Tuesday, May. 23, 2017

Jocul şi amocul

Written By:

|

Sunday, 28 July, 2013

|

Posted In:

|

170 Comments

Jocul şi amocul

Un thriller absurd, un tensionat film psihologic, un studiu asupra nervilor şi surescitării. Spuneţi-i cum vreţi, dar nu-i spuneţi „meci de fotbal”, fiindcă nu a fost loc de aşa ceva. Ceea ce s-a petrecut aseară seamănă prea puţin cu sportul, cu ceea ce ar trebui să fie acest spectacol. Pe nimeni n-a interesat ieri altceva decât punctele puse în joc, cele care se cereau smulse (sau apărate) cu orice preţ, asta chiar şi fără a avea niciun merit asupra posesiunii lor.

Vinovat pentru întorsătura luată este în primul rând CFR-ul, cel care, prin statură, nivelul pretenţiilor şi aşteptărilor ar fi trebui să dicteze, să dea tonul. Imediat ce a devenit evident că lucrurile scapă de sub control, minţile s-au înceţoşat, fotbalul a devenit o răfuială de nestăvilit de nimeni. 10 cartonaşe galbene şi 3 roşii e o recoltă jenantă pentru o echipă ce vrea ca în acest sezon să dovedească faptul că e cea mai bună. Arbitrul? Să-l facem acum pe necunoscutul Iulian Dima vedetă şi ţintă a acuzelor noastre e cea mai proastă atitudine, dovedeşte şi mai clar iresponsabilitate, incapacitatea de a accepta realitatea. Într-adevăr, 3 jucători eliminaţi n-am mai avut în era modernă a CFR-ului, dar pentru asta nu poate fi blamat regulamentul jocului de fotbal, cel care a fost aplicat de către arbitru, în general, cu dreaptă judecată. Dacă ascundem cauza în spatele efectului, când este evident că există suficiente dovedi de vinovaţie, cădem în păcatul greu al milogelii. Continuănd astfel nu vom vedea adevăratele probleme, deci nu va fi nicio speranţă să le rezolvăm. Mai bine să ne recăpătăm echilibrul după un astfel de episod şocant, să căutăm să vedem şi să înţelegem faptele aşa cum sunt.

Cine-i psiholog la CFR? Cine are rolul de a motiva, dar şi de a modera temperamentele? Întreb acest lucru fiindcă o minte ambiţionată excesiv pe un obiectiv ajunge deseori să eşueze lamentabil, să îşi piardă raţiunea, simţul măsurii, să se năpustească orbeşte, condusă doar de instinct, nu şi de gândire. Exact, ce-am văzut ieri! Cine-i deci psihologul la CFR? Există acest post în structura clubului? Organigrama de pe site-ul oficial nu livrează niciun nume, nu ne spune că ar exista aşa ceva. Deci, cine se ocupă de mentalul jucătorilor? Patronul, preşedintele de club, antrenorul, căpitanul sau fiecare pentru sine?! CFR a fost mereu atacată din afară, iar jucătorii au arătat adeseori că sunt nişte caractere puternice. Da, dar asta se petrecea doar atunci când treburile ieşeau până la urmă cum le doream. Victoriile şi trofeele calmează, te fac să arunci peste gard nervii, să râzi de obida celorlalţi. Ce se întâmplă însă când succesele dispar inexplicabil, atunci când, deşi totul se face cum e planificat şi calculul pare bun, rezultatele sunt invers? Cum se descurcă echipa noastră cu sindromul neputinţei, atunci când miza şi aşteptările sunt imense? Asta cred că ne-a fost dat să vedem ieri: neputinţă, enervare, lucruri scăpate de sub control.

Până să ajungem să vorbim despre arbitraj, despre show-ul dezlănţuit în a doua repriză, ar trebui mai întâi să vorbim despre fărâma de fotbal văzută, despre prima repriză. Se uită prea uşor că meciul a început şi a continuat vreme de 30 de minute 11 la 11 jucători. Că despre prima repriză nu se poate acuza absolut nimic din punctul de vedere al arbitrajului (cel puţin nu pentru noi, timişorenii au ce reproşa! – vezi faultul lui Piccolo în marginea careului asupra lui Bărbuţ) şi că la pauză scorul era 0-1, absolut meritat de timişoreni. Nu arbitrul Dima l-a făcut pe Obiora să scape mingea pe sub picior la mijlocul terenului, la o fază care s-a rostogolit apoi la o palmă de bara porţii noastre. Apoi, nu arbitrul Dima l-a făcut pe Felgueiras să pună 2 paşi negândiţi în faţă, prilejuindu-i lui Szekely un gol absolut caraghios, dintr-o suită de 2 devieri. În fine, nimeni nu i-a făcut pe Cadu şi pe Piccolo să piardă mereu startul, să fie depăşiţi la fiecare contraatac de către acelaşi Szekely, un jucător ce o carieră întreagă s-a ridicat doar până la nivelul diviziei B. În balanţă punem prea puţin, doar două lovituri de cap, ale lui Ogbu şi Cadu, ambele exact pe direcţia lui Nuno Claro şi o rupere de ritm finalizată cu şut bun al lui Tade. Nu-i o discrepanţă?

Nu s-a văzut mai nimic, nici pe flancuri, nici în centru, acolo unde Ovidiu Petre al timişorenilor a fost de 2-3 ori mai bun decât orice mijlocaş la închidere pe care-l avem noi acum. Din nou, mereu centrări aruncate, la îngrămădeală, ruperi de ritm stricate cu pase pe zone mici, date prea lung sau prea tare şi o tonă de nesiguranţă defensivă. Ogbu, Maah şi Tade nu au cuplat deloc unul cu altul şi nici cu restul echipei, Voiculeţ îşi caută încă locul, caută eventual nişte panduri, pe flancuri doar Camora pare că ştie unde să urce, Velayos încă este la nivel de Braşov, iar Obiora, când nu greşeşte, are nevoie de 3-4 atingeri ca să facă o preluare simplă şi să dea mai departe mingea. Aşa nu merge, nu se întrevede absolut nimic, nu avem mişcare constantă în teren, proporţia în flancuri este mereu de un jucător de-al nostru la 2 adversari. Unde sunt cei care trebuie să strângă, să acopere unghiuri de pasă, să ofere soluţii, să FIE coechipieri? Câtă mişcare, câtă densitate e în teren? Să luăm de exemplu faza din minutul 5. Velayos pasează din dreapta în centru, către Obiora, cel care scapă mingea pe sub picior, prilejuind contraatacul. Cadu era la acel moment la 5 metri în acea zonă laterală şi, cu toate astea, nu fuge spre centru decât după ce Obiora deja pierduse mingea. Cele 2 secunde în care Cadu s-a odihnit pe călcâie şi nu a anticipat jocul au făcut ca atacantul timişorean să vină pe poartă 1 la 1 cu Piccolo. Exemple de acest gen găsiţi la aproape fiecare fază, fie ofensivă, fie defensivă. Oare când vom ajunge să avem măcar 4-5 jucători care să alerge simultan, în orice moment, indiferent de situaţie?

Asta a fost în prima repriză, dar a urmat altceva după pauză? Doar o frică inexplicabilă a timişorenilor de a ieşi la joc şi de a specula avantajul major numeric. Faptul că acest meci s-a terminat egal este o mare ruşine pentru ei. Cu 2 oameni în plus s-au pomenit egalaţi, iar cu 3 oameni timp de 10 minute n-au reuşit să ameninţe periculos poarta noastră. Asta arată nivelul şi aşteptările lor, dar demonstrează şi (in)capacitatea antrenorului. Se pare că singura şansă ca Velcea să câştige acest meci ar fi fost ca CFR-ul să mai aibă încă un eliminat şi să piardă astfel cu 0-3.

Ce-a fost după pauză la CFR? Fotbal, prea puţin, dar alergare cât încape, pentru a suplini oamenii în minus. Nu se poate vorbi despre indolenţa jucătorilor ceferişti, ci doar despre lipsa unui auto-control, despre neputinţă şi despre planuri tactice irealizabile. Golurile CFR-ului nu au venit din insistenţă în atac, ci au fost cadourile lui Nuno Claro şi ale zidului său de carton de la loviturile libere, care ba ieşea dezordonat la blocaj, ba nu sărea deloc. Golul 2, mai ales, este unul ridicol, cu Nuno Claro împăiat pe linie (aşa cum îl ştiam la faze de astea) şi cu Deac pasând (sau plasând) mingea în poartă, la nici 1 metru înălţime. Se poate spune că am avut mare noroc cu faptul că am revenit de două ori pe tabelă, în singurul mod care era posibil, că am salvat astfel un punct în condiţiile acestea pe care singuri ni le-am făcut groaznice. Situaţia aceasta de inferioritate numerică mi-a amintit de meciul cu Sparta Praga, din grupele Europa League, de acum 4 sezoane. Atunci am egalat la 2-2 şi, cu 2 oameni în minus, s-a forţat victoria cu orice preţ, pierzând însă în minutul 93. Erau alte vremuri, CFR-ul juca altceva, era chiar fotbal, înfrângerea aceea a fost una mai mult decât demnă. La acea vreme chiar s-a putut vorbi şi despre arbitraj. Acum? Scandal, declaraţii belicoase şi doar firmituri de asumare.

Discuţia despre acest meci nu trebuia să înceapă cu „Arbitrul Dima a făcut…”. Putea începe cu Felgueiras, vinovat pentru 2 goluri şi o eliminare. Primul gol l-a surprins, se mai întâmplă. La al doilea gol şi-a pierdut şi mai rău capul: a plecat val-vârtej să blocheze timişoreanul din marginea careului, fără să îşi calculeze deloc riscurile şi poziţia în teren. Pierduse duelul vitezei, dar era suficient să ajungă lângă minge şi să închidă astfel unghiurile, să oblige adversarul să facă preluare pe linia de fund a terenului şi să blocheze eventual după aceea. A faultat, a fost contact evident şi, apoi a protestat vehement, asigurându-şi astfel al doilea cartonaş. Poate că, având alt comportament, ar fi fost o şansă să scape măcar fără eliminare, fiindcă nu orice fault înseamnă automat cartonaş. Când un portar face două astfel de gafe, asigură în mare măsură eşecul. Nu trebuie pus Felgueiras la stâlpul infamiei, a greşit, nimeni nu e perfect, el rămâne oricum prima noastră opţiune pe post, dar trebuie recunoscute erorile şi discutat logic după un astfel de meci. Nu poţi să-i ascunzi pe Costea, Felgueiras şi Deac după Dima, pur şi simplu nu încap! La Costea nu cred că cineva poate vorbi despre eroare de arbitraj la al doilea galben. La primul, a lovit mingea înaintea fluierului arbitrului, deşi i se făcuse semn clar să aştepte. Poate a fost vreun fluier din tribună care a derutat, nu se ştie; important este că la astfel de faze se dă galben mai mereu (atunci când jucătorul nu mai are încă unul). Iar al doilea fault a fost evident, a fost şi alunecare şi duritate şi oprire a contraatacului. Cred că Florin Costea a realizat ce s-a întâmplat doar pe drumul spre vestiare şi a dat chiar şi el dreptate arbitrului. Cel mai grav mi se pare faultul lui Deac. Tocmai el ar trebui să ştie cel mai bine ce se întâmplă atunci când pui o piedică unui adversar, când acesta e în plină alergare, pe contraatac, fiindcă aşa a fost accidentat el anul trecut de către Sânmărtean. Lăsăm deoparte faptul că atunci vasluianul nu a fost eliminat, acolo ştie Porumboiu să ne explice ce şi cum, dar acum vorbim despre momentul acesta, despre faultul lui Deac. Timişoreanul Bărbuţ îl depăşise. Situaţia nu era de ultim apărător încât să se ia roşu direct la o astfel de fază, deci faultul putea fi făcut, profesionist. Se putea apela la o ţinere, la o tragere de tricou, încă era loc de aşa ceva. Deac însă a ridicat mult talpa, putea să accidenteze foarte grav adversarul prin felul în care l-a prins pe acesta. Nu era momentul la care arbitrul să ne înfunde cu încă un cartonaş roşu şi nici nu cred că urmărea asta, dar duritatea faultului lui Deac justifică total sancţiunea primită. Toate aceste eliminări sunt aşadar absolut logice, perfect încadrate în regulament şi, prin condiţiile lor, sunt şi în spiritul jocului. Da, arbitrii sunt, de regulă, mai miloşi atunci când ajung în situaţia de a da un al doilea cartonaş roşu (de al treilea nici nu mai vorbim!), dar fazele respective le forţau mâna, solicitau astfel de decizii. Nu cred sub nicio formă că Dima a venit chitit să taie şi să spânzure. A tolerat destule lucruri, poate doar la acest capitol avem să-i reproşăm că ar fi fost prea blând. Sunt 3 faze de care ne putem agăţa pentru această discuţie, cu Şeroni sărind la intimidare şi aterizând pe Felgueiras (acea fază se putea solda cu o accidentare urâtă pentru portarul nostru, fiindcă l-a prins cu piciorul în pământ; este faza la care Felgueiras a vrut să-şi facă singur dreptate şi a încasat primul cartonaş din seria sa). Apoi vorbim despre faultul lui Trandu asupra lui Maah, o talpă pusă pe călcâiul jucătorului nostru. La ambele faze timişorenii au primit însă galben, aceasta fiind unitatea de măsură a lui Dima, una normală, de înţeles. În fine, mai putem vorbi despre obstrucţia lui Scutaru, ca ultim apărător asupra lui Tade, cea la care însă şi atacantul nostru a căzut parcă prea repede. Cam atât ar fi în discuţie. Haideţi însă să vedem pentru ce au luat cartonaşe ai noştri: Tade, Felgueiras şi Piccolo au luat galben pentru proteste, cu sau fără temei. Lui Cadu i s-au tolerat nenumărate îmbrânceli cu adversarii şi chiar cu arbitru – nu cred că postura de căpitan serveşte ca o scutire la asemenea gesturi, putea lua galben sau chiar roşu fără probleme. Costea a luat galben pe o neatenţie, iar Rui Pedro pentru o simulare absolut greţoasă pentru care cred că ar trebui amendat de către club. Aşadar, înainte de a acuza ploaia de cartonaşe, ar trebui să admitem aceste lucruri, felul în care am forţat mâna arbitrului şi, de fapt, nesportivitatea de care echipa dă mereu dovadă atunci când se infiltrează un firicel de nervozitate, când nu ştie cum să câştige. Din nou ridic întrebarea: cine poate şi trebuie să domolească echipa în astfel de momente?

Singurul lucru bun pe care trebuie să-l remarc este tenacitatea cu care s-a luptat până la final şi felul în care echipa a rezistat chiar şi cu 3 oameni în minus, atunci când nu se mai putea face nici apărare pe 2 linii şi nici marcaj om la om. E mare minune că s-a rezistat astfel, la fel cum e de apreciat că şi la 1-2 şi cu 2 oameni în minus CFR-ul nu s-a dat bătut, a încercat să aducă măcar mingi în zona careului oaspeţilor. Faptul că avem forţa să împingem adversarul chiar şi în astfel de condiţii (sau că încă inspirăm frică) e un lucru care trebuie speculat, trebuie folosit din plin până ce ne vom pune la punct şi jocul. Încă sunt foarte multe de reparat în jocul nostru. Obiora nu poate fi o variantă viabilă, Rui Pedro sau Voiculeţ nu au soluţii, nu au cu cine să facă ruperi de ritm, pe dreapta Velayos deocamdată ar fi bun doar de rezervă, în atac lucrurile trebuie definite mai clar, care e atacantul central şi cine unde trebuie să joace, ce trebuie să facă, iar în apărarea centrală cred că e cazul să vedem ce poate şi Brandao – doar n-a fost adus degeaba. Suntem cam la nivelul unde ar fi trebuit să fim în al doilea sau al treilea meci din amicale, doar că acum totul e cu miză, totul contează. Unicul plus este că echipa pare a avea tonus fizic, la acest capitol nu se văd, deocamdată, probleme.

Ce urmează? Un prim meci greu, cu Vasluiul, o echipă pe care o văd în primele 3-4 din campionatul nostru ca valoare a lotului. Dacă aceste două egaluri de până acum reprezintă puncte importante pierdute cu nou-promovate, la Vaslui aş fi foarte mulţumit cu o remiză, dar, măcar să văd un joc consistent al nostru. E un prim test elocvent pentru puterea reală a echipei, mai ales că vom avea acum şi 3 absenţe importante, eliminaţii de ieri. După aceste două etape este ca şi cum am fi pornit în acest campionat cu puncte de penalizare. Recuperarea lor se poate face doar în meciurile directe cu echipele tari, dar, la acest moment, nu prea sunt motive să credem că acest lucru este realizabil. Poate este încă prea devreme pentru calcule, însă, pe de altă parte, nu e prea târziu pentru noi transferuri la echipă. În loc să acuzăm  arbitrii, fără motive forte şi fără roade, mai bine ar trebui să ne alarmăm serios şi să punem lucrurile urgent în ordine. Altfel, acest campionat se va încheia pentru noi încă înainte de a fi început.

Share This Article

Related News

IMPORTANT
A2 în vizită la A1, mergând pe A3…
Concordia Chiajna – CS Botoşani X2

About Author

albusibiu

La început a fost cuvântul... Apoi a inceput gâlceava!

