Sunday, Dec. 4, 2016

Oare se poate și mai rău?

Written By:

|

Friday, 16 November, 2012

|

Posted In:

|

45 Comments

Oare se poate și mai rău?

Un prim 11 neobișnuit, cu Rada fundaș stânga, unul parcă scris pe foaie de Sorin Cârțu. Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Rada – L. Alberto – Sougou, Rui Pedro, Bastos, Camora – Kapetanos, împreună cu rezervele: Stăncioiu – Panin, Buș, Hora, Godmeche, Valente, Vass, încercă să păstreze în Gruia cele trei puncte. Sarcina nu este una ușoară, o demonstrează primele minute în care posesia e urmată de pasele lungi și imprecise ale lui Rada. Abia minutul 8 aduce o fază spectaculoasă, o combinație reușită între Sougou și Ivo Pinto, urmată de finalizarea pe lângă a lui Rui Pedro.

Primul sfert de oră ne arată un joc de posesie, de mișcare al vișiniilor, cu probleme în zona Rada, care, ajuns în stânga, pare a fi preluat meteahna lui Nicoară, efort mult-minte puțină, joacă periculos o minge ce trebuia lăsată în aut de poartă, iar în faza următoare lasă în aut, la mijlocul terenului, o minge simplă ce asigura posesia într-o fază în care Astra era dezorganizată. Al doilea sfert nu ne arată decât greșeli la transmiterea balonului, lipsă de idei, lipsă de încredere și peste toate lipsă de omogenitate. A trebuit să vină sfertul ultim al primei reprize ca să vedem o nouă ocazie în dreptul CFR-ului, la șutul lui Rada din lovitură liberă. E sfertul care ne aduce primele emoții și care relevă slăbiciunea Luis Alberto, a cărui absență din anumite faze îl obligă pe Cadu la ieșiri din dispozitiv. Vedem un flanc stâng lipsit de forță și viteză, după cum vedem și că prezența simultană a lui Bastos și Rui Pedro nu folosește la nimic.

Minutele de prelungire ne aduc cadoul brigăzii de arbitri: un gol din offside în dreptul Astrei. Aceleași minute ne-au arătat lentoarea de care suferă apărarea la faza imediat următoare, o fază la care Astra putea da lovitura.

Am avut parte de un pic de dăruire din partea jucătorilor, dar și de pană de mentalitate, pană de soluții, de epuizarea mentală a unui lot care seamănă cu un insectar. Probabil politica finanțatorului de a aduce jucători cu toptanul, fără a corela lotul cu necesitățile antrenorului, face să avem mereu o echipă dezlânată și nu una construită, o echipă fără soluţii în faţa unui adversar care se apără pe două linii.

Minusurile la construcţie sesizabile în epoca Andone se perpetuează şi-n repriza secundă. Paulo Sergio nu arată că este capabil să remedieze ceva, să aducă prospețime, ingeniozitate și aplomb în jocul CFR-ului. Astra își continuă cu meticulozitate și răbdare munca de tranșee, astfel că prindem minutul 68  pentru a consemna o ocazie adevărată la poarta giurgiuvenilor, ocazie ratată de Rafael Bastos.

Minutele trec, presiunea vișinie se intensifică, dar parcă devine minut cu minut tot mai haotică. Paolo Sergio încearcă și soluția Vass, una care a era cât pe ce să rezolve meciul. Adam a reușit o pasă decisivă, iar Fatai și-a bătut joc de șansă. Ideile ofensive nu s-au înmulțit, ba dimpotrivă.

Minutele trec, Astra trage de timp, faultează tactic. Între timp intră Hora, iar realizarea sa majoră este stricarea unei mingi perfecte adresate lui Kapetanos. Astra ripostează cu mingi aruncate pe contraatac, tactica funcționează, iar cu largul concurs al lui Ivo Pinto și mica contribuție a lui Felgueiras scorul devine 2-0.

Un meci pierdut într-un moment prost. Un meci la finalul căruia Kapetanos a pus bomboana pe colivă, răpind și o minimă bucurie fanilor care au îndurat în tribune gerul. Grecul și-a bătut joc de un 11 m care n-a prea fost, obținut de Rui Pedro. Un joc care a arătat atât de multe minusuri încât mi-e greu să le înșir în cronica de față. Cert trăim greaua moștenire a autosuficienței din era plm. Sergio are de lucru la modul serios și cred că a încercat prea repede să treacă la un fotbal pozitiv. Spun asta pentru că în două săptămâni nu poți remedia tot ce nu s-a lucrat tactic în precedentele 3-4 luni. Poate momentul schimbării pe banca tehnică a fost prost ales, încercările antrenorului de a organiza jocul pare să fi bulversat automatismele jucătorilor, reflexele pe care le știm toți de a arunca mingea în față. Poate că dacă se acorda și acel 11 m la hențul din careu al Astrei ar fi fost șanse. Să rămânem totuși în final cu singurul lucru pozitiv, evoluția lui Bastos și cu speranța că după un eșec lamentabil vine un succes lăudabil. Poate tresărirea de orgoliu ne va da câștig de cauză cu Braga, să sperăm că dorința de afirmare a jucătorilor noștri va avea drept rezultat triumful calificării în primăvara europeană. Să credem în minune, doar așa minunea se poate întâmpla.

