Saturday, Dec. 3, 2016

Harap Alb și Vișiniu

Written By:

|

Sunday, 16 March, 2014

|

Posted In:

|

136 Comments

Harap Alb și Vișiniu

 Amu, cică era odată într-o țară îndepărtată un fel de campionat de fotbal, un soi de joc cu bășica și toată lumea era tare nerăbdătoare să vadă care echipă e mai brează și an de an se tot luptau dânsele între ele de le zburau fulgii și le ieșeau mucii pe nas. Și care cum făcea mai multe puncte, umbla cu același nas pe sus, prin toată Europa, să se laude cu așa luptători destoinici cum rar mai găsești în lumea cea largă. Și-apăi, fie că erau ficiorii lui Roș-Albastru Împărat sau ai lui Alb-Roș Împărat sau alți crai colorați, îmbuibați și arestați, toți se întorceau acasă cu coada între picioare. Așa că, mai bine să șadă deoparte, căci, mila Domnului: „Lac de-ar fi, broaște sunt destule”.

 Până într-o zi, când un crăişor de la miazănoapte-vest veni doldora de galbini și alese pe scăfârlii niște zburdalnici de prunci din toate colțurile pământului, cu care făcu o echipă grozavă. Că mâncau ei doar jăratec pe timp de Ramadan sau că sorbeau licori de Porto, nimeni nu mai știe, cert e că nu s-au speriat nici de urșii de sub poduri și le-au mai tras peste falcă și zmeilor ce așteptau la cotitură. Ori ca vântul, ori ca gândul, ce mai contează, contraatac să fie, iar punctele, se știe, unu-i unu și trei îs mai multe. Toate bune și frumoase, fetele din tribună au prins drag de ficiori și i-au purtat pe brațe după victoriile din regat și din afară. Însă tot din tribună se auzi la un moment dat și vocea unei babe gârbovite, așezată hacana în peluză:

„- Să vă feriți de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îți putea; să n-aveţi de-a face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți!”

 Dar în zgomotul mulțimii, vocea ei tremurândă, fără megafon, se topi ca înghețata de fistic în Dubai. Povestea merge mai departe (și cântecul rămâne același), doar noi facem o pauză și mai trăncănim oleacă la o pălincă, până ce Crăiasa termină de spălat vasele.

 Io, babă bătrână, am zis, io am auzit. Hai că de cel roș am scăpat mai ușor, dar ce ne facem cu cel spân? Deja a început să turuie că, cică, jucătorii sunt bâhliți și au burțile pline, că nu-s armăsari, ci gloabe, mai rămâne să ne înfunde în fântână și să tragă apa. Iară să ajungem slugă la dârloagă, chiar nu voiesc. Mai bine punem de-o spirală yoghină în jurul lui Avram Iancu, sau intrăm în Catedrală și compunem niște acatiste nervoase, poate poate se mai schimbă ceva. Căci să dăm cinstea pe rușine nu se face, chiar dacă am rămas fără un chior în visterie. Să-i trimitem o poslanie lui Trombetta, să-l sune careva pe Trică, ori haide l-alde baba Andone, ori Oncică, ori du-te la moş Popa, ori mergi la vrăjitor. Numai să scăpăm de blestemul ăsta, că după aia ne descurcăm noi. Avem topul one hundred de greșeli pe care le-a făcut Spânul, iar dacă luăm aminte bine și nu le repetăm, oricare dintre noi poate avea rezultate din alea, cu 3 puncte în coadă. Găsim noi un Setilă de goluri și un Flămânzilă de performanță și la Dej, că pe Harap-Alb și Vișiniu îl avem deja și îl cheamă, culmea, Negruț. Numai să scăpăm și de cei aduși de Omu Roș și Omu Spân.

 Asta rezolvăm noi aici, pe plan local, iar Crăișorul să meargă la miazăzi și să facă treabă, să nu se vândă și să nu ne vândă unui pașă fără suflet ca în celebra istorioară care începe cam așa: „La Pașă vine un Arpad / cu ochii stinși, cu graiul slab…”

Hakana

Share This Article

Related News

IMPORTANT
A2 în vizită la A1, mergând pe A3…
Dacă e vineri, batem la Mureş!

About Author

Hakana

(136) Readers Comments

  1. kiruj
    Sunday, 16 March, 2014 at 21:40

    Frumoasă poveste, "bardule", cu iz de saga nordic, cu adieri de Lancelot, toate "made in Cluj"...Asta e. Parcă lipseşte ceva, cum zicea şi AP acu 3-4 ani, ca o replică la intervenţia lui Marian Iancu după un meci câştigat de CFR, cu ajutorul "albitrilor", în opinia elefantului, şi care spunea revoltat: "AP şi arbitrul erau ca Tarzan şi Jane". Moment în care AP spunea una din puţinele replici haioase ale lui: "Dar în povestea aia mai era şi o maimuţă...". În povestea ta, dragă Hakana, nu e loc pentru o maimuţă, eventual pentru un crocodil? Sau -măcar- pentru lacrimi de crocodil? HAI CFR!!!

  2. Hakana
    Sunday, 16 March, 2014 at 23:34

    Ce să-i faci, cultura noastră e plină de povețe și vorbe de duh. Chiar și în vremurile de restriște au găsit oamenii de pe aici câte o snoavă, o cimilitură, să mai îndulcească amarul. Așa că stăm și noi la gura sobei și așteptăm ca tipul, da, tipul să le rezolve pe toate. Probabil mâine.

  3. Hakana
    Sunday, 16 March, 2014 at 23:55

    Cât despre maimuță, vorba bădiei: "Vița-de-vie, tot în vie, Iară vița-de-boz, tot răgoz."

  4. kiruj
    Monday, 17 March, 2014 at 07:57

    NOTAREA a fost oprită, tabelele sunt reactualizate. În "Sondajele lui Kiruj" la "link02" aveţi notele ediţiei actuale de campionat, iar la "link05" găsiţi centralizatorul celor 10 ediţii "New CFR", inclusiv ediţia curentă. După meciul de la BV au notat 24 de tribunişti, media echipei fiind 4.6, nota cea mai mare fiind în dreptul lui Negruţ (8.0, felicitări Sergiu!), următorii de pe podium fiind Felghe(5.9) şi Ogbu(5.3). La capătul celălalt găsim nu mai puţin de 5 jucători cu note sub 4, cea mai slabă fiind a lui Rada(3.4) şi cea a lui Tade (3.6). HAI CFR!!!

  5. kiruj
    Monday, 17 March, 2014 at 10:52

    AP tot a vândut, până la urmă, cele două televiziuni (click aici pt. detalii), făcând rost şi de ceva "cash"...Poate achită măcar restanţele ca băieţii să fie ceva mai motivaţi luni, că altfel e jale. Poate şi cu restanţele luate va fi jale, depinde şi de "tactica" aleasă de Miri (dacă nu va fi "reconfirmat" între timp...) HAI CFR!!!

    • thedarkside
      Monday, 17 March, 2014 at 11:41

      FB ca le-a vandut, erau niste gauri negre pt. el, la fel cum erau minele de carbuni in anii 90 pt. economia Romaniei. Sa fim seriosi, cine se uita la minunile lui tamas si celebrity (cu surorile feher)? Extrem de oportunist, nu ma asteptam sa scoata ceva profit din ele pana la urma... Ma intreb insa daca nu cumva i-au mancat mai mult de 8 meleoane in astia 2 ani de cand s-au lansat...

      • kiruj
        Monday, 17 March, 2014 at 11:59

        Nu prea mă pricep la piaţa asta a mediei, poate Cristi ne luminează eventual cam ce costuri presupune "întreţinerea" unui post TV de mărimea Look TV într-un an. În mare pierdere nu a ieşit (în opinia mea a ieşit pe ceva plus), ţinând cont că cei care aveau mai mare nevoie de cele două posturi sunt băieţii ăia de la Sky, deci -teoretic- AP era în poziţii avantajoase. În opinia mea, AP a pregătit de mai mult timp această afacere, nu a băgat nici în cele două posturi decât strictul necesar (fără să-l intereseze în mod deosebit ratingul, calitatea, etc.), i-a dezvoltat exact până la nivelul la care puteau fi revânduţi ulterior cu un profit pentru firma asta ciudată, la care -vorba lui AP- "banii nu sunt o problemă". Mi se pare destul de clară treaba, dar poate greşesc. HAI CFR!!!

