Sunday, Dec. 4, 2016

Traducerea aproximativă a unui interviu radio (partea a treia)

Written By:

|

Friday, 25 May, 2012

|

Posted In:

|

6 Comments

Traducerea aproximativă a unui interviu radio (partea a treia)

J.W.: – Presingul a ieșit la suprafață în anii ’60. Ceea ce vrem să spunem prin asta e că: toată echipa, în mod ideal ca o unitate, în forma sa perfectă, închide omul cu mingea. Asta nu înseamnă că toți cei zece jucători năvălesc pe el. Înseamnă că unul sau doi merg spre el, iar ceilalți îi taie opțiunile de a pasa. Există un uşor pericol. Făcând asta, laşi ceilalţi jucători liberi. Riscul pe care ţi-l asumi e pentru a nu da timp adversarului să dea o păsa de calitate. Legea offside-ului a fost cheie. Jucai cu o linie avansată la offside care zdrobea spatiul în care oponenţii puteau să joace, şi asta restricţiona opţiunile de a pasa.Incerci astfel să recuperezi poziţia de offside, să câştigi mingea din spatele terenului si să tai opţiunile de pasa. (Notă: primele 33 de secunde ale părţii a treia de pe youtube mi-au dat mai mult de furcă decât altele –dacă cineva are o variantă mai clară şi o poate împărtăşi, mi-ar face mare plăcere s-o citesc). Barcelona de astăzi sunt un excelent exemplu în acest sens. Cred că nu s-ar fi putut dezvolta înainte de anii’ 60, parţial pentru că acest stil cere o linie de fund formată din 4, care a apărut cu adevărat în Rusia sfârşitului anilor’40, când a fost folosită pentru o foarte scurtă perioadă. Dar devine un fel de fenomen în întreaga lume când apare după Cupa Mondială din 1958, fiind folosita de Brazilia. La rândul ei, Brazilia a beneficiat de rezultatul inovaţiilor tactice ale lui David Kushner?, care au condus la un progres în fotbal şi inovaţii ulterioare. In esenţă, dacă te gândeşti la „WM”, te gândeşti la: 3 apărători, 2 mijlocaşi de linie retraşi, 2 mijlocaşi ofensivi şi 3 atacanţi. Ce s-a întâmplat iniţial a fost că pătratul format din cei patru mijlocaşi , acest bloc de doi câte doi, a fost răsucit intr-un romb. Astfel că unul din cei doi mijlocaşi de linie juca mai retras decât celălalt, iar unul din mijlocaşii ofensivi juca mai sus decât celălalt. În felul acesta, mijlocaşul de linie mai retras devenea apărător, iar mijlocaşul urcat mai sus devenea atacant. Astfel, avem un sistem 4-2-4, care a fost folosit în 1958. Restul lumii a realizat foarte repede că mijlocul acesta foarte scurt funcţionează, şi-au spus: Stai puţin! Hai să jucăm 4-2-4. In 1962, Brazilia deja retrăsese una din aripi, ajungând să joace 4-3-3, reuşind să controleze mai mult posesia. Astfel au câştigat şi Cupa Mondială din ’62. Până la sfârşitul anilor ’60 restul lumii deja apela la acest sistem. A existat o mică divizare între cei care jucau cu patru fundaşi şi cei care jucau cu libero, dar cu siguranţă lumea era conştientă de linia de patru fundaşi şi ce putea ea să facă. Pentru a juca la offside trebuia să ai o linie de fund din 4. Nu puteai să faci lucrul acesta fără ea, căci dacă aveai libero stricai linia offside-ului. Cred că tactic nu s-ar fi putut dezvolta înainte. Ar mai fi însă un aspect relevant, mai ales în Europa. Sistemul acesta cere o extraordinara formă fizica. Incep să apară, chiar la echipele din anii ’ 70, diferiţi stimulenţi fizici, chiar dacă se spunea că te pot ţine 70 de minute, dar nu 90. Valeriy Lobanovskyi, marele arhitect al lui Dinamo Kiev, avea diferite tipuri de pressing. Foloseau pressingul om la om când mergeau direct în jumătatea adversă. Foloseau pressingul pe jumătate, ieşind doar când adversarul trecea linia de mijloc. Deasemeni aveau pressingul fals : în timp ce doi jucători se îndreptau spre cel cu mingea, iar adversarii temporizau crezând că urmează pressingul, restul echipei se putea odihni. Asta se întâmpla pentru că ştiau că nu pot rezista în ritmul acesta pentru 90 de minute. Echipele lui Lobanovskyi erau la fel de pregătite fizic ca toate celelalte echipe, dar erau imaculat instruite. Deci era nevoie de un înalt nivel fizic şi în Europa, lucrul acesta devine posibil după război, la începutul anilor ’ 60, când se pune capăt raţionalizării, iar oamenii aveau o dietă completă. În mod natural, oamenii devin mai sănătoşi şi ca rezultat, ei sunt în stare să alerge mult, mult mai mult. Prima echipa care a avut mare succes cu jocul de pressing a fost Dinamo Kiev, antrenor fiind Victor Maslov. La început era foarte nepopular in Uniunea Sovietică. Era văzut ca un tip împotriva curentului. Există ideea aceasta preconcepută, că adversarul trebuie aşteptat să-şi facă jocul, iar el a venit decis să urce şi să taie construcţia oponenţilor în terenul lor. Astfel, Dinamo Kiev a câştigat 3 titluri consecutiv în anii’ 60. Momentul acesta cred ca marchează cu adevărat diferenţa dintre vechiul fotbal şi fotbalul modern. Cred că putem spune, că Brazilia din 70 a fost ultima echipa care a câştigat un trofeu major, fără să facă pressing. Au fost capabili să facă asta pentru că acea Cupa Mondială s-a jucat în Mexic, la mare altitudine şi căldura. Era imposibil astfel să menţii intensitatea şi să presezi pentru o perioadă de timp cât de mică.

