Sunday, Dec. 4, 2016

Avancronica Dinamo – CFR, la modul expert

Written By:

|

Wednesday, 12 September, 2012

|

Posted In:

|

29 Comments

Avancronica Dinamo – CFR, la modul expert

AVANCRONICA DINAMO – CFR

(în viziunea unui mare meseriaș)

***

Reporter: Domnule caneto, aveţi două minute pentru ”Tribuna CFR”?

caneto: Zi repede, că nu mă cam grăbesc deloc! Am două minute și pentru tine, că văd că cei de la ”Bet & Win or Lose” (Asia) întârzie.

Reporter: Vineri, de la 21.30, pe Naţional Arena, urmează meciul cu Dinamo din cadrul etapei a VIII-a din prima ligă. Cunoscând reputaţia dumneavoastră, mă scuzați!… Dumneavoastră, de mare specialist în avancronici, am dori să vă aflăm părerea despre această partidă.

caneto: OK, îţi spun, în premieră, că meciul se joacă vineri, de la 21.30, pe Naţional Arena, contra lui Dinamo, în cadrul etapei a VIII-a din prima ligă. Altceva?

Reporter: Aveți ceva informaţii proaspete despre adversar? Ceva ce ar trebui să știe orice cititor al nostru, de la cei mai în vârstă, trecând prin decreței și până la cei mai tineri?

caneto: Desigur, este un club din localitatea București, de la Bucur, fondat de comunişti în anul 1948, prin…

Reporter: Alo! Alo! Scuze că vă întrerup… ”proaspete” am zis!

caneto: Bine, bine, uite… am primit nişte informaţii confidenţiale din sursă sigur nesigură, adică am citit pe gsp că-i bai mare la ei, cică nu şi-au primit banii de 3 luni, Bonetti a divizat vestiarul, pentru unii e mumă, pentru alţii Giovanni & Victor nu-s ciumă, a cam crescut tensiunea şi neînţelegerile dintre jucători, așa că s-a ajuns până la  mici și nevinovate cafteli la antrenamentele tacticizate. În rest, vorba lui Dragomir, totul este în regulă.

Reporter: Ioi de mine! Sper că n-a păţit nimeni nimic!

caneto: Nu, de păţit n-a păţit, dar de plătit vor plăti cei implicaţi. Nici că se putea bucurie mai mare pentru acţionari. Dacă vor pune la socoteală amenzile, iar seria de bătăi continuă, vor ajunge cu plata salariilor la zi și jucătorii vor aduce bani de acasă, din care se pot plăti prime.

Reporter: Bine, dar tot în presă au apărut informaţii că şi în vestiarul echipei noastre există mici deranjuri, nemulțumiri!

caneto: Cum spunea V.I.L. odinioară: minciuni, minciuni, minciuni, pentru că voi, ziariștii, niciodată nu vă învățați, învățați, învățați minte!!! Oricum, n-ai tu treabă cu partea asta, materialul respectiv să-l folosească prietenul nostru dinamovist, b_o_g_d_a_n, în avancronica lui, dacă doreşte…

Reporter: Alte veşti bune dinspre adversari?

caneto: Auzi, băiete, nu mai pune întrebări din astea seci. Dezvoltă-le, pentru că trebuie să reiasă şi din întrebări că stai de vorbă cu o somitate. Cu je. Clar?

Reporter: Am înţeles, să ne trăiți bine! Voi retuşa materialul înainte de publicare, astfel încât să fie evident pentru toţi cititorii uriaşul prestigiu de care vă bucuraţi. V-am întrebat dacă mai aveţi şi alte veşti bune dinspre adversarii noştri?

caneto: Ar fi câteva… Borcea a căzut de acord cu Dinamo pentru rezilierea contractului de joc, apoi Țucudean a fost trimis acasă de la lotul de tineret din cauza unei pubalgii. Issa Ba, altul care şi-a găsit să arate taman în Supercupa României că le are cu fotbalul, este şi el accidentat, a primit liber să plece la tratament acasă în Senegal (probabil pentru economii la cazare şi masă), cu interdicţia fermă de a merge la vraciul de familie. Alvarez abia a revenit după o accidentare, puţin probabil să joace vineri, iar Koulibaly a fost eliminat etapa trecută, este suspendat, asa că dintre preferaţii lui Bonetti n-a rămas apt de joc decât Boubacar. Până şi antrenorul secund Ruggieri este suspendat pe două etape. He, he, ce-i drept şi antrenorii noştri, Manu și Moșteanu, sunt suspendaţi, pe două etape primul, respectiv o lună al doilea. Nu mă întreba dacă şi în cazul antrenorilor secunzi, a celor cu portarii ori a metodiștilor, se ţine legătura prin telefon în timpul meciului, că nu știu la ce rețea de telefonie mobilă au abonament.