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
S-a rezolvat, nu se poate…
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]

About Author

admin

(45) Readers Comments

  1. cfr
    Friday, 16 November, 2012 at 21:38

    Fara suparare, dar cfr practica cel mai urat fotbal din tara! Sunt fan CFR si voi fii dar cu asa joc cu braga o luam rau de tot, la campionat sa nici nu mai speram, nici macar pe podium.. nu inteleg..avem fotbalisti! dar n-are cine sa-i motiveze deloc dc nu pot juca cum au facut-o cu vasluiul(3-0)? Deja incep sa nu inteleg nimic din tot CFR-u!

    • Calin Cocora
      Friday, 16 November, 2012 at 22:33

      Oare cine înțelege? N-avem cum să înțelegem din moment ce nu știm ce s-a întâmplat la schimbarea lui Andone. Nu stim cum si de ce s-au schimbat o serie de antrenori. Nu stim din interesul cui, nu stim care a fost implicarea jucatorilor, daca s-au implicat ei sau au fost implicati, nu stim nici daca au avut ei initiativa. Daca jucatorii au contribuit la schimbari, atunci se impune un moment zero, o primenire totala a a lotului. Lipsa de atitudine e posibila doar daca exista complicitati intre factori de conducere si anumiti jucatori.

    • bgabry
      Tuesday, 20 November, 2012 at 14:25

      Urmareste cat a fost cota la pariuri si vezi ce sume s-au castigat prin china si ai sa intelegi ;)

  2. adrian 4
    Friday, 16 November, 2012 at 21:46

    sigur ca se poate si mai rau cu o conducere care da vina mereu pe acidentati si arbitri,cu Paszkany care intra la televiziunea lui si ne spune ca echipa a jucat foarte bine si a avut o gramada de ocazii si ca doar greseala arbitrilor ne-a facut sa pierdem partida,cu Iuliu Muresan mai penibil ca oricand aducand antrenori si jucatori total aiurea,cu un antrenor care e praf si care spune si el ca echipa e pe drumul bun desigur ca se poate si mai rau..ne bate Braga de ne rupe ...bine ca am dat 1 milion pe Bjelanovici sau pe Valente si nu putem da 1 milion pe Maxim de la Pandurii sa avem cel un jucator de calitate...viitorul suna bine

    • adrian 4
      Friday, 16 November, 2012 at 21:46

      accindentati...

  3. lengyel_attila
    Friday, 16 November, 2012 at 21:51

    Observatie corecta,momentul schimbarii bancii tehnice a fost complet gresit.S-a mai incercat de doua ori cu acelasi rezultat,locul 4 in grupa.Amatorism in cel mai pur mod romanesc.

    • Saul
      Friday, 16 November, 2012 at 22:02

      Nu e amatorism,e "next level",dar nu putem noi inca sa-l intelegem!

  4. Saul
    Friday, 16 November, 2012 at 21:59

    Nu se afiseaza comentariile. La fiecare pagina lipsesc ultimele comentarii. Mai astept.

  5. Nea_Silica_MS
    Friday, 16 November, 2012 at 22:22

    Nea Ando a preluat din mers o echipa in degringolada si a castigat campionatul. P.S. nu ar fi obligat sa faca acest lucru si totusi pare incapabil sa faca ceva. Pentru moment se pare ca alegerea antrenorului a fost una gresita. Inca o greseala pe lista destul de lunga a greselilor facute de conducere...

    • Calin Cocora
      Friday, 16 November, 2012 at 22:40

      Nu cred ca antrenorul a fost ales gresit. Era greu pentru oricine sa transforme radical jocul de la plm la un adevarat concept tactic. E adevarat ca Ando a preluat o echipa din mers si a remontato, numai ca el a remontat psihic jucatorii, i-a mobilizat, tactic nu erau chiar bulibasiti, jucau dupa o conceptie care nu ne placea, dar echipa avea organizare. Acum Paulo Sergio a mestenit jucatori mobilizati dar bulversati tactic, organizarea defensiva a echipei era una dezastroasa, pentru asta sunt argumente.

  6. Luci
    Friday, 16 November, 2012 at 23:01

    Eu un lucru va zic ... rugati-va sa vina iarna,pentru ca doar iarna ne mai poate salva. Doi, trebuie facuta remaniera completa a lotului, incepand cu : fundasii si mai ales cu mijlocasii, nu "aruncati cu bolovani dupa moroseni" (Sogou,Kape) , ca nu pot ei sa-si faca mingi flancati de 6-7 jucatori ai Astrei . Cine a jucat azi la mijloc, limitatul de Luis Alberto ? Dupa mine in aceasta vara s-au facut cele mai slabe achizitii, Muresan nu e scouter, e presedinte, parerea mea ca trebuia pastrat Marcel Popescu. Iar antrenorul asta care toti ziceti ca nu are ce sa faca , ca jucatorii sunt bulversati de schimbari ... rubish my friends, ce cauta Alberto pe postul de coordonator de joc, Bastos venea pana jos dupa mingi ca sa le plaseze lui Sogou, da-o incolo de treaba, asta a fost mijlocul CFR-ului azi, cu un Luis Alberto, Camora si Rui Pedro mijlocasi, e sinucidere curata, Matias in centru cu Godemeche, Deac pe stanga si poate Hora pe dreapta, altfel ar fi stat. Oricum CFR trebuie sa aduca neaparat 2 mijlocasi centrali de calitate, rapizi, la mijloc e cel mai solicitant post,numai conducerea nu stie. M-am saturat de promisiunile lu' Arpi, nu stiu cum poate fi atat de credul si sa-l lase pe Murinho sa aduca jucatori fara sa verifice un om din staff care cunoaste fotbalul. Pacat,pacat ...

