Saturday, Dec. 3, 2016

Avancronică de meci: CFR contra CFR, cu invitați speciali de la Constanța

Written By:

|

Friday, 9 August, 2013

|

Posted In:

|

268 Comments

Avancronică de meci: CFR contra CFR, cu invitați speciali de la Constanța

Vin din nou puştii lui Hagi în Gruia. A doua oară în istorie. Prima dată l-au schimbat pe nea Ando. Sper să nu fie nesătui şi să-i facă felul şi lui nea Mircea, că ăsta – am văzut eu, cu ambii mei ochi, o poză făcută când a venit la noi – avea agăţat în maşină un umeraş cu un palton pe el!

Scurt și la obiect: Viitorul Constanţa – echipa probabilă, rezervele probabile şi antrenorul probabil: Vîtcă – Nikolov, Bejan, Ghionea, Mitrea – Năstăsie, Benzar, Al. Lazăr, Cîrstocea – N. Dică, Gavra. Rezerve: Buzbuchi – Larie, V. Rusu, Thiago, Puţanu, Băluţă, Şerban. Antrenor: Cătălin Anghel.

Cam atât despre constănţeni, mai bine să trecem repejor la adversarul adevărat al CFR-ului din meciul de mâine: CFR Cluj.

Apă caldă, băăăă! Dăăă, măăă, apă caldăăă!!! Că m-am săturat de duşuri reci. Mai vine şi patronul cu glume morbide… Auzi la el, schimbă obiectivul din izbândă finală în evitarea retrogradării. Totuși, îl înţeleg şi pe dânsul. Dacă o ţine în prim-plan pe aia cu obţinerea titlului, jucătorii nu scapă de presiunea autoimpusă şi rămâne pericolul de-a evolua în continuare inhibaţi. Însă, dacă le vorbeşte de evitarea retrogradării, probabil jucătorii se vor mulţumi cu puţin (evitarea retrogradării). Dracu ştie cum ar fi mai bine să vorbească AP!

Important este să nu mai fie puse tunurile pe jucători. N-aş crede că biciul, ameninţările, pedepsele şi vorba grea pot crea emulaţie, entuziasm, încredere în bocancii proprii, ingrediente necesare performanţei şi a unui joc colectiv bun. Soluţia corectă ar fi „revenirea cu capul”, după modelul Bastos, lucru valabil nu doar pentru jucători. Să ne aducem aminte de o declaraţie dată de Sougou după ce a ajuns cu bine la echipa de suflet, Olympique Marseille: „La CFR totul ţine de organizare. Fotbaliştii nu sînt atît de importanţi. Cel mai important lucru acolo este echipa. CFR a schimbat mereu jucători, dar nu şi-a pierdut niciodată identitatea, iar eu aşa am perceput reţeta succesului de la acel club. E adevărat că unele achiziţii au nevoie de timp, dar …”. Am mai găsit una veche, dată de Pászkány: „Singurul regret la numirile de antrenori este a lui Dusan Uhrin, el nu s-a pliat pe modul de gândire şi concepţia clubului despre fotbal. Pretenţiile mele de la jucători sunt aceleaşi: cer fiecăruia să dea randamentul maxim la orice meci”.

Acum tare par a pluti în aer nişte damfuri de probleme de organizare, identitate şi lipsă de unitate în modul de gândire. Pászkány trebuie să pună piciorul în prag până nu se împute de tot treaba. Eu nu pot să dau niciun exemplu ferm de indolenţă, nepăsare la jucători. Care nu vrea, de ce să nu vrea? Unul nu vrea etapa asta, n-are chef, e pus la naftalină! Altul nu vrea în etapa următoare, nu-i conectat, e pus rapid în locul primului, care iar nu vrea… şi în câteva etape se va ajunge la concluzia că bietul antrenor rămâne singurul care vrea.

O fi având Rednic o mână liberă şi ailaltă de fier, dar sunt foarte puţine exemple de cazuri în care, atunci când jocul nu merge, căutarea şi pedepsirea acarilor păuni, împlântarea briceagului în carne vie, şi nu găsirea de soluţii pentru rezolvarea problemelor, a dus la ceva bun. Păcat că nu avem acces la date statistice, în genul ălora de la meciurile din UCL, gen kilometri parcurşi de jucători într-un meci. Şi aşa, pe neve, sunt sigur că ai noştri nu se află sub media superioară a echipelor din Ligă. Ce folos dacă îşi pierd energia alergând fără cap, fără a atinge ţelul principal, să bage peticica de mai multe ori în poarta adversă decât o fac adversarii? Nu s-a făcut destul şmotru printre jucători în pauza competiţională, n-ar fi cazul de trecere la stabilitate privind echipa de bază şi relaţiile de joc?

N-am chef – ce-i drept, nici idee – de anticipat un prim 11 probabil al echipei noastre. Habar n-am care este, în ochii antrenorului, ierarhia jucătorilor „care vor”. Poate în capul listei sunt ăia care n-au avut până acum ocazia să demonstreze că „nu vor”… Aştept cu nerăbdare clipa în care şi boşorogii ca mine, cu memoria o leacă uzată, vor putea spune pe nerăsuflate (tabaciștii cronici sunt scutiți de exercițiu) primul unşpe al CFR-ului. Nu-mi rămâne decât să încerc o echipă probabilă foarte probabilă: Felgueiras (Mincă) – Velayos (Velayos), Piccolo (Piccolo), Rada (Brandao), Camora (Rada) – Deac (Maah, Gabionetta), Obiora (Muniru, Sepsi), Voiculeţ (Sepsi, Rui Pedro), Costea (Hora, Deac) – Kapetanos (Batin), Tade (Kapetanos).Sper să înceteze degrabă luptele de cocoşi dintre cocoșei. Eu tot nu-mi pierd optimismul, n-am cum! Nu ţin minte când s-a întâmplat ultima oară, dacă există vreun precedent, ca o echipă din prima ligă să nu fi câştigat niciun meci într-o ediţie de campionat. Deci victoria sigur va veni, dacă n-o fi sâmbătă, atunci etapa viitoare. Iar dacă va fi sâmbătă, atunci şi etapa următoare. Ăsta sunt eu. Optimismul mă ține în viață, exact cum pe alții îi ține pesimismul…

Ce-i drept, şi în cazul constănţenilor este valabilă chestia aia că la un moment dat trebe să spargă gheaţa şi să obţină prima victorie. Dar nu amu’, mă copii! Sunteţi tineri, aveţi tot viitorul în faţă şi pe tricou, de săptămâna viitoare încolo, din partea mea aveţi liber să tot câştigaţi. Cu Steaua, cu Astra, cu Pandurii, cu Chiajna, cu cine doriți.

Așadar, în cadrul Ligii 1, în cadrul etapei a 4-a, pe Stadionul Dr.Constantin Rădulescu, sâmbătă – 10 august 2013, de la ora 21.30, CFR Cluj – Viitorul Constanţa. Să vină prima victorie, pentru optimiști, pesimiști și nehotărâți deopotrivă. HAI CFR!!!

Share This Article

Related News

IMPORTANT
A2 în vizită la A1, mergând pe A3…
Dacă e vineri, batem la Mureş!

About Author

caneto

(268) Readers Comments

  1. nea_Silica_MS
    Friday, 9 August, 2013 at 14:47

    Bine formulat: noi contra noastră... Aşadar: haide CFR!

  2. ceferist
    Friday, 9 August, 2013 at 14:47

    Citat: „... a atinge ţelul principal, să bage peticica de mai multe ori în poarta adversă decât o fac adversarii”. Daca scopul unui Club Sportiv e sa „bage bashica in poarta adversa” si sa urce orbeste in clasamente, ce sunt niste biete expresii abstracte, atunci putem s-o lasam moarta... Mai bine fotbal in „B” decat Porci in Champions Pigs. Daca scorul e important, de ce ne mai obosim sa fim martorii lui? „Cat e ba, scorul? 7-0? Ok, la culcare, maine am o zi grea la servici. Vreo faza de fotbal? Nici una? Somn de voie. Bizznizz as usual, Arpi”. Propun ca nimeni sa nu se mai prezinte la stadion, sa stingem teveurile si sa belim ochii la rezulatele live flash de pe siturile de pariuri. Un bip pe mobil cu rezultatul final si gata... pana etapa viitoare. Fazele de joc memorabile sunt mofturi, nu? Daca jocul in sine dispare... dispare interesul pt fenomen, cluburile respectate. Fara fotbal nu mai exista niciun CFR Cluj, firma comerciala 1907 - posibil - CFR Cluj nu. Am ajuns sa traim din amintiri. Vedem oare sambata vreo mostra de fotbal?! Sau un 1-0, cu penalty? Hai CFR (Caile fotbalistice romane)!

    • caneto
      Friday, 9 August, 2013 at 16:33

      Credeam ca se va intelege unde am vrut sa bat, dar, daca te face sa te simti mai bine, poti inlocui linistit “să bage peticica de mai multe ori în poarta adversă decât o fac adversarii” cu “sa creeze faze de joc memorabile”. Si sa stii, nu eu am inventat expresia “fotbalul se joaca pe goluri”. :)

  3. zeidas
    Friday, 9 August, 2013 at 17:03

    Cred ca Arpi joaca la 2 capete si oricum castiga. Daca echipa nu vrea sa joace, Rednic e de vina si e fortat sa plece fara bani, doar el a adus echipa in starea asta si reincepe balciul : revin Cadu si Trica, probabil; Daca Rednic face ce i s-a solicitat, inseamna ca e bun si merita sa ramana. Ultima varianta parca nu se leaga, are sanse mai mici sa se realizeze.

  4. Vass Bela
    Friday, 9 August, 2013 at 17:29

    Caneto, ca unul care scrie articole , ca cel de sus, putina obiectivitate s-ar cam impune . Ma refer la luarile tale de pozitie privindu-l pe Cadu. Incerci sa-l justifici pe om spunand, ca sarcina capitanului e sa aduca la cunostinta antrenorului problemele din vestiar . Ne crezi prosti ? Pai a spus clar Rednic, ca e vorba de comportament inadecvat, de lipsa de respect . Trebuie sa fie respectat, dar si el trebuie sa invete sa respecte, a mai adaugat antrenorul . Oricum, din ce in ce mai multi s-au lamurit cu noul Cadu, asa ca incercarile de albire sunt sortite esecului !

    • caneto
      Friday, 9 August, 2013 at 18:08

      De ce este mai credibil cuvantul lui Rednic, cand vorbeste despre cele intamplate, decat cel al lui Cadu? Cand e sa faca cineva pe cocosu’, “sa taie in carne vie”, ia usor ca ofensa orice luare de cuvant. Poate sa fie Cadu cel mai mare mitocan de pe suprafata pamantului, eu nici atunci nu cred ca toti jucatorii care prind cate o evolutie mai slaba, sau o perioada cu meciuri proaste, trebuie imediat acuzati ca o fac intentionat si pusi la zid. Antrenorul chiar nu are nicio vina, ii destul sa declare ca “eu sunt principalul vinovat”? De ce nu sunt in forma jucatorii, de ce nu reusesc sa lege 3 pase consecutive? Pe toti i-a apucat sa-l dea jos pe Rednic, incepand cu prima etapa?

    • caneto
      Friday, 9 August, 2013 at 18:17

      Si inca ceva, se dovedeste independenta tribunistilor :) Albu ii acuzat ca are de vreo 2 ani un dinte impotriva lui Cadu, adica se ocupa de innegrirea lui, in timp ce tu imi reprosezi ca vreau sa-l realbesc :)

      • Dantesc
        Friday, 9 August, 2013 at 18:52

        Bati S(t)eaua ca sa priceapa ...distinsa mea persoana Caneto ? Io ma intreb insa altceva, obsesiv... dupa golul marcat in meciul cu Recasul Cadu a avut o iesire nervoasa in fata tribunei (2) ,eu asa i-as zice desi el a batut cu pumnul in sigla de pe piept,un gest oarecum aseamantor cu cel facut de acesta in urma cu un an jumate pe Cluj Arena ...Oare ce semnificatie sa aiba acest gest?

        • caneto
          Friday, 9 August, 2013 at 19:23

          Eu nu zic ca Cadu ar fi usa de biserica, are si el pacatele lui, perioadele lui mai proaste, ca orice muritor, dar este regretabil ca incepe sa se formeze in randul suporterilor un val de antipatie fata de el. Chiar nu merita asa ceva. La gol a fost normal sa se elibereze de tensiunea acumulata, poate s-a adunat frustrarea in om, simte ca ceva nu e in regula, echipa nu-i in stare sa ajunga la poarta adversa si nici fundasii nu sunt sustinuti de mijlocasi. Daca n-ar dori binele echipei, l-ar durea in pix, n-ar fi avut nicio iesire nervoasa.

          • Dantesc
            Friday, 9 August, 2013 at 20:23

            Corect !

          • tgv cluj
            Saturday, 10 August, 2013 at 01:48

            Caneto, eu tare ma tem ca portughezul nostru, cu mult mai presus de binele echipei, pune binele lui personal. Daca vrea asa de mult binele CFR-ului, sa dea dovada intr-adevar de profesionalism si sa-si castige locul de titular pe dreptunghiul verde si nu prin alte metode. Ia sa mai stea si el din cand in cand pe tusa si sa reintre apoi cu si mai multa ambitie, dovedind ca nu e nici pe departe un fotbalist terminat. Doar asa imi va castiga respectul total si doar asa imi voi dori candva ca franar sa i se faca o statuie undeva in incinta stadionului. Ia sa fie el liderul nostru din teren, asa cum a fost de pilda in meciul cu Poli, atunci cand eu personal i-am acordat cea mai mare nota dintre fotbalistii ce au jucat in acea partida. Se intelege de la o posta, cred, ca nu am nimic personal cu el, dimpotriva chiar il apreciez mult pt tot ceea ce a facut pana acum pt clubul nostru. Totusi, sa mai lase el antrenorii sa-si mai faca si treaba pe la echipa, nu sa se ocupe tot el de schimbarea lor. Ca daca prin influenta lui din vestiar ne va compromite de pe acum sansele la un parcurs onorabil in campionat, eu voi fi primul care il voi fluiera pe respectabilul nostru capitan, nu ca ar conta asta catusi de putin. Deci, Ricardo Cadu, daca vrei sa ai respectul nostru, al suporterilor, respecta-ne tu mai intai prin evolutiile tale din teren, nu juca in intreg anul 2013 intocmai ca un neghiob, ca sincer m-am cam saturat sa ne mananci meciuri pe banda rulanta (Vaslui in varianta primavara si vara, Petrolul...).

    • caneto
      Friday, 9 August, 2013 at 18:33

      Uite cum e cu lipsa de respect: "Cadu a jucat slab. Ăsta e adevărul. Nu a fost niciun conflict, m-a deranjat atitudinea lui din teren. La asta m-am referit. El trebuie să respecte decizia mea, a avut o evoluție mai slabă pe teren, iar pe Cadu nu poți să-l ţii rezervă. Ori îl bagi pe teren, ori îl trimiți în tribună. Pentru el nu a intervenit nimeni, nici Paszkany, nici Mureșan. Ei știu ce am eu de făcut și nu se bagă”, a declarat tehnicianul pentru FANATIK." Deci, Rednic s-a referit la comportamentul inadecvat de pe teren :)))

  5. Rommelu Lukaka
    Friday, 9 August, 2013 at 20:16

    Monsieur Caneto ! Dis moi , je vous prie, quelle est la ethimologie de nome PUTZANU ??? Parsceque , je suis tres confus......

    • Cristi
      Friday, 9 August, 2013 at 21:13

      Hai Mihai, vezi-ti de Petrolul!

    • caneto
      Friday, 9 August, 2013 at 21:18

      Monsieur Frantzuzesco! Je sais, mais je ne peux pas dire. Pars que je suis tres sfios :)

  6. Vass Bela
    Friday, 9 August, 2013 at 21:06

    Caneto, daca dupa excluderea lui Cadu, Rednic a dat explicatii doar la fanatik, imi cer scuze, m-a batut soarele prea tare in cap si am venit cu inventii . Dar mi-e teama ca a dat si alte declaratii, padaland pe lipsa de respesct, din pacate lipsa mea de cunostinte in domeniul informaticii ma impiedica sa dau citat(e) . Poate ma ajuta cineva !

    • caneto
      Friday, 9 August, 2013 at 21:16

      Si pe care Rednic sa-l cred? Pe cel din fanatik, pe cel din citynews (De când am venit mi s-a spus că, atenţie, Ricardo Cadu face şi desface, dar nu e aşa. … Nu avem nicio problemă, nu e nimic personal. Cadu nu a avut nicio reacţie, nu a spus nimic când a aflat că nu face parte din lot) sau pe cel din ziuadecj (Trebuie să înveţe să-şi respecte antrenorii, nu doar să fie el respectat!)?

