Saturday, Dec. 3, 2016

Pruncul, Petrolul și Ardelenii

Written By:

|

Friday, 4 April, 2014

|

Posted In:

|

47 Comments

Pruncul, Petrolul și Ardelenii

Șoc și groază! Îmi croisem tot articolul pe tema deplasării la Mediaș, îi făcusem lui Miri o foaie lungă de drum cu tot ce ar trebui să conțină această excursie cu clasa, am stabilit obiectivele de vizitat și întreg programul echipei, pasă cu pasă, jucător cu jucător, doar pe Tiago îl lăsasem în umbră. Sau îl lăsasem undeva pe drum, după o pauză binemeritată de pipi. Meniul era stabilit, făcusem și câteva rezervări în Sighișoara, unde era musai ca echipa să înnopteze. Era musai ca liniștea plaiurilor transilvane să se îmbibe în tot lotul, iar istoria zonei Târnavelor să le dea tuturor un imbold eroic suplimentar, înaintea unui meci fără miză, stres sau bătăi de cap. Ce minunată plimbare îmi închipuisem, cu băieții relaxându-se la bere în cafe-barul de sub cetate, cu popasuri la agenția loto (nu ar strica niște bănuți, nici Arpi nu și-a mai luat leafa din decembrie), la cofetărie cu o tartă de rubarbă în față și la oficiul poștal de unde ar fi trebuit să trimită, prin intermediul  ilustratelor, calde salutări și urări de bine celor rămași departe, acasă. Nu uitasem de-o ciorbă la Șaroș pe Târnave și nici de popasul din comuna Brateiu pentru achiziționarea unor arătoase cazane de țuică, mai faine chiar și decât trofeul Champions League. Ceva de pus în vitrina clubului după sezonul ăsta.

Și totul a fost dat peste cap de o hotărâre abuzivă și neavenită, strigătoare la cer din toți bojocii, o hotărâre în favoarea CFR-ului. Așa ceva chiar că nu mai văzusem și am avut senzația pentru o clipă că am halucinații, am zbughit-o în fundul curții și mi-am clătit fruntea cu apa de izvor din fântână. Apoi am dat repede fuga la internet să văz dacă această faptă odioasă nu e doar un episod din seria glumelor de 1 aprilie. Ziua poantelor însă dispăruse de pe orice fus orar și nici febra fânului nu era de vină. Meciul se va disputa la Cluj.

Mi-au trebuit apoi câteva ore să-mi fac curaj pentru a-i mai da lui Miri alte indicații pentru meciul de duminică, următorul și cel mai greu. E clar că suntem favoriți. Petrolul e o echipă mediocră, măcinată de orgolii, marile talente ale nației (fie că stau pe bancă sau intră pe teren în repriza secundă) sunt niște fâsâieli de mică amploare, incapabile să mai viseze la vreo performanță anul ăsta. Sunt sufocați de propria lor pătură de țiței și de respirația prea apropiată a suporterilor. Pe când noi încă mai țopăim ca Piccolo, ca într-o joacă inocentă de copii. Am redescoperit frișca de pe tortul victoriei și dulceața ei cremoasă bandajându-ne cerul gurii. Noi suntem supraviețuitorii unor săptămâni tulburi, ei alunecă pe o pojghiță de gheață și nu-și mai regăsesc echilibrul.

Pentru ca tot scenariul ăsta să se închege într-o victorie clară, poate chiar exuberantă, mai e nevoie de o singură condiție. Ca Miri să-și noteze primul 11 după cum i-l vom dicta noi, chiar acum. În spate rămâne cum am stabilit, după ce l-am lăsat pe Tiago pe traseu și încă e acolo dând like-uri la autoturismele aflate în mișcare.  Mijlocul trebuie nițel întărit, cu trei oameni în loc de 2, Muniru fiind surpiza, alături de Djokovici și Gabi Mureșan. Da, Gabriel are timp să se întoarcă, iar noi îl așteptăm ca pe Papa în sfântul lăcaș din Gruia. Negruț, zis Pruncul (de unde și titlul filmului de duminică), rămâne ghimpele din fața apărării adverse (îi va împunge de vreo două ori), pentru ca pe flancuri să se zbată Chanturia și Gabionetta, ori Costea, ori Ogbu (deghizat în Sougou) și poate pentru ultimele năucitoare driblinguri, Deac.

Pentru că Junior Luce va fi mulțumit din primul minut cu un egal, va trebui să-l surpindem cu un joc total diferit față de ce am arătat până acum, mai precis, să dăm drumul la: driblinguri amețitoare urmate de un-doi-uri șirete, șuturi pe spațiul porții (la asta chiar nu se așteaptă), centrări bune și încovrigate, lovituri percutante cu căpățâna și, să nu uit, pase, pase, nene, cât mai multe și din cele mai filtrante, dacă se poate. Asta e, asta e tactica. Ce păcat se apropie de final și campionatul ăsta și trebuie să remaiem lotul, acu’, când ne mergea așa bine. Oricum, mult succes, băieți și tradiționalul Hai CFR!

Hakana

 

Share This Article

Related News

IMPORTANT
A2 în vizită la A1, mergând pe A3…
Dacă e vineri, batem la Mureş!

