Wednesday, Apr. 23, 2014

Andone în fundul gol

Written By:

|

Tuesday, 9 October, 2012

|

Posted In:

|

76 Comments

Andone în fundul gol

În 1988, într-o istorică finală de Cupa României disputată împotriva Stelei, Andone a făcut „gestul suprem” de disidenţă al epocii, etalându-şi posteriorul către un membru al Ceauşeştilor. Un posterior pentru posteritate, s-ar putea spune.

La 24 de ani distanţă, tot în faţa Stelei şi tot pe arena principală a ţării, Andone se înfăţişează, din nou, în aceeaşi ipostază. Cu o „haină” a lotului deja jerpelită de atâtea aventuri şi zbateri, cu ghete… pardon, cu cizme în loc de fotbalişti, pitit şi camuflat sub casca vişinie din tranşeele apărării, dezarmat şi panicat, antrenorul CFR-ului ascunde un ruşinos secret: este, de fapt, iar în fundul gol.

Ridicolă şi, în acelaşi timp, şocantă, aşa este imaginea echipei şi a antrenorului său. În cel mai important meci al toamnei, partida pe care în orice fel şi prin orice mijloace nu aveam voie s-o pierdem, CFR-ul nu doar că a ratat şi ultima şansă de a mai câştiga campionatul (care de-abia ce a început), dar s-a şi înjosit definitiv. Ceea ce văzusem deja în câteva rânduri, cu Rapid, Pandurii, Berceni şi cu Manchester, a fost dus acum la apogeu. Goliciune de resurse, de puteri, iar, în ceea ce priveşte antrenorul, goliciune tactică şi inventivă. Se pot găsi scuze la nesfârşit, sunt sigur că ar fi mai comod astfel, dar măcar o dată, ca în poveste, trebuie să ne întrebăm: nu cumva „regele” e gol de-a binelea?

Pentru „orchestra surzilor afoni” şi al său concert de duminică, îngăduiţi-mi ca, în primul rând, să învinovăţesc dirijorul. Da, poate că pentru a interpreta un imn triumfal pe Arena Naţională era nevoie să aibă în mâini o baghetă magică, dar pentru a merita măcar câteva aplauze la finalul reprezentaţiei era nevoie măcar de o partitură compusă logic. Asta doare cel mai mult: faptul că nu cred că există cineva care să înţeleagă ce-a vrut Andone să ne prezinte, ce a vrut să exprime echipa şi ce să obţină, care era ideea centrală. Nu are cum să fi fost şi o idee de final, nu avea cum să rezulte nimic din risipirea CFR-ului dezordonată pe scenă! Un atacant care nu s-a văzut cu mijlocaşii decât la vestiare, fundaşi parcă încercuiţi de adversari şi mijlocaşi fără mijloace şi fără vreo noimă în mişcări. Toate ca într-o reprezentaţie de gală a eşecului, un spectacol ce s-a repetat şi s-a perfecţionat minuţios, de la începutul acestui sezon. Nu se mai poate invoca neşansa, oboseala, lipsa jucătorului X sau Y… Trebuie să recunoaştem acum trendul descendent, din a cărui groapă nu văd cum, în focul turului, putem să mai ieşim, să mai întoarcem lucrurile cu 180 de grade.

Spunem că ne-a lipsit jumătate de echipă? Nici măcar dacă am fi intrat în teren cu lotul de juniori nu aveam voie să arătăm în halul de duminică! Privirea camerelor TV era cea mai expresivă, te ajuta să vezi clar proporţiile dezastrului, dezlânarea şi lipsa procedeelor elementare de joc în echipă. Cel mai dureros capitol – alergarea fără minge. Nu puţine au fost situaţiile în care, la mijlocul terenului şi pe posesia noastră, ne aflam în inferioritate numerică. Un jucător avea mingea, maxim încă unul de-al nostru alerga în jurul său şi, în rest, o ţesătură de adversari. Nici măcar un alt coechipier nu încerca să simtă jocul, să caute un culoar de demarcare, să ofere soluţii de pasă, ci, dimpotrivă, cei care ar fi trebuit să ofere sprijin păreau doar să se bucure că nu sunt ei la ananghie. În cel mai bun caz, în astfel de situaţii mingea se întorcea până la Felgueiras, pentru a fi pierdută apoi la degajare. Ei bine, această limitare de exprimare nici măcar ultimului component din lotul CFR-ului nu trebuie să i-o acceptăm, faptul de a nu mişca într-un mecanism, de a nu îşi folosi ochii şi simţurile de fotbalist pentru a crea ceva adecvat cu meseria lui. Jucătorii CFR-ului par să-şi fi pierdut experienţa, par a fi uitat anii de antrenamente, și trebuie să admitem că, în acest moment, idee de echipă este inexistentă! Iar fiindcă lucrurile acestea se petrec după 2 cantonamente de vară şi după 3 luni de sezon, mi se pare că degetul vinovăţiei se îndreaptă de data aceasta clar şi sigur către antrenor. El era cel care trebuia să realizeze integrarea într-o formaţie, el era cel care, meci de meci, antrenament de antrenament, ar fi trebuit să fie cel mai alarmat de realitatea tot mai evidentă. Protejat însă şi de conducerea CFR-ului, cu declaraţii sforăitoare de genul „noi câştigăm fără să avem posesie”, tehnicianul nostru (cât a mai rămas tehnic în el) nu a mişcat un firicel de praf în motorul gripat, ca şi cum spera că îşi va da drumul de la sine. Cum? Prin eternele rezolvări ale lui Sougou, singura noastră curea de transmisie? Este om, are dreptul să simtă durerea cărnii, după cât l-am tocit în ultimele luni! Atunci când senegalezul nu mai poate, tot grupul face scurt-circuit? E normal, este acceptabil aşa ceva?!

Vi se pare normal ca un meci întreg steliştii să ajungă primii la minge? Doar Mureşan şi pe alocuri Bjelanovic au reuşit să mai smulgă câte un duel, ici-colo. Ce folos, niciunul nu poate face „stop pe frunte”, au nevoie să devieze spre un coechipier, iar aceştia sunt la distanţă de „ani-lumină” de ei… I se pare cuiva normal ca, la 0-1 să nu fie decât 2 intrări în careu şi doar o singură ocazie de gol, în 20 de minute? Sau ca, tot atunci, să fie situaţii în care Gabi Mureşan să ajungă în stânga, Valente să fie lângă el, la 10 metri, în jurul lor 4 stelişti, iar cel mai apropiat ajutor să fie undeva la 20 de metri de fază? L-a privit cineva pe Gabi Mureşan în acest meci şi gesturile sale evidente de frustrare, de disperare? L-a văzut cineva pe Felgueiras? Parcă le venea amândurora să îşi dea demisia! Aţi văzut neputinţa de a lega mai mult de 3-4 pase, de a ne ridica măcar o dată la nivelul adversarului? Vi se pare că 0-1 e just? Nicidecum! Trebuia să pierdem la 2, 3 goluri. Tabela nu spune multe, statisticile trec doar un meci de nota „1-0”, dar ceea ce s-a văzut în teren a fost pentru noi o umilinţă, una pe care ne-am făcut-o singuri! Da, este una de nivelul acelui 0-3 cu Sportul (care a decis înlăturarea lui Mandorlini), una precum acel 0-5 cu Rapid, gara în care a coborât Costa sau chiar precum acel episod antologic al lui Cârţu, de la Basel. Un moment în care îţi dai seama că nu mai e niciun căpitan, cârma se învârte în gol şi vasul e în derivă!

Tocmai prin similitudinea acestor momente şi prin ceea ce se discută acum nonşalant, aş lua în considerare, măcar la nivelul scepticului, varianta unui posibil sabotaj. Atunci când ştii că ai în lot jucători atât de „carnivori”, care au „mâncat” măcar 2 antrenori în anii vestiarului, nu poţi să nu priveşti lucrurile şi în acest fel. Dacă e doar încă un episod din această serie, dacă le-a căşunat din nou ceva? Sigur, dosarele sunt clasificate, trebuie să treacă încă mult şi să nu mai intereseze pe nimeni până să aflăm ceva cu siguranţă. Eu sunt tentat să nu cred complotul, „sinuciderea în masă” făcută, chiar aşa, de toţi jucătorii (şi cei noi, cât şi cei vechi), însă lăsăm şi această ipoteză. Dacă este aşa şi dacă sunt permise astfel de răscoale, sunt tolerate de conducere răzmeriţele de dragul jucătorilor, fie ei şi legendari, atunci zic că singura soluţie ar trebui să fie adoptarea sistemului antrenorului-jucător. Pare prea complicat, daţi-mi voie să nu cred în conspiraţii înfăptuite în 3-4 luni. În vară totul era roz, totul era senin şi acum, dintr-o dată, li s-a urât cu binele? S-a intrat în grupele Champions League – cred că dacă nu erau primele acelea uriaşe nu se înfăptuia asta – iar acum totul este făcut ţăndări? Nu, nu, această idee nu pare a avea coerenţă, nu cred că ne punem voluntar piedică.

Mai degrabă cred că ceea ce am văzut e real. Neputinţa e reală, brambureala este la ea acasă, lipsesc şuruburile esenţiale, iar echipa nu pare capabilă să se mai adune. Am fost tot mai acid în ultimele comentarii tocmai fiindcă întrezăream posibilitatea de a se ajunge aici, la această execuţie în direct. Trecem peste batjocura adversarilor, nu avem ce face şi admitem cu sportivitate faptul că au fost mai buni, dar măcar un pic de furie ar trebui să ne pătrundă în suflet. Nu se poate să fii atât de lamentabil exact în momentul decisiv! Nu ai voie să te recunoşti neputincios în faţa steliştilor, a unor valori îndoielnice, în cea mai mare măsură. Haideţi să ne gândim, cine sunt steliştii? Rusescu, cel care trebuia să ceară voie ceferiştilor chiar şi numai pentru a respira, atunci când jucam contra lui şi contra Urziceniului? Nu mişca în linie, iar acum, dintr-o dată, acum devine mare atacant? Cine a mai fost în faţa noastră? Szukala, cel care atât la Gloria cât şi la U presta atât de slab în faţa CFR-ului fioros, încât lumea îl trecea pe lista celor „pe blat”? Chiajneni, pandureni, timişoreni, astea sunt elementele care s-au adunat pentru a forma Steaua de azi. Cine sunt timişorenii, măcar sunt de primă mână? În afară de Bourceanu, niciunul nu se ridica la Poli la nivelul de joc al lui Sepsi al nostru. Atât de mult s-au răsturnat valorile sau să fie altceva de vină, mult mai grav? Nu avem antrenor, în timp ce al lor ia toate elogiile? Nu îi este cumplit de jenă lui Andone să se recunoască inferior şi învins de Reghecampf? Un om cu o minimă mândrie ar trebui mai bine să-şi dea demisia decât să admită asta. Ce antrenor este şi Reghecampf ăsta? Unul care trăieşte sub acelaşi acoperiş cu o vuvuzelă feminină de cea mai joasă speţă, unul care îşi transformă viaţa într-un reality show şi al cărui maxim moment de trăire culturală sunt chefurile cu lăutari şi manelişti? Vi se par acestea lucruri cerebrale? Puneţi pozele antrenorilor şi judecaţi-i după inteligenţa care li se vede pe feţe. Priviţi-i pe Piţurcă, pe „Reghe”, pe Şumudică şi apoi căutaţi antrenorii de Champions League şi veţi înţelege. Alura de Guardiola pe care i-a făcut-o presa lui Reghecampf este doar o imitaţie, un surogat ieftin, românesc. Anul acesta victoriile îi vor fi pavăză, dar la anul apele se vor tulbura, măcar din cauza faptului că liderul Becali va începe să fie invidios pe magnetismul antrenorului la fani. Se întâmplă asta cu toţi dictatorii, mai ales la cei cu porniri infantile. Să vedeţi atunci cum se va sparge „bula Reghe”. Cine sunt conducătorii Stelei care ţopăie acum ca nişte măscărici peste cadavrul CFR-ului? Mai e nevoie de prezentări, nu le vedeţi destul chipurile zilnic ca să le percepeţi profesionalismul? E deranjant când înclini steagul în faţa unor astfel de nulităţi, nu ar trebui să existe nicio scuză, nu este loc de constatări resemnate de genul „au fost mai buni decât noi”. Da, au fost de zeci de ori mai buni decât noi, dar asta din cauză că noi nici măcar nu am existat, că ne-am complăcut în sferele noastre înalte europene… Din care, veţi vedea, vom cădea treptat-treptat. Fără vreun tratament de şoc, locul 4 în grupă pare al nostru.

Ce au căutat pe teren Luis Alberto şi Sepsi? Poate Kivuvu să fie mai slab decât brazilianul? Lignani, tânărul adus din Italia, e vreo posibilitate să rateze mai multe execuţii simple decât el? Stau şi mă gândesc cum a vrut să facă mijlocul Andone: Mureşan, Luis Alberto şi Godemeche. Mă umflă râsul! Cu ăştia trebuia să dăm măcar un gol? Aţi văzut Rapidul contra Stelei? Măcar aceia nu aveau pretenţii! Iată că se poate şi mai rău: CFR-ul! Care a fost găselniţa lui Andone, de a-l pune din nou pe Sepsi pe stânga şi de a-l risipi pe Camora undeva, în centru? Nu au fost destule reprezentaţii jalnice în prealabil, ca să îşi dea seama că era o mână moartă? Iar după 20 de minute, în care Sepsi fusese deja depăşit de 4 ori şi luase şi un galben, ce l-a împiedicat pe Andone să schimbe ceva, să mute atunci, să facă rocada Camora-Sepsi? Lipsă de opţiuni sau de… idei?