        • Cristi
          Monday, 17 March, 2014 at 12:26

          Salutare... AP a bagat cam 5 mil in televiziuni, daca adunam investitia initiala si cit l-a costat sa tina infrastructura in viata. Daca a dat cu 8, poate ca a iesit pe zero calculind si investitia in studio (pe acoperisul sigma center, dar oricum suprafata ii ramine), ce o mai si "sponsorizat" la Dancu pentru actiunile rascumparate...pe minus nu a iesit. La statiile astea aparatura initiala e investitia cea mai mare, undeva spre 1 mil de euro daca vrei sa faci ceva calumea, costurile lui de productie fiind rezonabile - undeva intre minimul tipic pentru programe de conserve gen Discovery si costuri medii pt productii proprii nepretentioase- cam 1 mil de euro pe an, realist pt operatiuni, poate jumate de mil pt restul (satelit, semnal, relee, intrari pe retele samd). Oricum, pentru un proiect in care initial a vrut sa aiba un avantaj politic cu doi asociati de partid (Rus-PSD, Dancu-PNL) e un exit onorabil.

          • kiruj
            Monday, 17 March, 2014 at 13:13

            Mersi. Aşa, după "miros" şi mie mi s-a părut că afacerea e pe plus. Nu semnificativ, dar pe plus.

            • Cristi
              Monday, 17 March, 2014 at 13:31

              Beneficiile sunt mai degraba colaterale... cumparatul fostului NCN si un "iti ramin dator" de la cite un om de afaceri local, niste puncte politice pe spectrul politic aflat la putere si poate pe viitor un punct in plus la programarea mai prietenoasa a meciurilor.

            • kiruj
              Monday, 17 March, 2014 at 15:18

              Aşa m-am gândit şi eu. Active corporale+active necorporale...:) HAI CFR!!!

  6. Racheta
    Monday, 17 March, 2014 at 11:36

    "Preteneii" au aruncat , in targ, un zvon cum ca A.P.+Cadu joaca "la greu", la pariuri si ca 2 (la pauza) si X (la final), la Bv., nu-i doar o intamplare jenanta!?Daca se adevereste(cum, oare?) este putin probabil sa "scapam" de Miriuta!

    • thedarkside
      Monday, 17 March, 2014 at 11:59

      Cum, l-au lasat pe IM pe dinafara? Nu-i frumos...

    • kiruj
      Monday, 17 March, 2014 at 12:05

      Când e nasol, apar şi scenariile. Oricum, spiritul ceferist a cam dispărut mai nou, şi toată lumea ştie că în situaţii în care jucătorii nu sunt plătiţi la zi, apar tot felul de tentaţii, inclusiv la echipele foarte unite, compacte, cu "spirit". Nu ştiu ce să zic, dpmdv nu dau şanse mari pentru regia asta, dar nici n-o exclud în totalitate. La începutul anilor 90, când eram "presidente" de "C" şi bugetul echipei era din ce în ce mai auster, chiar jucătorii mei cei mai apropiaţi "m-au făcut" de 2 sau de 3 ori. Jucători cu care în prealabil am şi jucat împreună. E extrem de greu de declarat că "la CFR astfel de lucruri nu se fac". Totuşi, HAI CFR!!!

  7. caneto
    Monday, 17 March, 2014 at 11:59

    Faine randuri, pline de talc, totusi nu-i momentul pentru povesti cu craisori si harap-albi, vremurile de azi necesita realism si pragmatism: trebuie transferati jucatori valorosi de la GI Joe si pus Chuck Norris antrenor.

  8. IQ
    Monday, 17 March, 2014 at 14:37

    Daca Paszkany a facut mare chef la vanzarea televiziunilor inseamna ca a sarbatorit desprinderea de 2 pietre de moara care-i inghiteau fonduri insemnate si/sau ca a facut oarece profit.In ceea ce priveste angajatii nu mi-e clar ce-au sarbatorit:probabil ca au scapat de Arpi si spera ca vor fi din nou platiti...insa marea majoritate nu stiu daca realizeaza ca vor fi disponibilizati rapid de noii patroni.Ma intreb ce chef va face Paszkany cand va vinde CFR-ul.Sunt curios daca ne va invita si pe noi in tribune,evident daca nu le va demonta si vinde in prealabil.Oricum echipa de fotbal e ceva mult mai greu vandabil,sper sa aiba onestitatea si demnitatea sa nu acumuleze restante de milioane dupa care sa-si declare insolventa(vezi Rapid,Timisoara etc.);fie si din simplul motiv spre deosebire de cei sus mentionati a scos mai multi bani decat a investit.

  9. Cristi
    Monday, 17 March, 2014 at 15:11
  10. Racheta
    Monday, 17 March, 2014 at 15:36

    Draga IQ, realitatile ce ne-nconjoara iti dau dreptate, din pacate, iar verdictul final( la vara) = INSOLVENTA !

  11. CJ-07-CFR
    Monday, 17 March, 2014 at 16:07

    În sfârșit, vești excelente (și-l rog pe Vass Bela să-mi permită să mă bucur și pentru el): după luni și luni și luni și luni de zile și nopți, prin vânzarea televiziunilor, Paszkany a deblocat cele 8 milioane promise pentru transferuri!

    • Flacăra Vișinie
      Monday, 17 March, 2014 at 16:29

      ...transferuri in Dubai?

      • Cristi
        Monday, 17 March, 2014 at 16:48

        nu mä-nnebuni, Rädoi???? :))))))))))

    • Ioan Dacid
      Tuesday, 18 March, 2014 at 15:48

      Alea promise la meciul cu Inter Curtea de Arges?

  12. Flacăra Vișinie
    Monday, 17 March, 2014 at 16:49

    Pentru cei care nu mai pot de grija televiziunilor lui Paszkany:
    http://facemmedia.blogspot.com/2014/03/cincinalul-looklve-mesaj-de-la-paszkany.html

    • thedarkside
      Monday, 17 March, 2014 at 17:47

      Vrei sa spui "fostele" televiziuni ale lui Paszkany...

      • Cristi
        Monday, 17 March, 2014 at 19:25

        Cel mai probabil foste dar i-au mai ramas si lui citeva procente maruntis prin Malta..

        • thedarkside
          Monday, 17 March, 2014 at 21:01

          Cand apare stirea pe citynews nu cred ca mai poate fi vorba de speculatii link Dar e la moda in Cluj sa cresti o afacere si apoi s-o vinzi, la fel a fost preluata si EBS de catre NTT Data... Bravo lor.

    • caneto
      Monday, 17 March, 2014 at 20:53

      Slab, pe noi ne intereseaza bilantul la 31.12.2013, balanta contabila la 28.02.2014, raport de audit financiar la 15.03.2014 si daca Maah va repeta luni hat-trick-ul de anul trecut. :)

      • Cristi
        Monday, 17 March, 2014 at 20:59

        in mai vom avea cifrele ;)

      • luis
        Tuesday, 18 March, 2014 at 16:40

        Caneto,as avea o rugaminte la tine.In cazul in care vrei sa scrii o avancronica pentru meciul cu pingU,ai putea sa faci in asa fel incat sa fie o avancronica pesimista ,sumbre catasrofala din punctul nostru de vedere atat al scorului cat si al jocului.Poate asa se intoarce norocul,ca avancronicile optimiste nu au adus nimic bun.Valabil si pentru ceilalti"scriitori"./:-))

  13. Cristi
    Monday, 17 March, 2014 at 21:21

    In alta ordine de idei, ca tot vorbim mereu de intinerire, jucatori proprii etc., pe transfermarkt.de este un interviu cu Horst Heldt, managerul celor de la Schalke si la formula lor de succes cu jucatorii proprii. Schalke sunt si ei cu club de mare traditie, dar la limita financiara dupa epoca Magath cu cite 45 de jucatori sub contract ( printre care si Deac) si cu inca vreo 7-8 ani de platit la stadionul propriu (care are acoperis full si poate fi transformat in sala iar gazonul este scos pe role linga stadion ca sa fie insorit). In primul rind, presedintele a fixat managementului un obiectiv clar : 2 jucatori din pepiniera proprie trebuie promovati in fiecare an, asta insemnind sa faca saltul concret la echipa mare. De aici filozofia de formare a lotului, in care 8 locuri sunt rezervate tinerilor proprii sub 23 de ani- se merge pina acolo, incit daca exista o pozitie vacanta in lot prima optiune sunt jucatorii tineri si chiar se renunta la jucatori imprumutati daca iau locul talentelor proprii. Cum au executat strategia respectiva: 1. Toate echipele joaca acelasi sistem 2. Loturile se antreneaza cite 3 in paralel..asa ca este f posibil ca la echipa mare la un antrenament sa fie si cite un pusti de 14 ani sau invers.. permeabilitatea este dorita, toti jucind oricum acelasi sistem. 3. toate loturile , inclusiv de copii au antrenori cu licenta 4. Juniorii trebuie sa fie atasati valorilor clubului 5. Chiar daca costa bani in plus, la orice meci al echipei mari (ex. Liga Campionilor) sunt luate echipe de juniori care joaca cite un amical cu juniorii adversarului de la seniori....mi-ar place sa vad, mai ales in conditii de austeritate 8-10 locuri in lot rezrvate tinerilor proprii..ar fi un semnal foarte puternic catre ei, catre suporteri samd

  14. Flacăra Vișinie
    Monday, 17 March, 2014 at 23:18

    OFF: Rezultatele etapei de azi: Vaslui - Botoşani 0-1, Oţelul Galaţi - Ceahlăul 0-1, Pandurii - Chiajna 0-1. Pariorii nu mai au nici un pic de fantezie.