Reporter: Despre echipa noastră ce-mi puteţi spune? Pardon, am uitat să inserez în întrebare că sunteţi cel mai tare din parcare.

caneto: Tolomacule! Păi tu nu vezi că suntem singuri în parcare? Mă rog… Cunoaştem cu toţii situaţia echipei noastre, aprope la fel de bine ca mine. Am avut în această perioadă două meciuri amicale, cu Poli Recaş și Hunedoara, am învins în ambele, victoriile aduc victorii, așa că batem și Dinamo. Este adevărat că în ultimul amical a scârţâit din nou apărarea, dar sunt sigur că antrenorul ştie bine unde s-a greşit, mai ales că nu e prima dată când știe, și până la meciul de vineri se va lucra intens pentru remedierea problemei sau înlocuirea ei cu alta. Rămâne să vedem când şi cât de obosiţi se întorc la club cei selecționaţi la naţionalele lor, cât de repede se vor integra în echipă noii transferaţi, cât le-a stat capul jucătorilor la meciul cu Dinamo, şi cât la cel cu Braga. Dar, din avertismentul lui domnul Paszkany, trag concluzia că se va aborda meciul precum zice Andone: “Vrem trei puncte cu Dinamo, avem nevoie de ele ca de aer. Rezultatele de până acum ne-au trădat, spun rezultatele, pentru că jocul e bun, sigur poate fi şi mai bun, dar la asta lucrăm”.

Reporter: Nu pot să ocolesc întrebarea: ce echipe vor evolua vineri pe Național Arena? Pardon, adaug, cunoscând capacitatea Dumneavoastră de necontestat în domeniu.

caneto: Cum ce echipe?! Despre ce am vorbit până acum?! Dinamo şi CFR, evident, cu accent pe CFR. Plus echipa de arbitri, care va da cele 50 procente în plus gazdelor.

Reporter: Aaa… intenționam să vă întreb de componenţa formaţiilor de start, că tot sunteți exagerat de priceput.

caneto: Notează sau ține minte! Dinamo: Naumovski – Nica, Luchin, D.Grigore, Pulhac – Rus, Boubacar, C.Munteanu – C.Matei, Dănciulescu, Curtean. CFR: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Maftei, Sepsi – Mureșan, Godemeche – Sougou, Bastos, Valente – Kapetanos. Nu că nu mi-ar place linguşeala din următoarea întrebare, dar, totuşi, ţi-o iau înainte. Batem cu 3-0, la pauză 0-0. Goluri: Cadu, Sougou și Nicoară, după spiciul lui Andone de la pauză.

Reporter: Vă mulţumesc pentru amabilitatea Dumneavoastră deosebită, ieșită din tipar chiar! Dacă mai doriţi să adaugaţi ceva?…

caneto: Da, sunt al naibii de curios ce impact va avea, în rândul spectatorilor bucureşteni, iniţiativa conducerii dinamoviste de a oferi gratis, prin tragere la sorţi, 30 seturi de spălături de corp (bănuiesc că săpunul, şamponul și piatra de răzuit călcâiele sunt incluse în ofertă).

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

caneto

(29) Readers Comments

  1. Lucian
    Wednesday, 12 September, 2012 at 15:11

    Super avancronica, ar fii bine sa-ti iasa si cu scorul, ca s-au cam pierdut multe puncte

  2. tegean
    Wednesday, 12 September, 2012 at 18:56

    Daca echipa de arbitrii va da 50% in plus gazdelor, de ce va juca CFR numai in 12 (cu Nicoara) ? Cei 2 lipsa vor fi surpriza pregatita de Andone pt. ai invinge pe cei 11 de la Dinamo (si pe cei 3 arbitrii, care vor fi,ca tot romanul, impartiali...cu cine trebuie)?

  3. poisonremedy
    Wednesday, 12 September, 2012 at 19:50

    deci pana la urma a venit ceva atacant in afara de bjelanovici?

