si Sibiu si 3 in deplasare, cu: Petrolul, Ceahlaul si C.S.Mioveni. 4 puncte adunate in derby-uri, +18 puncte stranse cu aut-siderele, + cele 51 deja acumulate totalizeaza 73. Vasluiul, cu doar 43 de puncte si cu inca 30 adunate in ultimele 10 runde (cam multe, nu?) strang tot ...73. Cine e mai buna in meciurile directe? Echipa mai desteapta si mai pragmatica CFR CLUJ, CAMPIOANA ROMANIEI din editia 2011-2012. Ei, e bun si contraatacul nostru la ceva, nu ?

      • ulise
        Wednesday, 4 April, 2012 at 11:19

        Eu cred ca ne ajung 20 de puncte din 30 posibile, ca doar nu pot face maxim de puncte Vaslui, Steaua sau Rapid. Discutia ar fi fata de Dinamo, care nu ar trebui sa faca 25 de puncte, o linie de 8-1-1 f improbabila totusi. Asa ca 20 de puncte sunt suficiente, s-ar putea sa ajunga si 18 puncte tinand cont de jocul rezultatelor. 18 puncte presupune ca Dinamo sa nu faca 23 pct, Vaslui, Steaua, Rapid sa nu faca 27, 26, 27 pct (ceea ce e destul de probabil). 6-0-4 sau 5-3-2 sau 4-4-2 ar aduce cele 18 puncte din 30 puse in joc, puncte ce in proportie de 90% ne-ar face campioni. Deci cam Dinamo e singura cu sanse concrete, are decalaj de 5 pct, avantaj meci direct, program similar cu avantaj ca noi avem in plus Rapidul si ei au Astra, plus ca ei au 6 meciuri acasa; contra lui Dinamo e forma lor, mai proasta decat orice alta echipa. Celelalte 3 echipe nu pot intra in carti decat "ajutate" de CFR, ceea ce sper sa nu fie cazul. O victorie de 3 puncte cu Rapidul ne consolideaza enorm si ne obliga sa castigam si jocurile cu Petrolul si Ceahlaul pentru a face astfel 9 pct echivalent a aproximativ 50% din sarcina noastra. Sper sa batem mai intai de toate Rapidul care isi joaca ultima sansa teoretica (sau poate au renuntat cu adevarat si ii intereseaza doar cupa;) ).

  19. albusibiu
    Tuesday, 3 April, 2012 at 16:58

    Cred, deocamdata, ca singura solutie e coborarea saptamanala a lui Paszkany in vestiar. Se pare ca doar asa pot fi facuti ai nostri sa lase indolenta acasa..E si o problema de tactica si una de pozitionare, de felul in care nu se simt intre ei jucatorii, dar, inainte de toate, e si o problema de ambitie.

  20. halley
    Tuesday, 3 April, 2012 at 18:30

    Foarte bine zici, e o problema de ambitie si orgoliu. Sunt momente cand trebuie sa te ridici si sa-ti asumi conditia, de lider in acest caz. Sa prinzi cu ghearele ce ti se cuvine, iar acest meci era al nostru fara doar si poate ! Era un moment de cotitura, mirific, sa demonstram, sa batem cu 2,3-0. Mai ales dupa mizerile aruncate de Porumboiu.

