Friday, Dec. 2, 2016

Ecran de vacanță

Written By:

|

Wednesday, 11 June, 2014

|

Posted In:

|

271 Comments

Ecran de vacanță

 Pentru că stresul sezonului următor e încă departe și deocamdată transpirăm doar din pricina soarelui și nu a emoțiilor, să ne așezăm confortabil în chaise longue, să admirăm spuma din vârful halbei și să ne batem câmpii și nu copiii pentru că s-au întors acasă din nou cu mențiune. Piccolo și-a înecat amarul într-un suc de mango pe plajele braziliene, a tras cu ochiul la fetele din Ipanema, cele cu copa do mundo măricică la sutien, iar apoi s-a dus la negocieri cu doi tineri din Verona. E dus.  Se pare că Maah a fost văzut pe alt litoral, în port la Marsilia, cărând bagajele turiștilor de la vapor spre hotel. Martori oculari mărturisesc  că mereu o ia prin dreapta  falezei și – după ce driblează câțiva pietoni – pierde papornițele, spre stupefacția lui și a magrebienilor de 7-8 ani de prin preajmă. Și atunci ridică privirea la cer. Maftei a primit niște bilete cu reducere de la casa de pensii și a plecat în excursie la mănăstirile din Moldova. Dar tot mai mult i-a plăcut Mănăstirea Chiajna de la marginea Bucureștiului, cea în ruină, pe lângă care sfântul nostru arată a june prim. Promoția 2014 e care-ncotro, iar șeful clasei, Cadu, încă tace ca Piți-n păpușoi. Dacă noii colegi  n-o să-i fie pe plac, o să zică pas. Deși ofertele din Portugalia sunt subțiri rău. Țara e însă foarte frumoasă, iar cu banii strânși peste hotare, în România, poate să-și croiască o pensie liniștită.

 À propos de noi colegi, se pare că tranferurile se coc cel mai bine în sezonul estival, tot pe lângă mare. Mammare, mamițica și tanti Mița s-au orientat deocamdată pentru câțiva jucători care au jucat bonito pe plajă când erau mici și au respirat briza mării din cărucior. Rămâne de văzut ce motivație o să aibă spre finalul turului, când începe a trage curentul dinspre Apuseni. Nu ne facem iluzii deocamdată, singurul preparator fizic și neamț din țară se gândește la prezidențiale și toți vecinii lui Miri din Cottbus au Skype-ul închis. Prevăd un campionat mai slab ca niciodată (nu mai sunt echipe mici, vorba crainicului, doar mediocre, zic eu), formațiile sunt zdrențuite rău și nu m-aș mira să nu ajungă nimeni în vreo grupă europeană. Gazetele din București nasc eroi, dar odată ajunși dincolo, în marile bătălii, adevărata lor valoare iese de sub apă ca rățușca din cadă. Veselă și tâmpă. Golgheteri împrumutați, portari de națională, idem, o droaie de foști Hagi de România prin campionate obscure, stâlpi de apărare rămași în câmp cu becul ars și tot așa mai departe. „Crema” ligii pleacă în campionate care nici nu existau când noi jucam cu Cuba în Gruia. Ducă-se și ăștia.

 Dacă pleacă și Cadu, vor rămâne și la noi foarte puțini jucători care și-au lăsat vreodată amprentele pe o cupă. Eu am găsit doar doi. Și poate îl mai încercăm o dată pe Panin. Să sperăm că odată cu scăderea mediei de vârstă a echipei va crește măcar ambiția, iar mia de euro o să pară mai dolofană în buzunarele strâmte de blugi.