    • Nea_Silica_MS
      Wednesday, 12 September, 2012 at 21:06

      Mda. A revenit Bus (20) si a fost adus Ndiaye (19). Adica nu prea!

  4. Nea_Silica_MS
    Wednesday, 12 September, 2012 at 21:07

    Bravo dle. meserias. La mai mare!

  5. Since1907
    Wednesday, 12 September, 2012 at 22:42

    Buna avancronica.Pacat ca nu mai apar pe tribuna alte noi interceptari ale futbolistilor nostri de pe facebook.

    • Albusibiu
      Thursday, 13 September, 2012 at 09:22

      Daca ai nostri s-ar da la vreo fatuca mondena, atunci ar actiona de la Shakira in sus. Nu de alta, dar noi jucam la alt nivel decat bucurestenii. :)

      • caneto
        Thursday, 13 September, 2012 at 10:30

        Banuiesc ca since nu s-a referit la operele lui Stratila si ale potailor-sperante, de pe FB, ci la sedintele fotbalnautilor nostri :)

      • CJ-07-CFR
        Thursday, 13 September, 2012 at 11:31

        Așa e, cum zice caneto. Din păcate, și-a băgat dracu' coada (colateral) și în Tribuna, atunci când a fost vâlva aia mare cu retrocedarea Cotroceniului către Băsescu.

  6. Albusibiu
    Thursday, 13 September, 2012 at 09:25

    Caneto, sa te pregatesti in viitor de conferinte de presa. Vorbim cu sport.ro-ul sa le transmita, fiindca, atata sport in continutul emisiunii n-au mai prins ei de la emisiunile de genul "Bune si nebune", "Campionatul mondial al desfacatorilor de conserve" sau "Golf Magazin, divizia D".

    • caneto
      Thursday, 13 September, 2012 at 10:31

      Grea misiune, sper sa nu patesc ca Zenga la arabi :)

    • alin
      Thursday, 13 September, 2012 at 16:19

      Nu, era emisiunea "Goluri si goale", dar m-am plictisit repede ca dadeau zilnic aceleasi "goluri" :)

  7. Cata
    Thursday, 13 September, 2012 at 09:46

    Ce reporter impertinent. Sper sa nu se supere domnul Caneto pe lipsa lui de respect, probabil nu realiza de fapt cu cine vorbea. Ma bucura sa aud pornosticul de 0-3, pentru ca, daca e sa respectam traditia prezicerilor lui Caneto, meciul se va termina 0-2.Noroc!

    • caneto
      Thursday, 13 September, 2012 at 10:34

      L-am iertat, a dat de baut dupa interviu :) si i-am promis ca daca iese pronosticul, dau cateva ture si eu :)

  8. tgv cluj
    Thursday, 13 September, 2012 at 10:28

    caneto, daca tu zici ca vom castiga cu 3-0 atunci sigur vom bate cu ... 2-0, iar Nicoara in mod cert va rata pe final o ocazie uriasa :)

  9. tgv cluj
    Thursday, 13 September, 2012 at 10:32

    Acum dupa ce am citit si comentariile la articol, vad ca l-am plagiat pe Cata. Deci e clar invingem cu 2-0. :)

  10. jazz
    Thursday, 13 September, 2012 at 11:51

    :))))))))))))

  11. Calin Cocora
    Thursday, 13 September, 2012 at 12:55

    Acum dupa ce ai tras o linie ai dat pronostic pe gustul meu, ce sa zic?... adeverasca-se!!! Bine ca n-a venit Mutu ca trageati linii amandoi si, din concursul vostru, tare mi-e teama ca pronosticurile ar mai fi fost sa fie atat de corecte. Oricum ii bine asa, pentru liniile tale nu ajungem la antidoping(nici tu nici CFR), poate doar aia de gsp ca-s drogati rau si-l facura pe Cadu, prim boss de Gruia. Cine stie poate-i citira eticheta de la vreo haina, ce sa mai zici de gazetarii astia, ca toti is dati in mintea lui nulo si sunt convinsi ca Minca ia bani de benzina si de pitipoance de la mamitica lui?

    • kiruj
      Thursday, 13 September, 2012 at 13:24

      stai, că mai sunt aproape două zile ! Azi vom afla că Muri îi pedofil şi Árpi îşi bate nevasta (a doua, poate şi pe prima) cu o bâtă de baseball. Mâine ne vom mira că Bastos are dublă personalitate, şi noapte devine un ucigaş în serie. Mai sunt şi altele, revin mai târziu, că şefii m-au pus pe muncă cu notele jucătorilor şi am luat-o pe arătură cu softul...

