Sunday, Dec. 4, 2016

La tăți le-o fost greu! [CFR - FC Vaslui 3-0]

Written By:

|

Sunday, 5 August, 2012

|

Posted In:

|

49 Comments

La tăți le-o fost greu! [CFR - FC Vaslui 3-0]

Porumboiu se uită lung la tabela de marcaj ce făcea reclamă scorului de neprezentare și calculă în gând, rapid și la zecimale, câte milioane a băgat în echipa asta ca să nu ia mai mult de 3 boabe la Cluj…

Nu-i bun începutul. Și nu-i corect. De unde să știu eu la ce se gândea Porumboiu când se uita la tabela de marcaj și, mai ales, câte milioane a băgat în FC Vaslui ca să nu ia mai mult de 3 boabe la Cluj?… Așa că o să-i dau pace, să regrete în continuare că CFR n-a cerut arbitri străini și jucători români. Am să mă ocup doar de cei care au contat în acest meci, oamenii lui Andone. Și, dacă tot am pomenit de Andone, trebuie să vă informez că în seara asta Ando l-a masacrat pur și simplu pe Șumudică. Începând de la curajul nebun de a arunca la mijlocul terenului o pereche (Sare-Godemeche) la care puțini dintre ”specialiștii” care-i tot fac echipa din tribune și de pe ”Tribuna” (aici trebuie să simțiți și o doză bogată de autoironie!) s-ar fi gândit, continuând cu aruncarea lui Nicoară în coasta lui Kapetanos și incluzând toate mișcările regizate în cele 90+ minute, Ando i-a predat lui Șumudică o lecție de fotbal cu public total neașteptată. Nu știu dacă Andone a gândit jocul exact așa cum a decurs, dar chiar și pentru simplul fapt că a ales inspirat o formulă de echipă care a funcționat ca în zilele bune, ar trebui declarat învingătorul moral al partidei.

Dincolo de sistemul gândit de Andone, de surprizele și riscurile asumate, cel mai important lucru este că la CFR s-a reîntors spectacolul. A fost genul de meci care dă satisfacție spectatorilor, nu-i alungă, și-i face pe cei care se uită ”pe sticlă” să regrete că l-au văzut în papuci de casă. Genul de meci în care ierți orice eroare a jucătorilor din teren, pentru că ce fac ei bun este de zece ori mai vizibil. Eu am fost furat de atmosferă și de cheful nebun de joc (și joacă) a ceferiștilor, așa că n-am urmărit deloc chestiunile de ordin tactic. Mi s-a părut că jucătorii noștri au avut o libertate atât de mare de mișcare, încât nici nu se poate vorbi de un sistem de joc rigid, menținut precum Inchiziția. Godemeche trăgea la poartă, iar Sare presa portarul, atent la o eventuală respingere. Camora cădea în careul lor, foarte puțin preocupat de faza defensivă în acele momente. Piccolo demonstra că știe bloca mingi în ambele careuri, deși ne bucuram mai tare dacă în careul lor dădea… autogol. Și așa mai departe.

Și dacă m-a furat jocul și peisajul, nu o să mă arunc în aprecieri tehnico-tactice. N-am reușit nici măcar să contabilizez ocaziile de gol. Mă rezum să laud pe rând fotbaliștii, că nu se știe când mai apare o ocazie atât de bună.

Felgueiras – a fost suficient de lung încât să acopere poarta, suficient de calm încât să nu sară aiurea, înainte ca adversarii să șuteze. Cel mai mult mi-a plăcut cum repune mingea cu mâna, la coechipieri, semn că are încredere în ieșirea din apărare prin pase, deci Andone a lucrat la capitolul contrucție. Și cred că ați observat și voi triunghiurile de pase cu care a încercat de fiecare dată CFR-ul să ducă mingea în față.

Ivo Pinto – tot mai bun, tot mai bătăios. Ca și Nicoară, parcă bea înainte de partidă prea multă băutură energizantă, pentru că are uneori o viteză prea mare și mingea nu poate ține pasul cu el. O mai pierde pe drum și adversarii pot contraataca. Dar îl prefer așa unuia care se scapă urgent de minge. Ivo Pinto a învățat deja că la CFR efortul și tupeul (în sensul bun) se răsplătesc, și și-a dat drumul la joc. La golul doi, la aruncarea de la margine, am văzut cum a tras adânc aer în piept, de a golit careul vasluian de fundași. Putea arunca mingea în spate, spre Cadu și scorul rămânea 1-0. Tupeu…

Cadu – ăsta a fost Cadu de cea mai bună calitate. Cu asta am zis tot, nu-i cazul de extra-laude.