Alături de cele 2 linguri de lemn ale meciului intră şi Rui Pedro, cel care ar fi avut nevoie acum de un sejur prelungit la desfiinţata echipă a doua. De la o minge pierdută de el (în tovărăşie cu Luis Alberto), la 35 de metri de poarta noastră, a pornit golul lor. Un gol venit târziu, e drept, dar care dacă nu s-ar fi întâmplat atunci, ar fi fost o jignire la adresa fotbalului, să nu câştige Steaua un astfel de meci. Şi, apropo de acel moment al golului, rămâne să ne bântuie imaginea înfricoşătoare a hăului apărut acolo, în centrul careului nostru, cu toţi apărătorii fiind surprinşi „la perete”, fără să aibă măcar minima sincronizare, să simtă măcar o dată faza. Acesta a fost mereu scenariul, aceeaşi mişcare browniană, ilogică, aceeaşi lipsă de coeziune a echipei. Nu e teatru neconvenţional, e Andone!

Nu ar fi avut alternativă? Nu ar fi putut schimba faţa jocului? Decât Camora în centru, nu era oare acum momentul să rişte cu Valente mijlocaş ofensiv, pe centru? Să ţină de minge, să aibă şut şi dribling, să găsească trasee de pase. Da, un singur jucător cred că ar fi putut să schimbe totul! Nu însă şi lipsa de viziune a unui antrenor mărginit, ai cărui jucător recurg la soluţii disperate, precum faulturile cinice, de oprire a unor faze scăpate de sub control, sau dorinţa de a se trânti în careu, precum rugbiştii în terenul de ţintă. Nu trece meci fără ca unul ca Rui Pedro, Nicoară sau Kapetanos să nu aterizeze în poziţia „planor” în careu. Nici nu mai contează dacă a fost sau nu penalty la Rui Pedro (după părerea mea nu a fost), cert este că dacă acolo era Camora rămânea pe picioare şi încerca pasa în centru – ultima dată a făcut asta în meciul cu Gloria Bistriţa, la ultimul gol. Au şi jucătorii vina lor, dar atâta vreme cât aceste erori sunt perpetuate şi „perfecţionate”, de la un meci la altul, cred că lui Andone i se cuvine culpa principală.

Da, campionatul e terminat. N-are rost să mai jucăm până în mai, ne putem retrage de acum, cu un loc 4 sau 5 dat pe considerentul hainei de echipă europeană. Să ne vedem de Champions League, până la dezumflarea totală, să ne consolăm că o dată la 2 ani e rândul nostru la bunătăţi, că am avut destule în ultima vreme şi să admirăm spectacolul grobian al Stelei “made by Gigi”. Trăim într-un mediu aparte, cel românesc, o fabulă vie, o parodie a unei orânduiri sociale. Nu voi suferi când Becali se va autoproclama voievodul fotbalistic al românilor, umplând trofeul de penibil, fiindcă, ştiţi cum e cu invidia: atunci când tânjeşti după ceva trebuie să-ţi doreşti să fii în locul ţintei aspiraţiilor tale, cu bunele dar şi cu relele. Ia spuneţi: există cineva care ar da vreunul dintre cele 3 campionate sărbătorite în Gruia, pe acest foarte posibil campionat al Stelei, cu Gigi şi MM ca protagonişti? Nu, nu trebuie să ne dorim ceva din ce li se cuvine lor, problema este atunci când realizezi că ai tăi se recunosc învinşi de astfel de specimene. Atunci trebuie să realizezi că undeva ai un handicap, că rişti să te compromiţi iremediabil. Atunci trebuie să schimbi ceva, fiindcă altfel deznodământul nu poate fi decât unul singur: eşecul total.

Sper să fiu contrazis de ceea ce va urma, deşi nu mi se întâmplă prea des. Măcar în Champions League să se mai facă vreo minune, cu anti-fotbalul pe care-l brevetăm. Totuşi, după părerea mea, barometru spune un singur lucru: nori grei şi intrat la apă. Sper ca, măcar pentru onoarea noastră, Andone să pună un slip pe el!

Share This Article

Related News

„Cea mai bună apărare este atacul”
Oaspeții, o pietricică prea mică [CFR-Ceahlăul 2-0]
Un meci de (A)1 solist

About Author

albusibiu

La început a fost cuvântul... Apoi a inceput gâlceava!

(76) Readers Comments

  1. ulise
    Tuesday, 9 October, 2012 at 08:02

    CFR joaca prost si asta face esecurile probabile. Dar daca doar in doua jocuri, cu Pandurii si Steaua, nu ni s-ar fi refuzat acele penalty-uri, am fi ajuns la 3 puncte de Steaua si la egalitate cu TgJiu. Nu adaug meciurile cu Rapid, Ceahlaul. Nu caut alibiuri, dar e un adevar. Nu avem echipa atat de buna ca sa castigam meciurile cu rezervele jucand impotriva a 14 oameni. Asa cum am reusit in finalul sezonului trecut purtati de val si de o mobilizare exemplara. Jocul e defensiv, pentru ca asa e croit lotul. Daca jucam ofensiv, dominam jocurile, atunci erorile de arbitraj se vedeau si mai bine. Nu ne ramane decat sa ne axam pe Europa, caci aici s-au luat masuri preventive ca sa nu ajungem prea aproape de podium. Iar pe viitor, sa facem echipa si mai buna, mai ofensiva, mai combinativa. Nu caut scuze pentru Ando; multe sunt greselile sale; jucatorii sunt si ei asa cum sunt.

    • Bogdan Dobondi
      Tuesday, 9 October, 2012 at 08:20

      Ulise, cu tot respectul, dar nu-s albitrii de vina ca ai nostrii stau si dorm in teren, sau ca nu stiu sa faca un simplu stop...

  2. kiruj
    Tuesday, 9 October, 2012 at 08:12

    AM REACTUALIZAT TABELUL CU NOTELE, TOTODATĂ PUTEŢI DA NOTE RETROACTIV PENTRU MECIURILE "PIERDUTE" ÎN CAMPIONAT ŞI ÎN CL (CÂTE O ZI PE FIECARE). AZI CU MEDIAŞUL (1-1). DEOCAMDATĂ PUTEŢI ACCESA AMBELE PRIN ICOANELE DIN STÂNGA-SUS A PLATFORMEI, 07 LE VA REARANJA PROBABIL.

    • caneto
      Tuesday, 9 October, 2012 at 10:48

      Uita-te, te rog, la tabel, ai gresit meciul pentru notare :D Dar repede pana nu-ti sare lumea in cap :)

      • kiruj
        Tuesday, 9 October, 2012 at 11:36

        ai o bere, maestre, era să mă linşeze poporul...şi pe mine. Subconştientul, maestre, să-mi bag picioarele în el de subconştient şi de fotbal...

  3. nea_silica_MS
    Tuesday, 9 October, 2012 at 08:15

    Fara legatura cu actualitatea, ma intreb totusi, ce influenta a avut jocul cu MU asupra moralului echipei? Asta e antrenorul, astia sunt jucatorii, ceva totusi s-a pierdut la acel meci. O fi coeziunea, spiritul de echipa?

  4. stefan
    Tuesday, 9 October, 2012 at 08:21

    In pregatirea de iarna jucatorii de la Steaua alergau in zapada Carpatilor, iar ceferistii se plimbau in Turcia calduroasa.De ce va mirati ca ai nostrii nu erau niciodata primii la minge.Fotbalul de astazi este in primul rand alergare !!!

    • ADI CFR CLUJ
      Tuesday, 9 October, 2012 at 08:39

      Asa este,de aici ni se trage oboseala si pregatirea fizica egala cu zero!! Poate va intelege si conducerea noastra ca nu suntem o tara tropicala si daca faci pregatirea fizica de iarna pe caldura si apoi vii sa joci in Romania esti varza!! Reghecamf,un antrenor fara experienta,a inteles asta,pe cand marele Ando nu!! Si ca jucator faptul ca si-a aratat curul in acel meci a fost cea mai mare realizare a lui!! Sa nu uitam ca daca nu era prieten cu Lacatus il manca lopata la Casa Poporului!!

      • tgv cluj
        Tuesday, 9 October, 2012 at 16:49

        ADI, pregatirea de iarna la Steaua nu a facut-o ''Reghe'', ci Ilie Stan.

  5. tibi
    Tuesday, 9 October, 2012 at 08:54

    stiti de ce santem asa suprinsi de pe urma acestui rezultat?pt ca am crezut in conducere cand au afirmat ca avem in lot doua echipe care pot alcatui oricand un prim 11 !!!ei bine acum constatam ca nu este chiar asa, ba mai mult nici vorba de asa ceva!!!la portar nimeni nu s-a compara cu super mario,in centrul apararii in afara de cadu nimeni nu este batut in cui,pe postul de fundas stanga doar camora este o certitudine,pe drepta doar ivo pinto exista si ................atat,la centrul terenului doar muri pare batut in ciu,restul(godmeche,kivouvu,luis alberto) sant subtirei rau,in pozitiile ofensive nu il vedem decat doar pe bastos,sougou si kape, restul saracii se zbat in zadar fara sa demonstreze ceva!asta este adevarata valoare al cfr-ului,adica acela ca Doamne fereste daca ne lipseste 1-2 oameni titulari din compartimentul ofensiv atunci tremuram ca dracii iar echipa nu marccheaza!asta este adevarul nu ce afirma muri sau arpi!avem o groaza de umpluturi la echipa!!!

  6. dany
    Tuesday, 9 October, 2012 at 09:05

    Un mare part din partea conducerii . Te califici in Ch. League si nu aduci un atacant ca lumea . Belanovici a fost , este si va fi slab . Fara Kape nu putem . Hai CFR

  7. Bogdan Dobondi
    Tuesday, 9 October, 2012 at 09:07

    De data asta sunt de acord cu cele spuse in articol. Pentru CL, nea Ando este bun, fiindca acolo n-avem incotro, musai sa ne aparam; insa in campionatul intern nea Ando parca a uitat ca antreneaza CFR - singura echipa mare din Romania. Am impresia ca Ando n-a inteles ca-n campionatul intern, toate echipele sunt mici si accesibile pentru CFR. Stiti cum e cu participarea in CL odata la doi ani? E ca si cand o armata dintr-un razboi cucereste prea multe tari, iar liniile de aprovizionare nu mai fac fata sa duca mancare si munitie la cei din front. Mai devreme, prin vara, se discuta ca CFR vrea sa faca urmatorul pas. Pai, urmatorul pas, daca se subscrie la teoria cladirii de jos in sus, ar fi fost sa dominam campionatul intern in fiecare an. Urmatorul pas firesc in constructia hegemoniei ar fi fost sa prioritam campionatul intern in fiecare an, iar de abia apoi sa privim spre Europa. Dar banii din CL parca sunt o ispita prea mare. Privind declaratiile oficialilor CFR-isti, am zice ca avem mentalitatea celor cei mai buni din Romania, insa comportamentul in meciuri precum cel de pe arena bucuresteana (arena nationala este in Gruia, dragi transilvanieni!) arata ca cei din club, adica jucatorii si conducerea, nu sunt 100% convinsi ca CFR este singura echipa mare din Liga 1. Daca privim cum se alcatuesc echipele in meciurile din campionat, am zice ca CFR are o mentalite de inferioritate. Eu asta n-am cum s-o accept niciodata. Daca Ando nu este convins ca are pe mana singura echipa mare din Romania, atunci ar fi cazul sa batem palma cu el si sa-i multumim pentru toate si sa-i spunem la revedere, fiindca proiectul pe termen lung este cel de deveni cel mai mare club din Romania. In toamna asta, in doua dintre cele trei meciuri in care am fost si am jucat in groapa aia de gunoi prin care curge Dambovita ne-am facut de ras. Ca sa cresti popularitatea clubului in Romania trebuie sa bati stana, Dinamo si Rapid la ei acasa in fiecare an. Doar asa castigi suporteri prin tara. Doar asa poate CFR sa devina echipa Romaniei. Pentru mine, un suporter simplu din Ardeal, meciurile din bucuresti sunt mai importante decat participarile din C.L. Acuma a mai ramas doar sa speram. Aleg sa gandesc ca daca am castiga campionatul dupa ce i-am dat avansul asta stanei, ar fi cea mai tare palma pe care le-am fi putut da gesepistiilor, prostsportistiilor si restul miticiilor. Acest gand ma alinta oarecum. Oarecum.

  8. fotbalfan
    Tuesday, 9 October, 2012 at 09:15

    daca e sa punem in practica ce vedem/citim pe buzele lui ando la aproape fiecare faza, cred ca mai nimerit, cu scuzele de rigoare, ar fi fost titlul: andone in putza gol (ca tot suntem bozgori:) ). P.S: cam suspecta linistea dinspre birouri.

    • CFR uber alles
      Tuesday, 9 October, 2012 at 11:28

      Exact, cand este o asemenea liniste, se pregateste ceva, mai ales ca intram intr-o minivacanta in campionat. Tocmai ie petru o schimare..

