Saturday, Dec. 3, 2016

Nimic despre Basel

Written By:

|

Friday, 24 August, 2012

|

Posted In:

|

91 Comments

Nimic despre Basel

Hai să nu ne mai stresăm o perioadă pentru meciul de miercuri, urmează totuși o partidă care ar fi una deosebită în rândurile noastre dacă n-ar exista returul cu Basel. Gata, nu mă mai interesează acel meci, sunt sută la sută sigur că ori ne calificăm, ori nu. Să-l lăsăm, măcar pentru astea două zile, în pace.

Am încredere maximă în băieții noştri, indiferent de schimbările pe care le va face The Big Coach față de meciul de la Basel, am încredere în victorie, mai ales pentru că altul e moralul la nivelul lotului nostru decât al celui giuleştean. Oare Vogel va începe cu A.Frei? Nu ştiu, nu mă interesează…

Este momentul să le plătim cu vârf și îndesat acel 0-5 din Gruia; nu se face aşa ceva între frați de şină. Totul e să dăm repede gol, pentru că am senzația că “Moțul” e primul din gaşca rapidistă care se demoralizează total când lucrurile nu merg cum ar vrea el. I se citeşte pe față un “asta e, n-am ce face”. Cel mai bine că nu va juca Stocker, dar e păcat nu au mai luat elvețienii și niște cartonaşe roşii. În fine, nici nu mă interesează subiectul…

N-ar trebui să avem emoții cu locul 10 din campionat, e diferență mare de valoare și, cum spuneam deja, de moral. Nu trebuie să fim mârlani, ca cei de la Basel, ar fi total deplasat și necivilizat să ne apucăm şi noi să încălzim vestiarul oaspeților. Propun un minus 28 grade Celsius. Mă rog, să nu divaghez, avem treabă în campionat, n-avem noi grija vestiarului lui Basel…

Am înțeles că Rapidul a redus drastic prețul biletelor la meci. Nasol (pentru ei) dacă şi la celebrii fanatici rapidişti se simte criza (economică sau din echipă/lot, rămâne de stabilit)! Până la urmă, măsura e de bine, pentru că vor avea mai mulți posibilitatea să urmărească live o adevărată campioană a României, venită din Ardeal. Probabil biletele de intrare vor fi mult mai scumpe vara viitoare, pe Național Arena, la amicalul pe care ni-l va solicita Dinamo din localitate. Încă nu s-a anunțat ce meciuri de campionat vor fi amânate din cauza acelei superpartide amicale, dar returul contra elvețienilor de la Basel (învinși în tur cu 2-1), cu siguranță nu va fi afectat, mai ales că Piccolo nu va figura pe lista de rezerve. Nu că m-ar interesa ce va face Piccolo în timpul lui liber…

Ce ziceam? Aha, da, avem mâine meci cu Rapidul! “La Rapid va rămâne doar cine merită. Dacă nu vor confirma în următoarele meciuri din campionat, la finalul turului vor fi lăsaţi să plece indiferent de nume ori de statutul pe care îl au în echipă”, a fost mesajul patronului Copos (singurul care a meritat să rămână până acum la Rapid) către elevii lui Neluţu Sabău, pe care l-a şi confirmat astfel pe post, în faţa tuturor, fie postul cât de negru. Vă spun eu, e o pâine de mâncat pe terenul unei echipe la care patronul are o astfel de intervenție! Poate chiar o franzelă. Cine ne va arbitra miercuri? Pardon, adică mâine? Ce contează, batem chiar de-o fi delegată vreo brigadă ostilă, pentru că niciun rapidist sau elvețian nu pare să fie în stare să fie ajutat atât de tare de arbitrii…

Acum, cică Sabău ar cam vrea să schimbe tactica, pentru că tocmai l-au transferat pe Bilaşco. Adică pentru un jucător nepregătit fizic, pentru unul care n-a mai arătat nimic de când a ieşit de sub comanda lui Dan Petrescu și care nu cunoaște campionatul românesc. Vă spun eu, răspicat, că ăsta e semn clar de dering… degrigo… degrino… degringoladă! Un lucru și mai clar este că trebuie să-i învingem şi pace! De fapt, ar ajunge şi un egal sau o înfrângere cu 0-1, doar calificarea e cea care contează. Mai ales că vom veni după un meci greu, în Giulești, de la care iar am deviat… bipu-i!

Vă rog să mă înțelegeți – și sper să citească toți jucătorii aceste rânduri – nu vreau să vorbesc de meciul de miercuri! E important să ne concentrăm, să trecem de Rapid, să nu ne gândim nici măcar o fracțiune de clipă la meciul de miercuri, care este crucial și care ne poate aduce mari satisfacții emoționale și imense satisfacții materiale, plus că ar putea scoate o grămadă de suporteri ceferiști fericiți în stradă…

Deci, să revin… S-a ajuns – incredibil! – ca la Rapid un neica-nimeni ca Ilijoski să-şi înjure antrenorul! Și asta tocmai înaintea meciului cu CFR, pe care Rapidul trebuie, zic eu, să-l piardă, ca totul să fie bine. În aceste condiții, nu-i de mirare dacă… știți ceva? Ia mai lăsați-mă în pace cu Rapidulețul ăsta obosit! Mergem în Giulești, bagă Andone jucători însetați, nu vorbim nimic de Basel, batem și pe urmă ne ocupăm, ardelenește, de următoarea treabă. Că următoarea, ori e treabă serioasă, ori e treabă mare…

Sâmbătă, 25 august 2012, Stadionul Giuleşti, ora 21.30, etapa a 6-a, d(igitv)eath or alive… Rapid Bucureşti vs. CFR 1907 Cluj!