About Author

Hakana

(47) Readers Comments

  1. caneto
    Friday, 4 April, 2014 at 07:30

    Muniru este in continuare accidentat in ceva fel, apoi, nu-i sigur ca Gabi a fost anuntat de schimbarea locului de desfasurare a partidei, asteapta degeaba in fata CEC-ului din Medias. Ramane o singura solutie pentru intarirea liniei de mijloc: sa redenumim compartimentele – Monroy (atacanti); Djokovic, Negrut, Chanturia, Gabionetta, Ogbu (fundasi); Felgueiras, Maftei, Cadu, Piccolo, Camora (mijlocasi).

  2. kiruj
    Friday, 4 April, 2014 at 08:40

    Să ştii că cazanele ălea de la Brateiu chiar dacă-s arătoase, nu prea-s funcţionale, din ce-am auzit. Nu de alta, dar eu-s expert, măcar pe zona asta, băga-mi-aş picioarele în el de...cazan. HAI CFR!!!

  3. thedarkside
    Friday, 4 April, 2014 at 10:46

    Cum acciza pe petrol a crescut, nu mai are nici o sansa in fata pruncului si a ardelenilor. Hai Miri, iesi in fata cu a doua victorie pe banca ardelenilor!

  4. CJ-07-CFR
    Friday, 4 April, 2014 at 11:38

    În Sighișoara - chiar dacă nu-i pe ruta Cluj-Mediaș - ar fi putut atenta la o ciorbă de burtă în casa natală a lui Vlad Dracul. Ar fi mușcat din ardeiul iute, ar fi înghițit câte o bucată de burtă și s-ar fi gândit, cuprinși de fiorul istoric al locului, să nu ne mai tragă atâtea țepe.

  5. Racheta
    Friday, 4 April, 2014 at 13:59

    Cred ca dupa calendarul FRF este intai de April,altfel nuuuu...seeee...poaaaateeee!, s-a luat o decizie in favoarea CFR-ului!?; nu mai am emotii, stau linistit, pt. ca sigur nu mai prezentam vreun pericol pt. cei care "trag" la titlu!; sau poate cum ar zice unii carcotasi este o influenta acceptat-tacita a FRF pt. Arpike "cablistul cu drept de transmisie" a meciurilor de fotbal ?! De asta data( as accepta influenta si compromisul),doar sa-i vad pe mUisti si pe mitici tavalindu-se in chinuri de ciuda! Cat despre anagramatul"rege" pot spune ca este furios, peste masura, pt. ca PROPTELELE lui sunt prin puscarii si nimeni nu-i mai garanteaza ramanerea in Liga1; apoi, ne-a dezinformat( chiar mintit) cu afirmatia: "noi am terminat pe locul 4, voi(noua componenta a FRF) trebuie sa o duceti mai sus,pe 3"- este vorba de Mondialul`94, cand Romania a terminat pe locurile 5- 6 si nu pe 4,dar corul de reporteri nu a catadicsit sa-l contrazica!; singura observatie corecta a lui Hagi a fost aceea ca, din vechea garda -ai "cooperativei" - a ramas Chivorchian! Ca meciul cu Petrolul se joaca in Gruia, era firesc; n-am priceput cum s-au stabilit sectoarele care trebuiesc sa stea inchise si de ce I.M. nu i-a "bagat" pe hUmanoizi in TARC, la peluza, le asigura, afara, cateva W.C.-uri de campanie( pt. ca oricum nu le stiu folosi pe cele moderne!) si evitam aceste speculatii fara noima, ale suspendarii terenului!;sper, ca pe viitor sa nu-i mai vad (aud) cum ma conturba pe "propriul" stadion.Ce ma mai intriga la acesti pseudo-ziaristi este cand se refera la fosti jucatori- gen Lacatus( needucat,fara scrupule),Lupu( hot si betivan notoriu), - apartinand Ministerelor de propaganda si represiune comuniste, pe care-i catalogheaza "legenda"; pai adevarate "LEGENDE" au fost, sau sunt: Tegean,Dragomir, Soos,Panin, G.Muresan,Cadu si multi altii (in devenire-Felgueiras) ca acestia, FOTBALISTI-"SIMBOL", adevarate CARACTERE, demni de urmat! Interviul ambigu a lui I.M.face parte din categoriile; "din putul gandirii" si "nu se stie niciodata"- nici, chiar A.P.nu stie ce va face?-, din care poti sa intelegi orice si oricand,ca tot aia e!; Prima victorie a lui Miri, duminica(06.04.) cu Petrolul, in Gruia?; e greu, dar nu imposibil! Hai CFR!

    • FLORINACCIO
      Friday, 4 April, 2014 at 14:24

      Sunt de acord in multe dintre punctele pe care le-ai atins aici, inclusiv (sau mai ales) in cele privitoare la Hagi. Totusi, nu-s convins ca ai dreptate atunci cand sustii ca ''Regele'' ne-a mintit ca generatia lui ar fi dus Romania pe locul patru in lume. E drept ca in '94 n-am prins decat sferturile (deci cel mult locul 5), dar cred ca Hagi, atunci cand vorbea de locul 4, se referea la clasamentul FIFA, in care la un moment dat nationala noastra a atins aceasta pozitie. Eu parca stiam ceva chiar de-un loc trei, dar nu-s sigur ca nu ma insel.

      • Cristi
        Friday, 4 April, 2014 at 15:21

        In generatia lui, Hagi nu a fost nici macar component al celei mai bune echipe din Est.. bulgarii au ajuns in semifinalele campionatului mondial, cehii au jucat o finala de campionat european. Stoicicov a jucat in Spania mai mult decit a jucat el care a fot de doua ori rezerva la Real si Barcelona, nemaivorbind ca a fost la aceste echipe pe vremea in care nu au cistigat nimic. In Italia, ca sa comparam iar cu jucatorii reprezentativi ai Cehiei, a fost un jucator de divizia B si josul de A la Brescia, in vreme ce Poborsky lua titlul de doua ori consecutiv cu ManU. Sa pomenim si de Croatia cu locul 3 la mondiale si cu Suker om de baza si nu rezerva la Real?