    • Cristi
      Monday, 17 March, 2014 at 23:27

      Mai degraba pariorii se ascund? Ca sa pariezi la cistig mic "dar sigur" e mai usor, te ascunzi in marea masa anonima..sa fie vre-un lat care se stringe undeva?

    • thedarkside
      Tuesday, 18 March, 2014 at 10:14

      Deci Botosaniul inscrie in deplasare la Vaslui, cu un om in minus si castiga meciul. Oare Stiuletele nu joaca la pariuri, alta explicatie nu exista !!!

    • caneto
      Tuesday, 18 March, 2014 at 11:07

      Mai ramane sa vedem obiectivul nostru, EL sau evitarea retrogradarii, apoi vom sti daca aceste rezultate au fost sau nu avantajoase pentru noi. :)

  15. Racheta
    Tuesday, 18 March, 2014 at 00:04

    D-le Miriuta , aveti vreo explicatie logica a faptului ca Ceahlaul urca pe 7 in clasament ( de pe pozitia a 9-a, unde ati lasat-o),devansand CFR-ul , iar noi de pe 7, cu dvs. antrenor, suntem in cadere libera, spre 9??; Oare numai jucatorii sunt de vina?,cu siguranta ca NU! Pot sa va pun la indoiala capacitatile dvs. profesionale?, cu siguranta ca DA! Va rog nu ne mai necajiti, nu mai suportam o noua umilinta si in etapa care urmeaza! Doamne fereste! Hai CFR!

    • caneto
      Tuesday, 18 March, 2014 at 11:09

      Acum se vad rezultatele reconstructiei facute de Miriuta la Ceahlaul. :)

  16. Hakana
    Tuesday, 18 March, 2014 at 00:53

    "Domnul" Miriuță nu-i bun nici de miuță, nici ca antrenor de table nu-i bun (prea complicate tacticile și acolo), dar e un excelent spectator de liga IV, poate comenta liber și sprijinit de gard. Dar asta e la mintea cocoșului, de pe același gard. Întrebarea e: ce putem noi face pentru a-i grăbi plecarea?

    • caneto
      Tuesday, 18 March, 2014 at 11:17

      Corect, pana si la nivel de campionat municipal, pe vremuri, un antrenor a dat indicatii mult mai folositoare echipei inainte de meci decat ar fi putut-o face Miriuta. Am auzit cu urechile mele: "Faceti cum stiti voi mai bine" :)

  17. Hakana
    Tuesday, 18 March, 2014 at 01:20

    Rednic-5 puncte in 4 etape, Grigoraș - alte 5 puncte în primele lui 4 meciuri, Miri - 3 puncte în 4 etape. Out! Out! Out!

    • CJ-07-CFR
      Tuesday, 18 March, 2014 at 11:56

      Piatra Neamț, 11°C, înnorat-iese soarele, vânt moderat - Antalya, 21°C, soare full, vânt 8 m/h - Marbella, 17°C, soare full, vânt deloc - Cluj-Napoca (Strada Romulus Vuia colț cu 11 Octombrie), 12°C, însorit-înnorat-însorit-înnorat-înnorat-înnorat, vânt din spate in crescendo - Dubai, 24°C, soare căcălău, vânt din pupă... coafura lui Miri rezistă!

  18. thedarkside
    Tuesday, 18 March, 2014 at 11:34

    Puscaria face din spartan fetitza, iar din mafiot oitza... spitaluldeurgenta Grija mare de-a ce va jucati cand cresteti mari :-)

  19. tgv cluj
    Tuesday, 18 March, 2014 at 13:58

    Ma bucura si pe mine vestea vanzarii celor doua televiziuni Look TV si Transilvania Live, doua posibile mari gauri in bugetul echipei noastre de suflet. Ma intreb insa daca astazi mai merita sa investesti fie si 1 euro intr-o echipa din Liga 1 cu pretentii la castigarea campionatului. In astfel de vremuri in care sotiei unui antrenor i se permite sa impresarieze peste 100 de jucatori din mai toate echipele ligii, eu personal, daca as fi in situatia lui AP, patron al echipei de fotbal CFR Cluj :) m-as gandi de doua ori inainte de a-mi risca banutii, asta chiar daca o buna parte din ei i-as fi castigat tot de aici, din acest fotbal manjit. Asadar, tv s-au vandut insa nu e deloc probabil ca vor reincepe investitiile masive in echipa. Mai degraba trebuie asteptata o conjunctura mai favorabila, iar pana atunci aplicata o strategie low cost bazata si pe cresterea unor tineri, iar ca obiectiv de sezon, un loc caldut in clasament. Stiu ca e greu sa ne obisnuim cu astfel de obiective insa momentan s-ar putea ca asta sa fie strategia pe termen mediu a echipei noastre. / Sergiu Negrut, cel pe care destui dintre noi il vedeam in echipa chiar si in perioada Minteoan, e licarul nostru de speranta in tot acest intuneric care ne-a cuprins de ceva vreme. Dar oare cati dintre voi stiti cu ce echipa a facut el pregatirea de vara, de este acum atat de in forma ? :) Pe Negrut, pe Paun, pe Sg Bus si pe Ene mi-i doream eu in vara la Satu Mare. Pana la urma din cei 4, doar ultimul joaca in galben-albastru si chiar o face bine practic meci de meci. Daca in sezonul urmator strategia CFR-ului va fi orientarea spre pusti de genul celor pe care i-am enumerat mai sus, eu spun ca Ene poate fi o solutie in defensiva alb-visinie, mai ales ca lui Piccolo, lui Maftei si lui Rada le expira contractele in vara si vom ramane foarte descoperiti in zona centrala.

    • kiruj
      Tuesday, 18 March, 2014 at 14:16

      Poate promovaţi şi atunci e şi mai bine...Eu oricum vă ţin pumnii! Ar fi minunat să promovaţi voi şi ASA (cu Hora...). HAI CFR!!!

      • tgv cluj
        Tuesday, 18 March, 2014 at 17:47

        A.S.A. promoveaza sigur anul asta, dar nu alaturi de noi, ci brat la brat cu CraiOlguta. Noi primavara asta sa prindem play-offul si e perfect. Stii tu mai bine cum e; mai arbitram nitel lupta la promovare, mai primim o prima pt ca sa jucam corect, :) mai castigam putina experienta si la anul, cu ceva intariri mai discutam. Oricum, in caz de promovare in viitorul apropiat, eu de un lucru sunt aproape sigur : ca la numarul de spectatori vom termina in zona cupelor europene, poate chiar pe podium. Cea mai mare bucurie a mea ar fi ca in viitorul nu foarte indepartat Oli, ASA si chiar alte echipe din zona sa intre in zona de influenta a CFR-ului, la fel cum : Viitorul, Concordia, Sageata si celelalte sunt de ceva vreme in sfera de influenta a 5telutei. Hai CFR !!!

        • kiruj
          Tuesday, 18 March, 2014 at 17:55

          TGV: 1-în primul rând nu prea înţeleg (cu toate că am mai citit pe ici pe colo) treaba asta cu play-off în div.B. De fapt ce înseamnă asta, mai ales dpdv al promovării? 2-Da, cu "arbitrajul" ai dreptate, sunt condiţii să "fluieraţi" cum vă taie capul şi...interesele. 3-Cu sfera de influenţă e mai complicat...să vedem ce va fi cu noi, poate şi CFR (împreună cu ASA, eventual Oli, etc.) va intra în sfera de influenţă a unui ALT club...Sună cam apocaliptic, dar nu-i exclusă treaba.