(170) Readers Comments

  1. cfrclujole
    Sunday, 28 July, 2013 at 18:31

    Nici cu jucatori de top nu poti castiga impotriva arbitrilor.

    • albusibiu
      Sunday, 28 July, 2013 at 18:39

      La ultimul titlu, am castigat impotriva arbitrilor chiar si fara jucatori de top.

      • cfrclujole
        Sunday, 28 July, 2013 at 18:43

        Acum alta e...alinierea planetelor!...:)

      • ulise
        Sunday, 28 July, 2013 at 19:16

        Da, am castigat impotriva arbitrilor, dar alinierea planetelor a pornit pe ultima treime a campionatului. Din inertie si eroism si noroc am reusit sa depasim conditiile potrivnice. Cand alinierea palnetelor incepe din start de campionat, cand formula de echipa se cauta, precum si un nou stil de joc, e f greu. Si am zis demult, sa nu mai visam la titlu, chiar daca e an par. In conditii de aliniere a planetelor pana si un loc pe podium e un vis iluzoriu zic eu. Sa ne mai uitam la meciurile CFR-ului? Eventual fara sonor. Sau fara a pune suflet, caci rezultatele nu vor cele firesti. In rest, poate ar fi bine sa ne gasim alte preocupari. La valentele actuale, CFR nu va lasata sa spere la nimic. Iar pentru mai mult de-atat e nevoie fie de investitii mai serioase, fie de indulgenta planetelor. Dar ne-am mancat tratamentul corect avand infatuarea de a castige atatea trofee si de a face record de puncte in Champions League!

  2. Andrei Popa
    Sunday, 28 July, 2013 at 18:58

    Imi pare ca CFR se afla intr-unul din cele mai critice momente din istoria lui recenta. Si asta nu neaparat din cauza lipsei de bani, nici din cauza lipsei de valoare a jucatorilor, ci mai ales din cauza deficientelor de perspectiva a clubului si strategie a echipei. Oricat am fi de subiectivi, nu putem sa nu admiram acuratetea paselor adversarilor nostri: Timisoara, Pandurii, Vaslui, Petrolul, ca sa nu mai vorbim de Steaua, exista coerenta, exista fluenta in joc, exista scheme, exista automatisme. In loc sa se fi investit haotic intr-o adunatura de jucatori, din care poate poate unul va exploda si va fi vandut cu bani multi, trebuia sa se investeasca intr-un antrenor de mare calitate. Grigoras sau Pustai au facut si fac performanta cu loturi net inferioare, pentru ca au avut constanta si mai ales pentru ca au continuitate. Conducerea CFR face business si atat. Un business care aduce bani, intamplator aduce si performanta, dar nu aduce joc, nu aduce spectacol, nu aduce o idee de joc. De prea multa vreme CFR nu mai joaca nimic, din cauza amputarii frecvente a lotului, a lipsei oricarei concordante intre loc si antrenor, a lipsei de orizont sportiv. De unde si reactiile la fel de incoerente ale suporterilor. In zece ani, CFR a fidelizat un public strict pe performanta, dar nimic mai mult. Cred apoi ca exista carente mari in strategiile de comunicare ale clubului. Sunt convins ca inauntrul sau, clubul e bine organizat, dupa standarde europene, dar, cum spune si Albu, nu exista psiholog, e drept, dar nu exista nici un proiect clar mediatic, care sa permita contracararea mizeriilor din presa centrala. Ar fi nevoie de a regandi tot sistemul din jurul CFR. Si alte echipe au probleme financiare, dar au stiut sa se replieze pe punctele lor tari, pe un nucleu de jucatori, pe un antrenor, pe o identitate etc. Altfel, cred ca nici la mediocritate nu mai are sanse echipa. In ritmul ultimelor doua etape, va fi un noroc extraordinar sa scapam de la retrogradare.

    • Poli
      Sunday, 28 July, 2013 at 19:16

      foarte mare dreptate ai! proiectul cfr se apropie de sfarsit! in 2-3 ani vor ramane amintirie si tinichelele din vitrina! pacat.

      • albusibiu
        Sunday, 28 July, 2013 at 20:39

        Draga Poli, acest comentariul ti-l las. Celalalt va fi permis doar cand ai chef sa renunti la expresii de mahala. Pe aici avem minti si guri, nu ciocuri.

      • 7burg
        Sunday, 28 July, 2013 at 21:31

        Tu care versiune a Poli esti ? Nr 3, 5 sau 9 ...In ceea ce priveste CFR, noi avem proiecte de durata...Acuma avem si o Academie Internationala..deci mereu apare ceva care arata ca se lucreaza vazand in viitor..Noua echipa care se naste, e un nou mod de ajuca, e altceva decat am jucat in ultimii ani in Europa, nu poti face o echipa din mers...nici AS Monaco cu vedete de milioane aduse nu face mare lucru, Bayern a luat bataie in Supercupa...cand se schimba ceva, atunci dureaza...si cand o sa mearga sa vezi atunci ;) ...Mai vb in retur ;)

        • Cristi
          Sunday, 28 July, 2013 at 22:15

          Bun

        • Cristi
          Sunday, 28 July, 2013 at 22:15

          Bun exemplul cu Bayern!

        • horica
          Sunday, 28 July, 2013 at 23:06

          sa fim seriosi, am adus liberi de contract si gratis, fii mai realist

          • 7burg
            Monday, 29 July, 2013 at 14:33

            Liber de contract, gratis ? Chiar crezi ca toti acesti jucatori vin chiar gratis, pe nimic si noi le oferim un salariu de nimic ? Unii jucatori vor salarii mari, deci aici deja e o problema pt unele cluburi, apoi prima de instalare si ce o mai fii. Deci asa de gratis, 0 Euro, nu vine nimeni, e doar un cuvant scris de ziaristi care nu au habar de fotbal. Ce sume se invart exact, din pacat nici eu nu stiu. Dar un exemplu e Costea, care a primit 100.000 Euro prima de instalare si un salariu bunicel peste 100.000 de Euro pe an, din cele scrise de presa. Acuma gandeste la ceilalti jucatori adusi, care sunt mai valorosi decat olteanul. Daca tragi linie, atunci o sa vezi ca CFR e clubul care are cel mai mare buget pt a aduce jucatori, caci altfel nu pot zice, e vb de prima de instalare + salariu oferit. Iar Ogbu nu a venit gratis, conform transfermarkt era evaluat la 1 milion de Euro si mai avea contract inca un 1 an cu OHL, dar fiind in ultimu an, cred ca CFR o fi platit pe el 500.000 Euro, iar pana la ora asta cred ca e cel mai scump transfer in liga 1 + salariul oferit, care sigur e destul de mare pt liga 1.

        • CFR MS
          Tuesday, 30 July, 2013 at 11:34

          Despre ce proiect de dyrata vorbesti, cand un jucator care incepe sa joace este vandut a doua zi.

          • 7burg
            Tuesday, 30 July, 2013 at 13:25

            Despre ce jucator vb ?

  3. Bogdan Dobondi
    Sunday, 28 July, 2013 at 19:28

    Rareori se intampla, dar totusi se intampla, sa nu fiu de acord cu analizele tale. De data asta nu sunt de loc de acord cu analiza ta. Tot meciul am vazut cum s-a arbitrat dupa doua masuri. Ceea ce era fault pentru timisoreni nu era fault pentru noi. Poate nu jucam noi nu stiu ce, insa ieri n-am fost lasati de arbitru. Cand in mod repetat se da fault pentru timisioara in situatii in care tie nu ti s-a dat atunci cand tu ai fost faultat este normal sa nu mai poti sa-ti faci jocul. Si sa protestezi. Vezi la faza care a dus la primul cartonas galben lui Mario. Sa nu uitam ca multi dintre jucatorii nostri stiu foarte bine cum ne-a fost subtiat lotul anul trecut. E normal sa protesteze, fiind vorba de sanatatea lor. Oricum, Alex, stii foarte bine ca te aprieciez foarte mult. Doar ca de data asta nu prea sunt de acord cu analiza ta.

    • tegean
      Sunday, 28 July, 2013 at 19:34

      E vorba nu numai de sănătate ci şi de cariera şi veniturile necesare lor şi familiilor lor ca să nu mai vorbim că au avut destule exemple în echipă (cu speranţe ce s-au năruit).

    • albusibiu
      Sunday, 28 July, 2013 at 20:48

      Bogdan, daca tu spui ca n-am fost lasati sa jucam, spune-mi, te rog, ce parere ai despre prima repriza? Acolo numai de obstructionare din partea arbitrajului nu se poate vorbi. Hai sa evaluam asadar lucrurile cu masuri egale, atunci cand sunt masuri egale. Si, inca ceva: sa nu uitam ca si ai nostri au faultat chiar foarte dur: vezi Ogbu si Obiora.

      • Bogdan Dobondi
        Sunday, 28 July, 2013 at 22:24

        Alex, tin sa te contrazic. Tocmai in prima repriza s-a pus baza nerviilor. Si aici nu-i vorba de acele cartonase rosii ci de felul in care au fost judecate, diferential, fazele. Chestii care au rezultat in faul cand noi le-am comis au fost lasate cand ei le-au comis. Eu dupa 10 minute mi-am dat seama ca idiotul cu fluier fie ca a venit c-o tema, fie ca ne uraste. Nimeni nu poate judeca faze asemanatoarea atat de diferit. Iar chestiile astea, mici si subtile, au dus spre nervii pe care i-am vazut toti. Uite, nu-s deacord cu atatia nervi, mai ales ca se stie ca n-o s-avem arbitrii neutri in acest campionat, dar trebuie sa tinem cont si de asta cand judecam calitatea jocului. Sigur, nu inseamna ca daca arbitrajul era normal noi am fi jucat mai bine. Avem probleme in joc, asta-i clar, insa misiunea nu devine mai usoara cu un asemenea arbitraj. Inca o chestie, l-am urmarit in special pe Obiora in acest meci. Da, are nevoie de enspe mii de atingeri pana detine pe deplin controlul mingii. Dar de multe ori cand avea lapta cu fata spre poarta timisoreniilor n-avea cui sa-i paseze in fata. Efectiv, ai nostri din fata lui Obiora stateau ascunsi in spatele unui adversar. In situatia asta, pasele in spate sunt singura solutie pe langa bubuitul in fata. Din punctul meu de vedere, lipsa miscarii, lipsa demarcarii mijlocasiilor de constructie este miezul problemei la noi. Nimeni nu vine si intampina purtatorul de minge cand incepem un atac. Se tot paseaza intre fundasi, apoi o pasa in fata la Obiora si acolo stop. Nimeni din fata nu-i ofera alternative lui sau celorlati fundasi. Sunt convins ca de aia aratam atat de sterili.

    • horica
      Sunday, 28 July, 2013 at 23:09

      pana in minututl 30 am jucat 11 la 11 si ne conduceau cu 1-0...daca eram ceva forta aveam 2-0 pana in minutul 30 nu 0-1

  4. tegean
    Sunday, 28 July, 2013 at 19:28

    Cele 2 echipe au vrut să-şi adjudece cât mai multe puncte dar în rest n-aveau nimic de împărţit, declaraţiile premergătoare au fost decente, nu s-au plătit poliţe şi nici vreo încăierare n-a fost dar au fost un număr atât de mare / record de cartonaşe încât chiar fără a şti în ce condiţii s-au acordat, se poate ghici că arbitrul a fost unul de tri lulele.

    • adi
      Sunday, 28 July, 2013 at 20:05

      apropo de polite , cam tot meciul am vazut scantei intre nuno claro si cadu , cand erau in aceelasi perimetru , cel mai elocvent prin min 40 parca eram in sectorul 43 si i-am vazut cum isi adresau vb "frumoase " unul altuia ....chiar nu inteleg de ce

  5. caneto
    Sunday, 28 July, 2013 at 19:30

    Legat de arbitraj, chiar daca a avut acoperire regulamentara pentru toate deciziile luate, a fost unul foarte prost, slab, iritant. Un arbitru bun nu ajunge niciodata in situatia de a imparti 20 de cartonase intr-un meci. Si nu, Seroni nu a primit galben pentru faultul la Felgueiras, in prima faza arbitrul nici n-a fluierat nimic, doar dupa ce i-a vazut intinsi pe jos pe amandoi (poate i-a soptit ceva tusierul), ci pentru cearta ulterioara cu Felgueiras, de-aia i-a sarit tandara la al nostru. Daca acorda fault la portar si galben in prima faza, Felgueiras ramanea curat si nu-si pierdea capu' nici la a doua faza (era iritat rau dinainte), cea care a dus la penalty. Dar, intr-adevar, nu piticania a fost principalul vinovat, trebuie sa mute ceva Rednic in organizarea jocului, n-avem nicio sansa, in fata nimanui, cu o asemenea posesie sterila, fara pic de imaginatie, cum a fost prima jumatate de ora sau meciul de la Botosani.

    • lengyel_attila
      Sunday, 28 July, 2013 at 22:36

      ai perfecta dreptate,piticania este singurul responsabil,de la o posta s-a vazut intentia de fault agresiv asupra portarului ,la care arbitrul nu fluiera nimic,de unde reactia nervoasa a lui Felghe.Poate sint mai intolerant,dar va spun sincer ca pe vremea noastra ,nici un arbitru nu isi permitea asa ceva in groapa.Lasati obiectivismul asta dus la superlativ,am fost tocati si furati in ultimul hal,iar daca staful nu v-a reactiona violent,trendul v-a continua.Pina Deaconu este la butoane nu avem nici o sansa.Albule iar esti subiectiv,Cadu este alaturi de Muresan,Kone ,Dani,Culio,jucatori emblematici pt Cfr,fara de care nu s-ar fii cistigat nici un trofeu de-a lungul anilor,nu exista nici o postare a ta fara intepaturi total gratuite la adresa capitanului nostru.Lucrurile se vor regla din mers,acum sintem tocati la comanda lui Porumboiu,si a Stelei.Pina la urma o sa avem o echipa bunicica in divizia A,pe la mijlocul clasamentului si asta conteaza,onor publicul trebuie sa se obisnueasca ca perioada trofeurilor a trecut .

      • albusibiu
        Sunday, 28 July, 2013 at 23:08

        Attila, hai s-o luam pe rand. In primul rand, caneto spune ca "nu piticania e responsabil", iar tu spui "ai dreptate, piticania e singurul responsabil". Mi-a scapat mie ceva din deductie sau tie? Oare nu e la fel si in cazul lui Cadu, cel despre care spui ca-l intep constant, la fiecare articol? Fac asta, evident, gratuit, fiindca, nu-i asa, vedem foarte bine cum Cadu joaca impecabil, nu? Chiar in articolul trecut mentionam ceva despre statutul de legenda a CFR-ului cuvenit lui Cadu, deci am recunoscut si eu rolul sau de emblema (de parca n-ar fi evident), dar tin sa-ti atrag atentia ca locul emblemelor este rareori pe teren si mai mult in paginile de istorie ale clubului.

      • tegean
        Sunday, 28 July, 2013 at 23:20

        Pe vremea Dvs. ,,pisicolog,, erau spectatorii (,,luptă,luptă CFR,,) ce umpleau tribunele.

      • Retardila
        Monday, 29 July, 2013 at 07:47

        Attila, ai perfecta dreptate cu faultul la portar.....Nu mai stiu cine (Laji bacsi, Bandi bacsi sau Petru Emil?) ne invatau ceva de genul: daca iesi la o centrare si iti dai seama ca nu ajungi la minge, loveste-te "neintentionat" de un adversar. In marea majoritate a cazurilor iesea un fault la portar, ca portarul era protejat ca la baschet in careu!!!

  6. daniaania
    Sunday, 28 July, 2013 at 19:55

    vorba lui Nicolaescu.".Ne-au ciuruit, un fleac"..trebuieste sa ne luam Revansa in fata tuturor sa vada ca suntem the best!! Ai dreptate cand spui ca trebuie un psiholog la echipa..antrenorul trebuie sa faca asta..sa-i motiveze, sa le spuna ce stie mai bine..iar asta vom vedea in meciurile urmatoare..totul dupa opinia mea, tine de antrenor.

  7. adi
    Sunday, 28 July, 2013 at 20:02

    Felicitari inca o data pentru articol citesc de fiecare data analiza ta dupa meciuri , ca de obicei ai dreptate si de data asta....avem o echipa de toata sila,declaratiile lui Muresan sunt de toata jena , in loc sa ne recunoastem greselile dam vina pe altii.Imi vine sa plang dupa Muresan (jucatorul) cand vad ce "perla" de jucator avem la mijloc pus sa ii tina locul (obiora)...cat despre Costea e un nesimtit care nu avea ce cauta la noi la echipa, a jucat in amicale pana sa vazut cu contractu in buzunar dupa aia..hodina ca si multi altii ce ii avem in lot, e un fel de pensiune clubul nostru in ultimul timp ,se mananca bine , traiul e bun ....imi venea sa ii arunc cu ceva in cap daca puteam cand am vazut cum si-a batut joc de mine si de multi altii din tribuna care au platit un bilet sa vina sa vada un spectacol , ca la aia ne asteptam , cand colo vin sa il vad pe lebenitzaru de Costea cum paraseste terenul in min 20(ca mai multe minute oricum nu poate juca) , ar trebui amendat drastic pana la urma , totul a inceput de la eliminarea lui , nervii ,schimbarea tacticii sa zicem( de la dorinta unei victorii , la gandul ca e bun si un egal in 10 oameni).Incep sa ma obisnuiesc cu ideea locului in clasament unde suntem acuma ca mai sus eu zic sa nu cutezam sa gandim ca ne dezamagim singuri, despre titlu o gluma proasta facuta de Muresan , nici Nostradamus daca vine si imi zice ca luam anu asta nu il cred, daca bne am vazut nici Paszkany nu era la meci aseara ,declaratii din partea lui niet,eu cred ca incet incet isi pregateste iesirea din scena patronajului , nu mai e profitabil , ca sa ajungi la ciolan (grupele champons league) trebuie investitie ori din ce simt eu , si-a umplut portmoneu in ultimii ani si probabil se pregateste de investitii mult mai profitabile.Cat despre mine dezamagit profund de ce inseamna CFR sezonul asta , dar cum zice cineva sa speram ....ca ea moare ultima !!!! hai CFR !!!