  9. alin
    Tuesday, 9 October, 2012 at 09:24

    Consider ca acesta este cel mai bun articol al tau de cand te citesc. Din pacate am ajuns din nou in faza "Liniste, liniste, se gandeste Andone!". Rezultatele "gandirii" sunt zero. Problema conducerii cred ca este urmatoarea: "Punem pe seama pregatirii de CL si a accidentarilor situatia dezastruoasa in care am ajuns si continuam proiectul Andone sau acest proiect a intrat intr-un tunel caruia nu i se vede capatul si e nevoie urgent de schimbare?". Votez pentru partea a 2-a, dar conditia este sa se aduca un antrenor si nu petarde gen Sumudica, Cartu, pe care sa le schimbam dupa 2 luni. Decat asa ceva, mai bine Andone. Oricum, ii voi ramane recunoscator lui Andone pt munca depusa la CFR, insa ce face el este depasit cu cel putin un deceniu.

  10. kiruj
    Tuesday, 9 October, 2012 at 09:25

    Bine că ai ridicat problema "stefan", pe lângă acel preparator minune din Germania, este şi asta o explicaţie. Părerile sunt împărţite cu "zăpada", eu unul îl aprob în totalitate (şi ca fost jucător), în ultima vreme se încearcă o minimalizare a beneficiilor acestor stagii de iarnă , sunt catalogate drept "invenţii comuniste" (înainte de '90 întradevăr era la mare căutare în fostul bloc comunist) şi se promovează stagiile din Antalia (în realitate nişte semivacanţe suportate de club). Un lucru e sigur : după un stagiu de pregătire de iarnă la munte, în zăpadă, cel puţin cu rezistenţa la efort nu aveai probleme.

  11. kiruj
    Tuesday, 9 October, 2012 at 09:32

    Un articol excelent, Albule, dureros de real. Se pare că acea vreme de care v-am mai povestit (cum că elevul -CFR- îşi va depăşi treptat profesorul -Andone-) a sosit mult mai devreme decât bănuiam. Cu inima ruptă trebuie să constat : nu prea văd altă ieşire, dar dacă e să fie nicicum petarde -cum bine zicea alin mai sus- ci profesionişti ca lumea, car -în schimb- nu pot fi aduşi peste noapte, la prima strigare. Şi dacă chiar e să fie, să fie în linişte : să se caute unul f.bun, Ando lăsat să termine măcar grupa de CL (eventual şi turul) şi apoi făcută rocada cu demnitate, că Ando -totuşi- merită tot respectul nostru, pe veci. HAI CFR !!

    • tegean
      Tuesday, 9 October, 2012 at 13:59

      Ca nespecialist as avea mici semne de intrebare in ce priveste legatura intre un meci pierdut in octombrie si pregatirea ,,de iarna,, facuta acum 9/10 luni, iarna ce nu a prins CFR-ul,viitoarea campioana 2011/2012, pe primul loc si,cu putina bunavointa,speculatiile ar putea fi chiar si putintel opuse.CFR-ul a insirat deja 4 meciuri cu miza mare in CL,primele 2 din categoria ,,a fi sau a nu fi,,.Compresiile mari si prelungite sunt urmate de relaxari involuntare greu de gestionat.Din pct.de vedere fizic exemplul e Ivo Pinto ( care a jucat tot de cand a venit) care, asa cum anticipam, nu mai evolueaza la posibilitatile maxime desi,chiar si asa /spre deosebire de altii, e foarte util echipei.Cazul Pinto se poate generaliza raportat la valoarea fiecaruia.In asemenea situatii (prin care trec multe echipe,parca si MU) una din probleme e ca in lot nu sunt jucatori care sa salveze o zi / perioada mai proasta, sa scoata din rutina / sa-si puna amprenta (valoare,atitudine) propriului stil odata intrat pe teren iar print-o realizare (realizari) sa decida partida / sa traga echipa dupa el (intr-o oarecare masura Culio, Renan,Fabiani,Weldon,Traore si poate chiar Toni aveau aceast potential,fiecare in felul sau).

  12. Cata
    Tuesday, 9 October, 2012 at 10:01

    Infrangerea cu Steaua e greu de digerat, Andone a pregatit gresit jocul, dar haideti totusi sa nu dramatizam chiar asa. O sa fie bine. Mai sunt destule etape, eu cred ca o sa scoatem aproape maximul de puncte in turul asta, si o sa terminam turul pe podium. Si Andone, cu plusurile si minusurile lui, nu trebuie schimbat cativa ani, pentru ca e capabil sa faca o echipa buna din CFR. Haideti sa-i acordam 1 an de gratie, si doar dupa aia sa comentam.

    • kiruj
      Tuesday, 9 October, 2012 at 10:47

      asta ar fi soluţia ideală, întrun cadru pe deplin profesionist (conducere, jucători, şi noi, suporterii!!), lăsat măcar până la finele sezonului. Dacă nicicum nu, atunci măcar până-n iarnă.

      • bgabry
        Wednesday, 10 October, 2012 at 15:44

        Sa fim seriosi.. titlul era o utopie din start, iar acum e greu sa ajungem si pe podium. Ocazie cu care ar trebui sa fie lasat antrenorul sa-si faca treaba fara presiune, sa lucreze la sudarea echipei, sa scoatem ce e mai bun din ce a ramas si cel mai important: sa ne canalizam toate energiile pe CL. E ceva cu care sa ramanem, cu care sa spalam rusinea din acest sezon ratat, si care sa ne aduca si importante beneficii materiale. Nu am vazut un MU venit din alta galaxie, nu sunt lucruri imposibile. Braga a aratat mai bine decat MU si totusi scorul a fost de partea noastra. Andone a gresit la strategie, meciul cu Steaua pentru mine a fost pierdut inainte sa inceapa. Dar eu personal l-as lasa pe Andone macar pana in iarna. Sa vedem daca intr-adevar invata din greseli si sa-l lasam sa se exprime fara presiune. Doamne Ajuta !

  13. ulise
    Tuesday, 9 October, 2012 at 10:22

    Ando are si vine si merite. Dar lotul e construit gresit, nu ofera multe variante de joc. Pai daca Bastos nu era reinventat, nu aveam mijlocas ofensiv. Si exemplele pot continua. Cred ca sunt ceva probleme si fizice si mentale la jucatori. Iar Ando are limitele sale tactice. Dar orice antrenor am avea, la lotul asta, n-ar putea juca mult diferit. Am vazut la inceput de campionat ca echipa a incercat sa joace mai ofensiv si nu i-a iesit. A trecut la joc defensiv, si i-a iesit mai bine, mai ales in Europa. Lotul trebuie remaniat, pentru a aduce calitate si viteza in jocul ofensiv. Plus un fundas central de valoare superioara. Dar, conteaza si circumstantele: accidentarile numeroase, erorile de arbitraj. De cand e Andone antrenor, aceste erori au o singura directie: contra noastra. Pentru ca Ando e roman si in plus extrem de sincer si deschis, am mai castigat din simpatia presei, in schimb arbitrii ne toaca sistematic. A fost la finalul sezonului trecut, pentru a nu lua titlul, este acum pentru a ne tine departe de podium. In plus, e an de recul, dupa traditie, prin urmare, un loc 3 la final e aproape ideal. Stiu, toti vrem mai mult, si eu tot astept next level. Ceva s-a reusit, punctele multe din Europa. Sper sa depasim 4 puncte macar si de ce nu sa iesim in primavara. De ar fi cea de Champions League, da, ar fi ceva de next level, si am fi primii din Romania si la capitolul acesta. Sper ca echipa sa-si adune fortele si sa reuseasca in Europa sa inchida gura dusmanilor si sa aduca admiratia tuturor. Iar noua sa ne demonstreze ca au valoare si merita sa ramana la acel CFR de next level asa cum il dorim si inchipuim noi fanii acestei frumoase echipe.

  14. IQ
    Tuesday, 9 October, 2012 at 10:57

    Excelenta analiza ! Bun venit in grupul celor care il vedem pe "regele"Andone gol.Inca din vara vazand bajbaielile din amicale ,lipsa unei idei clare de joc,lipsa organizarii defensive,a pressingului,a schemelor(automatismelor) ofensive,am spus in mod repetat ca este un antrenor limitat,care nu stie mai nimic dpdv tactic,un antrenor de moda veche ,a carui singura calitate este mobilizarea pe termen scurt a jucatorilor prin texte mobilizatoare gen "suntem mai buni ,putem sa batem(revenim) etc.plus cuvinte de duh(am incredere in tine,te fac jucator mare etc.) si injuraturi pt. cei ce stau de obicei pe banca).Dupa ce trece insa entuziasmul initial al schimbarii antrenorului si echipa intra in rutina pregatirii si trebuie sa joace fotbal pt. a se impune apar limitele antrenorului.Asa a fost si cu Costa(alt slab tactician),in mandatul caruia care pe masura ce trecea timpul jocul echipei era tot mai slab.Un test important pt. valoarea antrenorului este jocul echipei pe parcursul a jumatate de sezon dupa o pauza competitionala.Daca in primele 8-10 meciuri echipa joaca din elan plus concurenta pusa de noii veniti,dupa aceasta" perioada de miere" apare clar valoarea pregatirii(a antrenorului):cu un antrenor bun echipa trebuie sa creasca in joc ,gratie cresterii omogenitatii si a relatiilor de joc,cu un antrenor slab echipa se dezumfla si devine tot mai slaba,pana in momentul in care evolutia e ridicola(vezi 0-5 cu rapid,respectiv evolutia cu steaua in care am fost surclasati fotbalistic).Bine multi vor cauta scuze:multi accidentati,greseli de arbitraj,comploturi interne etc.Sa fim seriosi:jocul unei echipe pregatite nu sta in 1-2 absente,sau intr-o greseala de arbitraj.Echipa a fost completa cand am pierdut puncte cu mediasul,ceahlaul,iasi,rapid.Echipa a trait in Europa prin baricadare defensiva plus paradele lui felguieras si sclipirile remarcabile a lui bastos,sougou,kapetanos. nu prin joc gandit,elaborat,de constructie,pt. acela e nevoie de antrenor . .Drept dovada faceti un exercitiu de imaginatie:daca bastos era cel din sezonul trecut,daca kape se reaccidenta mai demult(sa nu uitam cat a lipsit sezoanele trecute)ce s-ar fi intamplat,iar lipsa lui sougou din ultimele jocuri s-a vazut atat de dureros...Acestia sunt oamenii care l-au tinut in functie pe andone cat timp au fost valizi si nu jocul elaborat ,de echipa ,de care este responsabil antrenorul unui lot, totusi de 37 de jucatori.Echipa este in degringolada,jucatorii vechi ai echipei au simtit lipsa antrenorului de mult(inainte de petrolul),nu degeaba unul dintre titulari mi-a spus,citez"e cel mai slab antrenor pe care l-am avut dpdv tactic".Singura solutie de a mai salva ceva este shimbarea rapida a lui andone cu un antrenor strain .profitand de pauza competitionala,iar tacerea conducerii imi da sperante in acest sens.

    • kiruj
      Tuesday, 9 October, 2012 at 11:13

      Da, IQ, cam ai dreptate, dacă e să fie , să fie unul străin, cu calităţi certe, dovedite. Fără testări, încercări, şi -mai ales- fără petarde "interne gen Şumudică, că mă arunc de pe balcon. Da, eu mă consider unul din "opoziţie" (nu-mi plac schimbările dese de antrenori, în general, iar vizavi de Ando am chiar o slăbiciune pentru ce a făcut pentru noi, inclusiv pentru tine, pentru mine, nu vorbesc acum de profitul realizat de conducere pe spatele lui). Să vedem, grea decizie pt. conducere. Dacă cineva ar garanta pentru un joc substanţial mai bun (şi rezultate pe măsură), atunci aş accepta şi eu, pe loc. O SINGURĂ CONDIŢIE OBLIGATORIE : totul să se facă cu demnitate, fără scandal şi altele, că numai asta nu-i lipseşte cefereului, să râdă lumea de noi şi mai mult. HAI CFR !!

  15. dan dan
    Tuesday, 9 October, 2012 at 11:07

    cand a inceput campionatul, Andone zicea ca suntem la 70% din potential (probabil ca nu stia cand incepe campionatul si nu a apucat sa pregateasca echipa......)...apoi a zis 80%, laun momendat am auzit un 90%.....apoi nu am mai auzit nimic.... Oare la cat suntem acum?

  16. Radubarbier
    Tuesday, 9 October, 2012 at 11:38

    Bravo Alex, jos palaria !Un material exceptional. As vrea sa-l citeasca si onor conducerea clubului.

  17. gica10
    Tuesday, 9 October, 2012 at 11:42

    In orice domeniu locul 1 este ocupat de o echipa ,individ,entitate.Deci doar 1 poate fi acolo la un moment dat.Asta nu inseamna ca cei de la 1 in jos nu trebuie sa participe la competitie sau trebuie sa dezarmeze.Aceasta echipa nu s-a nascut pe locul 1!Nu trebuie sa ne transformam in niste bocitoare......parca suntem niste copii mici care plang intruna ca li s-a luat jucaria(locul 1).Acum suntem intro pozitie unde trebuie sa facem apel la umilinta ,sa strangem randurile si sa dam incredere fiecaruia pe palierul sau:jucatorilor,antrenorilor,conducerii si nu in ultimul rand suporterilor.Este foarte usor sa facem apel la solutii extreme,dar poate garanta cineva ca va aduce susccesul?Il aduce in sacosa cu care vine ciitorul antrenor sau este necesar de munca ,de umilinta de atitudine?Eu asta cred ca este secretul succesului:munca nu tanguiala si vorbele fara acoperire. Imi vine greu sa cred ca succesul echipei sta in pozitia lui Diogo Valente in teren...... @IQ Cand Kape nu va mai fi la echipa sau se va accidenta va trebui ca cineva sa-i ia locul mai repede sau mai tarziu.A plecat Tilinca,Adi Anca,a venit Didy.......s-a accidentat Didy,a venit Yousouf Kone,apoi Traore,Bud,Bjelanovic etc........nu se opreste echipa dintrun jucator,2,5 doar ca se va resimti pe moment scurt.Asa cum este si acum cu atatia accidentati.Daca tu crezi ca este usor sa vina 15-20 de jucatori noi si sa-i integrezi in echipa foarte bine.Sunt convins ca daca succesul echipei statea in mana unui viitor antrenor ,conducerea ar fi schimbat rapid antrenorul.Deasemenea cred ca aceasta conducere cu Arpi in frunte este mai mult decat interesata de bunul mers al echipei decat am vrea noi sa intelegem.Moderatia si echilibrul este necesar la toate nivelele,pentru un bun rezultat ......