Rep.: – Vorbind de Dinamo, menţionezi creşterea pregătirii fizice şi rolul său vital în jocul de pressing. Crezi că aceea e perioada când ştiinţa din sport începe să se implice în fotbal?

J.W.: – Da, s-ar putea spune, deşi  cred că în general ştiinţa în sport s-a dezvoltat destul de repede în anii de după război. În anii ’50, 60 , sportul e cu siguranţă o disciplină (ramură a ştiinţei). Bănuiesc că faptul acesta e o consecinţă a condiţiilor politice. Dintr-o dată, creşterea musculară şi a rezistentei e un domeniu în care oamenii de ştiinţă merită să se implice. Sportul în acei ani devine mai important. Cred că mai degrabă ştiinţa sportivă a început cu atletismul, care are de departe mai multe cerinţe specific fizice decât fotbalul. În mod evident însa, există o răspândire. Cred că e interesant, că încercând să legăm fotbalul în ideea de societate, vedem că primele societăţi care au produs pressing-ul în fotbal au fost: cea olandeză şi cea sovietică. Cele două nu par să aibă prea multe în comun, dar în anii’60, Olanda trece printr-un proces de rapidă secularizare (religia îşi pierde din importantă). In Uniunea Sovietică se întâmpla acelaşi lucru deja de foarte mult timp. Si mă gândesc: dacă ai un Dumnezeu, în care crezi, el fiind în centrul atenţiei tale, un sistem al autorităţii în care tu ştii unde eşti plasat, supunandu-te cuiva de deasupra ta… Ce se întâmpla dacă muti figura aceea de deasupra ta, dacă îl îndepărtezi pe Dumnezeu? Dintr-o dată poziţia în care erai se renogociaza. Astfel, vedem exprimat acest lucru foarte clar în arhitectura olandeză, în arta şi literatura sovietică: ideea că viaţa e un sistem şi tu trebuie să-ţi găseşti locul în sistem. Tu nu mai eşti definit prin tine însuţi, ci măcar în parte, prin ceea ce te înconjoară. Cred că nu e o coincidentă că ceea ce se numea „fotbalul total” în Olandă era acelaşi lucru cu ce se juca în Ucraina. S-a dezvoltat (acest fotbal) în societăţi în care oamenii îşi negociau în mod constant locul în societate, gandindu-se la autoritate intr-un alt fel. Privind la acele echipe vedem cum apărătorul dreapta nu era doar apărător, ci avea acordul să joace şi mijlocaş dreapta, cu condiţia de a fi înlocuit în defensivă de mijlocsul dreapta de drept. În felul acesta nu se mai gândea constant care e poziţia lui, în sine. Scopul era poziţia jucătorului în relaţie cu coechipierii săi. Acest lucru se vede reflectat şi în societatea acelei vremi.

Rep: -S-au mai întâmplat schimbări bazate pe factori psihologici şi în alte ţări, sau doar în Olanda şi Ucraina?

