Saturday, Dec. 3, 2016

Tur virtual cu Găbiță Tamaș pe ale ceferismului „contemporan” valuri

Written By:

|

Monday, 14 October, 2013

|

Posted In:

|

140 Comments

Tur virtual cu Găbiță Tamaș pe ale ceferismului „contemporan” valuri

Găbiţă, postarea mea găsească-mi-te-n pace sufletească. Bine ai venit în lumea nebună şi virtuală a „Tribuniştilor CFR-iști”! Ca să clarificăm lucrurile din start, trebuie să-ţi spun că suntem o „adunătură” de cca. 400 de fani/ultraşi/simpatizanţi/ etc. ai CFR 1907 Cluj, echipă la care activezi şi tu de vreo 4 zile, cu evoluţii viitoare – sperăm – „reciproc avantajoase”, cum bine ai punctat chiar tu în momentul prezentării. Mult succes, Găbiţă!

Ştii foarte bine cât de importantă este relaţia jucător-suporteri, aşa că te invităm să facem un tur virtual prin tainele „Tribunei” noastre, un „site de pensionari”, practic, cum spun unii – tot ceferişti – dar aflaţi „dincolo de gard”…Va fi o vizită de lucru într-un „depou” ceferist, care „produce” molcom iubire, ataşament şi alte tâmpenii de acest gen, ce unora li se par deșuete, concretizate în nişte articole ale unor pensionari către actuali și viitori pensionari, la care alţi pensionari (reali sau în devenire) comentează de zor. Băieţii ăștia mai tineri sau mai bătrâni se mai contrazic, se mai ceartă, ba câteodată se mai şi „bat” (între ei sau cu ce au mai valoros în piept), desigur sub protecţia anonimatului şi doar în arene virtuale. Dar ce mai contează metodele de combatere? Adrenalină să fie, şi „mizda pă-sii, gol să iasă!”, cum spuneau grecii antici, mari iubitori de fotbal (nu de socceros!)… Important este că după fiecare „bătălie” ne strângem mâinile, ne mai strângem/adunăm şi protezele căzute pe podea, şi viaţa merge înainte repejor, spre exitus, măi Găbiţă…

OK, după această introducere scurtă (zic eu), dar extrem de necesară (zic eu), te invit să vizităm nişte „ateliere” ale „Tribunei”. În primul astfel de atelier sunt prelucrate cu măiestrie date/informaţii despre echipa noastră (note ale jucătorilor, analize, statistici etc.). Producţia a început cam de 16 luni, şi constă în notarea jucătorilor ceferişti la meciuri oficiale (plus minute jucate, goluri marcate, cartonaşe colorate etc.), iar această bază de date este folosită – din când în când – pentru scremerea unor statistici, de regulă optimiste, sugerând victoria finală şi definitivă a ceferismului în lupta permanentă cu duşmanii de clasă, care – ca şi în povestirile şi în orânduirile aşa zise comuniste/socialiste, foste sau actuale – sunt din ce în ce mai mulţi cu fiecare victorie de etapă obţinută de ai noştri, ca brazii… Ce norocos ești, Găbiță, cum ai nimerit tu chiar în zi de lucru în acest atelier! Antenă la mine, te rog!

Primele 10 etape ale sezonului trecut, comparativ cu primele 10 etape ale sezonului actual

Gabi, dragă, când ai semnat cu noi, noi tocmai am bifat a 10-a partidă din sezonul actual. Un sezon început în an cu soț cu mult tam-tam şi cu mari speranţe în anul fără soț ce urmează, dar care a devenit pe parcurs unul de coşmar, chiar dacă a trecut doar mai puțin de 1/3 din el. Sezonul trecut stăteam ceva mai bine (16 puncte, faţă de cele 13 de acum), mai eram implicaţi şi în CL (unde am bifat 4 victorii în preliminarii, cu care am ajuns în grupe), mai eram angrenaţi și în Cupa României, adică eram în luptă pe 3 fronturi (faţă de unul singur „eligibil” astăzi, 14.10.2013, dimineața), dar cu toate astea A1 de atunci (unul Andone, trebuie să-l cunoşti de undeva din lume, poate chiar de la Dinamo), a fost trimis la plimbare, după ce a fost „reconfirmat” de conducere… Asta cu reconfirmatul este o poveste gruiană specifică şi haioasă, dar revenim mai încolo la ea… Pentru moment, trebuie să reţii firul epic principal: dacă conducerea noastră te laudă, poţi să-ţi faci bagajele, chiar dacă-s încă nedespachetate…

Amu’, hai să fim interactivi și să-ți arăt niște „poze”. Eu ți le arăt, iar tu te uiți la ele.

Nu vreau să insist, să vreau mai mult decât se cuvine, dar trebuie să remarc că faţă de sezonul trecut (aşa-zis „dezastruos”), în acest moment ne aflăm undeva la 80%, din toate punctele de vedere, aşa cum se poate observa şi din graficele de mai sus. Se poate observa, Găbiţă, că în fiecare etapă a sezonului trecut echipa a primit o notă mai mare decât în etapa similară a sezonului actual! Mai mult, acum un an echipa a „prestat” în cinci meciuri de peste nota 6 (notă de trecere la noi), iar acum a reușit această performanță doar într-un singur meci, chiar ultimul, cu Oţelul.

Ca să te scot din stupefacție și să-ți formez o imagine şi mai clară de unde provin aceste note, îţi prezint o comparaţie „intersezonieră” a notelor obţinute de 6 jucători, prezenţi (într-o măsură mai mică sau mai mare) în echipa noastră în ambele sezoane:

Cu toate că cei 6 au jucat o sumă diferită de minute de la un sezon la altul, reiese că toţi 6 au avut note medii mai mari în sezonul trecut, lucru care trebuie să ne pună pe gânduri, mai ales că vorbim în primul rând de portar şi de fundaşi, adică de viitorii tăi colegi de suferinţă (pe care nu ți-o doresc)…

Practic, am şi ajuns la problema cea mai spinoasă: căderea inexplicabilă (?!) a defensivei, în care 80% dintre titulari sunt aceiaşi ca şi în anul trecut. E drept, mijlocaşii de închidere sunt alţii, probabil sub nivelul „foştilor”. Oricum, Găbiţă, aşteptările de la tine sunt foarte mari, am văzut atât la naţională, cât şi la echipele de club unde ai evoluat că poţi face lucruri minunate, dacă te concentrezi pe „producţie”, pe fotbal, adică… Sper din toată inima ca evoluţiile tale să ajute la îmbunătăţirea statisticilor, în aşa fel încât după etapa a 20-a să fim peste sezonul trecut, poate datorită şi ţie… SUCCES și BAFTĂ, GABIŢĂ!

Amu’ du-te la echipă, pentru echipă pune osul! Te aşteptăm altădată în vizită pe la celelalte „ateliere” ale „Tribunei”, evident după ce bifezi condica la antrenamente şi iei note de trecere la meciuri. Și așa văd că 07 e concentrat la desen, că-mi face autoportretul pentru o damigeană de pălincă, iar caneto e în plină ședință de spiritism optimistic. Nu știu pe unde-i Albusibiu… Numai Ciacnoris știe… Du-te, Gabi! Du-te!…

HAI CFR !!!

Share This Article

Related News

S-a rezolvat, nu se poate…
Freudisme
Dulceața

About Author

kiruj

(140) Readers Comments

  1. nea_silica_MS
    Monday, 14 October, 2013 at 09:15

    Fain articol! Bine ai venit, Gabiță! Haide CFR!

    • catalin_cj
      Wednesday, 16 October, 2013 at 14:03

      La revedere, Gabitza!

  2. Cata
    Monday, 14 October, 2013 at 10:06

    Imi place Tamas ca jucator, dar sper ca transferul lui nu inseamna totusi ca Piccolo va fi indepartat de la echipa. Piccolo e cel mai bun fundas central de la CFR in momentul asta.

    • kiruj
      Monday, 14 October, 2013 at 11:12

      Problema lui Piccolo este cumva şi cea a lui Cadu: lipsa unor închizători meseriaşi îi scoate şi mai deficienţele: lentoarea (la Felice), respectiv unele erori de poziţionare (la Ricardo). În rest, de acord cu tine, Felice în acest moment este cel mai valoros fundaş al nostru. Să vedem ce va fi cu Brandao, am auzit unele păreri destul de bune privind evoluţia lui de ieri, iar despre moldovean (fundaş dreapta) şi mai bune. HAI CFR !!!