  21. gica10
    Tuesday, 3 April, 2012 at 19:33

    Dupa 2-1 la Steaua-Astra jurnalistii titrau victorie dupa un joc entuziasmant......oitzele au jucat relativ bine si cu Panduri.Dar trebuie sa intelegem ca un meci placut ochiului urmat de cateva partide fara rezultate este pentru noi in acest moment o catastrofa(sper sa nu exagerez).Eu nu cred ca antrenorul inainte de partida le spune iesiti si jucati ce stiti si vedem ce iese.....Pregateste echipa penru o partitura dupa studierea adversarului.Dupa eliminarea din min 15 Costa a avut optiunea sa forteze si sa faca o schimbare ofensiva.Dar isi asuma un mare risc.Arbitri in general dupa o astfel de faza are tendintza de a reechilibra situatia,iar noi urma sa jucam intrun cadru nou.Va readuceti aminte de galbenul lui Maftei?Fundasul nostru este atacat de la spate cu picioarele inainte de Adailton.Maftei la randul lui ataca imprudent un vasluian si ia cartonasul.Evident ca masura nu l-a afectat pe si pe Adailton.Asta a fost ca si rosul de pe National cand Muri este atacat de 2 ori prin fault dar ia el al 2 galben.Alta faza simulare clara la Wesley si in alta faza piedica din spate a aceluiasi vasluian fara sanctionarea de rigoare.Ca arbitrul sa-si incununeze opera cu 11m neacordat la Hora.De fapt ce vroiam sa spun este ca eram pe un teren minat in care nu cred ca era cazul sa riscam.La acest moment consider ca Vaslui este scoasa din calcul pentru lupta la titlu.Cu o infrangere relansam campionatul.......Cred ca multi ar trebui sa faca o optiune intre spectacol si rezultat.La acest moment prin pozitia in clasament si anticiparea cu raspundere a ceea ce a mai ramas din campionat as considera o mare deziluzie necastigarea campionatului.Nu stiu daca cineva dintre cei din conducere au ceva de comentat vizavi de lipsa spectacolului!Eu personal recunosc ca prim obiectiv titlul.Dar in viitor voi merge si la un spectacol ....la teatru sau concert.Este evident ca sunt multe lucruri de pus la punct dar astea se fac in timp nu in cateva luni.Sa nu uitam ca aceasta echipa este una noua cu o multime de implanturi(dintre care 2 bucati ne-au si parasit).Este mult mai usor sa faci schimbari pe o baza solida.Astea ar trebui sa fie premisele in care se judeca evolutia echipei noastre.Cat despre cei mai slabi de ingeri le propun sa aleaga alte jocuri(sa tesem frumos,nu te supara vacare).Si eu merg la partidele echipei mel din 76 dar nu mi-a trecut prin cap vreodata sa nu merg la o partida pentru ca am o indispozitie de natura stilistica de exprimare in joc.Vad ca mai nou tinerii casatoriti se afiseaza intrun scurt moment pe stadion.Poate pare deplasat dar daca ar fi posibil as vrea sa las ca dispozitie ca dintrun coltisor al stadionului sa fiu si eu prezent cu spiritul nu neaparat fizic(sa nu fiu macabru). Cam asta ar trebui sa fie starea care ne anima acum.....cand suntem asa de aproape de un nou titlu.La primul titlu am spus ca o saptamana tot beau si ma imbat.Am trecut peste,dar acum chiar o sa fac o cura de bere......cum zice MO,be cu mine! Acum este momentul ca baietii sa ne simta mai mult decat oricand alaturi,sa-i impingem spre victorie. Felicitari Albule pentru lucrare.Bine punctat.