  18. Scippio
    Tuesday, 9 October, 2012 at 12:02

    Mie mi s-a parut de la bun inceput o aiureala povestea asta cu Andone solutia de antrenor pe termen lung. Si mi-am pus mari intrebari daca onor conducerea chiar vorbeste serios sau e doar o alta tehnica de motivare. Andone nu a facut nicaieri performanta pe termen nici macar mediu. Sa ne amintim si primul sezon in care a antrenat la noi, cum a pierdut avansul de vreo 12 puncte de la finalul turului. A castigat titlul, e adevarat, dar cum? Cu Dinamo si Rapid facand aproape noncombat in meciurile de pe finalul campionatului. Si cu o bafta chioara. Si sa nu uitam cum a distrus prima participare a CFR-ului in Europa League asezand cativa jucatori in meciul tur cu Anorthosis pe niste posturi si intr-o formula in care nu mai jucasera niciodata. A fost intr-adevar o mare nedreptate faptul ca a fost schimbat chiar inainte de CL. Dar pe de alta parte, si atunci, jocul echipei era praf si pulbere, continuase panta descendenta in ciuda faptului ca avusese la dispozitie toata vara pentru pregatire. Eu sunt convins ca daca nu era schimbat prestatia noastra in CL ar fi fost un dezastru. Ando este un tip care merita recunostinta noastra si care in mod sigur merita sa fie tratat cu mult respect de catre conducerea clubului. Poate chiar sa i se ofere o pozitie buna in club. Dar antrenorul pe termen lung nu poate fi. Albu a demonstrat-o fara drept de apel, Ando are prea multe limite pentru tipul de fotbal care se practica astazi. Pai va dau un singur exemplu. Uitati-va la orice meci din orice campionat cat de cat serios si spuneti-mi si mie daca mai vedeti echipe ai caror jucatori, in situatia in care nu au posesia mingii, sa stea la asa distanta fata de adversari si sa-i astepte cu atata lejeritate sa preia , sa se gandeasca, sa priveasca in jur, sa-si potriveasca mingea...Evident ca nu veti vedea asa ceva. Veti vedea o permanenta criza de spatiu si timp pentru jucatorul care primeste mingea intrucat este imediat inconjurat de adversari siveti vedea un pressing continuu pe tot terenul. Cat de des ati vazut asa ceva la CFR?

  19. caneto
    Tuesday, 9 October, 2012 at 12:08

    Pe mine m-a surprins diferenta de abordare dintre acest meci si cel cu Rapidul, jucat inaintea unuia foarte important, cu Baselul acasa. Indiferent cat a fost scorul final, in prima repriza a acelui meci, jucat cu “rezervele”, pur si simplu n-am lasat rapidistii sa respire. Tare curios sunt de posesia celor doua echipe din acea repriza. Deci, s-a putut. In toate meciurile jucate pana acum, incheiate cu victorie, egal sau infrangere, nu conteaza, echipa emana forta, nu s-a existat sa nu dam macar un gol, pe cand in acest ultim meci cu Steaua am avut senzatia ca putem sa jucam o luna de zile incontinuu fara sa reusim sa fim periculosi pentru poarta adversa. Si nu din cauza adversarului. Nu vreau sa ma gandesc la prostii, mai bine pun totul pe seama unui accident, a unei zile proaste. Se mai intampla in fotbal, pacat ca tocmai intr-un meci atat de important. Sau mai exista o varianta, ca sa fac haz de necaz, poate asta a fost strategia, pierdem intentionat, Steaua rasufla usurata ca a scapat definitiv in campioana, isi pierd total concentrarea, urmeaza jiji cu paiele peste foc, scapam de cel mai periculos adversar, iar noi revenim puternic si de-acum incolo maturam cu toti pe jos :)

    • kiruj
      Tuesday, 9 October, 2012 at 12:16

      Îmi place la tine că ai simţul umorului...înfrângere din considerente de strategie...m-ai făcut să zâmbesc, în sfârşit...HAI CFR !! SUNTEM ALĂTURI DE VOI !!

  20. Florin Matei
    Tuesday, 9 October, 2012 at 12:27

    Pe astia ii avem, cu ei mergem inainte. Si la bine is la rau dar asta nu inseamna ca nu criticam. Steaua a meritat sa castige, probabil merita si un scor mai "stufos". Sper ca isi vor reveni jucatorii nostri in meciurile urmatoare, sa ne faca mandri ca suntem franari.

  21. Justin
    Tuesday, 9 October, 2012 at 13:20

    E frustrant sa treci asa repede de la bucuria castigarii campionatului si calificarii in Ch. League la deziluziile oferite de jocul echipei in acest nou sezon. 11 etape au fost de-ajuns sa redevenim aceiasi echipa mediocra, fara nici o idee de joc, fara nici un stil, o echipa ce nu mai sperie pe absolut nimeni.Sa nu devenim un fel de Otelul Galati. E frustrant jocul echipei si nu neaparat rezultatele. Nu suntem nebuni sa pretindem numai si numai victorii. Dar macar sa jucam si noi ceva. Nu sa stam cu fundu gol in poarta tot meciul. Sezonul asta e compromis.Sa vedem ce parere are si patronul: renuntam si la Europa League anul viitor, pentru a castiga un nou titlu ?Probabil ca la sfarsitul turului vom afla. Sunt curios ce e cu linistea asta din partea conducerii. Sa ni se pregateasca o surpriza? Aflam zilele astea.

  22. Retardila
    Tuesday, 9 October, 2012 at 13:40

    Am citit undeva ca se aduce un secund lui Andone din Italia.....O fi bine, o fi rau??

    • Cata
      Tuesday, 9 October, 2012 at 14:03

      .. o fi adevarat, in primul rand? Eu cred ca nu.

  23. vinicius
    Tuesday, 9 October, 2012 at 13:55

    Am asteptat articolul de mai sus cu mare interes. Just, poate putin fantezist, insa oricum cu multa stiinta a fotbalului. Din pacate cei de la Brasov ni l-au furat pe Sorinaccio... Se pregeste, insa, un secund italian sa-l preia pe nea' Ando.

  24. CJ-07-CFR
    Tuesday, 9 October, 2012 at 14:22

    Deși pentru mine cel mai important meci al sezonului este cel din deplasare de la Steaua (da, m-ați „citit” bine: e mai important decât orice meci din CL!), de data asta mi-am revenit din „nervi” mai repede decât mă așteptam. Văd că Albu, care e (încă) mai tânăr decât mine, mai spumegă și după 2 zile de la meci. Chiar dacă suporterii (sufletiști, de altfel) care acceptă orice de la echipă, inclusiv înfrângeri, nu pot fi foarte mulțumiți cu ce declară Albu pe aici, consider că tonul nu este exagerat. Dacă după un meci pierdut contra Stelei nu criticăm, atunci când?! /// Pe de altă parte, din comentarii, observ că mulți l-ați pus pe Andone la zid. La club e liniște, foarte liniște... Acum chestia asta e cu cântec: afară Andone cu orice preț sau afară Andone numai dacă știm că cel care vine e mai bun? Cine răspunde la telefon de data asta și acceptă postul în 3 minute? Șumudică? Îl vreți? V-am mai zis că Andone mi-e indiferent (numai Conceicao mi-a mai fost la fel, la restul antrenorilor am avut opinii clare pro sau contra), dar aș prefera să mergem mai departe cu Ando (până-și dă singur demisia, recunoscându-se depășit de situație) decât să apară unul pe care nu-l înghit, pentru că nu mi se pare demn de scaunul de A1 la CFR. Nu schimbare de dragul schimbării. /// Și am ajuns la singurul punct unde nu sunt de acord cu Albu: înfrângerea de la Steaua nu e nici 25% atât de jenantă precum gestul lui Cîrțu de la Basel. Și uite că iar m-am întors la discuția despre ce antrenor liber de echipă ar răspunde pozitiv în următoarele 3 minute după telefonul lui Iuliu Mureșan...

    • kiruj
      Tuesday, 9 October, 2012 at 14:32

      Corect, decât "umplutură tip "în 3 minute", mai bine -de 1000 de ori- un Ando depăşit...Poate-şi revine, totuşi...Altceva, Dinule : să fim serioşi, ce antrenor mai de doamne ajută acceptă postul la CFR în plin campionat, la mijloc de CL ? Niciunul, în opinia mea, în cel mai bun caz în iarnă, eventual. A, că ţara-i plină de aventurieri , asta-i altceva, un înscris "CFR Cluj" în CV dă bine la oricine, sigur că sunt multe soluţii de "în trei minute", dar eu nu vreu niciunul de ţeapa lor.

      • caneto
        Tuesday, 9 October, 2012 at 14:44

        Nu-s de acord, nu asa a raspuns si unul din cei mai mari antrenori ai lumii, Lippi, “vin patroane, in cinci minute-s la palat”? :)

        • kiruj
          Tuesday, 9 October, 2012 at 15:05

          la Lippi e de înţeles, circulaţia în Bucale e infernală...El întră în categoria de "în 5 minute"...Mai sunt şi altele, oare ? De "în 10 minute", de "în 17 minute", etc....Că minute diferite sunt destule, slavă Domnului...

  25. gica10
    Tuesday, 9 October, 2012 at 15:05

    Nimic nu este vesnic in aceasta lume.Indiferent de imprejurari ,mai repede sau mai tarziu Ando va pleca.As fi curios cat timp ai vor acorda contestatarii de aici noului antrenor?Sau vor veni cu scuze ca cel putin echipa joaca bine?Joc bun fara rezultate este ca frectia la picior de lemn. Spunea Sumudica zilele trecute ca la Vaslui n-ar rezista nici Mourinho.Dar aici la noi cu atatia tehnicieni pe Tribuna? Dintre toti antrenorii cel mai ofensiv imi parea Munti......tin minte un meci pe Dinamo (pierdut 0-5) cand in prima repriza i-am dominat net ,am avut un 11m la Tilinca,o ratare din 6m Coroianu dar la pauza a fost 0-1 si finalul cum am spus.Deci toti antrenorii vor sa castige,dar fiecare isi va alege strategia in functie de jucatorii pe care-i are la dispozitie. @Scippio Chiar si omisiunea este o forma de minciuna......spuneai ca si-n 2008 Ando a castigat cu ajutorul lui Rapid si Dinamo pierzand 12 puncte! Corect dar incomplect.....uiti sa amintesti de succesiunea de marsavii a miticilor din ghencea ,incepand cu acel meci cu Tudor la centru cand ne-a refuzat 2 penaltyuri.Uiti la fel sa spui de 3 pct castigate de steaua la masa verde intrun joc cu Rapid la scorul ce 0-1 cand n-avea treaba cu meciul.Sau de meciul castigat acasa cu Urziceni cand Dica era calare pe Stelea in 6m impiedicandu-l sa ajunga la minge?Si-n aceeasi partida Urziceniul a avut 2 penaltyuri din care unul la Golanski respingand mingea cu mana ca la voley? Esti unul care-mi va spune ca in orice conditii o partida trebuie castigata......da iti voi raspunde la o partida de sah jucata prin corespondenta nu la fotbal unde deciziile arbitrului sunt decisive.Apropo la meciul cu steaua daca se dadea la Rui Pedro 11m niciodata nu pierdeam.Daca susti ca n-a fost penalty.....

    • CJ-07-CFR
      Tuesday, 9 October, 2012 at 16:15

      1) În principiu ai dreptate. Suporterii sunt nemiloși și nerăbdători, pentru că CFR e un club unde trebuie să ai performanță din prima, fără să ți se acorde o perioadă de grație, de construcție. Atitudinea nu e pornită însă din tribune, ci e declanșată de episoadele mai vechi din istorie, când conducerea demitea antrenori de pe primul loc sau se scăpa de Uhrin înainte ca acesta să apuce să-și desfacă bagajele, iar suporterii să-i învețe numele lui Jindra. Culmea culmilor este că la ora actuală conducerea pare să fi învățat din propriile greșeli (de aceea cred că i s-a acordat atâta încredere lui Andone) și să dorească stabilitate pe bancă, în timp ce suporterii vor sânge. Foarte ingrată poziția lui Paszkany (a lui Iuliu Mureșan a fost mereu ingrată - uneori chiar asumată! - și omul trebuie felicitat până la un punct pentru rolul de paratrăznet) de data aceasta. Cred că e cea mai dificilă poziție din istoria demiterilor/amânărilor de demiteri ale lui Paszkany și tare mi-aș dori să vină cu o rezolvare cât mai inspirată. 2) Total de acord cu tine și o să repet asta de câte ori va fi necesar! Nu Andone era să piardă campionatul acela, ci Steaua era „să-l câștige” prin mijloace absolut ordinare, pe care unii prea le trec cu vederea.

