Sunday, Dec. 4, 2016

Cei 7 fundași Albi ca Zăpada (sau cum am văzut iar alt film)

Written By:

|

Friday, 15 February, 2013

|

Posted In:

|

13 Comments

Cei 7 fundași Albi ca Zăpada (sau cum am văzut iar alt film)

Cu vreun an înainte ca Ceașcă și Academileana lui să înceteze brusc din viață la Revoluție, iar comunismul să ia o scurtă pauză, un profesor universitar de la Cluj ne povestea la cursuri – cu ceva curaj, trebuie să recunoașteți! - câteva întâmplări din vremea când nu era cu mult mai în vârstă decât noi și-și călca primii pași în câmpia colectivizată a muncii. Că asta făcuseră comuniștii, sub bagheta bolșevicilor, colectivizarea. Ca să nu mai stea împrăștiate, împreunaseră pământurile oamenilor – cu bună-voia lor sau cu ciomagul – și-i puseseră pe foștii proprietari (actualii colectiviști) să lucreze ziua pământul, ca să aibe ce fura noaptea. După o vreme, comuniștii s-au gândit să puște caii, că-s uzați moral, și să facă din oasele lor tractoare. A fost o operațiune de amploare atunci și mulți mulți mulți cai, gloabe și bidivii laolaltă, au căzut victime revoluției tehnice din agricultură.

Ne povestea profesorul cum printre gâzi se nimerise și un bărbat puternic, malac, mare, cu un sadism pe măsură. Avea plăcerea morbidă și bolnavă să aleagă armăsarii cei mai nărăvași, cei agitați de zarva din jur și de mirosul de sânge din aer, să-i ia deoparte și să le aplice o singură înjunghietură perversă cu un stilet lung și subțire. Apoi le desfăcea legăturile și-i lăsa să zburde „liberi”, că oricum nu mai aveau unde da de libertate. După puterile fiecăruia și după locul înjunghierii, armăsarii fugeau și cădeau la diferite distanțe, sub privirea fascinată a asasinului. Acesta se apropia cu pași domoli de calul liniștit de acum, sfârșit din lumea tractoarelor, se apleca asupra lui și își recupera stiletul, pe care-l ștergea cu grijă, tacticos, de pantalonii roșii pe o parte…

***

[87. Palacio. Același Rodrigo Sebastián Palacio, caneto! Argentinian cu sânge spaniol și pașaport asemenea.]

Ați văzut cum se încheie corida la spanioli? Matadorul răpune taurul maiestuos și furios, dar rănit și epuizat după o lungă hăituială prin arenă, printr-o străpungere finală cu sabia, cu ușoară boltă…

Gloabe, cai albi frumoși, armăsari nărăvași, tauri maiestuoși, tăurași furioși… tot un drac. Victime. Cel puțin în acest film, al meu, cu caii și tăurașii noștri. Totuși, ai noștri.

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

CJ-07-CFR

[înmatriculat în Cluj-Napoca] Compasiune cititorilor care nu înțeleg textele lui 07 și lui 07, care nu le pricepe comentariile.

(13) Readers Comments

  1. Luk2170
    Friday, 15 February, 2013 at 14:35

    Mi-a plăcut postarea. Aşa e. La acest nivel e vorba de valoare. Am jucat cu 6 fundaşi şi 2 închizători şi am luat 2 goluri pe greşeli de apărare (puteam lua şi mai multe dacă se forţau).

  2. Florinaccio SM
    Friday, 15 February, 2013 at 16:06

    La cat s-a vorbit pe la voi in ultima vreme despre cai si vaci, era aproape imposibil sa nu faci tu o paralela inspirata cu CFR-ul nostru... Ce pot sa spun, Dinule? Ai nimerit-o la fix si de data asta, ca si in explicatia pe care ai gasit-o in povestea aia cu demisia lui Ratzinger! :) Pe aia cu taurul rapus de matador ai zis-o insa mai bine decat ar fi putut-o spune vreun specialist de pe la noi intr-o gazeta intreaga. Ia spune insa, n-ai vazut cumva maruntaiele taurului nostru? Daca da, atunci fii te rog atent, pentru ca pe maestrul Caneto l-ar putea ajuta nespus de mult! Spun asta pentru ca oarecand, prin secolul IV, un gal - Aprunculus - i-a prezis lui Iulian Apostatul ca va ajunge imparat numai si numai dupa un ficat de bou care avea doi lobi! :) Aceasta insemna ca imparatul Constantius va muri si ca, evident, Iulian ii va lua locul. Drept rasplata, Iulian l-a facut mai tarziu pe sarlatan guvernator al unei jumatati din Galia. Unii carcotasi ai vremii, rosi de invidie, spuneau mai tarziu pe la colturi ca un ficat cvadruplu al boului i-ar fi adus lui Aprunculus toata Galia! :) Iata de ce iti spun acum: pune-l te rog la treaba pe Canestradamus al nostru (sa-mi ierte paralela cu galul), poate poate citeste el ceva de bine din ficatul acela cvadruplu! Cum care ficat? Acela pe care stiu ca l-ai gasit la maiestuosul nostru taur, dar ai uitat sa pomenesti de el in articol... Nu de alta, dar vreau sa cred ca nu ma duc degeaba pana in Cluj, sau doar ca sa asist la parastasul unui bou. Fie el si al nostru.