      • Ioan Dacid
        Friday, 4 April, 2014 at 16:27

        Am fost chiar pe locul 3 dupa acel parcurs de poveste in preliminarile WC 98, 9 victorii , 1 egal(Irlanda la Dublin, ultimul meci dar si atunci am condus cu 1-0), primul gol l-am primit in al 8-lea meci cel cu Macedonia incheiat cu 4-2, rezultat care la vremea respectiv era vazut ca unul putin negativ.

  6. Cristi
    Friday, 4 April, 2014 at 14:24

    Ce pruncul.. punctul, petrolul si ardelenii... si la un egal toata lumea va fi multumita si va degusta licoare de cazanele de placere si nu de durere.

    • thedarkside
      Friday, 4 April, 2014 at 16:15

      Mai putin lupii galbeni :-) Dar sa speram ca le da Miri si acum cate o doza de red bull inainte de meci. Hai CFR!

      • luis
        Friday, 4 April, 2014 at 16:29

        Thedarkside,ne vedem la meci ,ca tare suparat ai fost ultima oara.

        • thedarkside
          Friday, 4 April, 2014 at 17:57

          Mi-a trecut supararea :-) Dantesc avea dreptate in privinta asta, nu e vinul mai acru acum. Ne vedem, Luis.

          • kiruj
            Friday, 4 April, 2014 at 18:49

            Voi fi şi eu "sufleteşte" acolo...Poate trimit prin poştă "cuşma" cu care să daţi de pământ ori de câte ori ai noştrii marchează goluri...:))) HAI CFR!!!

            • thedarkside
              Friday, 4 April, 2014 at 18:54

              Bine ar fi sa avem duminica "cuşma", se pare ca poarta noroc :-)))

  7. luis
    Friday, 4 April, 2014 at 16:25

    Hakana,te-ai molipsit cu optimism de la Caneto?Grava boala.Hai CFR./:-))Tare curios sunt ce consumati,vreau si eu.Na da ne vedem (chiar daca nu ne cunoastem) la meci,si sper sa batem.

  8. Racheta
    Friday, 4 April, 2014 at 18:36

    Poate ca se referea la un anumit clasament FIFA,de acord, de conjuctura, dar nu este edificator!; eu nu stiu ca la sfarsit de an competitional, (la ora de bilant) fie el si `98, Romania sa fi terminat pe locul 4!? Daca s-a intamplat asa, e OK! Pt. mine nu este edificator, un astfel de clasament provizoriu pt. ca daca, la un moment dat, vreo 2-3 echipe mai bine clasate decat tine(loc.5 sau6) nu joaca,sau au un program f. greu, iar tu "bati" I.Feroe de 2ori(tur-retur,la scor), atunci ai toate sansele sa ajungi pe 4!, dar numai pana ce urmaritoarele joaca si ele!

    • Ioan Dacid
      Friday, 4 April, 2014 at 18:51

      Am fost pe 3 , puteam fi si pe 1dar asta nu are nici o relevanta acum cand suntem pe locul 30, aiurerile lui Hagi chiar nu merita sa fie luate in considerare. Omul a preluat echipa de pe un loc modest, nu am mai fost la un Mondial din 94, la European din 2008 care a venit dupa o alta calificare ratata. Imi pare rau ca Hagi imbatraneste urat si o ia pe urmele lui Ilie Nastase, totusi ma bucur ca is multi microbisti care nu pun botul la aberatile lui.

  9. Racheta
    Friday, 4 April, 2014 at 19:06

    P.S. Erata: In paranteza se va citi( loc.4 la loc.6);Multumesc anticipat,pt. intelegere! Hai CFR!

    • Saul
      Friday, 4 April, 2014 at 20:01

      Pe "rege" cred ca ai vrut sa-l numesti agramat,nu anagramat,deci trecem si asta la erata:)

  10. IQ
    Friday, 4 April, 2014 at 21:48

    GHEORGHE HAGI:Locul 4 in ancheta Balonul de aur 1994,locul 8 in 1989.Component al echipei ideale CM 1994.Golgeterul Cupei Campionilor Europeni 1988/1989,declarat al doilea jucator(dupa Van Basten)la acea editie.Nominalizat pe lista FIFA 100 ,in 2004.Golgeterul all-time al nationalei Romaniei,de departe cel mai bun jucator al celei mai bune generatii a echipei nationale.Cel mai bun jucator strain care a evoluat in campionatul Turciei.Sute de goluri,majoritatea goluri"de autor",creatie proprie 100%,sute de pase decisive,driblinguri si faze de poveste..Cine nu le-a vazut poate sa-si procure DVD-urile cu Hagi la nationala si echipele de club.Cine l-a vazut si contesta totusi valoarea unei legende,ori s-a uitat degeaba si n-a priceput nimic din sportul asta ,ori are un caracter mic.GHEORGHE HAGI a investit din bani proprii peste 10 milioane in descoperirea si cresterea de tinere talente autohtone.A facut echipa pe banii lui ,nu pe bani publici. Are curajul sa spuna direct lucrurilor pe nume si are mare dreptate in tot ce spune!.Da,el si generatia sa au scris cele mai frumoase povesti ale fotbalului romanesc.De aceea cei din generatia lui, in frunte cu el, trebuie ascultati si respectati.Asa se intampla in orice tara civilizata fata de jucatorii de geniu care au scris istorie.Credeam ca Tribuna CFR are un alt nivel,dar cand vad cati il ataca si-l contesta,imi dau seama ca m-am inselat si simt nevoia sa iau o pauza.Va las cu tanarul presedinte, politrucul proaspat instalat de servicii care ne va duce in 8 ani (deja se gandeste la 2 mandate!)in primele 10 echipe ale lumii...cel putin asa s-a "angajat"in fata lui Platini.Pana atunci ,RESPECT pt.GICA HAGI si generatia care lui ne-au dus si ne-au mentinut cativa ani acolo;iar daca fotbalul romanesc nu ne va mai oferi satisfactii ci doar mediocritate si neputinta,sau atunci cand sunteti tristi ,va recomand sa va bucurati sufletul privind DVD-urile cu Hagi...