Echipe improbabile:

Rapid Bucureşti (habar nu am, dau una la întâmplare), 4-1-3-2: Pecanha – Voicu, Oros, Glauber, Bozovici – Pavlovici – Roman, Texeira, Goga – Herea, Milisavljevici (am verificat, n-am băgat mai mult de 11);

CFR Cluj (max. 0-8 erori), 4-4-2: Felgueiras – Ivo Pinto, Maftei, Piccolo, Sepsi – Rui Pedro, Vass, Godemeche, Valente – Sougou, Ronny.

HAI CFR! HAI ”MULTINAȚIONALA” lui Geambașu! Dă totul pentru victorie, dă-l naibii de front! Putem şi trebuie să învingem. Sâmbătă, iar apoi miercuri. Fie ca cei mai buni să învingă, iar cei mai buni să fim noi. Sâmbătă, iar apoi miercuri. E tot ce mă interesează.

Share This Article

Related News

IMPORTANT
A2 în vizită la A1, mergând pe A3…
Concordia Chiajna – CS Botoşani X2

About Author

caneto

(91) Readers Comments

  1. david
    Friday, 24 August, 2012 at 19:09

    foarte fain articolul, felicitari :D

  2. Dantesc
    Friday, 24 August, 2012 at 19:30

    Caneto,Caneto.....:)

  3. amne
    Friday, 24 August, 2012 at 19:35

    Fantastic, caneto! Cel mai bun articol al tau, cu tot respectul pentru celelalte. Ai surprins perfect (si) starea mea de spirit. Ne-o mai dat un 5-0 in retur care mult le-o folosit. BASEL.

    • caneto
      Friday, 24 August, 2012 at 21:01

      Am avut o gramada de “cel mai important meci din istoria CFR-ului”. No, eu zic ca asta cu Baselul este cel mai cel din categorie. Cum dracu’ sa te mai poti concentra la un rahat de meci cu Rapidu’? Si cum vor reusi jucatorii nostri?

  4. gica10
    Friday, 24 August, 2012 at 20:18

    Cel mai mult din istorie imi place faza aia de la greci cu calul bagat pe usa din dos.Oricum cred ca pe Ivo Pinto il va odihni,deci probabil va fi folosit Panin.Poate va intra chiar si Stancioiu.Dar va juca oare Maftei.........prietenii stiu de ce

    • romanescu
      Saturday, 25 August, 2012 at 02:51

      Caneto draga ! Tu , ce crezi , cand eram in liceu , sambata, oare la ce-mi statea gandu' : sa-mi fac temele la matematica ori la gagica cu care trebuia sa ma intalnesc la discoteca in Observator ??????

      • caneto
        Saturday, 25 August, 2012 at 12:28

        hai, ca nu ma prinzi :) la nici una, nici alta, ci la meciul cu Basel. corect? :)

        • romanescu
          Saturday, 25 August, 2012 at 13:41

          Siguuuuuuuuuuuuuur !!!

  5. kiruj
    Friday, 24 August, 2012 at 20:25

    ai nimerit-o la fix, caneto, cu starea de spirit. La mine e şi mai nasol : tot încerc să mă concentrez la nişte prostii de la locul de muncă, dar gândul mă tot duce spre meciul cu Basel...Avem mâine meci cu rapidu' ? Ăia de ne-au rupt acu' câteva luni ? Să fie sănătoşi, tot noi am câştigat campionatul. Să vină răzbunarea / revanşa ? Să vină tată, nicio problemă, o primim cu braţele deschise, dar miercuri...of,of...Hai pa, mi-a revenit cheful de muncă...

    • caneto
      Friday, 24 August, 2012 at 21:06

      Ma bucur ca am reusit sa dau o mana de ajutor ca sa-ti revina cheful de munca. Eu n-am probleme din astea. N-am avut niciodata chef de munca :D Sau nu mi-am dat seama ca muncesc cu chef :)

      • kiruj
        Friday, 24 August, 2012 at 21:53

        ...a şi dispărut între timp, pentru că miercuri...of,of...

  6. fotbalfan
    Friday, 24 August, 2012 at 20:25

    traiasca si-nfloreasca multinationala lu' geambasu! :) fain scris, caneto!

  7. amne
    Friday, 24 August, 2012 at 20:30

    Am vazut ca au aparut multe comentarii legate de defectul lui Sougou. Tocmai asta ma face sa-l plac si mai mult, seamana cu Thom Yorke (dpastadv) de la Radiohead, o trupa de manelisti underground din Oxford, locul unde rezideaza cel mai aviator in brazda dintre franari, monsieur 07.

    • CJ-07-CFR
      Saturday, 25 August, 2012 at 11:05

      Pentru cei care nu cunosc termenul de specialitate: aviator în brazdă = tractorist.

