Tuesday, May. 23, 2017

Fii optimist, luni va fi mai bine!

Written By:

|

Friday, 2 August, 2013

|

Posted In:

|

187 Comments

Fii optimist, luni va fi mai bine!

Acum câteva zile eram foarte optimist privind meciul nostru din etapa următoare, a 3-a, de la Vaslui, ce se va disputa luni, 5 august, cu începere de la ora 21.30 (transmis la TV de Digisport1). Mă îndoiesc că Hizo ar fi declarat „Vasluiul nici când era în retrogradare nu juca atât de prost” doar în speranţa de a primi al nşpelea telefon de a prelua a nşpea oară echipa. Un alt „fost” al Vasluiului, un fin cunoscător al fenomenului, Daniel Stanciu, a spus cam acelaşi lucru: „La Vaslui nu văd absolut nici o idee de joc, nimic. N-am mai văzut niciodată echipa jucând atât de prost.” Vasluiul n-a arătat bine nici în meciul de debut, când a învins chinuit Rapidul, Rapid care, mai apoi, a făcut egal acasă cu Viitorul, Viitorul care, mai înainte, a pierdut acasă la scor cu Astra, Astra care, mai apoi, n-a reuşit să bată acasă Steaua pentru că meciul s-a amânat, Steaua care, mai înainte, a învins Ceahlăul doar cu ajutorul unor greşeli omeneşti ale brigăzii de arbitri. Optimismul îmi era alimentat şi de faptul că Celeban, coleg de naţională cu Lewandowski, era „ca şi plecat”, ca să înlocuiască un alt „ca şi plecat”, pe Chiricheş, coleg de naţională cu Florescu.

Dar, nu mult m-a ţinut optimismul – vorba ceea, pesimistul este un optimist bine informat –  când am aflat că moldovenii s-au pus pe transferat jucători de la Atletico Madrid şi AC Milan, lui Celeban, într-un mod absolut uluitor, nu i s-a eliberat locul la noua echipă şi, ce-i mai grav pentru noi, a apărut ştirea că Iliesta a fost demis şi instalat un nou antrenor, în persoana lui Conceicao.

Nici cu pesimismul n-am rămas pentru prea mult timp, s-au speriat vasluienii, n-au vrut să-l expună pe Conceicao la un debut cu o înfrângere, aşa că s-au răzgândit şi îl mai ţin o etapă pe Ilie Stan. Apoi, a fost de-ajuns să aflu numele transferaţilor ca să-mi revină rânjetul la maximum. Păcat că, probabil, ăştia noi nu vor evolua împotriva noastră. În bunul obicei din fotbalul nostru, orice jucător care vine sau pleacă, nu-i pus la punct cu pregătirea fizică. Oricum, cu noii-transferaţi, fără noii-transferaţi, nu mai au nu ştiu ce nume în echipă care să sperie pe cineva: Cerniauskas – Celeban, Cordoş, Varela, Sălăgeanu – Caue – Antal, Buhăescu, Lovrecici, Sânmărtean – Temwanjera. Rezerve: Robert Dragnea (portar proaspăt transferat de la Farul), Nuno Viveiros, Balaur, Popovici, Buziuc, Pozder, Daminuţă (de la AC Milan), Cesar Ortiz Puentenueva (de la Atletico B Madrid), Florentin Matei (refuzat de Dinamo), Jakub Wilk. Portarul titular, Straton, s-o fi înţeles cu al nostru să-şi ia liber amândoi, a fost şi el eliminat în etapa trecută şi este suspendat o etapă. Vasluienii nu se pot lăuda că ar fi fost mari şi tari în faţa noastră, pe teren propriu, nici când aveau echipă şi ea juca fotbal, statistica o demonstreză:

FC Vaslui: 3 victorii, 2-1 în sezonul 2008-2009, gol Cadu pentru noi, 2-0 în sezonul 2009-2010, 5-3 în sezonul 2010-2011, De Zerbi, Bastos, Emil Dică. CFR Cluj: 2 victorii, 3-0 în sezonul 2005-2006, goluri Tilincă, Anca, Surdu, 2-0 în sezonul 2007-2008, goluri Trică şi Culio. Au mai fost şi 3 rezultate de egalitate, 0-0 în ediţiile 2006-2007 şi 2012-2013, 1-1 în sezonul 2011-2012, gol Ronny.

Până la urmă, nici nu ştiu de ce mă înteresează problemele Vasluiului, le-avem noi pe ale noastre, cum dracu să rămâm optimist? Rednic, Felgueiras, Costea şi Deac sunt suspendaţi, alţii încă neacomodaţi, jocul a scârţâit din toate încheieturile în primele două etape. Dar nu pot neglija nici faptul că la ultimul meci băieţii au dat dovadă de caracter, voinţă, spirit de luptă şi sacrificiu în condiţii de inferioritate numerică şi arbitraj potrivnic. Şi, nu vom întâlni o nou-promovată în ligă. Am mai avut un puseu de optimism când gândul m-a dus la Gabionetta. Ăsta sigur le va face mucii cravată la vasluieni, îmi ziceam. Nici în cinci minute a apărut o ştire despre chestia aia cu „nu-i pus la punct cu bla, bla, poate peste două etape”. Asta e, mai bine n-o citeam, mi-a distrus moralul. Hopa, mi-a revenit speranţa, băieţii par într-o formă de zile mari, au bătut cu 13, 14 sau 15 la 0 într-un amical (măi, o fost musai, chiar cu echipa copilăriei mele? :) ) Încerc să-mi dau seama dacă există vreo logică în formulele utilizate în amical, cu aplicabilitate pentru meciul de luni. Greu de găsit ceva. O fi utilizat apărarea în prima repriză şi de la mijloc în sus în cea de-a doua? Îmi iese aşa: Stăncioiu – Velayos, Cadu, Brandao, Sepsi – Maah, Muniru, Voiculeţ, Hora – Tade, Ogbu. Acum ce să fiu, optimist sau pesimist? Mai bine iau o margaretă şi încep să-i smulg petalele: pesimist, optimist, pesimist … PESIMIST :(

E clară treaba, sigur nu batem decât cu 2-0, nicio şansă la o victorie la scor. :(

HAI CFR!!!

Share This Article

Related News

IMPORTANT
A2 în vizită la A1, mergând pe A3…
Dacă e vineri, batem la Mureş!

About Author

caneto

(187) Readers Comments

  1. nea_Silica_MS
    Friday, 2 August, 2013 at 13:28

    Nu-i o echipă proaspăt intrată şi totuşi, parcă ar fi. Trebuie să fim precauţi, că ăştia ne-o cam trag... Haide CFR!

  2. Ioan Dacid
    Friday, 2 August, 2013 at 15:10

    Cu astia facem de obicei egal la ei si le-o tragem la Cluj. Acum sper sa le-o tragem tur retur, dupa Steaua Vasluiul e echipa cea mai detestata de mine(totul se trage de la cucuruz boy). In alta ordine de idei se pare ca huliganii din giulesti nu ne mai irita in sezonul asta. Bine ca am scapat de ei(chiar daca a ramas un satelit al stanei).

    • nea_Silica_MS
      Friday, 2 August, 2013 at 17:58

      Iată că TAS-ul gândeşte mai altfel decât FRF. Stupize, stupize...

  3. zeidas
    Friday, 2 August, 2013 at 16:43

    Optimist esti daca-l vezi pe Hora intre titulari !

  4. Vass Bela
    Friday, 2 August, 2013 at 22:42

    Vad ca s-a redus drastic nr comentariilor . Eu m-am conformat, n-am mai scris sa nu contribui la generalizarea pesimismului . Dar acum chiar si titlul articolului scris de Caneto invita la optimism, deci fara misto, interveniti cit de multi , sa se generalizeze optimismul ! Iar pe pesimisti ii invit sa ia o pauza cel putin pina la meciul cu steaua, cind poate ne vom transforma in optimisti . Doamne da !!!

    • thedarkside
      Saturday, 3 August, 2013 at 14:47

      Unii se mai duc si in concediu. Cand am plecat, Chiajna era in divizia B iar acum vad ca e in A. Am auzit ca au fost trei cartonase rosii pentru noi in meciul cu Poli, dar am invatat sa nu ma mai mire nimic. Decat fracturi de tibii si peroneu, mai bine cartonase rosii. Deocamdata singurul lucru de care imi pare rau e ca m-am intors acasa :-) Vom vedea insa ce va mai fi luni. Hai CFR!

  5. Saul
    Friday, 2 August, 2013 at 22:54

    Cum de ai uitat sa amintesti de meciul de anul trecut,tot la inceput de august,3-0 pt noi,goluri Cadu si Bastos x2,cu Andone pe banca.? A fost unul din cele mai reusite meciuri ale echipei noastre din toamna trecuta,terminat urat cu accidentarea lui Deac de catre nesimtitul de Sanmartean. Ce echipa frumoasa aveam anul trecut si ce luna august am avut cu 4 victorii in tururile preliminare ale CL! Sa speram la cateva victorii si in acest august fierbinte. Hai CFR !!!

    • kiruj
      Friday, 2 August, 2013 at 23:36

      Erau alte vremuri...Atunci mai luptam pe trei fronturi , aveam 8-9 accidentaţi, Ando făcea exact ce se putea face în contextul dat : a aplicat un sistem de joc (bazat pe contratac) câştigător, fără o posesie convingătoare, dar aducătoare de puncte şi de rezultate apreciate de...aproape toate suflarea ceferistă. Campionatul a fost sacrificat cu bună ştiinţă (indiferent ce s.a declarat de unii sau de alţii), a fost o înţelegere tacită între Ando şi "greii" echipei, cu profit pentru toată lumea. Mai mult nu se putea...Era o perioadă de "acumulări" în avans, decontul fiind mult mai dureros (în returul trecut, dar şi -parţial- la începutul sezonului actual). MR trebuie să adune multe cioburi sparte, depinde dacă are şi o "mătură" pe măsură...HAI CFR !!!