  7. Justin
    Friday, 16 November, 2012 at 23:01

    Nu ai ce sa mai comentezi dupa un astfel de meci, sa fim seriosi. In afara de lovitura libera a lui Rada si penalty-ul din prelungiri, nu am avut nici un sut pe poarta. Astra a jucat exact asa cum trebuia, ne-a lasat noua mingea ca si asa nu stim ce sa facem cu ea. Nu stim sa atacam. Suntem impotenti. La mijloc suntem zero. In atac la fel, Kapetanos e absolut sub orice critica in ultimul timp. Ce dracu cauta Camora la mijloc, nu stiu. Pentru ce naiba au transferat atatia jucatori? Trebuia sa ramana Edimar atunci. Am ajuns sa ne bata si Astra acasa, cu 2-0. Chiar nu mai speriem pe nimeni. Sigur ca se poate si mai rau, doar am terminat si pe locul 10, nu acum mult timp. Credeti ca suntem departe? Hai cu remaniera lotului, ca si-o merita din plin unii jucatori.

    • Saul
      Friday, 16 November, 2012 at 23:05

      La cum jucam o sa avem probleme si cu pinguinii etapa viitoare.

      • Radubarbier
        Saturday, 17 November, 2012 at 12:45

        Pentru bilete suna-ma luni la pranz, te rog. Tel. 0744213254. Multumesc si hai CFR !

    • vdr
      Friday, 16 November, 2012 at 23:48

      Cand vad ca unii chiar cred balivernele cu remanierea lotului sau curatenia de iarna ma ia rasu sau dupa meciul din seara asta plansu. Din moment ce au contract cu CFR pe cativa ani pot sa nici nu mai vina la meciuri si sa stea la Polus toata ziua ca nu au ce sa le faca. Drept dovada Kivuvu...in meciul de cupa parca numa vad ca intra pe teren...cati dintre voi mai stiau ca el inca mai bantuie pe la CFR ? Fac pariu cu oricare de aici ca nu va pleca nimeni...

      • Hakana
        Saturday, 17 November, 2012 at 02:01

        Pariu! Sougou!

        • vdr
          Saturday, 17 November, 2012 at 02:15

          Completare la pariu... Nimeni din cei care ar trebui sa plateasca chirie pe tricouri :)

  8. gica10
    Friday, 16 November, 2012 at 23:08

    Te rog Caline nu continua cu scuza Andone......daca bine retin dupa partida cu Brasov mana lui Paolo era foarte evidenta...... Ando a venit intrun moment prost si a reusit sa castige titlul.Pe urma echipa a castigat 5 partide in CL.Pentru prestatia din campionat a platit cu postul.Noul antrenor trebuie sa scoata un rezultat mare cu Braga si United ,ca de nu Arpi isi da cu ciocanul peste degete. Dar daca ati fost atenti ,poate ati observat valoarea jucatorilor......una scazuta in opinia mea,chiar foarte scazuta.Aici este marea problema si in acest caz rezultatele obtinute de echipa sub fostul antrenor in CL imi par chiar remarcabile.In rest timpul ne va arata mai multe despre fata echipei de acum.Sunt curios dupa revenire celor accidentati cati isi vor pastra posturile dintre actualii titulari.

    • canad
      Friday, 16 November, 2012 at 23:55

      ciudat.. dar azi impartasim aceleasi opinii...as mai adauga ceva legat de jena, dezamagire dar ma opesc si imi zic, imi impun sa cred ca jocul de azi a fost doar o inscenare pentru cei de la Braga ca sa-i faca sa creada ca uite ce anemici suntem noi jucatorii cfr-ului in acest moment si voi sa veniti doar cu rezervele si atunci - tzushti-> le da CFRul nostru 5-0 - patru goluri da antrenorul si unul Felgueiras ( zau asa: reushesc sa ma trezesc din coshmarul asta?) ECHIPA MEA E CFR SI JOACA IN CL. CFR!!!! CFR!!!! CFR!!!

    • Calin Cocora
      Monday, 19 November, 2012 at 00:36

      Chiar si rugat nu ma las convins. Accept, de fapt sustin si am sustinut ideea ca Ando nu trebuia demis in plina campanie de calificare. E adevarat cand l-am vazut demis sau, ma rog, dandu-si pretioasa demisie, am rasuflat usurat. Stii de ce? Pentru ca in primavara si in vara, am vazut cateva antrenamente. Ce facea Andone semana a plesirism la echipa de old boys. Despre exercitiile tactice prefer sa nu vorbesc. L-am sustinut pe Mandorlini, pe Conceicao, pe Costa, chiar si pe Cartu l-am sustinut, doar lui Ando nu am gasit de cuviinta sa-i acord sustinere, pentru ca avea prea multa autosuficienta si pentru ca nu avea autoanaliza. El nu era vinovat niciodata. Mi-e simpatic in continuare, cred ca poate fi oricand un Dinu Gheorghe al nostru, dar nu antrenor.--------------- Mana lui Paulo Sergio s-a vazut si in meciul asta cu Astra, poate mai mult decat trebuia, dar nu poti remedia lacune mari cand joci din trei in trei zile. Eu, noroc ca nu ma intreaba nimeni, i-as fi recomandat o schimbare lenta, as fi vazut necesare mici interventii la organizarea defensiva, la miscarea fara minge, in rest, mai departe, pana la vacanta, cu fundul in poarta, tot inainte.

