Saturday, Dec. 3, 2016

Jumătatea plină a paharului gol

Written By:

|

Sunday, 26 August, 2012

|

Posted In:

|

63 Comments

Jumătatea plină a paharului gol

Felgueiras, Ivo Pinto, Nuno Diogo, Maftei, Piccolo, Sepsi, Hora, Vass, Godemeche, Nicoară, Ronny. Când arunci o astfel de formație în cușca din Giulești, în fața echipei care ți-a dat de cinci ori cu propriul teren în cap nu cu multe luni în urmă, e semn că ai convenit cu conducerea să nu fugi cât te țin picioarele decât după iepurele numărul Zwei, iar pe iepurele numărul Unu să încerci doar să-l flocăiești și să-l ciupești nițel, la nimereală. Andone e un tip recunoscut ca fiind foarte comunicativ, de aceea e și pe placul șefilor din Gruia. Dacă mi-ar șopti o pasăre de dimensiuni reduse că tranzacționarea revenirii la CFR a inclus printre clauze și comunicarea deschisă bancă tehnică – lojă, i-aș crede ciripitul. Nu-i ceva grav, de altfel. Se poartă peste tot în lume, iar CFR e încă parte integrantă din această lume, n-a devenit încă un team extragalactic. Mi-aduc aminte de eșecul lui Jorge Costa, din Cupă, cu Astra. Dacă atunci JC băga de capul lui rezervele, cu care rata calificarea în turul următor (și un eventual trofeu), sigur nu scăpa nebelit de Paszkany. A rămas nejupuit, iar din declarațiile de după acel meci am cam tras concluzia că nu era singurul responsabil pentru eșecul unei tactici riscante. De ce ar fi altfel, acum? Doar l-ați auzit la TV pe finanțator, după partida cu Rapidul. Regretul cel mare era accidentarea celor doi fotbaliști, Ronny și Vass, care riscă să stea o lungă perioadă pe un pat de infirmerie, alături de Deac. Apoi urmau la rând câțiva jucători, nenominalizați, care se încăpățânează să dea cu piciorul oricărei șanse de a străluci la CFR. Andone a fost menajat pentru partida cu Zwei. În definitiv, el doar a stricat o minune pe care oricum nu se aștepta nimeni să ne-o ofere.

Mai citiți o dată formația CFR-ului, și imaginați-vă un 2-3 în Giulești, ștergându-vă în întregime din memorie imaginile jocului (al naibii de greu exercițiu, știu!). Privind doar rezultatul, nu-i așa că pare o înfrângere onorabilă? N-ai zice că acest scor ascunde de fapt o dramă și lasă în urmă un vagon de frustrare. De ce frustrare? Pentru că am avut pentru o repriză întreagă iluzia că CFR a devenit – în sfârșit! - acea echipă mare care poate spulbera ”granzii” unul după altul, iluzia că CFR poate cuceri prin luptă Capitala, și-i poate închide definitiv gura spurcată! Sunt sigur că minte sau se amăgește suporterul ceferist care spune că n-a visat niciodată să mergem ca tăvălugul peste Rapid, Steaua, Dinamo (mai recent Vaslui, chiar dacă nu-i din București), la ele acasă, să le dominăm și să le batem în serie, ca niște criminali, nu doar să scoatem din când în când un rezultat bun. Am câștigat campionate cu echipele mici, dar n-am cucerit niciodată pe deplin Capitala. În drumul spre obiective și trofee, mai mult am ocolit-o. La 2-0 în Giulești, când echipa noastră ”de rezerve” bătea măr Rapidul, căruia-i furase mingea și i-o ascundea într-o superbă țesătură de pase, inima a început să ne-o ia razna, cu mult înaintea minții: aveam superechipă! După 3-0 cu Vasluiul, acest 2-0 în fața unei echipe neputincioase ne făcea să visăm frumos, chiar mult prea frumos. Și se părea că nimeni și nimic n-o să ne mai poată trezi din visare. Apoi a venit pauza…

Cui poți să-i explici de ce ai încasat 2 goluri + 1 gol de arbitru în superioritate numerică, de la o echipă praf, adunată în făraș și condusă de pe marginea prăpastiei de un antrenor gata demis? Cine-ți va asculta scuza că ți-ai odihnit titularii pentru vânătoarea iepurelui Zwei și cine va pricepe de ce magnificii din prima repriză s-au transformat în momâi? N-o să intereseze pe nimeni scuzele, explicațiile. Ei vor rămâne cu satisfacția, noi cu rana și cu frustrarea. Acum, însă, e de obraz să mimăm că nu ne-au ciuruit decât superficial, rana nu-i chiar atât de adâncă, nu ne doare aproape deloc, iar frustrarea se va șterge cu buretele o dată cu capturarea iepurelui Zwei, devenit între timp Eins.

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

CJ-07-CFR

[înmatriculat în Cluj-Napoca] Compasiune cititorilor care nu înțeleg textele lui 07 și lui 07, care nu le pricepe comentariile.

(63) Readers Comments

  1. Dani
    Sunday, 26 August, 2012 at 01:48

    Infrangerea asta e cel mai bun lucru care ni se putea intampla inainte de meciul cu Basel. Daca bateam eram cu nasul pe sus acum si miercuri ne-am fi trezit dur la realitate. Am zis si dupa meciul cu Iasi ca dusul rece inainte de o astfel de partida e exact ce avem nevoie. Si dupa un dus rece am facut un meci mare la Basel si la fel vom face si miercuri la Cluj si ne vom califica.