Piccolo – a fost lângă Cadu și n-am luat gol, deci cred că a jucat destul de bine, nu? Nu l-a scăpat pe Marius Niculae în prima repriză (așa susțineau comentatorii). A ales să-l tatoneze, nu să riște un atac decisiv. Dacă șutul era pe poartă, e posibil ca Piccolo să blocheze mingea.

Camora – Camora! Camora! Camora! Dacă aș fi în locul lui Paszkany (nu mă gândesc la aspectul financiar), numai cu scouterul care l-a propus pe Camora aș lucra. Pliat extraordinar de bine pe jocul CFR-ului și pe stilul campionatului românesc, Camora e genul de jucător care te bucură din plin. Sunt sigur că până și adversarii l-au apreciat pentru joc, și l-aș înțelege pe Sepsi dacă n-a făcut-o…

Bastos – Rafael a dat două goluri și a fugit ca niciodată. Rar mi-a fost dat să văd astfel de țâșniri în viteză ale brazilianului pentru a bloca un adversar în tușă, într-o fază ce se anunța delicată. Multe faze bune făcute de el, puține mingi amețite. Și numai pentru că l-am văzut bătându-se cu palma peste sigla clubului i-aș da coroana de omul meciului.

Godemeche – Fraților, omul doar părea mort! Se mișcă el mai lejer (asta-i într-un fel bine, că e mai greu să ne prindă adversarii cu ambii mijlocași centrali prea avansați), dar are un calm de jucător care a văzut destule mingi la viața lui. Și nu-i sunt străine. De departe, cel mai bun meci făcut de francez la Cluj și o ”pacoste” pe capul lui Andone, căruia-i va fi din ce în ce mai greu să creioneze un prim 11 când rezervele joacă mai bine decât titularii. (De fapt, aici l-am lăudat voalat pe Ando, cel care avea reputația că distruge jucători, nu că-i regenerează!)

Sare – Un jucător mult schimbat în bine (și e vorba de ultimele luni, nu doar de acest meci). Seriozitate de Anderlecht, efort masiv depus, atenție la fiecare fază.

Diogo Valente – Valente… Valente… Despre el, poate cu altă ocazie, când va găsi un loc pe terenul din Gruia care să-i scoată în evidență calitățile și potențialul. Deocamdată, Diogo Valente e prea contemplativ la jocul CFR-ului și prea puțin integrat.

Nicoară – Centru, dreapta, stânga… peste tot. Românul nostru încearcă să dea tot ce poate. Cred că încearcă prea tare. Mai puțină viteză și mai multă maturitate în joc. Așa mi se pare mie că ar reuși în cele din urmă la CFR. Andone pare să fie ultima sa șansă. Dar tot lui Andone trebuie să-i răsplătească orice bucățică de șansă acordată. Pentru că e și scalpul lui Andone în joc. Să vedem…

Kapetanos – A fost aproape de…  Kapetanos de multe ori, dar parcă azi l-au eclipsat alți ceferiști. Nu-i bai, știu că păstrează un gol pentru Liberec!

Edimar, Deac, Ronny – au jucat și ei când au obosit alții. Deac a dat o pasă de gol, semn că a început să se uite la DVD-uri cu Sougou. Însă, soarta lui Deac e singurul lucru care umbrește această seară. Se pare că accidentarea lui se lasă cu o pauză de fotbal. Preferam un 2-0 și un Deac pe bancă tot meciul. Acum Andone e obligat să inventeze din nou ceva. Oare e rândul lui Rui Pedro să se dezechipeze sau soarta râde din nou cu toți dinții spre Hora? Copii, fiți pe fază!