      • gica10
        Monday, 19 November, 2012 at 10:22

        Este greu sa te bati cu Doru Octavian Dumitru (care este cel mai tare-n clantza) sau Vagin Tudor.......dar chiar si astia doi pot fi infranti apeland la logica si fapte obiective.Dupa ce l-a demis pe Ignacio de la Vaslui,Porumboiu ne povestea despre antrenamentele penibile ale acestui antrenor.Dar in urma lui vorbesc rezultatele.Ca si la noi daca stam sa punem in balanta discursul si ideile de joc ,Cornel Dinu ar trebui sa fie declarat cel mai bun antrenor din tara.......dar realitatea ne contrazice din toti bojocii. Din nou susti ca mana antrenorului s-a vazut si-n partida cu Astra......eu dupa ce-am vazut aceasta partida preferam sa nu se implice prea tare,dar asta este.Eu unul as fi adeptul pasilor marunti.......sa vina o victorie,doua,poate Cupa Romaniei si pe urma sa vorbim de merite.Nu m-ar mira daca echipa continua pe acelasi drum si-n vara lui 2013 vinovatul fara vina sa fie acelasi.Sa tragem linie si fiecare sa-si asume responsabilitatile.......asa cum a facut-o Ando lucrand cu materialul patronului! Ca daca vine vorba de mana lui Sergio imi aduc aminte de rezervele de banca si aportul lor dupa introducerea in teren.Stiu Valente cel mai promitator produs din Portugalia,Hora si Vass.......imi aduc aminte ca in perioada Falcosului se critica vartos jocul defensiv practicat ,dar in care excelau executiile lui Bastos,Sougou si Kape.Acum am inlocuit acel joc,cu unul de posesie prelungita(cu regret inca n-am sesizat-o.......) dar in care nu mai exceleaza nimeni,dar chiar nimeni.Si ce sare in evidenta sunt carentele tehnice si greselile , asta pe un fond al valorii individuale discutabile ale multora din aceasta echipa. Ce putem spera este ca maine cele cateva noi piese sa aduca ceva in plus posibilitatii de exprimare a CFRlui si ma gandesc aici la Muri si Aguirregaray.

        • Calin Cocora
          Monday, 19 November, 2012 at 15:02

          Daca-mi spui ce calitati are antrenorul ai carui jucatori stau departe de omul cu mingea si mai mult stau pe culoare inchise limitandu-i posibilitatile de pasa, iti dau dreptate in tot ce spui. Ca Porumboiu vorbeste vrute si nevrute e treaba lui(eu vorbesc de trei patru antrenamente pe care le-am vazut si le-am vazut pentru ca temporar nelocuind in CJ nu pot vedea decat cand si cand cate un joc. De cate ori ajung acasa, mai vad si antrenamente). Cat despre apropierea de Vadim... ei bine iti las tie onoarea de a te asemana cu el. Daca tu crezi ca a face afirmatii are legatura cu logica te inseli, DOD nu se inseala el ia bani din asta. ------- ca parerea ta nu coincide cu a mea sau cu altora mi-e nu-mi permite sa te desconsider. Asa ca preainteleptule mai reflecteaza! Dupa ce o faci si dupa ce renunti la mitocaniile ce constau in atacuri la adresa acelora ce nu-l pupa-n cur pe Andone(care-l critica dar care nu-i neaga meritele), dupa ce renunti la micile jigniri, acceptam, pana atunci iti spun doar ca nu poti fi singurul din lume ce are dreptate. Cu Ando, bun sau rau, nu stiu cert din ce motiv echipa, nu voia sa joace. In alta ordine de idei Astra e echipa solida comparativ cu Viitorul, Gazul ori Iasiul, enumerare pur si simplu la intamplare.

          • gica10
            Monday, 19 November, 2012 at 15:57

            Nu-mi irosesc timpul sa intru pe Tribuna pentru a-l converti pe Calin ideilor mele.Dar mi se pare ca este jignita logica cand afirmi la 5-0 cu Brasov ca se vede mana lui Sergio ,iar dupa 0-2 cu astra este vina lui Ando.......pe fostul antrenorul il sustin in aceeasi masura ca pe oricare antrenor al echipei(fiecare in parte a reusit sa faca ceva la momentul respectiv,chiar si Minteoan).In plus in cazul lui vorbesc rezultatele. Ma dezamagesti cu remarcile facute.......eventual lectureaza-ti opera inca o data.Oricum la nivelul la care ai dus discutia nu trebuie sa te obosesti sa raspunzi.