    • CJ-07-CFR
      Friday, 15 February, 2013 at 16:33

      Florinaccio, până la citirea comentariului tău, credeam că eu sunt cel alambicat, cu trimiteri complicate... :) Caneto ar putea ghici viitorul în vezica biliară a calului bălan, doar că cine a făcut caii, i-a făcut fără vezică biliară!

      • Calin Cocora
        Friday, 15 February, 2013 at 21:44

        Curios cum, PS iubitor de corida, n-a rezolvat tocmai bolta finala, bolta din clipa in care era evident ca 1-0 nu poate fi schimbat decat in rau.

  3. vass bela
    Friday, 15 February, 2013 at 17:03

    Citind toate comentariile din pagina precedenta, si normal, pe cea a lui 07, ma intriga atacurile total nejustificate la PS . Avand un lot mediocru, omul a incercat sa realizeze cat mai mult cu putinta si tinand cont de strategia conducerii, a obtinut un rezultat multumitor, oricum nu rusinos ! Oameni buni, in urma cu vreo 3-4 zile Arpi a declarat pe siteul lui, ca in vara vor fi transferuri masive, chiar reamintind ca a mai adus vara trecuta 12 jucatori ! Deci e clar, ca urmatorul campionat e tinta de baza, meciul cu Inter e doar o dubla peste care trebuie sa treci fara sa te faci de rusine, si dupa primul meci suntem in grafic . Multi ziceti ca trebuie un coordonator , credeti ca nu sunt ochiti deja cativa pt acest post ? Sunt si va veni unul bun, dar din vara si nu de-acum, din considerente strict financiare . Criticati ca nu s-a reanvestit decat 300.000 . Pai pt ce sa se investesca acum, cand campionatul e compromis ? De ce sa dai pe unul 1 mil, cand poti sa-l iei la vara cu 500.000 ? Tot Arpi a declarat, ca mai vine un atacant . Deci o mutare posibila cu eforturi financiare acceptabile, cred eu . In concluzie, pt prima data o spun eu, sa avem incredere in strategia lui Arpi si sa privim , din pacate, meciurile echipei noastre din campionat, ca pe cele de pregatire . Atat si nimic mai mult, pt ca asta e realitatea !

  4. nea_Silica_MS
    Friday, 15 February, 2013 at 17:04

    Putem să ne supărăm pe echipă, pe antrenor, pe ceilalţi de pe tribună. Adevărul a fost sintetizat excelent de maestrul Piccolo: "Ne-au lăsat să credem că noi suntem cei ce controlează jocul, şi apoi ne-au învins prin două contratacuri". Q.E.D. De ce doar două goluri? Pencă n-aveu nevoie de mai multe!

    • nea_Silica_MS
      Friday, 15 February, 2013 at 17:07

      Şi era să uit: articolul e superb. Mulţumesc.

  5. caneto
    Friday, 15 February, 2013 at 17:21

    07, cu nepermisiunea ta, imi iau permisiunea sa redau un mic fragment din discutia noastra privata de ieri, de la pranz. Ca sa priceapa si altii ce-i cu caneto ala in articol :) Zice 07: “palacio e ca dobitocul ala de la galata, care ne-a dat 3 goluri. de el mi-e frica”. Numai bine ce am vazut zilele astea pe FB o postare care suna aproximativ asa: “se spune ca de ce ti-e frica nu scapi, asa ca mie mi-e frica sa nu ajung milionar”. Pacat ca nu l-ai vazut si tu in timp util, sau nu l-ai luat in considerare, altfel mi-ai fi spus ca ti-e frica sa nu surclasam Inter-ul la Milano, ca se pierde interesul pentru meciul retur :) In acest caz, macar trebuia sa munceasca si sadicul ala inainte de a-si satisface placerile, sa vopseasca caii in albastru cu negru :)

  6. Alin
    Friday, 15 February, 2013 at 18:56

    Genial!