Vasluiul a avut destule momente în care parcă striga spre public și spre camerele TV: ”Mă, voi nu vedeți că noi suntem obosiți? Noi am jucat la Fener, mă! Avem dreptul să fim obosiți, să fim victime! Uite la noi ce morgă cool de obosiți ne-am tras!” Dar ar fi prea dulce înfrângerea pentru ei dacă le-am acorda circumstanțe atenuante. Nu, n-au fost destul de obosiți să mănânce așa o bătaie! Au fost în primul rând mult mai slabi decât noi, mai prost aruncați în teren și mai firav dirijați de pe margine. Sălăgeanu și Antal au arătat de ce nu ar fi avut loc la CFR (erau unii pe aici care plângeau după ei, nu? acum pot să-și șteargă lacrimile vărsate degeaba…). Vasluienii au primit ce au meritat și asta – surpriză! – au recunoscut-o tot timpul meciului și crainicii TV (când CFR joacă fotbal adevărat, e greu și pentru dușmani să te urască). I-am bătut măr și o să-și revină greu din bătaia asta. Mâine, când vor fi obligați de Șumudică să revadă meciul cu CFR, o să observe – fără să priceapă ceva – cum o locomotivă furioasă le-a lăsat tot felul de cercuri și decupaje ciudate, extraterestre, în tot lanul lor de porumb.

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

CJ-07-CFR

[înmatriculat în Cluj-Napoca] Compasiune cititorilor care nu înțeleg textele lui 07 și lui 07, care nu le pricepe comentariile.

(49) Readers Comments

  1. Dantesc
    Sunday, 5 August, 2012 at 01:51

    :)) Ma esti nebun si scrii foarte repede dar ai prins cam tot...mai putin atmosfera din tribune

  2. T-Bone
    Sunday, 5 August, 2012 at 01:55

    Te citesc maine.Mi-e somn acuma. :))))

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 5 August, 2012 at 01:57

      Intră pe Skype și-ți citesc eu până adormi! Nu mă enerva, că din cauza ta m-am limitat la 10% din ce doream să scriu! :)

      • fotbalfan
        Sunday, 5 August, 2012 at 02:01

        wth? unii dintre noi vrem sa citim si mai lung, uneori! trebuie as facem scandal pe aici ca sa fim ascultati? :)

        • CJ-07-CFR
          Sunday, 5 August, 2012 at 02:04

          Și noi o aveam mai lungă înainte, ca Șumudică. Acum mai scurtăm...

  3. fotbalfan
    Sunday, 5 August, 2012 at 02:00

    noa, e clar pt toata lumea ca ando e mai antrenor decat sumudica. sunt bune cele 3 puncte insa atat. eu sper ca ai nostri sunt constienti ca meciul mai important e miercuri, la liberec. si sper ca pantelis nu e ft obosit, azi a jucat si a alergat si in aparare 80 de minute. am pus pe articolul celalalt un link de la ojogo in care se zice ca edimar (imi va parea rau dupa centrarile sale) si lionn vor fi imprumutati la rio ave. tocmai cand avem dubluri pe posturi (si nevoie de fundas central, mijlocas de creatie si atacant) noi descompletam lotul? sper sa fie doar un zvon. nu-mi dati in cap insa mai avem mult de lucru, am avut scapari pe centru, faze periculoase ale vasluienilor si am fost o echipa cam larga pentru gustul meu. unde esti tu, mandorlini, sa ne inveti sa ne aparam? :) Doamne ajuta si la liberec, va fi extrem de greu, sunt periculosi, iar 1-0 e un scor subtire. repet, si scuze de asta: meciul de miercuri e cel mai important. asta a fost doar de 3 puncte (insa avem satisfactia ca l-am cocosat, din nou, pe porumbel :) ) P.S: va place godemeche? sa vedeti vass si valente ce jucatori sunt, peste ceva vreme! :)

  4. gica10
    Sunday, 5 August, 2012 at 02:08

    Da,da e bine......alta rima n-ai gasit?Foarte exhaustiva analiza chiar facuta la foc automat.Sunt convins ca a fost o atmosfera mare in tribune.Probabil ca cea de anul trecut tot din meciul cu moldovenii.Dupa astfel de partide se pot aduce suporterii in tribune......dar pentru asta trebuie sa le dam incredere jucatorilor sa se exprime fara retinere in teren.Acum sa confirmam in meciul cu cehii,cel mai important lucru sa ne calificam!

  5. CANAD
    Sunday, 5 August, 2012 at 03:12

    Am jucat neasteptat de bine si sper ca nu suntem inca nici macar la 80% din potential. Sa speram ca Deac nu e asa de grav pe cat se spune. Felicitari Andone - cu Sumi a mers de minune. Felicitari jucatorilor(toti mi-au placut) si suporterilor live. Ma trezesc devreme dimineata sa vad si reluarea pe dolce 2.

  6. amne
    Sunday, 5 August, 2012 at 04:15

    Blur. Song 2. 'Nuff said.

