Tuesday, Oct. 17, 2017

„…Meşterul Manole…”

Written By:

|

Saturday, 1 March, 2014

|

Posted In:

|

148 Comments

„…Meşterul Manole…”

   „Cei nouă zidari,
Nouă meșteri mari
Ei se socotea,
Ca ei să mi-ș facă
Zid de mănăstire
Să nu fie-n lume.
Zâua zâduia,
Noaptea se surpa.

    Ei se socotea,
Jurământ punea
Ca ei să nu spuie
La neveste-acasă
Și care va merge
Meșterul Manole
Luni de dimineață
Cu prânzu-nainte…
În zâd s-o zâduiască.”

             Un meci de campionat undeva în apropierea regiunii unde legendarul Manole, meşterul, tot „zâduia zâua”, dar „noaptea se surpa”. Un meci pe un teren agricol, combinaţie între „patinoar”, „tarla”, „plajă” şi altele. Mai ales altele… Da, ambele echipe au jucat pe acest teren, calitatea lui este doar parţial o scuză pentru semieşecul ceferist de vineri, iar scuza „universală” („ai noştri au fost mai defavorizaţi că sunt mai tehnici”) nu prea ţine nici ea, mai ales pe partea de „sunt mai tehnici”… :) Am vrut să punctez aici doar dubla măsură care se aplică pe la FRF/LPF în privinţa licenţierilor acordate terenurilor de joc. Indiferent ce şi cum, un astfel de „tarla” este o ruşine pentru competiţia în sine, este o ruşine nu neapărat pentru propietarii „arenei”, ci – în primul rând – pentru cei care conduc fotbalul nostru.

             Înainte de acest meci ne-am făcut curaj după nişte amicale mai degrabă neconcludente (şi puţine la număr), după un debut în Gruia aşa-şi-aşa. Caneto vedea un 4-0 convingător, Kiruj vedea (şi încă câţiva) o condiţie fizică superioară dar şi un regres vizibil la organizare, unii tribunişti vedeau un lot cât se poate de slab (şi nu stau foarte departe de adevăr), alţii trăgeau în conducere pentru acest (nou) sezon ratat, pentru „dispariţia” banilor câştigaţi din/în CL, iar Dantesc vine – din când în când – cu întrebarea de baraj (cu iz retoric): de ce trebuia schimbat Grig?

             S-o luăm de la capăt: schimbarea lui Grig cu Miriuţă nu era foarte justificată nici în momentul în care ea s-a produs, adică imediat după meciul de la „Timişoara/Recaş”. Sezonul era ratat mai de mult, chiar înaintea lui Grig. Am vorbit atunci destul pe tema asta, conducerea a invocat subtil probleme de sănătate în momentul demiterii lui Grig (probabil există un dram de adevăr aici), unii dintre noi constatam „dubla măsură” instaurată de fostul A1: meciuri destul de bune acasă, unele spectaculoase, cu un ascendent calitativ lent, dar vizibil, faţă de aproape zero realizări în deplasare, puţine puncte, şi mai puţine goluri, calitate aproape zero. Am sperat cu toţii ca această „teamă” să dispară în meciurile de deplasare, dar – surpriză! – în primul rând a dispărut calitatea jocului din Gruia, chiar dacă meciul cu moldovenii a fost unul special, cu om în minus aproape o repriză.

             Acest ultim meci de la Chiajna, împotriva băieţilor lui Hagi (cu flotant de Voluntari), ne a adus o confirmare, dar şi o „demitizare”: 

  1. confirmarea” se rezumă – din păcate – la dispariţia acelui joc adesea plăcut care ne era servit în toamnă, pe vremea lui Grig. Am observat asta şi în acele amicale, am avut o „reconfirmare” şi contra vasluienilor. Echipa pare că a uitat şi acel puţin care s-a învăţat greu şi anevoios în privinţa jocului combinativ, cu mingea jos, cu avansare gândită spre careu. Chiar am văzut aşa ceva în toamnă, mai rar, dar am văzut. Atunci am savurat dispariţia „bubuiturilor” venite de la Felghe şi de la fundaşi, acum – cu Viitorul – m-a încercat un altfel de „deja vu” văzut deja (citat din 07) în privinţa revenirii la valorile ceferiste „standard”: reinventarea „trasoarelor” de 50-60 metri „lansate” cu precădere spre Ogbu, un vârf atipic, mobil, dar mai mereu cu spatele la poartă. Nu prea putem vorbi de blocuri funcţionale care duc mingea mai aproape de poartă, nici măcar de scheme foarte clare nu pot să pomenesc.
  2. demitizarea” se referă la impresia creată de echipă în era „Miri” că stă mult mai bine cu condiţia fizică. Ei, în acest meci, mai ales în multe momente ale reprizei a doua, am asistat „mască” la căderea acestui mit construit cu migală pentru „protecţia viselor noastre”. Majoritatea duelurilor cap la cap au fost câştigate de adversari (Ogbu a mai punctat aici „pro-CFR” şi Maah, când a prelungit în min. 24 o minge cu capul la acelaşi Ogbu, care a dat şi el cu capul slab, direct în portar), mijlocaşii echipei gazdă erau mai mereu primii la minge, nu erau puţine fazele în care un jucător de la Viitorul – venit din spate – i-a luat faţa unui ceferist mult prea lent. Nu am avut prospeţime, cum se spune în limbajul – aparent – de lemn al specialiştilor, dar în meciul de vineri chiar aşa mi s-a părut toată repriza a doua: eram mereu în întârziere la mingi, avansare greoaie spre poartă (exceptând cele câteva faze reuşite, aici no comment, au fost şi astfel de situaţii, dar mult prea puţine).[Paranteză. Revin cu obsesia mea mai veche: diferenţa dintre „condiţie fizică” şi „prospeţime”. Prima este o noţiune pur biologică / fiziologică, este un atribut brut, care se acumulează printr-o pregătire fizică de bază şi te face mai „rezistent”: alergi mai mult, sari mai înalt, eşti – eventual – un pic mai tare pe picioare, etc. A doua, în schimb, ţine deja şi de tactică şi de organizarea jocului, înseamnă transpunerea condiţiei (forţei/rezistenţei) brute în calităţi fizice specifice unei situaţii de joc. Concret: când ataci (pe stânga, să zicem), în momentul când mingea e la Deac (să zicem), concomitent trebuie să se întâmple mai multe „mişcări proaspete” ale cel puţin 3-4 oameni din apropiere: e nevoie de urcarea prin învăluire a lui Camora (a şi făcut asta de multe ori, bravo Mario!), este nevoie ca închizătorul dreapta să te asigure în spate (pentru eventualitatea preluării unei mingi), e nevoie ca mijlocaşul de creaţie, dar şi atacantul, să se apropie de tine, dar să facă şi demarcări, pentru ca tu, Deac, să ai posibilitatea să dai o pasă „cu greutate”, nu una de alibi. Apoi tu, Deac, trebuie să fugi şi tu imediat pe o poziţie viitoare, că poate mingea va reveni la tine, şi tot aşa. Aceste mişcări trebuie făcute în regim de viteză maximă, pentru a se debarasa de adversari, apoi – în funcţie de evoluţia jocului – îţi mai tragi sufletul un pic, apoi reiei din nou şi din nou... Deci condiţia fizică „liniară” nu valorează aproape nimic, ea trebuie transformată în capacitatea jucătorului de-a participa „cu prospeţime” în fazele în care el devine activ. În momentele pasive e suficientă şi „pregătirea fizică”. Prospeţimea este – mai degrabă – o curbă sinusoidală, dar pe întreaga durată a partidei şi are legătură şi cu schemele / construcţiile predate (sau nu) de A1. Dacă nu există scheme/blocuri de construcţie clare, exersate, condiţia fizică nu te ajută, alergi pe degeaba „bine pregătit fizic”, dar fără folos, pe când adversarul – din contră – loveşte sinusoidal, dar cu grad mult mai mare de periculozitate. Să ne aducem aminte de cele câteva contratacuri devastatoare ale copiilor lui Hagi, ratate din fericire. Paranteză închisă.]

        Vreau să propun, în final, spre dezbatere, anumite observaţii de ordin tehnico-tactic, inclusiv o scurtă trecere în revistă a realizărilor individuale ale fiecărui jucător ceferist:

  1. Nu ştiu dacă la sugestia Tribunei sau nu (mai degrabă nu…), dar Miri a început jocul cu 1-4-4-2 (cu tendinţe de 1-4-4-1-1, cu Negruţ şi Ogbu, fie pe post de „2”, fie pe „1-1”). În prima repriza s-a adeverit ce am aşteptat de la acest sistem: o „compactizare” a liniilor, dar acest lucru s-a observat mai degrabă în defensivă şi în controlul mingii, nu neapărat în calitatea construcţiei. Tot e ceva, am zis şi eu, fraierul… :) A surprins un pic netitularizarea lui Gabio; poate s-a considerat terenul mult prea greu pentru el, poate nu era conectat, nu ştiu.
  2. Schimbările: intrarea lui Gabio în locul lui Deac (la pauză) era una „post pe post”; s-a schimbat doar „interpretarea”, Gabio a făcut – în prima parte a reprizei – câteva pătrunderi minunate, creând mare pericol, apoi s-a stins treptat, a devenit din ce în ce mai irascibil şi neinteresat… Eliminare cam gratuită, în sensul că primul galben primit de el nu trebuia acordat. Nici schimbarea lui Negruţ cu Batin nu a modificat în mod esenţial aşezarea echipei; putem vorbi doar de o mobilitate „în minus” a lui Batin faţă de Negruţ, care a încercat – şi a şi reuşit de multe ori – să fie acel „1” din spatele lui Ogbu, celălalt „1”, aflat mai în faţă. În fine, înlocuirea lui Maah cu Chanturia (Messia din Gruia…) era şi ea una tip „post pe post”, dar – ţinând cont că ea s-a realizat în minutul 75, adică la scorul de 0-1 – eu îl scoteam fie pe Djoko, fie pe Pedro (mai degrabă), ambii fiind cam pe degeaba pe teren, şi – poate – dădeam o şansă în plus pentru o întoarcere a rezultatului.
  3. Individual: apărarea – în general OK, cu Felghe greşind (dpmdv) la golul gazdelor, coautor fiind Djoko, superficialul… De ce Felghe? Uitaţi reluarea din spatele porţii: cum vine mingea aia centrată din Piaţa Presei Libere, Felghe – neavând nici şansa, nici intenţia să iasă la centrare – face o mişcare „paralelă” cu mingea, până ce ajunge la bara din dreapta lui, iar lovitura de cap a lui Larie îl prinde „mergând” spre dreapta, adică pe picior greşit, cum se spune. De ce era nevoie de această mişcare exagerată, chiar nu ştiu. Dacă rămânea nemişcat pe mijlocul porţii (poate un pic dreapta), şi pregătit să sară în orice direcţie după lovitura de cap, nu primeam acel gol. Retardilă, dacă eşti pe recepţie, spune şi tu o părere, te rog.
  4. Apoi: Djoko slăbuţ, în afara greşelii de marcaj de la gol, a dat aiurea cam toate centrările. Pedro: catastrofă, dar asta o ştim deja. Deac a mai mişcat câte ceva, la fel Negruţ. În atac mi-a plăcut de perechea Ogbu-Maah; cei doi au şi conlucrat la multe faze, simţindu-se destul de bine. Ogbu nu e un Fabbiani, nici un Y.Kone, nici măcar un Adrian Anca (mai exact spus „nici pe atât”), dar – în acest lot dat – este singurul cu ceva competenţe de vârf, dar mai degrabă de „4-4-2”, de „făcător de spaţii”, de „cărător al fundaşilor în stânga şi în dreapta”. Şi a făcut destul de bine această sarcină, mai era necesar ca valul doi să apară pe culoarele făcute de el, dar nu a mai venit nimeni.
  5. O felicitare – încă una – pentru Maftei, reinventatul. Bravo Vasile, „sfântule”!
  6. Despre arbitraj? No comment, maI bine luăm o – mică – pauză… Vom avea ocazia să venim cu noi „file de aur” după meciul cu mioarele, vă asigur… De ce Meşterul Manole? Pentru că acel puţin, pe care îl construim greu „zâua”, îl lăsăm să se „surpe noaptea”, respectiv în minutul 72, când am primit un gol la o mare neatenţie / nesincronizare în defensivă. Reluăm „construcţia”, dar în „criză de timp”, care – de regulă – duce la o nouă „surpare”. Acum am fost salvaţi de Vasile „sfântul”, dar avem tot timpul impresia că „surparea” următoare este iminentă… :) Rămâne o singură întrebare: oare este nevoie şi la CFR de „zidirea” cuiva, ca randamentul echipei să fie superior? Şi dacă da, „cine-i ăla”??????? Aveţi „liber” la propuneri… :)

HAI CFR!!!

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

kiruj

(148) Readers Comments

  1. Dantesc
    Saturday, 1 March, 2014 at 21:28

    Foarte buna analiza maestre..si cum am mai spus se vede si se simte ca mananci fotbal pe paine,ca simti ce se intampla acolo in teren...Multam ! Uite ca prin scrierile voastre imi mai dispare supararea...Insa va marturisesc ca ma tem foarte tare de meciul cu Steaua...ma tem si de meciul cu U...asa cum nu m-am temut niciodata..dar niciodata credeti-ma...