    • Scippio
      Tuesday, 9 October, 2012 at 17:09

      Draga Gica, 1. In primul rand eu nu sunt dintre cei care sustin ideea ca Ando sa fie demis acum. In postarea mea am vorbit despre respectul pe care i-l datoreaza si clubul si noi suporterii. Chiar am propus sa i se ofere un post important in club. Ori ideea de respect este incompatibila cu actiunea de a-i da acum un sut in fund. Ce am vrut eu sa spun este ca nu il consider un antrenor suficient de valoros incat sa fie omul potrivit pentru un angajament pe termen foarte lung. 2. Argumentele tale cu privire la pierderea avansului din anul primului titlu sunt in mare parte pe langa subiect. Tu imi spui de meciurile stelei cu Rapid si Urziceni. Da, ok, steaua a furat cat a putut. Dar CFR-ul a fost cel care a risipit mare parte din puncte printr-un sir de meciuri execrabile intins pe aproape tot returul. (Si continuat in turul campionatului urmator). Tu poti sa alegi sa vezi tot adevarul sau sa te inflamezi si sa alegi numai partile care-ti convin. A propos de minciuna prim omisiune.

  26. Florinaccio SM
    Tuesday, 9 October, 2012 at 15:15

    Eu nu-mi voi lua gandul definitiv de la titlu decat abia peste trei etape, si asta doar daca CFR nu va recupera nimic fata de Steaua pana atunci. Astept etapa a XIV-a (in care Steaua o va intalni pe Dinamo), iar daca Steaua nu va calca gresit nici pana atunci, cred ca va fi cazul ca pentru sezonul acesta sa ne luam (aproape) definitiv gandul de la titlul cu nr.4. Pana atunci, poate ca 5% sanse la campionat tot mai avem, iar eu ma voi incapatana sa cred in ele, pentru ca asa sunt eu construit: atata timp cat am o sansa, lupt si cred in ea pana la capat. Mai realist insa ar fi sa incepem sa ne gandim foarte serios la locul doi, macar pe acela sa nu-l pierdem, pentru ca el ne-ar putea aduce inca o calificare in grupele Champions League. Daca la 12 puncte inaintea noastra ar fi Pandurii, Astra, Rapid sau oricare alta in afara de Steaua (Steaua 2012, nu cea a anilor trecuti), atunci as spune ca inca avem sanse serioase la titlu. Din pacate, jocul destul de convingator al stelistilor imi ia din sperante cu fiecare etapa care se mai scurge. Poate Grigoras - in etapa viitoare - si Bonetti - peste trei runde - sa puna niste piedici in drumul stelistilor catre cel de-al XXIV-lea titlu... Daca pana acum socoteam ca cei care cer demisia antrenorului vorbesc prostii (cu toate defectele lui, dar chiar nu se putea sa-l demiti dupa 2-3 pasi gresiti in campionat, dupa ce abia iti mai castigase un titlu si te calificase in UCL) de azi inainte insa cred ca se poate pune la modul cel mai serios problema demiterii lui Andone. Ne-a adus un titlu, in schimb aproape ca ni l-a compromis pe acesta, ne-a califical in Liga Campionilor, dar a si condus doua meciuri acolo, si inca alaturi de cine! Poate ca pauza aceasta ar fi numai nimerita pentru inlaturarea sa, dar numai daca s-ar gasi o solutie cu adevarat viabila pentru inlocuirea lui (Boloni pe unde mai e oare?). Daca ar fi dupa mine insa, eu as cauta sa-l mai pastrez pana la iarna - sau pana la prima sincopa din campionat, pentru ca de acum si pana la finalul turului niciun pas gresit nu mai poate fi ingaduit, la ce program lejer ne asteapta. Totusi, e bine sa nu uitam, Andone s-a lovit in toamna aceasta de probleme cu care nu te confrunti (ca antrenor) decat, poate, o data in viata. Oricat de slab antrenor se spune ca ar fi Ando, dar cu Deac, Sare, Vass, Martinez, Ronny, Liviu Ganea si altii apti de joc (nota bene, toti mijlocasi si atacanti!), nu cred ca puteam sta atat de prost in clasament. Limitat insa ma tem si eu ca e Andone, dar din respect pentru ceea ce a facut pana acum pentru noi nu spun mai multe acum, ma opresc aici...Sper (si cred) ca atunci cand va simti ca e depasit de situatie, ca e momentul despartirii, va avea demnitatea sa faca el pasul cel dintai, si sa ne lase. HAI CFR!

  27. daniaania
    Tuesday, 9 October, 2012 at 15:43

    trist..dar..adevarat!! Andone face din nou gafele trecute..echipa nu joaca mai nimic, cine are rabdare..?

  28. vass bela
    Tuesday, 9 October, 2012 at 15:57

    07, cu privire la Ando, Albu are dreptate 100% . Si trebuie urgent schimbat, desigur cu cineva mai de soi . Pacat ca nu a fost demn sa-si dea demisia si astfel prelungeste starea de moarte clinica in care ne-a bagat ! In alta ordine de idei reiterez aici prostia conducerii cu transferurile, care de fapt a inceput dupa cucerirea celui de-al doilea titlu . Atunci toti am asteptat transferuri serioase din cele 8 mil promise de Arpi, iluzii desarte, urmat de firescul loc 10 din campionat, poate cel mai slab campionat de dupa revolutie . Urmeaza-sa fim sinceri- norocosul titlu, dupa care ni se promit achizitii valoroase daca accedem in grupe . S-a realizat marele vis, dar jucatori valorosi nu s-au mai adus, desi pe linga promisiunea initiala , nr mare de accidentati era cealalta cauza care impunea acest lucru . Ne-am trezit din nou cu jucatori adusi gratis, care n-au evoluat la echipele de unde au venit, asa ca putea sa fie si Dan Petrescu pe banca, ca fara ostire n-avea cum sa izbuteasca . Exceptia e uruguaianul, care anul trecut a avut un singur meci, dar vad ca la noi se descurca . Iar rezultatele din CL e pur si simplu supramotivarea jucatorilor pt parale si transfer extern, precum si aportul ocazional uluitor al unui Felgueiras, Bastos sau Sougou, deci nimic lucrat sau valoare de ansamblu ( cifrele oficiale demonsteaza afirmatia mea, noi fiind pe ultimul loc la toate capitolele, mai putin portar ). Si inchei cu stimularea batjocoritoare pt meciul cu Steaua : " daca bateti primiti premiile pt calificarea in grupe, pt cistigarea campionatului si salariul pt luna septembrie !... " Oare acest mod de abordare a jucatorilor n-a contribuit si ea la degringolada generala ?

  29. IQ
    Tuesday, 9 October, 2012 at 16:18

    Fara niciun pic de patima si subiectivism: echipa joaca din ce in ce mai slab,tactica fundului in poarta nu mai tine,iar cand am incercat sa jucam mai sus si mai ofensiv ( cu steaua) ati vazut ce am patit.Jucatorii ,adica cei care stau zi de zi cu el s-au lamurit de mult cu limitele sale,iar declaratiile lui Muri si Cadu nu sunt deloc intamplatoare: fotbalistul simte acolo pe teren cel mai bine valoarea individuala a adversarului si jocul ( organizat,coordonat) de echipa.Imediat cum am preluat conducerea,andone da semnalul retragerii,din lipsa de incredere( vezi p.neamt,rapid,iasi,in Europa);de aici si evolutiile oscilante cu variatii mari de la o repriza la alta.In campionat avem 3 esecuri in 11 etape plus 13 goluri incasate,nu mai vorbesc de egalurile jenante cu medias,ceahlaul,iasi.Echipa falimentara a pinguinilor e la doar 2 puncte de noi.Echipa este intr-o groapa de potential si daca cineva isi face iluzii ca acest antrenor ve redresa situatia se insala.Trebuie un soc,o schimbare rapida,care sa reincarce bateriile in aceste 2 sapt.pt. a forta primavara europeana si victorii in serie in campionat.Asta ,sunt sigur,a realizat si conducerea care tace si...cauta o noua varianta.Sper sa fie una din strainatate!

  30. canad
    Tuesday, 9 October, 2012 at 16:26

    tristete mare pe tribuna fratilor, insa "ciclul CFR" (alias ciclul motorului Diesel) abia a inceput. Sunt sigut ca dupa ce o incasam joi si de la Viitorul(echipa lui Hagi) o sa ne putem relaxa. Cred ca punctul mort inferior a fost stabilit undeva pe locurile 10-12. CFR-ul merge pe drumul lui asa ca am sa salut doar cu HAI BAIETII! Fiti TARI!!!!! Se poate si mai rau!!!!

  31. CopyViseuMM
    Tuesday, 9 October, 2012 at 16:55

    MATA. Cel de la Chelsea.

  32. CopyViseuMM
    Tuesday, 9 October, 2012 at 17:00

    ... pt.DANIIANIA

    • dan dan
      Tuesday, 9 October, 2012 at 17:22

      la voi la Viseu nu se face scoala?

  33. canad
    Tuesday, 9 October, 2012 at 17:19

    Iata si parerea patronului: link despre situatiunea CFRului. Si un alt articol "cool" de pe prosport -- Transfer" de marcă pentru CFR! Andone a primit azi cea mai bună veste. Toţi s-au frecat la ochi când l-au văzut! link Arma secreta a lui Ando...

  34. too big to fail
    Tuesday, 9 October, 2012 at 17:25

    Imi place sa visez ca CFR va ajunge sus si departe, dar pentru moment realitatea e sumbra. Daca nici la a treia participare in CL nu am reusit sa adunam 5-6 nu spun 11, jucatori ca lumea, care sa faca fata di demnitate unui meci cu United, daca nici acum conducerea nu a avut bani pentru jucatori, atunci tare mi-e ca nu vom mai vedea CFR-ul mai sus de atat (cel putin in era Paszkany-Muresan). Sa fim seriosi, CFR, ca si Steaua, Dinamo sau alte echipe sunt masini de facut bani, Paszkany a facut zeci de milioane profit de pe urma CFR-ului, iar cei care nu cred, nu au decat sa asculte declaratiile lui becali (stiu suna groaznic) de acum 2-3 luni cand a spus ca Steaua i-a adus zeci de milioane profit chiar si in anii cand nu castiga nimic (va mai amintiti cum se plangea ca era "injurat pe banii lui"? Doar nu era cineva atat de naiv sa creada ca el pierde bani...). Asa ca lasati-o mai moale cu visele, antrenorii, atacantii, profesionistii, pentru ca din pacate nu se vrea asta. Daca se voia, resurse financiare erau. Nu critic conducerea, din contra le multumesc mult ca au creat o echipa cu care sa tin in Liga 1, dar nu va mai faceti vise, pentru ca situatia nu se va imbunatati atata timp cat Paszkany si Muresan sunt la echipa. Sa ne bucuram ca vedem "Cluj" in CL, dar din pacate asta e tot. Am crezut ca va veni momentul in care vom face saltul facut de Shakhtar, dar din pacate acesta nu a venit, si nici nu o va mai face. Iar cei care ma cred pesimist, nu au decat sa spere.

    • Florinaccio SM
      Tuesday, 9 October, 2012 at 18:26

      Eu voi spera in continuare, si asta mai cu seama pentru ca am incredere in Paszkany si Muresan. Vad si mai sus ca sunt cativa care incep sa critice campania de achizitii din vara. Oameni buni, daca nici acum nu sunteti multumiti de jucatorii adusi, atunci cand veti fi? Vreti fotbalisti? Ivo Pinto, Aguirregaray, Deac, Martinez, Felgueiras, Valente si Vass ce sunt? N-au confirmat inca toti (pe Valente de pilda inca il mai asteptam sa-si dea drumul la joc), altii s-au accidentat si n-au apucat sa arate inca ce pot, dar cel ce sustine ca macar acestia sapte enumerati mai sus nu sunt fotbalisti, ma tem ca nu intelege mai nimic din ceea ce inseamna jocul de fotbal. Ei bine, macar acestia sapte n-au venit la Cluj pentru ochii frumosi ai lui Paszkany (nici macar pentru cei ai blondei lui Paszkany), ci pentru banii frumosi pe care patronul CFR-ului ii cheltuie cu ei. Acuma, daca nu confirma toti, nu cred ca tot conducatorii echipei sunt de vina. Ei si-au cam facut datoria, numai ca jucatorii si antrenorii au cam ramas (putin) datori pana acum. Sa mai socotim pe urma ca din Godfred, Lignani, Alberto sau Ganea oricand se pot naste viitori senatori de drept ai echipei, asa cum in trecutul mai apropiat sau indepartat tot din niste anonimi sau contestati au aparut un Traore sau un Bastos, ca sa dau numai doua nume. Numai ca atunci ma tem ca prea putini dintre contestatarii de acum isi vor aminti de amanuntele astea.

      • too big to fail
        Tuesday, 9 October, 2012 at 19:24

        Iti respect opinia, dar nu sunt de acord cu ea. Daca pentru tine Valente este un jucator bun, care poate face fata cu brio unui meci de CL, atunci chiar nu mai are rost sa ne pierdem timpul pe aici. Despre ceilalti nu comentez pentru nu stiu ce pot, dar am dubiile mele in privinta valorii lor. Chiar nu voi intelege niciodata de ce Paszkany, dupa ce a vazut ca strategia cu Perreira a reusit, pe care a dat 2 sau 2.5mn USD, nu continua pe aceeasi cale. Daca din cele 20mn luate din CL, ar fi investit in 3 (!!) mijlocasi, platind pe toti 6mn euro (2mn fiecare), cred ca alta era situatia in CL si liga1.