      • fotbalfan
        Sunday, 26 August, 2012 at 03:47

        din cunostintele mele, chiar ai carnet de tractorist, nu? :) asteptam sa ne povestesti cum indoiai motorina si cum reuseai sa te bronzezi uniform, in ciuda maieului ! :)

  8. sebi
    Friday, 24 August, 2012 at 21:25

    Superb articol!Sincer te admir,eu sunt mare CFR-ist (si ca dovada vin din caransebes la meci, e o distanta foarte mare si oboseala,dar nu ma intereseaza! si recunosc ca nu ma gandesc deloc la meciul cu Rapid,gandul imi sta doar la meciul de la Cluj cu Basel.E sete mare de performanta in europa si in plus am da cel putin 2 mari lovituri: 1.potul deMINIM 20 de milioane de euro si intarirea lotului ,dupa cum au declarat Arpi si Muri. 2.Eliminarea unui gigant pt aceasta faza a competitiei(play-off) si inlaturarea acelei idiotenii ca "CFR se califica direct in grupe pe meritul altora" Sincer ,nu il intelegeam pe Porumboiu cand zicea dupa meciul cu noi,campioana care i-a suflat lui titlul,ca se gandeste doar la meciul cu Fener,dar acum am ajuns sa-l inteleg! Tot ce pot spune e ca deja am emotii doar gandindu-ma la meciul cu Basel si mai trebuie spus un MARE FORZZZA CFR CLUJ!Sa ne ajute Dumnezeu sa intram in grupele Ligii Campionilor,sa vedem nume mari la Cluj,poate chiar sa aducem Barca intr-un oficial de aceasta data in Romania.Forzza CFR!Doamne ajuta!

    • romanescu
      Saturday, 25 August, 2012 at 02:53

      Bravo SEBI ! Si eu te admir pentru efortul ce-l faci sa fii alaturi de CFR !!!

  9. duke
    Friday, 24 August, 2012 at 21:43

    bun articol, se pare ca devine regula la tribuna... caneto cu avanpremiera, albu cu analiza dupa meci. imi place maxim, tineti-o tot asa :) eu va citesc cu mare placere

  10. fotbalfan
    Friday, 24 August, 2012 at 22:04

    Nu vreau sa fac publicitate, chiar nu am nicio legatura cu nimeni, doar am dat peste articolul asta: articol

  11. fotbalfan
    Friday, 24 August, 2012 at 22:15

    link Articolul asta e bun de pus in camara si scos, din cand in cand, si dat detractorilor pe la nas cu el!

  12. Max
    Friday, 24 August, 2012 at 23:05

    Comparatia cu Sougou si Thom Yorke e perfecta. Prefer sa consider ca Sougou este in campionatul romanesc ce este Radiohead in muzica moderna, o sclipire de talent, profesionalism si originalitate pe un fundal dezastruos, dominat de prostie si haos.

  13. tgv 1907 Cluj - SM
    Friday, 24 August, 2012 at 23:10

    Foarte bun articolul caneto, cred ca ai surprins perfect care e deja starea de spirit a tuturor ceferistilor. Sincer eu nu m-as supara deloc sa pierdem iar cu 5-0 maine seara si sa amanam pentru retur razbunarea fata de ''fratii de sine'', numai sa stiu sigur ca pierdem si miercuri seara cu 1-0. :) p.s. Un mare suporter stelist se interesa si el de bilete pentru meciul de miercuri si isi facea probleme pt. CFR in privinta calificarii, mai ales ca zicea el un 1-0 le ajunge elvetienilor pentru a se califica. Cand l-am ''linistit'' eu explicandu-i ca un 1-0 ne califica pe noi pentru ca am inscris mai multe goluri in deplasare, i-a disparut cheful de a mai bate drumul pana in Gruia... Morala: multi ar vrea din tot sufletul sa ne rupem gatul miercuri cu Baselul, pentru a se putea lauda in continuare cu calificarile in serie intr-o grupa europeana si pentru a ne arata ca doar ei sunt in stare sa treaca de tururile preliminare. Sper din tot sufletul sa nu le dam aceasta satisfactie. Fortza, CFR !!!

    • caneto
      Saturday, 25 August, 2012 at 12:57

      Pe cuvant tgv-ule, am pus prima data titlul la articol, ca voi scrie ceva, si eram ferm hotarat sa ma tin de el. N-am reusit :)

  14. Florinaccio SM
    Friday, 24 August, 2012 at 23:30

    A devenit deja ritual sa intru putin seara pe Tribuna, ca sa mai vad ce mai spun pe aici franarii mei. Nu puteam sa adorm linistit nici azi daca nu mai vedeam doua-trei pareri de-ale voastre, bineinteles, legate de meciul pe care-l asteptam cu infrigurare cu totii. Nu mai spun care meci, ca nu-i cazul. Ma asteptam sa mai gasesc cateva postari la articolul lui Albu si, cand colo, ce sa vezi? Un nou articol. Initial nu puteam sa pricep motivul, ca doar pana la meciul pe care-l asteptam fiecare amr 5 zile. Bineinteles ca m-am bucurat insa sa ma mai pot desfata cu inca un articol marca Caneto ( Plesu si Liiceanu ne asigurau odata ca nu e cazul sa ne ferim prea mult de sunetele astea urate, cacofoniile, pe care noi le tot ocolim din prea multa falsa pudoare). Marturisesc insa ca m-am cam pleostit imediat ce am vazut titlul. Cum adica: ''nimic despre Basel''?!? Cine sa inteleaga una ca asta? Asa ca m-am pus pe citit mai mult din inertie, fara insa prea mare tragere de inima. Dupa citirea primei propozitii ma gandeam sa las cititul asta pe maine. Dupa terminarea primului paragraf ma incerca deja un usor cascat... :( Am zarit insa mai pe urma niste nume: Vogel, Frei, si deja m-am mai inviorat. Cand l-am mai gasit si pe Stocker, si-am inceput sa ma prind cam cum sta treaba cu neseriosul asta de Caneto, eram deja tot un zambet :) . Si-asa am tinut-o pana la capat! :) :) :) :) :) :)................................................................... BRAVO CANETO, articolul asta al tau poate candida cu brio la un loc pe podiumul Tribunei de la o eventuala ''gala'' a laureatilor Tribunei 2012 de la finele anului! Daca s-ar da si medalii, cu siguranta ca nu te-ai intoarce acasa cu mana goala: una iti e deja asigurata. Numa sa nu le iei tu pana la urma pe toate!... :( Cum era aia? Da: BRAVO BRAVISSIMO! Ps: un lucru tot n-am reusit sa inteleg, draga Caneto: pe cine antreneaza Sabau asta? Cum, l-au si schimbat deja pe Vogel?