J.W.: -Cred că e important să nu vedem lucrurile astea strict cauză-efect. Nu spun că secularizarea din Olanda a condus direct la „fotbalul total”. Doar a creat un mediu în care fotbalul acela putea exista. A permis oamenilor să-şi examineze status-quo-ul, să-l chestioneze şi să facă ceva diferit. E un factor dintre mai mulţi şi e greu în momentul în care trebuie să alegi. Ar trebui să fim de aici peste 20 de ani, uitandu-ne înapoi, pentru a putea înţelege. Dar cu fotbalul atât de globalizat astăzi (2011)… Stim că „fotbalul total” funcţionează. Stim că acesta e modelul pe care vrem să-l urmăm. E baza a ceea ce joacă Barcelona, Arsenal, Sahtior Donetk. Stim că e un stil viabil de fotbal şi astfel, dacă o echipa vrea să joace astfel acum, ne putem întreba: vor asta pentru că au văzut nişte imagini video şi au auzit lumea vorbind?, pentru că au recunoscut un mod efectiv de a juca? Sau mai degrabă, pentru că le permite societatea în care trăiesc? Asta e foarte greu de spus acum. Cred că ultimul loc unde mai poţi vedea o cale necontaminata de a juca fotbal e în Asia, unde nu există o tradiţie prea grozavă în marea majoritate a continentului. De exemplu Japonia…Japonia e un exemplu fascinant. Am fost în această ţară acum 18 luni. Un jurnal sportiv de specialitate de acolo m-a invitat să merg şi să asist la 5 meciuri pentru a scrie ce cred europenii despre fotbalul japonez. Din nefericire, am avut un zbor obositor şi lung, şi eram destul de ameţit când am ajuns. Iar ei au venit la aeroport şi m-au dus direct la un meci între JEF United- Urawa Red Diamonds. Urawa stârneşte multă încântare în Japonia şi are un număr uriaş de fani. JEF United e o echipa din nordul suburbiilor oraşului Tokyo, cu un stadion care arăta că cel al lui Midlesbrough. JEF erau în coada clasamentului, încercând ceea ce până la urmă nu s-a întâmplat, să evite retrogradarea. Urawa venea acolo asteptandu-se să câştige. Cum intri, imediat te izbesc culorile. Tribunele sunt colorate. Există o coregrafie excelentă. Superb. Mă gândeam: Nu pot să cred că Liga Japoneză (J-League) arăta aşa. Extraordinar! Cum de n-am ştiut despre asta până acum? Si sunt bannere, artificii, cântece orchestrate cu mare grijă… Trecuse prima jumătate a meciului cu Urawa fiind ,probabil, echipa mai bună. Foarte devreme, în partea a doua, Urawa jucând un 3-5-2, JEF jucând un 4-4-2, iar JEF presând Urawa, destul de neglijent, uneori chiar deloc. O minge foarte simplă peste apărătorul dreapta al celor de la Urawa, centrare din stânga, lovitură de cap şi cel mai uşor gol pe care-l poţi vedea. Iar fanii lui Urawa, care erau în spatele porţii, unde s-a marcat, şi care erau în mijlocul cântecului, n-au avut nici cea mai mică tresărire! Au continuat cu cântecul lor. Si dintr-o dată, realizezi că nu există nici o interacţiune cu ceea ce se întâmpla pe teren. I-am menţionat acest aspect şi lui Nakamura, fostul jucător al lui Celtic. Am sentimentul că fanii lor văzând alţi fani, din alte colţuri ale lumii, ştiu cum trebuie să arate, dar intr-un fel nu simt cu adevărat fotbalul. De exemplu, chiar şi cei mai optimişti fani britanici, sau oriunde în Europa, când văd un astfel de gol clar, şi sunt în mijlocul unui cântec, cu siguranţă s-ar întrerupe. S-ar întrerupe şi dacă ar vedea cel mai mic pericol. Apoi ar putea relua cântecul. Nakamura mi-a spus exact acelaşi fapt. Unul din lucrurile pe care le iubea la Celtic era că: dacă alerga 20 de yarzi să pună un tackling, chiar şi când nu lua mingea, era aplaudat, pentru că fanii urmăresc în mod constant jocul. În schimb, suporterii din Japonia se văd aproape o picătură din tabloul meciului, un fel de fundal, şi din cauza aceasta nu simt ce se petrece pe teren. Gandindu-mă mai general, cred că societatea japoneză e foarte preocupată de a arăta o imagine bună. Dacă mergi în Tokyo, toţi copacii sunt tăiaţi şi curăţaţi ireproşabil, gazonul e perfect şi ca străin te gândeşti: Ce oraş uimitor de curat!. Dar apoi îţi spui că poate vezi doar învelişul. Nu pot să apreciez exact dacă e doar o imagine proiectată. N-am stat decât 10 zile. Dar dacă ar fi să traduci această atitudine în fotbalul din iarbă… Am vorbit cu Ivica Osim, antrenorul bosniac, foarte-foarte experimentat, care a antrenat Japonia în 2007, cred, având destul de mult succes. El a avut acelaşi punct de vedere ca şi Philippe Troussier, fost antrenor, când Japonia a organizat Campionatul Mondial. Fotbalul pe care-l joacă japonezii arăta excelent. Pasează bine, păstrează posesia, dar nu există imaginaţie, nu există iniţiativă, nu există impuls pentru a face lucrurile să se întâmple. Există o mult mai mare grijă pentru a face ceea ce e „bine”, decât luarea unui risc şi câştigarea meciului. Am auzit pe un canal un interviu cu Honda, jucătorul lui TSKA Moscova, vorbind cu Nakata, superstarul Japoniei, singurul care s-a impus intr-un campionat important din Europa Vestică (în Italia, pentru Roma şi Parma). Iar Nakata îi spunea în acest interviu : Trebuie să uiţi tot ce-ai învăţat în Japonia, pentru că ce-ai jucat acolo e fotbal de antrenament, chiar şi meciurile de Liga. Trebuie să fii egoist, să-ţi asumi riscuri, trebuie să ieşi în afara sistemului…