  12. alin
    Thursday, 13 September, 2012 at 16:33

    Ioi, ce bine ar fi sa dea Nicoara gol! Si-ar spala toate pacatele pe care nu le are fata de mine. Principiile lui: "ai, n-ai mingea, tragi la poarta" si "ca sa fii mare fotbalist ii musai sa dai gol" imi cresc temperatura la fiecare meci. Ai viteza, dribling, da si pasa de gol coechipierilor si esti cel putin ca Dubarbier.

    • caneto
      Thursday, 13 September, 2012 at 17:17

      Tocmai de asta a luat datorita picioarelor si nu a capului nota buna de la mine :), dar las’, mai da Nicoara si pase de gol, problema e la coechipieri, se plaseaza la 25-40 de metri, ba in fata, ba in spate, de locul unde vine pasa foarte exacta a lui Nicoara :)

  13. Retardila
    Thursday, 13 September, 2012 at 17:25

    Dupa ce mi-am improscat remorca de goaze cu o daraba de cenusa, ramasa de la imprastierea pe capatina mea personala si unica, citind oarecari vesti de p'acilea pana in altundeva am hotarat definitv si irevocabil (nu ca in cazul meu....de...contribuabil pe acest site...) sa-i retrag lui Texy (ciobanescul meu german pe care l-am antrenat cu artexuri luni in sir) titlul de Nuno Claro....Nu de altceva, dar la oradecluj s-o fost zisa ca Texy e tradator.....desi el numai la gozeri si postas sare.... Cica Texy al' mare umbla cu vorba la ziare.....hapai manca-l-ar hingerii....nu se cade! Atat am zas si ma retrag in carapace!

    • Retardila
      Thursday, 13 September, 2012 at 17:28

      Bye,bye!!

      • romanescu
        Friday, 14 September, 2012 at 08:39

        Bei, Retardila !!! Iarasi te dai "fata mare" ??? !!!! Stai aici, dragule , ca si noi avem nevoie de tine, nu muma' tu de noi !! Adu-l si pe Mih9 , ca mie , tare-mi place de el !!

        • Retardila
          Friday, 14 September, 2012 at 11:57

          Adeveru' e ca io chiar beu cateodata....da' 'junje ca nevasta imi da leprici.....nu trebe si de la voi?! Chiar is cheferist, nimeni niciodata nu-mi va putea contesta asta, dar commenturile de pe saitu' aesta sunt cateodata prea agresive si trimise catre persoane. Nu e cazul, mai precis nu ar trebui sa fie cazul, toti care comentam sau macar urmarim comentariile suntem ceferisti (ma rod, mai citesc si "hailalti"...na, ca trebe'). O sa postesc cateva zile si o sa mai postez cand oi avea ce zice....E OK asa?

  14. T-Bone
    Thursday, 13 September, 2012 at 19:38

    Bai ce plictiseala e viata asta fara fotbal, pe cuvant...m-am agatat cat am putut de transferurile lui Sasa, Luis Alberto si Aguirregaray, dar cum ultimul amical o avut un deznodamant cam de vacanta, efectiv, da' efectiv nu mi-o ramas nimic sa mai vad/spun despre CFR, ca doar ultimele gaselnite din prosport si gsp cu neplatile miros clar a inventii complet straine de CFR si nu ma pot motiva sa intru in vreo dezbatere pro/contra sau cum o mai fi. hahaha, hai dom'ne cu meciul asta de vineri, sa mai trag si eu cu pistoalele inspre/catre ceva/cineva ca ruginesc aici de plictis, fir-ar microbu' sa fie! :)))))))) A da... 1-4 pentru CFR ! Am zis!

    • caneto
      Friday, 14 September, 2012 at 13:18

      Ar fi culmea sa luam gol dupa ce 2 saptamani s-a lucrat intens doar la rezolvarea problemelor din aparare. Mai ales ca antrenorul a cunoscut cauza problemelor :)

      • T-Bone
        Friday, 14 September, 2012 at 15:09

        shhhhhhhhh, nu cobi !!! :)))))))

    • Retardila
      Friday, 14 September, 2012 at 17:28

      Csontule: Sasha poate nu e o caltate de varf, dar cu iesperienta lui poate linisti poate orice meci.....Dar io numa' dau cu parerea....stii, cenusa...?

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>