          • tgv cluj
            Tuesday, 18 March, 2014 at 18:13

            La punctual 3 cam ai dreptate. La cum merg treburile pe la clubul nostru, in afara lui Arpi nu prea stie nimemi ce se va intampla cu CFR-ul in viitorul apropiat. Poate doar IQ. :) Dar, hai sa facem haz de necaz, daca nu ajunge Olimpia satelitul CFR-ului in Liga 1, poate ajunge CFR-ul satelitul Olimpiei in B. :) In privinta play-offului din B treaba e cat se poate de simpla. La sfarsitul returului de campinat, din cele 12 echipe ce compun seria, primele 6 joaca intre ele un mini-campionat, tur-retur, si ultimele 6 play-outul. Inainte de inceperea play-offului si a play-outului, pe baza rezultatelor directe din sezonul regulat, :) se face un clasament intre cele 6 echipe, clasament de la care se incepe mini-campionatul. La sfarsitul returului din play-off primele doua echipe clasate promoveaza in A, iar in play-out ultimele doua merg brat la brat in C. Sper ca n-am fost foarte, foarte ambiguu si ai putut intelege ceva. P.S. Imi cer scuze draga IQ pt mica intepatura. Nu e spusa / scrisa cu rautate.

            • kiruj
              Tuesday, 18 March, 2014 at 19:30

              Mersi mult, e cât se poate de clară.

        • luis
          Tuesday, 18 March, 2014 at 18:38

          TGV,nu sunt sigur dar parca am auzit ca ,CraiOlguta n-ar avea drept de promovare.

          • tgv cluj
            Tuesday, 18 March, 2014 at 22:08

            Luis, eu urmaresc destul de atent liga secunda dar pana acum n-am auzit zvonul asta. Dimpotriva, stiu ca tocmai l-au instalat pe Gabi Balint la carma echipei si mai stiu ca au planuri mari in urmatorul sezon de Liga 1.

            • caneto
              Wednesday, 19 March, 2014 at 07:25

              "Mai mult, vechea conducere a FRF nu a reușit să modifice statutul Federației prin eliminarea articolului 52, care prevedea că o echipă nu poate promova dacă nu e afiliată de minim 3 ani. Prin urmare, în aceste momente, CSU nu are drept de promovare." link

    • Flacăra Vișinie
      Tuesday, 18 March, 2014 at 14:38

      Ai lansat o intrebare cat se poate de pertinenta: Negrut (care a facut preagatirea de iarna cu echipa mare) cum de poate sa joace bine -- sau foarte bine -- si ceilalti nu? Sunt ferm convins ca Negrut are cel mai mic salariu (daca il are si pe ala) si totusi joaca fotbal.

      • tgv cluj
        Tuesday, 18 March, 2014 at 17:57

        E foarte simplu de stiut de ce. Pt. ca pregatirea de vara a facut-o la Satu Mare si nu pe undeva prin Spania. :) Din pacate pt mine, inainte de inceperea turului de campionat Negrut a dezertat. A trecut Carpatii si a ajuns la Valcea, echipa cu ceva pretentii de promovare anul asta.

        • Flacăra Vișinie
          Tuesday, 18 March, 2014 at 21:06

          E alt Negrut? Nu e cel de la CFR, care a dat doua goluri Coronei?

          • tgv cluj
            Tuesday, 18 March, 2014 at 22:15

            Sergiu Negrut marcatorul nostru de la Brasov e una si aceiasi persoana cu golgheterul celor de la CSM Rm Valcea din turul de campionat, si al Olimpiei SM din meciurile de pregatire din vara.

          • Flacăra Vișinie
            Tuesday, 18 March, 2014 at 22:28

            Eu stiu ca in iarna asta a fost in cantonament cu echipa mare.

  20. Racheta
    Tuesday, 18 March, 2014 at 15:09

    Este simplu F.V.; numai in fata juniorilor dornici de afirmare(cu"burtile goale") se poate impune si "latra" la ei, chiar si dupa ce inscriu 2goluri(Negrut)!

    • Cristi
      Tuesday, 18 March, 2014 at 15:48

      Pai in fata cui sa se impuna VM? Cadu e senator de drept, Deac sta pe banii contractului de la Schalke si nicaieri nu va mai munci atit de putin pentru suma asta, Felgue viseaza Anglia desi international e in afara circuitului, Piccolo, Djoko, Gabionetta se gindesc la Italia. Muniru la frate-su. Normal ca cu Negrut functioneaza, asa cum ar functiona si ceilalti tineri, pentru ca au nevoie unii de altii : jucatorii de un antrenor care sa ii lase sa joace, VM de jucatori tineri care confirma, ca atu daca puncte tot nu cistiga.

  21. Flacăra Vișinie
    Tuesday, 18 March, 2014 at 15:11
  22. Ioan Dacid
    Wednesday, 19 March, 2014 at 14:14

    Un interviu foarte interesant desi nu e vorba despre CFR, dar o mare parte din ideile lui Maldini cred ca se pot aplica si la noi: link BTW, oare nu ar fi bine sa avem un antrenor care a jucat la un club mare inainte? Ma gandesc chair la fostul antrenor al lui FC Universitatea Craiova, cred ca un astfel de antrenor are o putere mult mai mare sa domine un vestiar, iar daca ar fi sa luam unul din gradina noastra chiar cred acum e momentul cuplului Picollo - Cadu.

    • kiruj
      Wednesday, 19 March, 2014 at 14:58

      Am susţinut şi eu (şi mai susţin şi acum, la nivel teoretic) o eventuală mutare a cuplului Felice-Ricardo pe bancă. Cu nişte condiţii, evident. 1-să vrea şi ei, în primul rând, 2-să li GARANTEZE că nu vor fi demişti 3 ani de zile, ca să aibă la dispoziţie un ciclu normal de pregătire (aici sunt cele mai mari probleme). Din păcate, acest reflex dobândit în era "burgheziei" (schimbarea antrenorului) nu va fi "eradicat" cu una cu două din mentalitatea conducerii, chiar dacă vom ajunge cu bugetul sub c...l broaştei. Eventual dacă va fi "ERADICATĂ" insăşi conducerea actuală...:) HAI CFR!!!

      • botizan
        Wednesday, 19 March, 2014 at 15:12

        Laurenţiu Reghecampf ar dori să-l aducă din vară pe Felice Piccolo de la CFR, fundaşul italian urmând să ajungă la Steaua liber de contract. Tehnicianul stelist îl place foarte mult pe fotbalistul italian.

      • Cristi
        Wednesday, 19 March, 2014 at 19:30

        Exista un model de antrenor cu care am avut succes - fost international cu prestanta, aflat la inceputul carierei, cu scoala de antrenori calumea in spate. Pentru o prima sansa sa arate ce pot, ar veni o serie de fosti mari jucatori, ca divizia A e mai buna decit a treia prin Italia.Deocamdata nu cred ca ar veni vreunul tocmai pentru ca schimbarile odata la citeva etape nu le-ar da sanse. Dar dupa parerea mea clubului i-ar trebui mai bine un tip de manager pe stil englez, care sa imprime clubului o filozofie clara de la copii la seniori - poate fi si un antrenor senior care sa nu mai fie implicat in businessul de zi cu zi, dar care sa formeze o viziune de joc.

      • Cristi
        Wednesday, 19 March, 2014 at 19:39

        Apropos de asta as avea si un favorit.. Gennaro Gattuso ..ca jucator nu ar trebui sa fie prezentat, il stim cu totii. Ar avea citeva avantaje.. e tinar si disponibil, a terminat anul trecut Coverciano, tactic este fan al sistemului 4-2-3-1 adica aproape de ce stim noi, ca fost fundas si ca italian ar fi omul ideal sa refaca o aparare la care in vara vom vedea un schimb de generatii pe principiul italian ca meciurile se cistiga cel mai usor cind nu iei gol. La inceput de cariera fiind, nu ar costa mai mult de 150-180.000 pe an, ceea ce e mai putin decit 3 ieftinei reconfirmati plus salarii compensatorii.

  23. Witzman
    Wednesday, 19 March, 2014 at 14:19

    Ce dracu se mai aude in legatura cu licenta pt. la anul? Ca aestia de la kapitala o fost zisa ca nu l'om mai primi, ca Dorsin si Kapetanos, si pulematuribidinele isi cer drepturile, probabil justificat, dupa contrcat.. Na, de astea sa ziceti la mine...

    • botizan
      Wednesday, 19 March, 2014 at 14:29

      Se pare ca incepem sa tremuram serios din balamale. Sper sa nu am gura aurita, dar tare imi este teama de un nou caz Urziceni...