 Dar să lăsăm deoparte transferurile, tripleta de aur în frunte cu mammare lucrează intens la ele, iar în trioul ăsta nu-l includ și pe Miri (care a venit din nou cu propunerea Monroy), și să trecem la un subiect mai puțin stresant. Că tot vorbeam de motivație, odată cu succesul lui Atletico Madrid, a apărut prin ziare cum că El Cholo își îmbărbătează elevii cu piese de la AC/DC. Iar rezultatul a uimit pe toată lumea. Acu, Miri își dorește un astfel de colectiv, unit, muncitor și cu vână, dar ce știe el despre muzică? Pe de altă parte, noi ne pricepem destul de bine și putem să-l ajutăm. De curând cititorii de aici, de pe site și-au pasat dedicații muzicale și sunt convins că un playlist croit de noi ar putea fi determinant în lupta pentru un nou titlu. Sunt convins că același playlist ar putea înlocui muzica de ștrand care răsună acum în Gruia, înainte de fiecare meci. Pe vremuri, în vestiarul CFR-ului, nu-mai-știu-cine adusese un casetofon/cd player și toată lumea dansa latino. Nu ca la discotecă, era un latino mai puțin manelizat, iar cd-urile argentinienilor, portughezilor, brazilienilor au prins și la românașii noștri. Mi-l amintesc pe Anca încercând câteva manevre, piruete și balansări prin vestiar, după antrenamente. Era voie bună și asta se simțea și pe teren. Semedo era cu gura până la urechi, iar Tony zâmbea șmecherește. Apoi, după o vreme, moravurile s-au schimbat, Kone și alți melomani ca el au adoptat moda separatistă a consumatorului de muzică. Cele mai șmecheroase căști din duty-free li s-au ițit pe țeastă. Și mai toți (nu, nu Muri), coborau din autocar adânc cufundați în măsuri mixte și arpegii încârligate. A mers cât a mers și varianta asta, dar, în timp, sudura grupului a ruginit. Acum e un nou început și mai important este să se încerce o „unitate de monolit”, decât să ne gâdilăm cu toții gândindu-ne la primul loc și la coronițe de lauri. Am înțeles că băieții vor merge în tabără la Lake Balaton, asta e bine, dar și mai bine ar fi ca în jurul focului de seară, acești școleri în vacanță să aibă un soundtrack motivant și puternic, nu lălăieli palide de sezon. Nu degeaba, înainte de concertele Metallica, răsună puternic „Ecstasy of Gold”, piesa lui Morricone. Jumătate din treabă e deja făcută. Adrenalina suie la tâmple. Nici Chuka n-ar mai adormi pe teren după ce-ar auzi „Highway Star” de la Deep Purple, sau un „Paranoid” zbierat de Ozzy. Sau poate „Immigrant Song l-ar mai înzdrăveni pe Tade, Valhalla I am coming… Arpi mai are încă niște ORWO-uri cu Maiden,  și dacă nici cu asta nu merge, să-l sune careva pe Diego Simeone să ne zică și nouă cum face.

 

 

 Hakana

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

Hakana

(271) Readers Comments

  1. kiruj
    Wednesday, 11 June, 2014 at 09:58

    Felcitări, Hakana! Articolul tău (mă) face să aştept cu o înfrigurare / nelinişte / speranţă / teamă / etc. următoarele transferuri...O singură observaţie: dincolo de presupusele aspecte negative (schimbări de antrenori, etc.) atribuite lui Cadu, acum avem nevoie şi mai mare de el, măcar pentru acest retur, măcar pentru a pune pe sine această garniture revopsită, cu "vagoane" de toate felurile. Oops, încă o observaţie: indiferent cine mai vine şi cine nu, Miri are o misiune extreme de grea, nu returul trecut a fost proba de foc pt. el (de care s-a achitat destul de bine, per ansamblu), ci "prelucrarea" acestui lot eterogen care se va finalize în curând. HAI CFR!!!

    • kiruj
      Wednesday, 11 June, 2014 at 10:44

      O completare la "cazul" Cadu: cred, că cel mai avantajos pentru toate părţile este un contract de doar 6 luni (până-n 31 decembrie 2014) cu o eventuală opţiune de prelungire. Dpdv al lui Ricardo, va mai juca în nişte preliminarii EL (poate şi în grupe) şi îşi mai face o mică vizibilitate, şi îşi mai creşte un pic cota. Va juca -practic- într-un mediu pe care-l cunoaşte la perfecţie, în proporţie de minim 72,7% echipa va conţine nume deja cunoscute de el, deci riscul de-a claca scade. Dpdv al conducerii treaba e cât se poate de avantajoasă: trebuie să facă un efort financiar mai consistent doar pe 6 luni, are garanţia unităţii vestiarului şi al "antrenorului din teren", cresc automat şansele pt. a accede în grupe, adică -în final- şansa obţinerii unor bani de la UEFA creşte vizibil. Apoi, după grupe (nu cred că putem termina pe primele 2 locuri), Aventura fiind încheiată, se poate face o despărţire "reciproc avantajoasă" şi demnă de "el capitano", poate şi de alţii (pe nişte sume decente, evident), dacă treaba (vizibilitatea) iese bine. HAI CFR!!!