    • caneto
      Saturday, 3 August, 2013 at 10:03

      N-am uitat, am dat statistica meciurilor disputate la Vaslui. Am omis sa specific in articol, am adaugat acum.

  6. halley
    Friday, 2 August, 2013 at 23:33

    Eu sunt optimist, batem la Vaslui !

  7. Saul
    Friday, 2 August, 2013 at 23:48

    Acum am citit despre decizia TAS,in cazul Chiajna. Mi-e lehamite de mizeria asta de campionat,de liga "profesionista",de fotbalul acesta mimat si corupt,condus de niste inculti penibili si penali,care iau decizii dupa bunul plac si in functie de interesele lor. E penibil ce se intampla,e un spectacol hidos si grotesc. Din pacate cam asa stau lucrurile si la nivel national,in aceasta tara amarata care-si pierde cu fiecare zi identitatea si orice urma de bun simt. Au grija de aceasta papusarii acestei lumi,care isi dirijeaza marionetele dupa cum vor,iar prostimea mai si aplauda.Asta e insa un alt subiect,poate prea putin interesant pt multi dintre voi...

    • tegean
      Saturday, 3 August, 2013 at 11:34

      Dacă o chestiune punctuală şi mediatizată n-a primit o rezolvare decentă ce şanse să fi avut, de-a lungul anilor, problemele de fond (ţinute sub preş) ale fotbalului românesc ? Prezenţa Chiajnei în liga 1 poate fi şi trebuie contestată (compromisul de dragul a 18 echipe nu trebuie acceptat, pt. a nu se mai repeta, pt. a nu fi urmat de altele).

  8. caneto
    Saturday, 3 August, 2013 at 10:08

    Dezastru! N-avem noroc. Iliesta s-a suparat si si-a luat catrafusele de la Vaslui. Conceicao n-a reusit sa faca minuni nici intr-un an de zile la noi, sper sa nu se apuce sa faca in doua zile la Vaslui.

  9. Vass Bela
    Saturday, 3 August, 2013 at 11:27

    Cf Tuttomercato, ar veni la noi fundasul de 18 ani Thomas Sarini, ex Inter jun, a dat probe la Ascoli fara sa impresioneze . Va informez si atit . PS . Tot asa , s-a scris in ziua de cluj, ca suntem interesati de Grecu, fundasul dat afara de la Petrolul .

  10. FLORINACCIO SM
    Saturday, 3 August, 2013 at 12:44

    Mi-e putin frica de meciul de la Vaslui, acolo unde mai mereu am avut parte de meciuri grele, dar sper ca odata cu etapa aceasta echipa va incepe sa arate cu adevarat ce poate. Consider ca valoarea lotului CFR-ului e mult peste ceea ce echipa a aratat pana-n prezent, dar problema e acum ca incepem sa jucam sub o presiune destul de mare, fiecare pas gresit facut de acum inainte putandu-ne indeparta foarte mult de atingerea obiectivului acestui sezon, castigarea campionatului. Sper ca Maah, Rui Pedro si cei doi atacanti sa faca pana la urma diferenta in favoarea noastra, chiar daca si Vasluiul are doi-trei fotbalisti care - daca prind o zi buna - ne pot pune foarte multe probleme. // Vass Bela, nu stiu in ce masura se poate pune ceva baza pe o stire venita din ziarul amintit de tine. Nu stiu nici daca Grecu a fost intr-adevar dat afara de la Petrolul sau daca nu cumva fotbalistul a fortat o despartire de ploiesteni, bine-stiind ca va avea destule oferte din prima liga, pentru ca e un fotbalist valoros. El s-a numarat intre primii fotbalisti ''de export'' ai pandurilor lui Condescu, iar in urma cu doua-trei sezoane chiar n-a fost un fotbalist deloc de lepadat. La U fusese titular incontestabil, la fel si la Pandurii mai inainte, dar odata cu trecerea la Petrolul a avut parte de o accidentare grava, urmata de cateva luni bune de indisponibilitate, timp in care si-a pierdut postul de titular, Guillherme inlocuindu-l cu destul succes. Nu stiu in ce masura e el refacut acum, nici ce probleme sunt intre fotbalist si conducatorii Petrolului, dar mai degraba as inclina sa cred ca Grecu doreste sa se desparta de clubul prahovean si nu invers. Mai cred ca daca am reusi sa-l ''maritam'' pe Sepsi pe undeva, Grecu ne-ar putea fi util, mai ales si pentru ca Rednic il cunoaste foarte bine. Asa insa, cu Sepsi si Camora pe acelasi post cu el, cred ca aducerea lui n-ar face decat sa sporeasca numarul salariatilor de la club. // Saule, eu nu spun ca nu poti sa ai dreptate in buna masura in ceea ce afirmi mai sus. Cred insa ca de cand e omul pe pamant cel mai la indemana i-a fost sa gaseasca dusmani (reali sau inchipuiti), tapi ispasitori, vinovati pentru tot ceea ce nu merge bine in jurul sau. Asa, nazistii i-au gasit pe evrei, legionarii pe masoni, comunistii pe legionari, capitalistii pe comunisti, uselistii pe Basescu (si pe Elena Udrea), pedelistii pe uselisti, ... u-istii pe franari, franarii pe alinierea planetelor :) samd, cu lantul asta cred ca putem continua la nesfarsit, pentru ca de tapi ispasitori omenirea nu va duce lipsa niciodata. Poate ca mai ''sanatos'' ar fi sa ne cautam fiecare (si sa ne indreptam) propriile ''scaderi'' si sa lasam conspiratiile pentru altii, chiar daca putina vigilenta nu strica niciodata.

    • tegean
      Saturday, 3 August, 2013 at 13:03

      Sepsi e un sportiv (sportiv) practicant al fotbalului, bine clădit şi mai puţin vulnerabil fizic, cu un joc defensiv suficient de bun (în jumătatea adversă mai puţin) pt. a putea spune despre el că, spre deosebire de alţi câţiva, nu ia salariul de pomană.

    • Saul
      Saturday, 3 August, 2013 at 14:11

      Florinaccio,in comentariul meu imi exprimam dezacordul fata de ce se intampla in fotbalul romanesc,similar cu ceea ce se intampla (respectand proportiile) si la nivel national. Chiar nu sufar de nici un simptom al teoriei conspiratiei,dimpotriva incep sa inteleg tot mai mult din ceea ce se intampla. Daca tu ai alta parere e problema ta,doar ca de la tine am alte pretentii.

      • tegean
        Saturday, 3 August, 2013 at 15:23

        Opinia Dvs. de mai sus (la care Vă referiţi) nu cred să fie singulară (şi nici minoritară).

        • Saul
          Saturday, 3 August, 2013 at 15:59

          M-as bucura sa fie asa,nu ca sa am eu dreptate,ci ar insemna ca mai sunt oameni care mai si gandesc.

      • FLORINACCIO SM
        Saturday, 3 August, 2013 at 15:50

        Saul, nu stiu ce pretentii ai tu de la mine, stiu doar ca in general un popor are conducatorii pe care si-i merita (lucru valabil inclusiv in fotbal) si ca ei (conducatorii) nu sunt decat oglinda in care un neam se poate recunoaste foarte usor. Crezi ca unul ca Militica Dragomir ar face rating in tari ca Anglia, Germania, Franta sau Danemarca? Eu ma indoiesc. Uita-te putin pe site-urile noastre de sport si zi-mi pe urma cu ce se deosebeste Mitica Dragomir de marea masa a suporterilor de la noi. Numai eu cunosc o gramada de microbisti care asculta cu sufletul la gura toate ineptiile debitate de incultul asta ''penibil si penal'' (cum bine i-ai spus), iar de cand e Jiji la parnaie mai ca nu tin doliu in fiecare zi. Pe de alta parte, tot genul asta de cetateni sunt primii care se plang de lucrurile care merg prost in tara si pretutindeni in lume. Bineinteles ca nu e cazul tau, dar eu cred (desi s-ar putea sa gresesc) ca o atentie prea mare acordata ''papusarilor acestei lumi'' (si aici ma refer si la tine) ne poate face sa uitam ca de fapt adevarata vina o purtam noi (ca popor) si mai putin ei, ''papusarii''. Eu cred ca ''papusarii'' (daca intr-adevar or exista) ne invidiaza adeseori atunci cand vad cu cat elan masochist ne facem rau noi insine, fara ca ei sa miste macar un singur deget. Stii ce spunea un demnitar sovietic in urma cu vreo sase decenii? ''N-avem noi atatea topoare cate cozi de topor gasim la voi!''. Nu-i problema insa, facem noi rost si de topoare!

        • Saul
          Saturday, 3 August, 2013 at 16:14

          Florinaccio,stii prea bine la ce ma refer,cand spun ca am pretentii de la tine. Stiu ca fiecare popor isi are conducatorii pe care-i merita,dar ce pot eu sa fac daca marea masa pune botul la vrajelile lor. Eu nu mai ascult de mult ineptiile de la tv,nu doar cele din sport,dar iarasi ce pot sa fac daca marea masa le prefera? Ma numar printre cei care incearca sa ganeasca si sa citeasca altceva decat subtitrarea de la filmele idioate de pe protv. Pentru ceilalti,am un mesaj dintr-o reclama facuta fni din urma cu ani,parafrazand-o suna cam asa:"dormi linistit,uniunea europeana (era sa zic sovietica) lucreaza pentru tine"! Daca tu inca te mai indoiesti ca papusarii "or exista",inseamna ca n-ai citit nimic din ce-ti recomandam in iarna. Sau,poate e mai bine asa,esti inca tanar,ai timp de "conspiratii".