    • romanescu
      Saturday, 25 August, 2012 at 02:59

      Da, Florinaccio ! UN MARE BRAVO LUI CANETO (de fapt ,caneto asta ma amuza de mult timp si-l "citez" foarte des in unele cercuri, mai ales aia cu : Paszkany juma' ungur, juma' sas si...juma roman..hi,hi,hi,) Dar , imi place foarte mult si de "scriitura ta " Ma bucur ca esti in " our cercle of trust " !!!

      • kiruj
        Saturday, 25 August, 2012 at 12:15

        fază mişto asta cu 3 X juma', seamănă cu declaraţia unui oficial de la lotul de box, care -întrebat fiind unde au dispărut nişte băieţi- a zis aşa : "ei au plecat de la lot, dar de fapt nu sunt plecaţi..." A propos : lunganul ăla de la CMC era tot un fel de "organizator de competiţii", noi îi ziceam "Mamblei". După un meci Anglia - România pe Wembley ( în '80 '?, în 81 ?, scor 1-1, gol Cămătaru) a venit la antrenament la noi şi a zis : "Băi Ecsi, ai văzut ce bine au jucat băieţii pe Mamblei ?"...

    • caneto
      Saturday, 25 August, 2012 at 13:02

      Nu, florinaccio, nu-i chestie de Sabau-Vogel, iti spun un secret: Gigi Oieri nu este multumita de cel caruia i-a dat actiunile si s-a gandit sa-l schimbe cu Copos.

  15. tgv 1907 Cluj - SM
    Saturday, 25 August, 2012 at 01:16

    Andre Castro, jucatorul lui Porto imprumutat sezonul trecut la Gijon, dat ca sigur la CFR. Mijlocasul central, se pare ca a evoluat sezonul trecut in 44 de partide pentru Gijon inscriind 4 goluri. Pereira dat ca sigur la Inter pe vreo 10 milioane. Ce ziceti ?

  16. cosmin
    Saturday, 25 August, 2012 at 08:45

    Nu stiu ce o sa fie in Giulesti , dar sper sa nu pierdem. Daca invingem: Super!!!! La fel sper ca jucatorii si antrenorul sa se poata concentra atat pt Rapid si pe urma cu Basel. Ar fi mare pacat sa pierdem calificarea, iar acum presiunea e imensa pt ca pornim ca si favoriti.

  17. morero
    Saturday, 25 August, 2012 at 09:03

    fain articolul. In aceeasi nota, sper ca meciul cu Rapidul sa fie un bun antrenament pentru meciul de miercuri. Exemplul nostru va fi Realul din prima repriza cu Barca, vom juca in formula 1 portar si 10 fundasi. Hai CFR!

  18. Justin
    Saturday, 25 August, 2012 at 09:17

    O adevarata desfatare acest articol. Brava!

  19. Cata
    Saturday, 25 August, 2012 at 10:25

    Foarte tare articolul, bravos caneto. Am ras bine :)). Apropo, oare unde e de-a dura lex sa mai faca niste episoade din FOTBALNAUTII?

  20. saliceanu
    Saturday, 25 August, 2012 at 11:10

    Un articol ca un cafei tare, de dimineata.

    • Kruci
      Saturday, 25 August, 2012 at 12:21

      Noapte buna Saliceanule ! :)))) Eu atata va zic : daca eram interesati de rezultatul meciului de azi , atunci miercuri echipa zbura din Basel direct la Bucuresti . Si din acest aspect se vede clar ca nu suntemm interesati de rezultatul meciului cu Basel , exact ca si articolul scris de Caneto huooo :)))

      • CJ-07-CFR
        Saturday, 25 August, 2012 at 12:31

        Tu ai impresia că o victorie a CFR-ului la Basel se poate celebra la București?! Cum? Așteptați la aeroport de clanul Becali, Geambașu și alți ceferiști înfocați? Și apoi, cu ce au greșit băieții în așa hal încât să fie obligați să zacă 4 (patru) zile în Capitală?...

      • saliceanu
        Saturday, 25 August, 2012 at 15:44

        * salicene. Kruci, tu esti ungur?

        • Kruci
          Saturday, 25 August, 2012 at 17:32

          Nu sunt , numai tata si mama :)))

          • saliceanu
            Saturday, 25 August, 2012 at 18:18

            De ce pui vina pe ei?

  21. kiruj
    Saturday, 25 August, 2012 at 13:06

    Nu avem nicio şansă cu Rapidu', fraţilor. Aşa a zis marele Marian Rada (la jesepe), e drept, cu baselu' ne dă totuşi -aşa, de la el- 30%...Reacţia lui Iuliu M. a fost şi mai şi : "bine că au ei 100% şanse să se ducă în Ch.League...". Nu mi-e ruşine nici cu Iulică al nostru...