  7. Vass Bela
    Friday, 9 August, 2013 at 21:12

    Am cerut sprijin, dar am uitat sa precizez sursa . Este vorba de un interviu cu Rednic din Ziua de Cluj.ro, cu titlul " Rednic, sef suprem in vestiar ", raspunsurile la intrebarile 2 si 3 . Multumesc anticipat !

    • nea_Silica_MS
      Friday, 9 August, 2013 at 21:30

      Belushka mon ami, voila: link

  8. nea_Silica_MS
    Friday, 9 August, 2013 at 21:30

    Iată antrenorul care ne-a tras-o... link Şi încă ceva: dacă la ei Sânmărtean poate fi "secund", la noi de ce nu poate fi Cadu? Tot respectul pentru Sânmărtean, dar al nostru e mai vechi în meserie, e căpitan de echipă de ani buni? Aşadeci?

    • nea_Silica_MS
      Friday, 9 August, 2013 at 21:33

      Să nu mă înţelegeţi greşit: am tot respectul pentru actualul secund. Dar poate că şi domnia sa ar vrea să progreseze în meserie , să-şi obţina licenţa (dacă n-o are), să antreneze ca a1 în altă ligă...

    • thedarkside
      Friday, 9 August, 2013 at 21:54

      Poate fi secund daca vrei, dar nu in teren. A fost diferenta mare intre ce a jucat Sanmartean si ce a jucat Cadu la Vaslui.

      • nea_Silica_MS
        Saturday, 10 August, 2013 at 12:00

        Ai dreptate. Dacă ne referim doar la acest meci, Sânmărtean a fost mai bun. Dar în meciurile cu Galata sau cu Braga în deplasare şi nu numai, Cadu a jucat magistral.

        • thedarkside
          Sunday, 11 August, 2013 at 11:27

          Meciul asta, finala cupei...

  9. Vass Bela
    Friday, 9 August, 2013 at 21:45

    Parcurgand tuttomercatoweb, vad ca Parma mai face un transfer, pe Regula de la Olhanense, cu redirectionare imediata la Nova Gorica. Am amintit de acest transfer-imprumut, pt ca in aceasta vara asa au ajuns inca 8 (OPT) jucatori la Gorica! La noi numai doi, plus Obiorah. Pai daca tot nu mai investim, macar trebuia sa imprumutam si noi mai amplu de la Parma. Usor de zis, dar este ceva pt care este preferat Gorica, eu intuiesc, dar fara dovezi, nu lansez speculatii. PS. In acest timp, repet, am luat un amator de 23 ani din Italia, cu 3 meciuri jucate in acest an.

    • Cristi
      Saturday, 10 August, 2013 at 09:32

      Slovenia este o tara mica si fara o liga cu pretentii, dar si fara mari veleitati financiare - toata liga ia bani de televizare cam cit ia la noi campioana. Asa stind lucrurile, poti considera o echipa din josul clasamentului undeva la nivelul celei de-a treia ligi italiene, cu citeva echipe mai bune la virf. Adauga proximitatea geografica si vezi cam ce iese ca stategie de sateliti.

  10. Vass Bela
    Friday, 9 August, 2013 at 21:53

    Nea silica, multam, dar as vrea sub forma de link, sa se poata citi dupa simplul click (cum ai facut cu antrenorul care ne-a tras-o). Vezi, cind eram director, facea totul secretara si armata de subalterni, asa ca spre rusinea mea am multe-multe lipsuri!

    • caneto
      Friday, 9 August, 2013 at 21:59

      Bela, nu-i nicio rusine, nu pot afisa link-uri decat administratorii site-ului.

    • nea_Silica_MS
      Saturday, 10 August, 2013 at 11:58

      Dacă-mi amintesc bine, ajunge să selectezi bucata de link până la capăt şi apoi cu un click dreapta de mouse să dai "open link in new tab".

  11. caneto
    Saturday, 10 August, 2013 at 08:06

    TGV-ule, este normal sa-si urmareasca interesul personal, dar asta nu inseamna ca acesta ar fi contrar interesului echipei. N-am nimic impotriva sa stea pe bara daca forma sportiva nu-l indreptateste la un loc de titular, insa de care jucator al CFR-ului din 2013 putem spune ca si-a meritat locul pe teren? Poate Felgueiras si Ivo Pinto. Crezi ca daca Pique l-ar inlocui pe Cadu in centrul defensivei, s-ar rezolva problemele in aparare? La sfarsitul sezonului trecut AP a declarat ca 4 jucatori sunt netransferabili, Felgueiras, Ivo Pinto, Cadu si Camora, in rest poa’ sa plece toti. I-o fi placut evolutia din primavara sau apreciaza pasiunea lui Cadu pentru schimbarea antrenorilor? Ori ca-i cunoaste bine caracterul si stie ca se poate conta pe el?

  12. tegean
    Saturday, 10 August, 2013 at 09:59

    albusibiu (my sport): < > Despre episodul Cadu-Rednic s-a scris şi pe fiţuica numită gsp.ro (nu troacă). E uşor de ghicit cu câtă satisfacţie (delir) a fost întâmpinată (în comentarii) existenţa „problemei” de la CFR şi că cel pus la zid e vechiul duşman Cadu (singurul simbol al succeselor ceferiste în activitate). Câte un comentariu stingher încerca să mai nuanţeze „cazul Cadu”, iar dacă turma îl pierdea din vedere, venea dl.albusibiu să-i lumineze, să ştie tătă lumea (cei care mai accesează din ţară ori străinătate) care-i „adevărul” (lui albusibiu). Aici s-a ajuns?! Mai comentez şi eu pe gsp.ro, dar oricât de atent aş fi la ce scriu şi (mai ales) cum scriu şi oricât de rar aş face-o, s-a întâmplat, nu de puţine ori, să nu se mai afişeze comentariul pt. simplul motiv că făceam notă discordantă în valul de denigrări (de tot felul) ale CFR-ului. Ce sens are să-ţi speli rufele (prin comentarii) pe un astfel de site, unde nu contează ce spui, ci de partea cui eşti? N-am fost numai neplăcut surprins, ci şi dezamăgit, de parcă aş fi rămas dintr-o dată cu spatele descoperit.

    • tegean
      Saturday, 10 August, 2013 at 16:45

      Observ că citatul din albusibiu de pe mysport a dispărut (a rămas doar ,,albusibiu-mysport,,...poate cu bune intenţii) doar că eu, totuşi, am crezut oportun să-l aduc pe Tribuna : ,,lupta care se dă la CFR se cheamă acum "Cadu", eu aşa simt. Degeaba e Brandao, dacă problema Cadu nu va fi rezolvată. Din iarnă încoace portughezul dă în gropi cu erorile sale, cea din finala cu Petrolul fiind punct de referinţă. Oare va avea cineva curajul să-l lase pe căpitan rezervă? De asta sper să reziste Rednic pe poziţii, pentru că lupta lui se poate da doar cu căpitanul. Mi s-a părut că i-a sărit ţandăra după episodul Vaslui şi că a pus problema "eu sau ei".,,.

    • Albusibiu
      Saturday, 10 August, 2013 at 16:54

      Tegean, daca tu voiai ca pe gsp sa fiu altceva decat ceea ce sunt, sa spun altceva decat ceea ce gandesc, atunci ti-ai gresit personajul. Eu nu sunt sluga nimanui sa fac scut pentru CFR doar ca sa le dau peste nas stelistilor sau altora care n-au la suflet CFR-ul. Daca ai nevoie de PR-isti, s-or gasi destui si pentru asta sau, te rog, fa-o chiar tu. Comentariul la care tu faci referire e tot acolo (si intotdeauna a fost), caci nu am sa ma dezic de ceea ce gandesc doar ca sa fac pe plac vreunui ceferist caruia i se pare ca pe mysport sau pe gsp sau oriunde ar trebui sa mintim doar ca sa ne acoperim mizeriile. Iti amintesc ca Albusibiu a aparut pe mysport (nu pe tribunacfr) si unul dintre motivele pentru care cred ca se pune pret pe ceea ce spun este ca incerc sa fiu echilibrat, atat cat se poate, cu cine se poate. Si, crede-ma, cand citesc astfel de comentarii ca al tau, cu aceste acuze, eu sunt cel care se simte tradat. Credeam ca noi suntem altfel, ca nu ne place sa ne mintim frumos...

      • tegean
        Saturday, 10 August, 2013 at 17:27

        Iată că, totuşi, noi nu suntem altfel şi, totuşi, ne place să ne minţim frumos (chit că frumosul şi chiar minciuna sunt cestiuni subiective / relative). Acuze n-au prea fost, doar constatări iar ceea ce se întâmplă , aşa cum bine spuneţi, e că fiecare spune ceea ce gândeşte şi e echilibrat pe cât poate fi (se manifestă precum îi este felul), chiar dacă ne mai şi victimizăm ori mai folosim cuvinte cam mari.

  13. Vass Bela
    Saturday, 10 August, 2013 at 10:16

    Caneto, esenta e sa nu contrazici imediat un comentariu, facand referire la o singura sursa. Vezi, cu ajutorul lui nea silica am demonstrat ca cele zise de mine nu-s fabulatii, cum ai incercat sa insinuezi. In rest, pareri si pareri, cum e normal sa fie. PS. Cu privire la calculator, chiar ca-mi este rusine, cind puteam si trebuia, n-am invatat nimic, acum la batranete butonez din greu si atit! Felicit pe toti care se pricep, si ma bucur ca tineretul de azi, inclusiv cel ceferist, are o atitudine moderna in acest domeniu, inclusiv la limbi straine, unde de asemenea sunt zero barat, desi am efectuat multe vizite de lucru in strainatate. Dar am avut translator, ceea ce azi este, har Domnului, de neimaginat!

  14. Alin
    Saturday, 10 August, 2013 at 11:42

    Inteleg ca ii acorzi ceva "merite" pt situatia actuala lui Rednic. Observ totusi ca Rednic a ratat pregatirea de vara, Paulo Sergio pe cea de iarna, nici Andone nu a fost mai priceput din moment ce dupa vreo 6 etape eram la 70%, iar pana sa ajunga la 100% a fost demis. Se cam repeta problema, de aici suspectez ceva opozitie din interiorul echipei. Probabil trebuiesc revazute atributiile fiecaruia. Stii cum e: cand e criza revii la lucrurile de baza.

  15. luk2170
    Saturday, 10 August, 2013 at 13:09

    Nu sunt un fan al lui Rednic (consider că erau variante mai bune de antrenori), dar nu îl văd principalul vinovat pt. situația dezastruoasă de la noi. Vina principală o poartă conducerea clubului, în frunte cu Patronul. S-a vândut tot ce era mai bun și s-au adus ciurucuri. Vina lui Rednic este că a acceptat obiectivul propus (campionatul) în condițiile unui lot de divizia B (C). Să o luăm încet, pe compartimente: 1) APĂRAREA: singurul jucător valabil e Camora, restul lenți, îmbătrâniți, blazați, încrezuți. Rezultatul = goluri multe încasate; 2) MIJLOCUL: defensiv zero prin despărțirea de Mureșan și Sare, ofensiv zero aceiași jucători foarte slabi + achiziții slabe. Rezultatul = nu blocăm nimic și nu construim absolut nimic -- mijloc de divizia C -- zero goluri din acțiune, construcție; 3) ATACUL: aceiași jucători de divizia B + achiziții jalnice. Vreau să văd ce antrenor poate face ceva cu lotul actual, în afară de lupta împotriva retrogradării. În acest moment nici un antrenor care se respectă nu ar veni la CFR. Rușine conducerii clubului, se pare că urmăm linia Urziceniului.

    • 7burg
      Saturday, 10 August, 2013 at 17:08

      Un antrenor care se respecta eeeeee TRICA fara frica....:D

  16. ceferist
    Saturday, 10 August, 2013 at 14:28

    NEWS FLASH: TACTICI DE PR. printre pietzarii uisti. Ora 13:30, Lotul CFR Cluj reperat in zona Pietei centrale Mihai Viteazul. Kapetanos prezent si zambitor, stare buna de spirit se pare. Pe Cadu nu l-am remarcat. Deac prezent. 2 variante - ori Arpi a ajuns la fund de sac si iau masa la cantina din hala ori au iesit sa-si faca cumparaturile. Sper sa nu manance ceva stricat si sa se cufureasca pana diseara. :) Le-am strigat „Jucati fotbal!” Doamne-ajuta! Va astept la meci. HAI CFR!

  17. Retardila
    Saturday, 10 August, 2013 at 15:26

    Anti-ceferistii de pe stiridecluj.ro dau ca sigura inlaturarea lui MR si inlocuirea cu Grigoras... Ar fi o mica rusine pentru onor conducere sa cedeze in fata "vestiarului", ca "cum-necum" un antrenor (Big Chief) ESTE seful peste angajati (jucatori). Viitorul suna oribil pentru noi, se pare ca NU AVEM NEVOIE DE ANTRENOR!!! De parca s-ar juca miutze, chiar daca Liga 1 e de cacatu' lumii... Sper sa nu fie adevarat! Oricum raman franar, dar... Haide CFR!!!!!

    • dan dan
      Saturday, 10 August, 2013 at 15:42

      Daca e adevarat, eu zic sa il numeasca direct Cadu pe noul antrenor, asa poate nimereste unul pe placul lui. Defapt mi-ar placea mai mult sa fie numit antrenor chiar Cadu, iar dupa 3 etape sa fie demis, sapat fiind de jucatori...

      • canad
        Saturday, 10 August, 2013 at 19:09

        Da-mi voie sa completez la ceea ce spuneai: dupa ce-l face antrenor, sa-l faca si presedinte, ca sa poata sa aranjeze lucrarile scumpului nostrum CFR.

    • tegean
      Saturday, 10 August, 2013 at 16:11

      Presupusa ,,ştire,, cu Grigoraş a fost avansată încă de ieri (9 aug.16,48) într-un comentariu de pe citynews şi nimeni nu a găsit de cuviinţă (demnă) să o bage în seamă deşi apăruse la popularizatul articol ,,Rednic explică de ce l-a trimis pe Cadu la echipa secundă... ". Nu sunt decât 2 variante: ori e adevărat ori nu e aşa cum nu sunt decât 2 variante pt. cei care susţin că R.Cadu e cel care schimbă antrenorii la CFR : ori sunt naivi ori se prefac...naivi.

      • tgv cluj
        Saturday, 10 August, 2013 at 16:45

        D-le Tegean si daca cel naiv sunteti chiar dvs ? Cum puteti sa-mi demonstrati contrariul ?

        • tegean
          Saturday, 10 August, 2013 at 16:53

          La un club de fotbal (profesionist) nu jucătorii schimbă antrenorii contractaţi pe banii (nu puţini) puşi la bătaie de patronat (proprietari). Dvs. şi ceilalţi zvonitori trebuie să demonstraţi că (numai) la CFR s-ar întâmpla altfel lucrurile.

          • dan dan
            Saturday, 10 August, 2013 at 17:00

            :))) foarte tare comentariul :))) mai trebuia sa mai spui ca de asemenea la un club profesionist jucatorii nu mimeaza fotbalul, ca doar sunt platiti cu bani grei de patronat ca sa JOACE !! De asemenea, la un club profesionist, sigurul criteriu pentru care un jucator este adus la club este valoarea lui, care trebuie sa fie in concordanta cu pretentiile clubului, ca doar de aceea scoate patronatul bani din buzunar...

            • tegean
              Saturday, 10 August, 2013 at 17:32

              poţi fi contra şi doar de dragul de a fi contra;spor la treabă

          • dan dan
            Saturday, 10 August, 2013 at 17:04

            P.S. Citeam pe undeva ca, Cadu a ignorat decizia lui Rednic, si si-a facut aparitia in cantonamentul echipei. DACA este adevarat, care ar fi masurile la un club profesionist?

            • 7burg
              Saturday, 10 August, 2013 at 17:21

              Acuma depinde de jucator ce contract a semnat. Multi jucatori cu impresari buni, pun clauze in care ei pot juca si antrena, doar la echipa principala. Daca nu e lasat sa participe la echipa principala, atunci clubul poate fi dat in judecata. Daca nu se prezinta la echipa principala, atunci poate fi sanctionat jucatorul, pentru ca nu s-a prezentat la antrenament (serviciu), deci el se prezinta automat la antrenamente. Contractul semnat este peste ROI.

          • tgv cluj
            Saturday, 10 August, 2013 at 18:29

            D-le tegean, mai intai spune-mi te rog cum imi demonstrezi d-ta ca CFR-ul nostru e un club 100% profesionist. Iar daca nu poti sa-mi demonstrezi asta cu argumente solide, tare ma tem ca exact d-ta esti cel care dai dovada de nitica naivitate. O spun fara nici o urma de rautate, te asigur de asta.