    • cfrist87
      Friday, 4 April, 2014 at 21:53

      Faci o mare confuzie. Una e talentul lui (si a generatiei lui) pe care nu cred ca il poate nega nimeni si alta caracterul si nivelul intelectual al omului. Despre caracter spune totul cu cine se insoteste (plus sa nu uitam cum s-a salvat Viitorul sezonul trecut, eu de aia le doresc retrogradarea) iar despre nivelul intelectual nu cred ca are rost sa vorbim (doar "omul e fiinta umana")

      • luis
        Friday, 4 April, 2014 at 22:01

        Corect cfrist87,mare diferenta intre fotbalistul Hagi si omul Hagi,in defavoarea celui de-al doilea.

    • kiruj
      Friday, 4 April, 2014 at 22:08

      Stai puţin, IQ. Cu calităţile fotbalistice ale lui Hagi sunt de acord cu tine. Am fost şi eu suporterul lui în foarte multe meciuri, cu adevărat încântătoare. Talent cu carul, fără discuţie, şi seriozitate şi la pregătire. Asta pe plan sportiv. Dincolo, pe plan moral, ce văd? Prin 88, într-un meci cu Crişul (Oradea) îl scuipă pe Cristian Gaţu (preşedinte Crişul, naiba ştie cum a ajuns şi el acolo), doar pentru că au avut obrăznicia să nu se predea mioarelor...meciul a durat vreo 105 minute cu toate prelungirile lui O.Anderco (consăteanul lui Florinaccio şi al lui TGV). A fost primul semnal de "bruiaj" al unei imagini aparent imaculate. Au fost multe altele...Anul trecut, când Viitorul câştiga cu 5-2 (parcă) cu Steaua, zâmbea şmechereşte, numai cine nu a fost în fotbal nu înţelege cum se traduce acel zâmbet dispreţuitor...În fine, nu continui. A fost un talent uriaş, nu a fentat niciodată fotbalul, pînă aici corect, dar ca om e o MIZERIE. Atât. HAI CFR!!!

    • Cristi
      Friday, 4 April, 2014 at 22:23

      Nu cred ca cineva contesta faptul ca Hagi a fost cel mai mare jucator roman si ca a fost liderul celei mai bune generatii pe care a dat-o fotbalul romanesc. Performantele sale sunt la superlativ raportate national, regional au existat in generatia lui nationale cu performante mai bune(toate tari tot din est si mai mici decit Romania, ca asa se scuza el mereu cind pierdea). A extrapola insa de la jucatorul Hagi la ceea ce a facut dupa cariera de fotbalist e o greseala. Omului i s-a dat o sansa unica de antrenor si la nationala si la Galatasaray, pe considerentul meritolor lui ca jucator. Din pacate acolo a dovedit ca este foarte slab, esuind in repetate rinduri. Cit despre Viitorul, am vazut si eu proiectul la inceput ca pe o initiativa laudabila, ca sa observ apoi ca asa zisa crestere de jucatori era racolare tineri de 16 ani formati de alte echipe, influentare a selectiei la federatie, blaturi ordinare (omenia) si mai nou iubire fata de Constanta prin transformare a clubului in circ ambulant satesc in comunele limitrofe Bucurestiului. Nu ti se pare ciudat ca tipa taman acum, cind cumnatul, finul si fostii impresari sunt in puscarie? A disparut omenia si nu se mai poate juca cu arbitrii? Au plecat colegii de generatie betivani de la nationaleled e juniori si nu se mai face selectia pe ochi frumosi? S-a terminat cu situatia de anul trecut cind viitorul nu avea voie sa pice din prima liga? Ce au toate astea cu calitatile de jucator ale lui Gica?

    • thedarkside
      Friday, 4 April, 2014 at 23:38

      Fotbalul romanesc se duce dracu'. Exprimare regeasca. Bine ca nu s-a dus dracu' dupa atatea calificari ratate la mondiale si europene si se duce acum, ca infractorii is bagati acolo unde le e locul si la conducerea FRF vine un tanar nepatat. L-am vazut o singura data pe viu, in Gruia, la ceva meci cu fosti fotbalisti, in urma cu ceva ani si te asigur ca nu mai vreau sa-l vad vreodata, cu atat mai putin sa-l ascult ce are de spus. Atata trufie intr-un om nu cred ca am mai intalnit. Asa ca lasa-ma sa respect pe cine consider eu ca merita, nu pe cine propui tu.