    • caneto
      Saturday, 25 August, 2012 at 13:12

      sa-l asteptam si pe Andone sa ne spuna la cat la suta din potential este momentan echipa :)

      • kiruj
        Saturday, 25 August, 2012 at 13:41

        Lasă-l pe Ando, îţi spun eu : cam la 90% (10% cu iaşiu, 80% cu basel...hi,hi)

  22. Nea_Silica_MS
    Saturday, 25 August, 2012 at 18:22

    Acu avem sau nu echipa secunda? http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/vreau-sa-fiu-mai-bun-decat-lacina-traore-si-sougou-cfr-ul-propune-un-nou-super-atacant-are-18-ani-si-joaca-la-echipa-secunda-9980077

    • justice
      Saturday, 25 August, 2012 at 19:20

      Nu mai avem echipa secunda. Cel mai sigur Ndiaye a venit in probe si acum se antreneaza cu juniorii.

  23. caneto
    Saturday, 25 August, 2012 at 19:35

    Pe 22 august, a doua zi dupa ce am batut Baselul la Basel, pe stadionul din Basel, s-a implinit fix un an ca n-am pierdut in deplasare. La anul, tot pe 22 august, ce coincidenta, se vor implini fix doi ani. Pentru cine nu stie inca, cu 2-1 am batut Baselul.

    • Saul
      Saturday, 25 August, 2012 at 23:19

      Din pacate,doar pana astazi!

  24. caneto
    Saturday, 25 August, 2012 at 20:57

    Slab, 2 mici erori in echipa de start. E a doua oara in decurs de o saptamana ca mi-o trage Andone cu Nicoara. Cand il bag nu joaca, cand nu-l bag atunci joaca. beeh

    • Ciollo
      Sunday, 26 August, 2012 at 01:51

      Caneto, intr-un clasament al celor mai bune articole de pe Tribuna in 2012, acesta o sa obtina cel putin o mentiune.

      • caneto
        Sunday, 26 August, 2012 at 12:57

        Mersi :) Voi discuta cu administratorii Tribunei sa decernam la sfarsitul anului un Oscar pentru cel mai bun articol. Voi suporta eu toate cheltuielile, bineinteles cu conditia sa fiu eu cel nominalizat si ales ca cel mai bun :)

    • caneto
      Sunday, 26 August, 2012 at 13:00

      De fapt au fost trei mici erori, dar pe Nuno Diogo nu mi-l asum. Este eroarea altora.

  25. Justin
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:03

    Ce greseala o facut Andone in meciul asta ca l-a introdus pe Nuno Diogo. Eu nu inteleg cate meciuri trebuie sa ne mai pierdem pe mana lui ca sa nu mai joace la echipa asta.daca pierdem e o mare mare rusine!

    • Ciollo
      Sunday, 26 August, 2012 at 01:59

      Prietene, Justin, nimeni nu are pretentii ca este un 'guru' al tacticii de joc. Dar tu, gresesti flagrant cand il acuzi pe Nuno Diogo (pe care eu nu-l suport). Greselile mari au fost ale lui I.Pinto si Piccolo la fazele care au readus Rapidul in joc.

  26. ulise
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:17

    Dupa o prima repriza perfecta, a venit o doua de dezastru!

    • Ciollo
      Sunday, 26 August, 2012 at 02:02

      La fel dupa cum dupa prima repriza perfecta a Basel-ului a venit una dezastruoasa ptr ei.

  27. Justin
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:20

    A 2-a repriza absolut o mizerie. De fapt de la eliminare s-a rupt totul. Acelasi anti-joc ca si in meciul cu Iasi si acelasi rezultat. De ce am invata din propriile greseli? Nu puteam sa urcam peste ei sa le mai dam sa ne tina minte? Uite asa ne facem de cacao. Sunt curios cum se privesc in ochi in vestiar dupa un meci ca asta.

    • Ciollo
      Sunday, 26 August, 2012 at 02:12

      "A 2-a repriza absolut o mizerie." O mizerie sunt suporterii rapidisti care au parasit tribunele la pauza, precum si comentariile domniei-tale la adresa rezultatului CFR.

  28. Saul
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:25

    Traiesc o dezamagire in seara asta! E rusinos pentru CFR,sa piarda jocul dupa 2-0 la pauza si cu om in plus. Jucam ca o echipa mica! Sezonul acesta de liga 1 incepe sa fie compromis.Cu inca un astfel de rezultat miercuri seara,va fi compromis tot sezonul. Nu stiu cine poate explica dezastrul din seara aceasta. Rusinos!!!

    • Ciollo
      Sunday, 26 August, 2012 at 02:23

      - "Traiesc o dezamagire in seara asta!" - si eu, ptr ca exista suporteri ca si tine. - "Acelasi anti-joc ca si in meciul cu Iasi si acelasi rezultat." - singurul ati-joc esti tu, my friend. - "De ce am invata din propriile greseli?"... Eventual; 'De ce NU am invata din propriile greseli?' - "Nu stiu cine poate explica dezastrul din seara aceasta. Rusinos!!!" - Eu pot sa-ti explic 'dezastrul din aceasta sera' dar, ceea ce este rusinos, esti TU!

      • Saul
        Sunday, 26 August, 2012 at 07:17

        Mai nesimtitule,nu ti-am cerut tie sa-mi explici dezastrul de aseara. Imi exprimam doar dezamagirea,fara sa jignesc pe cineva. Imi pare rau sa fiu coleg de tribuna cu astfel de indivizi!

  29. Justin
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:26

    Sepsi-Nicoara-mari fotbalisti!Bine naibii ca nu avem prea multi romani din astia la echipa. Deci nu pot sa cred asa ceva.Nu pot.Uite asa te imbolnavesti.

    • Justin
      Saturday, 25 August, 2012 at 23:35

      Am uitat si de marele Hora! Alta dezamagire.