      • dan dan
        Tuesday, 9 October, 2012 at 20:34

        Intelege-ne si pe noi.... visam si noi sa avem o echipa care in 11 etape sa fi pierdut doar 5 puncte, si Steaua si celelalte contra-candidate sa fie fortate sa recunoasca: Sunt prea buni, nu avem ce le face, nu ii mai poate opri nimeni..... :)...deocamdata "autobaza" lui Cartu e o gluma pe langa "echipa de contra-atac" a lui Andone...

  35. saliceanu
    Tuesday, 9 October, 2012 at 18:10

    Alex, in sfarsit un articol mai pe gustul meu. Aproape de realitate.

    • Florinaccio SM
      Tuesday, 9 October, 2012 at 18:45

      Salicene, ma bucur sa-ti gasesc (din nou) inca un comentariu de bun simt. Dupa ce-am gasit postat de tine mai zilele trecute, am inceput sa ma intreb daca nu cumva cel pe care-l apreciam intotdeauna pentru opiniile lui inteligente si de bun simt nu e de fapt decat un marlan, un alt ''om nou'' produs de scolile comuniste din trecutul intunecat al tarii noastre. Sa ma scuzi, dar cele cateva randuri pe care ti le-am citit (cu scarba), m-au facut sa-mi aduc aminte cu tristete de liturghiile negre de pe la Pitesti, si sa ma intreb daca nu cumva profesorii tai au fost vreun Nicolschi sau Makarenko. M-as bucura si eu sa intelegi din prima ce vreau sa-ti zic, ca sa nu se mai repete pe aici dialogurile hidoase de ieri-alaltaieri.

      • saliceanu
        Tuesday, 9 October, 2012 at 18:49

        Florinaccio, multam de aprecierile alunecoase. Pot sa presupun oarisice subiectivism in deliberari? :)

      • saliceanu
        Tuesday, 9 October, 2012 at 19:20

        Incolo, interpretarile tale machiavelice la adresa'mi, deformeaza intr'un subiectivism suburban, saulian sa'i spunem, o invitatie la inteligenta. Sun Tzu de exemplu ar fi inteles printre randuri ca intr'un om, care'si pune capul pe ghilotina nu dai cu piciorul. Insa, se pare ca Sun Tzu era mai avansat cu cateva sute bune de ani decat unii... daca ma intelegi. Iar dialogul subteran dintre calau si victima poate avea loc fara ca audienta sa priceapa mare lucru, cu putina daurire divina. Pt ca fenomenul de mea culpa apare tot..subteran. Insa se pare ca nu'i cazul la noi... Ca nu'i de unde.

  36. CopyViseuMM
    Tuesday, 9 October, 2012 at 18:36

    Bine scris Albule, intr-adevar de la inaltimea inelului 3 de la peluza I ( unde au stat cei 45 de suporteri CFR-isti) a stadionului (are o acustica ametitoare), din "marginea galeriei", am privit o echipa a CFR-ului mult mai "mica" in exprimare, decat cea ce vedeam de acolo de sus. Nu pot sa-mi explic motivul, mai ales dupa meciul bun cu Dinamo si mai ales dupa prima repriza cu Rapid (vorba lui Caneto, si eu credeam ca nu ne mai poate bate nimeni, la ce presing am facut... dar totul s-a sfarsit cu ruperea degetului lui Vass), probabil Ando, in vacarmul "tribunelor" (in paranteza spun ca, am avut ocazia sa stau aproape 2 sapt. intre mitici... de toate culorile... si m-am acomodat cu atmosfera la meciul cu Copenhaga) s-a "golit" ( din pacate nu numai in partea dorsala) total de idei tactice. Sa nu vezi ca Sepsi ii "intors pe toate fetele" de Adi Popa (ghinionul nostru ca s-a accidentat Tanase), ca Nicoara se impiedica la fiecare minge, ca Luis Alberto... nu-i, ca..., si sa nu reactionezi deloc..., nu stiu ce inseamna asta ... probabil a vrut sa faca din nou ... streeptease ... caci "atmosfera" avea. Cred ca va fi lasat pana in iarna sa dovedeasca (eu personal nu prea cred) ca poate redresa "garnitura" CFR-ului, daca nu ... cu tot respectul .. trebuie gandit un nou antrenor ( si o juma' de echipa) pentru un "next level" ... marele nostru vis ... numai sa vrea si conducerea ... si banii. FORZZA CFR !

  37. saliceanu
    Tuesday, 9 October, 2012 at 18:47

    ...cu toate ca, Andone, odata'n viata, o sa'i gasesc circumstante atenuante, n'a avut de ales, cu 10 accidentati. Nici Isus Hristos ( Salutari lui Saul! ) , n'ar fi facut minuni.

  38. avalon1
    Tuesday, 9 October, 2012 at 19:03

    Pariu pe-o bere ca nu-l prinde pe Andone meciul cu Chiajna :-) ? Umilintza pe care am simtit-o noi in ultimele meciuri o simte si Arpi , insa inzecit , ca e pe banii lui . Andone nu putea fi dat afara dupa ce am luat titlul ( la un punct diferentza , cu multe puncte castigate in prelungiri, cu noroc - vezi golul lui Maftei ),si nu putea fi dat afara inainte de a antrena in grupe .Dar acum a venit vremea scadentzei , zic eu , si cum balonul de sapun numit NOROC s-a spart , si cum " PLM " nu mai castiga meciuri , si cum ne chinuim cu Berceniul, si cum suntem ULTIMII la posesie in CH L , si cum campionatul e gata , si cum , din pacate , nu jucam cu Bistrita( in 10 oameni )in fiecare etapa , si cum umplem poarta cu frunzele de la morcovii din partea noastra dorsala la fiecare meci, cred ca o schimbare este inevitabila, nu de alta , dar in ritmul acesta nu mai prindem nici un loc de Europa league la anul.Se da vina pe accidentari, dar tot la fel de retras am juca si cu ei, e aceeasi partitura , singura pe care , din pacate "fricosul falcos " o stie . Sper sa nu vindem la iarna tot ce misca cat de cat , si as vrea sa vad la CFR un antrenor adevarat , unul care sa stea cel putin 3-4 ani . Avem un lot cu care un antrenor priceput ar avea un cuvant greu de spus in Liga lui Mitica, si nici nu ne-am face de ras pe afara. TREBUIE UN MECANIC DE INTERCITY ,NU DE LOCOMOTIVA PE CARBUNI . Dupa fiecare meci Ando stie ce si unde s-a gresit , si meciul urmator aceeasi poveste , si tot asa . TALK IS CHEAP , Ando daca are coloana vertebrala ar trebui sa-si ia concediu pe termen nelimitat , nu de alta , dar mai jos de atat e greu, si , pur si simplu nu poate , e depasit de situatie . Sunt curios daca mai facem un punct in CH L ,acum ca toata lumea stie ca trebuie doar sa-l anihileze pe Sougou , si poate, poate , pe Bastos - si astfel Kapetanos va atinge mingea doar cand va respinge din careul nostru , la loviturile de coltz ale adversarilor.

  39. gica10
    Tuesday, 9 October, 2012 at 19:32

    @Scippio Nimeni nu detine adevarul absolut......el este foarte aproape de noi,depinde doar cat timp dedicam daca vrem sa-l rostim in cunostinta de cauza. Asta n-am scos-o eu ci in timp s-a dovedit a fi valabila.Cheia succesului este munca..... Nu cred ca este intamplator ca steaua este pe primul loc.La fel n-a fost intamplator in 2008 ca am luat campionatul.La un moment dat pe un fond de jucatori bun ,cu o conducere care asigura atmosfera propice performantei si cu sprijinul suporterilor se poate ajunge la un nivel de exprimare care sa te aduca in frunte.La anul 2008 al primului campionat asta am facut.Dupa un start relativ bun odata ce jucatorii au inceput sa se cunoasca,cu integrarea lui Fabiani echipa a avut un traseu ascendent.Trica,Fabiani,Culio,Alvaro,Tony,Didy,Semedo,Duba........asta a fost in tur.Pentru ca odata cu accidentarea lui Didy totul s-a schimbat.A intrat in joc marele strateg Jijiniho cu declaratii gen:la fiecare faza Fabiani faulteaza,la care arbitrii au gasit argumentul si a terminat pe banca.A trebuit timp ca echipa sa se regaseasca si sa gaseasca solutia pentru Didy........Ruiz. In 2010 la fel am avut jucatori mari care au intors la un moment dat cursul spre noi:Traore,Culio,Deac,Bud,Tony, Campionatul asta la fel s-a vazut calitatea adusa de Weldon,Renan si Sougou......da trebuie sa se inteleaga ca fara valori nu se poate face performanta!Ma gandesc ca este calitate,dar jucatorii adusi la noi n-au prea jucat in anul trecut.Dintre ei acum stau pe bara vreo 6...........iar de incercat nimeni nu poate sa zica ca nu-i incearca!Dar am unele indoieli la unii jucatori.Eu unul pe Valente nu-l vad sa ajunga la nivelul de exprimare a lui Culio,Trica,Deac,Duba niciodata cel putin la aceasta echipa.Iar cat priveste jocul de posesie nu vad cum s-ar putea face la jucatori precum Sougou,Valente,Alberto,Nicoara si restul.......Doar timpul va face ca dintre ei sa iasa in evidenta si sa traga echipa.Sa intre de pe margine Deac,Martinez,Sare.Sa fie in plenitudinea fortelor Sougou si Aguiregarray sa-si gaseasca locul.Atunci eu cred ca echipa va avea un nivel de exprimare care sa ne duca la indeplinirea obiectivelor.Pana atunci eu cred ca ne risipim fortele in intrigi marunte si cu pierderi inutile pe care in timp le vom regreta.

  40. too big to fail
    Tuesday, 9 October, 2012 at 19:33

    Un singur lucru à propos de jocul defensiv al CFR-ului in CL pe care vad ca multi il lauda pe aici: CFR e cea mai slaba echipa la pase date 699, Barcelona e prima cu 1627, fiind totodata si cea mai slaba la percentualul de pase completate 57%, in timp ce Barcelona e prima cu 86%. Daca nici cand suntem ultimii la nr de pase date nu reusim sa scapam de ultimul loc la eficienta, atunci asta e grav. Ah, nu cred ca mai pune cineva la indoiala ca suntem ultimii si la posesie cu 34%, penultimii find destul de departe procentual de noi, la 38% (Benfica). Sa continuam cu fundul in poarta, ar fi un miracol sa terminam cu mai mult de 3 puncte in grupa.