            • tegean
              Saturday, 10 August, 2013 at 18:59

              Chiar dacă rămân la părerea că lucrurile nefireşti (care s-ar întâmpla) trebuiesc dovedite şi nu cele fireşti, chiar dacă în virtutea faptului că jucătorii-stafful tehnic sunt salarizaţi în baza unor contracte (în lipsa cărora ar pleca de la club) putem spune că CFR e un club profesionist, apreciez că acest subiect n-ar trebui dezvoltat... momentan, că ar trebui pus în standby (mi-e teamă că nu prea lung).

    • 7burg
      Saturday, 10 August, 2013 at 17:13

      MR e copil mic pe langa Grig. Grig pe unde a fost era Seful suprem. Iar la problemele medicale pe care le are, cred ca nu e recomandat sa vina CFR unde presiunea e foarte mare. Lui ii trebuie jucatori ascultatori, iar mijlocasi sa fie creativi. Are el mijlocasi buni la CFR ? Pana acuma nu am vazut jocuri de pase, iar antrenori au fost destui in ultimul timp...

  18. dan dan
    Saturday, 10 August, 2013 at 16:04

    se pare ca tranferurile bomba continua: bomba ...

    • nea_Silica_MS
      Saturday, 10 August, 2013 at 22:25

      Adus de la echipa de amatori "o sută de buci" :D Dacă nici cu el n-am dat lovitura...

  19. 7burg
    Saturday, 10 August, 2013 at 17:44

    Dar PS de ce a plecat ? Nu era bun ca antrenor ? Era portughez, deci se intelegea cu Cadu..Eu mi-as dorit sa ramana, caci reusise sa imprime aceea presiune asupra adversarului, iar cu cateva transferuri bune din Portugalia, reuseam sa jucam fotbal...Apoi Trica, care era prieten cu toti jucatorii importanti, tot n-a facut mare branza. Daca MR nu a fost adus pt reconstructia echipei, atunci nu inteleg. Jucatori din Portugalia nu au mai fost adusi in aceasta vara ! Ceea ce pt mine a insemnat sfarsirea dominatiei portugheze. La recomandarea lui MR au fost adusi 2 jucatori, Tade si Ogbu. Restul au fost adusi de IM si Zamfir. Sa zicem mersi ca MR a adus acesti jucatori si nu au ramas atacantii adusi de IM, Sadick si brazilianul, atunci chiar era vai de noi... Importanta e stabilitatea pe banca tehnica, jucatori adusi impreuna cu antrenorul, in functie de obiectiv, altfel nu poti construi nimic..iar orice antrenor ar trebui sa ramana 1 an, iar in cazuri grave de tot, un tur. Peste cateva ore o sa alfam mai multe...

  20. Retardila
    Saturday, 10 August, 2013 at 18:04

    O echipa, condusa (sau nu) de un "capitan" niciodata NU ARE VOIE SA SE LEGE DE ANTRENOR!!!..... Un jucator este UN ANGAJAT care trebuie sa respecte ceeace ii spune seful (A1)..... Daca nu face ceeace i se spune -in mod normal - trebe sa suporte nste consecinte....Nu stiu cum is contractele jucatorilor, dar nu cred ca insubordinea este mentionata in ele... Ei sunt (mai precis ar trebui sa fie?) niste "gladiatori" care trebe' musai sa faca ce le spune antrenorul.... Dar daca onor conducerea accepta ca "sindicatul" sa hotareasca...sa nu se astepte la niciun fel de rezultate majore!!! Sindicatele sunt cladite sa apere iesclusiv drepturile angajatilor fata de patronat! Iar daca e asa, AP @ comp sa nu se astepte la rezultate pana nu ia si "sindicatul" intre actionari... Daca a ajuns R.Cadu sa impuna orice la CFR 1907, imi bag picioarele...inseamna ca AP nu mai e interesat de rezultate/performante...inseamna ca tzeferu se va desfiinta in 2-3 ani, spre bucuria miticilor si poate al "n"-istilor, daca ei nu se vor fi desfiintati inainte....RUSINE, daca e adevarat!!!

    • dan dan
      Saturday, 10 August, 2013 at 18:11

      prosport: "Rednic pleacă din Gruia! EXCLUSIV: Paszkany îl dă afară pe antrenor indiferent de rezultatul cu Viitorul"

      • tegean
        Saturday, 10 August, 2013 at 18:20

        Stimate „dan dan”, am citit articolul şi chiar dacă se va dovedi a fi adevărat, am aşa o bănuială că abia acum o ajuns la prosport ecoul clevetirilor din media clujeană şi că, deocamdată, nu au altă sursă (cu alte cuvinte: nu ştim nimic în plus).

        • dan dan
          Saturday, 10 August, 2013 at 18:26

          Nici eu nu sunt sigur, dar ma gandesc ca Rednic doar ce a fost reconfirmat in functie de catre A.P., ori din experienta, se stie ce urmeaza imediat dupa confirmare... Eu sper ca de data asta sa fie exceptia de la regula.

  21. Saul
    Saturday, 10 August, 2013 at 18:25

    La Dolce Sport, televiziunea care transmite meciul din seara asta cu Viitorul, se da ca sigura plecarea lui Rednic dupa acest meci. Reportera prezenta la Cluj spunea ca e ultimul meci al lui Rednic pe banca CFR-ului. Daca se va intampla asa, se va confirma in mod cert amatorismul de care da dovada conducerea noastra in ultima vreme. Nu pot intelege de ce mai aduci un antrenor cu care faci pregatirea de vara si strategia pentru noul sezon, daca il schimbi dupa 3-4 jocuri. Poate ma lamureste vreunul dintre voi. Pana una alta, ma pregatesc sa merg pe stadion, chiar daca am de parcurs pana acolo cateva zeci de km. Va astept si pe voi. Hai CFR!!!

    • tegean
      Saturday, 10 August, 2013 at 18:32

      Sunteţi demn de laudă. Eu sunt localnic, dar nu merg pe motiv că e greu de ajuns acasă, după 23:30, în celălalt capăt al... Clujului.

      • Dantesc
        Saturday, 10 August, 2013 at 18:46

        In calalalt capat al Clujului, unde? Gandindu-ma ca stadionul e situat aproximativ in centru?! Si daca e o problema asta, ma ofer eu sa te ajut, adica dupa meci nu cred ca mi-ar lua mai mult de 10 minute sa te duc acasa... Cat despre ce se zvoneste si zvonurile se tot inmultesc... daca conducerea a facut mutarea asta, eu in locul lui AP si IM as vinde echipa in cazul primului sau as demisiona in cazul celui de al doilea, fiindca e clar ca amandoi sunt degeaba acolo daca Cadu face si desface tot ce tine de CFR. Dar vedem... si in functie de asta, cred ca o sa mi se para si mie prea departe stadionul ca sa mai merg, in cazul demiterii antrenorului.

        • tegean
          Saturday, 10 August, 2013 at 19:06

          Cartier dormitor - Gheorgheni. Mulţumesc mult, poate altă dată. În general mă descurc, dar azi nu se potrivesc astrele. Mulţumesc mult.

          • Ioan Dacid
            Saturday, 10 August, 2013 at 19:27

            Nu vreau sa par sau sa fiu nesimtit, dar din Gruia pana in Gheorgheni (acum depinde si care zona din Gheorgheni) se poate merge si in plimbare pe jos. Oricum: HAI CFR!

            • tegean
              Saturday, 10 August, 2013 at 19:51

              Aşa este! (nimeni nu m-a obligat să fac micile confidenţe de mai sus - absenţa şi pretextul invocat - dar mi-am asumat risculeţul pt. a-i pune în evidenţă - prin contrast pe cei care - mai precis pe Saul, tocmai în actualele împrejurări, ţin să fie prezenţi pe stadion).

      • Saul
        Saturday, 10 August, 2013 at 18:51

        Nu sunt demn de lauda, e doar un mic efort pe care-l fac pentru echipa la care tin. Si un efort pe care-l faci pt cineva drag nu-l mai percepi ca pe un efort. Nu-mi doresc alta rasplata decat sa vad o echipa care joaca fotbal si niste jucatori (altfel platiti regeste) care joaca cu suflet si determinare. Hai CFR!!! PS - in care capat al Clujului stai, ca poate te ajut eu la plecare? Eu ies spre Oradea.

        • tegean
          Saturday, 10 August, 2013 at 19:06

          Mulţumesc mult.

      • ceferist
        Saturday, 10 August, 2013 at 18:54

        Pacat ca nu venitzi la meci, pacat... Ar trebui sa fim uniti in jurul echipei si fotbalului in general.

  22. Saul
    Saturday, 10 August, 2013 at 18:42

    Grigoras - ce ziceti de asta?

    • dan dan
      Saturday, 10 August, 2013 at 18:44

      Parafrazand cantecul: Pusca si cureaua lata, ce management aveam odata...

    • Ioan Dacid
      Saturday, 10 August, 2013 at 19:28

      Pana in iarna il prefer pe Rednic, eu am inceput sa cred mai mult in acest antrenor (desi fac parte din grupul pesimistilor).

  23. Retardila
    Saturday, 10 August, 2013 at 18:54

    Oare, numai asa de kiki... nu poate fi onor conducerea sa fie consecventa? Oare "vestiarul" conduce clubul sau C.A.??? Sau C.A. inseamna "sindicatul" neconstituit al - cica - fotbaliatorilor? Ca mai degraba par majoritatea adusi de la cricket si baseball, "ca cam" sare mingea din ei... :(

    • tegean
      Saturday, 10 August, 2013 at 20:06

      Dacă-i enumerăm pe cei care contează din „vestiarul” actual, şi degetele de la o mână sunt prea multe (oficial nu s-a decis încă nimic).

  24. Vass Bela
    Saturday, 10 August, 2013 at 19:04

    Vazand parerea lui Retardila, care mai mereu a fost alaturi de conducere, si a altora ca el, am impresia ca ni se va lua painea noua, pesimistilor, si ca ne vom indrepta incet incet spre o unanimitate imposibil de anticipat pina in dupa masa asta! Dar se pare ca si optimistii sunt inainte de toate ceferisti, si numai conjunctural fani AP si IM.

    • tegean
      Saturday, 10 August, 2013 at 19:13

      Optimiştii sunt ceferiştii care îşi cenzurează (ascund, înving?) pesimismul, îndoielile. (Mai e varianta că cei care bagă mâna în buzunar (pungă) nu trebuie descurajaţi şi varianta care n-are absolut nimic de a face cu banii).

    • Retardila
      Saturday, 10 August, 2013 at 19:23

      Belochka... eu am scris doar o parere despre cum vad eu organizarea unei echipe care vrea (si poate?) rezultate. Asa chiar nu se poate, daca se adevereste ca "sindicatul" da afara pe sef... Pai atunci "seful de sindicat" sa fie pus menejer, dar sa i se dea raspunderi, nu numa' salar. :) Hai CFR!!!!

  25. 7burg
    Saturday, 10 August, 2013 at 19:35

    De ce nu l-au adus pe Grig in vara? De ce l-au adus pe MR? Nu stiau cum e, cine e, cum lucreaza etc? Cat a durat pana au semnat? Pai 5 minute, conform celor strigate de toti pe la TV... Cand vine un antrenor, atunci vb cu el, ce are in cap, ce vrea, ce vrei tu, ce plan etc... Daca ai jucatori care au salarii babane si trebuie sa joace, atunci vb, ii spui antrenorului, ba, astia X, Y si Z joaca obligatoriu ca sunt de baza si au salar mare si nu pot sta pe bara, iar H e prietenul meu... ;) Un mare minus pt conducere... Vine Grig? Pai la ce mijlocasi avem acuma, vai de mijlocul nostru... nu cred ca poate face mare lucru in scurt timp, la ce material valid are acum... Grig vine cu 4-5-1 (4-2-3-1)... Un sistem mai bun pt fundasii nostri... Pe Voiculet il cunoaste, Nistor daca vine e super, iar daca Gabionetta e in forma si chiar e talent, avem ceva sanse la podium... Poate il aduce si pe fi-su, asa o sa fie fiecare cu familia lui. :D Titlul in acest moment e foarte departe si nu-l meritam la cum jucam... Lui Grig ii trebuie un an sa implementeze acel joc frumos + jucatori, pe care l-a impus pe la ultimele echipe pe unde a fost. Dar si el e un antrenor-sef, care le da libertate doar mijlocașilor valorosi, care stiu fotbal + ca acuma are probleme medicale, poate asta o sa-l faca mai linistit, altfel o sa-l vedem cum o sa faca infarct pe banca...

    • Dantesc
      Saturday, 10 August, 2013 at 19:42

      Nu face, ca daca vine nu apuca 3 etape la CFR... Pana la urma si antrenorii astia sunt de vina, bag picioarele in ea coloana vertebrala si in ei bani. Eu inca sunt in tabara optimistilor si sper ca zvonul sa nu se adevereasca, fiindca imi va fi extrem de greu sa invat regulile pescuitului sportiv.

      • dan dan
        Saturday, 10 August, 2013 at 19:53

        Vorbeste cu Retardila, poate iti mai explica el cum e cu pescuitul... :))). Si de data asta, cu regret iti urez: bun venit in tabara critikacilor... nu credeam sa o vad si pe asta :)

      • CJ-07-CFR
        Saturday, 10 August, 2013 at 21:48

        N-ai voie cu țepe, dinamită sau bombe, că-i tare diferit față de fotbal.

        • Retardila
          Saturday, 10 August, 2013 at 23:18

          Ai voie sa faci tot ce nu este interzis... Dar pestele din apele libere (nu halea cu taxa) trebuie sa ajunga "inapoi"... :)

      • dan dan
        Sunday, 11 August, 2013 at 11:57

        Daca te apuci de pescuit, eu zic sa mergi pe rauri. Pe lacurile private din zona Clujului patronii au aceeasi mentalitate cu cea a conducerii CFR-ului: vor sa vanda tot pestele bun din lac sezon de sezon, desi au incasari bune NU REINVESTESC o parte din venituri! Apoi se mira ca pestele e de calitate din ce in ce mai proasta, ca nu mai are lume pe maluri, ca lumea se plange de slaba calitate a partidelor de pescuit, etc... dar daca vorbesti cu patronul, sigur o sa se laude ca are cel mai bun lac, si el e cel mai bun manager din tara... :)

  26. G
    Saturday, 10 August, 2013 at 19:47

    Macar stim si noi acuma cu certitudine cine schimba antrenorii la CFR... Daca pana acuma unii dintre noi mai aveau unele indoieli, acum cred ca e clar pentru toata lumea... RIDICOL... si cu asta am spus tot.

  27. dan dan
    Saturday, 10 August, 2013 at 19:51

    Ar face bine Grigoras sa mearga la un interviu de angajare cu adevaratul sef: Cadu! Ar vedea astfel daca ii poate intra sub piele sefului, daca sunt compatibili, evitand astfel un deranj inutil cu mutarea la Cluj pentru cateva etape. E totusi o fractura logica: antrenorii se inteleg cu conducerea, desi nu parerea acestora conteaza...

  28. Radubarbier
    Saturday, 10 August, 2013 at 20:28

    A stat cineva in spatele bancii tehnice a Pandurilor cu Grigoras antrenor principal? Indicatiile tehnico-tactice ale acestuia se rezumau la Dumnezei, Pasti si sfinti. Sper ca zvonul nu este adevarat. In caz contrar, Cadu a mai castigat odata. Din pacate...

  29. fotbalfan
    Saturday, 10 August, 2013 at 20:39

    Umbla zvonul ca Rednic este/a fost un tradator. Stiu ca varianta asta pare ft convenabila pt cei care sprijina conducerea, insa sunt premize sa fie adevarata. Anumite lucruri din pregatirea meciurilor, abordarea lor, schimbarile din timpul meciurilor induc aceasta idee. Nu dati cu parul, eu va spun ce au spus cei cu surse. Si se poate sa aflam mai multe amanunte zilele urmatoare. Insa daca Rednic a fost momit sa destabilizeze CFR-ul, oare Grigoras care are afinitati oieresti, nu e predispus "greselii"? Oricum, nu cred ca sunteti atat de naivi incat sa credeti ca Cadu schimba de capul lui antrenorii la CFR?!? Ca daca credeti asta, ma depasiti in naivitate. :) Hai CFR!

    • dan dan
      Saturday, 10 August, 2013 at 20:51

      E posibila si varianta ta, dar in acest caz as vrea sa vad daca isi asuma responsabilitatea persoana care a adus Calul Troian la club. Si poate totusi reusesc sa gaseasca un antrenor pe care sa il lase sa isi faca treaba, indiferent ca le convine sau nu jucatorilor.