    • albusibiu
      Sunday, 28 July, 2013 at 20:52

      Eu ii inteleg si pe Costea si pe Felgueiras (ei au gresit cam cel mai grav ieri) si nu am sa-i pun la zid mai mult decat sa observ obiectiv (zic eu) ce au facut. Se intampla sa te ia valul si sa comiti astfel de erori, cu toata valoarea si experienta de jucator. Eu cred in Costea, cred ca daca va fi sa nu se reaccidenteze va deveni jucatorul nostru esential in acest sezon. Nu cred ca ceea ce ne-a aratat in amicale a fost o intamplare.

  8. 7burg
    Sunday, 28 July, 2013 at 20:02

    Ma bucur ca MR e realist si sper ca problemele pe care le-a spus la conferinta de presa, sa le abordeze si sa le discute cu jucatorii. Oricum acest joc e un plus mare fata de prima etapa. A existat miscare, dorinta, uneori prea multa si fara a gandii. Din pacate sunt multi jucatori noi, iar la capitolul omogenitate stam prost, dar progresam, nu exista inca trasee, iar altii sunt limitati. La Poli s-au vazut trasee si multe din atacuri au fost facute din pase din prima, totul foarte rapid, fara opriri aiurea...iar fundasii nostri centrali lenti au fost depasiti uneori... Cartonasele date au fost corecte : Costea, Mario, Deac - nu gandesti, plateste echipa... Nu trebuie sa ne uitam mereu la arbitru. Cartonasele luat pt proteste mi se par prostesti..La sfarsitul meciului i se face referat si cu asta basta...Poti castiga ceva prin proteste ? Nimic...doar un cartonas galben...Tu joci si ii lasi pe alti sa-si faca treaba. La fel de stupid mi se pare si cersitul, cam cum face Rui Pedro mereu in fiecare meci. Joaca fotbal si lasa arbitrul sa-si faca treaba.... Min 2 - Maah semnalizat gresit, un offside la limita... putea fi gol ;) Obiora chiar daca nu e mijlocasul defensiv dorit, el e singurul mijlocas central care face faza defensiva si e prezent peste tot..a alergat foarte mult. E pregatit fizic 100% si nu vad pe altcineva pregatit fizic sa-i ia locul acuma. Are probleme la centrari, ori da mingea pe spate, ori sare pe langa, e catastrofa aici, are probleme uneori la preluari si la a da pase exacte... Voiculet mai mult a facut faza ofensiva. E foarte tehnic, se vad pasele lui exacte si preluarile, dar e nepregatit fizic. Un alt jucator care m-a impresionat prin efort, a fost Maah, a alergat foarte mult si s-a batut pt fiecare minge. La cum a jucat in acest meci, ar trebui sa raman titular pe postul de mijlocas dreapta. Ogbu e un atacant tehnic, iar Tade un luptator..Sa speram ca in urmatoarele saptamani, luni sa incepem sa vedem trasee si combinatii mai multe intre mijlocasi si atacanti, si chiar intre atacanti. Pana acuma s-a vazut o perfectionare..sa speram ca evoluam spre ceea ce ne dorim cu totii, un fotbal frumos. E greu, dar altceva nu exista, asta e drumul cel bun, iar de pe azi pe maine nu poti face sa mearga o echipa noua perfect...Hai CFR!!

  9. ceferist
    Sunday, 28 July, 2013 at 20:20

    Felicitari pt. comentarii, juste si la obiect. Un meci al neputintzei, se intrevede un campionat de sacrificiu, fara investitzii si sperante realiste, adica justificate. Antrenorii lucreaza totusi cu materialul aflat la dispozitzie, cu alde ,,Piccoli'' si alte mari talente mondiale, :) nu joaca FIFA 2013 cu marionete. Nu avem nevoie nici de ajutoare de la arbitraje. N-am chef sa-mi pierd 4 ore din weekend sa vad cum ne imping altzii de la spate/ sau invers cum ne trimit la cabine sa ne racorim... sa ne sature de fotbalul pe care l-am uitat. Oricate iluzii ar raspandi conducerea in presa sau in mentalul colectiv al suporterilor, s-a vazut clar ca nu se poate mai mult. Lotul actual al CFR-ului duce o lipsa de valoare individuala si de omogenitate in joc. La partea psihica, dupa cum speculezi tu, nu stiu ce sa spun. Moralul e adus de rezultatele obtzinute lejer, acestea dau incredere reala de sine si de grup. Restul e can-can (vrajeala scuzelor invitabile de post-meci pe care le inghitzim de mici copii). CFR-ului modern, acest fals ,,brand'' al LOOK TV ii doresc un lucru... sa dispara cat mai rapid din peisaj, chiar de vom retrograda. Inca 1 meci amar, jenant, specific CFR-ului modern, o partida frustranta, de obida si sila. Una ce aprinde fanii ca un foc de paie, cateva minute, pentru a bombani tot restul campionatului ca si-au facut abonament. Citez din glasurile tribunei. Un stadion care blestema proasta inspiratzie de se fi prezentat la stadion. Gratuitatzi la bilete si tot degeaba... lumea daca nu vede fotbal-spectacol , nu itzi vine, nene. Oameni ce o ,,sterg'' rapid in minutul 88, sa evite aglomeratzia, sau altzii ce spera la scandaluri si la batai cu ,,brigada galbena'' cu FRF si poate cu regulamentul jocului de fotbal. Ceea ce putea fi o sarbatoare a fost un circ al anonimatului sportiv. Fotbal? Nici vorba, 'nema.

  10. tegean
    Sunday, 28 July, 2013 at 20:48

    Performanţele-Tinichelele din vitrină şi amintirile (sportivilor şi spectatorilor) sunt răsplata sportivilor, restul sunt deşărtăciuni.

  11. nea_Silica_MS
    Sunday, 28 July, 2013 at 21:42

    Nu vreau să pun la îndoială priceperea domnului Rednic. Echipa are, din păcate şira spinării ruptă. Cei doi apărători centrali sunt depăşiţi (scuze: îmbătrâniţi), ne lipsesc imens Mureşan şi Bouba Sare, ca şi Ivo Pinto, Alberto, Aguirre. Este uşor de înţeles că Rednic n-a avut timp să-i integreze pe cei mulţi, veniţi unul câte unul, e clar că jucătorii nu se găsesc, nu există trasee, un-doiuri, scheme, nu merge nimic. De aici chinul jucătorilor, nervozitatea excesivă (şi sunt forţaţi să aibă rezultate, dar cum?). Depinde deci exclusiv de antrenor (sprijinit bineînţeles de echipa tehnică, ajutată de psihologi). Şi n-ar strica nici înţelegerea conducerii: vă rugăm, nu mai puneţi jucătorii în situaţii fără ieşire, e nevoie de timp şi înţelegere, echipa va creşte, sper.

  12. Vass Bela
    Sunday, 28 July, 2013 at 21:44

    N-am citit decat o data analiza coracta facuta de Albu, si poate mi-a scapat, dar hentul clar in careu al tms n-a fost mentionat . Dar asta s-a intamplat dupa ce nu s-a dat penalty la faultul clar facut de Piccolo . Fiind de acord cu toata analiza, nu-mi ramane decat sa repet nedumeririle privindu-i pe Brandao, Djocovic si Voiculet, adica primul nu este nici macar rezerva fiind inca accidentat, al doilea a fost descris de IM ca solutie ideala la mijloc , dar se vede ca pe Rednic nu l-a convins, nejucand nici macar 1 min, iar ultimul, solutie de schimb ideala pt Pandurii ( rezerva la ei cu salar maricel, deci nici o pierdere, prin readucerea lui Nicoara rezolvarea postului de extrema stanga, si chiar incasarea de 200 mii euro, deci afacere super ! ) si bun pe hartie pt noi . Poate ma si ne lamureste cineva cu nedumeririle prezentate, altele, cum e Obiorah sau Velajos, le explicati f.bine si voi .

  13. Anonim
    Sunday, 28 July, 2013 at 21:45

    Asa suntem noi, buni la gasit scuze. Niciodata nu e vina noastra. Pentru cei care chiar cred, e ok gandirea asta, dar trebuie sa fie al dracu de greu sa le faci pe toate bine tot timpu. Felicitari pentru postare!

  14. kiruj
    Sunday, 28 July, 2013 at 21:49

    Click aici pentru note!

  15. kiruj
    Sunday, 28 July, 2013 at 23:05

    Salutare, prieteni ! Analiza lui Alex, în general corectă, cel puţin faţă de ce am citit despre acest meci. Nu am văzut meciul, acum am dat de ceva rezumat-video, dar n-are niciun sens să vorbim pe rezumate (e ca şi când faci achiziţii pe DVD-uri...). Aş dezvolta puţin observaţiile lui "ceferist" (mai sus), pentru că la un moment dat trebuie să ne privim în oglindă şi să spunem lucrurilor pe nume. Analiza lui Albu este -probabil- corectă (în privinţa arbitrilor ]n mod cert are dreptate : am ajuns chiar aşa de fraieri -noi, cei cu 10 puncte CL, cu 3 titluri, etc.- să ne scoată din sărite un oarecare Dima?) , dar se cam rezumă doar la meciul de ieri. Eu vreau să spun altceva, de care am mai vorbit de câteva ori : fenomenul "Algernon" (D.Keyes). Asistăm (de fapt am asistat) la un urcuş incredibil al unei echipe din div.C în CL doar în câţiva ani, s-au sărit etape normale de dezvoltare / de adaptare la mediul înconjurător, iar acest lucru a fost posibil prin aplicarea unei strategii PERFECTE (ca eficienţă), dar şi VULNERABILE (în plan emotiv şi uman). "Ciclurile" de producţie cu vârfuri din doi în doi ani sună bine pe hârtie, dar în realitate apar rateuri la un moment dat : un Felghe cam frustrat că n-a prins "naveta" occidentală în ianuarie-2013, etc. Cât timp această echipă va fi concepută de "părinţi" doar ca o afacere (sau , şi mai rău, ca o jucărie), noi vom fi reduşi aici la o masă de fraieri strict necesară în peisaj...Doresc sincer să greşesc, dar se văd nişte efecte colaterale din ce în ce mai evidente : tribune goale, suporteri (fani/tribunişti) setaţi doar pe performanţă...Ca tabloul să fie complet, vine MR cu acest 4-4-2 care -deocamdată- nu i se potriveşte CFR-ului actual (având în gene arta contratacului), în mod evident ideile acestui sistem de joc nu se regăsesc nici măcar la nivel de "rezumat" în jocul echipei...Mă rog, îmi menţin părerea că o primă părere mai avizată se poate formula doar după meciul cu Steaua, dar dacă nu vorbim despre traume mai vechi şi mai adânci, nu avem nicio şansă să ne menţinem ca şi echipă de fotbal, poate doar ca şi firmă de reciclare deşeuri...HAI CFR !!!

    • ceferist
      Monday, 29 July, 2013 at 02:50

      Va dau de 1000 de ori dreptate, stimate d-le. Atata timp cat suntem extensii la business-ul altora.... e trist. Suntem clientzii jucariei (stricate) a lui Arpi, suntem pixeli mortzi in transmisiile TV. Aplaudaci de serviciu. Moca. CFR-ul de acuma e un mariaj chinuit intre o afacere privata si un public....public. Mai bine inchid portzile si isi vad de planul de a face avere. Trust de fotbal si milioane de la UEFA. Nici o problema. Pozitiv pt. mediul de afaceri clujean, e OK. Daca la inceput (1994 pt. mine) era atractiv fotbalul de sambata si era faina ideea de club mic - azi astea s-au cam rasuflat. S-a dus luna de miere, si performantzele efemere. Ma distreaza faptul ca salatierele alea pentru care unii isi umfla foalele cu mandrie, de parca ei au le-au realizat - ei, spectatorii) oalele alea sunt de domeniul trecutului. Performantze oricum. I-as intreba pe domnii respectivi daca titlurile au castigat deplin respectul comunitatzii microbistice. Traim din nostalgia paselor lui Peralta, zbaterile lui Oncica, finalizarile lui A. Anca. Istoria recenta. La nivel inferior ca divizie, recunosc, ... dar era fotbal. Am ajuns din oameni in ,,C'' in Champions... Pigs. Sustzin Fotbal Clubul CFR din cartierul Gruia, (FC 7 strazi, daca vretzi asa ) nu insa societatea comerciala 1907. 1907 ce? Basme scanate din ziarele de epoca de angajatzii X? Sa fim seriosi. Majoritatea nu stiu nici macar de la ce vine KVSC.... nu, nu vine de la galerie. Parca si nea' Nicu se ocupa cu pomparea trecutului, si la ce bun? 1907 ce ? 1907 miliarde de dolari profit ? 1907 milioane de vizionari pe net, 1907 mailuri de felicitare de la sir Blatter, (se mai numesc si ROBOT SPAMs)? ,,1907'' e o mare firma pe profit din Cluj Napoca, bravo ei. Poate ne lanseaza Arpi la bursa, tipareste actziuni, planteaza reclame uriase in tribune, ne pune si pe tarabe la Oser. Ne lanseaza si ''pe centura'' la meciurile din Champions Pigs. Fara fotbal, fara spectacol, cum e? Asa-i ca-i nasol, trist ? Adevarul doare cel mai tare - am ramas niste simpli beneficiari de vouchere UPC, figurantzi, mase de gura-casca, - vom fi umilitzi saptamana de saptamana prin lipsa jocului de fotbal. Spectacol se face cand stapanesti jocul si domini adversarul cu elegantza, cu fair play, ii dai lectzii, pe teren, ca un gentleman. CFR Cluj a pierdut respectul microbistului neutru. Cine dracu se mai uita la noi ?! ..........tre' sa fi masochist, crescut fanatic pro-1907 de mic - sau sa ai gusturi discutabile. Ma refer aici strict jocurile noastre din Liga 1. Toata lumea stie ca titlurile Ligii 1 is aranjate, bine, bine.... dar macar sa o faca cu stil. Pai ajungemi sa belim ochii la stelutze........de dorul sportului rege? Mi-e greatza de varianta asta, nu insa si de fotbalul de calitate. Un slogan al ultrasilor ( unde s-au ascuns ? ....vezi stadionul gol-golutz) sta scris cu spray pe un zid al stadionului din Gruia - ,,Sustzinetzi echipa locala''. Echipa de fotbal sau aia manageriala ?

      • xixoka
        Tuesday, 30 July, 2013 at 00:31

        1907 - primul antrenament oficial al clubului(C) sportiv(S) feroviar(V) din Napoca(K); sau nu? link

  16. Cfr_Atlanta
    Sunday, 28 July, 2013 at 23:07

    Dupa o campanie de achizitii in care s-au cheltuit mai putin de un milion , ce sa ne asteptam? Nu arbitrul a fost de vina. Avem jucatori slabi, nu avem mijloc. Nu avem doi mijlocasi care sa faca jocul. Si asta merge de cand a plecat Culio sau Peralta. A mai plecat si Muresan. Nu inteleg ce ne face sa speram la titlu.Au plecat niste jucatori slabi, au venit jucatori la fel de slabi. Am terminat sezonul trecut pe 8. Ce ne face sa credem ca rerminam mai sus anul asta? Cred ca avem asteptari prea ridicate..... Poate ar fi cazul ca doctorul Muresan sa isi dea demisiq si sa se aduca un manager din Germania , Franta sau Spania. Cred ca incet incet tre sa ne obijnuim cu idea ca ce a fost frumos a trecut. Hai Cfr!

    • horica
      Sunday, 28 July, 2013 at 23:19

      comentariu realist...cand aduci jucatori gratis si liberi de contract e absurd sa te astepti la minuni..... jucatorii valorosi nu ajung NICIODATA liberi de contract si nici nu se transfera GRATIS de la o echipa la alta..... Daca aveam o campanie de achizitii de 3-4 milioane de euro era suficient sa castigam titlul la pas tinand cont de valoarea campionatului national

      • tegean
        Monday, 29 July, 2013 at 00:53

        De ce să ne calicim ? 5 milioane, nici un ban mai puţin.

        • fotbalfan
          Monday, 29 July, 2013 at 09:20

          ceeeee? noi suntem CFR! fara 6 nu discutam!!!!!!