          • Saul
            Saturday, 3 August, 2013 at 16:15

            gandeasca

          • FLORINACCIO SM
            Saturday, 3 August, 2013 at 19:16

            Nu-mi place in ce directie curge discutia asta, pentru ca Tribuna CFR este, inainte de toate, un site de sport. Te-as indemna insa, prieteneste, ca inainte sa te iei de UE cu atata inversunare sa mai arunci o privire peste o carte cu istoria batranului nostru continent, ca sa vezi daca in ultimele doua-trei milenii a existat cumva macar un singur deceniu in care continentul nostru sa nu fi fost macinat de razboaie de tot felul. Nu sunt tocmai as in istorie, dar ma tem ca nu prea vei gasi. Pe mine, in prostia si ignoranta mea, lasa-ma sa ma bucur macar de pacea instaurata odata cu fondarea UE. Chiar daca n-or fi toate chiar roze nici aici. Cu respect

            • Saul
              Saturday, 3 August, 2013 at 21:59

              Daca erai un ignorant fi sigur ca nu te provocam la discutia asta,pe care e mai bine s-o incheiem aici. Te las sa te bucuri de "pacea" instaurata de ue si de toate "surprizele" pe care cu marinimie ni le pregateste si pentru care cu iscusinta ne pregateste. Duminica frumoasa!

          • thedarkside
            Saturday, 3 August, 2013 at 22:02

            Saul, parafrazarea ta e complet falsa si deplasata. "Dormi linistit cand FNI lucreaza pt. tine" Asa suna reclama si nu are nici in clin nici in maneca cu U.E. care incearca sa mai reduca din coruptia din Romania nu s-o incurajeze cum sugerezi tu, S. O. Vantu nu e decat un escroc care a inselat pe altii mai naivi, fara UE nu-l vedeam noi pe el, pe Becali sau Bombonel la bulau nici la pastele cailor. Uita-te la Ucraina care nu e in UE ce libertate de exprimare au cetatenii ei. Ai aici linkul cu reclama sa iti improspatezi un pic memoria: http://www.youtube.com/watch?v=1Bt4aXhLi6k

  11. luK2170
    Saturday, 3 August, 2013 at 14:24

    Nu avem cum sa fim optimisti, daca nu putem bate echipe de divizia B, C cum sa batem Vasluiul (A) ? Nu avem in momentul de fata nici un stil de joc, nici nu avem cum -- nu mai avem nimic -- zero atac, zero mijloc, un strop de aparare. Au fost aduse numai petarde. Preferam o reconstructie cu jucatori din pepiniera proprie si sa lasam pretentiile la titlu, daca prindem un loc de Europa e mare lucru. Rusine conducerii clubului -- dupa atatia bani incasati zero investitii.

    • Bogdan Dobondi
      Sunday, 4 August, 2013 at 00:49

      Pai nu ieri am batut o echipa din C?

  12. Vass Bela
    Saturday, 3 August, 2013 at 16:08

    luK2170, am avut o rugaminte, nu vrei sa m-asculti .Hai intr-adevar ca noi pesimistii sa mai acordam un ragaz, am zis eu, pina dupa meciul cu steaua, fara sa criticam . Cam asta cer optimistii, sa-i lasam o perioada doar pe ei, noi putem furniza informatii si gata .

    • Bogdan Dobondi
      Sunday, 4 August, 2013 at 00:51

      De ce aud cum se ascuteste o sabie cand citesc ceea ce tocmai ai scris? :))

      • nea_Silica_MS
        Sunday, 4 August, 2013 at 11:07

        După meciul cu Steluţa vine jihadul, dacă nu câştigăm :-)

  13. 7burg
    Saturday, 3 August, 2013 at 17:07

    Echipa de start: Edi -Velayos, Cadu, Piccolo, Camora- Hora, Obiora, Voiculet, Maah - Tade, Ogbu Castigam cu 2-0 Ma bucur de decizia TAS, de una am scapat, au mai ramas 2 echipe comuniste infipte adanc cu spaga in FRF. Numai barajul ala era de ras, pt o echipa datoare pt urmatorii 5 ani. Cu ce ajuta o echipa de pe strada, cu jucatori neplatiti, disponibili doar la blaturi si pariuri pt a castiga o paine..Licentierea trebuie sa fie regula de baza, altfel apar numai meciuri blatuite si pariate. De incompetentii astia scapam doar daca ii prinde DNA sau vine MOARTEA dupa ei. Unu nu mai e in stare sa mai faca o propozitie cap-coada, iar altul apare cand vrea el si vb la misto, e haos total in aceasta liga. Antrenor la nationala e tinut un condamnat penal, un foarte bun exemplu pt tineri... imaginea Romaniei e patata...Pana si in presa din Germania au scris de el, cand s-a dat sentinta...groaznic, iar el sta bine mersi acolo, de nesimtit ce e ... La meciul de luni, doar de arbiraj o sa-mi fie frica, ca chiar daca se ascunde porumbacu, firele tot le trage...alt smecher, care intoxica fotbalul ..Nu cred ca o sa fie Conceicao pe banca la acest meci...

    • horica
      Saturday, 3 August, 2013 at 18:37

      tu esti complet rupt de realitate. cum sa pui rapidul in aceasi oala cu dinamo si steaua. rapidul e infiintat in 1923 daca nu ma insel nu are nici o treaba cu comunismul. rapidul e o echipa curata, de traditie. mai pune mana pe o carte de istorie a fotbalului romanesc.

      • Ioan Dacid
        Saturday, 3 August, 2013 at 20:56

        Inainte sa jignesti si sa dai verdicte aiurea ("esti complet rupt de realitate") te invit respectuos sa citesti link-ul acesta. Iar legat de partea de echipa curata ma faci sa rad amarnic,vrei sa iti aduc aminte de ispravile lui Copos?

      • 7burg
        Saturday, 3 August, 2013 at 22:24

        Toate echipele cu actionari fosti comunisti sunt comuniste dupa mine...Aceste echipe impreuna cu cei de la federatii ne-au adus in aceasta situatie..In loc sa ne curatam, noi inca avem aceste persoane in functii.... Citeste "Cronologia Bucureştilor" si vei vedea unde se adunau comunisti pe la sfasitul celui de-al 2 le razboi. Apoi vei vedea si cine au fost sustinutori lor, iar asa au avut pozitii bune in clasament prin anii 50....Oricum le urez drum bun in liga 5, asa "curati" si cu traditie...

        • kiruj
          Saturday, 3 August, 2013 at 23:00

          Ca o excepţie de la regulă, de această dată nu pot să fiu de acord cu tine, 7burg. Raţionamentul "patron fost comunist => echipă comunistă" este una fundamental eronată, scuză-mă c-o spun aşa, fără "floricele". Este o problemă de principiu, nu vreau să mă bag foarte tare (aş putea, exact ca şi Caneto, Retardilă, nea-Silică şi încă câţiva, Romănescu, de ex., care -din păcate- a dispărut de pe acest site), esenţial este dpmdv că în acei ani majoritatea oamenilor "de bine" (de ex. tatăl meu, are 86 ani astăzi) chiar au crezut în acel sistem, care pe la începuturi "suna" altfel, 7burg. S-a dus dracului totul, în mod logic, că principiul de bază era greşit, cât s-a rezistat (70-80 de ani) a fost datorită "vopsirii" permanente a sistemului, cu un "make-up" zilnic, cu bâte şi cu pistoale...Dar NICIO echipă nu este vinovată pentru mizeriile trecutului, doar din cauza că -într-un moment nefast al existenţei sale- este preluată de un infractor / fost-comunist / şmenar / etc. Să ne înţelegem : aşa cum nici noi nu iubim CFR-ul pentru că e finanţat (?) de Paszkany ( şi nu identificăm CFR-ul ca şi o echipă "ungurească" doar pt. că AP este ungur), exact aşa nu avem dreptul să tragem concluzii greşite pe raţionamente aproximative nici în cazul altor echipe. Ăstea ca prezentare generală. În cazul Rapidului treaba e mai complicată, în istoria ei a fost folosită de diverşi "profitori" fie pt. imaginea clasei muncitoare", fie pentru a arăta pisica moartă poporului ( asemănător lui Fradi din Ungaria, care era la fel de detestată de regimul lor, fiind considerată echipa fasciştilor, mă rog...), dar toate acestea sunt alte discuţii, n-au nicio treabă cu fotbalul, sau foarte puţine. Simbolul este simbol, culorile echipei sunt culori, pentru acestea (şi legendele, şi istoria, evident) sunt iubite echipele, CFR-ul de noi, Rapidul de ei, şamd. Sunt de acord -parţial- cu ce spui dacă te gândeşti la Steaua, la Dinamo, la Ujpest, la CSKA (Moscova, Sofia), etc. Parţial, pt. că suporterii adevăraţi şi curaţi ai lor (cum este de ex. b_o_g_d_a_n pt. dinamo) n-au nicio vină pentru trecutul unei echipe. Exact ca şi în familie, 7burg, pe ăia nu-i alegi tu, pe prieteni da...HAI CFR !!!

        • horica
          Saturday, 3 August, 2013 at 23:15

          si echipele cu patron maghiar sunt unguresti?

    • tgv cluj
      Sunday, 4 August, 2013 at 00:45

      @7burg. Imi amintesc o scandare a galeriei rapidiste de la meciurile cu FC Olt Scornicesti, echipa din orasul natal al lui Ceausescu; ''Cine v-a bagat in A ? Ceausescu Elena.'' :) De scandarile lor de la meciurile cu 5teaua si Dinamo, adevaratele noastre echipe comuniste, inventate pt propaganda si pentru indobitocirea maselor ce sa mai zic, decat ... : ''5teaua, cu armata si cu ofiterii, Dinamo, militia si cu toti minerii.'' :) Galeria Rapidului deci, sfida uneori pe fata sistemul comunist, motiv pt care a si fost indragita aceasta echipa de destui dintre romani, unii dintre ei, precum Motu Pittis, chiar foarte cunoscuti. In concluzie, daca Rapidul era o echipa protejata in comunism n-ar fi jucat ani la rand in esalonul inferior.

  14. tgv cluj
    Saturday, 3 August, 2013 at 17:43

    @7burg. Si eu imbratisez decizia luata de TAS de a o retrograda pe Rapid in liga secunda, pt ca s-a facut dreptate in acest caz. Nu inteleg insa cum de o cataloghezi pe Rapid drept echipa comunista, devreme ce a fost infiintata cu un sfert de veac inainte de a se instaura acest regim totalitar la noi in tara. Nu mai vorbim de faptul ca acest club de fotbal de la noi a avut destule de suferit din pricina cancerului comunist, ca doar nu degeaba se tot plang ei ca mereu au fost ''Singuri impotriva tuturor''.