    • tgv cluj
      Wednesday, 4 April, 2012 at 02:20

      + 1

  22. CJ-07-CFR
    Tuesday, 3 April, 2012 at 22:00

    Beto - portar, actor, cascador! ||| Maftei - excelent la jocul aerian, catastrofal la jocul cu piciorul; noroc că a avut un final de meci bun și strânge mai bine spre centru decât Panin. ||| Cadu - 3 greșeli mari ||| Piccolo - principalul vinovat la golul primit, domnule Albusibiu! I-a văzut pe Cadu și pe Gabi Mureșan prin zonă, și-a relaxat sfincterele și și-a abandonat adversarul, A mai avut o întârziere la o ieșire la ofsaid. În rest bun. ||| Camora - meci slab după multe meciuri bune (se mai întâmplă). ||| Gabi Mureșan - omul ăsta ori a mâncat pârjoale alterate înainte de meci, ori a făcut deplasarea la Vaslui cu căruța, dar n-a părut deloc în apele lui. ||| Peralta - extraordinar! Atitudine de profesionist 100%. Nu știu ce ne făceam fără el. Să nu vă aud cu comentarii referitoare la frânarea jocului sau lipsa de eficiență. Peralta a ținut toată echipa, el a fost căpitanul la acest joc, ||| Vranjes - măgarul în mijloc, cu 10 clase sub Rui Pedro, care este nul. ||| Bastos - m-am convins; nu-i normal! Poate orice antrenor din lume să încerce să-l facă să joace... nicio șansă. Când toți coechipierii sunt în careul advers și tu tragi la poartă din poziția aia... păsărici în tărtăcuță. ||| Sougou - trebuie să fim nesimțiți să cerem mai mult de la el. ||| Ronny - în cazul lui sunt nesimțiți toți cei care au spus că s-a simțit lipsa lui Kapetanos (Kapetanos - 1 gol pe meci; Ronny - 1 gol la Vaslui, în genul celui dat de grec cu Steaua - unde-i diferența?) ||| Hora - a forțat faultul în careu și nu l-a obținut. De ce? Pentru că e un fraier! În loc să paseze, că avea doi coechipieri, și-a dat mingea prea tare pe lângă adversar. Chiar dacă reușea să treacă, nu cred că ajungea în poziție de gol (dacă mai recupera mingea). A preferat să cerșească un penalty în loc să trateze faza serios. N-a primit nimic. Sunt destui arbitri care procedau ca și Tudor. Ganea și De Zerbi - altădată sau niciodată... Jorge Costa - cel mai slab meci gestionat de portughez? Cel cu Vasluiul.

    • Saul
      Tuesday, 3 April, 2012 at 22:49

      Uitati-va la Barca-Milan si uitati-l pe Bastos! Asta e fotbal adevarat,ce jucam noi e un fel de curtea scolii!

    • de-a dura lex
      Tuesday, 3 April, 2012 at 23:54

      07, ca joc de picior Maftei este MULT peste tot ce-am avut ca fundași laterali (incluzând și stânga), cu excepția lui Perreira. singurul care a driblat, singurul care n-a degajat ciobănește, ci cu adresă, singurul care a pasat mijlocașului și a fugit să învăluiască, pasând apoi încă o dată.

    • caneto
      Wednesday, 4 April, 2012 at 12:09

      acu' doua saptamani spuneam ca speranta mea in imbunatatirea jocului la mijloc sta in Peralta, singurul capabil sa puna un pic de ordine. Ma bucura ca incepe sa-si intre in mana, cu el vom avea de castigat.

  23. nea_silica
    Tuesday, 3 April, 2012 at 22:47

    Campionatul se joaca. Asa cum a spus si musiu Muresan (da lider, nu jucatorul), in aceste 6 etape din retur, am ajuns pe primul loc, cu un avantaj de 5 puncte fata de liderul din toamna. Asta ne poate da sperante. Mai castigam noi, mai pierd ei, mai scoatem cate un egal chinuit. Probabil ca nu avem cel mai bun antrenor. Nici cea mai buna echipa. Dar suntem in lupta, avem sanse, "against all odds". Haide CFR!