  41. Chefere
    Wednesday, 10 October, 2012 at 17:40

    Draga Alex, eu ti-o spun pe aia dreapta, ca iti place, ca nu iti place, ca imi vor sari toti in cap, ca nu. Este OK sa fi suparat, este OK sa fi nemultumit de jocul CFR-ului, care evident numai joc nu se poate numi. Este foarte OK sa facem analize tactice, daca a existat vreo tactica, este OK sa spui ca Andone este un antrenor foarte slab, chiar e OK. Insa nu sunt de acord cu modul in care faci acest lucru. Cu propozitia "Ridicolă şi, în acelaşi timp, şocantă, aşa este imaginea echipei şi a antrenorului său" ti-ai dat in cap, restul articolului s-a lecturat sub influenta negativa pe care o are aceasta propozitie de inceput. Ba mai mult, iti bati joc efectiv de Andone, de acea "echipa" cu care se presupune ca tu vibrezi, fiind suporterul, ultrasul sau simpatizantul ei. Ai scris la cald, la nervi si ai jignit un antrenor. Desi e slab, nu vad de ce isi merita jignirile, ai calcat in picioare o echipa, echipa mea mai, aia cu care tin, CFR-ul, ai bestelit un club din dorinta de a-ti defula nervii. Regret din suflet sa ti-o spun, am scris si eu acid la adresa tacticilor, lesinatilor din echipa s.a.m.d., insa de aceasta data ai sarit calul. Da, echipa joaca execrabil, da, nu ne ridicam la nivelul primelor locuri din Liga I, da, suntem slabi statistic in UCL, da, nu merge treaba asa cum ar trebui, dar de aici si pana la a trece cu tavalugul peste toti si toate e cale lunga. Mai mult, caricatura lui Andone, desi nu e preferatul meu, imi lasa un gust amar. Parca am citit un articol-editorial al lui Mironica sau Buzarin sau a altor savanti care scriu cu ura si venin. Pur si simplu nu stii sa pierzi. Pentru mine meciul contra Stelemelei, dar si precedentele partide s-au jucat sub auspiciul pierderilor masive de jucatori. Pai amice, vezi ce prim 11 a aliniat FC Stana si ce 11 am aliniat noi...si mai important, de ce? Daca aveam toti jucatorii apti de joc si aliniam cel mai bun prim 11, era cu totul alta fata a CFR-ului, corect? Probabil scriam laudandu-l pe Andone s.a.m.d. Toti sunt idioti de la portarul de la stadion la Aandone si invers, avem o echipa de toata coma condusa de unul in curu' gol. Bravos mai ceferistilor, bravo! De ce este atat de greu de acceptat ca FC Stana a fost mai buna ca noi din diferite motive care pot fi luate ca si circumstante atenuante? De ce? Ei sunt pe val, OK, au antrenor, suntem de acord, n-au accidentati si au jucat cu 30000 de oameni in spate, plus un arbitru chior. Noi, am mers betejiti, carpiti, cu a treia rezerva pe unele posturi si da, am pierdut asa cum am putut, adica cu 1-0. Scorul este dupa parerea mea mincinos, trebuia sa fie mai mare. Motivele sunt cat se poate de simple, clare, evidente: accidentati fara numar, lot subtire pe banca, 2-3 jucatori care nu-s de CFR si o inspiratie proasta a lui Andone. Bun, Andone ce mama lor sa le faca jucatorilor? Ce sa ii mai faca la Sepsi? Pe cine naiba sa aduca in loc? De unde sa mai ia jucatori? De unde? Clubul trebuia sa faca un lot cu 50 de jucatori de valori egale in perspectiva faptului ca jumatate de lot se accidenteaza? Cum naiba sa calculezi asa ceva? Suntem vanati mai rau ca pe vremea inchizitiei, ne sunt vanati si accidentati jucatorii, ne sunt eliminati, nu primim 11 m cand trebuie sa le primim, presa ne calca in picioare, trecem printr-o perioada mai nefasta....toate in capul nostru, hai sa scuipam si noi! Dar daca se poate toti in cor! Da, am sa scriu si eu ca nu merge treaba, am sa imi exprim si eu deznadejdea si disperarea, dar moderat si cu bun simt. DA, sunt mai mult decat revoltat de atitudinea echipei la modul general, revoltat ca jucam cu frica, cu curu-n poarta, ca nu aratam ca Stelemeaua. No, si? Dar vedem si ce se intampla asta cu adevarat sau vedem doar cum vrem noi? Spre exemplu, nici eu nu pricep ce cauta Sepsi in echipa, nu pricep de ce Cadu joaca tot mai prost, de ce Diogo e lemn, de ce Bjelanovic face figuratie, de ce jucam meci de meci cu 2-3 oameni mai putin pe teren. Dar pentru asta nu-i desenez curu' lui Andone, nu-mi spurc echipa, culorile, clubul. Pentru ca il iubesc, asa bun, rau cum este! Da, sunt semnale de alarma care trebuie trase, este evident ca nu merge totul brici, sunt si circumstante mai mult decat atenuante, trebuie trasa lumea de maneca...dar hai sa nu lovim in cineva care este cazut la pamant. Asta este cel mai simplu de facut. Dam cu picioarele in cel cazut. Solutii nu vad de niciun fel, decat critica distructiva. Unde este alternativa? Hai fratilor sa venim cu idei, cu alternative, cu solutii, puneti-le pe hartie, argumentati-le tactic si trimiteti-le pe adresa clubului. Nu cred ca macar un ochi nu arunca Andone peste ele, macar in scarba si in curu gol. Sunt mahnit, suparat ca vad destui ceferisti care la rau scuipa, iar la bine sunt cei mai inflacarati sustinatori. Daca vreti sa ajutati clubul si echipa faceti ceva concret, sau daca nu macar scrieti decent si criticand constructiv.. Cu mare amaraciune in suflet ca nu suntem mai uniti, mai realisti si mai ceferisti, Che PS - mda...

  42. Chefere
    Wednesday, 10 October, 2012 at 17:44

    Sa inteleg ca si comentariile mele intra in spam ca si reclamele la viagra? pretty cool...da' a nu stiu cata oara scriu aci, daca zic de bine hopa sus, daca zic de rau...spam. Amu' adevarul este ca de rau zic mult si lung, de bine scurt,concentrat si important. Da' no....asa ca si chestie...de acum cand intru aici o sa scriu cu markerul pe LCD-ul din fata ca sa nu dispara...

  43. Florinaccio SM
    Saturday, 13 October, 2012 at 03:00

    Chefere, nu vreau sa intelegi cumva ca doresc sa-i sar in ajutor lui Albu ori mai stiu eu ce. Daca are nevoie sa se apere, apoi cu siguranta ca o poate face singur, nu are nevoie de ajutorul meu sau al altcuiva. De fapt, ca sa fiu sincer pana la capat, sunt fericit pentru victoria Romaniei de la Istanbul, am vrut sa ma mai bucur putin impreuna cu tribunistii mei, si cand colo am dat (din nou) peste ''filipica'' asta a ta indreptata impotriva lui Albu. Iti inteleg punctul de vedere, ti-l si accept in buna masura (si eu am tot luat apararea antrenorului pe aici ori de cate ori am avut ocazia), dar ma tem ca cel care de data asta a sarit calul a fost mai putin Albu si mai mult tu, ''urechindu-l'' mult mai mult decat era cazul. I-am recitit articolul: poti sa ma lamuresti tu cum a reusit sa calce in picioare CFR-ul, asa cum vad ca e acuzat? Cine este cel cazut la pamant in care el a dat cu piciorul, CFR? Daca mai si critica nu inseamna automat si ca il calca in picioare. Atunci cine e cel cazut, Ando? Sa ma ierte Dumnezeu, dar daca el e ''ranitul dintre linii'', atunci nu cred ca mai are ce cauta la CFR. Cum va mai ridica el echipa asta, daca nu e in stare sa se imbarbateze nici pe el? Si nici calugarita nu cred ca e, ca sa-si dea ochii peste cap la (re)vederea propriului posterior. Pana la urma, ca sa o spunem p-aia dreapta, Ando si-a cam facut-o cu mana lui; si atunci, in '89, dar si acum, cand echipa pe care o antreneaza nu arata deloc departe de ceea ce sugera Albu aici. Nu cred ca Albu i-a dat jos chilotii ca sa i-i vada o tara intreaga. El doar a aratat, mult mai plastic decat am fi putut oricare, ceea ce am vazut cu totii la meciul cu Steaua: o echipa - CFR - in fundul gol. Chiar daca nu ne place deloc sa o recunoastem. // Cu privire la lecturile antrenorului nostru, marturisesc ca eu nu sunt la fel de optimist ca tine. Ca sa fiu mai explicit, nu-s deloc convins ca Ando isi face timp pentru a citi parerile vreunui suporter. Steliano Filip jucase pentru Dinamo cu numai doua etape mai inaintea meciului cu CFR, dar la introducerea pustiului de catre Bonetti impotriva echipei noastre, Ando se uita la el de parc-ar fi fost vreun extraterestru! Pe Martinez, desi il are transferat imediat de doua luni, inca tot n-a reusit sa-l invete cum il cheama. Tu chiar crezi atunci ca un astfel de om se oboseste sa citeasca criticile vreunuia dintre suporteri, fie el si Albusibiu? Eu nu sunt la fel de optimist ca tine, tare ma tem ca-i superficial, le face toate mai mult ''ad urecheam''.// Spui apoi ca Albu ''a bestelit acest club din dorinta de a-si defula nervii''. Ba mai mult, ca ''a spurcat echipa, culorile, clubul'', in loc sa se margineasca la a critica ceea ce era de criticat. Mie asta mi se pare ca face el de cand il citesc: critica ceea ce socoteste ca e de criticat, fara insa sa uite a lauda atunci cand crede ca e cazul (chiar daca nici macar lauda asta nu e vazuta intotdeauna cu ochi buni de catre toata lumea). Daca acesta e primul articol pe care i l-ai citit, atunci mai ai o scuza. Altfel, ma tem ca te-ai cam grabit sa arunci piatra in cine nu era deloc cazul. Asa simt eu, sa ma scuzi daca gresesc. PS: Felicitari pentru articolele pe care le scrieti pe cheferetv! Le-am gasit doar mai recent, si chiar daca (inca) le citesc sporadic, le gasesc interesante, scrise cu mult har si cu multa dragoste pentru culorile alb-visinii. Asta ma bucura cel mai mult, sa vad ca echipa asta e sprijinita de cat mai multi. HAI CFR!

    • CANAD
      Saturday, 13 October, 2012 at 20:04

      Florinacio, impartasesc punctul tau de vedere si cu mici mici mici nuante(unele poze-nu toate) sunt incantat de analiza Albului nostru. Cred cu siguranta ca se gasea si o alta poza care sa semnifice"groapa de potential fotbalistic actuala al CFRului" sau "modul mult mai plastic" cum spui tu, insa cred ca Albu s-a decis asupra acesteia tocmai pentru ca asa scrie EL- dulce sau accid, depinde de caz dar in ton cu realitatea la adresa CFRului sau altor subiecte. Personal, cand ma uit la aceasta ( sa zicem) poza eu vad deznadejdea CFRului, iar Andone este cel care "il conduce" adica CFRul este in "curul " gol si nu Andone. Cred ca asta a vrut sa semnifica Albu, iar tu CHEFERE cred ca ar trebui sa accepti acesta idee dureroasa dealtfel. Fortza baietii!! Forta CFR!

  44. IQ
    Saturday, 13 October, 2012 at 13:40

    Florinaccio apreciez ca treptat realizezi realitatea in cazul lui Ando: este un antrenor slab,amator care lucreaza " dupa ureche" si care reprezinta o frana pt. Jocul echipei care poate evolua mult mai bine.Albu a inteles de ceva vreme asta,drept exemplu ultimele luari de pozitie..Pe de alta parte cei care se supara si acuza pe cei cu opinii critice la adresa echipei ,antrenorului ,conducerii ,nu inteleg ( cunosc) un principiu elementar al progresului: fara dorinta permanenta de perfectionare,progres ,de evolutie nu se pot realiza performante adevarate pe termen lung.Japonezii numesc asta KAIZEN si datorita acestei mentalitati au ajuns atat de sus.Romanii au mentalitate opusa, de automultumire prematura,le este frica de critica ,de a se privi in oglinda cu obiectivitate,de a-si recunoaste minusurile; mai bine sa ascundem gunoiul sub pres si sa dam vina pe altii: ghinion,adversari,accidentari,arbitri etc.In concluzie sper ca mentalitatea profesionista a conducerii ,care a ridicat echipa asta sa aiba corespondent cat mai repede si pe banca tehnica pt. ca Andone apartine unei alte epoci.P.S. Comparati felul inteligent cu care ne-am aparat in meciul cu mai bine cotata nationala a turciei cu baricada disperata,asediata continuu a echipei noastre la braga....iar nationala nu l-a avut ieri pe bastos...

    • Florinaccio SM
      Saturday, 13 October, 2012 at 18:39

      IQ, cu toate ca nick-ul tau ne-ar lasa sa speram ca nu ai avea nevoie de explicatii prea multe pentru a intelege repede ceea ce e de inteles, ma tem ca nu ai priceput mare lucru din discutiile noastre. Cu regret o spun. Ai stat cateva saptamani bune la cutie, probabil exilat prin ceva varf de munte (eu ma gandisem deja ca te-ai calugarit pe la vreun schit), exact in perioada in care CFR facea senzatie in meciurile din play-off. Curioasa coincidenta, pentru ca imediat ce echipa a inceput sa inregistreze niste rezultate mai slabe prin campionat, ai si iesit la lumina. De atunci, la fiecare critica a vreunuia dintre noi la adresa antrenorului, nu ratezi prilejul sa ne amintesti ca tu erai - sa ma scuze phoenicşii daca ii plagiez - ''nebunul cu ochii inchisi'' pe care nu il credea nimeni, desi avertizase el inca mai dinainte de ceea ce avea sa ni se intample. Am vrut sa te atentionez la un moment dat ca te-a luat gura pe dinainte - atunci cand ne-ai spus ceva de genul: ''ma bucur ca Godemeche a aratat si astazi ca e un jucator slab'' - dar mi-am zis sa te las in plata Domnului. Daca francezul ar fi jucat la Steaua, la Vaslui sau Pandurii, te-as fi inteles, dar asa nu prea pricep nici azi de unde venea bucuria asta a ta... In alta ordine de idei, daca tu crezi ca Ando trebuia schimbat (sau fie si contestat) la primii pasi gresiti din campionat ai CFR-ului, atunci te las sa-ti savurezi fericit micile tale ''victorii''. Eu in locul tau eram mai bucuros daca as fi pierdut batalii din astea marunte, dar ar fi avut de castigat CFR-ul. Nu am crezut niciodata ca Falcosul o fi vreun nou Mourinho, dar nici cel mai prost dintre toti nu o fi tocmai el, desi tu cauti sa ne lamuresti la fiecare postare ca toate esecurile CFR-ului numai de la el ni se trag. Are si bune omul, are si rele, unii dintre noi i le gasesc pe toate, nu numai relele. Poate ca tu vezi viata asta numai in alb si negru, mie imi place sa mai caut si nuantele de gri dintre cele doua, pentru ca rareori poti sa spui in viata ca lucrurile sunt atat de evidente cum iti apar tie intotdeauna. Nu am nimic nici cu felul acesta al tau de a privi lucrurile, dar mai schimba te rog un pic placa, pentru ca risti sa devii putin obositor. Prieteneste ti-o spun. In politica am inteles ca tot ce e rau vine de la Chioru', in Cluj toate necazurile i se trag lui U de la Paszkany si de la bozgorii sai, hai sa zic ca o inteleg si pe asta. Dar acum vrei sa ma convingi si tu ca pana si la CFR toate relele le face numai Andone? Daca crezi asta, iti respect punctul de vedere, dar lasa-ma si pe mine sa vad cand plusurile lui Ando (nu atat de putine cum ai tu impresia), cand minusurile antrenorului nostru (deloc putine si acestea). Se poate sa gresesc, dar eu mai cred ca de la meciul acesta cu Steaua avem dreptul fiecare sa ne punem problema inlocuirii lui, chiar daca a facut atatea lucruri bune pentru clubul nostru. Cel mai nimerit ar fi insa sa fie pastrat pana la iarna, sau macar pana la primul pas gresit din campionat, asa cum am senzatia ca a hotarat si conducerea. PS:

  45. IQ
    Sunday, 14 October, 2012 at 00:53

    Florinaccio ,se pare ca te-am supraestimat ,din ultima ta postare inteleg ca-ti plac nuantele de gri...adica incapacitatea de a-ti asuma clar si argumentat o opinie( pozitie, convingere) si In buna traditie romaneasca e mai usor de a o da la intors in functie de cum bate vantul ,de emotiile si argumentele de moment.Dar asta inseamna pt. un observator atent incoerenta si contradictii in propria argumentatie( viziune- vezi ultimele tale 2 postari).Din ceea ce ai scris se pare ca n-ai inteles nimic din explicatiile mele legate de cuvantul Kaizen.Iti multumesc totusi ca ma asociezi (involuntar imi faci un serviciu) te citez " cu nebunul cu ochii inchisi"pe care o vreme nu-l cred decat putini desi prevede corect ce va urma si in final majoritatea ii dau dreptate.Persoana respectiva se mai numeste, (daca nu stii) ,expert sau chiar vizionar si acesti termeni definesc pe cei care inteleg( vad) mult mai bine si mai departe decat marea majoritate care desi urmareste acelasi domeniu( in cazul asta fenomenul fotbalistic)pricepe mai tarziu ,mai greu sau uneori chiar deloc.Ma bucur ca tot mai multi tribunisti( Albu,Vass Bela,To big to fail,avalon1,dan ,canad etc.etc,)au sesizat ca "regele "andone si din pacate jocul CFR - ului este in fundul gol.Se pare ca Arpi il crediteaza in continuare ceea ce din punctul meu de vedere este o mare eroare...tu vrei sa- l vezi pe andone pana in iarna.se va vedea curand asta in meciurile europene ,dar si in campiona( deja compromis)unde vom avea meciuri grele cu redutabilele echipe severin si chiajna...In incheiere iti reamintesc ca ai pariat( impreuna cu tgv) ca vom bate la pandurii si vom merge in primavara Ch. League.Eu am sustinut contrariul...Pandurii ( intre 0-4 cu petrolul si 0-3 cu dinamo ,ne-au batut ) urmeaza pariul european...el ii va fi fatal lui andone ,dar din pacate regretele vor fi tardive!P.S. Godemeche e un jucator slab indiferent la ce echipa joaca...am spus-o asta ( cu argumente ,intr-o "disputa" amicala cu CJ 07 care- l vedea promitator) inca din iarna,dupa primele lui evolutii- se poate verifica.Andone il vede insa un jucator determinant,citez " accidentarea de la incalzire a lui godemeche ne-a dat tot jocul peste cap...am pornit din start cu un handicap"...vezi inca un argument ca andone e un antrenor slab,care mai nou bate campii prin declaratiile sale.

  46. tgv cluj
    Sunday, 14 October, 2012 at 17:27

    ''Vizionarului'' I.Q. Vad ca te lauzi pe aici ca ai fi castigat un amarat de pariu tinut de noi la meciul cu Pandurii. Daca tu tii neaparat sa consideri ca ai castigat acel pariu, foarte bine, eu n-am nici o problema in sensul asta, poti sa te consideri castigatorul lui. Pe hartie asa e, tu l-ai castigat. In practica insa lucrurile stau cu totul altfel, caci meciul acela, daca tu cumva ai uitat, nu l-au castigat baietii lui Grigoras ci un ''baiat in negru'', pe numele lui Cristi Balaj. Aminteste-ti si tu ca hotie mai mare ca la acest meci cu Pandurii n-a mai existat la noi de vreo trei campionate, de la acel celebru meci din Ghencea ''arbitrat'' de Tudor. Deci, daca tu te poti lauda si acum dupa vreo luna ca ai avut dreptate mizand pe Pandurii in acel meci si ca vezi lucrurile mai bine decat majoritatea celor ce posteaza pe aici, atunci eu sunt tentat sa te las sa te bucuri de succesele astea marunte ale tale. Oricum vad ca astea te bucura mai mult decat victoriile CFR-ului, care iti cam strica predictiile, de aceea le pui toate pe seama norocului, caci asa iti e mai cel mai comod, dupa care te izolezi pe undeva prin munti, de nu-ti mai da nimeni de urma cateva saptamani sau luni bune. Totusi, inainte de a te lasa sa-ti savurezi marunta ''victorie'' pentru a fi corect pana la capat, iti voi aminti ca in acel meci de la Tg.Jiu cei care au facut legea pe teren nu au fost pandurii lui Grig, asa cum cu multa emfaza prevedeai tu inainte de partida, ci non-valorile astea de la Cluj puse in teren de nepriceputul de Andone. Deci in privinta felului in care a decurs partida de la Tg Jiu tu nu le-ai nimerit deloc, jocul acela nefiind nicidecum la discretia oltenilor asa cum ne asigurai tu inainte de meci, ci a fost dominat tactic de noi. Asa ca pana sa te lauzi iar cu previziunile tale, te rog mult, mai lucreaza si la partea asta, caci florinaccio cel putin aici ti-a dat clasa, iar daca nu ma crezi, citeste-i f. atent avancronica de la acel meci si vei intelege despre ce vorbesc. P.S. Am si o intrebare pt tine, draga I.Q.. De cand ai devenit vizionar, doar din vara asta incoace, caci tin minte bine ca in momentele cruciale din primavara, atunci cand jocul CFR-ului nu arata asa cum ne-am fi dorit noi franarii, la fel de categoric ne asigurai pe toti cei care nu ne pricepem la fotbal la fel de bine ca si tine, ca nu avem nici o sansa sa luam campionatul. Daca faceam pariu cu tine: eu, florinaccio, gica 10, dantesc si inca o mana de tribunisti te-am fi batut la fundul gol, vorba lui Albu. :) Asa ca inainte sa te bucuri deplin, mai asteapta putin sa vezi ce se va intampla si in Europa in toamna asta, ca daca trece cumva CFR-ul de grupa asta, te asigur ca la calificare ma voi gandi si la tine si la predictiile tale gresite inca o data iar bucuria imi va fi indoita.

    • Florinaccio SM
      Sunday, 14 October, 2012 at 18:59

      Io inteleg ca sangele apa nu se face, dar daca te mai prind ca imi iei apararea pe aici, jur ca vorbesc cu Dinu sa te interzica pe aici!

      • saliceanu
        Sunday, 14 October, 2012 at 21:59

        Florinaccio, uite, io nu'ti iau apararea, ca sa nu vorbesti cu Dinu. Da' daca vrei, vorbesc cu el sa schimbe numele fitzuicii in " Tribunaccio SM ". Si'apoi daca'i vre', ni'i lasa si pe noi, astialalti, care nu suntem ase scribalai mari ca tine sa ne dam cu parerea. Asta daca'i slobod.... A, si BTW: vezi ca ti'a pushka ego'ul in tine si'i ramane in curu' gol. Cu ce'o sa'l inlocuiesti?

  47. Florinaccio SM
    Sunday, 14 October, 2012 at 18:52

    @ IQ: E tare greu cu tine, omule! Promit ca daca nu lamurim nici de data aceasta nimic, ma dau batut. Fara nicio urma de ironie, dar chiar imi pari un baiat inteligent, de aici si mirarea mea ca discutiile noastre nu par sa ajunga nicaieri. Desigur ca am reusit sa inteleg ce-i cu ''kaizeru'' tau, chiar nu era asa de greu. O sa te mire, dar, la fel ca tine, asta caut si eu mereu in viata: progresul. Diferenta sta in drumurile pe care cautam noi doi progresul acesta: in timp ce eu socotesc ca de cele mai multe ori in viata virtutea se afla undeva intre extreme, tu o cauti tocmai dincolo, pe extreme. Daca te privesc din perspectiva aceasta, as putea spune ca esti un fel de Sougou al Tribunei noastre (sper ca nici comparatia aceasta nu va deranja). Si asa cum de Sougou avem nevoie azi la CFR ca de aer (aici vei fi de acord cu mine, sunt convins de asta) la fel cred ca e nevoie si de unul ca tine in ''echipa'' noastra. Fara tine, cu cine m-as mai fi contrazis eu acum? Mi-ar fi ramas numai Saliceanu (nu ca nu ar fi de ajuns), ca sa ma mai pot manca si eu in gura cu cineva atunci cand am chef de harta. :) Vreau sa te consider ca pe un amic, asa ca imi permit sa-ti spun ceva, mai in gluma, mai in serios. Tu intelege ce vrei din asta, desi eu m-as bucura sa pricepi exact unde vreau eu sa bat. Nu stiu daca esti casatorit sau nu - ceva imi spune ca nu, da' poate ca nu o nimeresc nici de data asta, n-ar fi tocmai o noutate sa nu nimeresc nici acum - dar vreau sa stii ca fiecare barbat, atunci cand isi leaga destinul de o femeie, se insoara ( fara sa-si dea seama, naivul de el ) cu cinci sotii deodata, nu cu una singura, asa cum credea el atunci cand ii jura dragoste vesnica. Draga lui sotie, de la 25 de ani si pana la 80 e aceeasi, poarta acelasi nume, si totusi, mai la batranete, dragul ei sot ajunge sa constate ca s-a insurat cu cinci neveste, nu cu una! Numa soacra i-a ramas, din fericire, una singura. :) Cred ca cei mai in varsta de pe aici pot sa confirme ceea ce spun acum: una e sotia dulcica de pe la 25 de ani, alta e cea de la 35-40, alta cea de la 50 si tot asa, la 60 si 80 de ani, chiar daca pe toate cinci le cheama la fel si toate ar trebui sa ramana (aproape) la fel de dulci. Acuma (si aici voiam sa ajung), ca sa-ti verifici principiul dupa care te calauzesti in viata, incepe draga IQ si critica-o intruna pe dulcica de la 25 de ani - asa cum tot faci cu Andone pe Tribuna - ca sa vezi daca va merge bine casnicia voastra sau nu. Probabil ca cea de la 25, indragostita pana peste cap de tine, te va intelege atunci cand, in numele sanatoaselor principii de viata ale japonezilor, ii vei critica gulyasul sau prajiturile. Poate ca si cea de-a doua, pe la 40 de ani, va fi inca intelegatoare, dar cea de la 50, te asigur, va scoate sucitoarea la tine! ( Sa ma ierte Caneto daca-l plagiez cumva). Cine va fi de vina atunci? Tare ma tem ca modul gresit in care ai pus tu problema pana la 50 de ani. Atunci cand cauti cu obstinatie numai defectul, uratul, negrul, raul celuilalt, lasand la o parte, cu buna stiinta, tot ceea ce are celalalt de valoare in el, ma tem ca risti sa nu mai ajungi la kaizen, ci ... la balamuc. Sau mizantrop, la fel ca Saliceanu. (Sper sa nu aiba rabdare sa citesca tot baiatu' asta, ca altfel am dat de dracu! ). :) Andone, daca era lipsit total de valoare ca antrenor, ma tem ca nu aducea in Gruia trofeele de care ne-am bucurat atata cu totii, si la care, e bine sa nu uitam nici asta, aproape ca nici n-am sperat pana sa vina el (macar in cazul primului event). Ca suporteri ai echipei CFR cred ca avem datoria sa apreciem, atunci cand e cazul, calitatile antrenorului nostru, si sa nu uitam ceea ce a lasat bun pana acum in urma lui. Asta nu inseamna insa ca nu mai e si cate ceva de criticat la Andone, sau ca trebuie sa fie vesnic pe banca CFR-ului, indiferent de ceea ce va face de acum inainte. Daca tu crezi ca asta se numeste lipsa de consecventa, n-ai decat, nu te mai pot contrazice. Eu voi continua si pe viitor sa caut nuantele de gri dintre alb si negru, convins fiind ca ciudatul ala de Aristotel n-a vorbit tocmai prostii atunci cand cauta sa ne lamureasca pe toti ca cel mai intelept e sa cauti adevarul, undeva, pe drumul de mijloc (''in medio stat virtus''). PS: Nu mai bine era ca Albu, Vass Bela, Canad si ceilalti enumerati de tine sa nu fi fost nevoiti sa-i vada ''regelui'' nostru fundu'? Ce bine era daca nu i l-ati fi vazut decat tu si cu Ceausescu! (Iarta-mi alaturarea asta monstruoasa). Eram pe primul loc acum, iar eu puteam visa mai linistit la echipa mare care s-a nascut la Cluj in vara asta, vis in care eu inca mai cred, chiar daca risc sa fiu luat peste picior de tine sau de altii. HAI CFR!

  48. tgv cluj
    Sunday, 14 October, 2012 at 21:37

    Bai florinaccio, nu te mai baga ca musca in zer, ca nu tie ti-am luat apararea in comentariul de mai sus, ci mie insumi. Noul expert si vizionar de pe tribuna mi-a pomenit ''numele'' in treacat si de aceea am reactionat, ca altfel stateam cuminte in banca mea. Asa ca, lasa tu interdictiile astea, cel putin pana cand vei ajunge sa faci si tu parte dintre ''tribunistii tribunei'', daca vei ajunge candva, ca eu cel putin inca nu am observat asta, iar vizionarul nostru am vazut ca nu iti prooroceste de bine. :)) Singura ta ''sansa'' e sa se dovedeasca el a fi un prooroc mincinos asa cum a fost si in primavara, iar lucrurile din perspectiva asta, ai toate motivele sa ramai optimist, my little brother. :))

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>