    • 7burg
      Saturday, 3 August, 2013 at 22:15

      Nu ma intereseaza asa mult daca au fost sau nu echipe comuniste. Era comunism si asta era....... Dar important e ce a fost dupa revolutie, si asta conteaza. Aceste echipe au ramas capusate de aceste persoane cu trecut rosu...sunt cancerul fotbalulului romanesc, cand noi trebuia sa terminam cu securisti, comunisti etc. Dinamo = Badea, Steaua = Paunescu, Hrebe care sunt oamenii din spatele oierului prost, Rapid = Copos ( fost UTC-isti)...De asta liga 1 a ajuns unde a ajuns...in loc sa evoluam, noi ramanem prinsi de acesti neica nimeni... Ca info : Dupa al 2lea razboi mondial, tovarasii prin Bucuresti se adunau pe Giulesti pt congrese etc , asa ca dupa ce si-au terminat treaba si s-au instaurat la putere, nu au uitat unde se adunau pt congrese, adunari, marsuri...conform "Cronologia Bucureştilor". Au urcat apoi in ierarhie, ajungand si vicecampioni prin '50....Un articol din 2009, in care vei vedea ca era echipa sustinuta de Dej http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/george-mihalache-rapid-primul-club-comunist-121981.html. Cam atata cu miturile... Iar luni ne intalnim cu un alt securist prost, care crede ca el a fost cel mai curat si cinstit arbitru. Sa speram ca arbitrajul o sa fie corect....

      • nea_Silica_MS
        Sunday, 4 August, 2013 at 11:32

        Am fost şi eu utecist Siebenburg, am ratat însă Şoimii Patriei, că nu era la modă în anii ăia...

  15. horica
    Saturday, 3 August, 2013 at 18:30

    nu-mi fac probleme ca pierdem la vaslui...sper doar la cat mai putine goluri in poarta noastra. Avem cea mai slaba echipa dein 2005 incoace

    • tegean
      Saturday, 3 August, 2013 at 22:11

      când veţi juca cu vaslui ?

  16. Ioan Dacid
    Saturday, 3 August, 2013 at 18:37

    Stiu ca nu e bine sa dezgropam mortii si sa citit rahaturile din presa damboviteana dar astia sunt nesimtiti de-a dreptul: link In acest articol se spune ca in celebru caz Cadu de pe Cluj-Arena TAS (si nu LPF-ul cum a fost in realitate) a decis ca meciul sa se rejoace din primu' minut. on topic:X2

    • 7burg
      Saturday, 3 August, 2013 at 22:44

      Astia mai muncesc prin aceste institutii sau doar incaseaza banii la sfarsit de luna pt incompetenta ? Ei se pricep doar la minciuni, smecherii si spaga...cred ca pt asta sunt platiti :D..De muncit sa munceasca altii...mai ales TAS-ul ;)..Propun sa se faca o filiala la Bucuresti, asa se rezolva cazurile mai repede :D :D

  17. tegean
    Saturday, 3 August, 2013 at 22:42

    Chiar şi atunci când se mai iese de pe tărâmul fotbalului, adierea de dăscăleală şi luare de sus încreţeşte - tulbură uşurel apele site-ului deşi s-a convenit (era doar o impresie ?) că se va renunţa, ...pe cât posibil, la această tonalitate (pe Tribuna).

  18. Vass Bela
    Sunday, 4 August, 2013 at 10:12

    tegean, eu am rugat sa nu se mai critice conducerea pina la meciul cu steaua, dar totusi site-ul asta este de fotbal si nu de biserica . Deci sincer nu-ti inteleg pretentiile la tonalitate .

  19. Retardila
    Sunday, 4 August, 2013 at 10:48

    Cred ca de criticat poti critica o conducere aleasa (inclusiv) de tine intr-un organism din care faci si tu parte. Daca o faci totusi ca element extern, doar....comentezi....

  20. FLORINACCIO SM
    Sunday, 4 August, 2013 at 14:49

    Digisport.ro si prosportul vorbesc despre un schimb Kapetanos - Mihai Costea. As fi curios sa aflu cam cum vad si franarii mei un astfel de ''targ'', pentru ca observ ca stelistii s-ar bucura sa scape de mezinul familiei Costea. M-as bucura si eu, chiar daca nu sunt stelist...

    • Ioan Dacid
      Sunday, 4 August, 2013 at 15:37

      Ar fi o mare porcarie.

  21. Vass Bela
    Sunday, 4 August, 2013 at 14:53

    In timp ce prietenul Retardila filozofeaza pe tema criticii, citesc prin intermediul colegilor de pe cheferetv, ca Arpi ar fi interesat sa investeasca la Ferencvaros . Despre un investitor a vorbit chiar premierul Orban Viktor, fara insa a-l nominaliza . L-au nominalizat cei din presa, deci poate sa fie adevarat sau fals, ramane de vazut . Dupa mine poate fi adevarat, in ideea, ca daca investeste, va avea o serie de facilitati, cum a avut de la Primaria Cluj . Si cum insusi premierul Ungariei e in joc, plus declaratiile lui Arpi pt cooptarea unui investitor la CFR si nu in ultimul rind, inchiderea practic a investitiilor in jucatori la noi si reducerea drastica a bugetului, cu toate incasarile mari avute, ei bine toate astea fac credibila ipoteza lansata . PS . Contrar obiceiului, am recitit comentariul meu si sunt linistit, n-am criticat de loc !

    • Retardila
      Sunday, 4 August, 2013 at 15:05

      Nu a fost "filozofatie", a foat o constatare doar :) oare oi trece de la ZTE la Fradi daca mere AP investitor acolo? Nu cred, ca simpatia fata de ZTE e aproape la fel de veche ca si iubirea de tzefer...

    • tgv cluj
      Sunday, 4 August, 2013 at 16:17

      Vass Bela, daca Arpi vrea sa faca din Ferencsvaros Budapesta un satelit al CFR-ului la care sa fie imprumutate ''rebuturile'' noastre si de la care sa transfere la CFR jucatorii mai rasariti de genul lui Bode, atunci n-am nimic impotriva. Ma gandesc insa ca Arpi daca o preia pe Ferencsvaros va dori sa castige campionatul Ungariei si va forta de acolo intrarea in grupele C.L., ca sa puna mana pe banii de la UEFA. Ma indoiesc insa ca acest lucru il va reusi Arpi doar cu jucatori reciclati de la Cluj. Nici nu cred ca va incerca macar. Si atunci ma intreb : oare nu cumva s-a saturat Paszkany de mizeria de la noi ? Sau mai rau, oare nu cumva a abandonat lupta cu miticii ? Ramane de vazut. Intr-un astfel de scenariu, eu as deveni de pe acum suporterul verzilor din capital vecinilor nostri si as mai avea inca o echipa favorita in afara CFR-ului, ceea ce n-ar fi chiar rau, nu ? P.S. CLUJ 07 CFR, daca mai traiesti, da-ne un semn de viata si spune-ne ceva. Poate despre Chiriches, ca despre CFR nu prea avem subiecte momentan. Ce se mai aude la Londra, mai are 5teaua vreo sansa sa-l vanda ? Si-l doreste sotia ta la Tottenham ?

      • CJ-07-CFR
        Sunday, 4 August, 2013 at 17:09

        Scuze pentru tacerea mea de miel. Am fost plecat din tara (2 saptamani) tocmai pana in Romania. Practic m-am intors (dupa aproape 6000 km condusi) pe comentariul tau. Din pacate am ratat meciul cu Timisoara, dar probabil CFR nu castiga nici macar cu mine in tribuna. Inca nu stiu daca avem sau nu echipa, dar o sa citesc comentariile voastre si mai mult ca sigur o sa aflu ca nu prea... :)

        • FLORINACCIO SM
          Sunday, 4 August, 2013 at 22:49

          Furand putin de la clasicul Robert Nita, ti-as sintetiza astfel: avem echipa buna, dar (inca) nu o vede nimeni! :)

    • caneto
      Sunday, 4 August, 2013 at 17:14

      Doua scurte fragmente din interviul dat azi-dimineata de Orbán Viktor: 1. “Fradi va avea in curand investitor, mai potent financiar decat are momentan oricare alta echipa, e chestiune de saptamani” 2. “fotbalul nu-i o intreprindere economica. O intreprindere are un singur tel: profit cat mai mare pentru patron. Acest lucru este imposibil in cazul fotbalului. Fotbalul e ca si facutul gulasului, tot timpul adaugam cate ceva, nu scoatem nimic, iar la sfarsit e gata.” Crezi ca profilul investitorului de care vorbeste Orbán i se potriveste lui Pászkány? :)

      • tegean
        Sunday, 4 August, 2013 at 18:00

        Există şi un profit rezultat indirect (mai ales dacă te desfăşori în inima ţării şi aduci un suflu nou, care atrage atenţia...şi nu invidie, defăimare şi sfânt rezbel patriotico-stelemist pe toate planurile împotriva bozgorilor ardeleni de toate naţionalităţile). În plus: Budapesta e capitală, e binişor mai mare decât Bucureştiul-înglobând minimum un sfert din populaţia ţării+ponderea economică, capitală înseamnă vizibilitate incomparabil mai mare+spectatori...cu un nivel de trai-venit mediu mai ridicat, climatul fotbalistic se sprijină pe mai multă calm / rigoare-inclusiv atitudinea massmedia iar la toate acestea (or mai fi şi altele) trebuie adăugată experienţa câştigată în tranzacţionarea-valorificarea jucătorilor, în atingerea unor obiective (o spun cu regret- i se potriveşte şi lui Pászkány).

        • tegean
          Sunday, 4 August, 2013 at 18:06

          ( Mi s-ar potrivi şi mie dacă...aş ave o ţârucă de capital ).