  11. Racheta
    Friday, 4 April, 2014 at 22:24

    Corect,Saul!

  12. Racheta
    Friday, 4 April, 2014 at 23:17

    Ii respectam pe cei din "Generatia de Aur", atata timp cat, la randul lor ne dau acelasi respect. Pe Hagi l-am admirat, aplaudat pt. bucuriile imense pe care ni le-a "pricinuit"ca fotbalist; insa omul Hagi este patat!Nu mai pot sa-i ridic "osanale" dupa cele 6 puncte castigate in capitala anul trecut, care au salvat "Viitorul" de la retrogradare, trimitand o alta echipa, in locul ei, in Liga a2-a(oare cum s-a simtit antrenorul acelei echipe?); iar cu cresterea de tinere talente autohtone, am crezut si eu la inceput, ca e "de bine", dar m-am inselat! E un profitor al muncii altor antrenori de la Asociatii(Cluburi) de fotbal din tara, mult mai sarace si fara notorietate, unde se investeste pasiune, daruire, pt. cresterea, educare si formarea juniorilor(16-17ani), dupa care mr.Hagi(are o echipa) ii racoleaza, ii mai cizeleaza 1-2ani si-i vinde pe bani grei. Ei atunci, sa nu se mai astepte la atata respect, ca nu-l mai merita!Poate ca a fost cel mai mare jucator roman, dar Dobrin a fost cel mai bun fotbalist !

  13. IQ
    Saturday, 5 April, 2014 at 00:13

    @kiruj -L-am cunoscut personal pe Hagi si i-am citit cu atentie toate declaratiile din ultimii 25 de ani.Sa scrii(cu majuscule!!!) despre Hagi ca este ca om o mizerie,inseamna ca esti beat(ca oricum nu uiti sa ne amintesti aproape de fiecare data de palinka pe care o savurezi):treaz si imaculat moral erai probabil atunci cand in mod repetat ne explicai cum te "descurcai" ca presedinte cu arbitrii,adversarii etc. prin cotloanele div. C .Tu si altii tot repetati ca niste papagali ca ,vezi Doamne steaua a cedat meciul cu viitorul in campionatul trecut si i-a retrogradat pe chiajna si severin.Uitati ca reghe a facut echipa si tot el voia sa-si dea demisia dupa meci.Pai la ce facut Hagi pt. steaua si fotbalul romanesc,poate sa-i dea meciul direct inca vreo 5 ani de acum incolo,fara regrete.Despre victoria din deplasarea urmatoare cu dinamo nicio vorbulita...evident si-n campionatul asta i-au batut tot cu un blat,dupa cum cu vasluiul in seara asta au blatuit din nou.Cat despre arbitraje,aratatati-mi ca au fost favorizati( vezi tudor care tocmai le-a luat 3 puncte)Evident sunteti revoltati de acest posibil blat cu campioana blaturilor,intr-un campionat imaculat,impecabil moral,in care toti joaca pe bune si numai echipa lui Hagi blatuieste...Ca antrenor n-a stralucit ,dar a preluat echipe in scadere(nationala s-a mai calificat o singura data din 6 incercari,iar la galata a fost adus ca solutie de avarie ca sa inchida gura suporterilor;a luat totusi Cupa dupa o victorie la scor).S-a retras demn si n-a asteptat sa fie dat afara ceea ce spune multe despre caracter...@cristi bati campii cu asa zisele racolari de jucatori.De mult timp nimeni nu-ti da jucatori tineri buni pe ochi frumosi.De cativa ani si echipe mici vand juniori direct afara,nu intamplator sunt multi tineri jucatori in special la echipe din Italia.Pe de alta parte un jucator tanar(si parintii lui) mi se pare normal sa opteze sa joace la o Academie condusa de un jucator celebru,unde dispune si de cele mai bune conditii(vezi ce baza a creat Hagi din banii lui comparativ cu CFR de ex).Probabil ca jucatorii aia racolati sunt obligati sa-l poarte pe brate pe Hagi asa cum am vazut ca au facut dupa succese din turneele de juniori.In alta ordine de idei compara performantele lui Hagi cu alti jucatori din Est si nu performantele nationalelor(unde evolueaza si depinzi de zeci de jucatori)L-ai gasit pe Poborsky sa mi-l dai exemplu.Intra prietene pe Wikipedia,pe youtube si documenteaza-te inainte sa faci gafe.Vezi cat a jucat la nivel inalt si ce-o realizat cehul( jucatorul si nu echipa).Compara cariera lui Hagi si reusitele/performantele individuale. Daca ai nelamuriri afla de ce a castigat in 2013 Ronaldo in fata lui Ribery.Cat despre ala care crezandu-se ironic il citeaza pe Hagi "omul este o fiinta umana"inca o data regele a avut dreptate;de multe ori rautatea si nerecunostinta te fac sa te intrebi daca unii merita intr-adevar sa fie numiti fiinte umane.Noapte buna!

    • kiruj
      Saturday, 5 April, 2014 at 00:26

      Nu te agita IQ, n-are niciun rost. Tu cu părerea ta, eu cu a mea. Am cunoscut şi eu destui din perioada aia, dar mai bine nu-i cunoşteam...Păcat cu nu ai sesizat nici până-n prezent că acele "amintiri" din epoca de aur sunt -mai degrabă- o autocritică şi o autorironie pe care le merit fără discuţie. Dar eu măcar am ieşit singur din acel balamuc, tocmai pentru că m-am săturat. Şi lasă naibii cu palinka, n-am băut de ani de zile, totul e o "figură de stil", poate nu foarte reuşită. HAI CFR!!!