  24. csongi
    Wednesday, 19 March, 2014 at 15:18

    E de cacao. Si noi ne miram de ce nu joaca. http://m.stiridesport.ro/competitii/liga-1/cfr-cluj-restante-licenta-paszkany.html

    • Cristi
      Wednesday, 19 March, 2014 at 16:12

      Cum naiba stiri din astea apar exact pe un site detinut de redactori suporteri declarati de alba-Neagra taman inaintea meciului lor? N-a spus Cadu acum doua zile in interviu ca au fost platiti la limita contractului?

      • kiruj
        Wednesday, 19 March, 2014 at 17:12

        Cristi, ar fi bine ca lucrurile să fie exact aşa cum spui tu, dar din ce-a declarat Cadu (sau cel puţin din ce-am citit) nu reiese în mod foarte clar treaba asta cu "plata la zi". Mai degrabă o aluzie fină că într-adevăr există restanţe. Probabil că există, în opinia mea, măcar unele parţiale, şi faţă de "ne-greii" lotului...Să dea Domnul să nu am dreptate. Oricum o altă problema o reprezintă şi datoriile faţă de foştii jucători, dar -repet- datoriile faţă de lotul "curent" sunt mult mai periculoase, în primul rând că e vorba de o sumă totală destul de mare, apoi -poate în primul rând- deoarece induce o stare de lehamite în grup, extrem de greu de manageriat de antrenor, cu naşterea unor idei de "mă doare-n cot", sau chiar noncombat, să nu mai zic pariuri...Am mai spus, neplata jucătorilor pe perioade mai lungi destramă şi grupuri mult mai unite decât ce avem momentan la CFR. Revenind, în mod cert există o propagandă în aceste articole, există şi "umflături" şi alte cele, dar -de regulă- se călăreşte pe punctele mai slabe ale unei organizaţii. Să nu mai vorbesc de efectele devastatoare ale zvonurilor (există teorii întregi în privinţa asta), care pot destrăma imperii mult mai puternice...Nu-mi place nici atitudinea fără reacţii a conducerii, dă de gândit în momente nasoale, când orice gest greşit poate avea efecte grave pentru echipă. HAI CFR!!!

      • kiruj
        Wednesday, 19 March, 2014 at 17:17

        Şi încă ceva (chiar dacă poate suna aşa, mai "conspiraţionist" un pic): să nu uităm că am câştigat 2 titluri practic după nişte victorii grele, foarte grele în dauna lor...Nu-i exclus, să primim nişte facturi de "plătit" tocmai acum, când la ei orice punct poate însemna salvarea de la retrogradare, în timp ce la noi mare lucru nu se întâmplă oricum. Ca bonus, se va "realiza" şi demiterea lui Miri...E un moment greu, Cristi, al naibii de greu, crede-mă, am un "feeling" nasol de tot...HAI CFR!!!

        • tgv cluj
          Wednesday, 19 March, 2014 at 21:45

          Mr. Kiruj. Dupa ce am batut aproape 400 de km pt fix 27 de minute vazute pe Cluj Arena, sa nu-mi spui acum ca mai trebuie sa le si multumesc celor din conducerea lui ''U'' pt chestia asta, iar Mircica Borescu sa devina idolul si modelul meu in viata. :(

          • kiruj
            Wednesday, 19 March, 2014 at 22:43

            TGV, recunosc că experienţele mele din fotbal mă cam chinuie în multe momente...:) Din cauza mizeriilor pe care le-am văzut (sau chiar le-am "instrumentat"...) etapă de etapă în "C" (de-a lungul unui deceniu) nu prea cred în lucruri doar albe sau doar negre în fotbal. Nici la CFR, despre care tot timpul am afirmat că este echipa "cea mai puţin murdară", nu neapărat imaculată. Dacă aş jura acum că meciul ăla rejucat cu "U" (3-2 pt noi) a fost 100% curat din toate punctele de vedere, ar însemna că am trecut prin fotbal pe degeaba. Nu insinuez nimic, absolut nimic, spun doar că există o probabilitate de vreo 10-15% să fi fost ceva. Nu ştiu ce. Tu ai jucat fotbal, ai văzut şi tu anumite lucruri. Unele chestii se rezolvă între jucători. Altele între antrenori. Iarăşi altele doar cu arbitrul. Etc., etc., sunt multe variante. Când se juca meciul ăla(era o zi de vineri, parcă), eram la o sărbătoare mare cu foştii mei colegi de clasă, serbând 35 de ani de la terminarea liceului. La 2-0 am plâns, crede-mă, iar repriza a doua efectiv am fost cu telefonul deschis şi tata "comenta" minut cu minut ce se întâmpla la meci. La sfârşit iarăşi am plâns, de bucurie, de această dată, vorbesc foarte serios. Dar a doua zi m-am uitat la reluări şi s-a trezit drăcuşorul / scepticul / coruptul din mine şi mi-am pus nişte întrebări. Doar atât. HAI CFR!!!

            • tgv cluj
              Thursday, 20 March, 2014 at 10:39

              Kiruj. Eu am trecut putin pe la piticii Olimpiei prin anii '90, in rest am jucat fotbal doar la nivel de curtea scolii si mai tarziu a facultatii, plus pe ternuri sintetice in campionate, sa zicem, serioase. Experienta mea ca ''fotbalist'' e deci insignifianta in comparatie cu a ta. Iata de unde provine poate doza mea de naivitate atunci cand in fotbal aud de tot felul de scenarii. Acestor regii de tot felul in general nu imi prea place sa le dau crezare si sincer nici nu prea ma bizui pe ele decat atunci cand sunt aproape evidente. Dar chiar sa fi fost asa in cele doua exemple date de tine cu U Cluj, eu tot nu mi-as face procese de constiinta stiind ce jeguri de echipe am invins atunci cand s-a tras cortina peste cele doua campionate si sunt sigur ca si tu gandesti aici la fel. Eu am o teorie a mea cum ca daca le poti bate pe Dinamo si pe Steaua chiar prin mijloace mai putin ortodoxe, faci un lucru bun si trebuie sa te bucuri ca in sfarsit le-ai putut fura si tu. Aceasta teorie e valabila nu numai pt CFR-ul nostru ci si pt absolut toate echipele ce joaca in campionatul asta, a le putea fura pe cele doua echipe aduse la noi de tancurile sovietice in '47 si '48 e doar o reparatie morala fata de intreg fotbalul nostru. Au furat ei mult prea mult in timp, ca sa aiba dreptul sa se planga astazi de ceva. Chiar sa-l prinda si pe Arpi cu ceva invarteli de orice natura si sa-l vedem si pe el la mititica asa cum se tot vorbeste, eu tot nu as da in depresie pt ca eu consider mai presus de orice ca CFR-ul si-a aratat valoarea atat in campionat, cat si mai ales in c m importanta competitie din Europa, Champions League, iar apoi prin evolutia fostilor ei jucatori la echipele la care s-au transferat. Ce echipa de la noi are jucatori in absolut toate marile campionate din occident ? Noi am dat jucatori, sau cel putin am avut cinstea de a trece prin curtea noastra, un Beto care azi joaca meci de meci la Sevilla. Dubarbier joaca si el in Primera, la Almeria, iar Culio la Deportivo, azi in Segunda, dar probabil din viitorul campionat in Primera. I-am scos apoi pe Alvaro Pereira pt Porto si apoi Inter, pe Lacina Traore pt Premier League, pe Sougou pt Ligue 1 si chiar pe Deac pt Bundesliga. Aici se vede cel mai bine voloarea loturilor noastre in cele trei sezoane in care am iesit campioni. Acum in privinta celor doua meciuri cu U din final de campionat, daca a existat ceva necurat la mijloc, nu cred ca trebuie sa le multumim celor din conducerea lui U. In 2008 daca a fost ceva, a fost cu Bilica, fundasul acela brazilian ajuns apoi la Fener. Totusi, eu prefer sa cred ca nu a fost nici o intelegere cu el, greseli poate comite oricine, iar cele din aparare se vad imediat pe tabela. In 2012 a fost intr-adevar o rasturnare spectaculoasa de scor venita tocmai dupa pauza, insa cand jucatorii adversi sunt pe blat nu cred ca bati in minutul '90, dintr-un penalty discutabil pe care puteai f. bine sa-l si ratezi si astfel sa-ti compromiti munca dintr-un intreg sezon. Exemplul cu Corona chiar din etapa asta e edificator. Merita oare riscul pt un astfel de scenariu ? Daca spui ca arbitrul a fost de-al nostru, nu uita ca a fost un strain adus special la acest meci in urma scandalurilor repetate ale oierului si ale porumboului. Daca spui ca ''printul'' Cristea a fost pe blat, iti voi zice ca am fost si la rejucare pe Cluj Arena si in prima repriza a fost printre cei mai buni uisti si din ce mai tin minte a contribuit din plin la acel 2-0 de la pauza. Sa-l fi putut cumpara ai nostri la pauza ?! Nu prea vad cum. Eu zic mai degraba ca presiunea fiind una imensa pe toti jucatorii, pur si simplu a putut claca si el, la fel ca Bornescu in primul meci, mai ales ca pe ''print'' nu il suspectez nici intr-un caz de prea mult creier. In concluzie, atunci cand faci un aranjament, zic eu ca e bine sa il faci inca din prima repriza, la fel ca steluta care frigandu-se odata cu Bunica de la Buzau sufla si in iaurt si aconteaza punctele puse in joc de cum incepe meciul. Pe urma nu stii ce se poate intampla.