      • dan dan
        Monday, 29 July, 2013 at 09:53

        Horica, trebuia scris cu litere mari " DACA...... ERA SUFICIENT...", asa poate iti intelegeau altii ideea... Pentru unii, orice cifra e luata ca un atac direct la conducere si un atentat la averea lui Arpy...

        • tegean
          Monday, 29 July, 2013 at 11:04

          ,,Dacă aveam 3-4 milioane de euro pt. o campanie de achiziţii,, = campania de achiziţii ar fi lipsit doar în al 2-lea rând, lipsa banilor pt. acest scop fiind în primul rând....,,Daca aveam o campanie de achizitii de 3-4 milioane de euro,, = deşi avem (au, s-...ar găsi) bani pt. transferuri şi salarii, totuşi nu s-au făcut achiziţii nici măcar de 3-4 milioane euro ... Să ne amintim de Renan, Shogou şi...Traore şi să fim optimişti şi un picuţ răbdători, inclusiv cu cei care au fost şi anul trecut în echipă (mai ales dacă-l luăm ca unitate de măsură pe Hora).

          • dan dan
            Monday, 29 July, 2013 at 11:26

            eu optez pentru varianta 2.... si daca e sa ne amintim de unii, sa ne amintim si de nivelul pe care il aveau coechipierii lor, asta dandu-le sansa sa isi demonstreze calitatile si sa creasca in joc...

            • tegean
              Monday, 29 July, 2013 at 11:50

              mă rezum la a Vă da dreptate, adăugând, totuşi, că ciclul de rotaţie a jucătorilor e prea scurt şi că, în acest context, criticata apărare a devenit reperul / punctul fix-stabil al echipei; acest an nu avea cum să nu fie dificil, având în vedere (aşa cum s-a mai spus) plecarea masivă de jucători, impusă de schimbarea (alinierea la posibilităţile României,CFR-ului) grilei de salarizare la echipă

    • tegean
      Monday, 29 July, 2013 at 13:41

      managerul din Germania,Franţa,Spania va spune: vreţi să vă fac îngheţată din rahat? se poate face dar trebuie să-mi aduceţi lapte, ouă,glucoză,zahăr şi multă...ciocolată

  17. halley
    Sunday, 28 July, 2013 at 23:47

    Fundasii centrali au fost lenti si anul trecut, doar ca atunci am jucat intr-un alt sistem, cu doi mijlocasi la inchidere, iar sarcina fundasilor era mai usoara. Momentan echipa atata poate, dar in toata mizeria asta generata de arbitru, exista si cateva aspecte pozitive. Felghe va lua o pauza, iar daca prinde o zi buna Stancioiu poate il mai lasa Rednic inca cateva etape pe banca, poate isi revine. Pe flancul stang vom testa poate formula consacrata, Sepsi-Camora, si tare ma tem ca vom fi mult mai eficienti. Vor aparea cu siguranta jucatori noi, care n-au reusit inca sa prinda echipa. Sunt multe probleme care trebuie corectate, dar echipa este in crestere. Etapa viitoare la Vaslui vom reusi prima victorie ! Hai ca se poate, fortza CFR !

    • canad
      Monday, 29 July, 2013 at 01:31

      halley-mesi ca m-ai facut sa zambesc((nu imi imaginam asa ceva citind articolul si postarile ) Nu avem mentalitate de club stabil-nu avem nici psiholog. Pe cine mira? ok.Dar cineva care sa vina cu niste reguli:ex:jucatorii nu au voie sa reactioneze la deciziile arbitrului-ar trebui sa fie una din cele 10 porunci.Eu cred ca avem jucatori bunicei care pot lua titlul dar ei trebuie sa joace pentru echipa, sa nu fie individuali. Pentru mine Costea ramane suspectul no1, Cadu e inca bun dar lenes, Maah individual, Picolo comod, iar Deac si Hora ar trebui sa faca si antrenamente mintale nu doar fizice. Succes cu Vaslui. Tare mi-e ca televiziunea trece pe primul loc si fotbalul pe locul 3.

  18. FLORINACCIO SM
    Monday, 29 July, 2013 at 01:02

    Tribunisti, numai eu si cu Vass Bela am vazut penalty, in cea de-a doua repriza, la hentul evident din mijlocul careului timisorean? Numai mie mi s-a parut ca Maah scapase spre un gol aproape sigur in minutul 2, dar ca a fost oprit in mod eronat de asistent? Recunosc, aici n-am reusit sa vad reluarea, asa ca s-ar putea sa gresesc. // In plus, vreau sa facem un mic si usor exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca la faza la care Tade a scapat pe contraatac ar fi fost Szekely sau Barbut, iar in locul fundasului banatean, Cadu sau Piccolo. Va intreb: am fi scapat noi fara a se dicta fault impotriva CFR-ului si fara cel putin un galben aratat stopperului nostru? // Dupa meci, pana destul de tarziu in noapte, am analizat cu fratele meu absolut toate fazele litigioase din meci. Am facut chiar un mic pariu: caruia dintre noi ii va da dreptate cronica lui Albu (in a carui onestitate credeam amandoi)? :) Cu privire la cele trei eliminari, am pierdut fara drept de apel! :( Albusibiu s-a dovedit exact la fel de ''obiectiv'' ca tgv-ul, de parca l-ar fi plagiat. :) Eu va intreb insa: daca Fl.Costea ar fi avut mai intai galbenul de la fault si-abia mai pe urma lovitura aceea libera pe care a executat-o cu cateva fractiuni mai devreme decat si-ar fi dorit Dima, oare un arbitru cinstit ar fi dat al doilea galben? La fel si in cazul lui Felgueiras, daca greselile portarului nostru ar fi avut cealalta ordine (mai intai faultul si pe urma protestele alea prostesti), oare ar fi primit si el o eliminare? Ma tem ca nu. Eu stiu ca intr-o vreme, in emisiunea aceea a lui Vochin, auzeam intruna refrenul: ''arbitrul trebuie sa judece si-n spiritul jocului, nu doar in litera regulamentului''. Cel mai mare formator al arbitrilor romani spunea odata ca ''din doua jumatati de penalty dictezi 11 m. daca esti cinstit''. Daca-i asa, atunci nu putem aplica ''teza'' sa si la meciul nostru? Sa spunem ca FL.Costea si Felgueiras au fost eliminati (eu nu incetez sa sustin ca destul de usor) pana la urma. Un arbitru 100% corect, sau macar unul cat de cat inteligent, ar fi dictat insa rosu si a treia oara, la Deac ? Eu cred ca nu. Iar unul care ar fi tinut cont de sfatul pe care l-am citat mai sus, cred ca s-ar fi gandit nu de doua ori, de noua ori, pana sa-l elimine pe oricare dintre cei trei. Nu-mi plac deloc discutiile in care noi vedem mereu conspiratii -te miri unde- impotriva noastra. Dar mie mi-e aproape clar ca sambata seara arbitrul asta tulcean a venit cu tema clara impotriva noastra si ca ne asteapta un arbitraj la fel de potrivnic si la Vaslui, dar si pe National Arena, pana cand CFR-ul va fi scoasa din lupta pentru titlu. Poate ca destui dintre voi veti considera ca sunt prea subiectiv. Eu insa tot voi continua sa cred ca fluierasul asta a avut un dinte impotriva noastra, sau macar teama de a nu fi etichetat cumva ca fiind noul arbitru de casa al CFR-ului. OARE CE AR FI SPUS AZI MITICII (SAU POATE CHIAR SI DESTUI DINTRE NOI, MACAR IN SINEA NOASTRA) DACA POLI AVEA 3 ELIMINATI, PLUS FAZELE LITIGIOASE PE CARE VI LE-AM AMINTIT LA INCEPUT? Va las sa apreciati fiecare dintre voi. // PS: Cele spuse de mine mai sus nu-i absolva insa cu nimic pe fotbalistii nostri de nenumaratele prostii si naivitati de care au dat dovada sambata. Cred insa ca adevarata forta a CFR-ului se va vedea abia incepand cu meciul de la Vaslui, pentru ca echipa nu e nici pe departe atat de slaba pe cum o vad unii. HAI DRAGA CFR!

    • albusibiu
      Monday, 29 July, 2013 at 10:16

      Florinaccio, de multe ori se judeca in spiritul jocului. Intr-adevar, cartonasele au greutati diferite, functie de momentul jocului. Stim foarte bine, de regula la final de meci se dau mai multe decat la inceput, la fel, primul cartonas se acorda mai usor decat al doilea. DAR... In momentul in care un jucator are galben, adica stie ca "a fost avertizat", isi dramuieste putin reactiile. Intr-adevar, daca s-ar fi intamplat in ordine inversa faptele, nici Costea si nici Felgueiras nu cred ca ar fi fost eliminati, dar asa nu cred ca era chip pentru arbitru sa evite al doilea galben. Era mult mai simplu sa se abtina jucatorii nostri de la anumite gesturi, nu sa stam si sa asteptam iertarea arbitrului. Iar la Deac, spun inca o data, ceea ce a facut Ciprian este foarte urat si cu pericol major pentru adversar. Voia sa faulteze, putea sa gaseasca o mie de alte moduri, doar de galben. Daca ii prindea la intrarea asta glezna adversarului (si n-a fost deloc departe) timisoreanul nu se mai ridica de pe gazon, ii termina cariera. Continui sa cred ca arbitru nu a venit cu tema data, a fost suficient de echilibrat (mai ales in prima repriza) si ca nervii nostri s-au nascut din neputinta. Ce ar fi zis miticii daca se intamplau lucrurile pe dos? Este exact ce ar fi zis daca arbitru era echidistant si noi am fi castigat urat cu un 1-0. Deja e un bruiaj constant si insignifiant ce zic miticii, se descalifica ei suficient in aceasta perioada cu "stiri sportive" despre Becali.

  19. gica10
    Monday, 29 July, 2013 at 01:45

    Anul trecut(in ciuda rezultatelor mari din LC) erau "tribunisti" nemultumiti de jocul de contraatac adoptat de Ando.Remarcam atunci ca totul porneste de la fundasii centrali care sunt lenti si o data cu urcarea lor vom avea probleme la fiecare contraatac al adversarilor.Ei au calitati(dovada jocurile de anul trecut cu echipe mari) dar schimbarea sistemului ai prejudiciaza.Unde mai pui ca si Camora sta prost la capitolul viteza........ieri cred ca fundasul nostru stang a fost tare nesigur si lipsit de incredere si mijloace.Acum imprumutul lui Edimar imi pare neavenit, iar dublura lui Camora(Sepsi)la fel de impotenta pe faza ofensiva.Oricum aportul ofensiv a lui Camora a fost zero. Ca sa poti sa vindeci o afectiune trebuie sa dai un diagnostic corect.Dupa partida cu cei de la Recas nu poti sa-l ataci pe Cadu,eventual poti sa remarci sacrificiul si abnegatia lui.Picolo are probleme cu viteza ,dar cand A1 va avea solutii il va pune pe banca atat pe Cadu cat si pe italian. Cat despre Obiora am remarcat greseala lui la prima ocazie a adversarilor.In rest a facut un joc defensiv remarcabil(in conditiile inferioritatilor multiple).Obiora este defensiv si nu cel care trebuie sa construiasca.Tocmai cand a vrut sa fie "creator" a comis-o!Problema mare a venit de la cei ofensivi care n-au avut ruperi de ritm.......cu exceptia lui Maah(cel pe care in toamna il criticam ca nu poate face o depasire).Tade cu Ogbu rigizi si fara putere sa tina de minge. Despre arbitraj am spus ca a interpretat la sange tot ce a venit de la CFR.........incepand cu al 2 galben la Costea?Nu acelasi lucru l-a facut la Nicola de la acspoli,cand cu o faza inainte de a fi schimbat l-a calcat pe Maah de la spate pe calcai fara sa-i dea al 2 galben.La eliminarea lui Mario la fel nu cred ca trebuia acordat al 2 galben(evident imi vei spune ca i l-a dat pentru proteste). Susti ca arbitrul a fost impecabil si cu dreptatea in mana.La fel ca o piedica din spate este foarte periculoasa.Accidentarea lui Deac n-a venit dupa o piedica din spate........ci Sanmartean l-a prins cu piciorul in pamant pe Cipri ,terminandu-l cinic si sportiv.Noi suntem mari cfristi si obiectivi ,iar atunci cand Cadu rateaza 11m la Vaslui nu il crucificam pe arbitru care nu vede 5 razesi in careu ci pe capitan care nu inscrie din penalty.Am ajuns mai catolici dacat papa, iar la atacurile sustinute pe toate fronturile(si mijloacele) sunt persoane care inghit galustele fara sa le mestece...... Evident ca o echipa nu se construieste in cateva etape.Nu stiu daca echipa are putere sau nu sa se bata la titlu......dar oare conteaza intratat acest lucru?Pentru cei care traiesc cu adevarat pentru aceste culori probabil nu este determinant acest aspect.Poate ar fi bine si niste ani fara rezultate,pentru ca echipa sa ramana cu suporterii pe care-i merita ......... Ieri seara n-am fost prea fericit cu rezultatul......acum voi incerca sa vad partea plina a paharului in care cu 3 oameni in minus n-am pierdut.Poate suntem pusi la incercare de Cel care ne-a iubit in destule ocazii!

    • albusibiu
      Monday, 29 July, 2013 at 10:33

      Gica, uite ca eu pot fi nemultumit si de jocul prestat cu Ando si de cel cu Rednic. Oare de ce? S-ar putea ca ambii antrenori sa nu fie suficient de buni. Atata doar ca Rednic, din cate stie, a avut start slab si in Belgia, pentru ca apoi Standard sa-si revina si sa aiba un parcurs excelent. Voi avea, de aceea, un pic de rabdare cu el. Spui de Camora ca nu a avut aport ofensiv suficient, insa in conditiile date, cu Piccolo si Cadu mult prea inceti, Camora era singurul care avea puterea sa tina ritmul in spate. Lucrurile astea se simt, jucatorii se asigura unii pe altii. Apoi, spui ca Obiora a facut joc defensiv deosebit. Da, timisorenii n-au vrut altceva decat contraatac, practic pe zona lui Obiora nu s-a petrecut nimic. Dar, dincolo de faza aceea, sa ne amintim despre un alt contraatac cand Szekely s-a dus solo, cu Obiora si Cadu in carca pana la marginea careului. Crezi ca-l atac pe Cadu, ca fac o tinta din el? Nu, te asigur ca nu acesta e scopul meu. Vorbesc punctual despre anumite faze mai mult decat graitoare, despre vraistea care este in jocul capitanului nostru - fii atent, nu vorbim despre orice jucator ci despre capitan! Iar daca asa e capitanul, ceilalti de ce ar fi altfel? Cat despre arbitraj, pornesti de la o ipoteza falsa. Eu nu am spus ca arbitru ar fi fost impecabil (am si enumerat fazele la care avem de discutat), dar ca fazele pe care noi le imputam (eliminarile, in primul rand) sunt perfect justificate. Cat despre Deac, tocmai am raspuns mai sus, lui Florinaccio. Urmareste pe filmare si reactia tusierului de pe acea parte - fiindca nu doar Dima a luat acea decizie (s-a vazut ca discuta des cu asistentii - ca si la penalty). Pentru arbitrii nu era niciun dubiu ca e rosu acolo.

      • gica10
        Monday, 29 July, 2013 at 12:02

        La Deac nu am vazut decat cadrul de joc fara prim plan,deci nu am fost categoric.Doar o duritate putea impune eliminarea la faza jocului si pozitionarea in camp. Nu cred ca este foarte potrivit sa-mi invoci ca si argument consultarea centralului cu asistentul........in primul rand acest asistent a semnalizat un ofsaid inexistent.Apoi la faza penaltyului centralul nu inteleg ce motiv avea sa-l consulte pe tusierul care era la o distanta dubla decat a lui fata de locul faultului.Tu chiar crezi ca asistentul a putut vedea linia careului?Eu aproximez ca asistentul avea cam 55-60 de m de locul unde a avut loc faultul.Din contra eu ma gandesc ca centralul astepta confirmarea unuia din afara brigadei de arbitraj.........

        • albusibiu
          Monday, 29 July, 2013 at 12:50

          Asistentul ala era persoana cea mai apropiata de zona, a vazut exact unde l-a atins Deac pe adversar. Din cadru tv mie mi se pare ca l-a atins exact sub glezna, deci foarte periculos. Cat despre faza penalty-ului centralul putea sa intrebe oricare dintre cei doi asistenti (mai ales cel de pe partea T1), sa se asigure (si sa-i certifice cineva) ca Felgueiras nu atinge mingea - caz in care urma o decizie ce transforma radical meciul. Tocmai pentru ca n-a mers de capul lui si ca a vrut sa discute inainte as spune ca nu a venit hotarat sa ne execute.

          • caneto
            Monday, 29 July, 2013 at 13:44

            Albule, degeaba incerci sa justifici punctual deciziile arbitrului, per total a avut o maniera dezastruoasa, este categoric vinovat pentru nervozitatea de pe teren. Rosul pentru Deac a fost corect, lovire intentionata, nici nu mai are importanta ca n-a fost ultim aparator sau cat de periculos a fost faultul pentru integritatea fizica a adversarului.