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 26 August, 2012 at 02:02

      Există și reversul medaliei. Când primești 3 goluri în superioritate numerică, moralul poate fi serios zdruncinat înainte de un meci cu o echipă de la care nu trebuie să primești 2. Eu prefer vorba aia cu ”victoriile care aduc victorii”. Hai să zicem că am sacrificat 5 puncte în campionat (Iași și Rapid) pentru 2 meciuri cu Basel și 20 milioane. Deocamdată e rezonabil. Dacă ne calificăm, e super! Ce facem însă în grupe? Câte puncte mai sacrificăm în campionat pentru o evoluție decentă în 6 partide de CL? Păi atunci nu-i de mirare că tot din 2 în 2 ani ratăm titlul de campioană!

  2. Bogdan Dobondi
    Sunday, 26 August, 2012 at 02:21

    Mda, randurile tale legat de cucerirea Capitalei - atat de adevarate! Din pacate am observat pe pielea mea ca acel aspect nu-i la fel de important pentru toata lumea din randurile CFR-istiilor. Pacat ca au tratat a doua repriza cu atat de mare indolenta. La noi nu este lipsa de talent - nu! - carentele, neajunsurile echipei noastre se vad acum. Asta n-a fost primul meci din acest sezon in care noi am jucat doar o repriza, fiindca-n cealalta am fost cu gandul la alt meci. Mai mult, acest meci poate acum fi folosit de cvasi-jurnalistii din Bucuresti pentru a murdari viitoarele succese ale CFR-ului. Faptul ca le-am dat munitia asta prin a nu muncii pana la capat, noi, echipa Ardealului, este mai dureros decat faptul ca am pierdut. Iar asta nu ma face anti-CFR-ist, chiar daca unii adevarati asta cred. Hai CFR! Campionatul este al nostru si de data asta!

  3. fotbalfan
    Sunday, 26 August, 2012 at 03:26

    ca trecem ,ca nu trecem de basel lucrurile raman la fel: andone tot andone, conducerea tot conducere, jucatorii tot jucatori si noi tot noi. intelege sunt convins ca intelege fiecare ce am vrut sa spun!/......................am mari emotii pentru meciul de miercuri............ in julesti noi nu am jucat stralucit in prima repriza, rapidul a jucat prost, noi am speculat. l-a mancat cocoasa pe andone si a schimbat tactica in a 2a repriza si asta s-a vazut. imi doresc enorm sa trecem de basel si sa avem si noi o calificare in grupe de pe urma trasnpiratiei proprii. insa daca banii veniti din CL nu ar aduce imbunatatiri clubului(nu cer next level sau alte minuni de genul), parca mai bine nu. odata cu accidentarea lui ronny se vede cat de buna este politica conducerii de a nu cheltui bani pt aducerea unui varf. daca trecem de basel e ok, ulciorul a mers la apa de data asta insa datile viitoare nu prea cred. speram ca al 2lea iepure urmarit sa fie bagat in tolba altfel supararea va fi mare.

    • andrei
      Sunday, 26 August, 2012 at 07:39

      Si eu am tendinta uneori sa-mi spun ca cele 20 de milioane din Liga nu inseamna mare lucru pentru CFR pana la urma fiindca e destul de probabil ca nu vor fi investiti in club. Daca banii de la prima participare s-au investit in stadion, de atunci nu am mai facut nici un pas inainte pe nici un plan, desi bani au venit la club. Ma rog, imi doresc sa ne calificam in Liga, dar sper sa nu ne facem de rusine pe acolo, fiindca altfel poate mai bine am juca in Cupa UEFA. Desi adevarul e ca la cat de putin pune conducerea accentul pe cupele europene, s-ar putea sa nu facem mare lucru nici acolo. Dupa cum spuneam si in alt comentariu, faptul ca acum jucam cu Basel in loc sa jucam cu o echipa mult mai slaba se datoreaza exclusiv faptului ca ne-am batut joc de participarile anterioare din cupele europene.

      • andrei
        Sunday, 26 August, 2012 at 07:43

        Nu suport Steaua din cauza lui Becali, dar trebuie sa recunosc ca orice as putea spune eu negativ despre echipa aia sau despre Becali, Steaua e cam singura echipa care aproape an de an scoate ceva rezultate din participarile din cupele europene. E adevarat ca mai au si noroc cu tragerile la sorti, dar o mare parte a norocului asta se datoreaza exact faptului ca sunt mai intotdeauna capi de serie. De exemplu, daca Steaua ar iesi campioana anul asta, ar avea doua tururi foarte usoare pentru a intra in Liga.

        • saliceanu
          Sunday, 26 August, 2012 at 09:23

          Macar aici sa nu mai aud de Steaua. Te rog.

          • Max
            Tuesday, 28 August, 2012 at 21:46

            Subscriu

  4. fotbalfan
    Sunday, 26 August, 2012 at 03:29

    si sa fiu iertat insa ce a fsot in mintea lui andone cand nu l-a odihnit pe ivo pinto si l-a bagat si pe sougou 40 de minute, mai ales dupa ce s-a accidentat ronny? ce iepure a urmarit aici? ca daca tot urmarim iepurele mai gras, acum ar fi fost momentul sa vedem ceva tineri in lot si chair si pe teren. daca nu acum, atunci cand ?