    • kiruj
      Saturday, 1 March, 2014 at 22:03

      Da, să ştii că întrebarea ta privind "de ce trebuia..." m-a cam frământat şi pe mine, crede-mă. Eu am încercat din start să fiu mai diplomat, să acord şansa şi salutul de "bun venit" lui Miri, doar şi doar din considerente de diplomaţie, aşa zic că îi corectă treaba. Prezumţia de nevonovăţie, bat-o vina...Îi acord şi acum, pentru că nu poţi trage concluzii definitive după două meciuri oficiale. Dar de semnalat trebuie să semnalăm tot ce mişcă prin zonă...Pe tactică, pe achiziţii, pe "bugete", pe toate....Of, Doamne, dă-ne şi nouă o minune sâmbătă...HAI CFR!!!

    • csongi
      Saturday, 1 March, 2014 at 23:16

      Eu mă tem mai mult de Miriuță, decât de Steaua :) În mod normal e un meci de 1X cu Steaua, depinde mult de arbitraj. Ambele echipe suferă în atac, ei vor juca fără Sânmărtean, noi fără Gabioneta. Nu vor fi în stare să ne înghesuie.

  2. csongi
    Saturday, 1 March, 2014 at 21:34

    1. Pe câmpul ăla de cartofi, eu nu văd cum s-ar fi putut juca combinativ. 2. Schimbările: Batin iarăși degeaba. Băiatul își cam bagă, destul de evindent. Pedro la fel. 3. La gol era totuși greșeala lui Djoko, care și-a scăpat omul. 4. Nu avem vârf ca lumea. Când Ciuca și Maah încep să pară buni, e jale mare. 5. Sf. Maftei să-i fie numele. 6. Roșul luat de tâmpitul de Gabioneta a fost surparea.

    • kiruj
      Saturday, 1 March, 2014 at 22:15

      Hai s-o luăm tot pe puncte: 1. De acord cu tine, dar nu am vrut să insist, şi ei au jucat tot pe acolo. 2. de acord, în totalitate. 3. "contribuţia" la golul primit -în opinia mea- este: Djoko-70%, Felghe-30%. Am insistat pe (presupusa) greşeală a lui Felghe, că era mai puţin "sesizabilă" din "avion"...Mai aştept păreri aici, dar un lucru ştiu în mod cert: prin 84 era să-l bat pe portarul meu de judeţ pentru un astfel de gol luat aiurea. Poate greşesc. 4. La nivel nivel "universal" ai dreptate, la nivel "aici şi acum" (=lot CFR dat) Ogbu e cel mai bun, zic eu. trebuie maximizat NU EL, ci spaţiul făcut de el, destul de bine. Maah încearcă să corespundă -onest- oricărei situaţii, fără fiţe, fără şmecherii. Cu 11 Maah-uri am câştiga mult mai multe meciuri, crede-mă, chiar dacă nu neapărat campionate. 5. OK. 6. La Gabio sunt probleme de concentrare. De aia n-a ajuns mai departe. Nici nu va ajunge. Stă prost de tot cu psihicul. Nu zic că-i circar că mă ia Caneto (din nou) la şuturi, dar are o inconstanţă în evoluţii de speriat. Păcat, e singurul din lot care poate avea (şi mai are) sclipiri. Poate vine din spate Chanturia...HAI CFR!!!

      • thedarkside
        Sunday, 2 March, 2014 at 13:05

        'Pustanul' lui Hagi era cu un cap mai inalt decat Djoko. Nu trebuia tinut om la om de Rada (si sa-i tina lui Rada alt fotbalist locul in zona)?

        • kiruj
          Sunday, 2 March, 2014 at 13:19

          Ba da! Asta ca o primă strigare, este un aspect pur de organizare defensive, cel mai indicat era să spună/ să strige Miriuţă (sau chiar Felghe) cine să-l ia pe Larie, că în astfel de situaţi fundaşii se invită de multe ori, desigur dacă nu a fost discutat în prealabil acest aspect la pregătirea meciului. La echipe cât de cât "organizate", antrenorul face astfel de precizări înainte de meci, mai ales când sunt premise/antecedente privind venirea repetitivă a vreunui fundaş mai înalt la faze fixe, cu şanse de reuşită. Apoi îmi aduc aminte că Djoko a mai greşit măcar de două ori în astfel de faze fixe în defensive, deci există antecedente şi în cadrul "grupului". PUNCT NEGRU! În altă ordine de idei, dacă eşti suficient de "uns cu toate alifiile", poţi avea şi cu 30 de cm mai puţin, vei reuşi să-l incomodezi suficient pe "săritorul la cap", încât lovitura lui de cap să nu prezinte pericol. Djoko e bun la pressing, la recuperări, la angajament, dar se pierde la faze fixe, pentru că e mai greoi ("prospeţime"?), e şi uşor neexperimentat şi adversarii lui îl cam păcălesc prin tot felul de mişcări false. HAI CFR!!!

  3. CJ-07-CFR
    Saturday, 1 March, 2014 at 22:05

    Începusem (ca suporteri) să ne liniștim că avem o apărare destul de bună și ne concentram pe faza de atac, unde ne lipseau mai ales atacanții de careu eficienți. Ei, surpriză, încasăm gol cu 3 fundași centrali de meserie în careu (Piccolo, Rada, Maftei). Să-i omorâm cu pietre pe primii doi și să-l gâdilăm cu pene pe al treilea până moare? Nu, legea nu permite. Dar trebuie să observăm o chestie, de care echipe precum Steaua (grrrrr!) pot profita la maxim. Înainte aveam în plus în careu la fazele fixe un Gabi Mureșan bun de/la cap, plus un Fabbiani sau Kapetanos care respingeau magistral. Acum avem probleme în apărare (la fazele fixe) pentru că cei de la mijloc în sus nu par grozavi la jocul aerian. Nu par grozavi la dat cu capul nici în careul lor, nici în al nostru.

    • kiruj
      Saturday, 1 March, 2014 at 22:23

      Ai dreptate Mister. Să ne aducem aminte că pe vremea "anilor pari" la cornere şi la lovituri libere (ale adversarilor) vîrful nostru era prezent obligatoriu în careu pe poziţii strategice (Kapetanos, Kone, chiar şi Fabiani), dar Ogbu nu prea. Atunci nu aveam "condiţie fizică", dar atacantul era în ambele careuri. Ogbu e scutit de această sarcină, dar scutirea nu e decizia lui, aşa e stabilit de alţii, spre binele echipei...Pe vremuri era mai bine, Mister, aşa-i? HAI CFR!!!

      • CJ-07-CFR
        Saturday, 1 March, 2014 at 22:29

        He, he, he... Pe vremuri (nu chiar așa de îndepărtate), la goluri săream în sus. Acum mă afund în fotoliu.

  4. anonim
    Saturday, 1 March, 2014 at 22:26

    Prin Cluj circula deja un zvon, cum ca Miriuta ar fi primit deja un ultimatum de la Boss Nr 1!!! Daca nu face minimum 7 puncte in urmatoarele 3 meciuri sii daca echipa nu-si revine dpdv al jocului, va fi schimbat!! Cica, Muresan l-ar fi contactat deja pe Grigoras si acesta pare dispus sa revina!! Credeti, ca ar fi o idee buna?

    • kiruj
      Saturday, 1 March, 2014 at 23:09

      Stai puţin, să "compilez" informaţia...:) Adică ce să înţeleg (ca mare fan al teoriilor conspiraţioniste): Grig a fost dat afară doar de "faţadă" penru ca "durul" Miri să facă o "pregătire fizică" ireproşabilă, apoi revine "en fanfare", ca să continue munca de "ocnaş" în a creşte calitatea jocului la CFR? Am dedus bine, sau am "băgat" mai multe păhărele decât trebuia? (Off topic: care-i acel număr critic al păhărelelor? În plus: ce-i ăla un "păhărel"?) HAI CFR!!!

      • anonim
        Saturday, 1 March, 2014 at 23:48

        Posibil sa-si fi rezolvat intre timp Grigoras problemele alea de sanatate si sa aiba mai multa pofta de munca:-)) Tot de prin oras am auzit, ca unii jucatori nu-l mai "iubesc" pe Miriuta deloc si ca printre ei sunt si vreo 2, 3, 4 portugheji, care sunt nemiultumiti de stilul de joc al echipei si de faptul ca unii jucatori importanti nu sunt folositi!! Pazscany nu mai vorbeste cu Miriuta, iar Muresan i-l evita de ieri seara!! Treaba-i groasa, asa se aude!!

  5. kiruj
    Sunday, 2 March, 2014 at 00:01

    @Dantesc: ca şef al dep.de contraspionaj, poţi confirma (sau -eventual- infirma) cele spuse mai sus de "Anonim" cu privire la iminenta "reconfirmare" a lui Miri în favoarea lui Grig?

    • thedarkside
      Sunday, 2 March, 2014 at 13:12

      Scuza-ma dar daca exista un sambure de adevar in aiureala asta as zice ca Paszkany are probleme la mansarda, nu Gabionetta...

    • Dantesc
      Sunday, 2 March, 2014 at 13:55

      Nu stiu,nu am auzit nimic insa daca e asa vorba lui Darkside cineva tre sa se controleze la etajul superior...si cu toate ca toti stiti cat de drag mi-a fost Grig daca sa zicem si ipotetic ar accepta o reintoarcere si el s-ar descalifica in fata mea iremediabil...In rest ca Muri nu mai vorbeste cu Miri ca portughezii stramba iar din nas..se poate n-ar fi prima data si daca iese rau la urmatoarele doua meciuri din Gruia asteptam reconfirmarea...LE Unii ziceau ceva mai demult ca nu apuca Miri sarbatorile de Paste in Gruia...si daca se intampla asa cam toti suporterii ar trebui sa isi rupa abonamentele si in totalitate sa uite de echipa asta

  6. kiruj
    Sunday, 2 March, 2014 at 10:31

    Click aici pt. notare! Softul va fi oprit azi pe la ora 18.00. HAI CFR!!!

  7. caneto
    Sunday, 2 March, 2014 at 11:12

    Tu esti specialistul :), io nu ma pricep, dar am citit ceva scris de alti specialisti si nu pusca cu ce-ai scris tu. Poate ma inseala memoria, cam asa am retinut: da, conditia fizica reprezinta capacitatea de efort dintr-o perioada anume, dar referitor la prospetime ziceau ca prin pregatirea unui meci, jucatorii trebuie adusi la parametri fizici si psihici maximi exact pentru intervalul de timp in care se desfasoara partida, ca n-are nimic de-a face cu tactica de joc si organizarea.

    • kiruj
      Sunday, 2 March, 2014 at 11:36

      Nu sunt specialist, nici nu am pretenţia să fiu considerat aşa ceva...:) Nu am citit aproape nimic din manuale de fotbal, tot ce "aiurez" aici e din experienţă, din ce am prins de la antrenorii mei (fie ca jucător, fie ca "presidente"). Îmi menţin părerea de "amator" că prospeţimea are legătură -măcar colateral- cu tactica de joc, sau -hai- măcar cu anumite scheme de joc. Încerc să aduc noi argumente, cât se poate de "teoretice": nu-i totuna să joci în 4-3-3, cu un coordonator/mijlocaş clasic şi cu 2 extreme clasice, care primesc nişte deschideri pe lateral, o iau la fugă şi centrează. În acest caz e nevoie de o "prospeţime" anume pentru aceste extreme (capacitate de-a sprinta pe extreme pe distanţe de 30-40 de metrii, din 5 în 5 minute) şi vorbim o "altă prospeţime" de ex în 4-2-3-1, unde progresia se asigură prin morişca permanentă a 3-4 oameni grupaţi în jurul mingii, la periodicităţi mai mici. Poate greşesc. Pregătirea fizică brută te va ajuta să reuşeşti cu brio la testul Cooper (probabil unii îşi aduc aminte de această găselniţă a metodiştilor din fotbal de prin anii 70, era efectiv o ruşine pentru noţiunea de "joc colectiv" al fotbalului, s-a şi scos după un anumit timp), în schimb la exerciţii mai apropiate de "joc" (conducerea mingii contratimp între jaloane, etc.) aceiaşi jucători "premianţi" la Cooper rămân în urmă, de obicei. Exemplul e mult prea simplist, ştiu, dar cam asta am vrut să scot în evidenţă. HAI CFR!!!