        • alfa
          Tuesday, 30 July, 2013 at 05:18

          gica10 eu sunt de aceeasi parere cu tine.Absolut de acord cu tot ce ai scris.Poate Albu stie vreun exemplu in care un jucator a fost eliminat ptr. un fault ca cel a lui deac in ultimi 10 ani in liga 1.

          • albusibiu
            Tuesday, 30 July, 2013 at 10:09

            De pilda, Muresan, la Galati, cu Otelul anul trecut. Nicio treaba cu mingea, doar cu glezna adversarului (macar la Muresan se putea vorbi despre o reactie intarziata). As mai incerca sa dau si alte exemple, dar Liga I, in afara CFR-ului, imi este prea insipida.

  20. Retardila
    Monday, 29 July, 2013 at 07:59

    Daca s-ar lua onor conducerea clubului dupa majoritatea tribunistilor, ar inchide imediat si si-ar face harakiri....Maaaai, oameni buni: daca nu iubiti cefereul si cand are hibe, mereti pa Somes, ca tat ii prea cald zilele astea si echipa hailanta are rezultate super & viitor asigurat 1000 la suta!!!

  21. Vass Bela
    Monday, 29 July, 2013 at 09:08

    Retardila, a spune adevaruri, care ce-i drept, dor, nu inseamna ca nu mai iubesti CFR-ul, dimpotriva, arata ca suferi pt echipa ! Pe langa analiza detaliata si corecta a lui Albu, constat ca Kiruj parca s-a metamorfozat, are o interventie excelenta, arata rana, n-o mai ascunde ca pana acuma . Iar despre " ceferist " n-am cuvinte, a expus problematica clubului fara perdea, la obiect si pe intelesul tuturor . A sintetizat cum nu se putea mai bine, toate celalalte pareri ale asa zisilor pesimisti, felicitari sincere !

    • Retardila
      Monday, 29 July, 2013 at 10:37

      Bela, sa fiu "poetic"? Exista "iubire conditionata"? Onor conducerea a stabilit o strategie pentru echipa, e drept fara sa ne consulte :(, am convingerea ferma ca au facut-o pentru binele echipei si a "biznisului", ca se cam leaga intre ele, asa-i?. Noi putem comenta, chiar si din "dragoste", dar sa iubim frana si culorile ei (mie de ex. imi pare rau ca n-au pastrat alb-violet, dar nici macar pe mine nu m-au intrebat!) sau o facem "in general" (era sa zic neconditionat) si asteptam sa vedem in cateva saptamani daca proiectul nou CFR e Ok sau de duzina sau nu o mai facem si incepem sa carcotim, asa cum fac din pacate multi pe tribuna. Mie mi se pare o schimbare destul de importanta ce se iezecuta la echipa si spre diferenta de multi CRED ca e spre bine, atat dpdv cat si cultural-sportiv-material :) Nici daca luam 3-4 Meshi, Ruberii, etc. nu puteau aparea rezultate imediat, ca dara pana si betonul pentru a face priza totala are nevoie de 4 saptamani si e material amorf, nicidecum un "organism viu" ce va deveni CFR.......Rabdare tovarasi, se munceste si e bine asta! Hai CFR!!

  22. gabriel
    Monday, 29 July, 2013 at 10:35

    Eu va inteleg durerea si nemultumirea dragi CFR-isti, ca arbitrul ne inteapa, ca liga ne-ar dori in liga C, ca exista o uneltire la nivel de presedinti de echipe impotriva noastra, dar trebuie sa acceptam unanim spun eu faptul ca echipa noastra draga NU JOACA FOTBAL, si gata!!!!!!!! De aici trebuie sa incepem. Cu o echipa de nivelul ACS trebuia sa castigam si daca eram legati de sirete si arbitrati de Deaconu. Puteti dumneavoastra numi fotbal sportul care s-a desfasurat in primele 30 de minute. ma refer doar la CFR. Domnilor, nu exista nimic ce ar aduce a echipa. Este inadmisibil sa joci in halul acesta si sa ai pretentii. Sa-i fie rusine domnului Muresan cu declaratiile date. Tot timpul ne lamentam si ne plangem. Eu spun ca ar trebui sa abandonam starea de martir si sa aratam fotbal adevarat.

  23. tgv cluj
    Monday, 29 July, 2013 at 10:45

    Eliminarile au fost corecte. Poate, poate, la Deac putea Dima sa inchida ochii si sa acorde doar un cartonas galben. Piccolo a facut un meci f. slab si a comis un penalty in prima repriza, dar ar fi trebuit sa fi primit si noi unul la hentul din careul lor. Pana aici e cam in regula, dar au mai existat si destule nereguli in prestatia fluierasului. In debutul meciului Maah a fost oprit in mod eronat de tusier si in conditiile in care aveam doi atacanti contra portarului lor e aproape sigur ca am fi marcat. Atunci cred ca jocul nostru ar fi decurs altfel, poate chiar conform visului avut de unul dintre tribunistii nostri. S-ar mai putea discuta si de cel putin o eliminare a unui jucator advers, mai intai la un fault grosolan si apoi la un contraatac de-al nostru, dar mai ales de maniera iritanta de arbitraj. Per ansamblu un arbitraj subtire, cu unele plusuri, dar si cu o multime de nereguli.

  24. Cata
    Monday, 29 July, 2013 at 10:47

    Sa nu disperam prea repede. Tineti minte ca ultima data cand am luat campionatul am inceput cu doua victorii, dar dupa aia am avut doua infrangeri consecutive, si jocul nostru avea lacuna mari. Si atunci se vorbea deja ca nu avem nicio sansa la campionat, dar pana la urma a fost bine. O sa ne revenim si acum. Cu toate astea, nu inteleg de ce se insista atat cu titularizarea lui Obiora, jucator pe care, initial, Rednic nu l-a inclus in lotul din cantonament. Chiar asa de slab e Djokovic asta, de numa' nu-l joaca?

  25. kiruj
    Monday, 29 July, 2013 at 11:13

    Click aici pentru notare!

  26. Scippio
    Monday, 29 July, 2013 at 11:22

    Din pacate sau din fericire n-am putut vedea sambata meciul. Asa ca nu am cum sa-mi dau cu parerea despre arbitraj, antrenor, jucatori etc. Insa citind comentariile voastre simt nevoia sa insir cateva ganduri asa mai la rece, cu judecata omului care, nevazand meciul, poate fi un pic mai distantat. In primul rand eu asa spune ca, date fiind conditiile in care a fost obtinut, acest 2-2 mi se pare de-a dreptul remarcabil. Adica sa revii de doua ori, de fiecare data in inferioritate numerica, a doua oara chiar cu 2 jucatori mai putin (!) si sa mentii acest rezultat cu 3 oameni in minus (!!!), ba chiar atacandu-ti adversarul…. nu va suparati, dar nu stiu cate echipe din liga lu’ Mitica ar mai fi putut face asta. Ori asta arata ca in ciuda tuturor problemelor exista totusi o atitudine, o mentalitate de luptatori. Asta nu-i putin. Si cred ca asta ar putea faptul pozitiv care ar trebui extras din acest meci. Si pe baza lui s-ar putea construi. Daca Rednic stie si poate. Din cate am vazut, prea putini ati remarcat asta, dar nu ma mira deloc. Pentru ca, dupa parerea mea, problema principala a CFR-ului este faptul ca de prea mult timp echipa joaca urat, scremut, chinuit. De prea mult timp n-am mai vazut o victorie clara, concludenta, o dominare fara drept de apel a adversarului, faze legate care sa ridice tribunele in picioare. Unii inca mai ridica in slavi acel stil de joc pe contraatac, dar uita cum ne tremurau chilotii la fiecare meci, indiferent unde si cu cine jucam. Si uita cum fiecare meci nu era altceva decat un supliciu in care 80% din timp adversarii stateau calare pe noi, iar noi cu inima in gat si cu ochii mai mult pe ceas, de parca venisem nu la fotbal, ci la un soi de de concurs sinistru de omorat timpul in stil masochist. E clar ca marea majoritate a ceferistilor nu mai pot duce atat “urat”. Eu personal am cedat nervos inca din prima parte a returului trecut si nu m-am mai dus/uitat la niciun meci. Eu cred ca si daca am mai lua un titlu cu stilul ala de joc, tribunele tot goale ar ramane. Scopul scuza mijloacele, dar pana la o limita. Ei, si dupa cum spuneam, asta este problema majora, ca toata perioada asta lunga de fotbal urat a lasat urme si limita rabdarii suporterului ceferist a ajuns foarte “scurta”. Si probabil de aici vine tot fluxul asta de pesimism dus la extrem si imaginea clubului vazuta numai prin lentile intunecate. Ca totul e pierdut, totul e prabusit si terminat si nimic nu mai este bun sau nimic bun nu s-ar mai putea intampla. Si toata nervozitatea de pe “Tribuna” si certurile si, din pacate, chiar jignirile dintre forumisti. Dar adevarul nu este chiar asa. Da, situatia este extrem de proasta daca ne comparam la 2007-2008-2009. Dar pusa in contextul general actual, lucrurile se schimba. Intrebati pe oricine din mediul de business si toti va vor spune ca anul asta este cel mai crunt de cand a inceput criza. Da, nu am mai adus un Alvaro Pererira pe care sa dam 2 mil. de euro. Dar vi se pare ca alte echipe din campionat au facut asta? Ati vazut voi la altii sume foarte mari cheltuite pe transferuri sau vi se pare ca sunt prea multe echipe care sa stea pe roze financiar? De transferat toti transfera jucatori necunoscuti, asa cum au fost si mult laudatii Renan, Ivo Pinto, Lacina Traore, Peralta si altii cand au venit la noi. Dupa parerea mea, ce are de facut Rednic in primul si primul rand este sa faca echipa asta sa joace un fotbal placut ochiului. Din cauza asta am si zis in postarea mea de dupa meciul trecut ca echipa trebuie sa inceapa sa joace fotbal ACUM. Suporterii nu mai pot rabda, s-au saturat. Cu stilul de joc pe contraatac nu se mai putea continua, trebuia schimbat neaparat. Asta a incercat si Paulo Sergio, dar n-a reusit, inertia echipei s-a dovedit prea mare. Daca Rednic reuseste asta cat mai repede, atunci s-ar putea sa castige partida. Chiar daca nu vom lua titlul.

    • tegean
      Monday, 29 July, 2013 at 12:02

      Îmi amintesc de un meci cu Dinamo ( antrenor cred că era Trombetta) în care CFR-ul şi-a surclasat adversarul deşi scorul a fost doar 1-0.

    • CFR MS
      Tuesday, 30 July, 2013 at 11:49

      Da, nici altii n-au adus pe bani multi, dar macar au pastrat pe cei existenti, castigand omogenitate.

    • CJ-07-CFR
      Thursday, 8 August, 2013 at 20:54

      Excelent comentariu, Scippio! Jos fotbalul urât, indiferent de rezultate! Și, cine știe?, poate că, jucând frumos, n-o să pierdem la nesfârșit...

  27. dani ceferistu
    Monday, 29 July, 2013 at 11:47

    ziaristi mioritici au piele groasa mai ceva ca un rinocer : http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/cfr-urla-fara-motiv-fazele-reclamate-de-clujeni-au-fost-judecate-corect-de-arbitrul-iulian-dima-11169101 Ma intreb daca standardul dublu s-ar fi aplicat impotriva 5telei, in ce divizie ar fi fost retrogradat Dima pe viata.

    • traian
      Monday, 29 July, 2013 at 12:27

      In istoria fotbalului mai este vreun arbitru care sa fi dat cartonase rosii si galbene la toata echipa, plus rezervele intrate , plus antrenorul ?

      • albusibiu
        Monday, 29 July, 2013 at 12:42

        Si acelasi arbitru nu a dat un penalty timisorenilor cand chiar ar fi avut motiv, iar noua ne-a dat suficiente lovituri libere in preajma careului (si cand a fost clar si cand erau ceva dubii, cand ar fi putut sa treaca poate cu vederea). Din acele faze am si dat gol pana la urma. Va rog, incercati sa vedeti tot ansamblul lucrurilor, de data asta chiar n-am avut de-a face cu un Radu Petrescu (dobitoc in decizii) sau cu vreun parsiv cum erau Deaconu sau Tudor.

        • dan dan
          Monday, 29 July, 2013 at 12:46

          e mai usor de aruncat vina peste gard...

          • tegean
            Monday, 29 July, 2013 at 13:20

            un arbitru de 2 bani; lengyel_attilab a pus bine problema: tupeul arbitrului scade cu cât numărul spectatorilor localnici din tribune e mai mare; dacă la meciul U-CFR 2012 tribunele ar fi fost goale, Tudor n-ar fi întrerupt meciul ori ar fi dat o mie de cartonaşe ori cine ştie ce altă scamatorie; tribunele erau pline de clujeni iar lui Tudor i-o perit corajul

            • dan dan
              Monday, 29 July, 2013 at 13:38

              mare noroc cu arbitrii astia, ca altfel pe cine am mai da noi vina? Cand ajungem sa jucam noi in superioritate, de vina e arbitrul ca cica ne-a facut sa ne relaxam, daca ajungem in inferioritate, tot arbitrul e de vina pentru ca jucatorii sunt labili psihic... Un sportiv care e sigur pe el, nu se enerveaza asa usor, pentru ca stie ca are calitatile care il pot ajuta sa se impuna.

  28. tegean
    Monday, 29 July, 2013 at 14:01

    @dan dan- mediul fotbalistic de la noi e grevat de suspiciuni, regulamentele se aplică după anumite interese, massmedia e mai mult decât subiectivă; ce rămâne? rămâne jocul în sine din teren iar arbitrul e promotorul şi garantul regulilor şi spiritului acestui joc (aşa cum vedem la rugby), trebuie să aibă o viziune superioară asupra fenomenului, să anticipeze, pe baza experienţei şi valorii, impactul deciziilor sale asupra unui întreg meci; ceea ce spuneţi Dvs. s-a punctat în comentarii încă în seara meciului (inclusiv de Rednic,se pot citi fără copypaste) , anume că jucătorii trebuiau să se detaşeze de maniera de arbitraj şi nu are rost să ne învârtim în cerc (doar dacă nu am ajuns la ,,concluzii,,)

    • dan dan
      Monday, 29 July, 2013 at 14:21

      Fara "concluzii" pana dupa meciul cu oile (asa am stabilit cu Florinaccio) :), astea sunt doar discutii generale. Cum e mediul fotbalistic de la noi banuiesc ca stia si conducerea cand pregatea luarea campionatului, asa ca, profesionisti cum sunt, ma gandesc ca au luat in calcul toti factorii...

  29. kiruj
    Monday, 29 July, 2013 at 14:21

    Click aici pt notare!!

  30. traian
    Monday, 29 July, 2013 at 14:34

    "OARE CE AR FI SPUS AZI MITICII (SAU POATE CHIAR SI DESTUI DINTRE NOI, MACAR IN SINEA NOASTRA) DACA POLI AVEA 3 ELIMINATI, PLUS FAZELE LITIGIOASE PE CARE VI LE-AM AMINTIT LA INCEPUT? " Intrebare de nota 10*.

  31. Retardila
    Monday, 29 July, 2013 at 14:53

    @ Albu: de parca n-ai stii cum se poate fura un meci.....Da, dai niste lovituri libere (cate au fost chiar in zone periculoase? 2 = DOUA = 2 goluri), ca n-ai ce face, ca altfel s-ar vedea! Si intimidezi o intreaga echipa cu zeci de cartonase sa aiba frica la orice atac asupra mingii.....Metode vechi, oameni noi si in arbitraj, dar si in tribuna... Nu poti ataca decisiv nici in pressing in zona 16 advers, ca ai un galben. Metode fumate de mine acum 127 de ani.....Dar dati-i inainte cu CFR=ciuruc, CFR = zero barat, CFR = conducere de cacat...."Se merita"???

    • albusibiu
      Monday, 29 July, 2013 at 15:22

      Retardila, eu nu m-am referit la ciurucuri si la zero-uri (dar pot crede ca in anumite pozitii ar trebui sa avem intariri), iar despre conducere am lasat sa se inteleaga pfaptul ca, din nou, gestioneaza dezastruos comunicarea si atitudinea de dupa un astfel de meci. Ce frumos ar fi sunat: "am facut erori mari, dar suntem mandri ca am reusit sa jucam chiar si cu 2 oameni in minus si sa rezistam chiar si cu 3 deficit". Iar tot despre conducere am lasat o intrebare: "Cine-i psihologul?". De fapt exista acest post? Ai un lot de 25-30 de jucatori, ai sute de copii la juniori/cadeti si n-ai psihologi? Chiar trebuie antrenorii sa fie considerati psihologi? Iar despre arbitru am intrebat ceva: "daca tot a vrut sa ne execute, de ce n-a dat penalty atunci cand a fost evident, la 1-0 pentru Timisoara?". E usor sa credem ca e o conspiratie impotriva noastra, dar nu facem altceva decat sa devenim vasluieni, porumbeici.

      • tegean
        Monday, 29 July, 2013 at 15:54

        cineva spunea că încă nu am ajuns la ,,concluzii,,

    • aron
      Monday, 29 July, 2013 at 15:34

      de acord cu dvs., trebuie ca albu asta ori este naiv a trait in romania in ultimii 10 ani...el a auzit desigur de ungurii care fura, rusinea fotbalului romanesc, care joaca urat si sunt mereu ajutati de arbitrii, chiar si sambata cu recas-ul

      • albusibiu
        Monday, 29 July, 2013 at 15:58

        Eu cred ca este naiv, nu ar trebui citit si ca ar trebui sa scrii tu in locul lui. Te rog, pofteste in locul meu, mie cei 4 ani de scris/lucrat incep sa-mi fie suficienti.