          • tegean
            Sunday, 4 August, 2013 at 18:16

            Ferencvaros-Videoton 0-1 (Duna)

        • caneto
          Sunday, 4 August, 2013 at 18:21

          Deocamdata totul este o simpla speculatie de presa bazata pe parteneriatul incheiat in primavara intre CFR si FTC si acel articol de presa in care se scria ca Pászkány cauta investitori. Citind comentariile la articolul din presa maghiara se zvoneste si de ceva posibilitate de cumparare de la statul maghiar a 3 ha de teren de catre noul investitor, dupa cum un altul lanseaza ipoteza ca ar fi vorba de arabi, din cercul proprietarilor Fly Emirates, care cica vor relansa si fosta companie aeriana MALÉV.

        • nea_Silica_MS
          Sunday, 4 August, 2013 at 19:51

          Mr. Paszkany sigur nu are banii de care Ferencvaros are nevoie. În ce priveşte climatul fotbalistic şi politic, un lucru e sigur. Acolo nimănui nu-i pasă de bozgori, de asta scapă patronul. În schimb bălăcăreala e la ei acasă. Luptele politice şi "fotbalistice" de la noi sunt jocuri de copii mici faţă de ce e la ei, din păcate...

  22. Rommelu Lukaka
    Sunday, 4 August, 2013 at 18:06

    Je serai tres content pour voire Monsieur Paszkany chez Ferencvaros .. Je serai suporter pour FV comme pour CFR ...Il ne serai pas plus "le merdre " de Championat roumain (pas rromain )....En lieu de M. Paszkany je ferer le meme chose...

  23. Vass Bela
    Sunday, 4 August, 2013 at 18:23

    Caneto, cum zice tegean, decat porcaria de la noi, mai bine civilizatia de la ei . La care daca se adauga nitcai inlesniri pt afaceri - altele decat fotbalul - se leaga totul . Pierzi ceva banet la fotbal, dar castigi inzecit pe cealalta parte, inclusiv cistig de notorietate . Si prin participarea in grupele CL, recuperare de investitii, sau macar acolo, reinvestitii pt hegemonie . Si atantie, acum Arpi are experienta de 10 ani in fotbal, inclusiv la nivel de CL ! PS. Daca e s-o faca, in mod cert nu va apela la " valorile " noastre, va baga la inceput mina in buzunar pt transferuri serioase. Dar astea sunt simple presupuneri, ce va fi, om trai si om vedea ...

  24. FLORINACCIO SM
    Sunday, 4 August, 2013 at 18:50

    Baieti, Kapetanos e pe cale sa semneze cu Steaua si pe voi nu va intereseaza?!? Inteleg ca Paszkany il lasa liber de contract, Memelus si Laur se arata foarte interesati de grec. Cred ca e chestiune de ore pana cand Kape va semna cu bucurestenii.

    • caneto
      Sunday, 4 August, 2013 at 19:11

      Care Kapetanos? :) Sincer, nu ma surprinde, s-a simtit ca nu-i mai dorit. Spuneam la momentul venirii lui la CFR ca n-am incredere in el, nu mi-a placut niciodata de el, dar golurile lui (unele foarte importante) si felul lui de-a fi m-au facut sa-l indragesc. Pacat de el, insa asta-i viata de fotbalist. Realitatea e ca decizia corecta e ori il lasi sa plece ori aduci pentru el un bun servant. Randamentul lui Kapetanos este aproape nul daca nu-i cine sa dea centrari de calitate. S-a ales prima varianta.

      • nea_Silica_MS
        Sunday, 4 August, 2013 at 19:59

        Nu merita acest tratament. E un fotbalist valoros. N-are servant la noi, îi va avea la bucale şi va marca des (mai ales acum că circarul este la mititica şi-l lasă în pace).

  25. zweistein
    Sunday, 4 August, 2013 at 20:07

    Parerea mea ca premierul ungar s-a referit mai degraba la Emirates. Nu cred ca s-ar aventura intr-o declaratie referitoare la o prezumptiva investitie in fotbal. Probabil a avut ceva discutii cu arabii pt Malev si, tangential, s-a discutat si varianta preluarii lui Ferencvaros. Daca ar reusi vanzarea Malev la arabi, ar inregistra o mare victorie politica pe plan intern. Apoi sa nu uitam, Arpi nu e in cele mai bune relatii cu cativa dintre cei mai potenti oameni de afaceri din Ungaria. Si Arpi e departe de a fi atat de potent din punct de vedere financiar precum un Niculaie de la Astra. Toata stima pt el, ca avand mijloace financiare relativ modeste (la nivel Forbes) a investit f mult la CFR. Raportat la averea sa, putini oameni de afaceri din lume au investit atat precum el. De aceea, o reducere a investitiilor sale, in lumina ultimelor evenimente, mi se pare intemeiata,

    • caneto
      Monday, 5 August, 2013 at 10:06

      Ferencvaros a dezmintit oficial stirea de presa privind trecerea clubului in proprietatea lui Paszkany sau ca acesta ar prelua in viitorul apropiat actiuni la club.

  26. Retardila
    Sunday, 4 August, 2013 at 20:56

    Daca (si numai daca!!) AP "se baga" la FTC o va face numai si numai ca s-a saturat de miticaria romana, si-l inteleg (desi nu-l aprob: trebuia/trebuie sa lupte pentru niste principii...Ioi, oare acre principii???). Dar daca va pleca, vai de noi....cu siguranta va lua cam tot ce are oarece valoare la tzefer...Dar STADIONUL? Il lasa la banci?

  27. Vass Bela
    Sunday, 4 August, 2013 at 20:56

    Florinaccio, am citit si eu declaratia lui Arpi, deci intr-adevar s-a reziliat contractul cu Kape. Interesant, mai ales ca s-a renuntat la ideea de a incasa ceva pe el. Mai raman nerezolvati Maftei si Ganea (Hora stim ca nu se pune), in rest marea lichicare de stoc din acest sezon e gata. Iar despre marfurile noi, cum am promis, o perioada tac!

  28. andrei
    Sunday, 4 August, 2013 at 22:19

    Părerea mea despre Kapetanos e că AP vrea să renunțe la el ca să le facă loc celorlalți atacanți care au mai mulți ani de contract și deci pot fi vânduți mai târziu dacă cumva confirmă. S-ar putea să mă înșel, dar chiar am senzația că în ultima vreme tot ce se face la club are în vedere banii mai degrabă decât performanța.

  29. Vass Bela
    Monday, 5 August, 2013 at 08:46

    Andrei, ce pacat ca nu te-nseli ...

  30. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 12:06

    Imi pare foarte rau de tratamentul aplicat lui Kape. Grecul nu merita deloc acest lucru, sincer chiar imi pare rau ca ne batem joc constant de jucatorii care ne-au ajutat in trecut.

    • FLORINACCIO SM
      Monday, 5 August, 2013 at 14:48

      Ioane, ce tratament i-a fost aplicat grecului? Chiar el se lauda in momentul acesta ca are cel putin zece oferte din strainatate, plus cea a Stelei, unde ar avea iar ocazia sa joace in Champions League. A fost adus la CFR liber de contract, deci cu o prima de instalare destul de consistenta, e lasat acum sa mearga fara vreo pretentie financiara din partea clubului, a fost platit pe toata perioada in care a jucat pentru culorile acestei echipe, si-a imbunatatit CV-ul in acesti ultimi doi-trei ani cat a activat la Cluj, deci pentru ceea ce a oferit a fost si rasplatit. N-as vrea sa se creada ca tot caut conflicte pe aici (departe de mine acest gand) sau ca il ''dascalesc''pe unul sau pe altul dintre prieteneii acestui site (asa cum, voalat, am fost acuzat deja), dar chiar nu inteleg cum ai tras acum concluzia ca acest club si-a batut joc de Pantelis Kapetanos. Daca pomeneai de Peralta sau de un alt ex-ceferist ti-as fi dat probabil dreptate, dar aici? S-a ajuns la concluzia ca nu mai e nevoie de serviciile lui, ca ambele parti (atat clubul, cat si jucatorul) ar avea mai multe de castigat daca s-ar desparti in conditii amiabile in momentul acesta, deci unde vezi tu ceva in neregula? Dpmdv, singurul aspect la care am putea sa ne punem niste intrebari e daca nu cumva clubul - prin despartirea de Pantelis Kapetanos - a pierdut un atacant valoros, de care ar fi putut avea nevoie in campionatul abia inceput. Aici insa, la fel ca si Caneto, nu plang foarte mult dupa grec, pentru ca nu-l consider deloc de neinlocuit. Tade, Chuka si Batin au capacitatea sa-l faca repede uitat, chiar daca lucrurile bune pe care Kape le lasa acum in urma sunt mult mai numeroase decat cele rele. Multam fain, Pantelis, sa ai succes si pe mai departe acolo unde vei alege sa-ti continui cariera!

      • kiruj
        Monday, 5 August, 2013 at 15:01

        Şi să nu uităm şansa enormă primită de Kape când practic a fost adus într-un picior, stând cam 9 luni pe bară...Situaţia lui oricum nu se poate compara cu cea a lui Muri (care -împreună cu Cadu- a fost o piesă de bază în ultimii 6 ani), în cazul lui m-am revoltat un pic, poate cam repede şi "neinformat" fiind, dar cu Kape n-avem ce regreta, tratament mai domnesc nu a primit nimeni la CFR, ok, şi el a pus umărul când trebuia, balanţa pare a se afla "la egalitate". Încă din momentul numirii lui MR am presimţit acest moment, grecul nefiind o piesă corespunzătoare sistemului 4-4-2 dorit de "Puriu". Ei, că sistemul se potriveşte CFR-ului, asta este o cu totul altă discuţie, aici am ceva dubii, dar să vedem ce ni se va livra astăzi...HAI CFR !!!