  7. gabriel
    Sunday, 5 August, 2012 at 04:27

    Eu acum am sosit acasă de la meci. Mâine o să citesc tot. Oricum a fost de vis. Forţă CFR.

  8. Saul
    Sunday, 5 August, 2012 at 08:31

    Felicitari baietilor pentru felul in care au jucat si lui Ando pentru cum a gandit meciul. A fsot un meci frumos si o afmosfera pe masura in tribune. Marele regret al serii e accidentarea lui Deac. Sa ne rugam sa nu fie atat de grava pe cat pare,pentru ca avem nevoie de el. Avem nevoie de un meci la fel de mare la Liberec,apoi lucrurile vor arata din ce in ce mai bine. Cu astfel de meciuri va veni tot mai multa lume pe stadion si le vom inchide gura contestatarilor. Si nu in ultimul rand,ma bucur ca i-am tras-o nesimtitului de porumbou,care ne-a calomniat tot sezonul trecut. Felicitari,baieti! Hai CFR !!!

    • Saul
      Sunday, 5 August, 2012 at 08:55

      Si mai am un of,legat tot de accidentare lui Deac. "Marele" Sanmartean il rupe pe Deac,desi era deja 3-0 si minutele de prelungire! O fi el un jucator tehnic,dar caracterul lui e aproape de zero,dupa o astfel de faza. Asta spune multe si despre caracterul jucatorilor romani,in general,sa nu se mire nimeni ca Sanmartean n-a ajuns sa joace la un nivel mai inalt,desi are calitati tehnice. Pacat!

  9. lengyel_attila
    Sunday, 5 August, 2012 at 08:58

    Andone ne-a uimit,ne-a inchis gura,a improvizat nebuneste si culmea a si reusit.Bravo lui si felicitari echipei ,o echipa determinata care facea un presing nemilos in repriza a doua determinind vasluiul numai la pase inapoi.Toata echipa trebuie felicitata,Felgueiras aduce siguranta in poarta,Cadu a jucat fara greseala,Pinto si Camora exceptionali,Piccollo bine ca intotdeauna,cei doi inchizatori harnici si artagosi,Nicoara surprinzator de bine si cu ambitie,Bastos in zi foarte buna.Mare ,mare pacat pt Deac,sa-l ia dracu pe Tudor ,daca nu prelungea meciul 6 min nu se intimpla nimic,sper din suflet sa fie numai o entorsa.Valente se adapteaza mai greu ,acum fara Deac are mai multe sanse la meciuri.Sper sa ne calificam dar o sa fie f greu si cu multe sacrificii,probabil accidentati.Parerea mea ca in cazul calificarii ar trebui sa ne oprim aici,Uefa este mult mai potrivita pt noi,nu are rost sa sa fi umilit de cei mari,ar trebui sa ne concentram anul aceasta pe cupa si pe Uefa.Succes miercuri si sper ca acolo sus tot ne iubeste cineva

    • Kruci
      Sunday, 5 August, 2012 at 09:41

      Din pacate Deac are ruptura la ligamentul lateral

  10. Justin
    Sunday, 5 August, 2012 at 09:18

    Intr-adevar un meci surprinzator din toate punctele de vedere. Daca mi-ar fi spus cineva ca vom castiga cu 3-0 in fata echipei cu cele mai mari sanse la titlu(conform presei dambovitene, nu si a noastra bineinteles), in fata echipei muult laudate de presa, care venea si dupa un rezultat neasteptat de bun la Instanbul, i-as fi zis ca e nebun. Dar uite, de aia iubim fotbalul, pt seri din astea frumoase.Sa speram ca vor fi din ce in ce mai multe ca ne-au cam lipsit in ultimii ani. Nu stiu ce i-o fi facut andone lu bastos, dar e un alt jucator. Coboara dupa mingi, se apara, alearga. Daca n-ar fi asa egoist, ar fi un jucator exceptional.Surprinzator si godemeche. Acum urmeaza un meci extrem de important. Roadele muncii de anul trecut acum se vor vedea, daca vom trece de slovan.Dupa 2 victorii ar trebui sa vina si a 3-a.Si dupa aia stam linistiti. Daca jucam cu atata determinare ca aseara, numai ghinionul ne poate impiedica sa nu ii eliminam. Eu sunt increzator si optimist,mai ales dupa meciul de aseara. Hai CFR!!!