      • Cata
        Monday, 14 October, 2013 at 12:14

        Mda. Am fost si eu la meci ieri, dar n-am reusit sa ajung de la inceput, si am prins doar repriza a doua. Nu i-am vazut pe fundasii noi :(

      • CJ-07-CFR
        Monday, 14 October, 2013 at 12:45

        piccolo

      • CJ-07-CFR
        Monday, 14 October, 2013 at 12:53
      • CJ-07-CFR
        Monday, 14 October, 2013 at 12:59

        piccolo3

      • CJ-07-CFR
        Monday, 14 October, 2013 at 13:00

        piccolo4

      • CJ-07-CFR
        Monday, 14 October, 2013 at 13:01

        piccolo5

      • CJ-07-CFR
        Monday, 14 October, 2013 at 13:05

        piccolo6

      • CJ-07-CFR
        Monday, 14 October, 2013 at 13:15

        Din păcate, totul pare că duce spre... piccolo7

        • CJ-07-CFR
          Monday, 14 October, 2013 at 13:16

          ... deși OMUL merită altceva... piccolo8

          • kiruj
            Monday, 14 October, 2013 at 13:41

            Mister, te-ai înscris la vreun curs intensiv de arte plastice ? De ce nu încerci (şi) cu muzica, acolo un păhărel de ceva face minuni...::))

            • luis
              Monday, 14 October, 2013 at 16:03

              Degeaba paharelul,daca nu-i si Tamas in apropiere sa bea in sanatatea lui Piccolo(sau de adio Piccolo)

  3. gica10
    Monday, 14 October, 2013 at 11:22

    Sa-i uram un bine venit lui Tamas la echipa, inainte sa-i dam la gioale... Intai de toate sa nu ne imbatam cu apa rece. Cel nou venit nu este nici pe departe un extraterestru, ci mai mult decat un pamantean obisnuit, un romanas cu fumuri in cap si deviatii de comportament evidente. Dar sa nu avem idei preconcepute si sa dam cu bata inainte de a-l saluta si a-l intreba vizavi de durata si scopul vizitei la echipa. Viitorul ne va arata daca a adus sau nu ceva pozitiv la echipa. Cand spun cele de mai sus, ma gandesc la performantele fotbalistului de 29 ani. Nu am urmarit indeaproape parcursul acestui fotbalist, trecut pe la Brasov, Dinamo, West Bromwich(?) sau chiar la nationala. Daca vorbesc de nationala, imi aduc aminte de un amical cu Ucraina in care a dat un gol de la 40 m si a fost spectator la 2 din cele 3 goluri ale gazdelor. Are calitati pe care le pune in valoare, dar umbrite de desele interpretari hilare ale fazelor (pentru edificare, urmariti rezumatul partidei). Daca ne gandim putin, vom constata ca cuplul Piccolo/Cadu e din alta galaxie fata de noul venit. Ai nostri au jucat la un nivel la care Gabitza nici sa viseze n-are dreptul (si nici timp). Ca lucrurile stau cum stau acum, este alta treaba... Totdeauna am spus ca multe din problemele echipei (distantele mari dintre linii) vin si datorita cuplului din aparare, cu lipsa evidenta de viteza. Asta nu inseamna ca nu au valoare, doar ca sunt inconjurati de laterali de div.C (Velayos si Camora, care sunt lipsiti de capacitate fizica pentru a face ambele faze). Noi sesizam doar un aspect din multele probleme ale echipei. Echipa primeste goluri, dar si mijlocasii si atacantii joaca in aceeasi echipa. Sunt primii "aparatori" prin pozitia lor in teren (daca au vointa si dorinta, sau se multumesc sa faca doar munca de creatie). Daca intr-adevar este cu capul pe umeri, va sesiza ca se afla la una dintre putinele sanse care i se ofera ca fotbalist si o va fructifica. Pana atunci, sa-l salutam inca o data, cu incredere si speranta.

    • CJ-07-CFR
      Monday, 14 October, 2013 at 11:33

      Nu vreau să le dau cu parul la gioale, dar Camora e de divizia D, iar Velayos de divizia E.

    • kiruj
      Monday, 14 October, 2013 at 11:49

      Bune observaţiile vizavi de meciul cu Ucraina, cam aşa era treaba. Oricum, bine ai venit, Gabi ! HAI CFR !!!

    • romanescu
      Monday, 14 October, 2013 at 18:23

      Da, ase este, Gica!!! Trebuie corectat tot "Sistemul Defensiv" si nu numai "Blocul Defensiv"... Insa, ma incanta deosebit de mult apartenenta la echipa noastra a acestui Denilson Gabionetta... Multe echipe isi vor "pierde concentrarea" doar sa-l blocheze pe el si vor ramane ceva mai liberi ceilalti jucatori. Dupa meciul cu Otelul, mi-a ramas pe "retina" un jucator special: Enrique, varful de atac al galatenilor. L-ati vazut ce "unduiri de corp are", cum mangaie migea, cum o plaseaza, cum se pozitioneaza?? Intotdeauna mi-a placut sa "lucrez" cu jucatori sud-americani, mai ales argentinieni ori uruguayeni. Momentan, sunt inconjurat de cateva zeci si, pentru mine, este o bucurie sa-i vad cum simt, cum traiesc fotbalul. Traiesc si eu cu ei aceasta pasiune... Visul meu este sa-mi deschid o "scoala de fotbal" si sa am numai sud-americani... Odata, cineva mi-a adus la echipa un roman, care, dupa ce l-am introdus in echipa sa joace (fiindca era bunicel)... a inceput sa-mi spuna din teren pe cine sa schimb si cum sa-i pun sa joace... Eh! Dar asta-i alta poveste...

      • kiruj
        Monday, 14 October, 2013 at 19:07

        Şunt foarte curios, dacă va găsi soluţii de "debarasare" de adversari, după ce -aşa cum bine ai observat- va primi o atenţie sporită de la adversari. Să sperăm că nu va avea probleme. La faza golului minunat cu găzarii (amicalul de duminică), am văzut că se şi protejează destul de agresiv faţă de încercările de şicanare a adversarilor, lucru învăţat -evident- în Italia, unde orice antrenament începe cu tehnica protejării balonului (cu şoldul, cu curul, cu de toate...), şi continuă cu tehnicii lovirii / şicanării adversarului, fără să fie fault. Pare tipul de jucător care nu doar se vaită când e atacat, ci şi "ia măsuri", dacă-i nevoie, şi aşa e "binie". HAI CFR !!!

  4. Vass Bela
    Monday, 14 October, 2013 at 12:16

    Kiruj, dupa acest articol excelent de "bun venit", mingea e la Tamas. Urmeaza sa demonstreze, fie si numai pt o perioada scurta, ca increderea si dragostea suporterilor semnate in alb n-au fost in zadar. Si l-as ruga pe Gabi, ca si pe mai toti suporterii nostri, dar si pe Musat - fara misto - sa acceseze link-ul lui G de la ora 00.51 de pe forumul precedent. Te face sa fii mandru, tare-tare mandru, ca esti ceferist! Miki, despre care am scris aseara, si fata din poze (link G) ne dau lectii tuturor. Si cu siguranta, ca ei mai sunt destui... PS. Intr-un singur loc am aflat rezultatele echipei a doua, am fi pierdut cu 4-1 in dauna lui AS Plaiul Iacobeni. Asta e, dar eu am alta ingrijorare. Nu apare rezultatul lui CFR Int, care nu este trecuta nici in clasament. O fi eroare, sau ceva despre care eu personal nu stiu? Cine stie ceva, rog sa ma si ne lamureasca.

    • kiruj
      Monday, 14 October, 2013 at 12:25

      Problema la Tamaş va fi - cred eu - în primul rând dacă "poate", nu neapărat dacă "vrea"... Am înţeles (de la Grig) că e rămas în urmă cu pregătirea, e şi logic, pe undeva, să fie aşa, deci e de tras la fiare, pentru moment. Apoi mai vedem. Ar fi o mare prostie să-l forţăm din prima (de ex. la P.Neamţ), se va face şi el de ruşine, dar şi "noi" (stafful, mai exact). Om trăi şi om vedea... HAI CFR !!!

  5. caneto
    Monday, 14 October, 2013 at 12:18

    kiruj, nu stiu cum a ajuns in mail-ul meu, cred ca e pentru tine: “Multumesc pentru cuvintele tale frumoase si incurajatoare, tin sa-ti scriu ca eu sunt bine, ceea ce iti doresc si tie. Nu-ti mai face griji pentru defensiva, sunt concentrat suta la mie pentru ridicarea de urgenta a mediei generale a notelor din celebrul tau tabel. Dovada? Ieri, dupa meci, n-am iesit cu baietii la una mica, ci am mers singur la o cofetarie, unde am servit un profiterol si un cico. Cei drept, m-am deghizat, nu cumva sa ma recunoasca vreun fotoreporter si sa ajung sa faca bascalie de mine Pancu si Mutu. PS. Vorbeai zilele trecute de un SMS, l-ai primit?”