      • csongi
        Wednesday, 19 March, 2014 at 17:42

        Astia de la stiridesport pareau mai ok-cel putin in comparatie cu restul dambovitenilor. Desigur, asta nu inseamna ca nu poate fi o facatura.

  25. IQ
    Wednesday, 19 March, 2014 at 17:55

    "Norocul"lui Paszkany se cheama Gino Iorgulescu...Povestea cu drepturile Tv alocate unei firme care imediat a cumparat televiziunile lui AP si faptul ca azi, in regim de urgenta a propus "indulcirea"conditiilor de licentiere(pt. cei care n-au drept de participare in cupele europene) sunt in opinia mea legate de sarbatorile de iarna petrecute impreuna in Dubai.Din pacate pt. echipa CFR,manevra Paszkany-Iorgulescu urmareste doar sa castige timp pt. ca patronul sa aiba un exit ordonat(a se citi -sa devalizeze ce-a mai ramas din club)fiind doar o amanare a dezastrului care se profileaza.Cert este ca s-au acumulat datorii consistente,de ordinul milioanelor care vor creste pana la vara (odata obtinuta licentierea jucatorii si creditorii nu vor mai vedea vreun ban) prefigurand declararea insolventei.Momentul respectiv va fi ales de Paszkany dupa ce va vinde ce mai e vandabil(Felguieras,Camora,poate Deac si Muniru)si va incerca printr-o inginerie financiara/juridica sa "paseze"unei firme "sub acoperire" drepturile asupra stadionului,singurul activ care-l mai leaga de echipa.P.S.Cu ocazia asta ti-am raspuns draga tgv cum vad eu viitorul echipei.

    • tgv cluj
      Wednesday, 19 March, 2014 at 21:33

      Mersi de raspuns draga IQ. Eu sper totusi ca si de data asta sa o dai in bara cu previziunile tale la fel cum ai facut-o si in primavara lui 2012 :) si sa ramai vizionar doar in anii impari. In cei pari sper sa pastrezi traditia de pana acum si sa fi declarat in continuare proorocul mincinos al Tribunei. :( Daca nu va fi asa promit sa imi presar cenusa in cap si sa imi recunosc public limitele, recunoscandu-ti in schimb calitatea de vizionar al Tribunei noastre, Oricum, cred ca postul asta momentan e vacant aici pe Tribuna si din ce stiu doar Vass Bela iti mai poate rapi acest titlu. :)

  26. Racheta
    Wednesday, 19 March, 2014 at 18:52

    IQ.,exact ce ai afirmat in partea a2-a am semnalat si eu cu vreo 10 zile in urma! Stirile "dezastroase" sunt preluate de la mUistii-Ziua de Cluj- care printre randuri' infiereaza, ca de fiecare data, multe neadevaruri. Unul ar fi acela ca"de 4 luni nu s-au mai facut plati salariale. " O mare MINCIUNA! Adevarul e ca, s-au platit esalonat salariile( deci nu integral) , urmand ca pana pe 31.03. se se achite si restantele(poate ,numai de teama nelincentierii, dar asta este o alta discutie.); si asa cum am mai afirmat, din pacate, INSOLVENTA este tot mai aproape!

  27. Cristi
    Wednesday, 19 March, 2014 at 19:25

    Ca tot comentam chestia cu salariile etc... va spun cum percep eu situatia, fara sa am vreo informatie de insider.Le iau pe rind.1. LICENTA - presiuni au existat de anul trecut pentru un procedeu mai usor, acum doi ani a iesit cu scandal. Anul asta nu cred ca se vor premia cei care au votat corect la federatie si liga, nu cred in alte teorii conspirationiste 2. INSOLVENTA - daca vrei sa faci un exit, nu il faci in insolventa, mai bine fierbi totul la foc mic; nu vad aici scenarii apocaliptice 3. SALARII - ei, aici e aici si va trebui sa diferentiem. In primul rind, regulamentul prevede restante de 3 luni si cam toate cluburile uzeaza de asta. Dca unii jucatori au restante mai mari, sunt liberi spre a fi declarati free agents- de ce nu o fac? Poate pentru ca la CFR salariile sunt mult mai mari decit oriunde altundeva ar prinde ei un contract si chiar daca baniii vin cu intirziere,ei vin? Se face tamtam mare, dar daca ne uitam prin Europa vedem ca in Portugalia echipele mai mici au restante de 7-11 luni, Ucraina, pina mai ieri paradis de bani e in colaps datorita situatiei politice, grecii vai de mama lor, italienii au o liga in regres de vreo 4-5 ani, Spania e plina de cluburi insolvente samd: Oricit de ciudat ar parea, politica salariala este in clipa de fata una din putinele pirghii ale conducerii de a da niste semnale catre echipa; eu as mereg chiar mai departe, ca pentru unii e chiar un semna direct sa plece, chiar daca mai au contract - daca ma uit la stirile transpirate prin presa legate de posibile reveniri ale unor Rosu, Bus si semnalul clar ca clubul nu mai e dispus sa aiba 45 de jucatori sub contract, e clar ca unii jucatori vor fi "ajutati" sa plece.

    • Dantesc
      Wednesday, 19 March, 2014 at 21:54

      Cert e ca CFR-ul respira greu,tot mai greu....

      • Hakana
        Thursday, 20 March, 2014 at 00:12

        Gâfâie, dar nu se predă. Ai să vezi! Mai sunt șanse matematice pentru titlul de anul viitor. Vom avea antrenor după victoria, la limită ce-i drept, cu U.

    • luis
      Thursday, 20 March, 2014 at 19:54

      Cristi,adevarul este ca,noi comentam aici vrute si nevrute dezamagiti fiind de jocul si rezultatele echipei,plus lipsa de informatii privind viitorul apropiat si indepartat al echipei.De multe ori ma gandesc daca are rost sa-mi consum creierul (daca am asa ceva) degeaba.Oricum raspunsul nu-l stie nimeni de pe tribuna.Singura persoana care ar putea sa ne lumineze este AP,dar pe el il cam doare-n cot (sau nu) de noi si de echipa.Cred ca la terminarea campionatului se vor lamurii anumite chestii si directia in care o va lua CFR-ul.Sper sa nu urmeze parcursul defunctei Uimirea Urziceni.Hai CFR ,si sa batem pingU.

  28. kiruj
    Thursday, 20 March, 2014 at 00:42

    SONDAJ!!! Ce rezultat prognozaţi luni în derbiul cu "studenţi"??? Pt. a lansa softul, daţi click aici, sau intraţi în "Sondajele lui Kiruj", la "link03". HAI CFR!!!

  29. kiruj
    Thursday, 20 March, 2014 at 10:56

    TGV: sunt de accord cu tine, aproape mot-a-mot, mai ales cu partea aia că comuniştii trebuie f...ţi prin orice mijloace, chiar dacă foloseşti armele lor. FOARTE CORECT! Ştii de ce? Pentru că frustrarea lor e şi mai mare! Iar bucuria ta e şi mai dulce! În rest problema în "aparatul meu", de multe ori îmi vin în minte nişte metehne / mecanisme din "C", care era -probabil- cel mai corupt nivel al fotbalului autohton, cel puţin în privinţa "metodelor", de-a dreptul primitive şi ordinare. Lasă că ne întâlnim noi la un moment dat şi mai povestim! HAI CFR!!!

  30. Ioan Dacid
    Thursday, 20 March, 2014 at 14:57

    Imi pare rau ca revin cu alte subiecte, dar aceste iesiri pe post : link ma ung la suflet. Mare jucator a fost Hagi dar ca si caracter e si a fost un MARE 0. De la CE din 2000 i s-a facut cultul personalitatii si de atunci nimeni nu are voie sa aiba o alta parere. Oare chiar nu ii rusine sa vb? Oare chiar a uitat cum a scapat de retrogradare anul trecut(vezi meciurile cu Steaua si cu Dinamo)?