  8. Racheta
    Sunday, 2 March, 2014 at 14:39

    Foarte corecta analiza lui Kiruj si observatiile lui Cj-07-CFR referitoare la fazele fixe. Este clar ca deja am uitat,putinul pe care l-am insusit cu Grig si n-am invatat, inca, ce doreste Miri!? Nu doream sa mai fac comentarii, dar se pare c-am fost inteles gresit, poate si pentru ca nu am fost explicit ( eram prea iritat de ceea ce vazusem in meciul cu Viitorul), cand m-am referit la,deja sintagma, "Ando plm." Doream sa arat faptul ca avem, din nou , mare nevoie de un soc, de mobilizarea tuturor energiilor pt. a trece peste "pasa neagra"!;acest fapt este posibil,doar daca este coraborat cu o motivatie pe masura( salarii integrale, platite la timp si achitarea tuturor restantelor!); altfel, ce pretentii sa avem, cand vreo 10-12 jucatori, acum un an-doi, aveau salarii DUBLE?( basca, prime!; la care se adauga uzura fizica, psihico-morala si nu in ultimul rand apropierea de varsta pensionarii!) Si inca ceva f. important : ce mental mai au jucatorii( ce pretentii mai poti avea de la ei?), cand la mijlocul campionatului, schimbi antrenorul si nu-i fixezi niciun obiectiv, pt. ca nu-i asa, "campionatul este compromis"?! Mai au jucatorii motivatie, eu, cred ca NU!? Miriuta este singurul din club care(nu are nicio sansa) isi doreste locul 4, dar se va "lupta" pt. loc.7-10 cu Ceahlaul, Gazul si Otelul. Avand in vedere ca din sezonul urmator, 8-10 jucatori din lot ne vor parasi, ar fi trebuit, deja,sa inregimentam(nu imprumutati!) cate 1-2 fotbalisti pt. fiecare compartiment-scheletul de baza-, iar la vara sa ne completam cu 3-4 fotbalisti valorosi, daca ne dorim (noi,da!) si avem sustinerea financiara pt. un "next level" Din pacate nu se-ntrevede nicio strategie, niciun program sau plan de viitor si mare pacat ca ne construisem( in 10 ani) un brend, un renume!(iar acum intr-un an, an si jumatate, irosim aceasta unica oportunitate!;pacat,mare pacat). Acum,majoritatea jucatorilor traiesc intr-o continua incertitudine si nesiguranta; va spun aceste lucruri, din interior, cu mare regret.Daca la toate aceste neajunsuri se mai adauga(parca nu erau si asa destule?; vezi si arbitrii!)mr. Popesco cu gasca becalihoata (parca nu-ti mai vine sa investesti,nimic), in urmatorii(cel putin) 4ani, campionatul va fi adjudecat de oite si militieni si vor retrograda toti cei care se vor opune sistemului. In atari conditii se si justifica atitudinea lui A.P. de a cauta si plasa pachetului majoritar unor mai potenti (patroni) financiari.Ne tot amagim, dar aceasta neputinta de a face niste transferuri decente imi arata faptul ca se apropie (ultimul) "cantecul de lebada." In afara lui V.Bella si inca vreo 2 tribunisti, nu vrem sa vedem, cat se poate de limpede si real, din pacate, ca situatia financiara este una tragica si nu are rost sa na mitim si sa na mai amagim; daca existau lichiditati nu asistam la acest comportament "ascuns" al lui A.P. si la retorica ambigua, apropiata de paroxism a lui I.M. Trist, dar adevarat! Repet , aceasta stare de fapte se transmite, in mod negativ, jucatorilor. Unii naivi mai cred "cai verzi pe pereti", cand "purceaua este moarta in cotet". Poate ca pana la finele campionatului vor mai fi 2-3 rabufniri ( cu oile, dungatii, poate cu militienii), dar pe fond situatia este destul de grava comparativ cu 2008-2009.Il apreciez pe A.P. pt. abnegatia cu care se lupta sa salveze aparentele.(vom vedea adevarul, nici peste 3 luni) Hai CFR!

    • kiruj
      Sunday, 2 March, 2014 at 17:12

      Şi pe mine mă îngrijorează acest aspect (diminuarea pas cu pas a bugetului), mai cu seamă că am trăit pe pielea mea un astfel de ciclu de "mărire şi decădere", un sindrom "Algernon" despre care am mai vorbit de câteva ori. Pe mine mă enervează mai mult ipocrizia şi fudulia, când nu eşti în stare să recunoşti o anume stare materială şi spui lucruri neconforme cu realitatea, livrezi vise frumoase în loc de strategii low-cost (de ex. întinerire masivă) cu sorţi de izbândă. Aş susţine / aş iubi echipa şi în div.B/div.C, dacă ea ar ajunge acolo "cu capul sus", nepătând imaginea clubului. Extraordinare imaginile livrate în aceste zile de jesepe despre baza "eurofantastică" de la Urziceni...Hm, asta e situaţia care trebuie evitată neapărat. HAI CFR!!!

      • Cristi
        Sunday, 2 March, 2014 at 17:38

        In psihologie ciclul esecului are trei etape. Prima este negarea realitatii (e cam ca la ai nostri conducatori acum, cu chestii gen avem lot de cupe europene, ne batem declarativ sus etc), a doua este aruncarea vinii asupra altora ( arbitraje, vom vedea si aceasta faza) iar a treia este acceptarea realitatii si reconstructia pe baze noi. Din pacate ne blocam in solutii ifetine pentru orgolii mari. Sunt sigur ca orice suporter ar fi fost linga echipa si intr-o situate in care ar fi luat batai majore daca acestea ar fi fost legate de o reconstructie din temelii.

  9. Vass Bela
    Sunday, 2 March, 2014 at 14:40

    Kiruj, in mare parte de acord cu tine in privinta celor scrise in articol . Nu-s de acord cu titlul , pt ca nu s-a construit nimic ziua , cum spui tu, s-au bubuit mingile in fata , asa cum remarcau si alti colegi . Apoi daca revezi meciul, vei constata, ca Maftei nu merita elogiul tau, a fost depasit de multe ori de pustime, la golul primit putea sa faca si el ceva, iar golul dat a fost unul norocos, nu ceva executie deosebita . In alta ordine de idei, multi zic ca trebuia inceput cu Gabionetta , ca nu trebuia sa intre Batin, etc, etc . Dupa mine, la un meci, fara miza pt noi, impotriva unor pusti, era firesc sa jucam cu toti pustii nostri , Burca, Szilard, Paun, Negrut si care or mai fi . Asa vedeam cum joaca si evitam folosirea unor titulari pe pseudo-gazonul satesc . PS. Arpi , ultimatum la Miri ?! Iar doctoru nu mai vorbeste cu el ?! No comment ...

    • kiruj
      Sunday, 2 March, 2014 at 17:18

      Am vrut să sugerez cu acest titlu mai mult jocul fără orizont al echipei, care are nevoie -metaforic vorbind- de "zidirea" cuiva pentru ca "construcţia să nu se mai surpe...:) Da, se apropie vertiginos momentul în care vom fi OBLIGAŢI din toate punctele de vedere la schimbarea strategiei generale şi -ca şi caz particular- folosirea propriilor juniorui în echipă. În opinia mea AP nu este în totalitate convins ÎNCĂ de sosirea acestui moment, poate mai speră în ceva minuni financiare, o soluţie "deus ex machina" salvatoare. Vom vedea cât de curând.

  10. Retardila
    Sunday, 2 March, 2014 at 15:11

    Kiruj sunt pe receptie in permanenta,dar nu ms mai bag! Ajunge la mine ce citrsc!:*)

  11. nea_Silica_MS
    Sunday, 2 March, 2014 at 15:51

    Astea cu Miri, certat cu conducerea, pare o stupizenie marca "CFR". N-o cred, ca atare. Dacă Arpi l-ar aduce pe Guardiola maine, tot n-ar rezolva mare lucru, părerea mea. Toate relele pornesc de la lot. Am zis cu tonţii că "din rahat bici" nu se face. Singura speranţă e integrarea cat mai rapidă a lui Chanti şi a lui Ammaria odată cu integrarea tinerilor ceferişti. E nevoie de mult timp, acum chiar că nu contează poziţia pe care terminăm, pregătim campionatul celălalt, cand cică, vom aduce jucători valoroşi. Chiar dacă va fi aşa, baza o reprezintă cei de acum, mă rog cei care vor rămane... Aşa că, sugerez multă pasenţă, domnişoarelor, doamnelor şi domnilor! Haide CFR!

  12. Ery-unicul suporter CFR din mun. Botoşani
    Sunday, 2 March, 2014 at 17:31

    N-am scris până acum nimic pentru că am vrut să văd două meciuri. Şi am văzut cu Vasluiul şi cu Viitorul. Concluzia mea e mult mai simplă şi mai puţin pesimistă decât în articolul " Meşterul Manole" şi anume : CFR-ul trebuie să pună presiune pe adversar 90 de minute sau măcar din repriza 2-a. Atât . Dece să pui presiune cu fundaşii la centrul terenului doar când rămâi în 10 jucători sau când eşti condus şi mai ai 10 minute până la sfârşitul partidei ? Aş mai adăuga, l-am ochit pe acest Chanturia , trebuie să joace titular şi colegii să îl joace ,să-i dea mingi pentru că e ambiţios şi ştie fotbal are simţul porţii.

    • kiruj
      Sunday, 2 March, 2014 at 18:11

      Cu presiunea sunt absolut de acord, e suficient să vedem ce au făcut câinii ieri contra mioarelor...Mai era puţin şi plângeau de ciudă că nu mai au spaţii, că nu le iese nimic. De ce? Simplu, cum spuneai: trebuie să pui presiune pe ei, trebuie să joci cu dăruire maxima, mai e nevoie să-ţi şi explice CINEVA cum faci apărarea în 3 la mijlocul terenului la "geniile" adverse, cum blochezi spaţiile, trebuie să ştii că cine ce face în ABSOLUT toate fazele posibile ale atacului advers. Teoretic e simplu, pe teren e mai complicat. Pe mine mă îngrijorează partea cu "determinarea", parcă nu mai e ce a fost nici asta...:) HAI CFR!!!

      • Cristi
        Sunday, 2 March, 2014 at 18:20

        Fii sigur ca stam bine si cu determinarea. Cei carora le expira contractele sunt determinati sa isi conserve energia pt echipele viitoare sau sa termine sezonul fara accidentari, pt a a avea o pozitie de negociere buna in vara. Felgue si Camora stiu ca prea multa determinare il face pe patron sa ceara un pret prohibitiv, ori ei nu mai au de ce sta la Cluj Gabionetta si Djokovic stiu ca nu au rupt gura tirgului la Cluj asa ca nu vor prinde nimic in serie A, ergo au o determinare corespunzatoare unui contract sigur de serie B.

        • kiruj
          Sunday, 2 March, 2014 at 18:54

          Sună naşpa ce spui, dar cam aşa stă treaba. Iarăşi mă întorc la derbiul communist de ieri: ai văzut ce determinare aveau copii dinamovişti? Acest tip de determinare unde o pui pe scara aia imaginară cu "determinările"?

          • Cristi
            Sunday, 2 March, 2014 at 19:56

            Simplu: sansa sa iasa din foame. Pentru un jucator de la Dinamo si un transfer la Astra, Petrolul etc. inseamna o triplare a veniturilor. Si daca ar fi luat bataie, sunt convins ca nici la 0-4 nu s-ar fi dat batuti si ar fi luptat pentru orice minge. Asa au obtinut un rezultat care merita aplaudat, daca tinem cont ca anul trecut majoritatea erau prin div B romana, nu italiana.

  13. Ery-unicul suporter CFR din mun. Botoşani
    Sunday, 2 March, 2014 at 17:33

    Am uitat să scriu HAIDE CFR !

  14. kiruj
    Sunday, 2 March, 2014 at 18:16

    NOTAREA ESTE OPRITĂ, tabelele sunt reactualizate. În "Sondajele lui Kiruj" puteţi accesa la "link02" tabelul acestei ediţii de campionat, iar la "link05" tabelul general pe 10 ani. Ambele tabele vor fi reactualizate de acum înainte, datele etapelor intră în ambele statistici. Au notat 21 tribunişti, media echipei este de 5.8, mai mică decât etapa trecută. Note mari au primit Chanturia (7.1, mai mult pentru "intrare") şi Felghe (6.6), note mici avem în dreptul lui Batin (4.4) şi Pedro (4.9). HAI CFR!!!

  15. kiruj
    Sunday, 2 March, 2014 at 18:58

    Off, Doamne, era să uit: se prefigurează un "come-back en-fanfare" la vară, cea a lui Hora, care a marcat ieri un gol de 3 puncte la Craiova...Ăştia cum scapă de sub jugul ceferist, cum explodează şi marchează pe bandă rulantă. Să nu mai spun că şutul premergător a fost opera lui Voiculeţ, probabil vă aduceţi aminte şi de el...:) HAI CFR!!! Pardon, HAI LA CFR!!!...:)))

    • thedarkside
      Monday, 3 March, 2014 at 11:28

      Am vazut ultimele 10 minute din prima repriza si toata repriza a doua din meciul ala. In a doua repriza ASA si-a dominat copios adversarul si a reusit sa intoarca rezultatul. Mi-a placut Bumba si capitanul ardelenilor, nici NDOYE n-a jucat rau in repriza a doua. Sper sa revina sezonul viitor in liga 1 :-)

      • kiruj
        Monday, 3 March, 2014 at 12:05

        A mai jucat şi Sepsi, din ce am auzit, pe post de fundaş central. Bumba juca şi acu' 2 ani când erau în Liga 1 (au şi retrogradat atunci), juca chiar foarte bine. Mă mir că nu a ajuns undeva mai sus. Oricum, ţin şi eu pumnii să promoveze, mai degrabă ei decât comunele ăstea hiperbogate din jurul Bucureştiului. HAI CFR!!!