  11. luci
    Sunday, 5 August, 2012 at 09:25

    Totul a fost minunat, mai putin comentariile nesimtitului ala de Mironica la sport.ro de dupa meci cum ca ar fi fost blat. Ca nu se poate chiar asa sa fie dominat vasluiul.

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 5 August, 2012 at 12:46

      Pe Mironică nu l-am prins (lucky me!). Dar m-au surprins plăcut comentatorii meciului, care au dat CFR-ului tot ce era al Cezarului, începând cu recunoașterea faultului la Camora.

      • lengyel_attila
        Sunday, 5 August, 2012 at 13:08

        Ai dreptate, nu stiu cum se numesc cei doi crainici, dar trebuie sa recunoastem ca au fost obiectivi. Nu prea erau ei documentati, dar opiniile lor au fost corecte, spre surprinderea mea.

      • fotbalfan
        Sunday, 5 August, 2012 at 14:38

        totusi, se observa ca mai toata lumea vrea ca cfrul sa piarda. de unde pana unde am trezit demonii astia in oameni? ca mironica la roma urla ca un descreierat la golurile noastre. comentatorii, aseara, au facut niste faze memorabile. baleanu(daca nu ma insel ?!?) zicea ca s-ar fi dat rosu la lovitura lui caue asupra lui valente si gradinescu zicea ca nu, citez aproximativ: nu, gata, discutam dupa meci :) si nu a fost singura faza la care s-au contrazis :) putin mai bun comentariul insa tot s-a simtit ca ar dori sa piarda cfrul. mie asa mi s-a parut.

        • lengyel_attila
          Sunday, 5 August, 2012 at 15:01

          daca ma gindesc ai dreptate,la ultima faza cind N Doye era sa dea gol de pe stinga urla unul din ei ,nu stiu care, parca cerind golul dar Felgueiras a inchis bine coltul scurt

    • caneto
      Sunday, 5 August, 2012 at 13:37

      Nici nu l-am prins de la inceput pe mironica, in gargara cu blatul, nici nu m-am prins daca vorbeste pe bune sau la misto. A fost tare enigmatic tipu’, dar un lucru era evident: murea de ciuda :)

    • cfrms
      Monday, 6 August, 2012 at 09:14

      mironica a intrat in emisiune cu idea ca a fost un meci misterios, dupa care am si schimbat canalul, stiind ce urmeaza.

  12. caneto
    Sunday, 5 August, 2012 at 09:25

    Putem trece un hat-trick in contul CFR-ului :) Jos palaria baieti! Nici nu-mi aduc aminte cand am facut ultima oara un meci atat de bun in Gruia. Nici nu se aseamana cu meciul anterior de acasa cu Vasluiul din campionatul trecut. Am fost mult mai buni. Eu nu pun la socoteala ca Vasluiul a calatorit, a avut meci greu miercuri, ca au fost obositi, blablabla. Daca Sumudica o avea mare facea si el minimum 5 schimbari in echipa, dar am zis ieri sau alaltaieri, Andone va modifica substantial formula de la meciul cu cehii, pe cand Vasluiul nu are curaj sa faca asa ceva.

  13. oliboli
    Sunday, 5 August, 2012 at 10:17

    mult cel mai bun meci ce am vazut in vara asta, jucau magnifique!!! parca juca Real Madrid impotriva porumbeiitelor:))) FORtza CFR!!!!!

  14. poisonremedy
    Sunday, 5 August, 2012 at 11:07

    prefer Rui Pendro in locul lui Hora

  15. halley
    Sunday, 5 August, 2012 at 11:30

    Ce atmosfera in tribune, cine n-a fost a pierdut enorm. S-a vezi urcarile in atac a lui Pinto, efortul imens a lui Sare, viteza lui Camora la primul gol, plasamentul impecabil prezentat de Piccolo, surpriza imensa Godemeche si magnificul BASTOS ! Acest jucator a renascut, are calitati extraordinare si mai ales tehnica alergarii. Sigur este un singur meci, dar de cel putin 3-4 ani n-am vazut o echipa a Cfr-ului asa de bine inchegata. Felicitari Ando ! Din partea mea, chiar daca am avut dubii in privinta ta, iti doresc succese si multe trofee in continuare !

  16. nea_silica_MS
    Sunday, 5 August, 2012 at 12:19

    Mai adaug o lauda lui nea Ando. Si anume stiinta de a aduce echipa in forma maxima la momentul potrivit. Lucru demostrat aseara. Pour vue que ca dure... Hai baietii, haide CFR!