  5. fotbalfan
    Sunday, 26 August, 2012 at 03:45

    si inca ceva, ca m-am infierbantat: :) ronny e pa, daca andone il pune pe sougou sa joace ce a jucat ronny pana acum, am rezolvat si meciul de miercuri. inca nu-mi vine sa cred ca plangem dupa ronny :( o idee ce m-a bantuit toata seara: CFRul a cladit pe o idee care i-a adus succes: "onoare muncii grele"; munca grea vine doar cu umilinta, fara nicio urma de infatuare. ai nostri(toti!) trebuie sa invete acest lucru si sa-l puna-n practica in fiecare meci. aici imi vine in minte exemplul nicoara, care mi s-a parut ca i nrepriza a 2a s-a crezut mare scula de fotbalist si, in loc sa paseze unui coechipier aflat intr-o pozitie mai buna, el, marele jucator, tragea la poarta. la basel a stiut sa paseze, a fost umil, a muncit, in giulesti s-a metamorfozat. mi-e frica de meciul de miercuri; si nu mi-e frica pt ca am pierdut aseara ci pt ca baselul e o echipa buna, avem jucatori accidentati si, peste toate, sper ca andone sa nu strice jucaria, mai ales daca incepem bine. oh, Doamne, da-ne si pune-ne in traista miercuri! :) ONOARE MUNCII GRELE ! HAI CFR!

    • andrei
      Sunday, 26 August, 2012 at 07:35

      Si eu am avut aceeasi impresie despre Nicoara: ca dintr-o data in meciul asta s-a simtit mare vedeta. Eu cred ca ar avea potential de a fi un jucator pe care sa te poti baza din cand in cand, dar numai daca se calmeaza cu aerele de vedeta.

    • Justin
      Sunday, 26 August, 2012 at 10:11

      Intr-adevar Nicoara zis si ''sprintul meu minte nu are'', s-a crezut mare jucator dupa prima repriza. El dribla, el sprinta, el tragea. Nu tu o pasa lu' Rui Pedro sau Sougou.E sport de echipa fotbalul pana la urma .

  6. ESIN
    Sunday, 26 August, 2012 at 03:52

    imi doresc enorm sa trecem de basel si sa avem si noi o calificare in grupe de pe urma trasnpiratiei proprii. ha ha hi hi he he ! CATA FRUSTRARE CEFERISTA !

    • uncleben
      Sunday, 26 August, 2012 at 11:12

      Nu mai ai loc de pupaturi pe partea dorsala a lui Geambasu? Treci la cârma!

    • caneto
      Sunday, 26 August, 2012 at 11:40

      Apropos de hi hi ha ha he he, de unde interesul asta mare manifestat de tine tocmai pentru CFR, aici si pe blogurile distinselor gunoaie gesepiste? Cum de nu te preocupa un Gaz Metan Medias, Astra Ploiesti sau Ceahlaul Piatra Neamt?

      • saliceanu
        Sunday, 26 August, 2012 at 12:13

        S'a saturat si el de IQ'ul subtirel de pe alte fitzuici si vrea sa se culturalizeze.

  7. fotbalfan
    Sunday, 26 August, 2012 at 06:59

    si inca un lucru, ca meciul asta imi macina nervii: putem spune de acum incolo contestatarilor nostri "care este" despre meciul cu craiova din era mandorlini cand am intors in repriza a 2a ca se poate. exemplul cel mai bun e meciul de ieri din julesti. nu ? :) chefere are un articol pe cheferetv in care da o idee buna: cum ca jucatorii ar trebui batuti cu nuiaua la fund. si nuiele din acelea "piscacioase" :)

  8. G
    Sunday, 26 August, 2012 at 08:22

    Nu imi vine sa cred ka am pierdut dupa ce am avut 2 la 0 la pauza..!!! Mor de ciuda...!!!! Bine ka Nu am vazut meciu pentru ka daca il vedeam la ora asta eram online sa imi cumpar altu.....sigur il spargeam

  9. T-Bone
    Sunday, 26 August, 2012 at 09:01

    Cum ziceam, daca as eliminta hazardul, ghinionul si destinul si daca as incerca sa ofer o explicatie cat de cat logica pentru acest colaps atunci in mod cert un posibil raspuns l-as oferi cu gandul la casele de pariuri din Singapore.Sigur, insa, fiind ceferist prefer sa fiu naiv si subiectiv si sa cred ca pur si simplu a fost o greseala tactica a lui Andone si o lipsa de concentrare a jucatorilor dupa o prima repriza exceptionala.Cu aceste impresii mergem inainte si asteptam meciul de miercuri, singurul capabil sa ascunda aceasta seara nefericita sub pres.Daca vom esua si miercuri senzatia va fi cu mult mai neplacuta, chiar dureroasa.

  10. ulise
    Sunday, 26 August, 2012 at 09:10

    Esecul ramane esec si ne impinge spre mijlocul clasamentului. Cred ca trebuie sa amanam analiza acestui meci si sa ne concentram pe meciul anului: returul cu Basel. Trebuie sa ne adunam si sa ne depasim din nou. Campionatul e lung si oricum e (teoretic) anul de pauza a performantei interne. Problema e de efectiv: Ronny mai ales si chiar si Vass. Am ramas doar in Kape si el cu probleme. Daca pana acum ne mai trebuiau un mijlocas ofensiv si un atacant, acum putem dubla necesarul. Hai baieti, adunati-va pentru miercuri! Meciul e incredibil de greu!