            • Calin Cocora
              Monday, 19 November, 2012 at 22:32

              Nivelul discutiei tu l-ai stabilit si vad ca-ti place sa-l stabilesti in continuare. N-am facut nici o referire la capacitatile-ti intelectuale si nici n-am sa fac, acest tip de polemica e unul care-ti apartine. Cu Brasovul de s-a vazut cat de cat mana lui noului antrenor, s-au vazut intentiile lui, s-a vazut cum isi scotea jucatorii din propriul careu. Pentru ca anumite lucruri i-au iesit nu s-au vazut minusurile mostenite. Cu Astra pentru ca adversarul a avut alt calibru, iar la mijloc a mai ramas doar Alberto au iesit in evidenta minusuri din epoca Ando, de atunci de cand, la antrenamentele pe care le-am vazut, eu n-am sesizat nimic exersat la jocul fara minge, spre exemplu. Daca in jumatatea proprie de teren mingea a circulat cat de cat, odata trecuta dincolo ea a fost pierduta rapid, face parte din scenariile stiute, nu de la meciul cu Brasovul ci de la inceputul turului. Individual s-au incercat demarcari si cu Astra, numai ca, meteahna organizatorica din vremea fostului, la miscarea colectiva am fost din nou complet repetenti. Asa au aparut iar multe mingi aruncate in fata inspre un Kapetanos cam impotent. Daca nu vrei sa vezi lucruri evidente e treaba ta. Nu stiu daca Paulo Sergio este ca antrenor peste Ando, ca pricepere tactica se pare ca este, oricuum nu cred ca Andone trebuia inlocuit cu un antrenor loz in plic. Cu speranta ca intelegi nuantele, ca ai sa intelegi ce inseamna expresia "mana unui antrenor" iti spun ca, in cazul de fata, e ca si cum peste un tricou alb imbraci unul nou, rosu. Imediat dupa ce l-ai imbracat pare a fi totul in regula, in momentul in care incepi sa te misti se vede si cel vechi, cam asa si cu mana lui Ando e precum tricoul alb, se vede, iar daca un adversar trage din rasputeri de noul tricou ranmane sa se vada doar cel vechi. In trei saptamani atat putea face un nou antrenor, sa lucreze un pic la suprafata, tarele si lacunele se corecteaza intr-o campanie de pregatire nu in cateva antrenamente intre meciuri si nu in conditiile in care primul 11 nu e stabil. Imi amintesc cum in urma cu ceva timp aveai o circumstanta pentru Ando, accidentatii, Paulo Sergio are si el aceasi problema(sunt chiar mai multi), la care se adauga alte indisponibilitati. Nu ti se pare ca ar trebui sa-i gasesti scuze?--------------- Ma bucur ca vin sarbatorile de iarna, ca o alta runda pregatitoare va permite remedii serioase. Ma voi ruga mosilor sa-ti aduca un pic de bun simt si de respect pentru parerile altora (la jignit si desconsiderat pe cel ce nu-ti impartaseste opinia, pe care in buna-ti parere despre persoana matale o crezi logica, am vazut ca te pricepi de minune), poate mai apoi vei fi om intreg.

  9. Florinaccio SM
    Friday, 16 November, 2012 at 23:28

    Eu m-am mai binedispus putin dupa ce l-am vazut la tv pe Roberto IANCU, cel care le-a mancat pingUinilor tot pestele. :) Cand il vad cum arata, vreo 85 de kg la 1,68 inaltime, incep sa cred ca astia l-au luat la U numai datorita numelui...

  10. IQ
    Friday, 16 November, 2012 at 23:58

    Meciul de azi confirma ca echipa este nepregatita,demotivata,plictisita( oare au primit prima de campionat si calificarea in grupele Ch.League?) epuizata fizic.Vinovati: nea Ando -plm-,preparatorul fizic si mai ales conducerea.S-au cam terminat evolutiile individuale foarte bune( Bastos,Sougou,Kapetanos)s-a dus si norocul ,drept consecinta a disparut si bruma de fotbal pe care o jucam....Echipa este in mod evident nepregatita din toate punctele de vedere,jocul este haotic ,lipseste stiinta recuperarii ,posesiei si mai ales a constructiei progresive.Andone nu a fost capabil sa transmita absolut nimic echipei ( exceptand "fundul in poarta "si mingi lungi pt.Bastos, Sougou si Kapetanos) .Echipa nu a fost invatata si deci nu stie( nu poate) sa construiasca,sa-si impuna jocul,sa desfaca un adversar care asteapta organizat si loveste pe contraatac.Asa se explica rezultatele de multe ori umilitoare in campionat in fata unor echipe de duzina.Noul antrenor incearca diverse variante de fortare a ofensivei(vezi 2 varfuri cu Galata dupa pauza,rui pedro titular,schimbarile de astazi ) dar minusurile echipei sunt prea profunde pt. a putea fi corectate mai ales cand joci la 3-4 zile si nici nu prea poti alerga.Sper totusi intr-o reactie de orgoliu si o mobilizare a ultimelor resurse( aguirre,deac,bjelanovici+ stimulente financiare) pt.seria decisiva de 3 jocuri( Baraga,u,dinamo) care pot salva sezonul sau pot insemna un cosmar. In conditiile actuale nu ne mai ramane decat sa speram intr- un miracol ca la sfarsitul sezonului trecut ,cand desi nu jucam mare lucru,Cel de Sus ne-a facut fericiti.Doamne ajuta!

  11. Hakana
    Saturday, 17 November, 2012 at 01:56

    Pe vremuri, cand CFR-ul pierdea, ma incerca un sentiment de mila pentru jucatori, care, cei mai multi dintre ei, imi erau simpatici pe langa alte calitati legate de fotbal pe care le aveau. In ultima vreme nu mai ai cum sa mai traiesti la fel de intens atata vreme cat jucatori care n-au facut nimic special pentru acest club, precum Alberto, Pedro, Vass, Hora, Valente, Nicoara, Godemeche, pierd lamentabil laolalta cu un antrenor care nu inseamna nimic pentru Cluj si nimic nu pare sa-i deranjeze in continuare. Un dans al mediocritatii pe muzica monotona a conducerii. Care conducere insista ca presteze cu instrumentul dezacordat numit Valente, distruge un fundas stanga pe care il asteptam de ani, Camora, aduce in formatie mijlocasi orbi si fara noima. Si cineva il mai si pune pe Kapetanos sa execute un penalty, cand, se stie, desi fotbalist pe domnul in cauza nu il ajuta picioarele. E o toamna trista la depou.