  17. isti33
    Sunday, 5 August, 2012 at 12:20

    avem Bastos, avem echipa :))

  18. ulise
    Sunday, 5 August, 2012 at 12:38

    Bastos reinventat. Sare deja certitudine. Nicoara, reinventarea inca nu a reusit.Camora imperial. Pinto devine certitudine. Valente se cauta inca, Godemeche pare e regasi cadenta. Dar urmeaza un meci crucial la Liberec. Sa fim lucizi. Am zis ca avem lot mai bun decat finalul sezonului, dar echipa trebuie sa creasca si sa faca parcurs bun si in Liga1 si in Europa, cu norocul de sezonul trecut sau fara el.

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 5 August, 2012 at 12:43

      Noi ne putem bucura duminică, luni, marți și o bună bucată din miercuri, că prea demult așteptam un astfel de joc. Lucizi trebuie să rămână Andone și ai lui.

  19. T-Bone
    Sunday, 5 August, 2012 at 14:29

    Meciul asta vine ca si o izbavire pentru toti suporterii ceferisti.Asteptam un meci in care sa jucam frumos, legat, rapid, dar si prevazatori.A iesit perfect.Un meci de tinut minte.Daca am fi pierdut eram in extrema cealalta probabil, era un test pentru Ando, pentru valoarea jucatorilor, pentru caracterul lor si a fost trecut cu brio.Sigur, acum suntem mai optimisti in privinta meciului din Cehia si a rundei urmatoare din playoff.Se poate.

  20. suporter
    Sunday, 5 August, 2012 at 16:16

    Nu-mi place ca va tai elanul,dar sa nu uitam ca avem totusi niste probleme.Am jucat cu o echipa care vrea sa joace fotbal nu sa stea la "ciupeala" cum o fac echipele mici de la noi de aceea ni s-a parut oarecum o mare schimbare de joc.Pana acum am observat ca e un trend in Liga 1 sa joci 4-4-2 cu 2 mijlocasi defensivi(CFR,Steaua,Vaslui).Si noi ne plangem si ei se plang de lipsa constructiei.Cred ca prin aducerea jucatorilor de creatie ne-am crea un avantaj mare in batalia pentru titlu.Am mai spus-o si repet,cea mai potrivita asezare tinand cont de jucatori e 4-2-3-1(Ivo Pinto-Cadu-Piccolo-Camora,Bakary-Godemeche,Sougou-Rui Pedro-Bastos,Kapetanos).Personal as dori 4-3-3,dar pt asta am mai avea nevoie de 2 mijlocasi gen Renan.Nu-mi vine sa cred ca lumea plange dupa Deac(nu e ok ca s-a accidentat),dar acum Sougou va juca pe postul pe care a dat cel mai bun randament daca nu cumva se tampeste Andone sa tot il joace in atac.Singurele puncte forte care i le pot recunoaste lui Andone sunt: jocul ofensiv si conditia fizica extrem de buna.Mesajul cel mai important pt conducere e simplu: INTARIRI.Daca se zgarcesc atunci sa joace asa 4-2-3-1 cu Rui Pedro in mijloc.

    • ulise
      Sunday, 5 August, 2012 at 16:30

      Ca sa-l citez pe Andone, Bastos ar da cel mai bun randament ca mijlocas central ofensiv (in spatele varfului impins), numai ca tot Ando ne spune ca pe acel post e nevoie de un jucator cu mare disponibilitate la efort. In pregatiri, eu nu am vazut ca sa fie testat prea serios si modului tactic 4-2-3-1 si nici nu s-a identificat o solutie optima pentru acel post. De intariri avem nevoie, chiar daca echipa va creste in exprimare. Pentru ca nu vrem sa tremuram de emotie in Liga1 si pentru ca vrem sa facem o figura onorabila in Europa. Desi, aici patronul a zis aseara ca obiective interne primeaza, fiind constienti ca in Europa e mult prea greu.