    • Albusibiu
      Sunday, 11 August, 2013 at 00:59

      Mai tii minte cearta Cadu vs Uhrin si ce i-a reprosat cehul? Da, de capul lui. Apeleaza-l pe Muri pe facebook, iti poate spune mai multe...

    • isti33
      Sunday, 11 August, 2013 at 11:37

      Astea sunt deja povesti de filme cu Sherlock Holmes. Întotdeauna altii sunt de vina, nu recunoastem ca nu jucam nimica de cateva luni bune, si vedem o conspiratie globala anti CFR. Eu nu tin partea lui Rednic, are cele mai slabe rezultate la CFR, parerea mea este ca Paolo Sergio a fost cel mai bun dintre antrenorii perindati pe la noi, el trebuia (sus)tinut. Asta e, acuma vine altul, sa vedem ce urmeaza, conducerea ne-a obisnuit cu astfel de practici, din cand in cand este nevoie de un "soc" la echipa. Oricum, parca nu se plia Rednic cu stilul nostru de joc, acuma asteptam actul urmator cu Grig in prim plan. Hai CFR!

  30. kiruj
    Saturday, 10 August, 2013 at 20:58

    Nu am vrut să mă bag în nebunia asta "Cadu vs. Rednic", dar - cu inimă grea - vă povestesc o întîmplare asemănătoare (la un nivel mic, foarte mic, faţă de CFR). Prin anii '80 jucam în judeţ la mine acasă, eram căpitan de echipă de vreo 4 ani, eram singurul "intelectual" din echipă (oricum, nu pt. aia am fost pus căpitan), jucam libero... Eram un fel de Cadu regional (sau microregional), nivelul era mult mai mic, dar anumite mecanisme sunt identice în toată lumea... Aveam relaţii bune cu conducerea (eu eram un "şefuleţ" la o altă fabrică, echipa unde jucam era patronată de o altă intreprindere, în afara fotbalului mai "derulam" şi nişte "tranzacţii" privind "construirea socialismului multilateral dezvoltat"...). Eram iubit de coechiperi, puneam şi eu osul, dacă era o "ambuscadă" pe teren, săream primul la gâtul arbitrilor, al adversarilor, ştiţi cum e în judeţ... Am avut nenumarate discuţii cu conducerea privind strategia echipei, m-au consultat tot timpul, iar la un moment dat m-au rugat chiar să fac o mică "lovitură de stat" pentru a înlătura un dobitoc de antrenor, care a ajuns acolo pe pile de partid. Deoarece tipul nu-mi plăcea nici mie (de A1 vorbesc), am pus şi eu botul... L-am dat jos, evident, prin metoda "rezultatelor nesatisfăcătoare", e simplu de tot, băieţi... Atenţie, eu nu eram angajat al echipei (deci aveam o independenţă clară faţă de conducere), dar în acel moment ştiam că asta e singura soluţie. În concluzie: nu-l executaţi pe Cadu, a ajuns şi el să fie căpitan şi pseudolegendă de CFR pe munca lui (şi - parţial - pe susţinerea conducerii), pe respectul coechipierilor, are 7 ani la CFR, cu 8 trofee cîştigate... Da, are dreptate Albusibiu, a ajuns într-un moment critic al carierei, gafele lui sunt din ce în ce mai vizibile, şi majoritatea lor "neforţate"... În opinia mea el este un mic "cal troian" în mâna conducerii, de fapt "mâna armată" a acesteia... Să nu uitaţi că toate bucuriile care v-au fost livrate în ultimii 5-6 ani au fost garantate într-un fel de acest sportiv exemplar, un "mercenar" care iubeşte acest club, şi care - în momente nasoale - vrea să ajute şi el clubul, fără să discut acum justeţea mijloacelor care se folosesc în luptă. Indiferent ce şi cum, MR este doar un "trecător" în viaţa CFR-ului, Cadu este altceva, care - greşind chiar, gafând chiar din ce în ce mai mult - este simbolul CFR-ului. Un simbol are nişte drepturi speciale, mai ales în privinţa tratamentului din partea A1, nu-l jigneşti public, se putea rezolva treaba aia mult mai elegant şi - mai ales - în familie, o presupusă "accidentare", ceva, şi toată lumea avea o gură de oxigen la dispoziţie. Aşa, lupta de clasă s-a ascuţit, aici vor urma tăieri de capete. Din păcate, am impresia că această strategie "divide et impera" e pe placul conducerii, care oricum iese câştigătoare... Cert este că şi MR a picat ca musca-n lapte în revoluţia asta tip-CFR, a ajutat conducerea pentru a curăţa lotul (invocând nepotrivirile ălora cu sistemul lui joc, etc.), a făcut şi o greşeală enormă (care îi va fi fatală la un moment dat) spunând că are lot perfect pentru a ataca titlul, deci pare a fi un Othello perfect pentru AP, "maurul şi-a făcut treaba, maurul poate să plece"... Dar, indiferent de toate, HAI CFR !!!

    • Albusibiu
      Sunday, 11 August, 2013 at 00:56

      Am sa spun atat: Uhrin, Mandorlini, Rednic si, destul de probabil, Gabi Muresan. Propun ca managerul echipei sa fie Cadu, altfel, legenda sau nu, situatia de acum e de o ticalosie fara margini.

      • fotbalfan
        Sunday, 11 August, 2013 at 02:03

        Albule, la plecarea lui G. Muresan zvonacii spun ca Rednic a avut ultimul cuvant. Si tot Strambu a insistat pt Obiora.

        • Albusibiu
          Sunday, 11 August, 2013 at 07:50

          Crede-ma, zvonacii gresesc. Iti recomand sa-l apelezi pe Muri pe facebook si sa-l intrebi deschis cine, ce, cum... Iti va raspunde, e un om dintr-o bucata. Rednic nu-i un sfant, insa prost nu era sa-si dea afara elementul de siguranta al echipei.

          • Cristi
            Sunday, 11 August, 2013 at 09:20

            Nu ne poti spune tu? Ca altfel se trezeste omul cu 30 de mailuri care il intreaba acelasi lucru.

  31. tegean
    Saturday, 10 August, 2013 at 21:04

    Culio (30 ani), 1 an la Deportivo La Coruna.

  32. nea_Silica_MS
    Saturday, 10 August, 2013 at 22:42

    Iote că defensiva poa' să greşească şi fără Cadu... Ce căutau trei dobitoci în poarta lui Felgue la faza golului? De ce a fost lăsat nemarcat ăl' de a dat gol?

  33. Rommelu Lukaka
    Saturday, 10 August, 2013 at 23:22

    Je veux voire jouer monsieur Putzanu avec monsieur Dick contre monsieur Redneck...Mais je ne peux plus ...

    • Retardila
      Saturday, 10 August, 2013 at 23:31

      Alors, musier Romu' Lu' Kaka laissez nous en paix.... Orevaor sau aufiderzen...Comme tu veux... Na!

    • nea_Silica_MS
      Saturday, 10 August, 2013 at 23:40

      Moi non plus...

      • Retardila
        Sunday, 11 August, 2013 at 00:01

        C'est pas possible....

        • tegean
          Sunday, 11 August, 2013 at 11:36

          furculision

  34. kiruj
    Saturday, 10 August, 2013 at 23:25

    Click aici pt. notare! HAI CFR !!!

  35. poisonremedy
    Saturday, 10 August, 2013 at 23:28

    RUSINE SA LE FIE TUTUROR "SUPORTERILOR". MI-E SCARBA DE ASTIA CARE AU FOST LA MECI SI IL HUIDUIAU PE DEAC. RUSINE, STATI ACASA, DOBITOCILOR!

    • kiruj
      Saturday, 10 August, 2013 at 23:30

      Nu am văzut meciul, am avut acces doar la un live-text. Despre ce a fost vorba?

      • CJ-07-CFR
        Saturday, 10 August, 2013 at 23:39

        Deac a ratat un penalty pe care măgarul de portar l-a apărat.

    • nea_Silica_MS
      Saturday, 10 August, 2013 at 23:38

      Aşa cum am stat acasă noi, Remedy?

      • poisonremedy
        Sunday, 11 August, 2013 at 00:04

        Eu am fost la lucru azi, nu am avut timp si de meci. Suntem singura echipa din lume, cred, care isi huiduie proprii jucatori. Foarte penibil!

      • Saul
        Sunday, 11 August, 2013 at 06:09

        Pai decat sa se comporte asa mai bina stateau acasa!

      • nea_Silica_MS
        Sunday, 11 August, 2013 at 10:22

        Aveţi dreptate Remedy. Un public ca lumea nu-şi huiduie jucătorii niciodată. Unul educat şi răbdător. Vezi, io sunt din Murăş, nu prea-mi pot permite să merg la meciurile noastre. Mă gândesc însă la acei spectatori care cheltuiesc bani ca să meargă la meciurile din Gruia, unii plecând şi în deplasări cu echipa. Şi ce li s-a dat în schimb anul ăsta? Au văzut măcar o fază demnă de aplauze? Au văzut fotbal? Da, la echipele cu care am jucat. Exagerez. bineînţeles. Dar nu foarte tare. Din zecile de meciuri pe care le-am disputat în acest an (exceptând amicalele) rar au jucat fotbal băieţii. Vina cui? Nu ştiu. Dar îi înţeleg şi pe cei care şi-au pierdut răbdarea şi fluieră.

  36. Bogdan Dobondi
    Saturday, 10 August, 2013 at 23:39

    Nu vorbesc o iota franceza, dar tot dl Rommelu Lukaka este cel care ma face sa rad cel mai tare! :D

    • fotbalfan
      Saturday, 10 August, 2013 at 23:44

      Faza haioasa e ca nici Romulica nu vorbeste franceza. :)

      • Bogdan Dobondi
        Saturday, 10 August, 2013 at 23:46

        :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  37. dani ceferistu
    Saturday, 10 August, 2013 at 23:51

    In sfarsit, victorie! Cei care ati fost la stadion va rog, lamuriti-ma: a fost offside la golul Viitorului sau nu? Nu s-a vazut bine pe stream.

  38. CFR MS
    Saturday, 10 August, 2013 at 23:53

    Gata, a invins distrugatorul de antrenor.

  39. Retardila
    Saturday, 10 August, 2013 at 23:56

    Deci pana la urma tot Cadu?... link Pacat, Rednic parea sa vrea sa faca treaba la tzefer. Da' nu'i bai, vine Grigoras s'apai tat tat o sa shie binie...

    • dan dan
      Saturday, 10 August, 2013 at 23:58

      O sa fie bine daca o sa reuseasca sa nu il deranjeze pe adevaratul sef de la CFR....

  40. dan dan
    Saturday, 10 August, 2013 at 23:57

    Felicitari Cadu! Ai mai demis un antrenor! Profesionalismul conducerii (pentru care ne invidiau toti candva) a ramas doar o amintire...

    • Bogdan Dobondi
      Sunday, 11 August, 2013 at 00:33

      Daca e asa cum spune Rednic, iti dau dreptate totala de data asta Dan...

  41. fotbalfan
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:03

    Trebuie sa remarcam faptul ca si meciul acesta am avut o greseala mare de arbitraj impotriva noastra: golul Viitorului marcat din offside. Etapa si greselile...

    • Mihai
      Sunday, 11 August, 2013 at 01:49
      • fotbalfan
        Sunday, 11 August, 2013 at 02:12

        Mihaita, cu poza asta vrei sa zici ca nu a fost offside? :) La tv si chiar aia de au scris cronica meciului au zis ca a fost. Oricum, si dupa poza inclin sa cred ca a fost. Va rog, pe viitor, "domnu' Mihai" sa veniti cu argumente adevarate!

        • Mihai
          Sunday, 11 August, 2013 at 02:27

          E captura de pe site-ul dolce. Am facut stop cadru in momentul in care a plecat pasa. Nu cred ca are sens sa ne furam singuri caciula si in cazul de fata.

          • tegean
            Sunday, 11 August, 2013 at 02:44

            ,,E captura de pe site-ul dolce.,,. Am şi eu o rugăminte pt.viitorul meci CFR transmis de Dolce: începeţi prin a da un link pt. că sfârşitul meciului s-a făcut azi nevăzut pe toate site-urile (ştiute de mine).

            • Saul
              Sunday, 11 August, 2013 at 06:17

              Cel mai bine s-a vazut din tribuna..

      • Gavrilo
        Sunday, 11 August, 2013 at 11:35

        Pe poza cu offside-ul e prins momentul preluarii balonului. Se vede din pozitia piciorului drept, mult in spate, iar mingea este in fata jucatorui. Normal ar fi fost ca balonul sa fie in fata jucatorului si la fel piciorul care loveste basica. Se poate constata ca la momentul lovirii pt centrare, deci nu la preluare - sa se fi petrecut cateva momente si pozitia atacantului sa fi fost in afara jocului.

        • Mihai
          Sunday, 11 August, 2013 at 11:52

          Amagiti-va singuri. E momentul in care pleaca pasa. Si mie din tribuna, in timpul meciului, mi s-a parut offside.

    • Saul
      Sunday, 11 August, 2013 at 06:11

      La atitudinea din teren si din tribune,chiar nu mai conteaza daca a fost sau nu. Chiar nu vedem padurea din cauza copacilor?!

  42. kiruj
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:08

    Click aici pt. notare!!!

  43. 7burg
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:11

    In sfarsit un meci in care mingea a circulat si jucatorii au jucat repede. Pacat ca pleaca tocmai acum MR. Obiora e unicul mijlocas defensiv pe care il avem, e un sportiv, alearga mult si cam atat. Velayos se poate lua de mana cu Obiora. Voiculet e mijlocas ofensiv, dar slab pe faza defensiva. De Costea m-am lamurit. Hora a invatat si el ca e bine sa atinga mingea de maxim 3 ori si apoi sa paseze. :) N-am inteles introducerea lui Kape, chiar daca a scos un penalty. In rest asteptam sa vedem ce minune o sa faca Grig. Grig caruia ii trebuie timp pt a face o echipa sa joace. O sa vina si fi-su? Asa pt ca fiecare sa fie multumit la club. In rest asteptam jucatori noi pe teren, chiar de la CFR2, ca nu e rusine, mai ales la unii care abia fac fata cu echipe slabe... dar la nivel de CL...

  44. Retardila
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:13

    Binie, na, ca m'oi duce la culcare mintenasi: da' cine aduce "fainasagurile"? Ca de la Grigoras sclabe sperante... Da' poate mesteru' Cadu s'o baga secundant si atunci o sa shie binie di tat, oioioi... Da'ar Dumnezo'! -------------- Sincer imi pare rau dupa Rednic, chiar putea face, daca nu treaba serioasa, macar disciplina (de aia "fascistoida" care trebuie la o echipa) stia sa faca. Dar latinii tot latini o sa ramana? Ronaldo, Messi, Ronaldinho, etc. si-or fi pierdut identitatea???

    • tegean
      Sunday, 11 August, 2013 at 01:53

      Dar de J.Costa, demis de pe locul 1, în ziua de Paşti, vă pare rău? Probabil că nu, până la urmă s-a luat titlul, dar mie mi-a lăsat un gust amar şi, de atunci, nu-mi mai pare rău după nici unul (chiar dacă demiterea lui Andone între cele 2 meciuri cu Galatasaray o consider şi acum o greşeală).

      • CJ-07-CFR
        Sunday, 11 August, 2013 at 02:04

        Mie mi-a părut rău după el, mai ales că încercasem cu argumente, în mai multe postări, să demonstrez că nu-i el hiba cea mare. Însă odată cu înlocuirea lui am realizat - cu neplăcere - cât de pasiv am asistat la schimbarea lui Conceicao, tot de pe locul 1, schimbare care acum am impresia că a declanșat toată avalanșa asta de destituiri.

        • fotbalfan
          Sunday, 11 August, 2013 at 02:08

          Mie de Mandorlini si azi imi pare rau. Ala a fost cel mai cel antrenor, zic si eu cat ma pricep. Insa asta e, merem inainte. Tot l-au vrut multi pe Grigoras. Si daca incepem campionatul din prima etapa de saptamana viitoare, cu 20 de echipe, se poate numi un nou inceput. :)

          • CJ-07-CFR
            Sunday, 11 August, 2013 at 02:16

            Rapidiștii se cer singuri în „B”, tu vrei campionat cu 20 (douăzeci!!!) echipe, de la zero. Rușinică, prieten de peste ocean... Așa, un pic de orgoliu, strică? Imaginează-ți comentarii după ce am câștiga (prin absurd) campionatul. /// Referitor la demisia lui Mando: e ziua în care Paszkany a murit dpdv moral pentru mine. Normal că eu nu contez decât pentru mine, nu și pentru umanitatea ceferistă, așa că alții pot să-și continue adorația fără pauză de masă.