    • kiruj
      Monday, 14 October, 2013 at 12:29

      "Scuze, am probleme serioase cu memoria (şi cu proteza...), deci de câte kile ai zis în sms-ul ăla?... Pot să trimit şi cu Illyes Robi, că tot face naveta la Braşov, poate le preia tac-tu... De fapt nu-i bine, că le confiscă..."

  6. halley
    Monday, 14 October, 2013 at 12:59

    Ieri a fost in tribune Tamas, fanii l-au aplaudat. La sfarsitul partidei s-a fotografiat cu copiii, a impartit autografe, parea de treaba (era sa scriu treaz :))))))))))) In prima repriza au intrat mai multe rezerve, au aparut Brandao (slabut), un tip nou pe dreapta (bunicel). Mi-a parut rau de Tade, s-a zbatut mult, a dat un autogol, a gresit o pasa din care Bud a inscris, a scos un penalty pe care l-a transformat. Foarte slabi Rui Pedro, Voiculeti, Sepsi, Batin ! In repriza a doua au intrat titularii, echipa de baza si asta s-a vazut. Impresioneaza la fiecare partida Gabionetta, super jucator, elegant, tehnic, viteza, sut, tot ce vreti, parca-i de pe alta planeta. In sfarsit avem echipa, ciudat dar am senzatia ca aceste petarde vor fi peste lotul de anul trecut.

  7. Vass Bela
    Monday, 14 October, 2013 at 13:05

    Halucinant! In presa sudista scrie, ca daca oierii il vand pe Tatarusanu, il aduc pe Nuno Claro! Daca apuc s-o vad si pe asta...

    • CJ-07-CFR
      Monday, 14 October, 2013 at 13:09

      Rahat! O să-l joace pe partea stângă, ca pe Semedo și o să-l distrugă și pe Nuno...

      • kiruj
        Monday, 14 October, 2013 at 19:10

        Au auzit şi mioarele de vorba aia înţeleaptă că "dacă n-ai bătrini, fă-ţi rost de câţiva"...

  8. Vass Bela
    Monday, 14 October, 2013 at 15:08

    Gresesti, 07, pe Nuno nu-l poate distruge nimeni si nimic! Dupa 2 ani de antrenamente prin parcuri, revenire, nota bene, ca titular in prima liga. Urmeaza transfer la steaua, de unde va pleca pe la 38 ani - acum parca are 36 - undeva afara. Marile si micile echipe il urmaresc non stop... Halley, te referi pe dreapta la fundasul din Moldova?

    • CJ-07-CFR
      Monday, 14 October, 2013 at 15:37

      Apropo de imortalul Nuno Claro din parc: din arhiva proprie, o „poză” de acum 2 ani... link

    • halley
      Monday, 14 October, 2013 at 15:41

      Da, habar n-am de unde l-au adunat

  9. Vass Bela
    Monday, 14 October, 2013 at 15:24

    Revin. Cu una calda: Nuno declara ca ramane la T-ra. Deci oierii vor fi vulnerabili... Si cu una rece: dupa calculele mele, e clar ca CFR Int. s-a desfiintat. In liga 4 au fost 6 etape, in clasament pe langa ca nu apare CFR Int., 6 echipe figureaza doar cu 5 meciuri in clasament. Printre ele si CFR 2, care a disputat un meci cu Int., dar care s-a anulat. Nu-i asta o tragedie, dar poate ni se comunica si noua de ce s-a luat aceasta decizie. Eu anticipez ca nu s-au platit taxele de catre jucatori si atunci e normala decizia (reamintesc ca aceasta echipa asa zis internationala este pt tinerii proveniti din tari cu un fotbal slab dezvoltat, care vor sa invete platind taxele de scolarizare).

    • Vlad S
      Monday, 14 October, 2013 at 19:09

      Nu cred ca s-a desfiintat, avand in vedere ca la meciul de duminica am stat langa 3 dintre baietii de acolo. Sau in caz ca s-a intamplat asta poate au pastrat doar ce a fost mai bun, in ideea ca nu avem nevoie de 2 echipe secunde.

  10. Vass Bela
    Monday, 14 October, 2013 at 19:22

    Vlade, pe site-ul AJF Cluj vei vedea atat la rezultatele ultimei etape, cat si la clasament, ca CFR Int. nu mai apare. Plus ca in clasament, cum am zis, 6 echipe apar cu un joc mai putin. Treaba e clara, am merita sa cunoastem motivele desfiintarii.

    • CJ-07-CFR
      Monday, 14 October, 2013 at 19:35

      Vass Bela, dai o bere... link

      • kiruj
        Monday, 14 October, 2013 at 20:04

        Amintiri din epoca de de piatră... Jucam la Venus (Cluj), eram undeva la mijlocul clasamentului (campionatul judeţean Cluj), feriţi de orice grijă de promovare sau de retrogradare... Era prin 80 sau 81, nu mai ştiu. Ăştia de la Mintiu Gherlii erau pe la retrogradare, ne-au transmis prin Muri (Mureşianu, mijlocaşul nostru, era din zonă) că ar fi bine s-o lăsăm mai moale... Fără cash, fără prostii de acest gen, erau puse la bătaie 2 sau 3 lăzi de bere după meci. Ca în toate meciurile de acest "tip", adversarul nu reuşea să înscrie, ratau şi din 3 metrii... Ţărănuşii (spectatorii) de pe margine (nu era niciun gard) au vrut să ne bată... Am dat autogol în min 83-84, ne-am şi certat un pic cu portarul, aşa, mai "artistic"... În final, am băut berea, cineva a mai adus şi ceva tărie, era serbare câmpenească în toată regula. A fost singurul meu meci strategic cât jucam la Venus (între 78-82).

        • CJ-07-CFR
          Monday, 14 October, 2013 at 20:12

          Frumoasă încercare, kiruj, dar tot nu ține. Până nu apari în direct la TV, să povestești cu zâmbetul pe buze ce mișmașuri făceai î.de R., tot nu te apropii nici măcar de călcâiul lui Nea Mitică...

          • kiruj
            Monday, 14 October, 2013 at 20:59

            Ei na, acum şi tu...Am vrut să fac reclamă la bere...

  11. Justin
    Monday, 14 October, 2013 at 20:48

    Echipa CFR International s-a desfiintat, sursele unora prevad sfarsitul, ce naiba or insemna toate astea? Tragem oblonul peste echipa asta si suporterii ei? Cine s-ar fi gandit acum un an, cand jucam in CL, cand eram inca campionii Romaniei? Poate totusi nu o fi dracu asa negru, si o gasi AP un investitor sa salveze echipa, daca el nu mai poate.

    • Ioan Dacid
      Tuesday, 15 October, 2013 at 08:59

      Asta e celebra GISS? Care a luat o tona de goluri de la CFR 2? Nu vreau sa par gica-contra dar pe mine ma bucura stirea asta. GISS mi s-a parut de la inceput o porcarie.

      • Justin
        Tuesday, 15 October, 2013 at 09:18

        Aia-i.

        • Ioan Dacid
          Tuesday, 15 October, 2013 at 11:21

          Alta chestie, parca in ligile inferioare trebuia sa ai un numar minim de jucatori autohtoni. CFR International cum a driblat aceasta regula? Iar alta chestie, cum pana mea am putut avea 2 echipe in aceeasi liga?

  12. Bela_Bela
    Tuesday, 15 October, 2013 at 10:02
    • Cristi
      Tuesday, 15 October, 2013 at 12:35

      Foarte profesionist, n-am ce spune! La mijlocul sezonului actual ei vind tricouri cu sponsorii de anul trecut. Cine se ocupa ori e incompetent, ori dobitoc!