    • Dantesc
      Sunday, 5 August, 2012 at 17:04

      De unde aparusi bre? Deci odata "nu imi vine sa cred ca plange lumea dupa Deac" Apoi "daca nu cumva se tampeste Andone" si inchei apoteotic cu ".Singurele puncte forte care i le pot recunoaste lui Andone sunt: jocul ofensiv si conditia fizica extrem de buna.Mesajul cel mai important pt conducere e simplu: INTARIRI." Da' stai linistit o sa dea telefon Muresan la Barcelona sa vada ce ai aia pe "stoc" nu de alta dar sa te multumeasca pe tine(altii) si intre timp o sa vorbesc si cu Andone sa nu se "tampeasca"...cu Deac nu vorbesc,nu merita....

      • suporter
        Sunday, 5 August, 2012 at 18:19

        Deci pt tine Deac,jucator care nu a facut fata la Schalke si care alearga tot timpul nefiind capabil sa faca o preluare atunci cand e mai mare nevoie sau sa scoata adversari din joc e mai bun decat Sougou.Ce antrenor e ala care joaca cu trei fundasi stanga intr-un meci?Sougou nu isi gaseste locul in echipa ca atacant plus ca nu mai da randament.Hora de exemplu e un Deac mai tehnic,dar niciunul nu se compara pe banda cu cel amintit mai sus.Rui Pedro din ce am vazut scoate cu usurinta adversari din joc si sta pe banca pt ca Andone e incapatanat si joaca tot sistemul lui.Tu nu faci decat sa-mi demonstrezi ca esti suporter de rezultat pentru ca negi problemele evidente "fermecat" de un 3-0 cu vacarii care dupa parerea mea au echipa mai slaba decat anul trecut.O sa-mi dai dreptate cand o sa jucam cu astea mai slabe.Echipa cu ceva intariri si antrenor inteligent ar avea potential enorm pt Europa,dar e de-ajuns un meci bun ca altii sa uite de probleme.

        • Dantesc
          Sunday, 5 August, 2012 at 20:41

          Dragul meu :) Ce pot sa iti spun eu ,eu care odata dar demult tare in economia timpului uman am jucat si ceva fotbal de performanta...Nimic,doar atat ca Deac asa zabauc cum e el si cu toate pacatele lui de la nemlatai de la echipa aia de doua parale numita Shalke a dat pentru CFR in acest sezon trei pase de gol...suntem in etapa treia deci eu zic ca nu e rau...Cat despre Andone...Caline tu esti ? :))

          • Calin Cocora
            Monday, 6 August, 2012 at 00:24

            N-ai ghicit maestre! :) Suporter e suporter, nu ma ascund. Meciul mi-a placut si mi-a confirmat cea ce am spus mereu: avem un lot foarte bun, cel mai bun din liga 1. E adevarat, inca 2-3 jucatori in pozitii pe care le stim toti, ne-ar face zei la intern. Ando e peste Sumudica, dar nu un mare antrenor, nu inca, daca iese din stereotipii poate fi. Ca sa fie trebuie sa invete sa tacticizeze faza defensiva. can va sti va fi antrenor de scos in lume, pana atunci mai e de tras. 3-0 dar organizarea defensiva nu a impresionat. 3-0 pentru ca Vasluiul a vrut 3 puncte si ne-a lasat spatii. Contributia pozitiva a antrenorului s-a vazut(o spune si Dinu, adica 07) la iesirea prin pase din defensiva si in curajul de a schimba formula.

    • lengyel_attila
      Sunday, 5 August, 2012 at 20:10

      suporter cu toata stima 4-4-2 nu este batut in cuie,in general joci in functie de adversar,deaceea este bine sa ai un antrenor care cunoaste echipele adverse,nu se va juca 4-4-2 cu o echipa slab cotata,dar asta este treaba antrenorului si in general el se sfatuieste si cu jucatorii cei mai influenti si cu staful inaintea meciurilor

    • dilivio
      Monday, 6 August, 2012 at 09:46

      no offence, probabil tu esti unul din "supoerterii" de la tribuna II care mai degraba isi huiduie echipa decat sa o aplaude ! daca si dupa cel mai bun meci vazut in Gruia in ultimii 5 ani tot avem de comentat si de bagat strambe ... nu zic ca nu mi-ar placea si mie o echipa cu renan,weldon,thomas costa si sa jucam de maniera asta in fiecare etapa, dar hai sa mai si incurajam echipa decat sa tot criticam si sa avem pretentii exagerate ! la urma urmei suntem castigatori a 3 trofee de campioni in ultimii 5 ani, hai sa umplem stadionul meci de meci si dupaia doar sa vrem transferuri ! HAI CFR !