            • fotbalfan
              Sunday, 11 August, 2013 at 02:51

              Dragul meu, daca insinuezi ca eu il ador pe Paszkany, te inseli amarnic. In ochii mei a cazut cand si-a lasat nevasta pt o tinerica (sa nu zic altcumva). Insa, momentan, fara el CFR-ul nu ar exista la nivel de liga 1. Si de ce nu am castiga un campionat cu 20 de echipe (intre noi fie vorba, eu l-as vrea cu 14 echipe, cu playoff si playout)? Am ramane in istorie :) la ce se intampla prin liga 1, daca ea ne ofera lamai, hai s-o tragem de-o limonada asezonata cu ce tarie vreti voi. Hai ai nostri!

  45. dan dan
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:17

    Ascultati conferinta de presa a lui Rednic, e interesanta! Si pana la urma, e asa cum spuneau mai devreme "naivii": la CFR, Cadu face legea! Deci mare atentie, viitorul antrenor, sper sa nu il deranjeze cu programul pe seful clubului!

    • tegean
      Sunday, 11 August, 2013 at 02:15

      Fiecare e liber să creadă ce vrea şi pe cine vrea, aşa cum nimeni nu mă va convinge nici pe mine că la clubul CFR, patronat de Arpad Paszkany, demiterea antrenorilor depinde de vrerea portughezului R.Cadu, chiar dacă e din nou în prim plan, pe post de paratrăsnet (iar păpuşarii, ca-ntotdeauna, în plan secund - nimeni nu vorbeşte de ei, ci de R.Cadu). „Nimeni nu mi-a făcut echipa. Am văzut că a apărut pe știri că grupul portughez m-a dat la o parte. Dar nu e adevărat!”, a spus Rednic, la Dolce TV.

  46. CFR MS
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:21

    Lasati, ca va veni si momentul cand marele capitan Cadu va fi fluierat din primul minut si va cere propria schimbare.

    • dan dan
      Sunday, 11 August, 2013 at 00:29

      Rednic: "Cadu nu avea cum să fie în teren după felul cum a jucat la Vaslui. Nu mi-am dat pantalonii jos nici în fața jucătorilor, nici a acționarilor, niciodată. Merg pe mîna mea mereu. Nu fac programul de pregătire după mofturile unui jucător. Un căpitan trebuie să fie un exemplu și în teren și în afara lui. Marele Cadu mi-a reproșat faptul că i-am spus domnului președinte că din greșeală l-am întîlnit la 12 noaptea în oraș. A fost singura mea discuție cu el, atît. Vezi că programul era pînă la 11:30 și era 12 cînd ne-am întîlnit. Ori ești cu mine ori nu, i-am spus. Și ați văzut cum a fost cu mine la Vaslui. El zice la toată lumea că el a cîștigat 8 cupe, că le-a cîștigat singur. Au fost antrenori care au luat cupe-campionate și tot au fost dați afară. Sunt multe semne de întrebare. În Austria au jucat bine, după nu. E ciudat!"

      • Bogdan Dobondi
        Sunday, 11 August, 2013 at 00:38

        Ultima propozitie a lui Rednic nu-mi sade bine... Daca n-ar fi spus-o, l-as fi crezut 100%... Dar ultima propozitie, aia cu Austria da, aici ba, suna ca un alibi, ca o portita de a scapa cat de cat curat...

        • dan dan
          Sunday, 11 August, 2013 at 11:20

          mai degraba in ultima propozitie spune ca totul a fost premeditat, ca de obicei la demiterile antrenorilor: cateva meciuri penibile si antrenorul a fost fortat sa plece! Adica, jucatorii au jucat asa slab intentionat ca sa scape de cel care nu se conformeaza programului care il vor ei si care are pretentii de disciplina. Asta a fost defapt si "nepotrivirea de caracter" a lui Uhrin..

  47. horica
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:28

    Steaua ne da 5... O sa dau un reply la mesaj sapt. viitoare... Cu Vaslui am nimerit.

    • Bogdan Dobondi
      Sunday, 11 August, 2013 at 00:36

      Bine. Felicitari pentru reusita cu Vaslui. Spune-ne si noua - cat de tare te bucuri cand pierde CFR-ul iar tu ai dreptate? Ca vad ca dupa prima victorie tu pomenesti de ultimul esec si anunti urmatorul...

      • horica
        Sunday, 11 August, 2013 at 00:42

        Victoria asta e frectie la picior de lemn... Am batut Viitorul, o echipa de doi lei, care pana astazi nu a inscris niciun gol si a luat vreo 5. Era si normal in superioritate numerica sa invingem si noi, altfel se termina egal, zic eu. Cand batem pe Steaua, Astra, Pandurii sau Petrolul imi retrag afirmatiile si imi cer scuze ca m-am inselat.

        • Bogdan Dobondi
          Sunday, 11 August, 2013 at 00:56

          Acuma sa nu ma intelegi gresit, ca n-am nimic cu tine, dar musai sa te-ntreb; n-ar fi mai fain sa te bucuri cand e cazul? Ca necazuri in viata sunt destule si nu vad de ce ele trebuie sa pateze si bucuriile....

      • Saul
        Sunday, 11 August, 2013 at 06:14

        Dupa victoria chinuita si dupa cum merg treburile la club,tu ai motive sa te bucuri? Esti tare!

        • Bogdan Dobondi
          Sunday, 11 August, 2013 at 10:03

          Multumesc Saul. Stiu ca sunt tare! :P Ce motive am sa ma bucur? Pai, am castigat azi, nu? Stiu ca-i la fel ca si pe bursa, ca vechiile succese nu garanteaza noi succese, dar ieri am castigat si pentru asta ma bucur. Hai sa te intreb ceva si sper ca-mi raspunzi sincer ca vad ca in comentarul tau te-ai facut ca n-am scris ceea ce tocmai scrisesem, asa c-o mai scriu din nou; nu ti se pare viata prea plina de necazuri incat e pacat sa lasi aceste necazuri sa murdareasca cele putine ocazii de bucurie? Sau esti setat pe a critica orice, oricand si pentru orice?

          • Saul
            Sunday, 11 August, 2013 at 20:28

            Ai dreptate, asa gandesc si eu, in general. Stiu ca bucuriile vin din lucruri marunte, sunt un tip pozitiv si incerc sa-i indemn si pe altii sa gandeasca asa. Doar ca sunt si perfectionist si nu-mi plac lucrurile facute pe jumatate si mai ales ma deranjeaza cei ce spun una si fac alta (aici ii am in vedere pe cei din conducerea clubului).

  48. kiruj
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:47

    Click aici pentru note!

  49. luK2170
    Sunday, 11 August, 2013 at 00:48

    Rușine CFR! Grigoraș e bun, dar oare e mai bun decât Cadu ? Dar oare vinovat e Cadu? Nu, el doar profită de slăbiciunile conducerii clubului. Hopa! am găsit vinovatul. Fazele penibile (apărare ciur) din acest meci denotă clar premeditarea greșelilor, s-a văzut de la o poștă non-combatul apărării. Batin a greșit că a băgat-o de 2 ori în ațe, se vede clar că nu face parte din grup, cu siguranță va fi împrumutat din nou, nu se supune regulilor de la club. Deac s-a conformat indicațiilor conducerii și a ratat lovitura, sigur va prinde postul de titular pe viitor, doar a fost băiat ascultătăor. Din păcate visul CFR s-a terminat și odată cu el și fotbalul Clujean.

    • fotbalfan
      Sunday, 11 August, 2013 at 02:05

      Tot Deac a centrat la golul lui Batin si a avut si alte centrari periculoase.

    • CFR MS
      Sunday, 11 August, 2013 at 11:45

      Acuma nu mai inteleg nimic, clubul asta are un plan in viitor sau se autodistruge?

      • CJ-07-CFR
        Sunday, 11 August, 2013 at 12:21

        Asta este întrebarea pe care ar trebui să și-o pună în primul rând toți suporterii ceferiști dinainte de etapa Paszkany. Pe suporterii care-și încep textele cu numărarea trofeelor, eu nici nu-i bag în seamă, știind că CFR-ul original n-a fost niciodată ahtiat după trofeee, ci a adus doar onoare muncii grele. Până acum, mi se pare că doar Dantesc are curajul să vadă ce e de văzut.

  50. G
    Sunday, 11 August, 2013 at 01:58

    Este strigator la cer ce se intampla la club. Ce ii si mai nasol e ca acuma nu mai avem nici un dubiu ca jucatorii in frunte cu "mult iubitul capitan" au demis atatia si atatia antrenori... RIDICOL... Si ne mai numim si cel mai profesionist club din Romania... PATETIC.

  51. Saul
    Sunday, 11 August, 2013 at 06:06

    Ma mira faptul ca unii nici acum nu recunosc cine demite antrenorii la CFR! Daca cineva mai vorbeste si acum de profesionalism la acest club,in momentul de fata,are o mare problema. E cazul sa mai asteptam meciul din Ghencea pentru concluzii? Echipa nu joaca si basta. Apararea e varza,mijloc nu avem,in atac cate o sclipire. Asta e atitudine sa te retragi la 1-0 si sa joci atat de relaxat,la inceputul reprizei secunde? Am intalnit o echipa slaba,care s-a batut singura. Fara gafa lui Vatca,la cum decurgeau ostilitatile o furam si aseara. Daca jucam asa si etapa viitoare sa vedeti atunci umilinta. Legat de spectatori,mi-e imposibil sa inteleg reactia celor care l-au fluierat pe Deac,dupa ratarea penaltyului! Si ne mai numim cu mandrie ardeleni si ne consideram altfel. Deac a fost singurul care a alergat si a mai incercat ceva,chiar nu era cazul sa fie fluierat si nu pentru asa ceva. Si pe mine m-a deranjat spre exemplu,felul in care si-a batut joc de lovitura libera de la ultima faza a primei reprize,dar de aici si pana la a fluiera...In momentul de fata poate veni si mama lu' Grigoras si socru' lu' Trica,din marfa pe care o avem e greu de facut echipa competitiva. PS. singura posibila explicatie a huiduielilor o pun pe seama frustrarilor datorate neputintei din teren,dar chiar si asa nu se admite. Oricum atitudinea asta vorbeste de la sine despre nivelul multora dintre spectatorii din Gruia si e pacat. Asa ca,hai sa nu ne mai mintim ca noi suntem altfel. Duminica frumoasa!

    • CFR 4 Ever
      Sunday, 11 August, 2013 at 06:36

      De acord. Mare rusine ce se intimpla cu CFR-ul. Sint banii lui Paszkany, dar nu cred ca e prea bucuros de cum merg lucrurile. Daca jucam asa cu Steaua, singura intrebare va fi scorul final - pentru ei. Cum am ajuns aici dupa victoria cu Manchester United? Avem nevoie de un portar, Beto a dat siguranta cind a jucat la noi. Nu sint convins de Felguieras. Avem nevoie de aparare, Cadu - respect pentru tot ce ai facut, dar nu putem trai din trecut. Sepsi - varza. La mijloc avem nevoie de un playmaker care stie cu balonul. Ce se intimpla cu Florin Costea? Baiatule, apuca-te sa joci fotbal, talent ai, care-i problema? Si trebuie sa schimbam stilul de joc. Nu pase inapoi, nu centrari aiurea. Ce am vazut pina acum e fotbal alibi. CFR Forever!

      • Cristi
        Sunday, 11 August, 2013 at 09:32

        Eu cred ca din iarna si pina acum ar fi trebuit schimbata total echipa si vindut ce se putea vinde. Este omeneste sa ai frustrari daca nu prinzi ceva contracte si sunt destui in situatia asta: Felghe cu visele de Premier, Kape, Deac care vrea iar afara, Piccolo care a negociat ceva cu Verona in vara si se remarca acum cu Chiajna in loc de Juve samd..

        • CJ-07-CFR
          Sunday, 11 August, 2013 at 12:43

          Tind să-ți dau dreptate, deși în principiu sunt contra vânzărilor jucătorilor de bază până nu ajungi la un prim 11 acoperit pe toate posturile. Cred că la Felgueiras se simte o nervozitate exagerată în joc (vezi ieșirea din meciul cu Timișoara). Nici Piccolo nu se simte ca peștele în apă. Trebuiau cedați și început totul chiar de la zero.

    • tegean
      Sunday, 11 August, 2013 at 10:02

      „Cel mai bine s-a văzut din tribună...” - touché! - Chiar dacă piloni (foarte, cei mai) importanţi ai Tribunei ajung mai greu şi mai rar la meciurile CFR-ului (nefiind în ţară ori din Cluj), poate vor susţine şi ei mica idee (nu ştiu a cui e, eu am citit-o la Dvs.) de a se pune la începutul comentariilor celor prezenţi la meci un semn distinctiv (exp: # , &.... şi, de ce nu, chiar şi la cei care au văzut meciul - alt semn) pt. a se şti de la bun început că impresiile lor sunt de la faţa locului şi că au fost (sunt) susţinători la propriu ai CFR-ului.

      • Bogdan Dobondi
        Sunday, 11 August, 2013 at 10:12

        O ideea excelenta! Propunerea mea... @ daca ai vazut meciul... @g daca ai fost pe Stadion unde a jucat CFR-ul meciul...

    • DodoCluj
      Sunday, 11 August, 2013 at 10:32

      Pentru modul in care aseara Deac a tratat lovitura de la 11 m, a meritat huiduielile primite. Asa cel putin, poate o sa inteleaga ca nu avem nevoie de vedetisme, ci de oameni seriosi, care stiu sa munceasca. In momentul in care am vazut ca se pregateste sa traga 11 m am si spus celor de lunga mine (la tribuna II-a) ca o sa traga sau in balarii sau in portar. Din pacate, inafara faptului ca Deac alearga ca un bezmetic, castiga mingi ca apoi sa le piarda cu atata usurinta, nu face nimic. Mai are si pretentia sa "vamuiasca" tot. Urat. Pe ploaia de aseara s-au remarcat Batin, Voiculet - care este un castig pentru echipa. Chiar daca lumea l-a fluierat pe Hora la inlocuirea lui Costea, "Horica" n-o jucat rau si Costea trebuia inlocuit la pauza. Rednic merita sa mai ramana. Hai CFR!

    • dan dan
      Sunday, 11 August, 2013 at 11:29

      Saul, mai asteptam pana dupa meciul cu oile, daca asa a fost armistitiul. Pana atunci, calitatea jucatorilor cred ca trebuie privita si prin prisma faptului ca anul trecut CFR a avut cele mai mari incasari ale unei echipe, din toata istoria fotbalului romanesc! Stiu, stiu, sunt banii lui Arpy...

  52. kiruj
    Sunday, 11 August, 2013 at 08:06

    Click aici pt. note!!!

  53. Justin
    Sunday, 11 August, 2013 at 10:23

    Ii dam in sus si in jos cu Cadu, ca face si drege. Sa fim seriosi, cat de naiv il credem pe Paskany? Dar de jocul prestat in primele 4 etape cu 3 echipe de 2 lei nu zicem nimic? De sistemul de joc invechit? Aseara vi s-a parut ca apararea a functionat mai bine fara Cadu? Chiar asa de influent sa fie un jucator in vestiar incat sa corupa vreo 20 de jucatori cati au jucat pana acuma, sa il saboteze pe antrenor? Eu chiar nu cred asta. Prea il blamam pe Cadu pt tot. De joc, de rezultate, de atmosfera. Ok, Cadu nu joaca nimic, il treci in tribune, cu cine il inlocuiesti? Am vazut aseara ce bun e si Rada, cate ocazii au avut adversarii in prima repriza. Oare Rednic nu a vazut in pregatire ce fundasi lenti avem? Faci ceva, te adaptezi lotului, nu? Sau el nu stie alt sistem decat 4-4-2?

    • traian
      Sunday, 11 August, 2013 at 11:36

      @Justin. Sunt de acord cu tot ce spui inclusiv despre Cadu. Cand vii de acasa cu sistemul de joc in buzunar si nu te intereseaza ce jucatori ai in lot, ce adversar ai si indiferent de rezultate o dai inainte cu acelasi sistem, nu-i in ordine. Mando schimba sistemul in timpul meciului.

    • dan dan
      Sunday, 11 August, 2013 at 11:38

      Pai oare cine l-a adus pe Rednic, ca sigur nu eu l-am adus? Despre calitatea jucatorilor, iti suna cunoscut: eu fac lotul, antrenorul doar il pregateste? (nu, nu e vorba de Jiji pe vremea cand se credea mare antrenor!!!). Oare cand a facut lotul, el nu stia ce fel de fundasi are? Nu o fi vorba de naivitate, dar oare ce o fi cand aduci un antrenor si apoi pierzi 7 puncte in 4 etape ca sa ai motive sa scapi de el? (asta daca ipoteza voastra ca nu Cadu face si desface e corecta)

  54. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 10:35

    tegean, mai simplu, parerile critice sa se cenzureze, sa fie sterse! Dar apropo de comparatii, cum esti tu, clujean, care nu merge la meci pt ca sta departe, fata de fanii din Zalau, de ex., care vin la meci, chiar daca cheltuie bani si energie, ajungand acasa pe la ora 2? Ce semn distinctiv propui pt genul tau de suporteri ipocriti?