  11. Retardila
    Sunday, 26 August, 2012 at 09:14

    Bineinteles imi calc in picioare demnitatea (sic!) si intervin, fara sa incerc sa-mi aleg alt nick, oricum, "stilul meu inconfundabil" :) m-ar da de gol rapid..... Vin cu teoria conspiratiei (e mzai usor pentru "pisopatii" ca mine) anti-cfr: slabirea capacitatii de joc a echipei noastre pentru sabotarea accesului in grupe ChL.....Interventie "curveasca" la Ronny (nu este drept ca nu l-a atins aparatorul, doar s-a vazut experienta malefica a fundasului), "capra" la Maftei (putea fi o accidentare care sa-l nenoroceasca pe viata - Tudor saracu' probabil nu a facut nici macar un curs de prim ajutor nivel IV) si faultul CRIMINAL la Vass (era practic fara minge si s-a vazut dorinta fierbinte de a-l nenoroci).....toti 3 jucatori care puteau evolua in ChL.. Ma rog, Maftei suspendat acum.... In conditiile astea ma mira numai faptul ca Andone a indraznit sa-l introduca pe Sougu.... Dar cum am zis mai sus io-s nervos cu nervii si vad numai "caruta lui Muntean" (clujenii stie ce-i aia) chiar daca am in fata un ringlispiel...

    • Retardila
      Sunday, 26 August, 2012 at 09:18

      Ioi, numai acuma vad ce greseala am facut: ....."de gol rapid"....Imi cer scuze, chiar daca ma doare si pe mine...:)

    • uncleben
      Sunday, 26 August, 2012 at 11:29

      Sincer, :) începuse sa-mi placa reconstrucția ce ai început pe cfrmania , Mih9 era în al 9-lea cer, la fel și eu, ce nu înțeleg eu, e ca ai renunțat la demnitatea ta. As fi vrut sa te compar cu CFR-ul de ieri, dar știu că în ei mai exista așa ceva.

      • Retardila
        Sunday, 26 August, 2012 at 19:46

        Merci, m-ai convins definitiv!

  12. saliceanu
    Sunday, 26 August, 2012 at 09:28

    Un singur lucru l'au spus corect spurcaciunile de comentatori: CFR inca n'a jucat un meci bun cap-coada. Ce dracu, nu's in stare?

    • caneto
      Sunday, 26 August, 2012 at 09:51

      Nu era nicio problema daca pierdeam fain frumos, ardeleneste, ziceam ca asta e, era de asteptat, dar iar s-a intamplat acel “io te-am facut, io te omor”. Nu stiu ce face Andone la pauza cu ei, dar mai nou mereu ies de la vestiare intorsi cu 180 de grade fata de prima repriza. Nu mai vreau joc si rezultat pozitiv dupa primele 45 de minute.

      • saliceanu
        Sunday, 26 August, 2012 at 12:15

        Shhht, sa nu te auda Andone. S'ar putea sa inteleaga la 180 de grade si sa nu mai vezi joc si rezultat pozitiv nici dupa 90 de minute!....

  13. caneto
    Sunday, 26 August, 2012 at 09:54

    S-a dovedit si in acest meci ce mare blat a fost la Galati, dupa cum sustinea un coleg de aici. Daca ala a fost atunci asta a fost de 7 x ala.

    • bgabry
      Monday, 27 August, 2012 at 17:39

      Nu e exclus.. trebuiesc urmarite cotele la pariuri..

  14. caneto
    Sunday, 26 August, 2012 at 09:59

    Nu stiu de ce, dar am presimtirea ca acel “Sunt supărat pe unii jucători, sunt clienţii mei, greşesc meci de meci” al lui Paszkany il include si pe Hora. N-a fost el cel mai de caruta de pe teren, dar probabil el a gresit la primul gol al giulestenilor (Andone l-a si schimbat imediat, adresandu-i, parca, ceva reprosuri) si banuiesc ca nu o sa-l vedem de curand pe teren. Nu stiu cine sunt ceilalti “clienti”, dar, luand in considerare si accidentarile lui Deac, Vass si Ronny, am inca o presimtire, si anume ca vom avea parte de cateva transferuri, acum la spartul targului, indiferent daca vom ajunge sau nu in grupele CL (zic si eu asa, clar ca vom ajunge). Iar acei “clienti” vor fi transferati, imprumutati sau se vor antrena impreuna cu Nuno Claro.

    • Justin
      Sunday, 26 August, 2012 at 10:04

      Sper sa fie si un anume Nuno Diogo printre clientii lui. A luat-o printre picioare la primul gol, iar la ultimul il scoate din offside pe grigore sau cine naiba a dat golul. Oi fi subiectiv, dar nu e de CFR acest jucator. Nici nu vreau sa-mi aduc aminte si de alte meciuri cu el in teren.