  21. gabriel
    Sunday, 5 August, 2012 at 17:58

    Este meciul pe care l-am asteptat de la meciul cu Dinamo acasa pierdut cu 2-3. S-a vazut valoarea atat a jucatorilor cat si a antrenorilor. Sumudica chiar o are mica!!!!!! pe toate planurile fotbalistice:)))))))))) Am fost puternici, hotarati, organizati si nu in ultimul rand OFENSIVI 90 de minute nu 45, nu 30. Andone nu numai ca le-a dat o lectie tuturor ieri, dar trebuie sa o spun si trebuie sa o recunoastem ca ne-a dat si noua tuturor care l-am contestat, printre care am fost si eu. Pacat de Deac. Mai multe nu prea sunt de comentat, cine nu a inteles cava il sfatuiesc sa vada meciul din nou. Pe stadion a fost fantastic. Doamne ajuta la Liberec. Forta CFR. Am toata increderea ca si daca primim gol noi putem revenii.

  22. vass bela
    Sunday, 5 August, 2012 at 18:58

    D-lor, si eu sunt bucuros, dar sa fim cu picioarele pe pamant ! Vasluiul a jucat ca o echipa de amatori din Austria, cu exceptia lui NDoye . Iar primele doua goluri chiar au fost uriase greseli, exact ca la amatori . Apoi Nicoara ca al doilea varf e un banc prost, iar nevoia unui atacant care sa stie cu piciorul s-a vazut si aseara, cand Kape a irosit tot ce era cu piciorul . Si daca vrem calificare in CL, un nr 10 neaparat . Si o intrebare, daca se reaccidenteaza Felgueiras ? PS. De la Porto pe Pereira putem lua max 2,5 mil ( asai contractul ), eu as renunta la acesti bani pt Pinto !

  23. Bogdan Dobondi
    Sunday, 5 August, 2012 at 19:48

    Unii nu stiu sa se bucure. De mult am avut suspiciunea ca multi cititori a tribunei sunt oameni care mai degraba prefera sa aiba dreptate decat sa castige CFR. Vad ca aceeasi oameni care au spus c-o luam rau de tot de la moldoveni, pentru ca n-avem atacant, coordonator de joc si asa mai departe. Chiar nu va inteleg. Chiar nu pot sa inteleg cum puteti sa fiti atat de pesimisti mereu. Cum puteti trai cu atata pesimism?

    • Bogdan Dobondi
      Sunday, 5 August, 2012 at 19:49

      am omis fraza..."sunteti aceeasi oameni care la un esec comentati printre primi, spunand ca ati avut dreptate"...

      • Dantesc
        Sunday, 5 August, 2012 at 20:43

        +1 cam asa'i :) dar nu'i nici un bai pana la urma toata lumea e libera sa aiba o parere (bine ca nu au zis INCA ! ca aseara a fost BLAT)...

        • luci
          Sunday, 5 August, 2012 at 23:00

          Au zis deja imediat dupa meci!

          • Dantesc
            Monday, 6 August, 2012 at 00:12

            Nu Luci eu vorbesc de anumite persoane care dupa meciul de ieri si cel de miercuri efectiv s-au volatilizat de pe site-ul asta...si e interesant ei erau primii care ori postau articole,ori comentau...vrei sa iti dau exemple?

  24. dan.f
    Sunday, 5 August, 2012 at 21:12

    A fost de departe cel mai bun meci facut de CFR in ultimii 3 ani! Iar atmosfera din tribune a fost de CL, suporterii fiind cu adevarat al 12-lea jucator aseara! Sper sa avem parte de cat mai multe seri ca aceasta... Bravo Dinule, si articolul tau s-a ridicat la inaltimea meciului de aseara!!!

  25. Andrei
    Sunday, 5 August, 2012 at 22:20

    Stie cineva daca se poate downloada de undeva torrentul meciului?

  26. dragos
    Monday, 6 August, 2012 at 01:39

    Ma acest meci mi a lasat o impresie de sarbatoare. Atmosfera a fost la inaltime si sper ca stadionul sa fie din ce in ce mai plin macar pana vine frigul peste noi.(Sa rasplatim intr o oare care masura decizia conducerii de a lasa preturile mai jos) Cat despre echipa, daca vor juca 80% tot sezonul cum au facut o sambata prevad un sezon glorios inclusiv in europa, doar ca ma tem ca nu vom putea tine acest ritm si entuziasm. Oricum HAI CFR.

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>