    • tegean
      Sunday, 11 August, 2013 at 11:10

      Vă referiţi la un caz particular fără să aveţi habar de împrejurările concrete, în care fiecare are priorităţile lui şi nu Dvs. aţi descoperit că nu am fost la meci ci eu am spus pe faţă acest lucru (când mai simplu era să nu spun nimic - apropo de ipocrit) , nu cred că am comis ceva f.grav dar văd că a fost un pretext suficient să aruncaţi cu vorbe (probabil că oricare ar fi subiectul, procedaţi la fel). Rugaţi secretara să vă mai şteargă tastatura (pt. a vă mai primeni exprimarea de director), nu e nici un risc să şteargă şi semnul distinctiv al comentariilor ce le postaţi.

    • Saul
      Sunday, 11 August, 2013 at 20:35

      Chiar nu cred ca e cazul sa recurgem la astfel de acuze (ipocriti). Omul o fi avut alte probleme care nu i-au permis sa ajunga la meci, dar a avut puterea sa recunoasca deschis acest lucru.

  55. nea_Silica_MS
    Sunday, 11 August, 2013 at 10:39

    S-au format două echipe: una pro-Rednic, ăştia-l urâsc din suflet pe Cadu; alţii pro-Cadu. Nimeni nu ştie nimic, toţi se inspiră din presa mitică, care are un singur interes: să bage zâzanie la CFR. Şi asta le iese din plin. Cu ajutorul nostru. Deşi ar fi fost mai bine să închei aici, voi continua: dacă domnul strâmb îşi acoperă insuccesele prin Cadu şi omul n-are nici o vină? E tot o bucată din teoria conspiraţiei, la fel de întemeiat ca cele zise până acum. Haide CFR!

    • Dantesc
      Sunday, 11 August, 2013 at 10:54

      Eu sunt pro-Rednic, dar nu il urasc pe Cadu. Il respect, nu il urasc si fiindca il respect, l-as vinde... ieri. Si daca poate pleca la pachet cu AP ar fi si mai bine, chit ca CFR-ul ar merge spre desfiintare, dar am impresia ca chelul rade cel mai bine de noi. Chiar nu observa nimeni cata minciuna e un jurul CFR-ului de vreo doi ani? Si ghici cine e principalul vinovat?... Auzi, si mai au tupeul sa se auto-denumeasca cel mai profesionist club din Romania...

      • dan dan
        Sunday, 11 August, 2013 at 11:42

        Dantesc, sigur tu esti??

        • Albusibiu
          Sunday, 11 August, 2013 at 12:03

          Eu zic ca nu-i el...

  56. kiruj
    Sunday, 11 August, 2013 at 10:48

    click aici pentru notare !!

  57. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 11:02

    Justin, te felicit, m-am speriat sincer , ca dupa demiterea lui Rednic va fi unanimitate de pareri aici pe tribuna .

  58. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 11:05

    Dantesc, multi vor crede ca ti-am spart emailul, si de fapt eu scriu sub numele tau !

    • Dantesc
      Sunday, 11 August, 2013 at 11:11

      Ar fi de ras daca nu mi-ar venii sa ma duc la AP sa ii bat obrazul...Fiindca pana la urma asta e adevarul chelul (desi urasc acest apelativ) efectiv isi bate joc de toata lumea...Mai trebuie sa reamintesc cuiva ultimele lui declaratii ? sau ultimele masuri luate la stadion cele legate de inchiderea anumitor sectoare? Dar i-as da un sfat, mai bine i-ar muta pe toti in T1 in felul asta poate demonta si stadionul sa il vanda,oricum isi lichideaza din cate am auzit toate afacerile din Romania

  59. tegean
    Sunday, 11 August, 2013 at 11:19

    Glumă involuntară I.Mureşan: „Cadu e un băiat bun, dar nu are legătură cu schimbările de antrenori”. (adică: chiar dacă schimbarea antrenorului a fost tot o treabă de băiat bun, nu Cadu a fost acela).

    • Gavrilo
      Sunday, 11 August, 2013 at 12:07

      Daca in loc de "dar" puneti un "si" atunci obtineti o propozitie logica: "Cadu e baiat bun si nu are nici o legatura cu....", altfel, pentru rigoare, trebuie sa umble la mai multe modificari de cuvinte-sensuri: 1. Daca afirmatia (conducerii) despre Cadu cum ca ar fi "bun" este cea conforma cu realitatea si... 2. Daca jucatorul este cel care are puterea sa schimbe atntrenorul sau este o problema de management. Aceste doua lucruri intereseaza in primul rand fanii echipei si atunci e nevoie de explicitari: Top managementul lui CFR sa aleaga varianta care se apropie cel mai mult de ceea ce ar fi vrut sa spuna din urmatoarele propuneri: - "Cadu este un jucator bun, fata de antrenor care este unul slab si nu il apreciaza la adevarata valoare, ba mai mult il si paraste ca umbla noaptea la curve, si ca urmare noi l-am schimbat!". - "Cadu nu mai este un jucator bun, umbla noaptea haihui si canta "Stranger in the night" prin Cluj, ba mai mult il obliga pe Rednic sa-l urmareasca noapte de noapte. Asta nu mai doarme si dimineata nu mai poate antrena, asa ca NOI si nu Cadu - care nu are nici o legatura cu evenimentul - am fost nevoiti sa-l schimbam. Pericolul de a scoate din lot jumatate de echipa era iminent!"

  60. tegean
    Sunday, 11 August, 2013 at 11:30

    I.M.: „Sper ca noul antrenor să găsească un sistem de joc mai eficient și să urcăm în clasament”.

    • CJ-07-CFR
      Sunday, 11 August, 2013 at 12:29

      Măcar avem un obiectiv nou: urcarea în clasament!

  61. CFR MS
    Sunday, 11 August, 2013 at 11:54

    Parca vad ca iar pleaca cei de la care mai putem astepta ceva cu un antrenor bun, si raman invechitii impreuna cu marele capitan. In jurul lui Batin si Costea Grigoras poate sa dezvolte un atac remarcabil, asta numai daca vrea si Cadu.

  62. Retardila
    Sunday, 11 August, 2013 at 11:54

    Citat: "oricum isi lichideaza din cate am auzit toate afacerile din Romania". Pe langa faptul ca ARE TOT DREPTUL sa faca asta, ("e" banii lui in joc), l-au ajutat si Marii Romani din Sud sa-si stranga jucariile si sa plece... O fi bine pentru Romania ca sa fie doar iechipele din Sud care sa ciupeasca 2-3 lei de la UEFA? Ajuta asta la ceva? De mult "forbalu" nu mai este un joc sau si mai rau, un sport, este o afacere, dar o mafie sudista vrea sa ne iescluda, sa ramaie banii numai la ei? Sau is io mai idiot? Piata de fotbal e atat de mare ca este loc pentru multa lume, era sa zic pentru toti! Dar cine gandeste "sa ciupeste" repede-repede face cum se face in Romania ca, peste cativa ani, nationala nu va conta de loc (jucatorii romani practic vor disparea sau vor activa in divizii inferioare), dar in cei cativa ani ramasi unii "trebuie" sa ia cat de multe milioane de euroi, dupa aia.... ce mai conteaza... Parerea mea! :)

    • CFR MS
      Sunday, 11 August, 2013 at 11:59

      Daca am avea echipa care joaca ceva, poate sa vina si afirmatia ta , dar pana ce n-avem echipa, degeaba dam vina pe bucuresteni si conspiratii

      • Retardila
        Sunday, 11 August, 2013 at 12:02

        Deci LPF si FRF au mainile curate...

    • Bogdan Dobondi
      Sunday, 11 August, 2013 at 12:02

      Una din placerile oferite de CFR si AP a fost tocmai asta; le-a luat euroii miticiilor si m-am distrat la nebunie sa vad cum se cearta intre ei. Apoi mai e inca o chestie. Ultimii ani, din ce in ce mai multi suporteri il fac cu apa si cu otet pe AP, desi n-a trecut un an de la acele 10 puncte de in grupele de CL. Daca eram eu in locul lui ziceam de mult: "you ungrateful bastards", vindeam si plecam...

      • tegean
        Sunday, 11 August, 2013 at 12:08

        like

      • Retardila
        Sunday, 11 August, 2013 at 12:15

        Cu siguranta AP stie ce face, dpdv financiar sigur va incerca in continuare sa scoata maximum! Nu cunoastem detalii/dedesubturi/etc... dar se pare ca este o indisciplina de nedescris in lot. Nici jucatorii nu's adevarati profi, dar o tzaruca de disciplina nu strica, disciplina tactica si de joc porneste de la disciplina de la antrenamente sau de ex. respectarea unui program minim fara cluburi/baruri. Da, au dreptul la viata privata, dar comme par iezampla Tiriac cand l-o luat pe Becker sub aripioara o fost zisa la parinti ca din acest moment nu mai au copil... Cred ca adevaratul profesionalism incepe undeva la acest nivel. Puteti sa-mi dati oricate iezemple, parerea mea ramane asta! Ca sa devii "mare" trebuie sa renunti la lucruri "mici". Na!!

        • CJ-07-CFR
          Sunday, 11 August, 2013 at 12:25

          În primii ani de tenis sub Țiriac, Boris se hrănea științific din carnea mistreților uciși cu mâna lui... Mai ai multe exemple notabile, cu personalități extraordinare, gen Țiriac?

          • Retardila
            Sunday, 11 August, 2013 at 12:57

            Monika Szeles iti spune ceva?

        • Cristi
          Sunday, 11 August, 2013 at 13:05

          Ei, mai incet cu Boris Becker.. da, Tiriac l-a luat sub aripa lui si l-a pus pe Bosch sa il antreneze pe Becker..dar oare la Bollettieri in Florida nu era acelasi regim? Motivul simplu este ca in tenis cariera adevarata incepe pe la 17 ani si la 30 cu mici exceptii esti deja terminat.

      • dan dan
        Sunday, 11 August, 2013 at 12:17

        Daca vindeai, si in locul tau venea unul dispus sa reinvesteasca an de an o parte din venituri, unul care sa impuna disciplina jucatorilor pe care ii plateste cu salarii de top in Romania, unul care sa nu aiba teoria anilor pari (cine stie cum or mai fi anii acum...) si sa vrea maximul posibil an de an, unul care sa fie interesat si de suporteri etc..., atunci eu nu iti duceam dorul. :)

        • tegean
          Sunday, 11 August, 2013 at 12:29

          Nu e prea lungă coada celor dornici să-şi scoată banii din buzunar pt. a-i plasa în fotbal - la CFR (şi mai ales atâţia bani încât să nu se coboare prea mult sub nivelul mediu al ultimilor ani)

          • dan dan
            Sunday, 11 August, 2013 at 12:35

            Cred ca in ultima vreme la CFR problema nu a fost scosul banilor din buzunar, ci mai degraba bagatul...

            • tegean
              Sunday, 11 August, 2013 at 13:37

              @ dan dan - Cei care au băgat banii şi au pus afacerea pe picioare au tot dreptul să (-şi) scoată bani-i, chiar să-şi lichideze afacerea (partea) şi chiar dacă ar veni Isărescu să le demonstreze cât de profitabil e să investeşti (îngropi) bani la CFR, nimeni nu-i poate obliga să dea nici un euro în plus faţă de cât vor să dea din banii lor. Chiar dacă o afacere ţi-ar fi adus profit ?, acel profit e al tău şi faci ce vrei cu el. Această axiomă mulţi nu o acceptă, deşi s-ar putea evita multe discuţii (sterile) pornite de la o falsă premisă: că trebuie adus,investit,aşteptat etc.; nu trebuie ci ar fi bine dacă cineva ar da banii pentru...iar dacă nu o face şi nu a luat locul altuia dispus să o facă, nu-l condamni ci încerci să nu uiţi că ceea ce există - de bine, de rău - , băneşte şi nu numai, i se datorează (cu alte cuvinte: ne putem lega de orice la AP&co. dar nu de banii pe care îi sau nu-i pune, îi sau nu-i ia.).

        • Alin
          Sunday, 11 August, 2013 at 13:20

          As fi votat si eu instant cu cei critici (acum fiind criza toti dam cu parul, nu doar fanaticii) daca nu erau probleme de logica in discurs: "dispus sa reinvesteasca an de an o parte din venituri, unul care sa impuna disciplina jucatorilor pe care ii plateste cu salarii de top in Romania ". Adica nu se reinvesteste destul - ok, insa apoi critica continua cu faptul ca salariile sunt prea mari? Care e logica aici? Patronul nu e doar zgarcit, ci e si un cretin care arunca banii aiurea? Am si eu dubii privind "sufletul pur" al lui AP, dar prost nu e sigur. Alternativa: sa bage sume mari in transferuri, iar apoi sa plateasca salarii mici nu e viabila.

          • dan dan
            Sunday, 11 August, 2013 at 13:35

            probleme de logica, rezolvare: citat corect "unul dispus sa reinvesteasca an de an o parte din venituri, unul care sa impuna disciplina jucatorilor pe care ii plateste cu salarii de top in Romania"...deci acest citat are 2 parti, despartite prin virgula. In prima parte ma refer la reinvestirea in aducerea de jucatori, in cresterea valorii lotului, salariile nu sunt reinvestire... In a doua parte imi doresc ca patronul sa aiba pretentii de la jucatori sa joace si sa se comporte pe masura salariilor bune pe care le primesc. Ori se pare ca in cazul de fata, de vina a fost Rednic, ca l-a vazut pe Cadu ca nu respecta programul echipei...Rednic trebuia sa fie la somn la ora cand jucatorii sunt la distractii in oras... Mi-ar fi placut ca A.P. sa il zboare pe Cadu cate e el de veteran si de titrat, astfel ar fi inteles toti jucatorii ca la CFR cel care face legea e cel care plateste, adica patronul, si ca ei ca jucatori sunt obligati sa respecte programul stabilit de antrenor!

            • Alin
              Sunday, 11 August, 2013 at 13:55

              Cadu e alta discutie. El isi va lua rasplata incepand cu urmatorul meci de acasa. Va urma si la el o "despartire amiabila" in iarna, cel tarziu in vara viitoare.

    • tegean
      Sunday, 11 August, 2013 at 12:07

      Această „părere” nu trebuie înlăturată din nici o ecuaţie.

  63. Retardila
    Sunday, 11 August, 2013 at 12:00

    Astept asa-zisul derby cu 5toia... Daca echipa va "juca ceva", va fi extrem de clar, a fost o "revolta proletara" impotriva unui "dictator". Si sa nu vina nimeni ca a fost "descatusarea de dupa dictatura" sau "in sfarsit s-a gasit asezarea ideala in teren", ori orice asemanator. Daca echipa va juca bine va fi iestrem de clar: SABOTAJ!!! Si o onor conducere nu ar trebui sa accepte sau sa sprijine (???) asa ceva! Tot parerea mea!

    • thedarkside
      Sunday, 11 August, 2013 at 12:20

      Pune si reversul medaliei daca tot ai inceput. Daca o luam cu 4-0 ce inseamna?

      • Retardila
        Sunday, 11 August, 2013 at 12:58

        Normal: ca Rednic a ratat! :) dar ma indoiesc, jocul va fi altfel....

      • dan dan
        Sunday, 11 August, 2013 at 13:14

        daca o luam cu 4-0, inseamna ca asta e valoarea lotului facut de A.P.

  64. Retardila
    Sunday, 11 August, 2013 at 12:08

    Io am fost mult prea mic sa incerc "sa dau un antrenor afara"... si nici prin gand nu mi-a (ne-a) trecut asa ceva, il consideram pe antrenor sef suprem. Nu a fost asa si cu jucatorii care nu ne placeau, faceam totul ca ei sa para inutili pe teren (pase "la mustata" la care nu ajungeau, fara pase daca erau in situatii bune, etc...) deci o echipa daca poate sabota un "coleg", poate sabota si un antrenor. 1-4-4-2 e o formula care poate fi extrem (iesterm!) de elastica, daca jucatorii vor sa o faca elastica dupa cum le spune antrenorul. Dar e perfect adevarat, io am jucat numai la niveluri inferioare...

  65. thedarkside
    Sunday, 11 August, 2013 at 12:17

    Paine si circ. Ave Caesar. Pardon, Arpi. Sau poate Cadu?