  24. Calin Cocora
    Wednesday, 4 April, 2012 at 01:57

    Daca il are adversar direct pe Deac, Nicoara face fata, mi se pare mai rapid, ca bramburiti sunt amandoi. Greul e la Cadu, cu toate ca cel mai bine e sa lipseasca intr-un meci in care adversarul n-are atacanti veritabili. Daca in situatia lui Cadu era Bastos, sa stea la fiecare galben ziceam fara jena, "paguba-n ciuperci". Am luat un punct si l-am pierdut pe Cadu, l-am pierdut si pe Camora, dar daca el joaca tot ca aseara, as zice ca nu-i bai, daca a fost doar o pasa proasta atunci ii cam bai. Una peste alta am jucat a doua oara in retur varianta: impiedica-te bade singur, nu stiu de unde o fi invatat Costa jocurile astea romanesti, cu Sportul am crezut ca di-vina fu tribuna. Acu ma facu Vasluiul sa constat ca divina-i Costa, ca-i cam napadira fricile chilotii. Scuzele astea cu prudenta ar fi tinut daca vedeam o echipa scurta, compacta, nu una asa rasfirata, noroc ca tarlaua lui grajdar baci nu fu mai mare ca-i trebuia lui Beto portavoce sa-i coordoneze. Ne dam pragmatici si ne pierdem capul cand ti-e lumea mai draga. Cum sa ierzi meciul din mana, cum sa-l dai sub control adversarului la 1-0 si om in plus, cum sa-i lasi sa reintre in joc sa-si dreaga moralul? Nu pot sa fiu in acord cu gica10 cand vorbeste de prudenta si de tendinta arbitrului de a echilibra situatia. Normal ca nu se punea problema sa ne napustim spre poarta lor, in nici un caz. La 1-0 puteam arata ca o echipa compacta care inchide spatiile dar care are 2 varfuri de lance oricand dispuse sa intepe. Imaginati-va un Sougou tras mai spre centru. Albusibiu a sesizat ca la zvacnirile noastre mingea s-a intalnit cu cine nu trebuia. Da, aveam nevoie de un joc cu doua varfuri Sougou plasat intre Anderson si Sanmartean si Ronny amenintand la Marius Constantin, Bastos lipit de tusa stanga il bloca pe Milanov. Asa cu un Bastos bramburind pe tot terenul si de multe ori in zona lui Ronny, cu Sougou lipit de tusa, am pierdut superioritatea. Milanov a putut urca, in loc sa blocam patru fundasi noi am blocat doar 2 sau 3. restul au putut participa la faza ofensiva. Ii obligam astfel sa joace faza de atac mereu 5 contra 7. Prima schimbare a fost una riscanta, gresita din punctul meu de vedere, inlocuitul trebuia sa fie Vranjes, Bastos trebuia schimbat si el in min cel tarziu in minutul 60. Poate chiar si Ganea putea fi de folos ceva mai repede. Costa pare a fi intrat in vrie. Oricum e cert presiunea exercitata de media, de fanii care huiduie echipa aproape meci de meci, de obiectiv si de patronat, pare sa-si puna amprenta pe gandirea antrenorului si pe jocul echipei. Toate cumulate cred ca au adus teama de a nu gresi.

  25. nea_silica
    Wednesday, 4 April, 2012 at 09:09

    Semnalez un interviu cu Dl. Paszkany pe siteul gsp. Chiar fain!

    • albusibiu
      Wednesday, 4 April, 2012 at 11:49

      Vazut, citit, apreciat, constatat ca nu se spun foarte multe lucruri noi, doar ca vad cum la un astfel de articol doar cei cu adevarat rauvoitori - foarte multi suporteri recunosc (chiar si cu jumatate de tasta-gura) ca CFR-ul este cel mai profesionist club din Romania. E chiar asa vizibil? :)

  26. caneto
    Wednesday, 4 April, 2012 at 12:04

    ba, s-a spus si un lucru nou, cel putin pentru mine, impresarii facatori de minuni n-au reusit sa vanda nici cu 25% din pretul de cumparare jucatorii adusi tot de ei cu cateva luni in urma

  27. Pingback: A fost sau nu a fost… bine pentru noi « Presa Locala

  28. Ultras Boys CFR neW gEneration
    Thursday, 5 April, 2012 at 13:47

    Jorge Costa e cel mai slab antrenor de la Era CFR din 2004 incoace , a fost adus pentru a aduce 2-3 jucatori , si apoi sa fie vanduti pe sume mai mari aducand profit clubului . Nu jucam nimic , ne ajutati , ajutati sunt curios cat poate tine o echipa asa slaba primul loc?? , cat de slab poate fii campionatul doamne ?? sunt niste intrebari la care voi avea raspuns la finalul campionatului , In orice caz , FORZA CFR , (albusibiu - am moderat asta) !!!!!!!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>