  16. Ery-unicul suporter CFR din mun. Botoşani
    Monday, 3 March, 2014 at 08:26

    Vine meciul cu Steaua. Dacă aş fi un apropiat al lui Miriuţă aş face rost de filmul meciului Steaua - Schalke 04 scor 0-4 şi i-aş sugera să vadă şi să copie întrutotul modul de abordare a partidei a nemţilor . Germanii de la Schalke au intuit perfect slăbiciunile din apărarea Stelei şi după cum a arătat scorul au profitat din plin. Deci post pe post CFR-ul are model cum să joace cu Steaua şi iară revin DETERMINARE 90 DE MINUTE deoarece ... e totuşi Steaua .

    • kiruj
      Monday, 3 March, 2014 at 08:52

      Steaua-Schalke a fost -parcă- 0-0. Au pierdut ei destul de umilitor pe teren propriu, dar cu un an mai devreme, în EL, contra celor de la Stuttgart şi scorul era 1-5. În rest ai perfecta dreptate, dar să nu uităm că nici "copierea" (plagiatul, dacă vrei...) nu-i o activitate foarte simplă, mai e nevoie să şi poţi...Eu i-aş recomanda mai degrabă isprava câinilor, cu puţină organizare şi determinare îi putem bloca la mijloc, acolo sunt efectiv foarte periculoşi, dar şi pe benzi. Trebuie o ambiţie / determinare mult mai mare decât ce s-a observat în primele două meciuri. Altfel nu avem nicio şansă. HAI CFR!!!

      • Cristi
        Monday, 3 March, 2014 at 09:00

        Eu ca antrenor le-as spune ca e singurul meci care conteaza pentru in scout si ca vor fi destui veniti sa vada jucatorii liderului. Dar a posteriori se ramine cu ce se intimpla pe teren si cine se va renarca acolo.

      • thedarkside
        Monday, 3 March, 2014 at 11:53
        • kiruj
          Monday, 3 March, 2014 at 12:29

          Sunt superprofesioniste aceste analize tactice. Soluţia adoptată de Stoican era cam singura existentă în "magazie" la Dinamo contra mioarelor. Cam aceleaşi lucruri ar trebui să le facem şi noi, cu menţiunea că este nevoie de un triunghi de "absorbţie" extrem de energic şi montat, care să nu slăbească presiunea nicio secundă. E nevoie de un efort infinit mai mare decât ce am văzut în aceste două meciuri. Cine pot fi ăia 3? Djoko da, cu condiţia să mai primească un instructaj tactic suplimentar, pt. că -am impresia- că uneori uită ce-i de făcut. Pedro nu-i pentru aşa ceva, poate Deac, poate Maah, care ar putea strânge şi în mijloc pentru a asigura densitate, dar l-ar putea ajuta şi pe Maftei (condiţie fizică are, să nu uităm, e şi destul de disciplinat tactic), şi parcă văd că mai mult acolo ne vor "testa" mioarele, cu Tănase şi cu Lato. trebuie securizat partea aia, dar nu în detrimentul triunghiului de mijloc, care poate fi cheia jocului. Trebuie anihilat şi Stanciu, care e periculos dacă ajunge în situaţii 1 la 1 cu vreun fundaş. la fel şi Chipciu. Parcă văd că tactica lor va fi forţarea unor pătrunderi lângă fundaşii noştrii cam lenţi, deci e nevoie de un sistem de dublaj suplimentar şi acolo. Uşor de zis, mai greu de făcut, fiecare trebuie să alerge infinit mai mult. Nu va fi uşor, dar nu imposibil. Mioarele îşi pierd capul dacă lucrurile nu merg cum vor ei, şi noi trebuie să-i "ajutăm" să fie aşa...:) HAI CFR!!!

          • luis
            Monday, 3 March, 2014 at 18:00

            Kiruj,ai uitat de Tade,cred ca pentru meciul cu mioarele ar fi perfect.pedro nu are ce cauta in teren e; este mai mult domnisoara decat fotbalist.Maftei va avea MARE nevoie de ajutor.La atacurile pozitionale no problemo pentru el dar daca este luat la alergare atunci finito,si iar se ingalbeneste Cadu incercand sa repare erorile lui Maftei.Cu multa "alergatura" putem scoate un rezultat bun.

            • kiruj
              Monday, 3 March, 2014 at 19:43

              Luis: nu am uitat să ştii! Chiar m-am tot gândit la el, mai ales că în alte situaţii l-am tot propus fie la închidere, fie ca stoper...:) Acum nu l-am mai "promovat" dintr-un motiv simplu: e un jucător mai greoi, înalt, cu o musculatură peste medie, e drept, cu o condiţie fizică bună, dar şi cu o mobilitate de tip "metru-pătrat" mai redusă, din care cauză cu spiriduşii de la Stâna ar fi în mare pericol de eliminare, mai ales dacă se vor adeveri bănuielile mele / noastre privind arbitrajul pro-lâna...Deci l-am omis în mod "asumat" (era să zic "fortuit"...), spre binele lui şi -mai ales- spre binele echipei. Singurul post unde poate fi folosit contra mioarelor este cel de vârf, să-i obosească 45-60 de minute pe alde Gardoş şi Szukala, apoi să vină unul mai tehnic (Chanturia, etc.) şi s-o bage în poartă...HAI CFR!!!

  17. avalon1
    Monday, 3 March, 2014 at 16:13

    Mai oameni buni , trebuie sa fiti tare plictisitzi daca despicatzi firul in patru cu echipa asta . Spuneam de acum un an jumatate ca urmatoarele doua , trei inter-sezoane ( transferuri , vanzari etc) ne vor da o imagine exacta a traiectoriei pe care o va urma CFR-ul. Si o avem acum . Joc , jucatori , antrenor, loc in clasament conform cu $$$$ cheltuitzi. Uitatzi-va la meci ca la spectacol, pe cat posibil... Intrebari de genul de ce nu x sau y , de ce juca ala cu chiloti roz, de ce nu are Djoko freza afro ( sa nu fie celalalt mai inalt cu un cap decat el) , de ce nu joaca ai nostri ca o echipa de locul 1-3 ( ptr ca NU SUNTEM o echipa de locul 1-3 ) , de ce l-a schimbat pe x cu un alt x, la fel de slab nu-si au rostul . Va agitazti de parca am avea un obiectiv (realist) anul asta si suntem pe cale sa il ratam . Relax , watch the show and get used with it. Din pacate , asta , asa cum s-a prezis in trecut , s-ar putea sa fie NOUL CFR. Ca e in directzi opusa la ceea ce ne asteptam noi , asta e alta mancare de peste . De unde nu e, nici D-zeu nu cere , d'apoi de ce s-o facem noi :O)?

  18. Racheta
    Monday, 3 March, 2014 at 16:27

    Am observat ghinimelele; eu , spun ca tot ce putem face este sa-i incurcam, cu orice mijloace permisibile, ca de ajutat au grija arbitrii, LPF(urmariti cand si cum au fost programati si ce masuri disciplinare ridicole se iau impotriva jucatorilor lor!) si FRF( cu masurile disciplinare blande, interpretabile, intotdeauna in favoarea clubului). Desi in viata am pierdut cateva oportunitati din cauza proastei pozitionari(spun "gurile rele"), fata de unele situatii ambigue, pledand mai mereu din postura "cavalerului-dreptatii"nu-mi voi schimba nici de aceasta data atitudinea si trebuie sa semnalez nedreptatea din "derby",( min.57) la faultul grosolan efectuat de portarul oilor! Ma intreb si eu, retoric, oare Felgueiras primea cartonas rosu, fiind(justificarea)ultimul aparator? De ce omul negru-Tudor nu i-a dat macar un avertisment, deci galben lui Tata, fiind f. circumspect si cu ceilalti 4 stelisti, pasibili de suspendare in meciul din Gruia?!(Sanmartean, exceptia care intareste regula).Subit "perfectionistul" Tudor a uitat de litera regulamentului si a arbitrat in spiritul jocului?! Ar fi interesant de vazut-stiut, cred ca in perioada 2004-2014, CFR( cumulate toate cartonasele) a jucat un tur de campionat, de nu mai mult, in 10 jucatori!? Hai CFR!

    • luis
      Monday, 3 March, 2014 at 18:08

      Racheta,Tudor are doua unitati de masura.Una aplicata mioarelor (cea blanda) ,si alta tuturor celorlalti care reprezinta un pericol pentru mioare.Vezi numai modul smecheresc de arbitraj din derby.Pentru comentarii dinamuistul a luat galben,stelistul nu,Sa nu spun de faultul grosolan al lui Gardos ,etc,etc.

  19. kiruj
    Monday, 3 March, 2014 at 20:08

    Luis: revin la problema "Tade", mai exact la mijlocul nostru. Cu Tade cred că am lămurit problema, nu e vorba de el, e vorba de un principiu: contra mioarelor trebuie să ai -mai ales la mijloc- jucători mobili, predispuşi la alergare non-stop, cu schimbări dese de direcţie, cu replieri şi avansări, şi din nou, şi din nou. Eu aş juca în 4-4-1-1 (adică formula folosită cu Viitorul), astfel: Felghe - Maftei, Cadu, Piccolo, Camora - Maah, Ammari, Djoko, Deac -Batin/Negruţ, Ogbu. Avem următoarele evidenţe: apărare cam lentă, deci trebuie o linie de mijloc mai densă (de aia îi de 4) şi mai aproape de fundaşi, mai ales de fundaşii centrali. Maah şi Deac pe margini au o bună mobilitate, pot alerga ca besmeticii şi pot tine cele două flancuri (şi să-i ajute pe Maftei respectiv Camora), mai ales la început este important să nu fim surprinşi acolo, că atunci îi de jale. Nu agreez varianta jucătorilor înalţi, cu mobilitate redusă (Rada, Tade) că se vor "pierde" în presupusa morişcă a mioarelor şi vor fi pasibili de primirea cartonaşelor galbene/roşii. Nu aş juca nici în prima, nici în a doua repriză cu Ammari şi cu Chanturia deodată, e un risc să bagi doi jucători neintegraţi încă, indiferent cât de valoroşi să fie ei. În repriza a doua în locul lui Ammari (presupunând că va obosi) l-aş băga pe Chanturia, dar nu post pe post, l-as retrage pe postul de mijlocaş fie pe Batin, fie pe Negruţ, iar Chanturia să treacă în faţă în spatele lui Ogbu, poate prinde un culoar făcut de Chuka (sau -eventual- de Tade). În rest: HAI CFR!!!

    • luis
      Monday, 3 March, 2014 at 20:37

      Kiruj,eu ma tem ca Anmari nu va juca,si langa Djokovici o sa-l vedem pe Rada ,ori pe Maftei .Varianta "fricoasa" pentru un joc la siguranta sa nu primim gol.Atat Rada cat si Maftei au jucat si fundasi dreapta si la inchidere cand a fost nevoie,asa ca (sper ca nu) este o varianta plauzibila.

      • luis
        Monday, 3 March, 2014 at 20:40

        Apropo,ne vedem la meci?

        • kiruj
          Monday, 3 March, 2014 at 21:35

          @Luis si Saul: din păcate nu, "congresul" a decis ca festivalul de 8 martie să aibă loc în Harcov, deci cade -din păcate- deplasarea. Când ştiu ceva sigur vă mai contactez (poate cu "U", poate la meciul următor).

  20. Georgel Nestiutoru
    Monday, 3 March, 2014 at 20:28

    Io nu intaleg cum Bus inscrie goluri pe banda rulanta la Corona iar la noi nu a facut mare branza, la fel si cu Batin, cu palaria mea a jucat decent la BV si la noi se prosteste pe zi ce trece. Ok, e bun la o echipa mica dar pana mea ar trebui sa fie mai usor sa dai gol cu coechipieri mai buni unor echipe mai slabe ca tine. Am I missing something?

    • caneto
      Monday, 3 March, 2014 at 20:40

      Raspunsul e simplu de tot: la Brasov figureaza etapa de etapa titular, iar la noi a frecat etapa de etapa banca.

      • kiruj
        Monday, 3 March, 2014 at 21:30

        Mai sunt nişte argumente pentru evoluţiile lor superioare la "terţi": 1-la CFR presiunea e mult mai mare, care poate avea efecte negative în cazul unor jucători tineri. 2-aşa cum spunea şi Caneto, aceşti băieţi au intrat mai degrabă ca rezerve în echipă la noi, fiind şi asta -atât mental, cât şi ca timp la dispoziţie- o povară destul de grea, şi 3-la acele echipe practic toată echipa joacă pentru ei, pe când la noi lucrurile sunt "diversificate", sunt mai mulţi presupuşi "goleadori" şi mingea circulă şi pe alte trasee...Aş adăuga şi un punct 4 (care elimină practic pe primele trei) , care sună aşa: există un blestem "new-CFR" în privinţa acestori jucători proprii, foarte puţini reuşesc să se impună la noi. "Blestemul" este menţinut în primul rând cu o strategie sportivă nu foarte potrivită: dacă la început nici nu se punea problema (pe timpul achiziţiilor en-gros din PT), mai nou ar cam fi cazul, dar nu există voinţă reală, doar una de faţadă, cu rezonanţă către "noi", fraierii...HAI CFR!!!