        • FLORINACCIO SM
          Monday, 5 August, 2013 at 15:26

          Si eu consider ca balanta pe care o pomeneai tu e una destul de echilibrata. Chiar daca s-ar cere pe el si o suma modica (sa spunem salariul atacantului pe vreo doi ani de zile) nu cred ca s-ar sari calul deloc. Ramane de vazut numai daca s-ar si gasi cumparatori. Nu mi-ar conveni insa ca Pantelis sa ajunga la Steaua fara ca noi sa beneficiem intr-un fel de transferul sau acolo, pentru ca e un jucator care i-ar putea ajuta pe mitici, iar un altul de valoarea lui nu prea au de unde sa aduca in momentul acesta de la vreo alta echipa romaneasca. In plus, conducatorii din Ghencea au cam demonstrat pana acum, de-a lungul anilor, ca nu le place deloc sa transfere de afara si mai ales ca nu sunt prea inspirati atunci cand vine vorba sa aduca fotbalisti de dincolo de granitele Romaniei (Tatu, Toja, Angelov, Tall, Parpas, etc).

    • horica
      Monday, 5 August, 2013 at 17:29

      asa au plecat toti de la cfr, pe usa din dos. indiferent ca e vorba de jucatori sau antrenori.

      • fotbalfan
        Monday, 5 August, 2013 at 21:08

        spune zau cu limba-ntre dinti ca asa s-a intamplat cu toti!

  31. gica10
    Monday, 5 August, 2013 at 15:52

    Multumim Kape! Fain ficior si de caracter. N-ai cum sa nu-l placi, si-a facut datoria din plin. Merita sansa sa-si relanseze cariera la alta echipa... Chiar si la oveja blatula de rromanika. Sper cat mai devreme sa-l vad pe Batin in echipa. I-am apreciat evolutia atat la Pandurii, cat si Brasov. Ar merita mult mai multe sanse sa i se acorde decat Tade sau Ochaka, ca doar este de-al nostru! Sau no, daca A1 crede de cuvinta, sa-l forteze si pe Hora. Pe de alta parte, n-as cadea in extaz asteptand intrarea lui Djokovic sau Gabionetta... Aici nu se intampla ca la stiintele exacte. Prea multe plombe dauneaza grav omogenitatii echipei, cu efecte imediate in joc. Avem din start 3 suspendati, ori daca mai vii si cu alte schimbari, ajungi sa ai alta echipa in teren. Dar, ma rog, nimeni nu-i profet...

    • Flacăra Vișinie
      Monday, 5 August, 2013 at 16:03

      Daca Batin ar avea jumatate din sansele lui Hora, cred ca altfel ar arata atacul nostru.

  32. gica10
    Monday, 5 August, 2013 at 18:46

    Ce gunoi Lup Daniel... Ce titlu a facut dintr-o dezinformare: link In 2011/2012 am facut 1-1, cand nu ne-a dat evlaviosul Tudor 11m la Hora in min.84...

  33. nea_Silica_MS
    Monday, 5 August, 2013 at 20:30

    Pentru unii, dragostea pentru culorile acestui club este asemănătoare cu cea din citat: "Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul." (Corinteni). Frumos!

  34. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 20:46

    Eu nu inteleg o chestie (si nu e numai 1) , de ce dracu nu promovam mai mult tinerele talente din zona, de ce trebuie sa aducem tot felul de atacanti de peste mari si tari? De ce nu investam mai mult in echipa de tineret, de ce nu aducem antrenori de valoare? Singurul atacant pur sange din ultimele 3 sezoane mi s-a parut Cristi Bud(in sezonul de gratie cand am luat al 2-lea titlue), de ce nu nu il lasam si pe fostul lui coleg de echipa (Batin) sa ne arate in mai multe meciuri ce poate? De ce nu i-am acordat mai mult credit lui Negrut? Ma uit la echipa recaseana mutata la Timisoara si il vad pe S Szekely inscriind al 5-lea gol in acest sezon(acest jucator acum 2 sezoane juca in liga a 3-a). De ce trebuie sa ne gandim doar la ziua de maine, de ce nu putem investi si in viitor? In fine, cred ca am baut cam multe beri de imi pun asemnea intrebari. BTW, am uitat HAI CFR! Sa rupem echipa porumb -boy-ului.

  35. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 21:36

    Am inceput bine:) Asteptam cartonasele rosii ca sa ne revenim :D

  36. poisonremedy
    Monday, 5 August, 2013 at 21:43

    ESTE STANCIOIU IN POARTA

    • Ioan Dacid
      Monday, 5 August, 2013 at 21:43

      Asa si? O echipa buna nu trebuie sa aiba 2 portari buni?

    • dan dan
      Monday, 5 August, 2013 at 22:07

      unora parca le era dor de Stancioiu...

  37. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 21:55

    Acum serios, Rapid aflata in insolventa a luat doar 2-1 la Vaslui, noi chiar nu avem pic de rusine?

  38. botizan
    Monday, 5 August, 2013 at 21:55

    hai ai nostrii!! hai ca se poate!

  39. avalon1
    Monday, 5 August, 2013 at 21:57

    Se repeat cazul "Uhrin " , sau astia suntem???

    • Ioan Dacid
      Monday, 5 August, 2013 at 22:00

      Sincer, de la meciul cu Manchester echipa asta nu mai joaca absolut nimic, dar nimic nimic nimic. Credeam ca victorile cu Braga si Manchester aduc ceva bun pt echipa asta dar a adus doar un atuvehicul iin garajul patronului. Din iarna parca traiesc un film de groaza, care sper sa se termine cat mai repede(Chiar daca se va termina in B). Totusi Hai CFR!

      • CFR MS
        Monday, 5 August, 2013 at 22:04

        Ce Manchester, nu joaca nimic de 4 ani, hai ca m-am lasat de meci, am lucruri mai importante de facut.

    • Ioan Dacid
      Monday, 5 August, 2013 at 22:03

      Ca sa iti raspund la intrebare Uhrin a plecat dupa ce am castigat cu 3--0, nu am pierdut cu 4-0.

  40. avalon1
    Monday, 5 August, 2013 at 21:58

    ***** repeta******

  41. nea_Silica_MS
    Monday, 5 August, 2013 at 22:04

    Comment închis pentru pesimişti. De acum numai optimiştii au dreptul de a scrie aici...

    • Ioan Dacid
      Monday, 5 August, 2013 at 22:05

      Ok, castigam cu 5-4 , sau 6-5:)

  42. thedarkside
    Monday, 5 August, 2013 at 22:04

    Meciul adevarului. Bye bye Rednic...

  43. botizan
    Monday, 5 August, 2013 at 22:04

    hai sa fim in nota titlului. zambiti, maine poate fi mai rau!

  44. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 22:08

    Puteti incepe notarea jucatorilor.

  45. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 22:11

    Rade tara de noi, Rednic s-a ascuns in tribune.

    • dan dan
      Monday, 5 August, 2013 at 22:17

      Rednic e doar antrenor, adica omul care pregateste lotul facut de altii, asa parca sunau unele declaratii.... asa ca "meritele" sunt in primul rand a altora... Dar sa nu ne grabim cu concluziile, la sfatul unora, mai asteptam pana dupa meciul cu oile(unii se conving mai greu)...

    • nea_Silica_MS
      Monday, 5 August, 2013 at 22:26

      Nici măcar, s-a retras "la garaj"...

  46. poisonremedy
    Monday, 5 August, 2013 at 22:11

    titlu la care lunea s-a referit?

  47. dan dan
    Monday, 5 August, 2013 at 22:11

    Nu am mai suportat umilinta, asa ca am inchis televizorul! Dar sunt sigur ca maine va fi plina de optimism tribunacfr....

  48. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 22:12

    Sa mai relateze cineva rezultatul sa fim si noi la curent, cei care n-am mai suportat.

    • Ioan Dacid
      Monday, 5 August, 2013 at 22:14

      A ratat Liviu Antal(nu ganea) singur cu poarta goala.

      • CFR MS
        Monday, 5 August, 2013 at 22:15

        Credeam ca ai nostri rateaza avand in vedere rezultatul....

        • Ioan Dacid
          Monday, 5 August, 2013 at 22:17

          Am ratat o indirecta de la 10 metri(a fost bara). Pauza.

    • botizan
      Monday, 5 August, 2013 at 22:20

      putem rasufla usurati. e pauza! inca nu gasesc o explicatie logica pentru ce a jucat vaslui cu dinamo si ce joaca cu noi.

  49. Mihai
    Monday, 5 August, 2013 at 22:13

    Intre timp, Arpi, tot un zambet, cu ochii mari, tot da refresh la contul lui de online banking...

  50. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 22:13

    Nu maine, ci dupa meci va fi deja optimism, felcerul explicand ca nu e nimic pierdut, avem echipa puternica si desigur batem la titlu in continuare.

    • dan dan
      Monday, 5 August, 2013 at 22:18

      esti un optimist irecuperabil daca speri ca o sa il gaseasca cineva pe I.M. pentru declaratii...

  51. zweistein
    Monday, 5 August, 2013 at 22:18

    N-a fost bun Trica.....Dumnezeu nu bate cu bata

  52. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 22:21

    Poate sa vina Heynkess, cu jucatori expirati nu poti avea rezultate, de aia nici un antrenor n-a reusit sa inpuna un stil oarecare in ultimii patru ani, dam mingea sus si lateral si cam azta e tactica noastra.Incep sa cred , ca jucatorii astia sunt si cam prosti la cap.

  53. lengyel_attila
    Monday, 5 August, 2013 at 22:24

    bravo,avem un portar de nadejde,iar jocul lui Sinmartean ne arata prin comparatie valoarea mijlocasilor nostrii. Nu este nici un sabotaj,asta este valoarea echipei si a antrenorului,

  54. nea_Silica_MS
    Monday, 5 August, 2013 at 22:25

    9 iulie 1949. Metalul Buc. n-ea bătut mai rău decât Vasluiul acum. Deşi, mai avem o repriză...

  55. canad
    Monday, 5 August, 2013 at 22:26

    Cadu, Sepsi si Picolo + STANCIOIU - cea mai slaba aparare posibila; doar un cfrist franar putea face o aparare mai proasta; un mijloc de cea mai proasta calitate si .....; O ECHIPA UMILITA asemenea unui club fara directie!

  56. thedarkside
    Monday, 5 August, 2013 at 22:26

    Poate sa-i dea la pachet cu Kapetanos si pe Stancioiu cu Cadu. Antal ii ia fata lui Cadu la golul 3 fara sa se forteze.