        • fotbalfan
          Monday, 29 July, 2013 at 17:22

          albule, apreciem mult tribuna si toti oamenii care scriu aici! felicitari pt tot efortul depus si, daca e sa fie, speram sa ne bucuram cat mai multa vreme de acest colt alb-visiniu. insa daca scrisul si/sau intretinutul tribunei te fac nefericit, e pacat sa continui asa. sunt multe alte lucruri importante in viata care cer timp si dedicare(sa vezi distractie cand apar copiii :) ). sper sa fie doar un sentiment trecator, pt binele nostru, in primul rand, si apoi al tribunei si al tau. nu e usor deloc ce faci tu/faceti voi si asta implica si suportarea unor pareri diferite(uneori exprimate nu in cel mai frumos mod cu putinta). incheind subiectul acesta, iti doresc/dorim tot binele din lume, multa fericire in lucrurile cu adevarat importante din viata, multa rabdare cu noi si putere de munca! P.S: inteleg modul tau de abordare si-s de acord cu el pana la un punct. DA, conducerea si echipa trebuie, in primul rand, sa se axeze pe baiurile noastre si abia pe urma pe influentele din exterior insa maniera de arbitraj si greselile anti cfr trebuie mentionate (inca o data: nu acestea au fost motivul pricipal pt care echipa noastra este cum este momentan si se exprima cum se exprima)! le-au enumerat florinaccio si altii, nu cred ca are rost sa le insir si eu aici. DA, fotbaliatorii nostri au fost mult prea nervosi ai au facut greseli prostesti sanctionabile. insa litera legii s-a aplicat doar pt ai nostri, nu si pt vizitatori. asta e principalul bai. nu se poate sa nu fi observat si tu fazele acestea?!? P.P.S: uite, sunt si altii 100% de acord cu tot ce a facut arbitrul dima: http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/EXCLUSIV+Radu+Petrescu+salvare+miraculoasa+la+CCA :)

          • Retardila
            Monday, 29 July, 2013 at 17:52

            Am citit articolul, dar nu mi se pare nimic "miraculos"...mai degraba "normal", ma rog dupa Inaltele Standarde de Cinste si Sportivitate Romaneasca :(

  32. zweistein
    Monday, 29 July, 2013 at 15:30

    Cel putin 2 remarci referitor la arbitraj: 1. La faza primului galben incasat de Costea, pt ca a executat o lovitura libera inainte de fluierul arbitrului: din cate stiu eu, lovitura libera se poate executa inainte de fluierul arbitrului cu exceptia cazului in care arbitrul ridica fluierul si il arata vizibil jucatorilor; daca omite sa faca acest gest sau jucatorul executa mai rapid lovitura libera decat semnul arbitrului ca lovitura sa se execute numai dupa fluierul sau, atunci lovitura libera e ok. 2. La faza penaltiului, m-am uitat pe site-ul digisport si ori sunt eu chior ori prea ceferist, dar mie mi se pare ca felgueiras atinge cu o fractiune de secunde mai repede mingea decat pe timisorean, deci nu e penalty.

    • aron
      Monday, 29 July, 2013 at 15:38

      nu conteaza, am ajuns sa ne blamam singuri, cred eu, iata ca se confirma - daca sustii o mare minciuna ajung sa o creada toti, aici ca cfr sunt a priori vinovati

      • tegean
        Monday, 29 July, 2013 at 16:12

        ca să fim delicaţi cu arbitrul vom zice că a prins o zi slabă; să fim noi sănătoşi şi să apucăm să vedem dacă a învăţat ceva din această zi sau a rămas doar cu dorinţa de parvenire (mijloacele nu importă) tipică bucureşteanului

    • albusibiu
      Monday, 29 July, 2013 at 15:54

      Nu exista reluari pentru faza 1, dar am vazut destul de clar cand arbitrul i-a aratat fluierul, apoi s-a dus sa rezolve ceva clinciuri din careu. Pentru 2, exista acea discutie, cu Felgueiras ca ar fi atins el primul, totusi, incearca sa faci stop-cadru de mai multe ori. Jucatorul timisorean este cel care atinge (doar ca sa scoata penalty-ul, e drept), traiectoria e din piciorul sau....

      • tegean
        Monday, 29 July, 2013 at 16:05

        cel mai vitregit de reluări a fost golul lui Deac

      • maisafie
        Tuesday, 30 July, 2013 at 22:13

        Albule, la faza unu, pot sa iti spun ca arbitrul apucase sa se intoarca cu fata la costea eu fiind in t2 am apucat sa ii vad pe amandoi. Daca a fluierat sau nu asta nu stiu dar e mai mult decat usor acordat acel galben. Ca de altfel in majoritatea cazurilor primul galben dat pentru noi. Problema nu e ca nu a respectat regulamentul. Problema e ca l-a mult prea respectat inspre noi si nu prea si inspre ei. D.ex. de ce nu i-a dat la Szekely galben pentru hent? De ce la acelasi Szekely nu i-a dat galben pentru simulare, cum i-a dat la Rui Pedro. De ce la Tade i-a dat galben pentru proteste dupa ce a fost oprit ca la rugby undeva in banda stanga (cred ca el a fost sau poate Maah). Etc etc. Plus ca din tribuna sentimentul a fost ca cei de la timisoara intrau mult mai dur decat ai nostri. Se poate povesti mult pe tema dar oricum sentimentul era destul de clar ca a venit cu tema cunoscuta dinainte. Si cu asta nu vreau sa ii absolv pe cei de la CFR care au jucat ca o cizma (ma rog ca 7 cizme cate au ramas pe teren).

  33. botizan
    Monday, 29 July, 2013 at 16:06

    se pare ca CFR-ul incepe usor, usor, sa se molipseasca de meteahna celorlalti. adica sa sufere de mania persecutiei din partea arbitrilor. pana acum am admirat un CFR diferit de ceea ce insemna un club de fotbal obisnuit in romania. pe langa multe altele, am admirat si faptul ca erau destul de rezervati in comentarii pe probleme de arbitraj. iata ca slabiciunile echipei si a clubului isi spun cuvantul si la CFR. etapa trecuta au fost multe voci care au dat vina pe arbitru pentru rezultatul de la botosani. ca vezi doamne jucatorii sau relaxat dupa ce un adversar a fost eliminat. deci in orice situatie in care rezultatul este unul nefavorabil arbitrul este de vina. o sa trecem peste toate problemele interne si o sa ne consolam cu gandul ca rezultatele slabe sunt datorita arbitrilor si a alinierii planetelor. halal consolare zic eu.

    • tegean
      Monday, 29 July, 2013 at 16:14

      decât nimica...

    • unu
      Monday, 29 July, 2013 at 17:09

      Ai dreptate .Gasim scuze la toate ,insa nu vedem jocul echipei .Pana in minutul 30 recasii ne-au dat un gol ( de biliard dupa parerea mea ) si au mai avut 2 ocazii mari ,prin acelasi jucator .Noi ,pauza .Insa de vina e arbitrul .In fine .

  34. halley
    Monday, 29 July, 2013 at 17:13

    Cand un arbitru acorda 19 cartonase, elimina 3 jucatori, inclusiv antrenorul, opreste contraatacuri, intrerupe meciul de 100 de ori, isi noteaza fiecare cartonas cu migala (cel putin 1 minut pt fiecare), la fiecare corner sau lovitura libera rezolva clinciuri, fundasul central de la Timisoara a facut cel putin 20 de faulturi pana a luat un galben, scapa Tade spre poarta faultat clar fara nici macar lovitura libera, despre ce sa vorbim totusi, despre echipa am discutat toata vara, stim pe de rost toate probleme ei, pe astia ii avem cu astia defilam. Cand apare un asemenea arbitraj n-ai cum sa treci pe langa ea, cred ca am intrat in cartea recordurilor, poate doar in Somalia mai sunt porcarii din astea. A fost cel mai pervers arbitru care a pus piciorul in Gruia, sa vezi meciul la televizor e una si alta e pe stadion, unde observi mai bine gesturile arbitrului, reactiile lui, etc.

  35. Retardila
    Monday, 29 July, 2013 at 17:20

    Mai, fotbalul totusi e joc barbatesc....(dupa o zicala englezeasca un joc de domni jucat de tarani, iar rugby-ul un joc de tarani jucat de domni)! Mai lasati-ma cu psihologul la o echipa, in viata mea n-am vazut psiholog la o echipa de fotbal (p'atunci, bineinteles). Sa confirme dl. Lengyel Attila ceeace mi-a zis mie despre Dr.C.Radulescu, care-l intreba din cand in cand: Vrei sa fii doctor sau fotbalist? Si era in Div.A! Nu e chiar ca'n jungla, dar fetitele cu spielhosen roz cu buline trebuie sa se joace cu papusile de-a mama si copilul (in italiana cred ca se spune "E pericoloso sporgersi", daca tot vorbim de CFR), basica cu picatele a fost intotdeauna si ar trebui sa ramana al barbatilor. Ma doare spatele cand vad ca un (orice) jucator izbucneste in plans ca rateaza un 11 m. No, atat am vrut pentru ca sa zic!

  36. Retardila
    Monday, 29 July, 2013 at 17:37

    Numiti-ma "poetul betoanelor", dar tot repet, ba mai si dezvolt, un post anterior!!!! ----Betonul este un material amorf facut din multe componente, straine ca grupuri unele de altele. Se incepe cu balastul brut si mult, care in prima faza se spala de namol si impuritati, dupa care se cerne in granulatii diverse. In functie de ce beton vrei amesteci componentele (sorturile) dupa cantitatile retetelor. Adaugi un liant, amesteci si verifici aspectul amestecului, dupa care definitivezi cu apa. Betonul este gata de lucru, il torni pe teren, pare totul OK, dar tot moale este, devine monolit numai dupa un timp!!! Pana nu-si atinge marca proiectata ramane slab si casabil la efort. Dupa? Asta sa asteptam de la CFR!!! Hai CFR

  37. levente
    Monday, 29 July, 2013 at 17:41

    In principiu sunt de acord cu ceea ce ai scris, mai ales legat de iesirea lui Iuliu Muresan(nu ar fi trebuit sa aiba loc), din aceasta cauza un neica nimeni va fi facut erou national. Mult mai oportun era un discurs de genul pe care la dat Rednic. Recunosc ca jucatorii au facut greseli, daca te uiti la faze(ca si calul numai inainte) dai dreptate arbitrului, dar sa nu uitam ca in primele minute Maah oprit din actiune pentru ofsaid imaginar, ca la Nicola(dupa regulament era acoperit) sa dea al doilea cartonas galben(chiar inainte sa fie schimbat, inceputul reprizei a doua, atac din spate la Maah, cu talpa pe piciorul de sprijin), la Felgueiras daca la atacul lui Seroni lua decizia corecta nu se ajungea la doua cartonase(Seroni nu a luat galben pentru atacul la portarul nostru, ci pentru ca a reactionat la reprosul lui Felgueiras, dupa regulament galben pentru inrarea necontrolata, al doilea pentru reactie duce la rosu conform regulament). La Deac mie nu mi se pare un fault de rosu, mai degraba un fault cinic(era mai bine o tragere de tricou e drept), dar daca se judeca cu aceasi unitate de masura si Trandu trebuia sa primeasca rosu, atac cu talpa pe glezna adversarului poate duce la accidentari urate. La fel obstructia ca ultim aparator este cel putin de galben(era al doilea). Si daca ne uitam mai atent sigur se gasesc si alte chichite cu care sa incercat si reusit enervarea jucatorilor. La acest aspect trebuie sa fie facute modificari, la mentalitatea jucatorilor, si a conducerii, sa nu mai fie astfel de iesiri nervoase/declaratii aiurea. Din cauza declaratiei facute de I.M., si a reactiei presei de dupa o sa mai avem astfel de meciuri si nu unul singur. Toti arbitrii vor taxa CFR vazand ca toti ii apara pe ei, incepand de la comisii, jurnalistii, toti. Chiar pe unele siteuri sa facut si sondaj de opinie daca a arbitrat corect sau nu acest neica nimeni, rezultatul oricine poate ghici, si aceste aspecte dau apa la moara arbitrilor. Din acest punct de vedere se poate spune lui I.M. "daca tacea filozof ramanea". Legat de echipa mai este de asteptat pana sa joace mai bine, sa se vada niste relatii de joc, sper ca sa nu fie prea tarziu pe cand incep jucatorii sa se cunoasca. Pana atunci Multumim Pana pentru tot ce ai facut ca jucator pentru aceasta echipa, si desigur HAI CFR.

    • gica10
      Monday, 29 July, 2013 at 19:11

      Levente ember se spune ca "tacere-ai de aur"!Presedintele Iuliu Muresan este pe functie sa apere clubul impotriva exceselor de miticism exacerbat venit dinspre bucale cat si din orasul resedinta de judet.Vreau sa te contrazic si sa le aduc in discutie o partida de la inceputul campionatului trecut disputata in deplasare la Piatra-Neamt si incheiata (ironia soartei cu acelasi scor 2-2). La acea partida au fost 5 decizii grave impotriva noastra:2 penaltyuri,gol primit din ofsaid,2 atacuri intrerupte pentru ofsaiduri imaginare in pozitie singur cu portarul.Ce a facut conducerea atunci?Ce i-ai recomandat astazi lui IM.N-a facut scandal pentru arbitrajul gretos.Presa a a spus ceva?Da la sfarsitul campionatului facuse un clasament unde noi aveam un 7-7 la greseli pro-contra(dupa ce doar in acest meci ne masacrasera) Deci ce spui tu nu are acoperire..........daca taci te iau de prost si te termina.Daca ridici vocea incearca sa te atace cu greselile proCFR din trecut.Deci personal n-as fi atat de categoric cand il atac pe unul din echipa care incearca sa apare interesele echipei.

      • Scippio
        Monday, 29 July, 2013 at 21:04

        Perfect de acord. S-a dezbatut de multe ori aici in trecut despre lipsa de reactie a conducerii la arbitraje si la comentariile manipulatoare din media sudista. Eu cred ca in momentul de fata orice arbitru din Romania stie clar ca a arbitra la sange CFR-ul este cea mai sigura cale pentru a fi apreciat de CCA, LPF, FRF si toata mass-media centrala (bucuresteana). In timp ce chiar si un arbitraj strict dar mai mult in spiritul regulamentului decat in litera lui , atunci cand e vorba de CFR, risca sa-i atraga demonizarea in mass-media si sanctiuni "pe linie oficiala". Oare in ce masura faptul ca s-a ajuns la aceasta situatie are legatura cu lungile taceri ale conducerii in fata abuzurilor similare din trecut? Asa ca, parerea mea, multi arbitri nu vin neaparat cu o "tema" sau au ceva cu CFR-ul ci pur si simplu prefera sa arbitreze in maniera cea mai securizanta pentru ei si cariera lor. (Stim prea bine, coloana vertebrala dreapta, este articolul cel mai rar gasibil pe plaiul mioritic.iar prezenta lui e oricum o crima de neiertat in lumea lui Becali si Mitica).

        • dani ceferistu
          Monday, 29 July, 2013 at 23:45

          Sunt perfect de acord. Intrebarea mea e : ce poate sa faca clubul ca sa dispare aceasta tendinta? In tara nu prea vad ce s-ar putea, judecand dupa comentariile rautacioase de sub articolele prosport, gsp etc. Singura posibilitate ar fi sa se recurga la un organ international competent, care la randul lui sa atentioneze CCA-ul ca macar sa pretinde ca tind spre corectitudine. Dar eu nu stiu de existenta unui asemenea for. La TAS daca trimiti caseta de exemplu nu se intampla nimic. Rezultatul nu se schimba, rejucare nu se dicteaza, si sanctiunile impotriva arbitrilor e competenta 100% a CCA. Ceea ce ma surprinde insa e ca multi ceferisti iau apararea hotului de Dima. Nimeni nu contesta ca deciziile lui nu ar fi acoperite de regulament, se contesta insa arbitrajul cu masuri diferite. La noi cartonasele au venit foarte usor, la ei a fost mai permisiv. Nu numai Nicola nu a primit al doilea galben, nici taranul lungulet care l-a lovit pe Felghe nu a primit cartonasul rosu bine meritat. Bine, nu poate sa vada tot ce se intampla foarte clar, dar de acea comunica cu ceilalti din echipa de arbitri. Minunea minunilor, casca n-a functionat in cazul lovitzurii incasate de Felghe, dar cand a trebuit eliminat si dictat penalty, a functionat perfect. Dima fiind foarte sensibil la proteste, ne-a ingalbenit pe noi, dar Ovidiu Petre si Scutaru de cate ori au comentat? Nuno tragea de timp inca din pria repriza. Cumva marele consecvent ( in hotie si in abjectie) pe ei nu i-a taxat.