Trei  mențiuni in afara si despre subiectul acestei postări:

1. Legat de postare. Pentru cei care poate au așteptat aceasta continuare, îmi cer scuze pentru întârziere. Sper sa fiu mai harnic la partea a patra si ultima a acestui interviu.

2. Ironia situației întreruperii derby-ului Clujului dupa momentul penalty-ului și deciderea partidei rejucate tot de un unsprezece metri mi-a adus aminte de un film spaniol văzut cu ceva timp în urma. Daca o rupeți puțin cu spaniola (n-am reușit sa găsesc un site de încredere cu filmul tradus, din păcate) și în weekend-ul care vine poate veți avea un moment pe care nu știți cu ce sa-l umpleți vi-l recomand. “El Penalti Mas Largo  del Mundo” (Cel mai lung penalty din lume) e o comedie din categoria filmelor ușor digestibile, fără sa fie vreo capodopera. Youtube sa traiasca! link-ul il aveti aici: http://www.youtube.com/watch?v=hQmJ9T9Xk6w

3. Pentru ca n-am făcut-o încă pe Tribună: Felicitări tuturor C.f.r.-istilor pentru titlul de campioana obținut de echipa voastră favorită! Prin desfășurare și dramatism, cred ca puteți pune aceasta ediție a Ligii Întâi, la una de colecție. Bineînțeles, nu uitați ca la emoțiile voastre au contribuit și adversarii ( un procent chiar Dinamo:) ). Pentru o lecție în plus! de civilizație, de care sunt convins ca sunteți capabili, sper sa va gândiți cu respect și la ele: Vaslui , Steaua, Rapid..Ce poveste ar fi avut Madridul fără Barcelona, Juventus fără Milan, Dortmund fara Bayern sau City fără United anul acesta?…Pentru ca peste ani, va rămâne doar povestea.

Share This Article

Related News

IMPORTANT
A2 în vizită la A1, mergând pe A3…
Concordia Chiajna – CS Botoşani X2

About Author

b_o_g_d_a_n

(6) Readers Comments

  1. copaci cu zece etaje în Brașov
    Saturday, 26 May, 2012 at 20:55

    n-ai de ce îți cere scuze, mai ales că dacă postai articolul în perioada meciurilor lumea avea chef de cu totul altceva :) mersi că l-ai postat și-l așteptăm pe a-l patrulea (dar să nu iei asta ca pe o înghiontire :) ).