      • Ioan Dacid
        Monday, 3 March, 2014 at 21:30

        Bus nu a fost folosit prea mult in campionat dar Batin e cam folosit etapa de etapa. Oare e stresul prea mare la CFR? Legat de Bus, oare nu am renuntat mult prea usor la el? Is ferm convins ca daca ramanea la noi intra intr-o mediocritate continua. Legat de meci, scuza terenului e absolut penibila, acum aproape 2 ani in aceleasi conditii am invins intr-o partida cu adevarat cruciala pe Mioveni cu 5-0, ok , Mioveni nu-i Viitorul dar totusi acei jucatori aveau determinare.

        • Cristi
          Tuesday, 4 March, 2014 at 00:12

          Bus avea contract pina in 2016... asa ca am renuntat usor la a-l da de ex imprumut sau a-l ceda cu optiune de rascumparare. Pentru jucator oricum e mai bine, la CFR ar fi fost o eterna rezerva de tribuna - cel putin in locul unuia dintre Ogbu sau Tade ar fi avut loc.

    • caneto
      Monday, 3 March, 2014 at 20:44

      Vezi tabelul lui kiruj link 05, si la noi - in campionatul trecut - a inscris 2 goluri in 167 de minute jucate. Un gol per meci

  21. Cristi
    Monday, 3 March, 2014 at 21:55

    Kiruj, problema jucatorilor tineri e ca nu exista o gindire clara la nivel de club. Degeaba ai declarativ o pepiniera, daca nu stii ce sa faci cu ea. Si Bayern are presiune meci de meci, dar tot ajunge sa aiba jumatate din lot de la juniorii proprii.Trebuie sa ai niste premise clare: 1. Un schelet stabil in primul 11, care sa permita integrarea a 1-3 jucatori tineri pe sezon. Noi momentan nu-l avem si de integrat incercam mai mult marfa de vitrina. 2. Antrenorul nu tb sa aiba obiective pe 2-3 etape cu pericol de confirmare - nici unul cu scaun la cap nu va risca cu tineri, ca nu cistiga nimic, cel mult isi pierde scaunul. 3. Locurile in lot disponibile trebuie lasate deliberat ca rezerve tinerilor - daca ratatul de Deac nu mai e o solutie pe stinga, ce cauta Fl. Costea, alt ratat cind il avem in curte pe Paun? Sanse ar fi destule.. la vara expira contractele mai multor fundasi centrali--avem curajul ca macar rezervele sa vina de la tineret? La mijlocasi ofensivi etc.

    • kiruj
      Monday, 3 March, 2014 at 22:54

      Da, corect. Nimeni nu o spune în mod clar, dar la CFR orice antrenor care este nou numit/venit este şi un antrenor pe jumătate demis...:) Indiferent cine ce spune despre reconstrucţie / întinerire, etc., în esenţă cu toţii încearcă să se asigure cu "petardele scumpe" şi o lasă mai moale cu pepiniera proprie, eventual doar de faţadă, la nivel declarativ.

      • Cristi
        Monday, 3 March, 2014 at 23:08

        In plus nu stim ce alte presiuni exista.. jucatori care trebuie aratati ca sa fie vinduti, jucatpori care trebuie aratati ca pt asta au fost adusi si poate altcineva le plateste salariul, jucatori care tb aratati pt ca asa s-a convenit cu impresarul samd.. de aia sustin eu mereu ca o schimbare de filozofie trebuie facuta radical...inca odata.. Borussia Dortmund si-a asumat ani cu locurile 14, 11, 9 pt a putea reconstrui echipa din temelii. Nici ei nu au reusit pina nu au renuntat masiv la jucatorii vechi, raminind practic cu 2, portarul si un mijlocas defensiv.O mare parte din vedetele de azi au venit la virsta pe care o au azi Paun,Bumba, samd...Bender a venit la 19 ani, Lewandowski la 21, Schmelzer si Hummels la 20, Subotic la 19, Götze la 17, Sahin prima oara la 21, Kagawa la 19...noi vorbim de talente, sperante etc la 20 si ceva de ani... aici e buba..

        • kiruj
          Monday, 3 March, 2014 at 23:33

          Nu am niciun dubiu că explicaţia pentru care "întinerirea" întârzie, se datorează de fapt nevoii de "vitrinizare" a lui X, Y sau Z. Rămăşiţe de-ale managementului păgubos (glorios?) din trecut...Ok, hai să nu discutăm despre trecut, că până la urmă tot am "pescuit" nişte trofee şi nişte bani. Dar acum şi aici chiar e nevoie de o schimbare. Numărul celor care "se mint" cu vise erotice e din ce în ce mai redus. Schimbarea tot va veni, la un moment dat. Problema e, că în astfel de situaţii orice "minut" pierdut e important. HAI CFR!!!

          • Cristi
            Monday, 3 March, 2014 at 23:55

            Exact. Cao casa veche.. trebuie sa o darimi, chiar daca unii pereti mai sunt buni, ca sa poti construi ceva nou care sa aiba o statica virgula corespunzatoare.

        • kiruj
          Monday, 3 March, 2014 at 23:35

          Apropo: Bumba de la MS era (este) al nostru?

  22. Ioan Dacid
    Monday, 3 March, 2014 at 22:09

    http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/VIDEO+Joaca+la+ultima+clasata+dar+lupta+bus , 2 goluri prin 2 procedee total diferite, sut de la 16 metri, si gol cu capul. L-am avut la noi in ograda dar nu a fost bun, mai buni au fost Tade si Maciuca.

  23. Ioan Dacid
    Monday, 3 March, 2014 at 22:38

    Imi aduc aminte de Bus dintr-un meci cu Rapidul (sezonul 2010-2011 ) cand in startul meciului a luat o actiune pe cont propiu a sutat de 16 metri si din pacate mingea a lovit tranversala, poate daca in acel meci mingea intra poarta acest jucator avea mai mult incredere in ele cand juca in tricoul cfr-ist. Dar din pacate , cu daca si cu parca nu ajungi nicaieri.

    • kiruj
      Monday, 3 March, 2014 at 23:09

      Exact asta am simţit şi eu la bara aia...Dacă intra era o şansă în plus pentru Buş...Dacă şi cu parcă...HAI CFR!!!

      • anonimul1965
        Friday, 7 March, 2014 at 20:28

        daca mai tineti minte intr-un meci cu mioarele pierdut in gruia cu 2-1 Bui a dat golul

  24. Racheta
    Tuesday, 4 March, 2014 at 10:42

    Jucatorii tineri din lot nu au o f. mare valoare, dar daca ar exista o alta conceptie de pregatire si de promovare a acestora si s-ar creea o atmosfera propice performantei, o reala perspectiva, atunci juniorii, intr-adevar, valorosi nu ar pleca pe la "Viitorul- Georgescu" si "Ardealul,"( astea-s doar 2 ex.) unde au mult mai multe sanse de promovare si afirmare. Saptamana trecuta aceste asociatii au avut 4 juniori la lotul national ( in meciurile impotriva Serbiei) sub 17 ani, iar CFR=0. Acesti tineri( ai CFR-ului) cum trec de varsta junioratului, sunt lasati de izbeliste sunt uitati cu desavarsire, ori tocmai acum trebuie sa se ocupe cineva, in mod expres, de ei , sa-i slefuiasca, sa le cultive increderea de care au f. mare nevoie pt. marea performanta; ori acesti juniori joaca retinuti, cu teama de a nu gresi, ba mai primesc si apostrofari, in loc de incurajari; cine sa aibe rabdare si interes sa-i pregateasca?- din pacate, nimeni! Asa ca, ajungi sa te multumesti cu tot felul de "maciuci", care nici nu stiu sa stea in teren, iar noi avem pretentii -prea exagerate-, de la asa zisi fotbalisti! Inafara de a alerga( fara minge)- se cheama atletism- nu poti sa le ceri mai mult, iar noi vrem relatii de joc, posesie, pase pe pozitii viitoare, demarcari, ce sa mai vorbim de scheme de joc ( in aparare-atac) sau de driblinguri?! Daca nu ai meciuri "in picioare" etapa de etapa nu poti avea curaj si dezinvoltura in joc, nici sa progresezi, ori BUS, acum este titular meci de meci si toata echipa il joaca( nu au altul).

  25. Ioan Dacid
    Tuesday, 4 March, 2014 at 14:39

    In sfarsit o veste buna, verii Bkli , mm , borcea , padureanu, copos si netoiu fac parnaie. Pfoai...

    • Amokh
      Tuesday, 4 March, 2014 at 14:40

      Mi-a indulcit ziua! :)

    • thedarkside
      Tuesday, 4 March, 2014 at 15:48

      Incepe sa-mi revina increderea in justitie :-)

  26. Racheta
    Tuesday, 4 March, 2014 at 14:50

    Sper ca aceste sanctiuni vor duce la respectarea legilor si regulamentelor, la o transparenta a transferurior si nu numai. Imi dau o speranta, ca nu vom mai vedea meciuri trucate, arbitraje partinitoare, iar cu adevarat, cel mai bun sa castige! Va dati seama ce ne faceau aceasta cloaca (si de acum in colo)?!; cat de curand sper sa urmeaze, Corleone si Nasul!

    • dan dan
      Tuesday, 4 March, 2014 at 15:03

      Fotbalul primeste o noua sansa sa inlocuiasca teatrul ieftin din Liga1.... Poate cu aceasta ocazie o sa poata si CFR sa aiba acces mai bun la jucatori romani... sau poate o doar o ocazie sa isi frece mainile Prodanca?

  27. Racheta
    Tuesday, 4 March, 2014 at 15:08

    Sper ca aceste sanctiuni sa duca la respectarea legilor si regulamentelor de catre toata lumea fotbalistica, la o transparenta a transferurilor si nu numai. Aceste masuri, parca ma fac ceva mai optimist si ma lasa sa cred(sa visez!), ca nu vom mai avea meciuri si campionate trucate, arbitraje partinitoare, iar cel mai bun va castiga! Doamne, ajuta!; ma gandeam cu groaza la ce ne puteau face "cloaca" aceasta! Cat de curand, va trebui sa-i insoteasca Corleone si Nasul!, dupa care putem sa ne gandim ca nu se vor gasi (cel putin in curand) personaje de acestea sinistre care sa influenteze fotbalul romanesc in halul in care au facut-o pana acum.

  28. Racheta
    Tuesday, 4 March, 2014 at 15:23

    Sper ca aceste sanctiuni vor duce la respectarea legilor si regulamentelor fotbalistice, la o transparenta a transferurilor si nu numai. Aceste masuri ma fac mai optimist, acum, si cred ca vor avea menirea (cel putin de moment) sa estompeze jocurile de culise, sa nu mai asistam neputinciosi la meciuri(si chiar campionate) trucate - hotarate de "mitici"- sa nu mai avem parte de arbitraje partinitoare( desi "banii nu au miros"), iar cu adevarat, pe tern, sa castige cel mai bun! Va dati seama ce ne mai faceau si de acum inainte aceasta "cloaca" din care mai lipsesc cativa in frunte cu Corleone( sper ca urmeaza).

  29. Racheta
    Tuesday, 4 March, 2014 at 15:29

    Scuze, dar la mine pe ecran s-a sters comentul de la 15:o8 si nu am avut nici confirmare trimiterii lui, asa ca, atunci m-am apucat sa scriu si sa-l trimit pe cel de-al doilea(asta-mi este tehnica!) Hai CFR!!!!!

  30. CJ-07-CFR
    Tuesday, 4 March, 2014 at 15:53

    Am zis că nu facem politică pe Tribuna, dar acum nu pot să nu mă revolt de nivelul la care a ajuns țara asta. Nu mai au oamenii cinstiți loc nici măcar la pușcărie de clanul Becali!

    • thedarkside
      Tuesday, 4 March, 2014 at 16:00

      Ha ha. O sa faca arest la domiciliu.

    • luis
      Tuesday, 4 March, 2014 at 17:11

      07,mai bine ai aprecia omenia justitiei din romania pentru lupta dusa la reantregirea familie berbecali acolo unde le este locul.Frumos gest umanitar,plus ca ajunge si mimisor intr-un mediu unde va fi apreciat (mai ales daca scapa sapunul).Hai CFR.

  31. halley
    Tuesday, 4 March, 2014 at 16:03

    Poate ca acest moment il determina pe Arpi sa investeasca in echipa..., cine stie poate am primit inca o sansa nesperata care ne poate schimba viitorul sumbru. E momentul tau Paszkany, ori la bal ori la spital !

    • luis
      Tuesday, 4 March, 2014 at 17:07

      Halley,exact la asta m-am gandit si eu,este o speranta si daca AP nu a abandonat echipa si idea de performanta ,acum este momentul (zero) sa investeasca.Hai CFR.