    • Ciollo
      Sunday, 26 August, 2012 at 02:25

      "Sepsi-Nicoara-mari fotbalisti!Bine naibii ca nu avem prea multi romani din astia la echipa. Deci nu pot sa cred asa ceva.Nu pot.Uite asa te imbolnavesti." Eu cred ca esti bolnav de mult timp!

  30. Saul
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:32

    Inca o seara in care le oferim satisfactii miticilor Si au dreptate sa jubileze.Jucam ca o echipa mica,pt ca o echipa mare n-ar fi pierdut never un astfel de meci. Oare cu cat optimism mai putem astepta seara de miercuri?

    • Ciollo
      Sunday, 26 August, 2012 at 02:28

      Daca jucatorii ar avea capacitatea ta de intelegere, nu am avea nici o sansa. Norocul nostru este ca avem jucatori cu un IQ mai mare decat majoritatea... ...

      • Saul
        Sunday, 26 August, 2012 at 07:13

        Esti un adevarat suporter:arogant si needucat! Nu meriti nici macar sa polemizez cu tine!

  31. ulise
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:33

    Greseala a fost ca nu am atacat repriza a doua. Dar e greu sa ataci fara atacanti. Totusi apararea clacheaza prea usor. Pai cu Basel deja ne ia cu fiori reci.

    • Ciollo
      Sunday, 26 August, 2012 at 02:37

      ". Dar e greu sa ataci fara atacanti. Totusi apararea clacheaza prea usor." Vezi, asta nu intelege Andone! Nu poti sa da-i gol fara atacanti, la fel cum nu poti sa 'conservalesti' un rezultat fara fundasi"... Din pacate in aceasta seara am avut 5 fundasi iar scorul a fost...

  32. Nea_Silica_MS
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:36

    Mereu aceeasi chestie. O repriza haist, una cia. Apararea vraiste, echipa fara idei. Rapulistii i-au terminat pe Ronny si Vass, au incercat aceeasi chestie cu Maftei, sper sa nu fi reusit. Din pacate marele Ivo Pinto este mai mult decat slab, cel putin pentru moment. Felgueiras mi-a placut. Iar arbitrul a fost in nota sa obisnuita, adica este prost.

  33. tibi_cfr_tm
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:37

    Dar pe Panin de ce l-a introdus cand aveam o gramada de fundasi pe teren..sa centreze?... la cine?...la Sougou si Rui Pedro, doi fotbalisti mici de inaltime?...nu era mai inspirat un Bastos de exemplu?.. de ce nu ne-am urcat peste ei dupa eliminare asa cum s-a vazut la Basel ca e cel mai eficient?...probabil Andone a zis la pauza sa economisim energia...Dezastru, Andone esti un antrenor mic!!

  34. cfrms
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:42

    Saracul Panin are in cap un singur lucru-sa centreze si sa centreze iarasi.

    • fotbalfan
      Sunday, 26 August, 2012 at 03:54

      ce-i rau i nasta? e o masina de centrari! :) el si acum viseaza centrarea pt y.kone de pe stamford bridge. trebuie sa-i spuna cineva ca y.kone e plecat in tarile reci :) altfel ,tot respectul pt pana!

  35. Justin
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:48

    Nici macar nu accept o explicatie. Nu cred ca are cineva tupeul sa explice o asemenea rusine. m.rada(rapid): "baselul e basel, rapidul e rapid......farmecul vietii....baieti proaspeti...''! Asta da suferinta!

  36. Since1907
    Saturday, 25 August, 2012 at 23:52

    No asta da infuzie de moral... Chiar spuneam in urma cu cateva zile ca nu ma intereseaza acest meci,sa joace Mister cu echipa a treia,sa i odihneasca pe toti pt meciul cu Basel,chiar nu ma interesa si sa pierdem cu 3-0. Dar sa te umilesti in halul asta??? Sa dai o asemenea satisfactie tocmai bucurestenilor? In meciul cu Basel ne am castigat respectul multor romani si mai mult am inchis gura contestatarilor.Pentru cat timp? 3 zile,atat.Totul s-a daramat si acum iar pot sa stearga cu noi pe jos si sa ne faca in toate felurile. Chiar daca ne vom califica in grupele UCL,dupa asemenea umilinta te mai poti bucura? Sper sa fie cazul si sa pot dar un asemenea cutit in spate de mult nu am mai luat.

  37. ceferistu
    Sunday, 26 August, 2012 at 00:01

    e mai dureros ca Ronny si Vass sunt accidentati grav. Oros ala nu are ce cauta in fotbal, e un macelar, la primul galben trebuia sa i se dea rosu direct, Muri ia rosu pentru mult mai putin. Si daca in locul lui Vass mai avem inchizatori, nu mai avem in afara lui Ronny si Kapetanos varf de careu. totusi ceva ciudat se intampla. Deac, kape, Ronny, Vass, atatea accidentari intr-un timp foarte scurt.

  38. ulise
    Sunday, 26 August, 2012 at 00:12

    link Nashpa. Mobilizarea pentru returul cu Basel!

  39. ahil peleianul
    Sunday, 26 August, 2012 at 00:40

    si batuti si cu banii luati cum zice vorba! cel mai nasol e ca nu prea o sa avem banca de rezerve cu basel. daca tin bine minte avem 22 de jucatori inscrisi pe lista Uefa dintre care piccolo si maftei - suspendati, vass si ronny - accidentati; asa ca daca vrem musai sa avem 6 pe banca va trebui sa il punem si pe tiut langa stancioiu (deci 2 portari pe banca de rezerva - cred ca ar fi o premiera in champions). plus, nu mai zic ca intre ceilalti 17 unul e panin, care chiar muncitor cum e nu parea sa mai fie o solutie. pe de alta parte ma intreb daca nu cumva in inceputul reprizei a doua andone nu a vrut cumva sa testeze un modul mai bizar 4-3-3 (dar nu stil barcelona, ci stil real cand joaca cu barcelona), aia trei de la mijloc fiind toti inchizatori. nu m-ar mira sa-l vad incepand si contra baselului cu muri-sare-godemeche. iar si mai neplacut e ca daca nu o sa se refaca nici kapetanos, va fi musai sa joace asa, ca altceva nu prea avem.