      • luis
        Saturday, 5 April, 2014 at 09:50

        He,he,he Kiruj,inca doua trei dezvaluiri de blaturi aicipe forum si ajungi coleg de "camera" cu jiji si mimi.Si cu palinka aigrija ca dupa noualege se platesc accize./:-)))

    • Cristi
      Saturday, 5 April, 2014 at 00:53

      Si tu bati cimpii, ca sa iti rapund in acelasi ton. Esti subiectiv ca l-ai cunoscut. Fii fericit, pentru mine tot un semianalfabet este, in viata de zi cu zi. Cit pe teren, desi e greu sa accepti, nu a avut nici pe departe rezultatele pentru care este laudat, daca il compari cu alti jucatori colegi de generatie din regiune.Stoichkov a fort gogheterul unui campionat mondial, fotbalistul european al anului 1994 si a luat un balon de bronz. Hagi a luat un balon de brinza. si ca sa fii mai realist, vezi ca Hagi a clacat pe la orice echipa mai mare in Vest (divizia B din Italia o excludem). A fost jucator al secolului, dar pentru campionatul turcesc. Poate expresia "bon pour l´orient" folosita acum un secol iti spune ceva. Gica este un fel de Heidi Klum in lumea modei, care are o cariera doar in SUA. De aia spune un Karl Lagerfeld "Care Heidi? La Paris nu o cunoaste nimeni". Sa prezinti Victoria Secret nu e aceeasi liga ca si Chanel.

    • Dantesc
      Saturday, 5 April, 2014 at 00:53

      IQ de data asta gresesti aparandu-l cu atata inversunare pe Hagi...Si uite eu o sa fac abstractie de marele fotbalist Hagi de generatia de aur (care aur ? ca vorba lui Banciu nu au castigat niciodata nimic !) de mega investitiile sale private facute in fotbal si o sa punctez doar intr-un singur loc ...La faptul ca regele il apara acum pe GP asa cum la aparat si pe GB ...Doi infractori condamnati de justitia romana la (parerea mea)prea putini ani de inchisoare vis-a-vis de faptele comise...si e o vorba IQ... cine se aseamana se aduna..Iar asta ar trebui sa iti dea de gandit...

    • Flacăra Vișinie
      Saturday, 5 April, 2014 at 00:57

      Sigur ca reghe (cu "r" mic, cum l-ai scris) vroia sa isi dea demisia in partida aia jenanta. Era o parte a scenariului pregatit dinainte. Atata doar ca nu si-a dat-o, probabil din cauza ca e neprihanit. Dar creierele de manelisiti nu sesizeaza diferenta. Ei isi primesc portia de circ si au mai trait fericiti inca o zi. In alta ordine de idei, nu are rost sa va certati. Pentru unii fotbalistul Hagi e mai presus de omul Hagi. Pentru altii nu. Ma intreb, pana unde se poate intinde aura de fotbalist exceptional ca sa acopere deficientele de caracter ale omului? Nu cred ca a fi un fotbalist de exceptie e un cec in alb pentru a scuza la nesfarsit greselile omuluii (care, nu-i asa, este o fiinta umana, dupa cum ne invata fotbalistul Hagi). Cred ca dimpotriva, un mare fotbalist (sportiv) trebuie sa dea dovada si de un mare caracter. In caz contrar, mai are de invatat.

    • Flacăra Vișinie
      Saturday, 5 April, 2014 at 01:04

      Si nu vad de ce te superi pe kiruj si palinca lui. E cel mai simpatic blatist in viata. Si cel mai rabdator adunator de date despre CFR. Si a lansat celebra expresie: "HAI CFR!!!".

    • luis
      Saturday, 5 April, 2014 at 08:59

      IQ,cu tot respectul cred ca modul in care ti-ai exprimat diferenta de opinie fata de ceilalti tribunisti vizavi de Hagi ,a fost dezagrabil si incorect.Nu poti face pe nimeni papagal,alcoolic etc doar fiindca au alta opinie decat a ta.Cat despre Hagi,a fost un jucator bun ,un pic peste medie ,asa cum scria cineva in acea generatie au fost alti jucatori care au fost superjucatori el mai mult rezerva la echipele de top.Cat despre iesirea cu fruntea sus din fotbal a domnului Hagi vezi ultima perioada din cariera ,cartonase ,"scuipaturi",scandaluri.Despre omul hagi (cu litere mici) dinafara fotbalului nu cred ca avem ce povesti.

    • Emil
      Saturday, 5 April, 2014 at 09:05

      Tu sigur esti CFR-ist?

    • cfrist87
      Saturday, 5 April, 2014 at 09:29

      Nu inteleg de ce ne jignesti daca nu esti de acord cu noi?!? Plus sa folosesti gluma cu palinca impotriva omului... Urat si jenant! In ceea ce priveste omul hagi dupa logica ta daca ai fost mare fotbalist ai voie orice? Atunci hai sa-l gratiem pe Popescu si sa-l rugam sa ne fure in continuare. Si tot dupa logica ta ar fi trebuit sa ne lasam batuti de FC Arges de fiecare data pentru ca l-a dat pe Dobrin. Iar in ceea ce priveste datul banilor: hai sa-i divinizam pe toti care investesc in fotbal si toti care au bagat bani in baze sportive sa primeasca 10 puncte in plus in fiecare campionat. Ai o logica balcanica de genul "lasa-l ca macar a facut ceva" care ne-a adus unde ne-a adus si ca tara si ca fotbal. Ca si aia care zic de cioban "macar da la saraci"... Iar in ceea ce priveste citatul meu "omul e o fiinta umana", sa dai dreptate "regelui" pentru o astfel de ineptie inseamna ca ti-ai ales gresit nick-ul.