      • levente
        Tuesday, 30 July, 2013 at 00:52

        gica eu nu l-am atacat pe IM, doar spun ca un comment subtil cum a avut Rednic era mai ok, si era mai aproape si de adevar, e drept arbitrul a provocat prin maniera de a judeca unele faze, dar si jucatorilor nostrii iau cedat nervii. Din cauza comentarului avut de IM, Dima conform formatori de opinie(presa) a arbitrat aproape perfect, eliminari corecte, greseli impotriva Timisoarei mai multe, penalti neacordat, trebuia eliminat Piccolo(un galben la faza penaltiului neacordat+cel pe care l-a primt), si chiar Camora in ultimle minute. Iar noi am iesit sifonati deoarece ne plangem cand suntem "arbitrati corect". Nu zic ca nu trebuie sa ne aparam, dar era mai bine peste cateva etape(deoarece vom fi furati pana nu mai contam in lupta pentru titlu), cu probe video pe care tu vrei sa fie aratate, si asa nici un arbitru nu devine erou national. Decat sa dai astfel de declaratii la cald, dupa care tu iesi cel mai sifonat, mai bine nu dai declaratii la cald.

  38. kiruj
    Monday, 29 July, 2013 at 21:12

    Click aici pentru note !!!!

  39. nea_Silica_MS
    Monday, 29 July, 2013 at 21:58

    Aveam un site pro-CFR, acum parcă ar fi două. Cu cât e mai grea situaţia, cu atât se divizează suporterii în grupuri-grupuri. Putem avea păreri divergente, dar de ce atâta intoleranţă sau chiar ură? Suntem frânari cu toţii, asta primează. Wake up people! Hai CFR!

    • albusibiu
      Tuesday, 30 July, 2013 at 10:05

      Eu nu am sa inteleg niciodata de ce daca nu-ti convin parerile unui om, in loc sa aduci contraargumente, trebuie neaparat sa sari la beregata, sa-l descalifici pe om. Mie personal mi s-au spus destule in ultima vreme. Ba ca as avea interese la club, venind din interior sau din exterior, ba ca as fi platit, ba ca as avea obsesii, cam pana la nivelul la care sa mi se faca lehamite de tot. Merita aceste vorbe mai mult de 1-2 raspunsuri decente, moderate? Am impresia ca internetul, faptul ca stam ascunsi dupa nick-uri, ii face pe unii oameni mai barbati decat sunt in realitate, ca e locul unde neimplinirile si nervii de peste zi (ca sa nu le zic "frustrari") se pot deversa. Cand e in fata monitorului omul se simte singur, uita ca cei care citesc ceea ce scrie sunt si ei tot oameni. Cum se poate rezolva situatia asta? Prin inteligenta si civilizatie... lucruri pe care le cred/credeam inradacinate la CFR.

      • caneto
        Tuesday, 30 July, 2013 at 10:41

        Albule, ar trebui să postăm, cu caracter permanent, următorul (sau ceva în genul) APEL UMANITAR!: :) “În general, oamenii cand postează câte un comentariu, fiecare în parte crede că are perfectă dreptate şi asa-i normal. Nimeni n-ar scrie dacă n-ar crede că adevărul este de partea lui. Deci, VĂ ROG, când vă referiţi la părerea unui coleg de tribună, n-o faceţi cu duşmănie şi jignitor, gândiţi-vă întotdeauna puţin şi la faptul că cel pe care vreţi să-l demolaţi (convinşi că dreptatea e de partea voastră) a emis la rândul său un adevăr absolut din punctul lui de vedere. Adică, toata lumea are dreptate, mai ales eu.” :)

        • kiruj
          Tuesday, 30 July, 2013 at 10:47

          Ca în democraţiile mai avansate : discutăm tot, apoi facem cum spun eu...

        • canad
          Tuesday, 30 July, 2013 at 21:32

          corect; uite, eu nu ma consider nici franar si nici tont si nici nu-i port pica lu nea_Silica_MS; si totosi sunt fan CFR-(pana cand????/)

  40. gica10
    Monday, 29 July, 2013 at 23:18

    Acum exagerezi.......nu stiu unde ai vazut tu ura?A fost intradevar in vizita hossu de cateva ori si a dat cu pixu-n tribuna ,dar vazand ca nu prea musca nimeni pe aici s-a dat la fund......

  41. kiruj
    Tuesday, 30 July, 2013 at 00:35

    @albusibiu : Alex, am mai prins "din zbor" nişte rezumate, aşa că încerc şi eu o mică caracterizare a jucătorilor, inclusiv o analiză a echipei în sine, cu sistem de joc cu tot. Aşadar : Felghe : meci prost, un tip plin de frustrări (se simte din ce în ce mai clar supărarea/frustrarea lui cauzată de "pierdera ultimului tren" din iarnă, de după marşul triumfal din CL). nervozitate excesivă, ilogică, parcă a căutat cu lumînarea eliminarea...ieşire de amator la penalty (şi eliminare), n-avea nicio treabă acolo, jucătorul advers era în unghi, nu exista un pericol iminent pentru poartă...Cu Felghe trebuie discutat mai "bărbăteşte" un pic (îl aştept aici pe Cadu, în care am încredere totală în continuare, ca căpitan şi ca stimulator al echipei), dacă nu revine cu capul, atunci să fie expediat urgent. Stăncioiu :onest, echilibrat, a dat siguranţă în momente chiar dramatice (cu minus 3 jucători). Velayos : bun în apărare, dornic de mai bine în atac, dar cu bagaje tehnice mai reduse. Bun jucător de lot, se poate conta pe el. Cadu : unicul nostru căpitan, în care am încredere totală în continuare, care - în ciuda pierderii vitezei de odinioară şi a unor gafe- rămîne singurul care poate strînge (de gât...) această adunatură de domnişoare, care -după ce l-a pierdut pe G.Muri- are toată răspunderea pe umeri...Cadu mai are multe de spus la CFR, sunt convins, şi dacă MR nu va reuşi să strângă de coaie gaşca asta , atunci o va face Cadu la un moment dat, sunt convins. Piccolo : un domn adevărat, un ceferist pur-sânge, dar un fundaş foarte lent, care încearcă (cu rezultate din ce în ce mai neconcludente) menţinerea evoluţiei la un anumit standard. Are un atu uriaş : inteligenţa tactică , dar şi acolo e nevoie -totuşi- de viteză...Camora : un fel de Felghe mai mic, simt şi la el nişte frustrări, nişte neconcentrări, are evoluţii oscilante, are anumite "contribuţii" (fie ele pasive, fiind prins în altă parte) la ambele goluri primite (inclusiv la faza premergătoare penaltiului făcut de felghe). Voiculeţ : nu mă pot pronunţa, nu am văzut suficiente faze. Costea : o dezamăgire, combinată cu o naivitate inexplicabilă la vârsta lui (emoţii de integrare?), nu faci astfel de intrări ca la eliminare (cu un galben pe spate şi într-o zonă nepericuloasă). Îl aştept să revină cu mai multă concentrare, e nevoie de el. Obiorah : mai bun ca "avancronica" creată în jurul lui...Poate fi un închizător de nădejde, mai trebuie lucrat cu el. Maah : acceptabil, a încercat multe, a reuşit mai puţine, dar nu a fost o dezamăgire cruntă. Omul poate fi valorizat, are nevoie totuşi de ceva spaţii, poate un alt stil de joc, poate alţi servanţi...Tade : un jucător tipic de 4-4-2, truditor pentru echipă, nu foarte tehnic, bătăuş, tipul atacantului "deschizător de pârtii" pentru ceilalţi. Are nevoie şi de coechipieri pe măsură, şi de "indicaţii-A1" pe măsură...Ogbu : nu am văzut suficiente faze cu el. Deac : aşa cum îl ştim : hotărâtor în multe momente, poate deveni o piesă la fel de importantă cum a fost acum 2-3 ani (sau cum a fost sub mandatul lui Trică), e singurul mijlocaş de la care te poţi aştepta la pase, la ceva accelerări, la orice...Pedro : aceaşi fetiţă care s-a blocat într-un trecut nu foarte îndepărtat (când a marcat 3 goluri în CL), care vrea s-o ia pe latura mai puţin "proletară", cu simulări, cu demarcări la alibi...Are nevoie de ceva şuturi în c...r, dar nu sunt convins că-i vor fi folositoare...Ne putem aştepta de la el -totuşi- oricând de nişte soluţii salvatoare în atac. Echipa ? Stare de nervozitate inexplicabilă (etapa a 2-a!), frustrare din belşug (aici chiar e nevoie de psiholog), un 4-4-2 interpretat cât se poate de prost (MR, e şi vina ta, mai gândeşte-te dacă e bună aşezarea asta cu lotul actual!), echipa e şi lungă, e şi lentă (e şi lată, dar pe degeaba), e şi fără blocuri funcţionale, deci e oricum, numai de "4-4-2" nu e...În opinia mea nervozitatea excesivă vine -parţial- şi din această cauză : majoritatea jucătorilor nu înţeleg (sau nu sunt pregătiţi pentru) sistemul 4-4-2, în multe momente mi se pare că Rednic nu transmite eficient indicaţiile de reglare corespunzătoare echipei, din care cauză asistăm la o brambureală generală, la "scapă cine poate", la stilul "pe ei, pe mama lor", bune şi ele în multe momente, dar insuficient de "ştiinţifice" pentru rezultate de durată...Oricum, îmi menţin părerea că o primă concluzie putem trage doar după etapa a 5-a, dar anumite "hibe" pot fi constatate fără doar şi poate, unele în "formă continuată" (Botoşani + Recaş), lucru mai grav, din păcate. Mai vorbim. HAI CFR !!!

    • gica10
      Tuesday, 30 July, 2013 at 09:58

      Kiruj sti cu bancurile alea ale copilariei.........culmea prostiei:faci pe prostul si ramai prost! Noi incercam acum sa adoptam un alt sistem sa facem placere maselor largi iubitoare de fotbalul de atac.Probabil vom ajunge(nu noi,ci cei care au putere de decizie) sa realizeze ca nu avem oamenii necesari punerii in practica pentru 4-4-2 si vom incerca sa ne repliem........pe ce-am jucat de la 9 sute-ncoace,dar va fi tarziu.Cu presiunea mare-n dosul shortului nu ne va iesi,iar struto-camila va ajunge de rasul satului. Jucam fratele meu taraneste dar eficient........posesia in sine nu-ti aduce nici un beneficiu daca este sterila.Parca Realul incearca sa aiba posesie cu Barca........sau Chelsea are un mare joc de posesie. Acum aud placa :da avem posesie.Sa te speli pe cap cu ea,ca nu tine de foame...........cel mai important lucru din fotbal este golul,restul este can-can si gargara cu tactica si sisteme de joc,amen!

      • kiruj
        Tuesday, 30 July, 2013 at 10:45

        ai dreptate, Gica10, cam despre asta este vorba...HAI CFR !!!

  42. fotbalfan
    Tuesday, 30 July, 2013 at 03:03

    ati vazut hentul de la petrolul-pandurii? oare nu se putea da 11m si pt cfr sambata?

    • Ioan Dacid
      Tuesday, 30 July, 2013 at 08:33

      nu:)

    • caneto
      Tuesday, 30 July, 2013 at 08:48

      N-am vazut faza de la Petrolul-Pandurii, dar nici nu conteaza, nu ca se putea acorda si pentru CFR penalty, ci era obligatoriu: link – “Marea noutate constă în faptul că vor fi situaţii în care se va acorda penalty chiar şi atunci cînd un fotbalist nu joacă în mod voluntar balonul cu mîna.” Pai, cu ce au fost mai “hent intentionat in careu” cele doua faze de la Tg.Jiu din toamna trecuta (va amintiti de exceptionalul arbitraj a lui Balaj?), aia lui Sepsi de la Istanbul, cea care a condus la penalty-ul Vasluiului cu turcii sau din clipul asta (secunda 42) decat mana timisoreanului?

  43. kiruj
    Tuesday, 30 July, 2013 at 07:59

    Click aici pt. note! Softul va fi oprit azi (30 iulie) în jurul orelor 17.30. HAI CFR !!!

  44. Ery
    Tuesday, 30 July, 2013 at 08:56

    D-le Albu , comentariu excelent, greselile si realizarile CFR-ului vazute obiectiv. Dar la fiecare comentariu al d-voastra imi vine tot timpul in minte aceeasi intrebare : OARE ANTRENORUL SI JUCATORII CFR - ULUI CITESC ACESTE ARTICOLE ? Pentru ca numai citind materialele scrise de d-voastra si luand masuri ca sa se elimine greselile descrise ar produce un reviriment in jocul si prestatia echipei. Faceti un efort cumva si bagatii-le sub nas lui Rednic si lui Muresan articolele d-voastra sa le citeasca si sa ia masuri.

    • albusibiu
      Tuesday, 30 July, 2013 at 10:29

      Ery, departe de mine gandul de a da lectii unor profesionisti care iau bani seriosi din ceea ce fac. Scopul meu este doar de a observa, de a spune clar ceea ce vad si de a-mi vedea lungul nasului in relatia cu CFR-ul. Am incercat sa le sugerez ceva doar o singura data, atunci cand vazusem la Vointa Sibiu (care era in B la acea vreme) un portar de mare viitor. David Lazar era numele sau si .... priveste-l acum la Pandurii Targu Jiu. Altul pe care l-as fi recomandat era Iulian Popa (un jucator mai bun decat Voiculet).

  45. traian
    Tuesday, 30 July, 2013 at 09:46

    N-am inteles si nu voi intelege ce legatura are arbitrajul cu jocul prost al echipei ? Tot sezonul trecut am fost furati pe faţă cu o nesimtire crasa si conducerea nu s-a mai legat de arbitraj fiindca am jucat prost. Aceeasi idee am prins-o la unii si la acest inceput de sezon. Printre solutii (desi cam tarziu) ar fi: lui IM sa i se ia microfonul si sa se caute omul potrivit pentru declaratii si o televiziune Looktv cu “coloana vertebrala dreapta”.

    • gica10
      Tuesday, 30 July, 2013 at 10:06

      Traiene,faptele te contrazic..........daca anul trecut te furau si taceai,de ce crezi ca anul asta cand te fura trebuie sa repeti comportamentul de anul trecut? Cred ca se prapadesc de ras miticii!Asta ar fi umilinta maxima pentru noi:sa ne fure ca-n jungla si noi sa ne prefacem ca jucam intrun campionat plin de fair play cu adevarti domni.Este si asta o posibilitate,dar inseamna ca nu mai avem mandrie,onoare.Un japonez adevarat si-ar fi desavarsit opera de mult.Ceilalti urla cu o saptamana inainte de joc,preventiv.Tu ne spui ca dupa ce suntem masacrati trebuie sa le pupam mana.Drijania mami lor de gunoaie

    • albusibiu
      Tuesday, 30 July, 2013 at 10:17

      Spui despre Look-ul ala care sta pe tricourile echipei si care prefera un amical al lui Dinamo unuia al CFR-ului? Cat despre a urla cand suntem furati, asta e o deprindere ce le va face mare placere. Va iesi o cearta de florarese in care nu va fi nicio dovada, niciun argument forte. Am avut 3 campionate in care nimeni de la club nu s-a apucat sa faca vreo selectie a tuturor greselilor de arbitraj impotriva CFR-ului. Imaginile exista, se poate face destul de usor asta. 2-3 saptamani si ai avea un intreg rechizitoriu VIDEO cu care sa le dai peste cap. Numai din returul trecut s-ar aduna vreo 10-15 faze hilare. Cine sa faca asta daca nu oamenii insarcinati sa se ocupe de imaginea clubului ?!

      • dan dan
        Tuesday, 30 July, 2013 at 10:34

        fazele din retur cum sa fie condiderate, pro sau contra CFR? In retur conducerea si-a dorit contra-performanta, deci practic acele decizii au ajutat CFR-ul in indeplinirea "obiectivelor"...

  46. traian
    Tuesday, 30 July, 2013 at 09:59

    P.S. Ce cauta Dinu Gheorghe presedinte de club intr-un studio (Digi) unde se comenteaza meciurile etapei ? Ce obiectivitate va avea fata de prestatia contracandidatelor Astrei sau despre arbitraj?

  47. dezerbi
    Tuesday, 30 July, 2013 at 10:39

    are cineva faza in care tade scapa spre poarta si cade? n-am vazut o reluare si as fi curios sa vad daca e fault

  48. kiruj
    Tuesday, 30 July, 2013 at 10:52

    Click aici pr. note ! Softul se închide pe la ora 17.00, astăzi. HAI CFR !!!

  49. CFR MS
    Tuesday, 30 July, 2013 at 11:41

    Pe mine ma-grijoreaza faptul ca nici un antrenor din ultimii 4 ani nu poate sa impuna un joc combinativ, oare cu cine e problema?

    • albusibiu
      Tuesday, 30 July, 2013 at 11:51

      Cu latinitatea, cu latinizarea echipei. Pornim de la o premisa total gresita: ne trebuie antrenor latin. De regula latinii nu sunt tocmai modele de rigurozitate, de atentie la detalii. Cu un neamt ai mai multe sanse sa ia un meci si sa-l analizeze ca un tomograf, sa analizeze cine ce misca si ce nu misca in teren. Nu avem joc combinativ fiindca nu avem miscare constanta, nu oferim spatii pentru pase. E o explicatie si cum vanturam lotul si imbatranirea piesele de baza, dar prima cauza sta la antrenor. Cat despre Rednic, e prematur sa vorbim despre el, mai ales ca ne gandim si ca la Standard a facut treaba foarte buna, dar nu de la inceput.