  12. fotbalfan
    Saturday, 17 November, 2012 at 04:14

    cand lucrurile merg din rau in mai rau, toti adversarii si asa-zisii prieteni (echipe, arbitri, mass-media) isi rad in barba si-si freaca mainile de bucurie vazand unde am ajuns, cand soarele pare apus pentru totdeauna pt cei cu inimi alb-visinii, ce facem noi, ceferistii ? poate ar trebui sa ne facem liniste in inimi si sa ne intrebam ce inseamna cfrul pentru noi, de ce ne numim sustinatori, simpatizanti sau suporteri ceferisti. nu vreau sa dau sfaturi si nici sa devin patetic insa, poate, e momentul sa ne intrebam nu ce poate face cfrul pt noi ci ce putem noi face pt cfr. poate e momentul sa dam si noi, nu doar sa primim. oare?

  13. CFR
    Saturday, 17 November, 2012 at 04:32

    cfr_atlanta (1926 comentarii) Eu zic doar atat.scimbarea antrnorului nu e o solutie.De ce aici in State un antrenor sta pe bana sezoane intregi? POate ai un sezon bun ,poate unul prost. Sa il dai afara pe Costa doar pt cateva meciuri nereusite nu e o solutie. Il aduci pe Ando ,castigi campionatul si il dai afara. Il aduci pe portughezul asta care nu e nimik peste Ando? Imi pare rau dar de la Paszkany ma asteptam la mai mult.... In privinta asta nu e mai presus decat Jiji , sau Popcorn... Trist .

  14. CFR
    Saturday, 17 November, 2012 at 06:00

    ce joaca Steaua ,si ce jucam noi....Cand vad mingi bubuite in fata imi vine sa mor....Dai 3-4 pe meci da azi nu am vazut decat din astea....De la plecarea lui Peralta sau a lui Culio nu am mai avut mijloc...

  15. cfrms
    Saturday, 17 November, 2012 at 07:56

    Te legi de arbitru, daca mai si joci ceva,altfel esti penibil, cum este antrenorul, care vrea sa-si acopere nepriceperea cu asa ceva.

    • Calin Cocora
      Saturday, 17 November, 2012 at 17:37

      Faptul ca echipa a jucat prost nu inseamna ca arbitrajul nu a influentat rezultatul final. Imagineaza-ti: 0-0 la pauza si 11m la hentul lui Barboianu. Jucand prost puteam avea 1-0, Astra nu mai putea sta pe 2 linii, scorul final putea fi total diferit. Dinu Gheorghe pri atitudinea de dupa meci aproape a confirmat ca a umblat la arbitri: ”A fost o greseala, se mai intampla, CFR nu trebuie sa faca scandal”. Coltescu ne-a fost dat mereu cand trebuia sa ni se puna piedica.

      • caneto
        Saturday, 17 November, 2012 at 18:56

        Am vazut ca prostportul a aparut deja cu explicatii privind corectitudinea golului inscris de Budescu :) Ca n-a fost pe directia sutului initial, c-o ricosat mingea dintr-un ceferist. Asa a fost sa fie, n-a fost ziua noastra.Cand a mai dat asa un gol Budescu asta? Cred ca niciodata, si nici nu va mai da prea curand.

  16. Justin
    Saturday, 17 November, 2012 at 08:20

    Mingi plimbate aiurea intre fundasi, urmate de o pasa catre portar si o degajare absolut intamplatoare. Asta vad la CFR de ceva vreme si parca nu mai scapam de meteahna asta.Sau mingi aruncate pe extreme, urmate de centrari catre nimeni de cele mai multe ori.Lovituri libere si cornere executate aiurea total. Eu unul sunt curios ce naiba se lucreaza la antrenamente .Jur ca nu inteleg. Poate ne explica si noua cineva care urmareste si antrenamentele cum se lucreaza tactic,cum se pregateste un meci.....tare as fi curios. Tin sa salut revenirea lui Vass in teren.

  17. thedarkside
    Saturday, 17 November, 2012 at 09:06

    De Valente nu ziceti nimic ce bine joaca? Greseste pase simple, da centrari cu pamantul. Cand e mingea la el sunt 50% sanse sa dea o pasa buna sau o centrare de calitate. Cu asa jucatori nu faci mare branza. O mare parte din vina o are Muri, am inteles ca el "gaseste talentele". Eu cred ca vom ramane si acuma ca in anii trecuti, cu participarea in grupele UCL. Trist.

    • Calin Cocora
      Saturday, 17 November, 2012 at 17:40

      Valente e un jucator pe care l-am vazut de cateva ori jucand in Portugalia, de fiecare data a fost printre remarcatii gazetarilor. La Academica era iubit de public si socotit jucator de baza. Plecarea lui a fost o dezamagire reala pentru fani, e regretat si acum.