    • SeaMan
      Wednesday, 16 October, 2013 at 23:16

      Frumosule si perspicaciule Bela. Sint convins de capacitatea ta intelectuala incredibila de a interpreta un text concomitent cu studierea unor imagini. Sint convins ca-i doar o chestiune de timp pina o sa-ti dai seama ca pravalia respectiva apartine unui supporter tzefere si nicidecum clubului CFR, care are drept sponsor ethnic (tehnic), mi-a alunecat mana pe tasta, si partener cu drept de vanzare si reprezentare echipamente inscriptionate cu simbolurile CFR, pe ungurii de la Joma. Da' eu care intru pe siteul asta la cateva zile ca sa citesc si ocazional sa socializez gospodareste cu cate un inamic, fac asta ca sa te linistesc. Oare care o fi cifra lunara si anuala a celor 3 magazine oficiale Joma? Oare cat castiga din afacerea aia cu echipamente vechi, proprietarul magazinului suportercfrcluj? Adica vreau sa intreb, suporterii aia CFR, cumpara echipamente? Ca la stadion nu-i prea vad cu ele. Si apoi, sincer iti spun, decat sa port vreodata un tricou inscriptionat cu Velayos, mai bine imi cumpar un tricou Nike pe care sa scrie Tony si pe piept sa am stema cu pitbull-ul, decat aia noua cu varza a la Cluj. Hoch.

  13. Bela_Bela
    Tuesday, 15 October, 2013 at 10:26
  14. Ioan Dacid
    Tuesday, 15 October, 2013 at 14:01

    Fuck, incep sa am emotii pt meciul echipei antrenate de piti666, ca no cuma cica reprezinta Romania. Ultima data cand am trait un meci al nationalei a fost cel cu Danemarca de la Copenhaga, iar ultimul la care chiar m-a bucurat la final a fost cel cu Anglia din 2000. Sa vedem ce va fi deseara. Mi scarba de piti, ms, mitica de la brutarie, dar imi doresc o prezenta la mondiale (chiar daca nu va fi convocat nici un CFR-ist), dar tare mi frica de un deznodamant ca al CFR-ului din toamna anului trecut, dar ramane de vazut cine in rolul turcilor si cine e in rolul Romaniei. :D

  15. Bela_Bela
    Tuesday, 15 October, 2013 at 14:59
    • thedarkside
      Tuesday, 15 October, 2013 at 15:27

      Oare Piccolo e pus la colt pentru indrazneala aia cu prima de UCL neplatita? De aia a fost adus Tamas val vartej?

      • kiruj
        Tuesday, 15 October, 2013 at 15:39

        Referitor la prima întrebare, cred că da. La a doua, nu cred, eventual untr-un pocent de max.50%. Faţă de ce evoluţii aveam în defensivă, aducerea lui Tamas (sau unui alt fundaş de valoarea lui) era oricum o necesitate, indiferent de "cazul Piccolo".

  16. Vass Bela
    Tuesday, 15 October, 2013 at 15:49

    Eu sunt convins ca da, un argument in plus este si preconizata nefolosire a lui cu nemtenii, desi Cadu este suspendat. In mod cert nu-l considera Grig pe Rada peste Piccolo, dar ordinul se executa, nu se discuta!

  17. Vass Bela
    Tuesday, 15 October, 2013 at 15:57

    07, la o prima analiza meriti o bere, dar fara alcool, pt ca in articol nu se specifica de ce s-a desfiintat echipa. Dar pt acea sursa, de care cred ca nimeni de aici n-a auzit, meriti berea, cu alcool. Cu o singura conditie: dezvaluie te rog de unde sfantu' ai dat de acea sursa! Efectiv sunt tare curios. PS. Tot uit sa-i multumesc lui Ioan Dacid ca m-a invatat smecheriile cu Ctrl si F5. Habar n-am cum si de ce, dar treaba asa merge perfect!

    • Ioan Dacid
      Tuesday, 15 October, 2013 at 16:22

      Luat de pe un site de specialitate. Generally speaking: F5 may give you the same page even if the content is changed, because it may load the page from cache. But Ctrl-F5 forces a cache refresh, and will guarantee that if the content is changed, you will get the new content. Deci cand dai F5 se reface pagina si se prea poate sa iti ia din cache pe cand CTRL+F5 e mult puternic.

    • Ioan Dacid
      Tuesday, 15 October, 2013 at 16:22

      PS - Pt nimic, ma bucur ca ti-a fost de folos. :)

    • CJ-07-CFR
      Tuesday, 15 October, 2013 at 17:55

      Și eu am furat șmecheria de la caneto, care de multe ori dădea primul „transferurile” (unele se făceau, altele nu) CFR-ului. E simplu. Bagi în Google Chrome o căutare cu vreo două cuvinte (CFR International, de exemplu) și setezi să-ți afișeze paginile de net din ultimele 24 ore sau ultima săptămână (lună etc., după caz). Mie mi-a rezultat (și) articolul respectiv, am intrat în el și - voila! - informații interesante. Baftă!

      • thedarkside
        Tuesday, 15 October, 2013 at 19:50

        Smecher chrome-ul asta...

  18. halley
    Tuesday, 15 October, 2013 at 16:29

    Incepe show-ul Tamas?

  19. andrei
    Tuesday, 15 October, 2013 at 16:38

    Am citit acum despre ultimele aventuri ale lui Tamas si din pacate ma tem ca cele mai negative scenarii se pare ca se vor realiza. De-abia a ajuns in Cluj si deja e pus pe fapte - mai mult, l-a corupt si pe Florin Costea, care probabil de-abia astepta sa aiba un coleg de bautura acuma ca are un contract pe 3 ani si nu mai are motive sa se streseze. Nu stiu exact la ce ora erau ei in bar si daca intr-adevar erau beti sau nu, dar deocamdata lucrurile nu suna prea bine.

  20. Bela_Bela
    Tuesday, 15 October, 2013 at 16:46
    • Ioan Dacid
      Tuesday, 15 October, 2013 at 16:54

      Is tare curios daca a vazut unul video-ul pana la capat. Din ce vad eu rebelul de data asta a fost Costea, nu Tamas.

  21. Bela_Bela
    Tuesday, 15 October, 2013 at 17:02

    Tamas? Eu nu-l vad!!!!!

  22. Bela_Bela
    Tuesday, 15 October, 2013 at 17:03

    Costea apare, dar Tamas?

  23. botizan
    Tuesday, 15 October, 2013 at 17:20

    Se pare ca Gabita Tamas al nostru e deja la prima betie in Cluj. Eu chiar nu stiu ce ati vazut la acest jucator de tot comentati de zor de cateva zile pe seama lui. Ai zice ca prin Cluj s-a pripasit Neymar si nu Tamas. In plus e doar in trecere prin Cluj. Cel mai probabil nu il vor prinde bermudele prin Cluj. Deci chiar nu stiu cu ce ne poate fi de folos pana la iarna sau cel mult pana la vara? Bine, asta doar in cazul in care CFR nu ar avea in continuare drept obiectiv titlul. In loc sa aduca jucatori de perspectiva, CFR ce face? Il aduce pe Tamas ca sa ce? Sa dea gata barurile din Cluj poate. cCa pe suporterii din tribuna nu prea vad cum ar putea s-o faca. Deja a inceput s-o faca. Deja a dat gata un bar. Ba mai mult, corupe si ceilalti jucatori sa il insoteasca. Probabil ca Gabita Tamas a fost declarat persona non grata in barurile din Anglia. Altfel nu-mi explic de ce s-a intors el in Romania. Ca la fotbal se vede ca nu ii sta gandul. Pentru binele Romaniei, acest baiat ar trebui declarat persona non grata si in barurile noastre.

    • kiruj
      Tuesday, 15 October, 2013 at 17:55

      Am văzut filmuleţul cu presupusa beţie a celor doi. Eu n-am reuşit să-l identific pe Tamaş, nu sunt 100% nici cu Costea, dar nu exclud totuşi că pot fi chiar ei. Eu cred mai degrabă că asistăm la aceaşi presiune/diversiune mediatică care se intensifică imediat cum apar ceva rezultate mai bune ale CFR-ului. Nu am aruncat niciodată vina "decăderii" doar dincolo de gard, dar e foarte clar că am şi fost "ajutaţi" în modul cel mai "profesionist". Tamaş poate fi o soluţie de scurtă durată, poate nu, deocamdată să-l vedem pe TEREN, că orice altă diversiune de trei lei n-are nicio valoare, nici măcar presupunerile noastre vizavi de posibilităţile lui. El are obligaţia să răspundă tuturor întrebărilor puse de toată lumea doar şi doar în TEREN, dacă nu poate, asta e, mergem înainte. HAI CFR !!!

      • thedarkside
        Tuesday, 15 October, 2013 at 18:37

        Nu l-am vazut pe Tamas, l-am vazut pe Costea care si-a pus picioarele pe o masa intr-un local gol. Big deal. Chelnerita i-a spus sa si le dea jos si s-a conformat. In plus, toate imaginile sunt luate cu camerele barului, banuiesc ca apoi au vandut imaginile celor de la gazeta de Cluj. E legal asa ceva? De aia se pun camere de luat vederi in baruri ca apoi sa vinzi imaginile cand o vedeta iti calca pragul? Ca despre profit din vanzare de beutura nici nu poate fi vorba, mai ales ca era duminica seara, nu?