    • nea_Silica_MS
      Monday, 5 August, 2013 at 22:28

      Din offside...

      • thedarkside
        Monday, 5 August, 2013 at 22:29

        Golul a fost validat. I-a fost greu sa fuga un pic mai repede la 2-0?

    • canad
      Monday, 5 August, 2013 at 22:35

      Hai ma nu fi..nu pune pe Kapetanos in aceeasi oala cu Stancioiu, Cadu and co !!!

      • thedarkside
        Monday, 5 August, 2013 at 23:19

        Nu a mai dat gol de cand a plecat Sougou. La ce sa tii/platesti un atacant care nu mai da goluri?

  57. saliceanu
    Monday, 5 August, 2013 at 22:27

    Vasluiul nu e fair play. Ar fi trebuit sa aiba totusi putina compasiune fata de noi.

    • botizan
      Monday, 5 August, 2013 at 22:30

      pai si ce, nu au avut? putea fi lejer 7-0 pentru ei...

    • nea_Silica_MS
      Monday, 5 August, 2013 at 22:30

      Mnezeule, cerem compasiune acum, că atât ne-a rămas...

      • saliceanu
        Tuesday, 6 August, 2013 at 07:32

        Silica bacsi, am facut si io ciufshag egy kicsit. Ca la ce joaca nu se potie comenta serios...

        • Ioan Dacid
          Tuesday, 6 August, 2013 at 11:10

          Atunci mai pune si tu un :D sau un :p la fnal :)

    • dan dan
      Monday, 5 August, 2013 at 22:31

      o sa fie fair-play Stiuletoiu la sfarsit... va dedica victoria lui Arpy si I.M. ...

    • Ioan Dacid
      Monday, 5 August, 2013 at 22:35

      De ce? Noi nu le-am dat 3-0 cand am avut ocazia?

    • Saul
      Monday, 5 August, 2013 at 22:46

      Ai dreptate,noi le-am dat doar trei anul trecut.

  58. mda..
    Monday, 5 August, 2013 at 22:29

    deja e prea mult.. asa umilinta.. no comment.. n-are cine sa-i puna la punct pe sefii de la cluj.. mai demult cand se vorbea mai putin la acest club lucrurile mergeau mult mai bine.. acum la inceputul sezonului muresan dadea ca si sigur lupta pentru titlu cu steaua.. ca suta la suta n-o sa fie cum a fost anul trecut.. sigur n-o sa fie asa , o sa fie mai rau.. o sa vedeti.. totusi HAI CFR!

  59. nea_Silica_MS
    Monday, 5 August, 2013 at 22:33

    Iată că Ionuţ Moşteanu e mai bun decât Minteoan...

  60. lengyel_attila
    Monday, 5 August, 2013 at 22:34

    Stancioiu trebuia schimbat imediat la 0-2

    • Saul
      Monday, 5 August, 2013 at 23:11

      Cum sa-l schimbe la 2-0,pai cine-i mai oferea lui Antal sansa unui hattrick de ziua tatalui sau?

  61. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 22:37

    Incepe repriza a 2-a:) Hai CFR!

  62. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 22:49

    Ogbu bara:)

    • Saul
      Monday, 5 August, 2013 at 23:13

      Te referi la cartonasul rosu? Adica "a dato-n bara"? :)

  63. canad
    Monday, 5 August, 2013 at 22:49

    am dat o bara.ooooouuuu

  64. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 22:52

    Sutul lui Rui Pedro era sa nimereasca .....un operator:)

  65. botizan
    Monday, 5 August, 2013 at 22:53

    ne tinem bine in repriza asta. e doar 0-0!

  66. horica
    Monday, 5 August, 2013 at 22:53

    "Fii optimist, luni va fi mai bine!" merge la fix. Despre meci pana in minutul 50`: Scorul e incorect, trebuia sa fie 8-0 pentru Vaslui, ne-a umilit o echipa fara antrenorcare abia a batut pe rapid si a fost spulberata de dinamo. Cu lot de salvare de la retrogradare noi ne batem la tilu, din declaratii, normal. obisnuinta. Sincer mi`e groaza de meciul cu "n". dupa cum am jucat cu nou promovatele si mai ales astazi o sa avem mari emotii cu salvarea de la retrogradare, da ati citi corect RETROGRADARE. S-a spulberat si mitul cu anul par, dupa doar 3 etape...de fapt pt mine era spulberat din cantonamentul de vara dupa ce am vazut achizitiile, liberi de contract si gratis. Daca nu ieseam cu declaratii pompoase, neacoperite, "tragem la tilu" umilintele nu erau asa de mari. Acum toata tara rade de noi. E chiar complicat sa fii realist, traim in trecut, ptrzentul e dramatic. Am devenit o echipa de pluton. Asta de acum un an.Rednic o sa isi dea demisia iar arpy se va retrage in final.In incheiere un mesaj de acum doua zile postat de mine: horica Saturday, 3 August, 2013 at 18:30 nu-mi fac probleme ca pierdem la vaslui...sper doar la cat mai putine goluri in poarta noastra. Avem cea mai slaba echipa dein 2005 incoace -

  67. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 22:54

    Ignorand scorul, repriza a 2-a e chiar frumoasa(si nu is deloc ironic).

  68. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 22:56

    Mai trebuie acordate 4 rosii vasluienilor si vom castiga cu 3-0:)

  69. nea_Silica_MS
    Monday, 5 August, 2013 at 23:00

    A intrat Hora. Acum să vă văd Vasluienilor...

    • Ioan Dacid
      Monday, 5 August, 2013 at 23:00

      Mi-ai luat vb din gura, hai Ioane arata-ne ce poti:)

  70. botizan
    Monday, 5 August, 2013 at 23:04

    scuza dupa acest meci o sa fie ca am primit prea repede cele 2 goluri. daca nu ar fi fost cele 2 goluri in 5 minute acest meci ar fi fost la discretia noastra.

    • CFR MS
      Monday, 5 August, 2013 at 23:05

      Sigur, si ne pregatim sa luam titlul in continuare.

    • Ioan Dacid
      Monday, 5 August, 2013 at 23:05

      http://www.youtube.com/watch?v=hdtN4yXnS4k

      • Mihai
        Monday, 5 August, 2013 at 23:16

        nice... :) a mai trecut amarucinea...

  71. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 23:06

    Hopa am egalat ...la rosii.

  72. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 23:14

    Concursul emisiunii- cine-l prinde pe Rednic pentru un interviu?

  73. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 23:19

    Pfoai ce plicictisit e Rui Pedro.

  74. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 23:19

    Gata, stingerea.

  75. Radubarbier
    Monday, 5 August, 2013 at 23:23

    S-a terminat. Nici macar onoarea....

  76. Ioan Dacid
    Monday, 5 August, 2013 at 23:23

    Va multumesc pt companie, va urez o noapte cat mai racoroasa la propiu. Ne recitim dupa meciul cu sepcile.

  77. august negru
    Monday, 5 August, 2013 at 23:27

    "E clară treaba, sigur nu batem decât cu 2-0, nicio şansă la o victorie la scor." O victorie la scor dar nu pt noi. Suntem PRAF. Praf. Daca inainte aveam valoare individuala dar sufeream la compartimentul "unitate", acum n-o mai avem nici pe asta. Se simte iz de echipa mica, campania de transferuri a fost un dezastru, in loc sa intarim echipa, am vandut si am adus non-valori. Cel mai penibil mi se pare Muresan cu pretentiile lui la titlu. Se mai mira dece nu merge echipa si suntem bataia de joc a echipelor mici. Daca tot e sa inotam pe la fundul clasamentului, macar s-o facem demn, fara declaratii pretentioase, iluzorii. Muresan, taci din gura.

  78. kiruj
    Monday, 5 August, 2013 at 23:30

    Click aici pentru note!!

    • nea_Silica_MS
      Monday, 5 August, 2013 at 23:41

      A quoi bon Kiruj? Ne-au măcelărit! Ce note să le dai alor noştri? Max 3? Nu merită. Până nu pleacă acest antrenor, n-are rost! Dute-n (unde vrei) Rednic! D.obitoc am fost când i-am dat peste 8 nota...

  79. Mihai
    Monday, 5 August, 2013 at 23:30

    Stie careva cam care e valoarea medie a unui abonament pe un sezon la echipele din divizia B?

  80. ceferist
    Monday, 5 August, 2013 at 23:31

    Urmaritzi mai jos LIVE TEXT Vaslui vs. UNII IN VISINIU : Papagali lenesi. Pensionari. Abia iesim din propriu sfert. Fuge mingea de noi. Am uitat sa pasam. Putorile sar fals la centrari. Velayos anti-talent. Sepsi ,,de natzionala''. Magarii in mijloc. Care mijloc? Amenintzare de joc pasiv. 1 deviere si 1 bara. Raport la ocazii de gol vreo 15 la 2. Varza a la Cluj. Final de meci la pauza. Penali de liga III. Retrogradarea!

  81. luis
    Monday, 5 August, 2013 at 23:33

    zi grea maine la munca stelemistii ma executa.Mi-e rusine.Nu am inteles nimic din ceea ce jucam (sau nu jucam)

  82. ceferist
    Monday, 5 August, 2013 at 23:35

    scuze.... am omis atacul lui CFR. Sa-i atacam noi, SPECTATORII, pe adversari. Poate avem mintea mai limpede. Nu tre sa fi jucator profesionist sa iei 4 in loc de 8 boabe. Citez emisiunea Fanatik Show ,,mai e prin zona Mircea Rednic.'' ,,Maniera in care au luat 4 goluri''

  83. botizan
    Monday, 5 August, 2013 at 23:35

    Sa vina Trombetta.

    • CFR MS
      Monday, 5 August, 2013 at 23:41

      Echipa asta cu el a jucat ultima oara cu pase adevarate.

  84. james
    Monday, 5 August, 2013 at 23:37

    R.I.P. Rednic...