      • bgabry
        Tuesday, 20 November, 2012 at 17:03

        Sa plece linistit, nu vreau sa sufere fanii..

  18. dilivio
    Saturday, 17 November, 2012 at 11:07

    ce mai poti astepta de la niste jucatori care nu sunt in stare sa faca o preluare, sa dea o pasa simpla cu latul de 5-10m ... nu stapanesc abc-ul fotbalului. cel mai bun exemplu este luis alberto, imi vine sa plang cand il vad cum preia mingea, nici nu se uita in jurul lui sa vada ce solutii are(nu sa le simta, ci macar sa le vada) si buuumm inalta mingea ca pe un zmeu iar cand e vorba sa suteze la poarta de la 16-20m loveste mingea mai rau ca un incepator. asa ca titlul articolului se potriveste de minune: oare se poate si mai rau ? HAI CFR !

  19. Luci
    Saturday, 17 November, 2012 at 11:45

    Ma da unde-i marele Murinho sa dea declaratii de presa, cel care cauta antrenori, jucatori, omul care le stie pe toate. Actionarii ar trebuii sa se impuna si sa-l schimbe pe nenorocitul de Muresan, omu' asta e cel mai mare rau la club, a ajuns sa fie secretara,scouter,director tehnic,vice-presedinte,presedinte ... de toate, clubul CFR nu a avut niciodata o echipa completa,tot timpul au avut lipsuri, ba fundas,ba atacant, ba mijlocas si lista poate continua la nesfarsit. Cand am avut si noi un mijlocas,atacant sau fundas bun, l-am dat sa facem bani, ca doar de bani avem nevoie. Cum se poate ca un club care este de 7 ani in liga I sa bata o singura data Steaua, cum se poate ca un club ca CFR sa nu poata sa puna la respect toate cluburile din Liga I, macar o editie. Cat de inconstient poti sa fii sa-ti slabesti echipa si sa-ti dai jucatorii buni din echipa: Pereira,Culio,Dubarbier,Weldon,Renan,Traore, si sa cumperi rebuturi si sa te lauzi la TV ca ai cel mai valoros lot (asa zice Muri), pe cand tu ai din 35 de jucatori doar 6-7 jucatori de valoare, restul doar mediocrii. Unde e oare acel CFR 2007-2008 sau chiar acel frumos CFR din divizia C ?

  20. Radubarbier
    Saturday, 17 November, 2012 at 12:43

    Saptamana aceasta la scoala la care sunt profesor a organizat un campionat de minifotbal la care am invitat mai multe echipe din Cluj. Institutia gazda a participat cu doua echipe; una formata din jucatori, unul si unul, foarte talentati, adevarate "vedete" locale si echipa a doua, formata din elevi care nu au intrat in vederile profesorului/antrenor al primei echipe. Ce credeti ca s-a intamplat ? A ajuns in finala echipa a doua, care a jucat cu multa ambitie si determinare, in timp ce vedetele, spre dezamagirea intregii scoli, nu a trecut de faza grupelor. Cred ca CFR-ului ii lipseste acea determinare. acea pofta de performanta pe care am sesizat-o inainte de castigarea primului titlu. Dar cu buzunarele pline de euroi, nu prea poti fugi dupa minge...

    • Calin Cocora
      Monday, 19 November, 2012 at 00:20

      Pe asta mizez si eu marti, pe puterea de lupta a autsiderului. In campionat am fost mereu cei mai buni cei mai tari etc, conform infatuarilor lui Hegemonicus Intaiul. Toate tampiteniile rostite cu nonsalanta de IM la microfoanele televiziunilor au lucrat negativ la psihicul jucatorilor. Au venit din postura de vedete pe undeva prin lumea a lll-a, li s-a spus ca impreuna compun cel mai bun lot din campionat, dar si cel mai bun lot al CFR-ul din toate timpurile, e clar cum au abordat meciurile.