      • CFR MS
        Tuesday, 30 July, 2013 at 12:04

        Da, pe Rednic nu-l putem caracteriza inca, numai in el mai am ceva sperante, poate scoate ceva din adormitii astia.

      • aron
        Tuesday, 30 July, 2013 at 15:29

        intru-totul de acord, in plus cred ca cel mai latin antrenor - mandorlini, avea un stil foarte meticulos, calculat, "nemtesc", sau poate intr-un cuvant profesionist

    • 7burg
      Tuesday, 30 July, 2013 at 13:36

      Ce antrenor poate face minuni peste noapte ? Nici un antrenor nu poate face minuni in cateva luni. Ca sa faci minuni iti trebuie si jucatori tehnici, care stiu cu mingea, gandesc, vad jocul etc...Apoi iti trebuie rabdare ca sa construiesti...Dar cine are rabdare ? Nimeni, nici sefii, nici fanii, toti vrem cate ceva, daca nu merge bine, schimbare, noi jucatori sau antrenori, sau ce mai stiu eu...Nimeni nu poate face minuni peste noapte. Cat de repede crezi ca se incheaga o echipa aproape noua cu antrenor nou ?

      • kiruj
        Tuesday, 30 July, 2013 at 13:49

        Îţi spun (pardon, şoptesc, să nu audă nimeni...) : în apr. 2 ani, în cazuri fericite în 12 luni...HAI CFR !!!

        • 7burg
          Tuesday, 30 July, 2013 at 17:41

          Merci pt raspuns...credeam ca am ramas singurul, care crede ca dureaza o perioada mai mare si nu cateva zile sau saptamani..

      • 7burg
        Tuesday, 30 July, 2013 at 14:15

        Am uitat sa scriu ca si jucatorii sunt grabiti. Deci toata lumea e grabita...iar CFR nu e un club bogat sa ofere salarii mari care sa tina jucatori. Doar jucatorii slabi-medii raman la club cat au contract bun, foarte rar vezi jucatori care sa doreasca sa ramana la club din diferite motive...11 jucatori nu o sa gasesti...

  50. CFR MS
    Tuesday, 30 July, 2013 at 11:43

    Toate filozofiile astea cu arbitrii ar trebui puse numai dupa ce am jucat si ceva fotbal.

    • ceferist
      Tuesday, 30 July, 2013 at 12:16

      Asa e, vedem paiul din ochiul altora in loc sa ne scoatem barna din al nostru... D'aia suntem orbi pe teren. Prestatzii jalnice, servite cu promtitutide de vreun an jumatate. Uzina 1907 e pe duca. Se cauta investitori, nu jucatori valorosi. Vezi varianta ieftina Trica. Jucatori liberi de contract. Declaratzii standard, din inertzie. Chinuiala 2-2 acasa cu adversari anonimi. Lipsa de talent, se vede din Dambu' Rotund. Afaceri, nu fotbal. Se forteaza jocul doar ,,la rezultat'', se fuge dupa 3 puncte, nu dupa minge. Deocamdata 1907 e o afacere trecuta pe linie moarta de Arpi, pe linia de manevre de la depou, aia ruginita si plina de buruieni. Suntem trasi pe linia de manevre de conducere. :) Fotbalul nu se reduce la ,,a o baga in poarta'' sau a salva de pe linia portzii. Urlam Cfr = Victorie.. si gata merem acasa cu 3 puncte in plasa? Un meci de la care tzii minte doar scorul si scandalul e degeaba, timp irosit. Non-event. HAI FOTBAL CLUB CFR !

  51. obiectiv
    Tuesday, 30 July, 2013 at 12:28

    Am fost la meci, si ce am vazut: 1. Prima repriza. Un gol primit in primele minute, ce aveam impresia ca ne va duce la aparare aglomerata ca la Botosani. (in parte s-a si intamplat). Dupa 20 de minute se vedea clar ca nu putem marca decat din faza fixa. (ceace s-a si intamplat). NU AVEM RELATII DE JOC, a inceput prea repede campionatul pentru noi, dar jucatori peste mediie avem. (Ogbu , Tade, MAAH,...) Arbitrul a gresit la primul cartonas galben pentru Costea, al doilea fault clar. Nu era nevoie de eliminare. 2. Repriza a 2. Egalare din faza fixa si moral bun joc. Jocul era in mana noastra. Arbitrul a tinut cu tot sa strice elanul nostru. Galben aiurea la Felguieras si tensionarea jocului. La penalty uitativa pe reluare (site digisport.ro) portarul degajeaza primul mingea apoi contact, nici fault sau intrare dura. Se ciocnesc pur si simplu. De ce nu fault in atac? Fara penalty si eliminare portar alta era soarta meciului. Cartonas Deac se poate interpreta, la fel si faultul la Tade in drumul spre poarta. DA arbitru a influentat rezultatu. ASA NU, nervozitate prea mare la jucatorii CFR-ului si inca nu avem meciuri cu miza. ASA NU, nu avem relatii de joc, Rednic fa ceva mai repede. ASA NU, conducerea trebuie sa cotizeze la arbitrii, ca in anii de titlu altfel platesc altii si patim ca la meci. Echipele din spatele jucatorilor trebuie sa-si faca treaba. ASA DA, pregatire fizica buna al jucatorilor si spirit de lupta. Daca spiritul de lupta ramane imi cumpar si eu abonament. Pentru orice vis trebuie muncit pe toate planurile. Am incredere ca vor veni si rezultatele.

    • gica10
      Tuesday, 30 July, 2013 at 17:05

      Ai surprins foarte bine unele probleme de la echipa. As vrea sa subliniez totusi niste lucruri: ASA NU: nu cred ca este bine sa oferim stimulente arbitrilor sau adversarilor pentru ca noi nu suntem echipa oaia blatula si ne desfiinteaza! ASA DA: poate ar trebui sa astepti cu abonamentul sa vedem daca-i tine conditia fizica si pot sa pastreze ritmul indracit.Si totodata sa vedem cum va fi si timpul probabil in august........ca pe canicula nu prea pot fugi si apoi vei regreta banii dati.

  52. kiruj
    Tuesday, 30 July, 2013 at 12:59

    Am oprit softul de notare, tabelul este reactualizat. Media echipei : 4.9 (au notat 33 de tribunişti), maxime la Stăncioiu (6.2) şi Cadu (5.8), minime la Costea (3.1) şi la Felghe (3.5). HAI CFR !!!

  53. Ioan Dacid
    Tuesday, 30 July, 2013 at 15:44

    Am zis ca nu mai trag concluzii pana la meciul cu Steaua dar totusi am sa spun ce mi-a placut si ce mi-a displacut la meciul de sambata: 1. In inferiorirtate numerica mult mai cu suflet. 2.Atmosfera in general a fost frumoasa cu exceptia catorva momente de care mi-a fost rusine(injuraturile adresate unui oras nu unei echipe de fotbal). Cred ca oamenii veniti cu ACS-ul puteau fi ignorati lejer , nu avea rost sa intram in clinciuri cu ei, oricum e mult mai ok decat daca venea drukeria. Lucruri negative: 1. Nervozitatea excesiva a jucatorilor(imi pare rau de Felgue pt care inca am o stima nepretuita). 2. Din pacate fundasii nostri centrali mi se par foarte greoi si is din ce in ce mai lenti, totusi compenseaza prin pozitionare. 3.Nu inteleg de ce nu e folosit Batin(omul a fost destul de bun la Brasov), la fel nu inteleg de ce a fost introdus Djokovic. 4.Atacam mult prea prezizibil, ne cream foarte greu ocazii de gol-> asta provine din faptul ca nu avem jucatori de creatie.

    • 7burg
      Tuesday, 30 July, 2013 at 17:48

      Se aude ca Batin e moneda de schimb pt Nistor, iar Djokovic nu e pregatit fizic, cred ca o sa-l vedem in teren, dar ca rezerva in locul lui Voiculet sau invers, caci amandoi pot juca maxim 60 minute..In acest meci nu mai putea intra, dupa acele eliminari...

      • Ioan Dacid
        Tuesday, 30 July, 2013 at 20:17

        Putea intra ca si prima sau a 2-a inlocuire(in locul lui Rui Pedro de ex) - de Batin vb:)

    • horica
      Tuesday, 30 July, 2013 at 22:57

      injuram noi timisoara un oras care are o anume traditie in liga 1 si o galerie adevarata chiar daca ei nu recunosc actuala echipa, cu 2000 de oameni pe tot stadionul si 50 in peluza...e ca si cum Levadia Talinn injura pe PSG de ex.

      • tegean
        Tuesday, 30 July, 2013 at 23:48

        deoarece ,,noi,, nu am înjurat ,,timişoara,, ,probabil că Vă referiţi la Dvs. înşivă iar comparaţia pe care aţi postat-o poate că Vă va domoli pt. un timp

      • gica10
        Wednesday, 31 July, 2013 at 00:10

        Galeria aia adevarata de care vorbesti ,de cate ori a venit la noi s-a comportat execrabil!Sau crezi ca la timisoara ne-au cantat de bine? Ca sa nu-ti amintesc de finala de cupa cand nu s-au prezentat la festivitate........

        • Ioan Dacid
          Wednesday, 31 July, 2013 at 08:43

          Fata de acea galerie nu am absolut nici un respect dar acel oras nu stiu cu ce au gresit fata de noi. Ok, injurati Poli Timisoara(desi si institutia pare decenta) dar nu injurati orasul. Din pacate incet, incet ne "miticizam" si noi(inca e decent la noi).

        • Ioan Dacid
          Wednesday, 31 July, 2013 at 09:55

          Si ca fapt hyper-divers, sambata au venit niste copii pusi pe sotii care nu prea au nici o legatura cu fosta galerie a lui FC Timisoara. Cei de atunci sustin echipa din Liga a V-a (care se vrea promovata la masa verde in a IV-a).

  54. Retardila
    Tuesday, 30 July, 2013 at 17:07

    Ma, mai incetati in Bula lui Galu atacurile. Hotarati-va: tineti cu CFR sau nu tineti cu CFR? Ca incepeti sa deveniti bocitoarele poulii....imi aduceti aminte de un cantec "fain, frumos"...."In padurea verde/veselie multa/ cand un cor de babe/ a inceput sa cante/ Uu...Canceru....Uu canceru Terminati-vi-ti ce aveti de spus, gura mica si inchisa si arrivederci!

    • Ioan Dacid
      Tuesday, 30 July, 2013 at 17:10

      Am inteles , sa traiti.

  55. avalon1
    Tuesday, 30 July, 2013 at 20:07

    NU inteleg de ce facetzi razboi civil pe aici :O) ..... Anul acesta , din 22 de meciuri oficiale nu am batut nici o echipa decenta ( poate Astra , in cupa ) ,si am castigat doar 4 ( PATRU )meciuri - amintita astra , u , viitorul si b-ta . Asa ca , pesimistii , fiti optimisti , mai rau nu se poate . Optimistii , fiti pesimisti , trendul din campionatul trecut se continua . Realistii , fiti fie optimisti , fie realisti .... veti fi muscati de cealalta tabara -- distractie placuta ;-) . Cat despre ce as vrea eu --- un check in alb ptr Rednic pe 2 ani , fara presiunea obiectivului anul acesta si construirea unei echipe redutabilo-omogena ptr atacarea titlului la anul . Asta fiind optimist . Intr-o nota pesimistico-realistica , "rabdarea " management-ului nu este punctul lor forte...Bucurati-va de fotbal ( cand il avetzi ) si nu va macinati nervii aiurea , nu merita .

    • caneto
      Tuesday, 30 July, 2013 at 20:48

      Rednic a semnat doar pe un an, n-a vrut pe 2. :)

    • canad
      Tuesday, 30 July, 2013 at 21:35

      nu se incadreaza in obiectivele clubului; clubul trebuie sa castige anu asta campionatul si sa vanda jumatate din jucatori si cei mai buni anu viitor ca sa faca "multe multe banii".

      • avalon1
        Tuesday, 30 July, 2013 at 22:20

        Ioi , draghe , da cam greu acuma cu multe , multe bani . Ca la liga de campeone , cine stie cand ne vom califica pe acolo.....Plus che in loc sa vindem "Marfa" noastra , intram in regim de consignatia , vindem marfa altora , care , cu mariminia lor ne-o imprumuta noua ----si ne-o trag cand ne e lumea mai draga ( Beto ,Pinto , Agguire etc ) . In alta ordine de idei eu zic ca avem lot foarte bun ptr Ro anul asta ....So, what the heck is going on???

  56. nea_silica_MS
    Wednesday, 31 July, 2013 at 09:55

    Ieri seara, parcă pe Live! am văzut desenul din acest articol al lui Albu, iar în comentariu se menționa că pe un site al ceferiștilor se discută în acest fel de arbitru... Devine popular siteul?

    • Cristi
      Wednesday, 31 July, 2013 at 11:57

      Mai degraba Big brother is watching us :).. am vazut si eu azi dimineata in reluare emisiunea cu Panin invitat... asa ca oamenii incep sa se inspire pozitiv :)

      • kiruj
        Wednesday, 31 July, 2013 at 12:27

        Dacă nu mai sunt rezultate (şi joc de calitate), măcar comunicare să avem...

    • Albusibiu
      Wednesday, 31 July, 2013 at 20:51

      Eu varasem un mic element de diferentiere intre desene. Acel desen de pe citynews a fost luat de pe contul meu de facebook si, partea cea mai haioasa, ei credeau ca eu imi rad acolo de arbitru. Este chiar asa de greu de deslusit mesajul?

      • nea_Silica_MS
        Wednesday, 31 July, 2013 at 21:56

        E mai facil să manipulezi decât să interpretezi...

  57. Ioan Dacid
    Wednesday, 31 July, 2013 at 12:38

    Oare nu are fi o idee sa ne cream si un forum unde se poate posta mult mai organizat iar articolele sa nu aibe functionalitatea de comment? Avantaj: se mai organizeaza treaba/ Dezavantaj: Iti trebuie user, deci oarecum se complica treaba.

  58. Ioan Dacid
    Wednesday, 31 July, 2013 at 14:16

    Se pare ca am scapat f ieftin cu eliminare lui Deac(doar 1 etapa de suspendare) , pt rosu direct eu stiam(poate stiu gresit:D) ca pedeapsa default este de 2 etape (Daca nu esti echipa din Bucale).

    • Alin
      Thursday, 1 August, 2013 at 08:30

      Pt cartonas rosu stai minim 1 etapa; se porneste de la 2 ca baza, insa daca se considera ca a fost o greseala de arbitraj se reduce la 1 etapa.

  59. dani ceferistu
    Thursday, 1 August, 2013 at 23:54

    az am batut dejul cu 15:0. N-a fost nimeni la meci? Eu a trebuit sa aflu asta-seara de pe prosport ca a avut loc. Cica a jucat Brandao, Gabioneta si inlocuitorul lui Velayos a fost Burca.

  60. botizan
    Friday, 2 August, 2013 at 00:23

    hello anybody here?

    • fotbalfan
      Friday, 2 August, 2013 at 06:25

      inchis pt preluarea marfii!

  61. Saul
    Friday, 2 August, 2013 at 07:48

    Aseara pe Cluj Arena am vazut un meci foarte slab,intre doua echipe cu pretentii de EL. S-a jucat in viteza intaia. Ma bucur ca am scapat de Nicoara,foarte slab aseara. L-am urmarit tot timpul pe Nistor,care in afara de gol si alte doua-trei pase reusite,n-a aratat mare lucru A gresit multe centrari si alte pase date aiurea. La cum a jucat aseara,nu stiu daca ar fi un plus pentru CFR,asta in cazul in care cei din conducere se mai gandesc la el. Pandurii au fost foarte slabi aseara,fara vlaga,fara suporteri (galerie),fara stadion de EL. Scriam in urma cu ceva vreme ca o sa avem maxim doua echipe anul acesta in grupe,din pacate cred c-o sa am dreptate. Dar la ce a aratat CFR-ul pana acum nu trebuie sa ne facem griji pt coeficientul de tara si posibilul loc de CL,pt ca nu e cazul. Sper sa ma contrazica la Vaslui si in etapele urmatoare. Hai CFR !!!

  62. Vass Bela
    Friday, 2 August, 2013 at 08:45

    Saul, mie mi-a placut Nistor . A pasat f. bine, pe distante lungi f. exact . Dupa mine noi nu avem un astfel de creator, dar asta desigur este parerea mea .

    • Saul
      Friday, 2 August, 2013 at 14:27

      Am fost tot timpul cu ochii pe el si l-am remarcat la gol si la alte cateva faze,inclusiv pase,dar a si gresit cateva centrari usoare,cornere,plus alte cateva pase. Poate dorindu-l la CFR am asteptat prea mult de la el si el a evoluat in nota echipei. Oricum,ma asteptam la un altfel de joc din partea Pandurilor...

  63. CFR MS
    Friday, 2 August, 2013 at 10:32

    A prins si el o zi mai slaba cum toata echipa, parca s-au temut de adversar.

  64. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 21:12

    Se vede ca esti aredelean, de chestia discutam de cateva zile. No , nu-i bai si asa cred ca va luam 6 puncte pe an.

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>