  66. thedarkside
    Sunday, 11 August, 2013 at 12:41

    Ah, era sa uit. Inca un post pt. caneto. De data asta ai avut, cum se spune "gura aurita". Pustii lui Hagi ne schimba antrenorul cand vin in Gruia. Indiferent de rezultat. Deh, ce sa-i faci. Unei traditii pe care n-o mai poti respecta trebuie sa-i pui ceva in loc. N'est pas, Romulu?

  67. dani ceferistu
    Sunday, 11 August, 2013 at 12:54

    E mare pacat de un singur lucru din era Rednic: subtierea lotului. Au fost expediati o serie de jucatori de valoare medie si putin peste medie, si acuma anumiti titulari nu au inlocuitori. Mijlocas de inchidere de valoare nu avem, rezerva pentru velayos nu avem, rezerva de valoare apropiata pentru Camora nu avem. Avem mijlocasi buni, dar care inca nu joaca ca o echipa ( individual au valoare : Rui Pedro, Deac, Djokovic, Voiculet, Maah, Costea, si se pare ca si Gabionetta). Iar atacant mobil nu-l avem decat pe Batin, cei doi negri si cu Kape stiu cu mignea, dar sunt uriasi fara mobilitate deosebita si sunt usor de talonat in conditii normale.

  68. nea_Silica_MS
    Sunday, 11 August, 2013 at 13:02

    Încep să nu mai recunosc saitu'... Dacă-l transformaţi într-unul anti-CFR, eu vă părăsesc, dorindu-vă multe succesuri ! Ce naiba se întâmplă? Au învins kriti, s-au dezintegrat pupies? Şi ce? Haide CFR!

    • uncleben
      Sunday, 11 August, 2013 at 15:09

      Ioi Doamne! In scandal v-am lasat, in scandal va gasesc...

  69. caneto
    Sunday, 11 August, 2013 at 13:03

    Banuiesc ca despartire amiabila inseamna ca eu nu spun nimic si tu, la fel, faci ciocu’ mic. Rednic habar nu avea daca baietii au jucat pentru el sau pentru capitan,. Eu ma intreb, sub indrumarea cui au jucat? A fost diferenta mare intre pasele sterile, jocul monoton, previzibil, fara pic de vlaga din primele 3 jocuri si verticalizarea permanenta, cu multe pase lungi din cel de aseara. Chiar si Obiora, la 20 de pase scurte in lateral sau spate, a dat cate una in adancime. Doar prapastia din aparare a ramas identica.

  70. caneto
    Sunday, 11 August, 2013 at 13:07

    Nu stiu daca este vreo intelegere cu Pandurii pentru transferul lui Nistor. Daca da, si include si jucatori de la noi, dati-l pe Hora sau Kapetanos, Ogbu, Tade, ori pe toti, dar puneti lacat pe Batin. Ii mai bun ca oricare. Sprint, vana, luciditate, control al mingii (chiar daca nu reuseste, ca ceilalti, sa foloseasca si tibia). Plus ca ar mai putea da lectii la unii colegi despre cum se da o centrare fara a periclita integritatea corporala a primului adversar.

    • Alin
      Sunday, 11 August, 2013 at 13:51

      Da, faza si gol de mare atacant pt 1-0! Sper sa continue, un fotbalist de valoare este constant.

    • CFR MS
      Sunday, 11 August, 2013 at 17:24

      Asa este, daca Batin va fi vandut sau imprumutat, inseamna ca n-avem niciun plan concret, puteti vinde toata echipa.

  71. nea_Silica_MS
    Sunday, 11 August, 2013 at 13:09

    Ouch, ce teletexte: "Suntem mandri ca am avut ocazia sa lucram cu unul dintre cei mai buni si experimentati antrenori romani si cu regretul ca nu am reusit sa colaboram pana cel putin la finalul sezonului asa cum ne-am propus, ii multumim lui Mircea si ii dorim mult succes in continuare!Multumim, Mister!" (preluat de pe siteul oficial)

  72. kiruj
    Sunday, 11 August, 2013 at 13:34

    Click aici pt note!

  73. tegean
    Sunday, 11 August, 2013 at 13:42

    @ dan dan - Cei care au băgat banii şi au pus afacerea pe picioare au tot dreptul să (-şi) scoată bani-i, chiar să-şi lichideze afacerea (partea) şi chiar dacă ar veni Isărescu să le demonstreze cât de profitabil e să investeşti (îngropi) bani la CFR, nimeni nu-i poate obliga să dea nici un euro în plus faţă de cât vor să dea din banii lor. Chiar dacă o afacere ţi-ar fi adus profit ?, acel profit e al tău şi faci ce vrei cu el. Această axiomă mulţi nu o acceptă, deşi s-ar putea evita multe discuţii (sterile) pornite de la o falsă premisă: că trebuie adus,investit,aşteptat etc.; nu trebuie ci ar fi bine dacă cineva ar da banii pentru...iar dacă nu o face şi nu a luat locul altuia dispus să o facă, nu-l condamni ci încerci să nu uiţi că ceea ce există - de bine, de rău - , băneşte şi nu numai, i se datorează (cu alte cuvinte: ne putem lega de orice la AP&co. dar nu de banii pe care îi sau nu-i pune, îi sau nu-i ia.).

    • dan dan
      Sunday, 11 August, 2013 at 13:52

      Am mai spus ca A.P. poate face din partea mea ce vrea cu banii lui! In orice afacere exista termenul amortizarea investitiei, dar mai exista si un termen in care iti recuperezi banii. Termenul e mai scurt sau mai lung, depinde ce vrea patronul sa se aleaga de afacerea lui...

    • dan dan
      Sunday, 11 August, 2013 at 13:57

      P.S. Poti sa ii sari in cap si lui Caneto, el spune: "puneti lacat pe Batin".... pai ce, ii spune el lui Arpy ce sa faca cu banii lui? Pai de ce sa il tina pe Batin cand il poate transforma in cash si sa puna banii la amortizarea investitiei? La fel si cu cei care il asteapta pe Nistor, pai ce vor, sa scoata A.P. bani din buzunar si sa mareasca astfel timpul necesar amortizarii? :)

  74. horica
    Sunday, 11 August, 2013 at 14:31

    Demis de Cadu, Mircea Rednic ATACĂ CFR Cluj. Cadu și ai lui sunt bătrâni. Țin echipa pe loc Adevarul gol-golut, ce s-o mai dam dupa colt, Cadu a fost, to respectul, dar nu mai e, nu mai poate.

  75. tegean
    Sunday, 11 August, 2013 at 14:33

    Alin : ,,Cadu e altă discuţie.El îşi va lua răsplata începând cu următorul meci de acasă,,. Au fost demişi antrenori care au avut rezultate la CFR, pe care i-am văzut ce pot: Andone, Conceicao, Mandorlini, Costa. Ce a pierdut, comparativ, CFR-ul prin plecarea lui Rednic (după 3 etape), pielea ursului din pădure ? Ce ştiţi despre cine a avut rolul determinant în demiterea lui Rednic în afara celor aflate din auzite ? Comparativ cu demiterea antrenorilor amintiţi, la care s-a mai făcut atâta tam-tam, propagandă pre/post/=demitere ca la promiţătorul Rednic? (inclusiv aici, cei care au semănat vânt acum se plâng de furtună). Cei din conducere au vrut o schimbare în jocul echipei, acceptând iniţial şi o marjă de timp dar după primele etape au realizat că timpul necesar va fi mai lung decât ar fi fost dispuşi să aştepte şi, cum răbdarea nu e însuşirea de căpătâi a conducerii, s-a renunţat la varianta proprie lui Rednic. Din istoria-faptele ultimilor ani (şi până azi) rezultă că Ricardo Cadu este d e v o t a t clubului de fotbal CFR patronat de Arpad Paszkany (mulţi / toţi primesc salarii dar extrem de puţini sunt devotaţi - de încredere) aşa cum puţini dintre noi vor fi vreodată.

  76. horica
    Sunday, 11 August, 2013 at 14:34

    "Eu am plâns o săptămână când Mircea Lucescu, care era ca și tatăl meu, mi-a spus ”Mircea, oprește-te că ești penibil!”. Am înțeles atunci." Rednic Poate intelege si Cadu ceva. Mai bine te retragi in glorie, cu capul sus.

    • tegean
      Sunday, 11 August, 2013 at 14:40

      Nu mor caii când vor oile, câinii, lupii, pinguinii &Co.

  77. lengyel_attila
    Sunday, 11 August, 2013 at 14:39

    Nu am mai vrut sa scriu, dar nu m-am putut abtine vazind cum Tribuna, prin postarile publicate, a inceput sa contribuie la destramarea echipei. Sa incepem cu Rednic care minte cu nerusinare la conferinta de aseara, adica Cadu a jucat bine in Austria dar a jucat slab si altceva in campionat. Cind a jucat slab Cadu? La 0-0 la Botosani, ce nu a facut bine, poate nu a dat gol? La 2-2 a fost cel mai bun, motorul echipei, plus a si marcat. A jucat mai slab la Vaslui, dar pe fondul celor doua goluri perfect parabile incasate foarte rapid de Stancioiu, Marele antrenor ar trebui sa-si revada opera, formulele de joc complet aiurea folosite si la Botosani si in meciul cu Recasul, nu mai vorbesc de abordarea meciului de la Vaslui, cu un singur inchizator si ala slab de tot, vorbesc de Obiora. O tactica sinucigasa, dar bineinteles altii sint de vina, nu el... Marele antrenor a zapacit echipa cu o formula noua, pt care nu avea jucatori. Marele antrenor a inceput prin a-l scoate din lot pe Kapetanos, care l-a intrebat in mod normal de ce nu joaca. De ce este folosit Ogbu venind direct de la aeroport? Marele antrenor face alegeri de capitan si cind vede ca nu are nici 10% din voturi, tot nu se linisteste. Il vede pe Cadu la ora 12 noaptea si va spun eu ce trebuia sa faca un antrenor intr-adevar mare si pedagog. Ori se facea ca nu l-a vazut si isi vedea de treaba, gest care ar fi fost deosebit de apreciat de jucator, ori il oprea si ii spunea: vezi te-am prins, dar ramine intre noi, nu v-a afla nimeni, sper sa nu se mai intimple, vezi de antrenamente si mori pe teren! Ce face marele strateg cum n-a mai vazut Clujul? Se duce si il piraste a doua zi la Muresan. Codosul tot codos ramine, si mai vrea sa il iubeasca vestiarul. Eu as fi vrut sa il vad pe dr. Radulescu excluzindu-i din lot pe Petru Emil sau Al.Vasile si va asigur ca nici unul din ei nu era usa de biserica. Si va asigur ca pleca antrenorul si nu jucatorii de baza la o adica. Deci demiterea lui Rednic este perfect normala, nimeni nu mai suporta tensiunea creata de el. Sa speram in Grigoras, nu il cunosc, dar cu cine am mai vorbit toti au spus acelasi lucru. Foarte exigent, chiar fanatic, dar foarte corect cu jucatorii. Cel care este bun joaca si poate v-a fi apreciat de jucatori. Acum, Retardila, te contrazic prieteneste si sper fara suparare. Sa stii ca la o echipa conteaza jucatorii si apoi vin antrenorii, care azi sint si miine pleaca.

    • dan dan
      Sunday, 11 August, 2013 at 14:54

      Mai exact a declarat: "În Austria au jucat bine, după nu."... Deci se referea la toata echipa, nu la Cadu...

      • lengyel_attila
        Sunday, 11 August, 2013 at 16:47

        Poate ai dreptate, mie mi s-a parut ca s-a referit direct la Cadu. Totusi cineva trebuia sa il intrebe cum isi inchipuia implementarea noului sistem cu lotul actual. Apoi sa explice cum a putut pleca la drum cu un singur inchizator si ala slab. Deci eu vad numai doua alternative: ori este prost, un antrenor fara viziune, ori a avut alte scopuri, mai precis destabilizarea echipei.

    • Retardila
      Sunday, 11 August, 2013 at 15:05

      Attila, vremurile s'or schimbat... Nu stiu daca in bine... Fotbalul e un spectacol cu actori platiti, nu ca pe vremea noastra ma rog, sa tinem cont de niveluri...). Vine un "Regizor", dar "Actorii" nu vor sa joace ce le spune "Regizorul"... Onor Conducerea trebe' sa decida: "Regizorul" e prost sau "Actorii" nu e buni. Sa nu uiti, ca fata de acu' 127 de ani, amu' "Actorii" iau pe an cat luam noi intr-o viata, dar ei tot "Actori" raman. "Regizorul" poate fi dat afara, dar trupa de "Actori" ramane aceeasi, din pacate solidarizata intr-un "sindicat" total neavenit. Treaba lor e sa joace ce le spune "Regizorul"!!! Tu ti-ai fi permis sa-l infrunti pe Dr.C.Radulescu sau pe ceilalti?

      • lengyel_attila
        Sunday, 11 August, 2013 at 15:38

        Desigur, Sandor, ai dreptate, vremurile s-au schimbat, deci jucatorii nu mai sint subordonati antrenorului, ci impresarilor si patronului. Un antrenor normal la cap nu intra in razboi cu 90% din vestiar. Desigur ca nici nu imi trecea prin cap sa-l infrunt pe Dr. Radulescu, nici macar sa il intreb ceva nu se punea problema, dar eu nu eram Petru Emil si Al. Vasile si iti spun eu ca cei doi faceau ce vroiau, nu se sinchiseau de dr., dar el pedagog inchidea ochii, si in general pedepsea pe cei mici. Intentia mea nu este sa-l scot basma curata pe Cadu, are si el destule greseli si destui ani, dar a fost si vezi ca inca este capitanul echipei. Echipa este alaturi de el si atunci nu vii tu, marele antrenor de doua luni, si vrei sa dai afara jucatorii emblematici, vrei sa schimbi deodata totul, tu care ai fost dat afara de peste tot, si mai ales pt motive absolut jenante ultima oara, spuse pe fata de patronul lui Standard. Vreau sa vad jucatorul care executa doua lovituri de 11 m cistigatoare de campionate, in ultimele minute. Cadu i-a cistigat lui AP cel putin 30 de milioane. La citi jucatori nu le tremurau chilotii, trebuind sa dea gol neaparat.

    • nea_Silica_MS
      Sunday, 11 August, 2013 at 20:06

      Absolut de acord cu punctul tău de vedere! Sper că Grigoraş va reuşi să facă o ECHIPĂ din băieţi, ceea ce lui Rednic nu i-a reuşit. Chestia asta cu Cadu e o prostie, mulţi îl atacă, cei mai realişti acceptându-i măcar meritele. Faceţi jocul steluţei şi becalioţilor, e o ruşine pentru ardeleni, pentru frânari!

  78. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 14:43

    Dan Dan, tegean asta se vrea un fel de Cadu aici pe Tribuna. In ce priveste teoria cu banii, intr-adevar, Arpi e investitor, si poate face ce vrea cu banii, inclusiv sa nu reinvesteasca nimic din cele peste 30 mil incasate. Dar de aici si pina la a ne minti intr-una, e o cale lunga! Despre obtinerea unui nou titlu, despre neta superioritate a lui Maah fata de Sougou sau a lui Velajos fata de Pinto, el ne-a tot vorbit, despre increderea acordata antrenorului sa nu mai vorbesc, ca aici e vorba de o lista lunga de minciuni, adevarata munitie pt mitici. Sa investeasca masiv, nene, unde vrea, in televiziuni, in masini si in curve, dar sa nu ne mai minta! Iar daca ajutoarele de stat au disparut, sa mearga la Orban Viktor si la Fradi cu gagica cu tot, CFR-ul nu moare, adevaratii suporteri vom fi linga echipa indiferent de liga, fie ea chiar si judeteana!

    • tegean
      Sunday, 11 August, 2013 at 14:49

      Dacă mie îmi revine rolul lui Cadu , Dvs. nu vă mai rămâne decât rolul lui Rednic.

    • Retardila
      Sunday, 11 August, 2013 at 15:29

      Mai, xxx, te bag acolo unde ti-e locul daca pe forumul asta vii cu Orban Viktor... Si daca te bag, acolo sa ramai! In veci!!!

  79. Cristi
    Sunday, 11 August, 2013 at 14:47

    Haideti sa strigam in cor, Vrem pe HORA antrenor ! :)))))))))))))

  80. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 14:50

    Salut Attila, poate ca ai dreptate, ceea ce ar fi extraordinar pt echipa ! Asta ar insemna sa jucam de-acum incolo f. bine cu Cadu capitan si alt antrenor si sa obtinem rezultatele dorite . Mi-as dori enorm sa fie asa, dar sunt in continuare pesimist, om trai si om vedea .