    • ahil peleianul
      Sunday, 26 August, 2012 at 00:52

      inca doua chestii: 1. la pauza deja speram ca vom putea in vreun fel razbuna esecul de anul trecut - daca 5-0 pare mult, 4-0 mi se parea intru totul posibil. va trebui sa amanam revansa pentru meciul retur. 2. nu stiu daca ati bagat de seama dar pare-se ca tribuna are o sensibilitate quasi-seismica fata de starea de spirit a jucatorilor: la meciurile cu iasi si cu rapid, relativa noastra nepasare s-a tradus pana la urma in jocul alor nostri, iar cat priveste basel-ul aproape ca a fost nimerit scorul. singura chestiune positiva - poate functioneaza si meciul asta ca un dus rece: nici macar 45 de minute nu putem rezista (cu 2 goluri in plus) aparandu-ne. darmite 90.

  40. T-Bone
    Sunday, 26 August, 2012 at 01:13

    Bun, am parcurs asa in fuga ce s-a scris pe aici.Mai, eu vin cu o ipoteza care plutea in aer in returul trecut de campionat, dupa multe rezultate si schimbari de situatie spectaculoase in jocurile dintre echipele care formau prima jumatate a clasamentului...nu spun ca este justa sau fantezista, insa acest meci a fost extrem de bizar din toate punctele de vedere, si sunt convins ca subscrieti acestei opinii...asadar, eu as impinge ratiunea si logica acestui rezultat dincolo de Carpati si Marea Neagra, dincolo Golful Persic si Marea Arabiei pana la Singapore, unde frant dupa atat drum poposesc...cu scuzele de rigoare pentru ca-mi defaimez onoarea echipei mele preferate, o logica si o explicatie mai bun pentru acest colaps nu am gasit in afara de Singapore. =/'

    • Justin
      Sunday, 26 August, 2012 at 09:48

      Pai macar sa stim si noi cand si pe ce sa......, ce noua nu ne trebuie..........

  41. andrei
    Sunday, 26 August, 2012 at 01:14

    In sezonul asta se pare ca rezultatele mecirilor CFR-ului sunt aproape aleatoare si depinde doar de noroc/ghinion daca un meci il castigam si altul il pierdem.

  42. Ionut
    Sunday, 26 August, 2012 at 01:24

    pe la ce ora credeti ca apare un articol scris de albusibiu sau caneto? as vrea si eu sa citesc ceva care sa-mi dea speranta pentru returul cu basel :) sau cel putin as vrea o expertiza pentru meciul stupid facut de ai nostri in seara asta

    • Ionut
      Sunday, 26 August, 2012 at 01:41

      cel mai rau ma doar felul in care am pierdut in seara asta si faptul ca am pierdut doi jucatori care jucau cat de cat. se pare ca se infirma faptul ca cfr-ul nu are o a doua echipa care sa fie la nivelul primeia. si cred ca ar trebui adus un nou fundas, Nuno Diogo e slab, tot el a gresit grav la meciul cu Dinamo din sezonul trecut cand la fel conduceam si am luat bataie

      • Ionut
        Sunday, 26 August, 2012 at 01:43

        voiam sa spun ca se adevereste, nu ca se infirma se adevereste ca nu avem o banca de rezerve chiar asa de stralucita incat sa menajam titulari, dar sa speram ca s-a meritat si ca meciul cu basel va fi unul cu final fericit

  43. tgv 1907 Cluj - SM
    Sunday, 26 August, 2012 at 01:38

    Poate ca o sa vi se para ca vorbesc prostii, sau ca nu ar avea ce sa caute si El in discutia asta, dar eu cred ca prin meciul acesta cu Rapidul Dumnezeu ne-a aratat (inca o data) ca iubeste echipa noastra! Sigur, nu ne convine deloc modul in care a facut-o de data aceasta, ierburile folosite de El sunt tare amare, dar nimic nu cred ca putea fi mai nimerit inaintea returului cu Basel decat o lectie a umilintei ca aceasta care ne-a fost servita in seara asta in Giulesti. Aveam nevoie de lectia aceasta ACUM, SI NU MAI TARZIU. Aveam nevoie mai mult decat de orice altceva,iar meciurile cu Mediasul, Ceahlaul si CSMS imi stau marturie. Numai asa vom putea pricepe, in sfarsit, ca aroganta nu are ce cauta (nici) in fotbal si ca e nevoie de concentrare maxima pana la capat, pana la ultimul fluier. Iar un moment mai oportun pentru a ne insusi f.bine lectia asta a umilintei nici ca se putea gasi! Nu e nimic greu de explicat dupa meciul acesta: am patit si acum exact acelasi lucru pe care l-am tot patit in debutul acesta de sezon - ne-am vazut mult prea devreme cu sacii in caruta, ne-am culcat pe-o ureche, iar prin minutul 94 ne-am trezit fara ei! Bine ca in sacii acestia erau numai cateva amarate de puncte, care, e adevarat, ne-ar fi propulsat pe o pozitie mult mai buna in campionat, dar e bine sa nu uitam ca inca pe sacii cu adevarat importanti, cei plini cu cele 20.000.000 de euro, ii mai avem prin preajma! In meciul din seara asta, ca si-n cel cu Iasiul, Ceahlaul si nu numai, ne-am crezut invingatori mult prea devreme, fara sa asteptam ultimul fluier al arbitrului, si nu cred ca gresesc deloc atunci cand afirm ca in vara aceasta am devenit, in sfarsit, o echipa cu adevarat romaneasca. Si numai de ''virtutea'' aceasta nu cred ca aveam nevoie acum, cand Frei, Streller si toti ceilalti ''talhari'' ne bat la usa! Umilinta aceasta indurata in Giulesti ne va ajuta acum sa ne-o regasim pe cea pe care am cam pierdut-o odata cu primirea inelelor de campioni, iar de lectia aceasta ma tem ca aveam nevoie in momentul acesta ca de aer. Acum sunt mai convins ca niciodata ca miercuri ne vom intoarce fericiti de la stadionul nostru drag din Gruia, ceea ce nu stiu daca s-ar fi intamplat daca in seara asta ne intorceam din Giulesti cu cele 5 goluri din primavara razbunate, razbunare la care stiu ca v-ati gandit cu totii la 2-0, sau macar dupa eliminarea lui Oros. HAI CFR! (Florinaccio)