      • cfrist87
        Saturday, 5 April, 2014 at 09:32

        PS: Daca e asa integru si are asa mare onoare de ce nu-si asuma ca el e de fapt antrenorul Viitorului acum. Uitati-va la meciurile lor sa vedeti cine sta in tribuna exact deasupra bancii lor tehnice si da sfaturi in continuu si se consuma etc... De ce ii e frica sa-si asume inca un esec?

  14. Cristi
    Saturday, 5 April, 2014 at 01:11

    Eu cred ca in toata discutia asta uitam un lucru..pe Hagi, pe Popescu,pe Nastase i-am judecat cu inima cit au fost activi. Acum ii judecam cu ratiunea iar ei -oameni simplii - se lasa manipulati de diverse persoane care vor sa cistige ceva de pe urma lor. Din pacate ei nu inteleg ca aura este cel mai important capital care le-a ramas si care exploatata corect le poate aduce suficiente venituri din publicitate ulterior. Este greu ca dupa ce 15-20 de ani toti ti-au spus ca esti cel mai cel sa revii la o viata normala. Cred ca toti vrem sa ne amintim de Gica jucatorul din tinerete (nu cel nervos si plin de cartonase din ultimii ani ai carieri) si nu patronul "omeniei", de cumnatul sau asa cum juca in anii 90 si nu de asociatul unor interlopi dubiosi sau de Ilie Nastase jucatorul de Cupa Davis si nu candidatul penibil si agramat la primaria Bucurestiului. Asta desi Romania este o tara care l-a trimis pe "free Gigi" in parlamentul european.

  15. caneto
    Saturday, 5 April, 2014 at 11:06

    Nu prea vad rostul unor razboaie vizavi de persoana lui Hagi, oricum, adevarul este la mijloc, asa cum zic eu. :) A fost un jucator super OK, unul de exceptie, lider de tip Cadu in teren, nu poti zice ca Stoicikov, de ex., a fost mai mult sau mai putin valoros, este deosebit de important momentul in care un fotbalist ajunge la o echipa de top. Hagi n-a prins nici Realul, nici Barcelona in perioade faste ale lor. La Real, chiar capitanul de atunci, Michel, a recunoscut ulterior ca l-au sabotat pe Hagi. La Barcelona trebuia sa combine cu Jordi Cruijff. N-a fost sa fie mai bine pentru el. Eu o singura data l-am vazut pe viu, in 1987, intr-un meci de pregatire Romania – FC Bihor, la Oradea, inaintea ultimului meci din grupele preliminariilor CE cu Austria, la Viena. Nu s-a intrebuintat serios niciun tricolor in acel meci, mai putin Klein, Hagi tot timpul se tragea de sort si injura ca un birjar. :) Dar n-are nimic, si eu injur tot timpul pe ceilalti soferi in trafic, cand sunt singur in masina - chiar daca eu ma fac vinovat de unele momente mai caldute - nu-i nimic personal, dar ma tine mai concentrat. :) Nici pe actualul Hagi n-are sens sa-l infieram, a intrat in mocirla fotbalului din Romania cand putea sa n-o faca si nu-i exclus ca din punct de vedere material sa fi umblat mai bine. Faptul ca-i un orator foarte prost nu-i vina lui, unii se nasc cu verbul bun, altii, nu. Iar faptul ca este in centrul atentiei conduce la necesitatea unor declaratii, iar el nu are talent in acest domeniu. In plus, n-a fost prea fericit pentru imaginea lui legatura cu clanul Becali. Dar, daca nici Mourinho n-a avut greturi in aceasta privinta ...

    • luis
      Saturday, 5 April, 2014 at 11:25

      Mda Caneto,nu isi are rost acest razboi mai ales ca noi ar trebui sadiscutam aici de meciul cu Petrolul.Luand ca se intalnesc doua echipe campioane la X-uri cel mai probabil rezultat va fi unul de egalitate (macar sa fie 5-5 sa vedem un meci frumos),dar cum speranta moare ultima (salariile fiind platite pe doua luni) eu mai trag nadejde ca batem.Hai CFR. PS Ii facem o vizita lui Kiruj la Slobozia daca-l incarcereaza in urma dezvaluirior de blat de aici de pe forum?/:-)))

    • CJ-07-CFR
      Saturday, 5 April, 2014 at 11:57

      No, vezi, caneto? Le-am recomandat agresiv să nu facă politică pe Tribuna, că ies scântei, dar nu m-au ascultat. S-au apucat să povestească contra și pro despre monarhie, rege etc.