  32. luis
    Tuesday, 4 March, 2014 at 17:27

    07,iarta-ma dar nu ma pot abtine,ma tot gandesc daca mimisor va primi flori de 8 martie.Sper sa-l aprecieze colegii de celula.Inca odata scuze .

    • Anonim
      Tuesday, 4 March, 2014 at 17:41

      Ar fi frumos un banner "de sustinere" la meci. Din pacate nu mai avem nici galerie.

  33. csongi
    Tuesday, 4 March, 2014 at 17:33

    E bine aşa. Mai e loc pentru cel puţin încă 8, în frunte cu Sandu şi Dragomir. Fotbalul profesionist este ruşinea sportului românesc. Şi-a pierdut legitimitatea, utilitatea socială, raţiunea da fi. Ar trebui desfiinţată federaţia şi construită o entitate nouă, din la temelii.

  34. kiruj
    Tuesday, 4 March, 2014 at 17:48

    Este şi asta un început...Dacă nu era o "comandă specială", era şi mai bine, dar asta deja nu intră în "sfera de activitate" a Tribunei, deci mai bine o lăsăm baltă. În opinia mea prea multe motive de extaz nu sunt: în primul rând caracatiţa asta este mult mai mare, poate îi de 8X8, sau 8X8X8, şi aşa mai departe. De eliminarea clanului Becali profită în primul rând Reghe şi AMP, deci în acest moment mioarele nu suferă deloc datorită acestei decizii, dimpotrivă. Poate mai încolo, sezonul viitor, să zicem.Decizia lui AP de a investi (sau nu) mai departe în CFR nu depinde în mod esenţial de acest verdict, ea se rezumă mai mult la calcule şi prognoze afaceriste. Nu zic că nu poate însemna un mic îndemn "pro investire", dar nu la fel de pronunţat cum cred unii. Reducerea bugetului la echipă nu a fost făcută -în opinia mea- datorită hoţiei atotcuprinzătoare din mediul fotbalistic, ci mai degrabă datorită problemelor proprii de lichidităţi, etc. A contat şi acel aspect, dar nu hotărâtor. Aşa simt eu. HAI CFR!!!

  35. luis
    Tuesday, 4 March, 2014 at 17:58

    Problema cu condamnarile acestea este ca se naste o noua forta fotbalistica Fc Berbecalu Poarta Alba,incet incet se aduna de o echipa .Numai nu stiu daca pot participa si in competitiile din Europa.Mai lipsesteNasul,Corleone si Porumboul si avem un 11 stelar,galactic etc,etc.../:-))

  36. Racheta
    Tuesday, 4 March, 2014 at 18:25

    Pe langa cei amintiti mai trebuiesc si rezerve: Iancu,Mititelu si Pinalty.

  37. kiruj
    Tuesday, 4 March, 2014 at 18:55

    Pe la începutul anilor 70 un scriitor din Ungaria (Moldova Gy.) a scos o colecţie de nuvele ironice / haioase cu episoade din fotbalul ţării vecine. Una din acele nuvele se numea "Selecţionata penitenciarelor" (Börtönválogatott), era o ironie, un pamflet exact pe această speţă de astăzi: un "agent" de jucători ajunge la bulău şi -cu acordul partidului- aduce şi nişte jucători acolo (fiecare cu ceva "antecedente" penale, deci "selecţia" nu a fost deloc grea...) ca să pregătească "reprezentativa" ţării la campionatele mondiale ale penitenciarelor...Pe această idee centrală se tot şerpuieşte povestea, am râs la vremea respectivă încât părinţii au crezut că m-am bolunzit de tot...:) Uite că anumite previziuni "artistice" se adeveresc, cu o întârziere de vreo 40 de ani şi cu vreo 800 de km mai la est...:) HAI CFR!!!

  38. gica10
    Tuesday, 4 March, 2014 at 19:08

    Multi idealisti pe Tribuna........cum poti sa ai sperante la mai bine,cand dupa condamnarea lui Gh.Popescu cel mai bine clasat dintre candidatii la presedintia FRF este securistul Avram?Cel care mergea in genunchi la Borcea sa-i dea cateva lazi de Moet Chandon? Comisiile de la LPF sunt pline de oamenii mafiotilor care sustin echipele sovietice.Mi-a placut decizia comisiilor LPF dupa spactacolul pirotehnic din marele derby:interzicerea obiectelor pirotehnice pe stadioane!Pai numai departe de etapa trecuta au fost amendati dinamovistii pentru utilizarea lor....... Atunci cand in echipa ai jucatori ca si Cadu,Felgue,Rui,Deac si inca destui altii platiti cu salarii pe masura,nu trebuie sa te gandesti neaparat la retrogradare.Printr-o infuzie treptata de tineri cu cativa jucatori de baza,poti sa pastrezi un standard acceptabil.......fara prea multe visuri de preamarire. Problema la noi este ca se joaca sub prea mare presiune.In conditii normale,la lotul actual s-ar putea face cateva rezultate in meciurile de acasa,unde vin si steaua,petrolul sau pinguinii.Echipe care vin sa atace,iar printr-o organizare buna i-am putea reduce la tacere.......cel putin asa sper.Mai grav ar fi daca presiunea(in urma rezultatelor) ar devenii insuportabila si s-ar lua masuri pentru corectarea neajunsurilor.

  39. luis
    Tuesday, 4 March, 2014 at 20:01

    gica10,nu este vorba de idealism,ci de usurare ca in sfarsit ceva se misca si la noi.Am fi naivi s acredem ca odata arestati mafiotii va fi totul bine si frumos,DAR s-a creat un precedent ,si cei ce vor sa le calce pe urme se vor gandi de o mie de ori inainte de a face pasul.Sper ca aceasta condamnare est un avertisment si pentru BRICHETA si pretenii lui.Poate se inbunatatesc si arbitrajele.Sper sa-si dea seama ca nu sunt intangibili.

  40. Cristi
    Tuesday, 4 March, 2014 at 20:02

    Eu as fi rezervat in privinta schimbarilor. Cu siguranta clanul Becali-Hagi-Popescu iese sifonat rau (si vom vedea ce se va intimpla cu Viitorul si cu promovarea fortata a junioror de acolo la nationale), dar sferele de influenta nu vor disparea ci doar se vor reimparti.Poate ca pe teren vom primi mai putine cartonase, dar asta nu ne elimina incapacitatea de a a inscrie. In rest sanse la niste lectii pe care managementul clubului inca nu le-a facut : promovarea juniorilor - poate vom avea acces mai usor la tineri talentati din tara, dar asta va fi inutil cita vreme nu vom sti sa ii integram. Poate Steaua va fi slabita, dar asta nu va opri Astra sau Petrolul sa fie mai bune ca noi.

  41. luis
    Tuesday, 4 March, 2014 at 20:20

    Cristi,uite prima ocazie pentru Miriuta sa dovedeasca ca are sange in instalatie,Muniru accidentat,Monroy suspendat stam doar in Djokovici ,altul nu exista,sunt curios daca-i da o sansa lui Szilard si daca are curajul sa-l joace din primul minut pe Negrut.

    • Cristi
      Tuesday, 4 March, 2014 at 20:31

      Eu sper... stii ca nu sunt adeptul eternelor "acum nu e momentul"... dar poate dezbatem mai pe larg zilele urmatoare tema asta ;)

  42. Saul
    Tuesday, 4 March, 2014 at 22:33

    Dictonul latin "paine si circ" functioneaza perfect inca, in Romania zilelor noastre. Un prilej foarte bun ca cei care mimeaza guvernarea sa-si poate face de cap in continuare. Poate ca ma incearca si pe mine o usoara satisfactie gandindu-ma la mimisor si ceilalti interlopi, dar am invatat ca in omul cazut nu se da si nu se rade de el. Vorba lui Kiruj, daca n-ar fi o doar o "comanda speciala" aceste condamnari ar insemna ceva, dar atat timp cat nu vor fi arestati cei care au "transferat" statul si resursele, ramane doar un circ ieftin. Pt noi clujenii cel mai apropiat exemplu Bechtel-50 km de autostrada- 1 miliard 800 de mil.euro plus despagubiri sa renunte la contract. Stiu ca aceasta postare nu face obiectul discutiilor de pe Tribuna, dar la cum arata jocul echipei noastre nu prea vad ce ar fi de comentat. Ma bucur doar ca nu-l voi vedea pe fatalau sambata in Gruia, dar imi pare rau ca nu-l voi vedea pe Kiruj. Hai CFR!!!

    • kiruj
      Tuesday, 4 March, 2014 at 23:02

      Ai avut dreptate, tot "babele" decid programul...:) Am luat-o pe coarda sentimentală că "săraca mama soacră, singurică la MS, merită s-o vizităm, etc.", dar s-a prins din prima care-i motivul real, m-a şi taxat din scurt: "nu-mi veni cu de ăstea măi ţărane, că te cunosc!". Ce să-i zic, m-a dat de gol...Apoi am venit cu alte şopârle: că am depistat nu ştiu ce mall-uri noi lângă stadionul din Gruia, dar nici asta n-a mai avut efectul dorit...Aşa că n-am ce face, merg cu toată familia, cu mic cu mare la Băile Chirui (că tot tu m-ai prins în offside cu acest nick-name) şi tragem o sărbătoare de 8 martie de pleacă şi urşii din zonă...Măcar am Digi acolo, şi mă uit liniştit la meci...În schimb am Internet prost de tot, dar ce mai contează dacă tot câştigăm...:)) HAI CFR!!!

  43. csongi
    Tuesday, 4 March, 2014 at 22:41

    Pentru vorbitorii de maghiară: un articol superb despre un atacant ungur transferat din liga a șasea(!) italiană la echipa a 2-a a Borussiei Dortmund, despre cum se cresc jucătorii în Germania, și cum se irosesc copii talentați în Ungaria (cam ca la noi): link

  44. Witzman
    Wednesday, 5 March, 2014 at 09:59

    De unde stii ca se naste un ceferist? La nastere are scor Apgar 11, dar nimeni nu i-o acorda!

  45. Racheta
    Wednesday, 5 March, 2014 at 10:31

    Poate ca nu sunt nici eu unul dintre cei mai normali oameni, atata timp cat mai vorbesc(scriu) despre unul dintre cele mai sinistre personaje din fotbal, dar nu pot trece cu vederea "profetiile" acestui mafiot, Corleone( cum sa accepti si sa-ti asociezi numele cu unul dintre capii mafiei?), care cu arhicunoscuta ipocrizie si demagogie ieftina ne spunea aseara ca din "cauza acestor arestari"-adica de vina sunt judecatorii,nu faptuitorii?-"nu au sa mai vina investitori in urmatorii 30 de ani, iar echipele noastre de club in toti acesti ani, "nu vor mai scoate capul prin Europa". Te inseli dl-e militica (in 1974-75 era plutonier de militie si antrenor la Chimia Rm.Valcea), tocmai acum ar trebui sa vina investitorii, dupa inceperea purificarii fotbalului de personaje corupte! Numai ca in mintea securistului, daca nu se mai poate spala bani negrii, nu mai poti face smecherii si smenozeli financiare, "nu mai vine nimeni in fotbal!"Numai si pt. asemenea insinuari si ar trabui sa dea cu suspinatul pe la DNA!, ca el stie bine cum merg treburile, ca doar a "supt" si "invartit" destule afaceri oneroase din banii conducatorilor de cluburi(salar lunar de 15mii de euro) si nu numai, in peste 20 de ani de presidente la Liga si Federatie( mil. de euroi). Chiar si acum are probleme cu iz penal, pe rol, la tribunal, privind dreptueile de televizare a meciurilor si a modului de repatitie discretionar-preferential al licitatiilor, iar el pozeaza in fecioara Maria. Acest nomenclaturist ne sfideaza inteligenta si ne "abureste"prin toate interventiile sale si cu un tupeu fara margini chiar ne da lectii de moralitate!? Daca nu se mai poate profita cu nimic, ce sa mai cauti in fotbal?; si acum ma intreb, cum a fost posibil sa incalce toate regulamentele de fotbal ale FIFA,UEFA si FRFsi sa oblige CFR-ul sa joace 4 meciuri intr-o saptamana(luna Mai/2012)- ca de ce stim, la comanda si pe banii ciobanului-incarcerat. Sper ca din decembrie, dupa plecarea "tatucului"- securist de la Cotroceni, sa-l ancheteze si sa se finalizeze cercetarile cu un verdict de coruptie , sa-i confiste averea obtinuta prin jocuri murdare de culise si sa-l duca langa colaboratorii lui de-o viata. Hai CFR!