  15. vass bela
    Sunday, 26 August, 2012 at 10:30

    Fara doar si poate Ando e principalul vinovat pt punctele pierdute la inceputul acestui campionat, care pot fi decisive la socoteala finala . Dar Arpi ? S-a tot semnalat aici ca ne mai trebuie jucatori, ca daca Felgueiras sau un varf se accidenteaza, suntem in buda ! Si uite, s-a intimplat cu Ronny ( in treacat fie spus, multi din noi nu-l vedeam de lotul CFR-ului, iar acum am ajuns sa-l plingem ) si asa am ramas fara varf ! Bravo Arpi si bravo si pt ca un Geraldo liber de contract ajunge la gunoier, iar noi ne chinuim, mai exact luam goluri penibile ba cu Maftei, ba cu Rada, ba cu Piccolo si cu simpatia noastra Nuno Diogo . Mijlocas de creatie la pastele cailor, cand poate va veni si o rezerva adevarata de portar . Arpi asta vrea sa castige la 6 din 49, dar completeaza numai 3 numere . Si atunci ?!

  16. 7burg
    Sunday, 26 August, 2012 at 11:15

    Ce meci nebun. N-as fi crezut asa ceva!! Greseala lui Andone e ca l-a titularizat si pe Pinto aproape un meci intreg, care se vede ca e obosit, doar a jucat meci de meci, iar Panin ar fi jucat bine, caci era odihnit. De ce nu a inceput cu Valente sau putea sa-l introduca in repriza a 2-a in locul lui Hora? Dupa accidentarea lui Ronny s-a vazut ca nu mai aveam atac. E clar ca o sa fie vai de capul nostru, daca Ronny e out cateva saptamani sau luni. De ce nu o mai fi adus un atacant brazilian de genul lui Ronny? De genul lui Weldon nu mai zic, ca e prea scump :)) Diogo si Hora sunt pe langa, nu le poti cere mai mult. Mai sunt si altii care o sa ramana rezerve pe viata, asta e fotbalul. Sa batem pe Basel si voi fi cel mai fericit. :)

  17. cfrIsti
    Sunday, 26 August, 2012 at 11:28

    ce se stie despre cei doi accidentati? Apropo de greselile tactice ale lui Ando, in pauza tot ma gindeam oare pe cine baga in teren in locul unuia dintre fundasii centrali.... ceva de atac, dar nimic si sa vezi ce comod asteptau unul la celalalt in aparare sa respinga mingile pana ne au batut astia ale farmeculuin vietii :- no dar sper sa fie si asta o lectie utila ca si meciul din etapa trecuta si atunci am si uitat de acest esec! Astept raspuns la intrebarea de sus!!!!!!!!!!!!!!

  18. Ionut
    Sunday, 26 August, 2012 at 11:30

    tind sa dau vina pe ce s-a intamplat aseara pe expresia „asa-i in fotbal”, desi cu siguranta ma amagesc singur. se poate spune ca ceea ce traim noi in momentul de fata, au trait-o si rapidistii atunci cand au jucat acele preliminarii de accedere in grupele campionilor, atunci cand jucand impotriva lui Anderlecht, parca avea 2-0 la pauza si au luat bataie cu 3-2 (tot in acele momente am simtit o frustrare pentru ca eram roman si mi-as fi dorit sa bata rapidul). Totusi atunci parca rapidul nu avea un om in plus, dar ce mai conteaza. Sunt sigur ca multe alte echipe si fanii lor au trait ceea ce traim noi acum ( de exp Milan din finala CL cu Liverpool cand avea 3-0 la pauza, va dati seama ce suparae pe fanii milanezi). Poate e un episod necesar pe care toti fanii unei echipe trebuie sa-l traiasca.

  19. CJ-07-CFR
    Sunday, 26 August, 2012 at 11:37

    A trecut o noapte peste nocturna din Giulești, mi-am băut cafeaua și mi-am luat Rudotelul. Sunt calm. Cât timp nu știu rezultatul Baselului în Gruia, fotbalul rămâne doar un joc sportiv în care învingătorul învinge învinsul, iar eu rămân calm. Azi vă voi spune doar un banc; poate nu-l știți >>>>> Moare un tip din Gruia, iar la analiza finală șansele-i ies 50% Rai - 50% Iad. Așa că i se oferă câte un tur în cele 2 locații, să-și aleagă singur destinația. În Rai, e o grădină imensă, cu pomi fructiferi, cu oameni cuminți, îmbrăcați în alb-Persil, care mănâncă toată ziua mere și povestesc banalitățuri. Omului nu-i prea place. E prea liniște, boring, iar în viața pe care o părăsise iubea porcul și berea. În Iad, dă peste o piscină imensă, în care bărbați veseli și femei în țâțele goale păreau că se distrează de minune. Băutură, mâncare, țigări, muzică, distracție... mai ceva decât în viața reală. Singura problemă era că piscina era plină cu căcat, care le ajungea locatarilor până la piept. Omul se gândește adânc timp de 30 secunde și decide că avantajele sunt mai mari decât mirosul, senzația tactilă și aspectul, așa că alege să rămână în Iad. Sare în piscină, i se toarnă imediat o cupă mare de șampanie și i se aruncă o gagică despuiată și siliconată în brațe. În acel moment apare un drac urât, negru și puturos, care anunță rânjind: ”Gata, pauza s-a terminat! Scufundarea!” < <<<< Duminică plăcută, prieteni! Enjoy life!

  20. saliceanu
    Sunday, 26 August, 2012 at 12:00

    Astept primul comentariu idiot in care sa se spuna ca de'aia'i frumos fotbalu'! Ca pierzi cu 3-2 dupa ce'ai jucat bambilici si'aveai 2-0. Nu exista sa nu fie vreun voluntar.