  85. Vass Bela
    Monday, 5 August, 2013 at 23:47

    Nu, nu critic . Doar ma gandesc , ca indiferent de salariu, eu in locul lui Nistor as sta la Pandurii . Acolo ai cu cine juca si astfel te poti si remarca, cu sanse de transfer afara . Daca ar veni la noi ...

    • Bogdan Dobondi
      Monday, 5 August, 2013 at 23:53

      Hai ca stiu ca vrei sa critici... Si amu chiar ai fi indreptatit s-o faci. Asta spune un pupi... :) In rest, dincolo de toate, hai CFR!

  86. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 23:49

    Daca vrea sa joace cineva fotbal in Divizia A, in afara de cfr la orice echipa are posibilitatea.

  87. FLORINACCIO SM
    Monday, 5 August, 2013 at 23:49

    Cred ca e momentul ca cei care iubesc cu adevarat echipa aceasta sa vina langa ea si sa o sustina cat pot ei de mult. Credeam ca in toamna aceasta nu voi ajunge la nici un meci in Gruia, dar dupa jocul de azi voi face tot posibilul sa merg sambata in Cluj, la meciul cu Viitorul. Daca nu, nu voi rata prilejul sa ajung peste doua saptamani pe National Arena, ca sa fiu ''macelarit'', impreuna cu cei 11 ceferisti din teren, de cei 55.000 de stelisti. HAI DRAGA CFR!!!

  88. CFR MS
    Monday, 5 August, 2013 at 23:52

    Iubire iubire, dar cand vezi ca de cativa ani totul se face invers te mai dai laoparte.

  89. tegean
    Monday, 5 August, 2013 at 23:53

    Nu am văzut meciul dar eram la curent cu scorul. Acum -23,50- citesc comentariile de pe tribună de la 21,36 în jos: lipseşte răutatea, lamentările fără rost, căutarea de ţapi ispăşitori,pesimismul?ş.a.m.d..Tonusul de pe Tribuna e bun , o şcoală ardeleană a iubitorilor de fotbal care ştiu câte ceva despre cum merg lucrurile pe lumea asta; nu ştiu care tabără a postat mai mult până acum dar cineva care nu a văzut meciul simte o undă de antipesmism. Nu am văzut meciul dar ştiu scorul şi aş zice că apărare nu înseamnă 4 fundaşi ci modul în care joacă întreaga echipă,aşa cum era jocul sec de pe vremea lui Mandorlini care făcea din CFR o nucă tare pt. orice adversar.

  90. kiruj
    Monday, 5 August, 2013 at 23:54

    Click aici pt. note!

  91. gica10
    Monday, 5 August, 2013 at 23:55

    Nu poti veni cu atatea schimbari.........iar noii veniti trebuie sa simta atmosfera echipei.Tade cu Ogbu cred ca nu stiu numele celor cu care joaca.Ati plans dupa Djokovic.........sa fim seriosi Muniru sta mult mai bine pe picioare si are niste preluari interesante si sut.La croat n-am remarcat nimic. Cand vrei putin primesti........multe!Incepi cu Sepsi si Camora ai terminat orice discutie.Se vede ca nu joaca impreuna.Este nevoie de timp........cel putin acum ca n-avem treaba cu titlul ar trebui sa construim in liniste.Cei cu pretentii nemasurate(avand in vedere inceputul de campionat) pot schimba miza pe alt cal(sau martoaga) Din pacate nu suntem o echipa care poate trage linie si sa construiasca de la zero........asa si suporterii n-ar trata aceste infrangeri ca mari dezamagiri ,ci ca un esec normal in creerea altei echipe cu potential.Am mai spus alta data ,asa poate mai scapa clubul de presiunea celor cu orgoliul nemasurat si care nu accepta sa sustina o echipa de pluton ci doar pe cea mai buna.........hai CFR echipa mea!

  92. gica10
    Tuesday, 6 August, 2013 at 00:04

    Nu vreau sa caut tapi ispasitori ,dar mie imi pare dubioasa chestia cu Lupul Singuratic!Asta pe unde a sustinut a pus crucea clubului........da du-te bai cu dricu-n ghencea sau pe arena lighean,piaza rea firwia a draqu

  93. botizan
    Tuesday, 6 August, 2013 at 00:06

    oricum CFR in 10-15 ani cand o se plictiseasca Apri o sa revina acolo unde ii este locu,acolo unde a jucat 50 de ani...o sa aiba derby in liga a 3 a probabil,o sa joace la mare bataie cu Sageata Navodari,Corona Brasov,Urziceni,samd...

  94. Vass Bela
    Tuesday, 6 August, 2013 at 00:07

    Rednic e dat ca si zburat si inlocuit, cica, cu Trica .

    • ceferist
      Tuesday, 6 August, 2013 at 00:17

      nu cred ca e nevoie, Minteuan e roata de rezerva gratis. La ce jucam nu e nevoie de staff excendentar.Cadu si lotul de acuma ne duc lin catre B. Singura consolare ar fi victoria tur-retur cu U.

      • tegean
        Tuesday, 6 August, 2013 at 00:21

        eu mai pun un jeton pe par (...n-am văzut meciul)

  95. botizan
    Tuesday, 6 August, 2013 at 00:15

    Arpy: este foorte greu sa mai revii dupa ce esti condus cu zero-doi in minutul opt.

  96. botizan
    Tuesday, 6 August, 2013 at 00:17

    Arpy a declarat calm ca nu il demite pe Rednic . E clar . Il demite .

    • Mihai
      Tuesday, 6 August, 2013 at 00:20

      "Am maxima incredere in Rednic, a demonstrat" - 10 seconds ago, live on Digi.

  97. kiruj
    Tuesday, 6 August, 2013 at 00:38

    Nu vă enervaţi, prieteni ! Asistăm la "eşecul sistemului" introdus de MR. Am bănuit din vară că CFR-ul nu este croit pe acest sistem, am dat afară cam 20 de jucători (ok, majoritatea dintre ei în mod justificat), dar cei aduşi nu au faţă de o echipă...nu de campioană, nici măcar de pluton. Trebuie un "refresh" serios la echipă, în primul rând proiectul MR s-a dus complet de râpă, aici nu avem ce discuta. Că s-a sabotat sau nu, haideţi să nu mai discutăm...Echipa asta în sistemul asta NU POATE MAI MULT, aici e vina lui MR, e clar. După suferinţa din primăvară a fost suficient să vină Trică, să-i tragă puţin pe băieţi de urechi şi de şorturi, şi ceva-ceva s-a schimbat....E de discutat şi despre vina conducerii, dar acolo e mai greu...nu ştim cine cu cine (şi cu ce) votează...Putem vorbi şi de remaniere generală (adică să fie schimbaţi toţi jucătorii, lucru imposibil, de domeniul utopicilor britanici). Deci ce putem face ?? În opinia mea, pentru moment (pas.0) este suficient ca MR să fie schimbat, dar URGENT ! Apoi, adus un fel de "Trică" (cineva care este legat de acest club, poate chiar el!), care face un pic de ordine în mentalitatea jucătorilor, trebuie ca cineva să-şi asume greşelile pentru acest start dezastruos de campionat, trebuie ca minciuna să dispară din peisaj...Ar mai fi momentul ca staff-ul să invite într-un final nişte reprezentanţi ai fanilor la o discuţie sinceră şi constructivă privind viitorul echipei, în momente grele acest procedeu se practică peste tot, chiar la case mai mari...Este momentul să renunţăm la megalomanie, să ne vedem lungul nasului, să ne uităm în pepiniera proprie, să trecem la "next-level" nu al performanţei, ci al organizării clubului...Vă spun sincer, dacă m-ar întreba cineva, l-aş pune mîine ca A1 pe Piccolo (ajutat de Cadu), fără să joace, evident, niciunul, sunt convins că combinaţia "tactică"-"dăruire" a celor doi ar mai scoate echipa din impas...S-a ridicat ştacheta mult prea sus, nu a existat un supervizor de specialitate ( un "bătrân" al casei, gen Jenei) care să tragă de mânecă conducerea că această curăţenie generală va avea (şi) efecte sportive nedorite (pe lîngă cele financiare reuşite : reduceri salariale, etc.). Deci, propun să nu ne enervăm foarte tare, să ne gândim că ce bine a fost în div.B în anii 80, 90, că iubeam echipa şi atunci, că -eventual- vom fi "obligaţi" să iubim această echipă din nou în acea "postură". De la mic la mare, cei care iubesc această echipă, au OBLIGAŢIA să vină cu propuneri de redresare (să huidui e cel mai simplu), doar-doar ne aude cine trebuie şi împingem şi noi căruţa cu 2-3 metrii mai în faţă...Despre meciul în sine -pentru moment- NO COMMENT, mă mai gândesc dacă cele văzute merită o analiză pur tehnică mai detaliată...HAI CFR !!! HAI CFR !!!

    • Dantesc
      Tuesday, 6 August, 2013 at 01:01

      sure, ceea ce s-a schimbat e faptul ca i-am batut pe pinguini ...si cam atat ,cum e turcul si pistolul si daca revine Trica e pres...da cum se spune interesul poarta fesul

    • Ioan Dacid
      Tuesday, 6 August, 2013 at 09:53

      Am zis ca nu mai comentez pana la meciul cu specile, dar propunerea ta mi se pare f buna. Tandemul Cadu-Piccolo mi se pare foarte bun, si le-as da 2 ani de gratie (ce generos sunt), in primii ani obiectivul ar fi doar sa vad un pic de progres si sa nu retrogradam (sau sa avem emotii cu retrogradarea).

  98. kiruj
    Tuesday, 6 August, 2013 at 00:54

    Click aici pentru notare!

  99. fotbalfan
    Tuesday, 6 August, 2013 at 05:13

    hai CFR si acum cand e un moment delicat!

    • saliceanu
      Tuesday, 6 August, 2013 at 07:29

      FF'ule, ce dumniezo! Parca's la ciclu de 1 an de zile, de nici de fugit nu's in stare. La momentu' ala te referi?

  100. kiruj
    Tuesday, 6 August, 2013 at 11:56

    Click aici pt. notare!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>