    • Dantesc
      Tuesday, 15 October, 2013 at 18:20

      Bre Botizane, se pare ca lu' matele iti lipsesc o prereche de ochelari de vedere sau poate ai beut la aceeiasi masa cu impricinatii si nu stim noi?!? Desluseste-ne, daca e asa! Cat despre judecatile de valoare pe care le emiti la adresa lu' nen'tu Tamas, iote ce fraieri or fost si aia pe la care o' jucat! Cum naiba au reusit sa ii prosteasca asa, io nu imi dau seama, dar in cazul asta sefii (Muresan) de la CFR nu tre' acuzati asa de tare.

      • botizan
        Tuesday, 15 October, 2013 at 19:49

        "Voi avea o discuţie mîine cu Tamaş. Îi voi spune că această petrecere a fost de bun-venit, dar la următoarea petrecere ne despărţim. Şi cu Florin voi avea o discuţie. Sînt supărat pe ei. Chiar dacă erau în timpul lor liber trebuie să fie civilizaţi”, a declarat Iuliu Mureşan. Eu sunt de parere ca daca erau simple inventii nu aparea domnul IM sa faca declaratii. Sau eventual aparea sa dezminta incidentul. Cat despre "nen'tu Tamas", a jucat pe unde a jucat deoarece era fotbalist. Insa noi avem acum la Cluj doar umbra acelui fotbalist care a fost odata.

        • Cristi
          Tuesday, 15 October, 2013 at 20:05

          Botizan, ce zici, bem miine seara de ramas sau de faliment la cine stii tu ?

        • Dantesc
          Tuesday, 15 October, 2013 at 20:42

          Inke odat!!! Ceea ce spui tu ca ar fi spus nenea Muri e in iexcluzivitate/soc/groaza si prime time o declaratie obtinuta ghici ghicitoarea mea de cine? Off course my horse ca tot de cei de la stridecluj.ro... Aia de si raspandira si viralul asta pe net pe masa si in media... No si astea fiind spuse, io stii ce cred? Ca e pur si simplu facatura, mai ales si avand in vedere faptul ca Gabitza a lui Tamas de la Brasov isi cam bate joc de ziaristi pe unde ii prinde (de ziariste nu ma intreba, ca nu stiu) si in plus io daca nu vad nu cred... Cat despre valoarea lui... pe mine ma ienerveaza oamenii care se ante-pronunta inainte de a se convinge cu proprii ochisori de cele afirmate si o fac doar de dragul de a o face fara a si pune ceva concret pe masa... Cum observ cu tristete... e si cazul matale... Dar cum ii dreptul matale la opinie si traim intr-o tara libera, da-i drumul! Numa' ca adu' si probe in sensul spuselor tale data viitoare, io zic ca e mai sanatos asa.

    • luis
      Tuesday, 15 October, 2013 at 18:29

      Eu cred ca,filmuletul este o FACATURA.Am fost sigur ca vom fi vedete pe la ziarele din bucale, din momentul in care a semnat domnul Tamas cu CFR-ul.Au mai gasit o modalitate de denigrare.In alta ordine de idei ,Tamas trebuie sa dovedeasca in teren,restul este can can.

    • poisonremedy
      Tuesday, 15 October, 2013 at 20:11

      Aici e vorba de fotbal. Ce fac jucatorii in timpul liber e treaba lor, din partea mea sa se imbete in ultimu' hal, dar pe teren sa isi faca treaba. Romania e tara unde fiecare isi baga nasu' in viata altuia si se traieste din barfe.

  24. canad
    Tuesday, 15 October, 2013 at 18:38

    Informatii de ultima ora, numa' bune pentru analiza apararii, defensivei, cetatii, zidului... CFR. link

  25. uncleben
    Tuesday, 15 October, 2013 at 18:46

    Oameni buni, localul respectiv, din cate vad, e detinut de Dorin Nemes, nimeni altul decat seful de la Scutul Negru. Sper ca asta spune destule...

    • thedarkside
      Tuesday, 15 October, 2013 at 20:28

      Nu ma mai mir atunci ca a vandut imaginile presei. La ce te poti astepta de la un asemenea goz? link

  26. Retardila
    Tuesday, 15 October, 2013 at 19:58

    Ii drept ca baui 1-5 beri inainte de a ma uita la "movie", dar nu recunoscui nici pe Costea nici pe Tamas... Dar goazatarii (si cei de la camarele de supraveghere - cum pizdele mamii lor pot da orice inregistrare la presa???) ii vazura pa ceferisti?

  27. caneto
    Tuesday, 15 October, 2013 at 20:12

    Daca-s Costea si Tamas in clip (greu de stabilit, mai ales in cazul ultimului), vinovat e kiruj. N-am vazut un pahar, o sticla, numai cum trimitea primul SMS-uri. Zi, kiruj, ai raspuns la ele ori au devenit veseli de la manele? :)

    • kiruj
      Tuesday, 15 October, 2013 at 21:29

      Sms-ul chiar atunci a ajuns, în imaginea din faţa birtului se vede cum parchează lîngă băieţii care gesticulau acolo la intrare...::))

  28. justice
    Wednesday, 16 October, 2013 at 11:06

    Prea tarziu! I s'a reziliat contractul lui Tamas! link

  29. thedarkside
    Wednesday, 16 October, 2013 at 11:22

    Cum e cu lovitura de imagine? :-)

    • Bogdan Dobondi
      Wednesday, 16 October, 2013 at 11:23

      Pai, daca a fost dat afara din cauza ca a chefuit la acel bar, atunci zic ca-i bine. Clubul arata ca desi ofera sanse unora, nu inseamna ca accepta orice...

      • Ioan Dacid
        Wednesday, 16 October, 2013 at 11:37

        Accepta un cacat, vad ca disciplina pt unii e muma pt altii e ciuma. Tind sa cred ca episodul de ieri a fost doar un pretext.

      • thedarkside
        Wednesday, 16 October, 2013 at 12:13

        Eu cred ca si-au dat seama ca baiatul e alcoolic. Posibil sa fi pus si o clauza in contract referitor la aspectul asta, de au scapat asa usor de el (vezi cazul Nuno Claro, care a avut un contract beton). Si totusi, cum naiba faci asa gafe. Nu s-au interesat inainte... Pacat de Tamas...

    • CJ-07-CFR
      Wednesday, 16 October, 2013 at 13:22

      Păi cum care? Numele CFR-ului e pe buzele oamenilor muncii din toate crâșmele patriei! :)

  30. Ioan Dacid
    Wednesday, 16 October, 2013 at 11:34

    Ai de plm, am adus un jucator doar pt o saptamana. Te doare mintea.

    • Bogdan Dobondi
      Wednesday, 16 October, 2013 at 11:35

      :))))))))))) Pai, i-am dat o sansa. N-a fructificat-o. La revedere! Eu zic ca-i bine....

      • Ioan Dacid
        Wednesday, 16 October, 2013 at 11:37

        Ce sansa, in ce meci a jucat? Daca e dupa chefuri si betii Hora si Stancioiu trebuiau sa fie demult out, ambii au dosare penale. Hora a primit 6 luni cu suspendare.

        • Bogdan Dobondi
          Wednesday, 16 October, 2013 at 11:44

          Corect. Dar aia a fost atunci. Acuma-i acuma.... Adica, eu zic ca-i un pas spre normalitate sa dai afara un jucator dupa o asemenea abatere. Si Hora trebuia dat afara (chiar daca greseala lui a fost c-a condus dimineata DUPA un chef.. ), fara doar si poate. Uite, priveste-o asa: au gresit cu Hora si s-au hotarat sa nu mai faca aceeasi greseala cu Tamas... :)

          • Ioan Dacid
            Wednesday, 16 October, 2013 at 11:48

            Cum ziceam, pt unii disciplina e muma pt altii ciuma. Oricum am lua-o am iesit absolut penibil dupa acest episod.

            • Bogdan Dobondi
              Wednesday, 16 October, 2013 at 11:55

              Sincer, eu nu vad nimic penibil in chestia asta. Clubul i-a spus lui Tamas ca-i da o sansa cu conditia ca-si schimba comportamentul. Nu si l-a schimbat si atunci clubul arata ca trebuie sa suporte consecintele. Din punct de vedere a measajului trimis de CFR eu zic ca-i unul bun: "dam sanse, dar nu acceptam orice"...