    • Clujeano
      Sunday, 26 August, 2012 at 12:05

      asta'i farmecul fotbalului :P Hai CFR CLUJ !

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 26 August, 2012 at 12:17

      Săli, dacă-mi dai CFR-ul din prima repriză cu Rapid și-l lipești de cel din repriza a doua de la Basel, mie mi-ai făcut fotbalul suficient de frumos. Dar știu că nu poți, că te doare... sciatica.

      • saliceanu
        Sunday, 26 August, 2012 at 12:48

        07, fotbalu'i frumos cum zicea Caneto mai sus: cand o faci lata ardeleneste, nu cand dai copy-paste'uri...

    • T-Bone
      Sunday, 26 August, 2012 at 13:01

      Stii care-i faza? Fotbalul urat al cuiva e fotbalul frumos al altuia, cam asa merge in fotbal...acuma topai in sus de incantare si dupa iti dai palme si strangi pumnii cu incrancenare de suparare.Altfel zis...daca exista fotbal frumos exista si fotbal urat...un fel de Ying si Yang care impreunate dau aceasta paleta de emotii si trairi fotbalului.In mod cert acest joc a adus cea mai umilitoare infrangere din cate am vazut in ultimii 12 ani la CFR.Dar noa, miercuri putem baga sub pres aceasta tristete.Eu am in minte ideea fixa cu calificarea de miercuri de care depinde transferul a doi jucatori buni, promisi de Arpi si Muri; restul de 20milioane urmand a fi dispersati probabil atat prin buzunare personale cat si prin asigurarea bugetului pe anii urmatori, de restriste economica dupa cum se anunta. Nu ma deranjeaza deloc. Am mai spus-o, inainte de toate CFR-ul trebuie sa produca venituri, trebuie sa fie un club rentabil, apoi pe linie sportiva, printr-un management responsabil vor fi automat generate si rezultate satisfacatoare(daca nu bune si foarte bune, in functie de aprecierea fiecarui fan in parte).

      • Ciollo
        Sunday, 26 August, 2012 at 16:37

        De multe ori am fost impotriva modului tau de exprimare. Ca si puncte de vedere ai insa dreptate, de obicei. Ca si acum, de altfel, cand faci referire la trairile suporterilor. La fel cum a spus si Kusurita; Life is just a simple game Between up and down Life is just a simple game Makes things go around What is down should go up What is up must go down God first showed us the endless sky Then the underground... Cat priveste ideea ta fixa vis-a-vis de calificarea in grupe ptr aducerea de noi jucatori, o am si eu. Dar daca cei din conducere o sa spuna 'pas'?

  21. kiruj
    Sunday, 26 August, 2012 at 12:50

    După ce am reuşit chiar să dorm vreo 3 ore, şi nici infarct n-am făcut (deocamdată), mă bag şi eu pe Tribună, să văd dacă mai este cineva pe-aici care n-a murit. Surpriză ! suntem destui, deci e de bine...Altă surpriză : cam toată lumea are dreptate în ceea ce spune. Unii se iau de Nuno Diogo (absolut justificat, ne-a mai mâncat el nişte puncte), alţii de Hora, Nicoară. ca în bancul ăla cu judecătorul : doi tipi ajung la tribunal cu un diferend, judecătorul îl ascultă pe primul şi-i dă dreptate. Vine celălalt, spune povestea lui şi i se dă dreptate şi lui. În acest moment cineva din sală face observaţia : "Dar şefule, amândoi nu pot avea dreptate !", la care judecătorul : " şi tu ai dreptate"...În fine, tot uitându-mă în paharul gol al lui 07 , îmi vin în minte tot felul de poveşti, balade chiar...Meşterul Manole, de ex., şi sunt convins că şi băieţii cunosc personajul, altfel nu-mi explic dârzenia cu care a distrus tot ce-au clădit ziua (în repriza I.).De acord şi cu cei care vorbesc de indolenţă, sau cu cei care văd frică , pare aiuritor, dar la începutul reprizei II eu chiar am văzut frică, şi -scuzaţi clişeul- golul plutea în aer. iar după primul gol deja eram convins că vom pierde partida, pentru că cefereul nostru cel drag este una dintre puţinele echipe "monopsihologice", în sensul că la fiecare meci intervine un moment psihologic, dar numai unul, fie din rău în bine (vezi basel,mediaş), fie invers ( Ceahlăul, iaşiul, Rapidul). Noi, suporterii, nu avem altceva de făcut, decât să aşteptăm acest moment, după aia se poate ghici deznodământul, în funcţie ce a fost înainte...Mi s-a părut suspect de liniştit atât Ando , cât şi Árpi după meci, nu păreau foarte afectaţi, pesemne tot ce contează pentru ei ( dar şi pentru majoritatea dintre noi) este Basel, volumul II. Vom vedea în mod cert un Kill Bill regizat în Cluj, cu premiera pe 29 august, anno domine 2012. HAI CFR !!!!!