  2. gica10
    Saturday, 26 May, 2012 at 21:51

    Merci Bogdan pentru materialul furnizat.....este intradevar interesant. Fotbalul este un fenomen social de prima marime in orice societate(sau aproape,indeosebi cele dezvoltate).Am senzatia ca deocamdata in Romania foarte multi dintre cei care merg la stadion incearca acolo sa refuleze toate frustrarile din viata cotidiana(nu ca nu este de inteles acest lucru).Si ma refer in general la marii ultrasi de romanania,neintelesi de majoritate.Pe cand in afara fotbalul este o religie pe care cei implicati nu-si permit sa-l murdareasca si sa-l coboare la un nivel suburban.Momentul unui meci de fotbal este o sarbatoare la care in general iau parte mai multi din familie.Acest lucru in Romania anului 2012 imi pare o utopie pentru multe stadioane din tara.De acest lucru sunt vinovati in primul rand cei care au fraiele fotbalului romanesc care stau impasibili la dejectiile unor oameni din fotbal.Cu putin timp in urma erau mai sfiosi ca o fata mare si se manifestau ca niste dictatori.Acum oricare dintre popularii de pe sticla tv pot sa elucubreze scenari desprinse din revistele SF fara efect.Totul merge dupa principiul pasilor marunti si compromisul perpetuu al acestor nemuritori din fruntea fotbalului romanesc.Este cu adevarat un cancer....... Deci compromisuri urmate de altele multe: -de la licentieri dubioase unde Bistrita anul trecut era retrogradata pentru o datorie de 50000 euro,iar echipe importante de la noi au datorii de multe milioane. -acuze uluitoare ale lui Porumboiu privitoare la Craciunescu si Arpi.Era normal ca Sandu sa-l toace marunt daca nu probeaza toate acuzatiile.Sandu tace malc.

    • b_o_g_d_a_n
      Saturday, 26 May, 2012 at 22:50

      Apropo de fenomenul "Ultras" din Romania. Mi-a placut comentariul citit, al unui suporter dinamovist mai in varsta (se poate transfera si fanilor altor echipe) intr-o discutie despre lipsa spectatorilor din Stefan cel Mare. Si omul acesta spunea, ca el nu mai merge la stadion de ani de zile, de cand au aparut acesti "ultrasi"- acesti tineri teribilisti, care au impresia ca daca-si injura mai tare adversarii sunt cei mai mari fani ai echipei. Si inainte se mai fluiera la stadion, se mai arunca cate o injuratura, dar in general oamenii erau mai relaxati, isi vedeau de semintele lor, de glumitele si intepaturile cu prietenii. Daca e sa ma intrebi pe mine, fenomenul "Ultras" in Romania a aparut in anii '90, cand societatea noastra era mai vulnerabila ca oricand, importand in general cam ce era mai colorat si de fatada din Occident. Asa s-a ajuns ca grupurile de suporteri (galeriile) bucurestene, urmate de cele din tara, sa copie modelul italian. Pentru cine isi aminteste, campionatul italian era printre singurele transmise de o televiziune din Romania ( Guarda i vinci! Prou ti vi!- redare fonetica). Legat de cluburile cu datorii mari, asta e o discutie mai generala in Europa. De situatii ca cele pe care le-ai descris se "bucura", si cluburile de frunte din Turcia sau chiar Real Madrid din Spania. Implicatiile sociale sunt insa, atat de mari, incat e putin probabil sa vedem decizii ale politicului si justitiei radicale, in cazul lor. Imi inchipui ca n-o sa fie tocmai Romania cea care da un exemplu pozitiv in acest sens, din pacate. Probleme sunt peste tot (ieri la finala Cupei celui mai iubit personaj din Spania de catre catalani si basci s-a pus cea mai scurta varianta a imnului national-25 de secunde! -pentru a nu se da timp prea mult pentru huiduielile unui intreg stadion ) parca la noi totusi, discutiile au un nivel ... o sa-i zic destul de scazut, ca sa nu ma intind.

  3. gica10
    Sunday, 27 May, 2012 at 17:28

    Deci discutia despre datorii se referea la cele fata de bugetul statului nu fata de persoane private sau jucatori......nu ca nu toate ar avea aceasi denumire:datorii.Cele la care faceam eu referire sunt fata de bugetul statului.Iar marii datornici sunt cele mai influente echipe din campionat. Doar ca la noi toate discutiile incep de la numele echipei in cauza......

  4. b_o_g_d_a_n
    Sunday, 27 May, 2012 at 18:27

    Exact la datoriile catre bugetul de stat ma refeream si eu. Informatiile le am in memorie din presa spaniola,dar la o scurta cautare am gasit o pagina si in romana care sa confirme ce spuneam (discutia e mai generala in Europa):http://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-11990616-real-madrid-barcelona-datorii-imense-fotbalul-iberic-aproape-colaps.htm .Stiu din experienta spanioli scandalizati ca in timp ce micilor intreprinzatori li se inchid afacerile pentru cateva mii de euro datorii la stat, pentru marile cluburi se aplica politica inchiderii ochilor. Pentru ca fotbalul e o industrie din care si presa traieste, evident, subiectul se "bucura" de o foarte mica mediatizare.

  5. FLORINACCIO
    Sunday, 27 May, 2012 at 20:35

    f.f.interesant tot ce-ai postat pe aici,bogdane.felicitari si te mai asteptam si cu partea a patra

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>