    • Cristi
      Thursday, 20 March, 2014 at 15:42

      Cumantul la puscarie, finul la puscarie, prietenii de-o viata la puscarie, Viitorul cu licenta nesigura, omenia la meciuri nesigura, santajatul juniorilor ca doar de la el ajung la loturile nationale nu mai tine... vremuri grele...a fost o glorie cu picioarele, acum atita il duce capul.

  31. Racheta
    Thursday, 20 March, 2014 at 18:57

    "Cine se aseamana se aduna!" Asa se explica relatiile lor de rudenie(Popescu&Hagi) si de "cumetrie" (afaceri), din cele mai dubioase, cu mafiotii de Becalihoti - asa se explica incredintarea "naivului" Popescu a unui transport, in nume personal, a1mil$ ?!"Regele" este ofticat peste masura pt.ca i-au picat "afacerile" oneroase; unu cu juniorii, luati pe gratis din toata tara si propulsarea lor(pe bani grei si nemunciti) in fotbalul international, via Stelemeaua!- si doi, aranjamente si meciuri trucate, prin aceeasi gasca de becalihoti-puscariasi a meciurilor Viitorului cu echipele nomenclaturiste Steoaia si Militienii! Ca fotbalist, pana aproape de finalul carierei - pe care a incheiat-o in genunchi(din eliminari in eliminari) datorate neputintei - tot respectul, dar ca antrenor, in mod deosebit, si ca , conducator, unde este nevoie de cap-minte, este foarte aproape de zero( sprijinul mafiotilor era determinant, la care se mai putea adauga si o posibila sefie a FRF).

    • Ioan Dacid
      Thursday, 20 March, 2014 at 19:52

      Imi pare rau sa confirm si eu ca a inchetia cariera in jenunchi la Euro 2000, a lipsit in meciul cu Anglia si atunci am castigat cu 3-2, dar in calificari a jucat bine, chiar imi aduc aminte de meciul cu Ungaria de la Bucuresti cand a jucat foarte bine. Of, ce rau imi pare ca o ia pe urmele lui Nastase, un alt sportiv enorm care dupa retragere o ia pe aratura.

  32. Ioan Dacid
    Thursday, 20 March, 2014 at 19:49

    Stiu ca suna ciudat, dar nu puteti schimba poza din acest articol,? Pt ca de fiecare data cand o deschidmi se face greata cand vad acea poza, chiar nu vreau sa am instict de greata cand ma gandesc la Tribuna CFR. Multumesc frumos!

    • Hakana
      Thursday, 20 March, 2014 at 21:23

      Se va rezolva in curand!

      • Ioan Dacid
        Thursday, 20 March, 2014 at 22:01

        Multumesc anticipat:)

        • Hakana
          Friday, 21 March, 2014 at 01:19

          Hai că s-a schimbat. Pentru că tot am pornit din zona poveștilor și zicătorilor, am ales acest detaliu din tabloul "Proverbe olandeze" al lui Pieter Brueghel cel Bătrân. Proverbul aici de față s-ar traduce cam așa: "să nu faci pipi la lună", adică să nu irosești timpul prețios al celorlalți, iar eu, încă îl sfătuiesc pe A1 să-și caute o oliță departe de Cluj.

          • thedarkside
            Friday, 21 March, 2014 at 10:25

            Asa ne mai imbogatim si noi cunostintele de cultura europeana. Danke Schalke :-))

  33. kiruj
    Friday, 21 March, 2014 at 08:06

    Pt. SONDAJ daţi clickaici! Puteţi "paria" pe rezultatul de luni! Softul se va închide azi (vineri) pe la ora 20.00. HAI CFR!!!

  34. thedarkside
    Friday, 21 March, 2014 at 10:37

    Media numarului de spectatori e mai mare in Gruia decat pe Cluj Arena :-)) link Asta-i o lovitura dura data "celei mai iubite dintre iubite" :-)))

    • relu
      Friday, 21 March, 2014 at 16:39

      Pingu a jucat si fara spectatori

  35. Ioan Dacid
    Friday, 21 March, 2014 at 11:06

    Jegos om: link

  36. PINTEA
    Friday, 21 March, 2014 at 11:56

    Daca ne frigem si cu pinguinii,atunci lasam orice speranta...!!

    • Ioan Dacid
      Friday, 21 March, 2014 at 12:11

      Speranta in ce ? Chiar is curios ce spera si ce cred tribunistii ca se va intampla in sezonul urmator. Hai CFR!

      • thedarkside
        Friday, 21 March, 2014 at 12:36

        Eu sper sa jucam si sezonul viitor in liga1, cu o echipa decenta, intinerita, ambitoasa, de locul 6-7...

      • Cristi
        Friday, 21 March, 2014 at 14:22

        Eu sper intr-o echipa radical intinerita cu jucatori crescuti de noi: 7-8 juniori proprii, citiva jucatori cu foame in ei, chiar daca va fi vorba de locul 12. Si sper sa nu mai vad in lot ratati gen Costea , Deac samd

        • Gavrilo
          Sunday, 23 March, 2014 at 12:58

          Si cu 4-5 mii de spectatori permanenti in tribuna

      • Mihai BM
        Friday, 21 March, 2014 at 14:36

        Eu sunt convins ca CFR il va supravietui pe Paszkany, nu am spart tavanul de bucurie la niciunul dintre cele 8 trofee, nu voi da cu barbia de bombeul bocancului nici daca vom juca in diviziile inferioare, eu voi ramane cat imi voi putea gospodari mintea cu CFR-ul. HAI CFR!

      • Mihai BM
        Friday, 21 March, 2014 at 15:40

        Am convingerea ca CFR-ul ii va supravietui lui Paszkany, care a fost doar o etapa in existenta clubului cu bune cu rele. Vreau sa va spun ca nu am facut gaura in tavan, sarind, de bucurie la cele 8 trofee sau 10 puncte in Champions leag, dar nici nu o sa dau cu barbia de bombeul bocancului daca vom ajunge in ligile inferioare, am mai fost pe acolo si au existat si pe vremea aceea zile mai luminoase si zile mai mohorate. Cert este ca atat cat imi voi putea gestiona mintea voi fi cfr-ist. HAI CFR!

  37. kiruj
    Friday, 21 March, 2014 at 13:43

    Pt. SONDAJ daţi click aici! Softul se închide azi la ora 20.00. HAI CFR!!!

  38. Mihai BM
    Friday, 21 March, 2014 at 15:42

    Iar a innebunit PC-ul si a postat de-a valma. Imi cer scuze si va asigur ca nu-s balbait.

  39. cfr_Atlanta
    Friday, 21 March, 2014 at 20:47

    E adevarat ca nu s-a intrat in cantonament? Nu imi vine sa cred...

    • avalon1
      Saturday, 22 March, 2014 at 00:44

      Foarte bine fac. Si cica nici nu se mai antreneaza , se intalnesc luni la stadion, inainte de meci. Ce a ajuns "cel mai profesionist club " din Romania. Hang on tight , asta-i numai inceputul. Sau , mai degraba , s-a consumat si inceputul ( de vreo doi ani incoace), si continutul , si am ajuns la THE END. Si o merita cu varf si indesat "proprietarul" plictisit al jucariei numita CFR Cluj .In momentul in care iti bati joc de angajatzi ( nu ii platesti dar ai pretentzii ) , in momentul in care te doare-n cot de suporteri , cand ii iei pe totzi de fraieri ( ne batem la titlu , lol) ---- well , un pui de revolta e binevenit. Sunt curios cum vom "juca" cu U .Am spus inca de vara trecuta ca Arpike nu va finantza o echipa de mijlocul clasamentului .Si sunt convins , ca in ignorantza lui , a crezut ca anul asta se bate la titlu, cu echipa de rebuturi impotente pe care a asamblat-o . Si sunt convins ca la vara nu va mai investi nici 1/10 din cat a facut-o sezonul asta. sper sa ma insel , dar daca nu vinde echipa vara asta , sansele sa mai jucam in prima divizie vor fi foarte , foarte mici .Imi adduce aminte de Timishoara lui iancu.Jenant , daca intr-adevar le-a cerut jucatorilor sa semneze cum ca clubul nu are datorii fatza de ei.Fvcking pathetic

  40. cfr_Atlanta
    Saturday, 22 March, 2014 at 01:12

    Poate de din cauza asta nu au jucat nimik in a doua cu Corona..