  21. Florinaccio SM
    Saturday, 17 November, 2012 at 14:08

    @fotbalfan: Cu cat se aduna mai mult dezmagirile legate de echipa noastra, cu atat incep sa inteleg mai bine ce inseamna CFR Cluj pentru cei mai multi dintre noi. Mi-e greu sa o spun, dar ma tem ca pentru multi franari CFR nu e decat un fel de Mos Craciun, unul de la care fiecare sa aiba numai pretentii (si nu numai o data pe an, ci saptamanal), dar caruia prea putini sa-i mai si dea inapoi ceva. Imi cer scuze daca gresesc, n-as vrea sa nedreptatesc pe cineva, dar prea imi pare schimbatoare firea asta a suporterului alb-visiniu. Ma tem ca - odata cu ploaia asta rece de noiembrie care a venit peste Gruia - soarele a cam apus nu numai peste sperantele noastre, ci - ce e mai rau - si peste inimile celor ce pana mai ieri spuneau ca iubesc CFR-ul. FRATILOR, VOI CHIAR ATI UITAT CA ECHIPA ASTA SE AFLA IN FATA UNEI SINGURE VICTORII DE PRIMAVARA EUROPEANA, POATE CHIAR OPTIMILE CHAMPIONS LEAGUE?!? Daca echipa noastra bate marti (a mai facut-o, atunci cand ne asteptam cu totii mai putin, ati si uitat?), oare veti mai avea atunci curajul sa va bucurati impreuna cu cei care au crezut in ea pana la capat, sau va va fi putin jena atunci de nestatornicia voastra? Eu zic sa lasati supararea asta la o parte, chiar daca aveti si voi dreptatea voastra atunci cand ii criticati pe baieti. Haideti intr-un numar cat mai frumos sa ne sustinem echipa, sa credem in CFR pana la capat, pentru ca surprize din astea placute ne-a mai furnizat batranul CFR (si nu putine!), de ce nu ne-ar mai face inca una si marti? Ma tem ca cei mai multi dintre voi, atunci cand sunteti dezamagiti de jocul de ieri, uitati ca Astra e o nuca cu adevarat tare a campionatului nostru. Pe Silviu Lung, Gaman si (cred ca si) Barboianu i-am dorit si noi in trecut la CFR, dar n-au putut fi adusi din cauza incapatanarii si prostiei din capul lui Mititelu. Morais se numara cu siguranta intre primii trei fundasi stanga ai campionatului nostru, poate si de-asta zbaterile lui Sougou si Pinto au cam fost in zadar pe partea lui. La mijloc Astra sta la fel de bine, are jucatori foarte buni, iar in fata nu mai zic: Budescu si Fatai sunt doua nume de care cu siguranta se va vorbi foarte mult. Nu e deloc exclus ca in viitorul apropiat sa ni-i dorim pe amandoi (+Tembo) la CFR. Mana lui Dinu Gheorghe se vede la echipa, la aducerea jucatorilor, de cand a mers el acolo echipa asta stie ce vrea, iar pe viitor va arata si mai bine. Sunt convins ca daca oile nu porneau ca din pusca, anul asta putea foarte bine sa fie al astralilor. Chiar si asa, cu gandul mai mult la Braga, cu oboseala acumulata la meciurile de UCL, cupa si campionat, cu problemele de efectiv pe care le stim atat de bine, mie mi s-a parut ca echipa noastra s-a straduit in prima repriza, doar ca apararea Astrei a fost foarte greu de depasit. In loc sa cedeze ei, a venit golul acela nedrept, vreo 2m de ofsaid la Budescu, echipa a cazut psihic...si cam asa s-a scris meciul asta. HAIDETI CU TOTII LA MECI MARTI, iar la final sa ne bucuram impreuna de inca un rezultat bun scos de ai nostri! HAI CFR!!!

    • Calin Cocora
      Saturday, 17 November, 2012 at 17:26

      Atitudinea de suporter de victorie e dezamagitoare. Probabil fani adevarati CFR-ul are, precum zic pinguinii, vreo cateva sute, restul se atarna de succes si stau prin preajma cat ii bine, la rau... dumnezeu cu mila. ---------------- Una e sa critici (Dantesc nici asta nu poate cu toate ca nemultumirile-l rascolesc si pe el, dar el iubeste CFR-ul cum putini o fac), sa fii nemultumit si alta sa abandonezi echipa pentru ca pe moment nu are rezultate, pentru ca traverseaza o perioada mai grea. Multi avem reprosuri de facut, dar dincolo de ele echipa trebuie sustinuta.--------------------- Ai pus bine degetul unde doare. Astra pare a avea si cativa jucatori intr-o forma mai buna decat ai nostri, dar cert are la președinție un profesionist nu un prieten al patronului si asta se vede. Probabil si noi trebuie sa ne scoatem palaria in fata lui IM din anumite puncte de vedere, din altele (de regula strict fotbalistice daca excludem abilitatile de comunicare) suntem nevoiti sa-l socotim macar nepriceput. Nu e grav ca e nepriceput, grav e ca nu se inconjoara de oameni care sa-i suplineasca lipsurile, sa-i completeze lacunele, astfel incat competenta sa fie dominanta. ---------------- Multi imputa patronatului faptul ca are arici la portofel. E fals! Prea multe transferuri ratate ce se fac an de an costa si atrag o cumplita risipa de resurse. De un Dinu Gheorghe avem si noi, Tembo, Membo, Fatali sau Fatay se gasesc pe toate gardurile, trebuie numai priceperea de ai alege pe cei potriviti colectivului propriu, pe cei care pot juca rolurile deficitare. Dinu Gheorghe stie asta si stie ca nu trebuie ca toti cei 11 sa fie mari valori ci doar trebuie sa se potriveasca rolului. La noi Muresan in dorinta de impaunare umple insectarul cu fluturi frumosi. Nu-i destul!----------------------- In consecinta intreb: E cazul sa ne suparam pe echipa daca ea-i ca o oaste stransa fara pricepere, numai caporali, fara sergenti, fara ofiteri si, cel mai grav, fara soldati truditori.

      • kiruj
        Saturday, 17 November, 2012 at 20:21

        Sunt de acord cu tot ce ai scris, Caline. Jos pălăria ! HAI CFR !! SUCCES CU BRAGA !!

    • Saul
      Saturday, 17 November, 2012 at 19:34

      Florinaccio,m-am simtit si eu vizat oarecum de comentariul tau,dar vorbind mai inainte la telefon m-ai linistit,pentru ca tu stii cat de mult iubesc eu CFR-ul. Mi-as dori sa pot merge la meci altfel,sa pot privi mai detasat ce se intampla in teren,sa nu pun atata pasiune,sa ma consum mai putin. Ca unul care in general,imi controlez bine emotiile,sper sa reusesc acest lucru si in privinta CFR-ului si iti promit ca voi incuraja echipa impreuna cu tine in primavara europeana. Hai CFR iubit!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>