          • Ioan Dacid
            Wednesday, 16 October, 2013 at 11:51

            Vad ca l-au dat afara si pe Costea, pt asta chiar ma bucur,nu are decat sa mearga inapoi in Oltenia.

            • anonimul1965
              Wednesday, 16 October, 2013 at 12:38

              Poate asta a fost strategia clubului: l-au adus pe Tamas ca sa poata sa il dea afara si pe Costea. :))))))))))

          • nea_silica_MS
            Wednesday, 16 October, 2013 at 11:59

            Hora e altă treabă. La valoarea lui, nu puteai să-l dai afară numai așa... :-)

  31. Bela_Bela
    Wednesday, 16 October, 2013 at 11:36

    "Unele întâmplări din ultimele zile au apărut în presă, altele nu. S-au întâmplat mai multe lucruri şi nu se mai putea continua. Ştiţi expresia "Veni, vidi, vici" se poate traduce în cazul lui Tamaş cu "Am venit, am băut, am plecat" Am avut o discuţie azi dimineaţă şi am reziliat contractul. Am zis ca la următoarea abatere ne despărţim, dar am înţeles că acesta a fost al doilea chef. Sincer am crezut în el, am vrut să îi dăm o şansă, într-un oraş cu mai puţine tentaţii, ar fi fost un câştig pentru ambele părţi, mai mult pentru el. M-a dezamăgit foarte mult şi pe mine şi pe toată lumea, dar din păcate are o problemă cu alcoolul. Florin Costea a primit o amendă. Ca medic, îi recomand lui Tamaş să lase alcoolul pentru că nu face casă bună cu ficatul", a declarat Iuliu Mureşan la

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 16 October, 2013 at 11:49

      Pai nu a declarat ca jucatorii sunt monotorizati cu 2 ani inainte sa semneze cu clubul, Nu se zicea ca pt ei conteaza f mult factorul uman. Mi sila de acest individ.

  32. csongi
    Wednesday, 16 October, 2013 at 11:46

    La revedere. Să reînceapă o dată campionatul, că m-am săturat de cancanuri.

  33. Ioan Dacid
    Wednesday, 16 October, 2013 at 11:53

    Se pare ca si olteanul e pa, perfect!!!! M-am saturat de indolenta lui.

  34. Ioan Dacid
    Wednesday, 16 October, 2013 at 12:08

    Mi se pare un episod ultra penibil din istoria clubului. Clubul stia ce a luat, stia de problemele lui cu alcoolul stia ca oricand poate sa o comita DAR s-au aratat consternati ca nu a profitat de aceasta sansa . Ma lasii???? Ce sansa i-am oferit, chiar cred ca suntem ultima echipa de pe acest pamant. Omul nu a jucat un minut pt noi dar noi il dam afara pe motiv ca bea. Prostie dusa la extrem. Ce te asteptai totusi, sa stea cuminte, sa nu mai bea? In fine, sunt scarbit pana peste cap de acest episod.

    • Bogdan Dobondi
      Wednesday, 16 October, 2013 at 12:21

      Pai daca intelegera intre club si jucator a fost ca joaca daca sta cuminte si nu mai bea, ce vroiai tu sa faca clubul? Uite, pe o parte spui arati cu degetul ca nu dau afara un jucator (pe Hora) cand a comis-o cu alcoolul. Pe de alta parte arati cu degetul ca dau afara un jucator (pe Tamas) cand a comis-o... Chiar nu te inteleg.

      • Ioan Dacid
        Wednesday, 16 October, 2013 at 12:23

        Tu chiar crezi in Mos Craciun si Alba ca Zapada, interesul clubului era sa aiba un fundas bun nu un om cuminte, care nu bea, care nu fumeaza, care nu ragaie in public. Tamas nu a jucat nici un minut pentru noi. CFR Cluj e club de fotbal , nu o institutie publica , staiau de problemele lui dar eu CRED ca l-au luat pt fotbal nu pt alt ceva. Cred ca pe langa Tamas ar trebui sa plece si cel care l-a propus si acceptat la CFR.

      • Ioan Dacid
        Wednesday, 16 October, 2013 at 12:25

        Am facut o comparatie omule!!! O COMPARATIE!!! Cum s-au comportat intr-un caz si cum se comporta in altul. Pe hora il vreau afara din cauza INVOLUTILOR de pe teren, nu de altceva.

        • caneto
          Wednesday, 16 October, 2013 at 12:31

          Pai, Hora a profitat de sansa primita. A ocolit toate camerele de supraveghere din crasme. :) Faza cu palinca s-a intamplat pe vremea in care era jucatorul Bistritei.

          • Ioan Dacid
            Wednesday, 16 October, 2013 at 12:33

            Foarte adevarat, DAR a primit pedeapsa cand era jucatorul nostru.

        • Bogdan Dobondi
          Wednesday, 16 October, 2013 at 12:58

          Bun, am inteles si eu ca ai facut o comparatie. Dar ce vroiai sa faca clubul? Da, Tamas are valoare ca jucator. Da, Tamas are probleme cu alcoolul. Da, i-au dat o sansa sa arate ca nu sunt atat de grave problemele cu alcoolul cum scriu ziarele. N-a fost sa fie. Ce vroiai sa faca clubul? Sa faca aceeasi greseala cum au facut cu Hora? Adica, sa insiste in prostie? Uite, si pentru ca ti-ai permis sa ma iei cu "Mos Craciun" sau "Alba ca Zapada", te sfatuiesc ca matematician sa-ti pui gandurile la rand, sa nu mai spui doua propozitii una in contradictoriu cu cealalta si apoi mai vorbim. Sau o ti tot asa cu ale tale si eu cu ale mele si cu asta basta. Ca m-am saturat sa fiu luat peste picior de fiecare data cand incerc sa vad partea pozitiva a paharului.

          • Bogdan Dobondi
            Wednesday, 16 October, 2013 at 13:00

            Draci!! Ca m-am enervat cu nervii de atat negativism pe acest site... Am vrut sa scriu partea plina a paharului...

          • Ioan Dacid
            Wednesday, 16 October, 2013 at 13:50

            Clubul trebuia sa stie de la inceput ce vrea. Daca nu vroia un betiv, nu il aducea, daca vroia un jucator experimentat chiar daca are pb sportive, nu trebuia dat acum afara. Clubul a vrut sa fie satul si cu slanina in pod. Cu o zi inainte sa semneze cu CFR, Tamas s-a batut cu Pancu. Acel episod a fost ultra cunoscut, daca l-ai adus pe acest jucator dupa un astfel de episod ce te facea sa crezi ca se va cuminti la tine?

            • CJ-07-CFR
              Wednesday, 16 October, 2013 at 13:57

              Poate Tamaș a fost certat părintește de IM și i-a răspuns cam așa: „Fac ce vreau, e viața mea”. Remember?...

  35. caneto
    Wednesday, 16 October, 2013 at 12:25

    Impresarul jucatorului spune ca ei au cerut rezilierea si ca au oferte serioase. Macar si-a intarit clubul imaginea de rampa de lansare pentru jucatori. Tamas, nici n-a apucat sa joace si a si fost lansat spre campionatele puternice din lume. :) Se vor inghesui jucatorii sa semneze cu CFR, stiind ca intr-o saptamana isi pot rezolva bilet spre fotbalul mare. :)

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 16 October, 2013 at 12:26

      Am citit si decalaratia aluia, nu e departe de im.

  36. Saul
    Wednesday, 16 October, 2013 at 12:28

    Mi se face sila cand il aud vorbind pe "adiposul" asta de presedinte. Au dat o palma la un rahat, asta au facut cu aducerea alcoolicului de Tamas. Asta da lovitura de imagine. Sper ca-l dau afara si pe olteanul ala cu mecla de retardat, impreuna cu care a baut. Sau daca cei din conducere platesc zeci de mii de euro lunar unora care mimeaza fotbalul si strica imaginea clubului, e deja probleme lor. Turul virtual propus de Kiruj, s-a incheiar inainte sa inceapa. Tot mai bun e V.Lajos. :))

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 16 October, 2013 at 12:31

      Asta zic si eu, per total a iesit un mare RAHAT. Daca ii deranjeaza asa de mult astfel de episoade trebuia sa nu il aduca (sincer, care erau sansele ca Tamas sa fie un elev model in afara terenului?) nu ca dupa 6 zile sa te miri de ce a facut asta. De asta zic, pe langa Tamas ar trebui sa plece si omul din club care a aprobat aceasta mutare.