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 26 August, 2012 at 12:56

      Și tu ai dreptate! :)

      • uncleben
        Sunday, 26 August, 2012 at 14:40

        Astăzi aveți toți dreptate pt. că sunteți încă sub efectul Rudotelului și când va reveniți, Cfr-ul o să fie în Grupele Ligii . Io' mai iau unu' după care va spun în care dintre ele, că mie îmi place să am tot timpul dreptate :). Încă ceva:-Nu e nimeni aici pe Tribuna care cunoaște chestii, smenuri, șușanele din sânul echipei? Să luăm exemplu direct de la "eroii" care chiar știu să piardă. Ca eu cel puțin, încă nu am învățat. Nu în stilul asta.

  22. zeidas
    Sunday, 26 August, 2012 at 14:05

    Ai atins punctul dureros,dar adevarat la CFR, greu de acceptat de majoritate a suporterilor. Fuga dupa cires cum ca : "e bine ca am pierdut acum in perspectiva jocului de miercuri" !? e pentru habarnisti la care speranta moare ultima (dar moare totusi). Prostie si lipsa de profesionalism caracterizeaza atitudinea noastra de ieri, oare cand ne vom rupe de asta ?

    • T-Bone
      Sunday, 26 August, 2012 at 14:39

      Nimeni nu fuge dupa cires, doar ca omul are tendinta normala de a privi in fata si nu de a se crampona de momente dure din trecut.Nimeni n-are chef sa sufere si sa fie trist la nesfarsit, si in mod natural tendinta este spre momentul viitor, care include premiza schimbarii in bine(fiindca mai rau de atat chiar nu se poate, este?)Si eu am acelasi instinct, de a alerga cu mintea la o victorie frumoasa cu Basel.Despre meciul de aseara, sincer, nu e nimic de comentat.Eu cred ca vina ii apartine in proportie mare lui Andone, sper sa aiba abilitatea sa inteleaga ce nu merge in logica sa cand cere CFR-ului sa fie ultra-defensiv, fiindca senzatia mea e ca la CFR avem fotbalisti cu psihic de razboinic, de cuceritor, si mai putin de closca protectoare, defensiva, care sa apere un anume rezultat cu dintii. Ce-a fost a fost, sunt convins ca se vor face reglajele necesare, sper insa sa nu fie prea tarziu pentru campionatul intern unde avem pretentia de a castiga iar titlul. FORTA CFR !!! Miercuri castigam cu 1-1 !!! :))))

  23. ESIN
    Sunday, 26 August, 2012 at 14:30

    Hei baieti ! cum stati cu '' transpiratia proprie '' ? :)) pulsul cum e ? bate bate inimioara ? aveti emotii , au trecut baietii la munca de jos ?aduna boabele de orez ca japonezu ? :)) S-a terminat para malaiata si de unde iei si nu pui la loc se termina . Ati fost cumva cap de serie ? :)) Normal ca nu , doar Steaua a fost , de aici si complexele voastre de inferioritate . ps. Sa va spun un secret : Geambasu si Sendre sunt dinamovisti ,da ' imi place cum ii luati la tinta . hi hi hi !

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 26 August, 2012 at 14:40

      Mă rog, pe noi ne-a curățat Rapidul, în campionat. Capi de serie... Steaua... asta-i altă discuție... Merci pentru precizarea cu Geambașu! Nu știam că e dinamovist. Întotdeauna mi s-a părut un fan înfocat al lui FC Covasna.

    • T-Bone
      Sunday, 26 August, 2012 at 14:43

      07, o scapat un berbec din tarc! Dezleaga lupul ! :)))

    • saliceanu
      Sunday, 26 August, 2012 at 16:23

      Stelistule, observ ca ai trudit sa scrii 6 randuri. Da' ai si vrut sa zici ceva inteligent?

    • caneto
      Sunday, 26 August, 2012 at 18:17

      Hai, ca te-am prins cu minciuna. 1. Da, am fost cap de serie, iar sortii ne-au scos in cale cel mai puternic adversar posibil, Slovan Liberec. steaua a fost si ea cap de serie, dar sigur cei de la Uefa au masluit tragerea la sorti, au spus ca steaua a ajuns pe meritul ei aici si nu se face sa joace cu Dinamo Moscova, mai bine cu Ekranas. Clar, aici nu-i vorba de noroc 2. Nu de mult mi-a raspuns tolontan la o intrebare, spunea ca jurnalistii gesepeului au uitat imediat de simpatii si parti pris-uri in momentul in care s-au apucat de meserie. Zicea ca niciunul nu mai tine cu nicio echipa, toti isi fac in mod constiincios si obiectiv treaba. Sau zici sa nu-l cred? Parea sincer omul. Degeaba e acuzat si ala de la prosport, mironica, ca ar fi scribalaul de casa al CFR-ului, nu-si permite sa-si arate dragostea fata de noi, meseria il obliga sa fie corect si obiectiv.

  24. 7burg
    Sunday, 26 August, 2012 at 14:55

    Noi am pierdut, dar si Basel :P Aparem si pe site-ul oficial al FC Basel, ca am pierdut cu Rapid - link Echipa folosita de Basel in meciul cu St Gallen - aici FC Basel: Sommer; Steinhöfer, Kovac, Dragovic, Voser; Salah (52. David Degen), Fabian Frei, Diaz (66. Cabral), Stocker; Zoua (88. Vuleta), Alex Frei. Link FC St. Gallen vs. FC Basel. Echipa folosita cu noi a fost: FC Basel - Sommer; Steinhöfer, Sauro (86. Kovac), Dragovic, Park; Cabral, Diaz; David Degen (72. Fabian Frei), Salah, Stocker (79. Alex Frei); Streller. Scorul final o sa fie 2-1 pt CFR :)... si apoi CL...