  7. IQ
    Friday, 15 February, 2013 at 19:46

    Paulo Sergio a incercat sa scoata maximum dintr-un lot care in prezent de la mijloc in sus e submediocru ( este cel mai slab lot de mijlocasi si atacanti cu care am evoluat vreodata in Europa- dupa debutul din Intertoto).Paulo Sergio incearca sa schimbe stilul meschin si primitiv din perioada Andone.Paulo Sergio a invatat echipa sa joace curajos ,cu tupeu,sa faca pressing avansat,sa aiba posesie si sa incerce sa construiasca.Dupa razboi multi viteji se arata,spunand ca Inter s-a retras deliberat,dar eu am vazut echipa noastra controland tactic meciul in prima repriza cu numeroase recuperari in terenul advers,a dominat mijlocul si am avut un bun joc de pase,evolutia a fost sigura,dezinvolta.Faptul ca nu am avut forta in atac este vina exclusiva a conducerii care a vandut oamenii decisivi din toamna,nu a pus mai nimic in loc,interzicandu- l si pe Weldon,in timp ce "stafful medical profesionist 100%" n- a fost in stare sa- i recupereze pe Sare,Vass si Kapetanos.Infrangerea s-a datorat diferentelor valorice individuale importante pt.ca nu-l poti compara pe Sepsi cu Guarin (la fel de bun ca perioada Porto- transferat de Inter cu vreo 14 milioane) ,pe Rada cu Palacio pe Godemeche+ Maftei cu Cambiasso,pe Maah( serie B ) cu Cassano sau pe Paun cu Kovacevic( 10 milioane) etc.In aceste conditii Paulo Sergio a incercat in prima repriza jucand avansat,cu pressing agresiv facut de 5- 6 mijlocasi sa surprinda si sa tina adversarul cat mai mult timp departe de poarta.Dupa pauza italienii au fost cei care au inchis jocul ,iar noi am acceptat infrangerea la limita neavand forta ofensiva, insa greseala apararii si a lui Felguieras din ultimele minute plus calitatea lui Palacio au transformat o infrangere onorabila ( in conditiile sus mentionate) intr- un masacru...in viziune a unora al carui principal vinovat e cel mai bun antrenor pe care l- am avut pana acum.Adevarul este ca atunci cand incasezi peste 30 de milioane in 6 luni si investesti 300000( adica sub 1%)si ai pretentia sa elimini o echipa cu buget de 10 ori mai mare orice lamentari sunt ridicole.La fel de puerila mi se pare si teoria ca pt.viitorul campionat trebuie sa ne pregatim numai de la vara....Complet gresit ,nu stiu cand vom mai putea realiza o campanie de transferuri la fel de buna ca si- n vara lui 2011 in conditiile in care vrem aproape totul gratis,dar mai ales nu cred ca vom mai avea vreodata norocul chior si determinarea extrema din finalul ultimului campionat.

  8. Cristi
    Friday, 15 February, 2013 at 20:00

    Chiar, o intrebare: mai pleaca cineva? AMR 14 zile pentru piata Ruso-Ucrainiana. Kapetanos ar fi out, dar alții ?

  9. traian
    Saturday, 16 February, 2013 at 12:42

    @ IQ – Bouba Sare trebuie operat din nou, iar Adam trebuie operat si el. @VassBela – l-am auzit si eu pe Arpi la un Fotbal look spunand exact ce ai scris; de regula transferurile importante le face vara, plus ca mai scapam de niste salarii. Daca ramaneam in CL s-ar fi putut sa aduca ceva intariri. Mando si Sergio cei mai buni antrenori care au trecut pe la CFR. Daca nu i se pregateste un contract beton, in vara umblam dupa antrenor, si-atunci chiar e bai.

  10. IQ
    Saturday, 16 February, 2013 at 14:09

    @Traian - deci se confirma ce am spus in legatura cu profesionismul staff- ului medical turcesc ales de conducerea noastra( din motive de economie).S- au pierdut vreo 5 luni pt.Sare si Vass si fara sa cobesc, un jucator operat de 2 ori pt. aceeasi afectiune are nevoie in medie de un an pt. a reveni..iar majoritatea nu vor mai juca vreodata la nivelul anterior.In vara pauza intersezon e doar de vreo 6- 7 saptamani, din care 3 sunt de vacanta.In conditiile in care vom mai pierde 4-5 jucatori din echipa de baza ( Felgueiras,Pinto,Piccollo,Kapetanos,Weldon,poate Muresan si Pedro) ramanand aproape numai ciurucurile ,ramane de vazut in cat timp se va putea forma o noua echipa cat de cat omogena,din transferurile mult promise.Apropo si in vara inainte de Ch.League ni s- au tot dat asigurari ca vom transfera un playmaker si un varf de valoare si a venit in septembrie ...Bjelanovici.Asa ca eu am mari rezerve fata de marile transferuri anuntate pt. la vara.Nu m-ar mira ca peste un an sa fim - ca si acum- mult in spatele Stelei( care deja are o echipa omogena si se va intari in perspectiva Champions League) si sa vindem tot ce mai e cat decat vandabil inainte sa ne anuntam ...intrarea in insolventa.

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>