    • lengyel_attila
      Sunday, 11 August, 2013 at 15:47

      Szervusz, Bela, tu crezi ca eu sint sigur ca o sa fie bine, dar crede-ma, intr-o situatie ca acuma echipa nu avea nici o sansa, tensiunea este la cote maxime. Ieri am avut impresia ca Piccolo i-a dat un cap la Obiora, ce este drept ca pe buna dreptate. Tensiunea asta a fost creata sau accentuata de Rednic, nu se putea continua asa, nu ne ramine decit sa credem in Grigoras.

  81. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 14:55

    Ok tegean, tu fiind Cadu, iar eu Rednic, considera ca te-am scos temporar de pe Tribuna pt obrazniciile tale! Oare acum ma va face sa plec Calin Cocora? Oricum, daca esti fair, te retragi cel putin pina dupa meciul cu Steaua! Dar nu pari tu contaminat de fair...

    • tegean
      Sunday, 11 August, 2013 at 15:07

      Din câte ştiu, Rednic nu mai e şi, din câte ştiu, nu e ceva temporar (cine v-ar fi putut înlocui pe Tribuna, dacă am lua jocul în serios? eu zic că nimeni, de aceea totul trebuie să rămână la stadiul de mici şicane, chiar dacă unele-s mai delicate - ale mele, iar altele mai puţin).

    • cfrist87
      Sunday, 11 August, 2013 at 16:01

      Urmaresc de multa vreme acest site, dar e prima data cand postez comment numai pentru ca nu mai pot sa suport obraznicia acestui Vass Bela. Oricine are dreptul la o parere, dar sa incerci sa o impui a ta cu forta si sa jignesti pe cei ce nu sunt de acord cu tine, e nedemn de un CFR-ist. Vass Bela, daca esti atat de nemultumit de tot de la CFR, de ce nu te duci la alta echipa si sa ne lasi pe noi sa ne ducem crucea? Si eu sunt nemultumit de multe la conducerea noastra, dar totusi sa nu uitam ca daca nu erau ei, majoritatea dintre noi nu eram CFR-isti acum si CFR-ul insusi ar fi fost istorie. Hai sa fim totusi ponderati si sa incercam sa ne punem si in pielea lui AP si o sa gasim acoperire cel putin pentru unele decizii. Plus ca indiferent cate greseli s-ar face, noi ca SUPORTERI trebuie sa fim alaturi de echipa. PS: Vass Bela, de cate ori ai laudat o decizie buna a conducerii sau ai evidentiat ceva bun de CFR? Eu cel putin nu te-am vazut decat aruncand cu rahat...

      • Ioan Dacid
        Sunday, 11 August, 2013 at 22:35

        Omule, nici mie nu imi place Vass Bela, dar din ce spui tu pe acolo intri lejer in categoria bossilor si a yesmenilor. Ok, is deacord ca Arpi a ridicat acest club de la 0, dar de aici pana a-l pupa in fund toata ziua si a-i suporta orice declaratie, e cale lunga. Iar legat de intrebarea la cate meciuri am fost sezonul trecut, afla ca am fost la toate, desi nu am fost abonat. OK? O seara buna si incearca sa mai gandesti si cu creierul tau, nu doar cu cel al lui Arpi, Muri sau Cadu.

  82. thedarkside
    Sunday, 11 August, 2013 at 16:31

    Vreau sa-l aduc iar in discutie pe Deac. A ratat penalty-ul batut extrem de slab, ok. Apoi s-a descatusat frustrarea tribunei 2. Eu il admir pt. felul in care a jucat sub presiune. Rednic era pregatit sa -l schimbe cu Maah dar amana momentul. Aici a avut si el instinct de antrenor. Si uite ca Deac face faza aia a la Adi Popa si da pasa de gol de pe linia de fund. Totusi fara eliminarea obtinuta de Kape eu nu cred ca bateam Viitorul.

  83. kiruj
    Sunday, 11 August, 2013 at 16:52

    Click aici pentru note !!!!

  84. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 17:30

    cfrist87, numai incet, ca faci infarct si ar fi pacat pt felcer sa mai piarda un pupincurist tocmai acum, cind numarul acestora scade dramatic! Si avand in vedere diferenta de virsta, a ma face obraznic e un tupeu pe care numai Cadu e in stare sa-l intreaca!

    • cfrist87
      Sunday, 11 August, 2013 at 21:53

      Dar cine esti tu sa faci pe toti cei care nu sunt de acord cu tine pupincuristi??? Numai replici de frustrat ai de cand te citesc... Cu toti cei de aici de pe site sunt discutii civilizate, numai cu tine nu se poate... Iar asta cu diferenta de varsta este urata. Nu stiam ca trebuie sa ai varsta minima ca sa ai dreptul la parere. Si mai incet cu Cadu, ca asa cum e el, daca nu erau el, Muresan si AP acum tineai cu pinguinii (oricum te potrivesti acolo). PS: Ca sa vedem care din noi are mai mult drept la cuvant: la cate meciuri acasa ai fost sezonul trecut? Eu am fost la toate.

  85. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 17:32

    Tegeane, de data asta m-ai lasat fara replica, ce-ai scris este perfect adevarat!

  86. dan dan
    Sunday, 11 August, 2013 at 18:02

    Nu ne ramane decat sa speram ca, Cadu o sa ii aprobe lui Grigoras metodele de antrenament, ca o sa fie de acord cu programul propus, ca o sa gasesaca un sistem de joc care cei mai tineri sa alerge si pentru cei mai batrani si fara chef, ca noul antrenor o sa reuseasca sa fie pe placul capitanului si ca o sa se culce deodata cu gainile, astfel neavand cum sa se intalneasca cu petrecaretii prin oras... Daca nu, sa tina valizele aproape!

  87. Bogdan Dobondi
    Sunday, 11 August, 2013 at 18:05

    Vass Bela - la misto? Doar misto-uri simple? Really? Fie citim o tirada impotriva CFR-ului din partea fie citim cum faci misto de altii care nu impartasesc opiniile tale. Undeva, candva, aveam impresia ca esti inteligent. M-am inselat? Sunt curios - de ce te simti atat de amenintat de oameni cu alte opinii decat ale tale? Ca altfel nu inteleg cum tot ies la atac un-doi. Mna, poate nu te simti amenintat. Bine atunci. Dar atunci de ce simti nevoia sa arati tuturor prin vorbe, si nu prin fapte, cat de tare esti? De ce simti nevoia sa arati tuturor ca esti alpha-male maximus? Frustrari in viata de zi cu zi, sau ce? Ca nu pot intelege comportamentul tau aici pe tribuna... Sincer, in locul tau, daca cineva mi-ar fi batut obrazul asa cum ti l-a batut cfrist87 as muri de rusine fiindca-s ardelean si nu un nesimtit din Ferentari sau Ghencea....

  88. fotbalfan
    Sunday, 11 August, 2013 at 18:12

    Un punct de sprijin pt Cadu sunt articolasele aparute in mazetele de sport care, toate, il desfiinteaza pe capitanul nostru. Ar trebui sa ne dea de gandit acest fapt ca, stim cu totii, jurnalistii ne vor binele! Altfel, daca unii oameni nu au bun simt si nu pricep de vorba si gand bun, nu-i mai cititi si asa nu veti simti nevoia sa le dati replica. Eu asa mi-am propus sa fac. Hai ai nostri!

  89. fotbalfan
    Sunday, 11 August, 2013 at 18:18

    Un becaliot il apara pe Rednic si-l critica pe Cadu: link

    • dan dan
      Sunday, 11 August, 2013 at 18:22

      In timp ce Cadu ne face prosti pe unii spunand: "cand echipa nu joacă antrenorul e de vină"... Crede ca toti avem memorie scurta si am uitat cum si cati antrenori au fost demisi in ultimii ani, unii fiind dati afara si de pe locul 1...

      • nea_Silica_MS
        Sunday, 11 August, 2013 at 20:13

        De către Cadu, nu-i aşa? Marşaţi bine la propaganda fraţilor Berbecali. Vă şi văd (mă rog pe cei ce merg la meciuri), fluierându-l pe câpitan. Nu prea cred că e un comportament corect pentru un fan ceferist.

        • dan dan
          Sunday, 11 August, 2013 at 20:37

          Daca erai nou pe site, as fi zis ca din cauza asta ai postat acest coment! Despre Cadu eu mi-am exprimat parerea in mai multe randuri, iar referitor la conflictul cu Rednik, mi-am exprimat parerea inca de la primul zvon ca acesta va fi demis (poti sa citesti comenturile de ieri). Probabil ca sunt clarvazator din moment ce am inceput inca de ieri sa marsez la ce va spune vreun Becali azi...

          • nea_Silica_MS
            Sunday, 11 August, 2013 at 21:47

            Probabil că eşti clarvăzător. Am totuşi o întrebare: dacă te exprimi de multe ori împotriva lui Cadu, asta face să ai dreptate? N-aş crede. E părerea dumitale, ai dreptul la ea. Cum şi noi avem dreptul la părerile noastre.

  90. uncleben
    Sunday, 11 August, 2013 at 18:25

    Apoi daca pana acum Cadu nu a fost fotbalist ci doar "jucator de fotbal", conform "specialistilor" damboviteni, odata cu venirea lui Grigoras, care i-a facut fotbalisti pana si pe Nicoara si pe fiu'so, putem avea certitudinea ca cel putin daca astia ai nostri n'or fugi de drag, or fugi de musai! vezi: link Bine, asta nu insemna c'or sti si fotbal, da' de fugit, va garantez io' c'or fugi ai mei... Cel putin tri etape...

    • fotbalfan
      Sunday, 11 August, 2013 at 19:28

      La sah cu totii! :)

  91. kiruj
    Sunday, 11 August, 2013 at 19:06

    click aici ptr note!

  92. Dantesc
    Sunday, 11 August, 2013 at 19:23

    Astept ziua cand un antrenor demis va baga degetul in rana si ne va spune cat de "profi" e conducerea CFR-ului... Asta mai lipseste si dupa aia putem pune lacatul si oricum presimt ca ziua aceea se apropie. Sa fie Grigoras cel care le pune capac "profesionistilor"? Abia astept! Oricum pentru cei care inca mai viseaza ca Grig va face minuni... Treziti-va! Nu de alta, dar dintr-un vis frumos s-ar putea sa va treziti direct intr-un cosmar.

    • fotbalfan
      Sunday, 11 August, 2013 at 19:30

      Mandorlini a spus deja ca oamenii din conducerea clubului nu sunt profi.

      • Dantesc
        Sunday, 11 August, 2013 at 19:35

        Eu vreau detalii, alea fac deliciul... Iar Mando a spus-o intr-un moment total nepotrivit... echipa tocmai luase titlul sub comanda lui si se impotmolise in primele etape din campionatul care tocmai incepuse. Iar lumea credula si oarba (printre care si eu) inca se uita la AP ca la un idol care tocmai decretase ca va demite orice antrenor care ia titlul cu CFR acesta nemaiavand motivatie.

  93. G
    Sunday, 11 August, 2013 at 19:25

    DU-TE MAH LA SAH!!!!!... hahahahahahahahahahahahahaha...

  94. Vass Bela
    Sunday, 11 August, 2013 at 20:01

    Bogdan Dobondi, vezi tu de apararea imaginii felcerului et.co, ca la atacurile unor tupeisti de tip beizadea, raspund eu, nu trebuie sa intervii tu. Iar cu privire la rusine, mie n-are de ce sa-mi fie, in schimb unora ca tine ar trebui sa fie, ca doar voi le-ati cintat in struna conducatorilor care ne-au bagat in rahat de am ajuns de risul unei tari intregi. Sau cind se scrie ca marele capitan e asteptat la Nationala, sa-l debarce pe Piturca, tie-ti vine a ride? Trezeste-te omule, citeste reactiile ceferistilor si de pe alte site-uri, nemaivorbind ca pe Tribuna multi optimisti dau verdicte usturatoare cu privire la conducere si la Cadu. PS. Chiar ca am imbatranit, acum vad ca am scris degeaba!

    • cfrist87
      Sunday, 11 August, 2013 at 22:00

      Nu-s beizadea, "prietene", tot ce am realizat am facut-o prin propriile forte si din fericire eu nu sunt nici frustrat ca altii. Revin cu intrebarea (si o sa revin pana raspunzi): la cate meciuri ai fost sezonul trecut?

  95. uncleben
    Sunday, 11 August, 2013 at 20:01

    Ca sa-i motivez suficient, as tunde gazonul din Gruia in carouri sa semene a tabla de sah, iar apoi i-as pune pe astia ai nostri in teren de l-as face invidios pe insusi Kasparov in urmatoarea formula: - Rege - Felgueiras - Regina - Cadu (normal) - Turnuri -Piccolo si Rada - Cai - Camorra si Velayos - Nebuni - Hora si Deac - Restul intra in categoria pioni si Cadu poate sa le dea la picioare indiferent ca-s ai nostri sau ai lor. Din ecuatie ii scot pe Batin si Kapetanos pt. ca primul stie sa se fereasca de datul la gioale, iar al doilea nu trebuie pt. el cade oricum.

    • thedarkside
      Sunday, 11 August, 2013 at 20:57

      Foarte tare postul :-)

  96. 7burg
    Sunday, 11 August, 2013 at 20:04

    Cu venirea lui Grig la Cluj, ii recomand lui Arpi si IM inscrierea in clubul de sah Cluj. Sahul e un joc bun pt dezvoltarea capacitatii intelectuale si poate asa o sa mai invete sa si gandeasca uneori. Lipsa folosirii creierului, ducand la decizii proaste. Sa vedem ce minuni o sa faca Grig cu mijlocasii nostri, caci acolo e problema noastra. Sper ca Grig sa ramana pana la vara, ca ma enerveaza aceste schimbari ale antrenorilor, care arata amatorismul conducerii.

  97. nea_Silica_MS
    Sunday, 11 August, 2013 at 20:20

    Poate că-i mai puţin elegant decât PS sau Rednic, dar pe unde antrenat a avut rezultate. Echipele lui JOACĂ FOTBAL. Că obţine rezultate înjurând sau dansând samba e treaba lui. Să sperăm că va reuşi şi la noi. Haide CFR!

  98. nea_Silica_MS
    Sunday, 11 August, 2013 at 20:23

    btw, domnule Canaletto, un thread nou prego, văd vişiniu în faţa ochilor :-)

  99. Cristi
    Sunday, 11 August, 2013 at 20:33

    Eu unul nu cred in multi purici ai lui Grigoras. 1. Clubul a cumparat jucatori formati in Italia, lotul se potrivea tactic mai bine unui antrenor italian. 2. Este un antrenor de echipe mici - fata de jucatori, vine de la tzaranoaia - daca Rednic cu un palmares bun nu s-a impus, Grigoras nu va fi bagat in seama. 3. Nu va avea autoritate - una e sa ii spui unui jucator cu 2.000 euro pe luna ca-i putrezesc jambierele in tribuna si ca se va rata prin divizia B si alta unuia cu 15.000 de euro salariu, contract beton la Parma, venit aici in rodaj... Grigoras nu va fi altceva decit un Trica, asa ca pentru ziua recoltei...

    • de-a dura lex
      Sunday, 11 August, 2013 at 23:42

      Cristi, eu nu mă pricep deloc la fotbal, habar n-am cum sunt Grigoraș și Rednic ca antrenori. dar cea mai sigură cale spre eșec pentru un dirijor al unei echipe (aici, antrenorul) este cearta cu liderul informal (cel din vestiar, de regulă și căpitan al echipei). iar Rednic a fost suficient de prost-inspirat încât să ajungă la cuțite cu acel lider. asta înseamnă condamnare la ce-i măi rău. asta este lege: dacă te contrezi cu liderul, ești terminat... că ai tu dreptate, nu contează – mori cu dreptatea în mână și salut. și chiar mai mult: Rednic s-a manifestat, ca și Cîrțu sau Pițurcă, ca o personalitate conflictuală, lipsită de diplomație, care își vorbește de rău jucătorii în public (eroare fatală) și ironizează pe toată lumea (la fel, eroare gravă). cu Rednic pe bancă, chiar dacă el ar fi din punct de vedere tehnic cel mai bun din lume, situația ar fi dezastruoasă. adică a fost, nu ar fi, că am văzut cu toți realitatea. pe Grigoraș nu-l cunosc foarte bine, și n-am idee cât este de priceput tehnic, însă din câte l-am văzut vorbind înțeleg că probabilitatea ca el să aibă mai multă înțelpciune decât Rednic este foarte mare. nu trebuie să fie un geniu – este suficient să nu dinamiteze atmosfera, și prin asta este mult mai potrivit, aici și acum, ca Rednic. my two cents.

      • Cristi
        Monday, 12 August, 2013 at 00:34

        Sper sa fie asa, totul e sa reziste psihic presiunii. Poate ca va rezista sportiv, dar va avea din nou o depresie...

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>