      • Bogdan Dobondi
        Wednesday, 16 October, 2013 at 13:06

        Doamne fereste sa nu iei tu vreodata o decizie gresita, perfectule!

        • Ioan Dacid
          Wednesday, 16 October, 2013 at 13:11

          Inca ai probleme dupa meciul cu Germania de aseara?

    • caneto
      Wednesday, 16 October, 2013 at 12:34

      Gabita poate fi si Gabionetta. Numa' sa stearga de peste tot "Tamas". :)

    • kiruj
      Wednesday, 16 October, 2013 at 13:21

      Măcar m-a scutit de reportajele ulterioare, prin celelalte ateliere...::)) HAI CFR !!!

  37. Ioan Dacid
    Wednesday, 16 October, 2013 at 12:36

    Imi pare rau ca insist, DAR citez: ”Au fost trei escapade ale lui Tamaș în cele două săptămâni cât a stat la noi. În contractul lui era o clauza că, în cazul în care face probleme, va pleca. Am activat această clauză miercuri dimineața. Ar trebui familia și soția sa-l ajute”, a declarat Iuliu Mureșan. Tamas a semnat cu noi acum 6 ZILE, nu acum 2 saptamani. Povestea cu Pancu a fost cu o zi inainte sa semneze cu noi, deci erau f avertizati despre ce e vb, dar ei ce au crezut???

  38. caneto
    Wednesday, 16 October, 2013 at 12:42

    Oare de ce nu l-au dat afara si pe asta din serviciu, mai ales ca are salar de peste 15 milioane de euro? link :) Strica imaginea, dom’le. :)

  39. Vass Bela
    Wednesday, 16 October, 2013 at 12:50

    Eu abordez problema Tamas dintr-un alt unghi. Cind am aflat ca a venit la noi, unii am fost impotriva, inclusiv eu, altii fericiti pt transfer, de marca, dupa cativa. Dupa articolul frumos de "bun venit" al lui Kiruj, speram ca prin evolutiile de pe teren Tamas sa demonstreze ca aducerea lui este benefica pt echipa. N-a fost sa fie. Si chiar si cei mai aprigi contestatari ai aducerii lui, nu visau ca numai dupa 6 zile de stat la Cluj, fara sa joace de loc la noi, totul sa se sfarseasca! Se zice ca e nasol sa faci o prostie, dar sa perseverezi in ea, este dezastruos. Ei bine, nu s-a perseverat, si aici e de aprecit conducerea. Dar repet, alt unghi al problemei vreau sa-l ating. Vedeti voi, si in acest caz, cand unii au criticat iesirea bahica demascata de presa, au fost jigniti de cativa colegi. Nu inteleg in ruptul capului inversunarile astea cand exista alte opinii. Se doreste unanimitate de pareri? Lasati, d-lor, fiecare sa-si expuna parerea, veniti cu contraargumente, dar nu jigniti, ca doar toti suntem ceferisti, nu? Iar acum, dupa ce i s-a reziliat contractul lui Tamas, cei care au jignit, in ce situatie sunt? Eu cred ca de loc comod, asta desigur daca au constiinta si eu cred ca au. In concluzie, a nu jigni doar pt opiniile exprimate e bine pt toata lumea, pt cei care-si scriu opiniile, pt cei multi care numai citesc, dar si pt cei care nu-s de acord cu opiniile exprimate. PS. Eu in locul lui Piccolo m-as da putin accidentat pt meciul de duminica. Stiti de ce. Norocul nostru ca Piccolo e profesionist, si in mod cert va juca si inca bine! Si astfel va da o palma cui trebuie. Dar pt ca de-o vreme obrazul s-a prea ingrosat la stiti voi cine, in mod cert palma data va fi fara efect...

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 16 October, 2013 at 13:00

      Sincer, dupa ultimele episoade, unii din conducere chiar ar merita un astfel de tratament din partea lui Piccolo. In fine, bine ca am fost binedispus de dimineata ca ne-am calificat la baraj dupa 2 calificari la mondiale dezastruaose ca sa vina episodul asta. In continuare zic: TAMAS si beat ar putea face diferenta la CFR.

  40. Vass Bela
    Wednesday, 16 October, 2013 at 13:04

    Scuzati-mi multele greseli de ortografie din text. Am avut o noapte alba, nu m-am simtit bine. Sper sa nu fie faza premergatoare a unui nou atac vascular, pt ca in mod cert va fi ultimul. CFR-ul merge si fara mine, dar familia, mai ales fiica-mea, care e in a opta, deci cu examen la final, nu. Stiu ca iar vor fi "prieteni" care vor cataloga in fel si chip aceste destainuri, dar o fac pt ca aceste cuvinte ies spontan din mine, asa ca, asta este!

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 16 October, 2013 at 13:10

      In cazul asta cred ca ar trebui sa iei o pauza si sa te linistesti chiar nu are rost sa iti strici sanatatea pentru asa ceva, sunt lucruri mult mai importante in viata.

    • kiruj
      Wednesday, 16 October, 2013 at 13:32

      Bela, ai grijă de tine şi nu te enerva degeaba, chiar nu merită. Un consens absolut nu va exista niciodată pe acest site, vor mai fi şi certuri, jigniri, chiar dacă vom încerca să le reducem, pe cât posibil. Pui prea mult suflet în această "activitate", şi asta - în condiţiile concrete de sănătate ale tale - nu-ţi fac bine. Ai mare grijă de tine, lasă această nebunie, măcar pentru un timp.

    • Cristi
      Wednesday, 16 October, 2013 at 13:44

      Bela, fotbalul trebuie sa ramina o placere.

      • thedarkside
        Wednesday, 16 October, 2013 at 15:41

        Iar internetul poate deveni periculos daca e confundat cu viata reala. Unui necunoscut (sau cunoscut intr-un compartiment de tren) i-ai povesti detalii mai mult sau mai putin importante din viata ta la prima intalnire? Grija mare ce postezi...

    • SeaMan
      Wednesday, 16 October, 2013 at 23:45

      Care-i logica dupa care afirmi ca fiica ta nu ar putea merge mai departe fara tine? Sint curios, ca eu nu o vad. In schimb, esti convins ca Tzefereu' pe care ti-ai tot pus balele veninoase, merge mai departe si fara critica ta veninoasa... constructiva am vrut sa zic. :))

      • Nu conteaza nick-ul
        Thursday, 17 October, 2013 at 00:47

        Mai baiete, tie chiar nu ti-e rusine de ce ai postat? Eu nu scriu niciodata pe acest site, doar citesc uneori, dar atacul tau m-a scarbit la maximum. Cum poti sa dai intr-un om cand e la pamant?? Pentru administratori: banarea e valabila pe acest site? Cred ca individul caruia ii raspund o merita cu prisosinta!! Luati masuri, altfel riscati sa va pierdeti "clientela". Eu nu pot sa citesc un site pe care se permit asemenea comentarii! "Comentarii baloase", auzi!!!!!

        • fotbalfan
          Thursday, 17 October, 2013 at 02:19

          Iote, pleosc! Pai daca nu conteaza nickul, de ce ar conta comentariul? P.S: Daca-ti plac povestile frumoase, iti recomand George Martin, A Feast for Crows. Daca nu ai vazut filmul (Game of Thrones), poate il iei de la inceput (in total sunt catvea mii de pagini). Da' asta numa' daca-ti plac povestile.