  41. kiruj
    Saturday, 22 March, 2014 at 08:53

    REZULTATE SONDAJ: au notat 27 de tribunişti, 19 (70%) prognozând victoria CFR-ului, 5 (195) optând pt. un egal şi 3 (11%) pentru victoria "studenţilor" la un gol. La victoria CFR-ului (în total 19) 8 au prognozat o victorie la un gol, alţi 8 mergând pe o victorie la două goluri, restul de 3 anticipând o victorie la 4 sau la mai multe goluri. Frumos...Măcar noi suntem optimişti şi nu renunţăm nici la cantonament...:) Dacă s-a ajuns aici, sunt probleme mari, nu mai e glumă, din păcate. Totuşi, HAI CFR!!!

  42. luis
    Saturday, 22 March, 2014 at 09:32

    De regula sunt optimist inaintea fiecarui meci,am speranta ca vom juca bine si vom castiga.De data aceasta insa imi fac griji,pingU are nevoie disperata de puncte,asa ca vor muri pe teren sa ne bata.Noi nimic,nu ne antrenam,bem cafele cu prietenele si nevestele (bine ca de cafele sunt bani).Daca numai jumatate din zvonurile lansate in ultima saptamana sunt adevarate ,atunci nu avem nici o sansa sa castigam luni,si nici in etapele viitoare.In ritmul acesta vom fi mai aproape de retrogradare decat de o clasare EL.

    • relu
      Saturday, 22 March, 2014 at 23:15

      EL si UCL sunt istorie. Stiu ca e greu sa te obisnuiesti dar CFR nu mai e ce a fost si nici nu va mai fi.

      • Anonim
        Sunday, 23 March, 2014 at 14:26

        Dar dumneavoastra sunteti Mama Omida, de stiti toate astea?

  43. botizan
    Saturday, 22 March, 2014 at 15:49

    Hai franari, sus moralul! sa le dam si la astia mici 3 puncte ca noi si asa nu avem ce face cu ele.

    • cfr_Atlanta
      Saturday, 22 March, 2014 at 18:14

      daca isi schimba comportamentul,de ce nu?La urma urmei suntem toti din Cluj,nu?

    • thedarkside
      Saturday, 22 March, 2014 at 19:47

      De ce nu v-au dat 3 puncte fratii vostri dinamovisti in etapa trecuta?

      • luis
        Saturday, 22 March, 2014 at 20:39

        De ce?Frate frate ,dar branza-i pe bani.Nu ai stiut?/:-))

      • Cristi
        Saturday, 22 March, 2014 at 22:15

        Au vazut ce se intimpla daca umbla cu "omenia".

  44. Hakana
    Sunday, 23 March, 2014 at 05:45

    Greu să mai zici ceva. Ne-au închis și colțul ăla de gură cu care mârâiam la Miriuță. Nici pe Tade nu mai ai chef să te superi.Dacă are cineva posibilitatea la el, i-aș sugera să-i invite pe băieți la o ciorbă, pe seară, la o bucățică de slană și o brânză bună să simtă și ei că nu sunt singuri și că oricând le e foame au unde sta la masă, în Cluj. Io mă înscriu să-i cinstesc de Revelion. Força!

    • luis
      Sunday, 23 March, 2014 at 09:51

      Ehe,numai acum am inteles de cevorbea Miriuta de jucatori cu"burta goala".Adevarul este ca nu avem ce reprosa antrenorului in situatia actuala.Pe de alta parte ,daca unii jucatori isi permit sa santajeze clubul nu cred ca au ce cauta la echipa,chiar daca nu au primit salariile.din pacate ne-am "miticizat" si noi,uitam ca,contractul este contract si trebuie respectat.Pacat ,mi-e rusine.

  45. Racheta
    Sunday, 23 March, 2014 at 15:17

    "Burtile pline"( aproape toti jucatorii),adica agoniseala, iar cu "burta goala", recte juniorii; numai ca , conturile salariale sunt"goale", la toti !

    • luis
      Sunday, 23 March, 2014 at 18:52

      Racheta,cu burtile goale sau pline ,nu stiu ,dar stiu ca imi este groaza sa fac 180-200 km pana la Cluj (luni) sa ajung la 1-2 noapte acasa si sa merg dimineata la 8-5 la lucru numai sa vad un meci unde unii jucatori fac doar act de prezenta (indiferent de nemultumirile pe care le au ,indreptatite sau nu).Oricum voi fi acolo,voi face galerie ,dar sincer iti spun ca o fac fara nici o tragere de inima.Nu merita nici jucatorii (nu toti) nici conducerea.Hai CFR.

      • Saul
        Sunday, 23 March, 2014 at 23:10

        Eu am jumatate din distanta ta,dar tot nu-mi vine sa merg la meci,din aceleasi motive aratate de tine. Jucatori care mimeaza si pacalesc fotbalul,conducere care nu mai pacaleste pe nimeni. Desi maine voi fi toata ziua in Cj cu treburi,nu merita sa ajung la miezul noptii acasa,dezamagit de ceea ce vad si aud in Gruia. Pacat ca s-a ajuns aici.

      • csongi
        Monday, 24 March, 2014 at 10:25

        Las că la anul mergem la matineu: soare, căldură, fără stres. Glumesc. Batem pingu ca la fasole.

        • caneto
          Monday, 24 March, 2014 at 12:00

          Care matineu? Nu vezi că şi în liga a doua se joacă mai nou în nocturnă? :) Dacă vrem la matineu trebuie să ne înscriem în Bundesliga sau Premier League. :)

  46. nea_Silica_MS
    Sunday, 23 March, 2014 at 22:14

    Kiruje, Caneto, 07, ceilalţi, ceva articolaş? Ştiu că a prefaţat oareşcum meciul cu pingu Hakana, dar n-ar strica ceva specific, pentru mâine. Scuze că mă bag în treaba asta. Haide CFR! Victorie!!!

    • kiruj
      Sunday, 23 March, 2014 at 23:00

      Toată lumea e în grevă, Silică...HAI CFR!!!

    • CJ-07-CFR
      Monday, 24 March, 2014 at 00:03

      Scuze, eu sunt plecat în delegație de plăcere în Budai...

      • kiruj
        Monday, 24 March, 2014 at 00:16

        Păi stai puţin, Mister, când CFR-ul suferă tu te dai la desfrâu prin Budai...NU se poate aşa cevaaaaa!!! HAI CFR!!!

        • Cristi
          Monday, 24 March, 2014 at 11:17

          S-a scapat ca negociaza ceva impreuna cu AP ;)

  47. Saul
    Sunday, 23 March, 2014 at 23:29

    Daca (Doamne fereste) pierdem maine cu pingU,distanta dintre noi si primul loc retrogradabil e de doar 7 puncte si avand in vedere ca urmeaza trei meciuri grele,treaba devine cat se poate de nasoala. Nu atat din cauza meciurilor grele,ci din cauza faptului ca noi nu jucam nimic. Daca batem maine,situatia nu mai e atat de albastra si mai putem respira.

  48. Nea_Silică_Mureș
    Monday, 24 March, 2014 at 09:01

    Acum, când știm realitatea, putem să înțelegem și jucătorii. Care nu și-au mai luat salariile de 4 luni. Nororcul lor e că nu sunt bugetari, că până acum mureau de foame. Sper totuși că azi va fi altfel, băieții noștri vor juca din mândrie, dovedind calitățile pe care (poate) că le au. Hai băieții, haide CFR!!!

    • Cristi
      Monday, 24 March, 2014 at 11:19

      Juctorii cind vin iau o prima de instalare si salariile sunt cele mai mari din liga..asa ca si daca sunt intirzieri, nu mor ei de foame...cind ai de primit 80.000 de euro restante suna mult...daca in ultimii doi ani ai incasat insa 500.000, ti-a ramas si de niste covrigi cu sana pina plateste IM ;)

  49. Racheta
    Monday, 24 March, 2014 at 10:29

    Luis, tu ai ~200km. de parcurs?, esti demn de toata lauda!; eu am doar 20km. din Gilau si nu sunt hotarat; pe langa situatia nefasta a clubului, ma mai deranjeaza f. mult,am mai semnalat acest lucru, orele de desfasurare a meciului si lipsa locurilor de parcare!

  50. thedarkside
    Monday, 24 March, 2014 at 10:59

    Azi noapte au sarit pinguinii gardul sa-si ascunda petardele si fumigenele sub scaune. Sper ca macar paznicii stadionului sa fi fost cu salariile la zi :-)

  51. Racheta
    Monday, 24 March, 2014 at 11:05

    Era sa uit ; ma mai ingrijoreaza jocul lui Rada si Momroy ! Hai CFR! Batem cu 2-0!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>