      • luis
        Saturday, 5 April, 2014 at 12:23

        07 nu ai inteles nimic,regele a murit de mult,doar amintirea lui persista in mintile unora?:-))

  16. Racheta
    Saturday, 5 April, 2014 at 11:48

    Mister IQ, ai si tu dreptatea ta(dar f.mica!);daca 2( aici,cred ca suntem10) oameni "umani" si de "omenie" iti spun ca bati campii(nu am zis ca esti beat, dar era o scuza plauzibila),las-o mai incet cu "pianul pe scari!" Miercuri am revenit in Cluj, sa-mi revad nepotul, junior la "Viitorul-Georgescu"( nu Hagi) in Campionatul de Juniori Republicani(B) si m-am reintalnit cu 2 amici,cfr-isti si ei,iar din vorba-n vorba am ajuns sa ne intrebam cum reusesc (cei din vale) si de unde au lichiditati sa-si mentina echipa in Liga1?!; stim ca din lipsa fondurilor sunt in insolventa; desi salariile sunt f. mici(nu inteleg cum de stau jucatorii la o echipa pe asemenea salarii de mizerie; oare nu exista si alte surse?!), cheltuielile unui club(la Liga1) sunt f.mari. Am gasit cateva explicatii!;sunt sustinuti de la cel mai inalt nivel( in fotbal), de institutii ale statului si de o seama de sponsori, astfel : 1)Vicepresedintele (de peste 10 ani) FRF-Patritiu Abrudan-tatal fundasului central de la pingU; chiar de nu sunt sprijiniti, pe fata(niciodata nu au avut probleme cu licentierea,pt. ca nu-i asa, au intrat, repede, in insolventa), dar nu li se "baga strambe"; 2) UBB- le pune la dispozitie-fara taxe-Baza Sportiva(pt. antrenament) din Parcul I.Hateganu(fost Babes); 3) CJ.Cluj -le pune la dispozitie "Cluj Arena", pt o chirie modica(CFR cheltuie numai pe o etapa, cat mUistii pe un tur de campionat); 4)Banca"Transilvania"-prin sponsorizari, doar unul dintre directori este,chiar dl.P.Abrudan; 5)AJF.Cluj(organizator si a competitiilor de juniori, la care clubul "u"participa), al carui presedinte, ati ghicit, este nimeni altul decat, acelasi P.Abrudan ; 6)Primaria Cluj, (de parca nu erau suficiente dovezile de bunavointa si sustinere) mai acorda un ajutor banesc,ca de obicei cu dubla masura in favoarea mUistilor si in detrimentul CFR-ului;-din fonduri publice Primaria Cj. sustine Cluburile Sportive de performanta/2014 ( in mod arbitrar, zic eu),acordand urmatoarele sume(in lei) :- pt.C.S."Universitatea"=2.200.000 - C.S."U"Mobitelco"=450.000 ; - C.S.CFR=95.000(?!), ne-au aruncat si noua un "os" Bravo,dl.Boc!(luptatorul pt. dreptate si adevar,un rahat!) Trageti dvs. si singuri, concluziile!CFR-ul, din totdeauna, singur impotriva tuturor!Si mi-am raspuns intrebarilor, demonstrand, existenta fara griji a celor din vale! O "ciupeala" de aici, una de colo si se face bugetul! Nu le facem proces de intentie mUistilor, dar il intreb pe dl.Busca,asa zisul Walter(al carui fiu este mijlocas la pingU),-este greu sa conduci un club care are toate usile "unse" si "deschise"? Hai CFR!

    • Vladimir
      Sunday, 6 April, 2014 at 23:27

      Cluburile mentionate de tine nu au nicio legatura cu fotbalul. CS "U" Mobitelco - baschet, CS Universitatea (baschet, handbal, volei, rugby, etc.). La fel si CS CFR nu are nicio legatura cu echipa de fotbal. Din cate stiu eu, daca ma insel te rog sa ma corectezi, CS CFR are doar sectie de popice. Si atunci e normal sa existe o diferenta intre fondurile alocate. Sunt ani buni de cand echipele de fotbal ("U" si CFR) nu au mai primit vreun ban de la primarie pt ca "nu exista cadru legal".

  17. luis
    Saturday, 5 April, 2014 at 11:56

    Racheta,eu cred ca tu esti cel care " bati campii" in legatura cu Bucsa,nu ai auzit tu ca nemernicii de la primarie si CJ nu l-au invitat nici macar la un BOGRACS./:-))),pe de alta parte astia sunt milogi si cersetori umfalati in pene de parca ei ar fi buricul pamantului.

  18. gica10
    Saturday, 5 April, 2014 at 16:00

    Niciun sistem nu este perfect........tot asa si cu democratia.Majoritatea decide ,chiar daca am vazut ce poate sa sustina(ghinion iliescu ales cu 85% si multe altele impotriva naturii si firii).Tot asa si cu Hagi (cu h sau H) vor fi destui sa foloseasca ca argument ideea impamantenita (in romanika) ca a fost jucator mare ,dar slab antrenor....... Ca jucator am fost special sa-l vad pe Municipal intr un joc u - Sportul St.Parea un copil intre adulti,insa cu o atingere magica.Punea ca si cu mana pase pe tot terenul.Toate acuzatiile impotriva valorii lui imi par basflemii rasuflate.......L-am vazut si pe Dobrin(este drept in ultimii ani) dar erau totusi atat de diferiti.Gicu lua fotbalul ca si un joc si un fel de a-si petrece timpul liber,in timp ce pentru Gica fotbalul a reprezentat o oportunitate de a arata ca este cel mai bun:sau mai scurt spus diferenta dintre ei a fost de atitudine!Unul a fost serios cand era vorba de fotbal si viata lui,in timp ce celalalt era un mare boem.Era sa spun ca si Mutu(dar nu vroiam sa-l jignesc,ca asta-i cocalar). Acum nu stiu IQ daca putem sa le dam cu bata la majoritari la hard disk,cu atat mai mult cu cat sunt cfristi(si deosebiti printre ei).Cred ca trebuie sa fim mai toleranti si atenti in exprimare........

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>