    • Flacăra Vișinie
      Wednesday, 5 March, 2014 at 14:28

      Mitica Dragomir n-a avut salariul de 15.000 euro/luna in toata perioada (cel nu putin nu salariul oficial). Pe vremea cand era deputat (sau senator, nu mai stiu) avea un salariu mult mai mic pe care sustine ca il dona integral nu stiu unde (sigur ca avea venituri mult mai mari ca parlamentar, deci ii era usor sa faca pe filantropul). Dupa ce n-a mai fost in Parlament, a cerut (si a primit de la conducatorii de cluburi, care i-au votat salariul) 15.000 euro/luna, motivand ca merita acest salariu daca au in vedere ca a adus 35 milioane euro/an drepturi de televizare. Si aici nu poti sa nu ii dai dreptate, multe cluburi au trait aproape exclusiv din banii aia. In locul lui si eu ceream la fel. Acum e alta poveste modul in care a obtinut banii de televizari, pe contracte preferentiale sau folosindu-si aptitudinile smecheresti. Sau ce alte invarteli a facut in toata perioada in care a fost presedintele Ligii 1. Dar, cel putin din punctul meu de vedere, el nu e o oaie exclusiv neagra, are si niste merite, chiar daca ele par umbrite de toate celelalte neajunsuri, in special favoritismele acordate stanei sau altor cluburi/personaje. Altfel spus, in limbaj fotbalistic, a marcat si goluri, nu a fentat permanent fotbalul.

    • Flacăra Vișinie
      Wednesday, 5 March, 2014 at 14:33

      Cele 4 meciuri intr-o saptamana nu sunt neregulamentare, regulamentul prevede minim 2 zile intre 2 meciuri. Faptul ca in mod normal se lasa 3 zile e pentru a permite refacerea jucatorilor, ziua aia in plus conteaza mult in sportul de performanta. Daca ei au fost de o marlanie extrema si au cautat prin toate mijloacele sa faulteze CFR-ul, e alta mancare de peste. Sa ne gandim ca poate tocmai aceasta nedreptate i-a mobilizat pe jucatori si au reusit sa castige meciurile respectiva IN CIUDA piedicilor puse din toate partile. Am vazut nu o data ca echipa se mobilizeaza si joaca semnificativ mai bine cand conditiile sunt defavorabile (cand raman in 10, cand programul ii dezavantajeaza etc).

  46. Witzman
    Wednesday, 5 March, 2014 at 13:09

    Crede cineva ca se va curata fotbalu' odata astia ajunsi la mititica? Este exclus...Romania in sine este o tumoare maligna in tot si toate..... Cum plm o putut astia sa ne ia din carute in Nato si in UE? Ca de la supermarket cumparam ca sa ne simtim bine chifle kaiser cu seminte.....Si chiar ne simtim bine....

    • nea_Silica_MS
      Wednesday, 5 March, 2014 at 16:35

      UE avea nevoie de piaţă de desfacere. NATO? Idem... Cumpărăm tehnică militară perimată la preţ bun. Avem valoare, nu-i aşa?

  47. FLORINACCIO
    Wednesday, 5 March, 2014 at 13:11

    Poate ca ma multumesc eu cu putin, dar nu pot nega ca nu-s multumit pentru ''cutremurul'' de ieri din fotbalul nostru. Saule, o fi vorba poate de ''paine si circ'', de ''comenzi speciale'', de guvernare de ochii lumii si de destul ''circ ieftin'', dar eu tot nu pot sa nu ma uit la rezultat: opt mafioti din fotbal sunt, incepand de aseara, acolo unde le e locul celor de teapa lor - dupa gratii. Si asta, la fel ca intemnitarile politicienilor ''persecutati politic'', nu poate sa nu fie un mare pas inainte pentru tara. O fi vreunul dintre cei opt nevinovat? Nu cred. Singura parere de rau o pot avea oarecum fatza de ''soarta'' lui Gica Popescu, cel care plateste azi cu varf si indesat pentru greselile trecutului si pentru prieteniile rele. Pacat, pentru ca el chiar insemnase ceva pentru fotbalul romanesc si chiar pentru cel mondial. Nu l-as plange nici pe ''baci'' prea mult daca nu m-as teme ca in loc s-ajunga el presedinte la FRF va fi ales in functia aceea unul de teapa lui Avram, de la care chiar nu poti avea nicio asteptare. Dintre cei cinci canditati ramasi in joc cred ca doar de la Burleanu am putea spera la ceva bun. Ma tem insa ca el nu are nici macar o sansa. Victoriosul se va alege probabil intre Avram si Chivorchian. Nu vi se face greatza?

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 5 March, 2014 at 16:26

      Intre timp a intrat Burleanu si Avram in turul 2, cred ca va castiga Burleanu destul de lejer.

  48. Witzman
    Wednesday, 5 March, 2014 at 13:14

    vacca....tot Basescu e de vina....Futui, ce fain ar fi cu Iliescu, asa-i? Ca tot nu discutati de politica pe site, asa-i?

  49. Flacăra Vișinie
    Wednesday, 5 March, 2014 at 14:44

    Daca voi credeti ca aceste condamnari cu executare aplicate oamenilor din fotbal si nu oricui, ci tocmai celor aflati la varf, sunt inutile, atunci probabil ar fi mai bine ca ei sa ramana in libertate. Sa poata fura in continuare, sa faca ce vrea muschiul lor in fotbal, sa influenteze federatia, liga, cluburile, jucatorii, transferurile etc. Mai ales cand vor vedea ca desi sunt anchetati, scapa si astfel vor deveni si mai indrazneti (chiar nu vi-i mai aminiti pe becalioti sau pe meme?). Indiferent de unde a venit ordinul, eu consider condamnarile ca un mare pas inainte in fotbalul asta care mergea aproape numai inapoi. Stiti vorba aia: "nebanuite sunt caile Cerului". Personal, cred ca ei trebuie sa ii multumeasca nu lui Basescu, ci puberului pe care-l avem ca prim-ministru si intentia acestuia de a se folosi de fotbal in general si Steaua in special in alegerile care vor fi de acum inainte (si caruia marinarul tocmai i-a aratat unde ii e lungul nasului). Si nu, nu sunt fan Basescu, nici Ponta.

  50. Racheta
    Wednesday, 5 March, 2014 at 15:24

    Nu pot sa cred ca se mai indoieste cineva de faptul ca toti acesti "afaceristi" nu-si merita soarta?!; nu numai ca au jegmanit cluburi si jucatori, imbogatindu-se in mod fraudulos, au condus din umbra, in interes propriu, destinele fotbalului,(asa cum urma cu mare usurinta sa o faca cu Popescu la conducerea FRF); au hotarat campioane si echipe retogradate (in cardasie cu Corleone si Nasul), sau chiar desfiintate, au adus permanent un deficit de imagine fotbalului, prin lipsa de scrupule inimaginabila, au deteriorat tot spectrul fotbalistic, basca spalarea de bani,excrocherii si "pacalirea"(pana ieri) a FISCULUI! In totdeauna sunt si pierderi colaterale(vezi Popescu).

    • thedarkside
      Wednesday, 5 March, 2014 at 16:14

      De ce e victima colaterala Popescu? A facut cu buna stiinta exact ceea ce a facut si restul gastii. Cineva spunea ca Ioan Becali a fost cu know-how-ul iar restul au fost followeri, vorba lui Cristi :-)

  51. Ioan Dacid
    Wednesday, 5 March, 2014 at 16:25

    Burleanu sau Avram?

  52. caneto
    Wednesday, 5 March, 2014 at 16:34

    Au venit chinezii la Tarnita? :) “Dumitru Dragomir anunţă că firma care a cîştigat drepturile TV este din Malta! În spatele firmei din Malta este Paszkany. Dar cine este în spatele lui Paszkany?” link

    • ulisse
      Wednesday, 5 March, 2014 at 17:41

      Nu-s chinejii:) sunt canadienii lui soros. Doamne ajuta! Plus Burleanu!

    • thedarkside
      Wednesday, 5 March, 2014 at 18:03

      Banii din Cipru au ajuns in Malta :-))))))))))

      • kiruj
        Wednesday, 5 March, 2014 at 18:24

        ...Via Creta...Că tot e în drum...:)

        • thedarkside
          Wednesday, 5 March, 2014 at 19:11

          Intelegi acum de ce a ramas Felgue la echipa? :-)

          • kiruj
            Wednesday, 5 March, 2014 at 19:16

            Ştia el ceva...:)

  53. andrei
    Wednesday, 5 March, 2014 at 16:37

    Sper ca va castiga Burleanu si as fi extrem de incantat daca se va realiza asta. La fel cum am fost si dupa condamnarile de ieri. Daca asta va aduce sau nu beneficii CFR-ului mai ramane de vazut, dar in mod cert vor beneficia fotbalului romanesc.

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 5 March, 2014 at 16:39

      Eu nu is asa de optimist, Chivorchian i-a dat voturile lui Burleanu si nu lui Avram. Am fi de rasul lumii daca iasa un fost arestat presedintele federatiei.

  54. Racheta
    Wednesday, 5 March, 2014 at 16:54

    Nu am afirmat ca mr.Popsco este victima;a acceptat sa fie diriguit de Becalihoti, atunci sa accepte sa si piarda(imagine, bani, respect,etc.) de aceea l-am trecut la pierderi!; Becalihotii=CANCERUL fotbalului romanesc!; Mai am o satisfactie ca pot sa privesc de acum linistit, seara, emisiunea "Fotbal european", ca nu-l mai vad si aud pe "Mimisor-linge blide"-cica merge la baie cu piatra sponci, nu cu sapun!- comentand el, atotstiutorul; va mai aduceti aminte ca dupa meciul din cupe, jucat cu bulgarii in Gruia(CFR-ul le-a pus la dispozitie tot stadionul, pt. ca nu aveau unde disputa partida de acasa ),a iesit, la nicio saptamana si a-nceput(adica a continuat) sa ne improaste cu noroi, probabil drept multumire!

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 5 March, 2014 at 17:05

      Superb acel moment, imi aduc aminte ca dupa ce am luat primul titlu au inceput sa faca misto-uri ca nu avem unde sa jucam in CL ca nu ne primesc in ograda lor, ca trebuie mergem la Budapesta dar pan ala urma ei au ajuns la cheremul nostru.

  55. Ioan Dacid
    Wednesday, 5 March, 2014 at 17:13

    Ce speriati sunt cei de la DIGI, mama ce il ataca pe Burleanu ....

    • ulisse
      Wednesday, 5 March, 2014 at 17:42

      Cam tristete pe la tembeliziuni!

      • Ioan Dacid
        Wednesday, 5 March, 2014 at 18:25

        Ce tare a fost Burleanu, i-a cerut in direct demisia lui Kassai. Imi place de tip:)

      • Ioan Dacid
        Wednesday, 5 March, 2014 at 18:26

        Radu Naum nu stie ce sa mai zica, pacat , tare pacat de acest tip, mi-a placut f mult de el cand comenta handbal si ciclism, acum e un penibil.

        • kiruj
          Wednesday, 5 March, 2014 at 19:25

          Este o mare problemă cu aceşti ziarişti (Naum, etc.). Au talent, scriu bine (dacă vor), dar -cu timpul- şi-au vândut sufletul dracului...Sunt "sponsorizaţi" de ani buni de aceşti mafioţi pentru a vorbi / a scrie "ce trebuie", iar în astfel de situaţii "revoluţionare", de schimbare a puterii simt pericolul că se vor subţia veniturile "extrabugetare" (pe de o parte) şi se mai tem -instinctiv- şi de eventuale dezvăluiri în acest sens de mafioţii perdanţi (pe de altă parte). În opinia mea această ultimă teamă este cea care îi macină cel mai mult, se simt "încercuiţi", se simt în incertitudine, de-aia nu au curajul să se comporte normal, savurând schimbarea. Repet: mă refer la ziariştii de tipul lui Naum, initial cinstiţi şi corecţi, dar transformaţi -cu timpul- în slugi media. Nu e cazul ălora care "din start" şi-au vândut sufletul, şi care nici acum nu au nicio problemă, vor schimba "canalul" cât se poate de repede, le doare în cot de Sandu, de Burleanu, etc.

  56. FLORINACCIO
    Wednesday, 5 March, 2014 at 17:47

    Spre surpriza multora, Burleanu junior e in momentul de fatza marele favorit! Chivorchian (care fusese presedinte la FC.Bacau si Ceahlaul in vremea in care Burleanu senior fusese capitan al acestor echipe) i-a cedat voturile in turul doi. Daca va fi intr-adevar ales, probabil ca fotbalul nostru ar face un mare pas inainte.

  57. andrei
    Wednesday, 5 March, 2014 at 18:26

    SUPER!!

  58. Racheta
    Wednesday, 5 March, 2014 at 19:55

    Din toate relele ne-am ales cu cel mai mic rau, cu Burleanu(Chivorchian, dar mai ales Avram nu inspirau, niciun fel de incredere). Chivorchian, uns cu toate alifiile a mirosit cine este plasat( dorit) mai bine si s-a alaturat castigatorului( vom vedea ceea ce castiga, el?) Oricum Burleanu a fost de nota 10+ cand l-a "plesnit" pe omul de incredere al lui Corleone, A.Kassai si i-a transmis in plen sa-si dea demisia! Super!

    • caneto
      Wednesday, 5 March, 2014 at 20:42

      Eu tocmai pentru faza aia i-am taiat din nota. :) N-a apucat sa zica doua cuvinte de multumire electoratului si se pune pe anuntat vendete ca un mardeias de cartier. Credeam ca-i altu soi de conducator, ii plin parlamentu’ cu din aia “ce i-am mai zâs-o”. Nu se face de rahat daca afla maine ca Sandu i-a blindat contractul lui Kassai cu o despagubire cat bugetul federatiei pe 2 ani? :) Trebuia sa-l beleasca intai, apoi sa spuna, ca o sa ne trezim ca iar o sa se dovedeasca zicala “cainele care latra nu musca”.