    • fotbalfan
      Sunday, 26 August, 2012 at 16:37

      lor nu li s-a accidentat nimeni? n-au avut norocul sa dea peste niste vajnici luptatori cum am intalnit noi aseara ?

  25. gica10
    Sunday, 26 August, 2012 at 15:38

    Cand pierzi totdeauna ai o stare de disconfort. La infrangeri ca cele de aseara iti pare ca ceva s-a rupt in tine. Am mai pierdut o data la Craiova dupa 2-0 la pauza pentru noi cu gol Plesan in min 90. Dar daca judecam la calm am pierdut strict 2 meciuri din campionat. Partea pozitiva este ca miercuri aproape toata echipa va fi schimbata iar psihologic nu sunt afectati in aceeasi masura ca cei din teren aseara. Pe de alta parte daca cu rezervele am fost in postura sa invingem coloratii la ei, stam bine. Poate era bine cum ne indica Rada sa ne concentram pe meciul de miercuri. N-aveam nici o deziluzie... Dar a fost prea mare dorinta sa ne jucam sansa. Si l-am pierdut si pe Ronny, cel care de multe ori introdus in a 2a parte a intors partida si starea de spirit. Imi aduc aminte destule partide din era Costa cand il introducea dupa pauza ca salvatore si reusea. Cu viteza si presingul facut ducea echipa peste adversar. Cel mai usor ca la infrangeri sa arunci cu acuze si sa-ti ataci jucatorii. Ca bine zicea cineva trageti aer in piept si asteptati momentul revansei. Satisfactia si bucuria vor fi inzecite. Sa nu incordam atmosfera prea mult. Niciun ciocolax nu strica luat daca suntem prea constipati.

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 26 August, 2012 at 15:56

      Se mai fabrică ciocolax? Că dacă e ciocolax vechi de câțiva ani, nu-i în regulă. Poate să-ți dea o diaree de nu te vezi! :)

      • caneto
        Sunday, 26 August, 2012 at 16:20

        Da? Inseamna ca e un remediu senzational contra tusei :)

      • caneto
        Sunday, 26 August, 2012 at 16:35

        Merge un tip la doctor - domnu’ doctor, sunt constipat rau de cateva zile, am incercat cu de toate, fara niciun rezultat. Ia doctorul niste ciocolax expirat si intreaba-la ce distanta stati de cabinet? – 1.2 km – cu ce mergeti acasa? – cu tramvaiu’ – la ce etaj stati? – 2 – folositi liftu’? – nu – la ce distanta e closetu’ de usa de intrare in apartament? – 6 m. Calculeaza doctorul, portioneaza ciocolaxul si spune – ia repede doftoria asta, apoi roiu acasa. Revine tipul peste trei zile la control – domn’ doctor, sunteti un geniu, n-ati gresit decat vreo 80 de cm :)

        • uncleben
          Sunday, 26 August, 2012 at 17:08

          calculul l'o făcut după viteza lui Nicoara dar pacientu' o fost Pedro.

    • T-Bone
      Sunday, 26 August, 2012 at 16:33

      N-o murit Ronny, nu dramatiza...entorsa de genunchi.Cred ca aia de la Acibadem-Turcia il pun pe picioare in 3 saptamani...la Vass pare mai rau, desi n-ai zice...fractura de metatarsiene, la un deget de la picior...aia inseamna minim 6 saptamani out.

  26. Retardila
    Sunday, 26 August, 2012 at 19:53

    Daca pana mai deunazi credeam ca numai n-o sa mai comentez, astazi - dupa ce mi-am incalcat promisiunea - am hotarat DEFINITIV sa nu mai intru pe tribuna CFR. Mancati-va orezul uncleben singuri......Prefer compania lui Mih9, e macar pur, simplu si binevoitor.... Nu raspundeti, ca tot numai voi veti citi! Nick-ul Retardila il consider TM, nu permit folosirea lui! Asa ca bai-bai!

    • uncleben
      Sunday, 26 August, 2012 at 22:48

      "Semeni vânt, culegi furtunã" se aplică la tine cu: "semeni vânt, iți întrã praf în ochi"

  27. cfr.istul
    Sunday, 26 August, 2012 at 23:51

    Probabil ca Ando a sunat retragerea la pauza. S-a gandit ca n-avem cum sa luam mai mult de un gol cu om in plus fata de rapidisti. Asa au ajuns ei sa aiba acea lovitura libera. OK, ghinion. Dar ceea ce n-a luat in calcul e arbitrul Tudor care ne-a executat in direct pe Ghencea la cele doua penaltiuri de pomina, va amintiti, nu-i asa. De asemenea ne-a dat rosii de nenumarate ori, s.a.m.d. Asta fara sa punem la socoteala oprirea meciului cu U si ascunzand faptele care s-au petrecut, omitandu-le din raport. Si asa am fost egalati la 2, echipa intrand in panica. De unde a aparut si golul trei rapidist, intr-un moment de uluiala generala in tabara noastra, la o contra rapidista dupa o intreceptie la mijlocul terenului. Lectia asta e pentru Ando. Daca vrem sa nu primim gol, trebuie sa fim mereu primii la minge si in repriza a doua, pana la fluierul final. Si asta inca din terenul advers.

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>