    • fotbalfan
      Sunday, 26 August, 2012 at 03:39

      deci tgv=florinaccio? si eu care credeam ca suntem mai multi :) despre Dumnezeu si cele sfinte eu am o parere usor diferita: cred ca pe Dumnezeu il intereseaza sufletele noastre, restul, toate, dar absolut toate, palesc in raport cu ce inseamna sufletele noastre! chiar nu cred ca-si bate Dumenzeu capul cu un meci de fotbal. asta e parerea mea. da, din pacate lectia umilintei trebuie s-o invatam si s-o pune min practica de fiecare data. nicoara s-a crezut zmeu in giulesti si nu a pasat colegului aflat in pozitie mai buna, cum a facut la basel. andone s-a crezut marele tactician si a schimbat la pauza ceva ce mergea ft bine. eh, asta e, sper sa avem noroc miercuri si sa trecem de basel desi va fi ft greu. ronny e accidentat, andone parca vad ca-l va folosi pe sougou ca varf in loc sa-l tina pe extrema, unde a dat satisfactie. sa speram ca norocul va fi de partea noastra altfel vom fi extrem de tristi si miercuri seara.

      • caneto
        Sunday, 26 August, 2012 at 13:07

        aproape egal :) sunt frati gemeni daca bine am inteles. probabil florinaccio a fost in vizita la tgv si ca oaspete a avut prioritate la postare de pe calculatorul gazdei :)

    • Justin
      Sunday, 26 August, 2012 at 09:52

      Cam de cate lectii mai avem nevoie? Deja se cam aduna si nu pricem nimic. Uite asa trec etapele si se mareste distanta intre primii si noi. Pe lectii neinvatate.

  44. tgv 1907 Cluj - SM
    Sunday, 26 August, 2012 at 01:46

    N-am apucat sa va citesc nici unuia dintre voi comentariile, dragi tribunisti, insa eu vreau sa cred ca dusul acesta rece pe care l-am facut in Giulesti la putine zile dupa sauna din vestiarul de la Basel a trebuit sa fie pretul platit de noi pentru o calificare in grupele C.L..

  45. Ciollo
    Sunday, 26 August, 2012 at 02:05

    La fel, dupa cum dupa prima repriza perfecta a Basel-ului a venit una dezastruoasa ptr ei.

  46. diablo
    Sunday, 26 August, 2012 at 02:23

    nu prea scriu ca sunt cam...nu stiu,adica voi sunteti prea finuti,nu vreau sa va sochez...dar nu mai rabd.Am sa incerc sa fiu calm...dar...Ma,cum sa spun...adica,CFR e jalnic.Uite asa.Suntem jalnici!Nu incercati sa-mi explicati ca nu e asa.Da,am castigat inca un campionat,sfanta nascatoare intelege cum,dar....cum?cum dreaqu suntem noi singura echipa cu pretentii,cu pretentiii futute de mari,mari,ce ne credem noi, de pe planeta asta amarata care suntem in stare sa pierdem un meci conducind cu 2-0 la pauza,plus bonus 1 bucata om fotbalist,si un adversar care este nu la,ci sub pamant,sa se phise pe noi,scuze dar alta expresie nu gasesc,si nici nu meritam dupa meciurile cu pietricica si Iasiul next generation,si cel de azi cu...cu...tre`sa dau pumnii in in tencuiala,ca macar ea nu ma da in judecata.Sunt Cfrist da nu sunt prost.Eu jur pe ce am mai sfant pe lumea asta,ca nu exista echipa pe lumea asta care patea la fel ca noi.Mioveniu`daca conducea Rapidul cu 2-0 la pauza cu om in plus,se termina 4-0,oile ii desfinteau cu 8-0 .Sigur.De ce noi?De ce doar noi suntem in stare de asa ceva?De fapt,nici nu astept raspuns,pentru ca nu exista.Un meci lejer cind facem?Ma doare capul,nu mai comentez.

    • cfrms
      Sunday, 26 August, 2012 at 11:43

      Toate acestea arata ca n-avem echipa deloc, niste rezultate aleatorii, fara stabilitate, cateodata cu noroc. Nu putem fii siguri niciodata de urmatorul meci.

      • T-Bone
        Sunday, 26 August, 2012 at 11:56

        La Ando e beleaua.E prostia lui pentru aceasta inconstanta, pentru ca valoare avem cu carul.

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>