  59. IQ
    Wednesday, 5 March, 2014 at 20:42

    Salut finalul epocii mafiotilor de stil vechi care au distrus/devalizat fotbalul romanesc.In ceea ce priveste viitorul sunt mult mai circumspect decat cei care il saluta cu entuziasm ( fara sa fie in cunostinta de cauza)pe noul presedinte al federatiei.Cine a avut curiozitatea sa-i citeasca CV-ul ,afacerile facute cu terenuri in Ploiesti si Onesti , ca sef al minifotbalului-vezi stiridesport- felul in care a aparut ( din neant) plus conjunctura extrem de favorabila de ultim moment si modul spectaculos in care a castigat alegerile, ar trebui sa-si puna unele intrebari....Parerea mea : politicul a incalecat fotbalul ( vezi Gino),iar serviciile au dat astazi lovitura finala vechiului regim dictatorial si corupt din fotbal exact dupa exact 24 de ani ca in '89...Sper ca istoria sa nu se mai repete ,sa se limiteze numarul de mandate al presedintelui .In caz contrar e posibil ca tanara speranta "fabricata",tocmai inscaunata astazi conform planului,sa bata recordul de ani de domnie ( n-are decat 29 de primaveri...)

    • andrei
      Thursday, 6 March, 2014 at 05:47

      Sunt semne de intrebare si despre Burleanu intr-adevar, dar avand in vedere alternativele (dintre care cred ca cea mai proasta ar fi fost Popescu), eu sunt foarte multumit de ce a iesit. Parca nici nu-mi vine sa cred ca aproape toti oamenii din fotbal care m-au dezgustat in ultimii 15 ani sunt acum fie la inchisoare fie iesiti din peisaj (poate doar Piturca a mai ramas, dar s-ar putea sa dispara si el foarte curand). Chiar si acum un an pe vremea asta, lucrul asta mi se parea de domeniul utopicului. Ce m-ar deranja la Burleanu ar fi sa-l puna pe Reghecamf antrenor la nationala si sa-i permita in acelasi timp sa antreneze si Steaua fiindca atunci ma tem ca s-ar continua cu favorizarea Stelei in campionat. De asemenea, am vazut in programul lui Burleanu printre alte lucruri ca vrea ca Liga 1 sa exporte mai degraba decat sa importe jucatori, lucru care ma face putin sa ma tem ca ar putea sa incerce sa limiteze numarul de straini din echipele de Liga 1. Dar ma rog, deocamdata sunt extrem de incantat ca am scapat in ultimele doua zile de o multime de capuse ale fotbalului de la noi.

      • Cristi
        Thursday, 6 March, 2014 at 08:57

        Aici programul lui scrie doar jucatori proprii si home grown. Un Carter sau indonezianul care era la GISS se incadrau la home home grown deci nu tb neaparat sa fie romani. Cu jucatorii locali singurul risc la model e impartirea banilor ca in Austria, altfel sunt probleme cu legislatia europeana a muncii.Oricum, decocamdata a venit cu un program electoral, ala nu e program de guvernare :).

    • FLORINACCIO
      Thursday, 6 March, 2014 at 13:00

      IQ, Radu Paraschivescu spunea undeva ca romanul sufera in general de macar doua boli: ''caprovecinita'' si ''suspicionita''. Fiecare poate spune ce vrea, cand vrea, cum vrea si despre cine vrea fara a se teme ca va fi luat in vreun fel la rost pentru acuzele sale. Ajunge doar sa arati degetul acuzator inspre cineva pentru ca respectivul sa si fie stigmatizat deja de o tara intreaga. Nu spun neaparat ca si tu intri in categoria de mai sus, dar n-ai vrea sa-i dai si lui Burleanu putin timp pentru a arata ce poate, fara a porni din start de la prezumtii de vinovatii? Sau poate ca aveai cumva asteptari mai mari de la vreunul din ceilalti patru? N-as prea crede. Eu l-am urmarit pe Burleanu ori de cate ori am avut ocazia, i-am citit si programul (si acesta-mi pare a fi unul macar interesant) si, chiar daca n-o fi chiar un Mesia, in momentul de fatza cred ca are toate sansele sa lase mult mai multe lucruri bune in urma lui decat au facut-o predecesorii sai.

  60. caneto
    Wednesday, 5 March, 2014 at 20:51

    Ui’ ce preluare a reusit un jucator la primul gol :) link Vreau din astia si la CFR :)

    • kiruj
      Wednesday, 5 March, 2014 at 21:07

      Pe 8 martie, dacă se poate...Cât mai multe, dacă-i posibil...:) HAI CFR!!!

  61. CJ-07-CFR
    Wednesday, 5 March, 2014 at 23:00

    Dacă se adeverește chestia cu drepturile TV în dreptul lui Paszkany, o să-i zicem de acum încolo Șoimul Maltez?

    • kiruj
      Wednesday, 5 March, 2014 at 23:16

      Eu votez cu "Cavalerul Maltez"...Apropo: ai primit un e-mail (relax! nu de la mine...). HAI MALTA!!!

  62. Cristi
    Thursday, 6 March, 2014 at 00:34

    Haideti sa mai asteptam un pic.. cert este ca vedem un schimb de generatii; sa vedem daca nu cumva este doar o permutare de gasti.

  63. Racheta
    Thursday, 6 March, 2014 at 10:36

    Indiferent cine ar fi fost ales, la cata influenta mai are ,inca, M.Sandu(este si in forul european si nu-i de colo!) tot se nasteau suspiciuni; dar repet, ca din toate relele acesta (Burleanu) este cel mai mic. Sigur ca, are timp sa invete toate smecheriile, doar la astea ne pricepem cel mai bine; cat priveste "expedierea"-indecenta a tov. Kassai, am salutat-o, fiind convins ca in urmatoarele zile Corleone si Nasul ar fi facut presiuni(desigur, dezinteresate) pt. mentinerea ultimului pilon al dictaturii! In atari conditii este mai greu, spre imposibil si a "rupt pisica in doua" pt. a intelege toata lumea ca,( sper sa nu ma dezamagesc) mai exista si reguli si regulamente care trebuiesc respectate! Doamne ajuta, sa se adevereasca "afacera Malta"si Paszkany sa-si intoarca mai "palpabil" intentiile bune,catre club! Hai CFR!

    • kiruj
      Thursday, 6 March, 2014 at 11:29

      Kassai era (şi încă mai este, probabil) cel mai mare mafiot pe acolo...L-am cunoscut personal, prin 91 sau 92 am fost la el pentru nişte arbitrii ca lumea la un meci de "C"...Era un meci strategic...Mergeam cu o valiză de "bunătăţi" (juma de porc, etc.), când am intrat (deschizând uşa cu capul), în loc de "bună ziua" a zis din scurt: "Puneţi-o acolo după masa aia...Ce vreţi?"...HAI CFR!!!

      • FLORINACCIO
        Thursday, 6 March, 2014 at 13:09

        Ce vremuri, domnule presedinte! :) Ma intreb, oare cati porci o fi mancat, in acest ultim sfert de secol, mafiotul Kassai?! Iar daca (cu tot respectul pentru fosta ta functie) de la un presedinte de echipa de divizia ''C'' primea porci, palinci si cate cele inca, oare ce-o fi luat de la cei de la diviziile superioare si de la vestita ''Cooperativa'' a bietului Tata Jean? O, tempora, o mores!

        • kiruj
          Thursday, 6 March, 2014 at 13:33

          De la ţărănoii ca mine (de "C"), în fiecare etapă primea în jur de 30-40 "colete"...Şi eu am stat vreo două ore până ce am intrat, dar şi după mine erau încă vreo 15 care stăteau la rând...Mai sus nu mă pronunţ, dar îmi închipui ce era acolo...oricum la alt nivel, prin alte metode, mai elegante (?!), probabil...HAI CFR!!!

          • FLORINACCIO
            Thursday, 6 March, 2014 at 13:38

            Tu iti dai seama cu ce hidra a avut de luptat Arpi pentru a ajunge la performantele pe care le-a atins cu CFR-ul in ultima decada de ani?

            • Saul
              Thursday, 6 March, 2014 at 14:05

              Urmeaza oare episodul Razvan (Burleanu) si V(H)idra?:)

  64. Racheta
    Thursday, 6 March, 2014 at 14:02

    Incep, deja, ca visele mele de preamarire ale CFR-ului sa mi se estompeze de cand am aflat ca (a "plecat" Nasul,dar) a venit Finul-Chivorchian( daca n-ati stiut nasul sau este Corleone!; oare vom scapa vreodata de cumetrii?!),numit secretar general al FRF; avem, asadar, 2 bacauani la conducerea FRF(si pe militica din umbra!).

  65. IQ
    Thursday, 6 March, 2014 at 14:46

    Florinaccio,eu intru pe Tribuna cand consider ca am ceva interesant de spus.In cazul lui Burleanu parerea mea este ca el a fost pus de serviciile secrete.Pot fi acuzat de suspicionita dar in timp se va vedea ca am avut dreptate(viziune),sau altfel spus am vazut in perspectiva sau ce se ascunde in spatele aparentelor.Spre exemplu ,vezi declinul CFR-ului anticipat de mine si de alti doar 3-4 criti de peste 1an, cu identificarea principalului vinovat("setea" de lichiditati a patronului) ca sa-ti dau doar principalul exemplu pe care ne-am contrat o vreme.In ceea ce-l priveste pe Burleanu am spus doar omul cui este si ca in acest context prefer sa fiu foarte rezervat,mai ales dupa ce i-am citit CV-ul si afacerile derulate pana-n prezent.

  66. Flacăra Vișinie
    Thursday, 6 March, 2014 at 15:04

    S-ar putea ca IQ sa aiba dreptate. Burleanu pare sa fie omul lui Ghita, care la randul sau e o progenitura a serviciilor secrete. Poate m-am inselat anterior, cand am zis ca "greii" fotbalului din Romania au fost condamnati cu binecuvantarea lui Basescu. Se pare ca e PSD-ul, filiera din serviciile secrete (filiera care inca rezista bine mersi). Scuze pentru mica imixtiune politica, dar in ziua de azi cred ca doar fotbalul din curtea scolii nu "beneficiaza" de amestec politic.

  67. FLORINACCIO
    Thursday, 6 March, 2014 at 15:39

    FV, IQ, sunt interesante supozitiile voastre, insa calitatea asta nu cred ca le ajunge neaparat pentru a fi si adevarate. Una dintre vorbele dupa care eu ma ghidez in viata este si spusa lui Aristotel: '' Amicus Plato, sed magis amica veritas'' (mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul). Iar adevarul (macar in viata asta) nu cred ca poate fi gasit, in masura in care poate fi el gasit, decat avand la indemana 'busola'' argumentelor. Scuzati-ma pentru ca indraznesc sa va ''infrunt'' (repet pentru a nu stiu cata oara ca nu o fac cu rautate, insa de cand ma stiu m-a ispitit ideea de a cauta discutiile in contradictoriu), dar daca mi-ati aduce si argumente serioase in sprijinul tezelor voastre as aprecia mult mai mult opiniile voastre. V-as fi recunoscator deci daca mi-ati arata si mie pe ce se fundamenteaza parerile voastre cu privire la serviciile secrete, la Ghita,etc. Ca asa, cu ajutorul ''argumentului'' numit serviciile secrete, va garantez ca va pot explica si eu cate-n luna si-n stele: de la razboaiele mondiale pana la conflictul de azi din Ucraina, de la Marea Revolutie Franceza pana la revolutia noastra din 89 si de la ideea infiintarii site-ului ''Tribuna CFR'' pana la ''dezertarile'' lui Albusibiu, Romanescu si ceilalati. :) Iertare daca n-am spus ceva cum trebuie.

    • Flacăra Vișinie
      Thursday, 6 March, 2014 at 19:59

      Ideea ca Burleanu ar fi omul lui Ghita vine din ceva citit in ultimele 24 ore, dar nu mai gasesc sursa. S-ar putea sa fi fost cateva comentarii pe mai multe bloguri si punand cap la cap evenimentele sportive si politice am considerat ca e o varianta care nu poate fi ignorata. Daca e gresita, cu atat mai bine. Dovezi? Cand s-au gasit dovezi in actiuni in care sunt implicate servicii secrete (care prin specificul lor urmaresc intotdeauna sa nu apara dovezi, indiferent daca sunt actiuni legitime sau in interesul personal al unui individ/grup)?

      • FLORINACCIO
        Thursday, 6 March, 2014 at 20:29

        Da, s-ar putea sa ai si tu argumentele tale, dar recunosc ca eu nu prea sunt inclinat sa imbratisez teoriile conspirationiste, destul de la moda azi. Probabil ca timpul ne va arata care dintre noi are dreptate atunci cand ii acorda incredere tanarului presedinte de la FRF. Sper sa fiu eu acela, dar nu din vanitate, ci pentru binele fotbalului nostru. HAI CFR!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>