        • SeaMan
          Thursday, 17 October, 2013 at 03:22

          Pe cine crezi ca reprezinti tu, nu conteaza, ca sa poti vorbi in numele clientelei? Ai fost in stare vreodata sa te indignezi si sa iei atitudine fara sovaiala pt un om aflat in pericol real sau la pamant cu adevarat, pe strada, periclitandu-ti propria siguranta? Sint sigur ca nu ai facut-o niciodata in viata ta. Nu contezi pt mine. In schimb, eu pot numara lejer, fara sa fortez in nici un sens lucrurile, 4 cazuri pina acum si zambind amar, anul nu-i terminat. Imi displac profund indivizii de genul tau, mereu ipocriti, indignati si flecari moralizatori. Ti-a trecut o secunda prin cap ca intr-o confruntare care ne priveste doar pe noi, interesul lui este sa se victimizeze pt a obtine tocmai genul asta de reactie ca cea din partea ta? Si apoi, judecand cu detasare, ce i-am facut „bietului” individ? Nu a afirmat el cu propria putere ca CFR-ul sigur merge mai departe, dar fiica lui mai mica, NU?! Cum pusca mea fiica mai mica nu-i va merge mai departe? Asta-i afirmatia izvorata din inteligenta, experienta si bunatate umana a unui OM INTREG? Un OM INTREG ar fi manifestat grija si speranta si ar fi facut tot ceea ce ar fi depins de el CA SA-SI AJUTE COPILUL SA TREACA peste posibila lui moarte, tocmai pt ca acest copil sa fie capabil SA MEARGA MAI DEPARTE, sa-si implineasca cat mai bine, sanatos la trup si la suflet, menirea de pe pamant. Iti spun, pt tine si pt cei ca tine, nu contezi pt mine. I-as ajuta oricand copilul si m-as purta cu el asa cum ma port cu unul dintre copiii din familia mea, ca sa dospeasca si sa creasca un aluat sanatos si neviciat, un om intreg, care sa creeze valoare in jurul lui. In schimb, batranei canalii, atata timp cat nu vad ca se straduieste din toti rarunchii sa se indrepte ca om, cu atat mai mult cu cat pare ca timpul ii este mai dramuit decat altora, nu i-as acorda mai mult de un scuipat nici macar in conditiile astea. Ma', nu contezi si altii ca tine, uite o poveste adevarata din familia mea. Strabunicul meu Gheorghe, din partea mamei, un barbat grozav, spatos si aprig, ca nu indraznea nimeni sa-i nesocoteasca viata sau familia, din ce-mi spunea bunica si fratele mamei, si mi-au povestit intamplari de am fost grozav de mandru de mosul meu, a avut o rafuiala mare la batraneti inaintate si a fost omorat. A fost atacat si a fost o lupta. In urma loviturilor de bata primite, cam la o saptamana dupa aceea, stramosul meu a murit. Daravela a fost pt un hotar. Ei bine, ce m-a impresionat pe mine a fost ca desi erau vremuri de mult duse, cand nu exista medicina legala, politie criminalistica, etc, simtindu-si sfarsitul, mosul meu a cerut spovedania unui popa si tainuirea faptei si iertarea celui care i-a cauzat moartea. Lucrurile erau oricum de dinainte „randuite” in familie. Asta-i marinimia, curajul si bunatatea unui om intreg. Ii vad chipul din foarte putinele poze stravechi, o fata cu trasaturi distincte, o privire patrunzatoare, o musteata grozava si o frunte inalta si lata cu inceput de chelie. Si tu si altii ca tine imi cereti sa-mi fie mila de un individ care minte si manipuleaza la tot pasul? Numai pt ca-i probabil bolnav? Ha, voi ati semna o petitie si ati varsa o lacrima si pt dracu'. Vaszpar asta traieste pe seama naivitatii si bunei credinte a oamenilor. O sa-i mai pun intrebari intr-un mod neutru ori de cate ori consider ca trebuie. De ce afirmi ca fiica ta nu ar putea merge mai departe? Nu ai spus ca ai o sotie si o familie deosebita? Iti repet, stiind ca nu sintem stapani absoluti pe destinul si timpul nostru, nu-i normal sa faci tot e poti ca eventuala ta moarte si suferinta pe care ar pricinui-o familiei tale, sa nu schilodeasca?

  41. Ioan Dacid
    Wednesday, 16 October, 2013 at 13:08

    Cica olteanul a primit doar o munstrare scrisa. Eu chiar nu mai inteleg nimic. Nu inteleg de ce IM se ia de Tamas dupa episodul cu Pancu, pt ca pe vremea aia (adica fix acum 1 sapt.) Tamas nu era (inca) jucatorul nostru. Cred ca problemele sunt cu totul si totul in alta parte, iar scandalul Tamas - Costea a fost doar un pretext sa i se zica pa brasoveanului.

  42. kiruj
    Wednesday, 16 October, 2013 at 13:44

    Această tragicomedie cu Tamaş îmi aduce aminte de un film al lui Tarantino, care începe cu eroul principal găsit mort pe trotuar... Nu merită să ne chinuim în a descifra motivele, oricum ele sunt -probabil - altele, decât cele aduse oficial la cunoştinţa noastră. Poate fi vorba de un contract mai bun, apărut din nimic şi s-a înscenat această beţie (un fel de "deus ex machina", ieşire onorabilă din ambuscadă), poate ea a fost pe bune şi conducerea a ţinut să respecte clauza de "prohibiţie", nu ştim. Din punctul meu de vedere am şi uitat de aceste 6-7 zile ciudate, avem acelaşi lot ca şi înaintea meciului cu Oţelul, trebuie să jucăm, să continuăm creşterea în joc (şi mai ales în defensivă) şi restul e cancan, adică o chestier "necaracteristică" tribuniştilor înţelepţi, cum suntem... Dă-le-ncolo de beţii, Tamaș, de tot. Să ne uităm înainte, vine meciul nasol de tot de la P.Neamţ, acolo sunt problemele imediate. Poate următorul tur virtual îl fac cu Hora, pe considerentul că invitatul meu în "fabrică" este dat afară în 3 zile ("tur virtual mortal", cum era sărutul lui Gorbaciov înainte de căderea comunismului...)... HAI CFR !!!

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 16 October, 2013 at 14:30

      Ca fapt divers. :) Ai apucat sa il introduci in celebrul tau tabel? :)

      • caneto
        Wednesday, 16 October, 2013 at 14:48

        Tabel ca tabel, intrebarea e, daca recuperam si castigam titlul, Tamas are dreptul la tricoul si medalia de campion national? :)

      • kiruj
        Wednesday, 16 October, 2013 at 15:15

        Bună întrebare... ::)) Nu, nu l-am introdus, dar întrebarea rămâne (în principiu): îl punem sau nu în tabelul ăla "all time"? Până la urmă a fost legitimat - din ce-am înţeles - la CFR, şi restricţii de "minim x zile legitimare" pt. a intra în tabel nu există... ;;)) HAI CFR !!!

  43. estinca
    Wednesday, 16 October, 2013 at 14:27

    Ar trebui cate un paharel pt. Jardan si Brandao, putin antrenati, updatati si la lupta cu ei. Sper sa faca astia doi o defensiva mai buna decat Tamas la chelnerite.

    • kiruj
      Wednesday, 16 October, 2013 at 15:19

      Asta-i abordarea corectă. Să vedem ce facem în viitor, ce soluţii găsim în apărare, cum abordăm meciul următorul. Adică "doar fotbal", cum ar spune cineva...::)) HAI CFR !!!

  44. Panou
    Wednesday, 16 October, 2013 at 15:40

    Se pare ca Gabitza, in cele cateva zile cat a poposit la Cluj, a incercat din toate sortimentele de pe aici: link si inca cateva. Baiatul se pare ca nu se joaca.

  45. Dantesc
    Wednesday, 16 October, 2013 at 15:43

    Si eu cred ca l-au dat afara pe Tamas doar fiindca la calcat pe bataturi pe IM in cine stie ce discutie privata. Mai sunt si altii... o gramada care trag la masea si inca bine de tot si nu de ieri de azi, dar lor le-au fost iertate sau trecute cu vederea escapadele. Pacat, pacat de Tamas ca nu a apucat sa ne arate ce poate si tonul asta de regret il simt si la Grigoras in declaratia data... Oricum, onor conducerea a dat iar cu mucii in fasole si de data asta principal vinovat il vad pe IM si sunt curios, luand in considerare si spusele lui IQ, cum se va descurca apararea din iarna odata cu plecarea lui Piccolo.

  46. dezerbi
    Wednesday, 16 October, 2013 at 17:15

    Eu cred ca a fost dat afara pentru ca a inceput sa se inteleaga f bine cu coechipierii (Costea), chiar daca inca nu a jucat nici un minut... Costea ar merita sa fie dat afara si el, de cand e la noi nu joaca nimic, da are aere de vedeta... Ne descurcam si fara Tamas si fara Costea, chiar mai bine decat cu ei... Hai CFR!

  47. gica10
    Wednesday, 16 October, 2013 at 17:45

    Este pozitiv ca onorata conducere ia atitudine dupa gesturile de marlani ale celor doi: Tamas si Costea. Se aseamana foarte mult iesirea lui Tamas cu a juniorului exclus de la nationala (care in avion facea misto de o femeie). Circumstanta agravanta in cazul lui Tamas este varsta (inaintata pentru un fotbalist). Daca la aceasta varsta ai iesiri de genul pantaloni in vine, locul tau nu este la un club de fotbal ci intr-un salon pe Marinescu... Iar cine compara cazul lui Hora cu a lui Tamas (sau Costea) se afla-n eroare. Ala probabil a baut acasa si apoi a fost agatat de organ... fara sa se faca de kakao in public.

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>