      • Hakana
        Friday, 13 June, 2014 at 01:54

        Foarte corect! Eu simt că dacă Mario și Camora rămân, Cadu al nostru mai stă o vreme. Ar fi foarte important să fie jucători cu experiență în posturile cheie. Am avea șanse să vedem CFR-ul în grupe.

  2. daniaania
    Wednesday, 11 June, 2014 at 10:24

    Asteptam si noi, ca ce altceva mai putem face....La-s ca-i bine si la Balaton in vacanta, poate vor avea o revelatie..

  3. caneto
    Wednesday, 11 June, 2014 at 10:47

    Mă mai gândesc ce piese să recomand lui Miriuţă, dar aş interzice din start ABBA. Doamne feri să ajungem să ne plimbăm între cele două ligi. Apoi, Árpi va bolunzi dacă jucătorii se apucă să cânte Money, money, money. :) Decât asta mai bine Ai tu se pego-ul (ai de plm, 572,580,162 de vizionări) lui Bastos. :)

    • caneto
      Wednesday, 11 June, 2014 at 12:01

      Bine, mai poa’ să pună înaintea meciurilor, pentru îmboldirea jucătorilor, un Red Hot Chili Peppers (însoţit cu câte o clismă cu chili şi piper, vorba lui amne :) ) sau să dea la maximum Rockin in the free world, dar muzica poate fi utilizată şi în scopuri pedagogice. Dinel Staicu a avut doar ideea, însă nu ştiu să o fi pus în practică. Îi spui lui Deac înaintea unui meci că dacă nu iese MVP-ul partidei, după terminarea ei va fi închis în vestiar şi va trebui să asculte de 100 ori albumul ăsta. Sau lui Costea, după fiecare eşec îi ştergi playlist-ul şi pui în loc ceva în genul ăsta sau acesta. Dacă termină victorioşi, n-au decât să meargă toţi la Honky Tonk Women. :)

      • thedarkside
        Wednesday, 11 June, 2014 at 19:46

        Pentru răgetul lui Miriuță: roar

      • thedarkside
        Wednesday, 11 June, 2014 at 20:04

        Și pentru carisma Miriuță link

        • kiruj
          Thursday, 12 June, 2014 at 07:50

          ...:)))))))

      • Hakana
        Thursday, 12 June, 2014 at 04:44

        Foarte bune recomandările astea, Caneto. Îmi aduc aminte cum Vialli se prinsese că lui Dănuț Petrescu nu-i prea place rockul și-l amenința frecvent cu niște concerte tari de prin Londra. Până la urmă i-a fost fatală strategia, românul nostru împreună cu un italian și un francez l-au decapitat. Latinos...

  4. Vass Bela
    Wednesday, 11 June, 2014 at 11:14

    Felcerul iar s-a pus de dat interviuri ! Acum zice ca avem antrenor si lot numai bun pt calificarea in grupe, iar jucatorii transferati au fost urmariti de un an ...Ca o placa stricata !

  5. halley
    Wednesday, 11 June, 2014 at 12:20

    Jucatorii vin si pleaca, greu ne-am obisnuit trebuie sa recunosc. Avem exemplul Urziceniului ca poti avea rezultate si cu jucatori expirati, mediocrii, obositi, trecuti de prima tinerete. Sunt foarte curios cum va reusi Miriuta sa gestioneze aceasta situatie dificila. Pe mine nu m-a convins deloc, cred ca punctul nostru slab va fi antrenorul !!!!

  6. CJ-07-CFR
    Wednesday, 11 June, 2014 at 14:02

    M-am bucurat de articol, nu-i cazul să mai și comentez. Aștept, în schimb, apariția lui Amne, cu comentarii referitoare la trupa Radiohead and I.

  7. Vass Bela
    Wednesday, 11 June, 2014 at 15:30

    Si azi am intrat pe site-ul of, tot degeaba . Nici o stire din 5 iunie, cand a fost anuntata legitimarea lui Larie ( si el urmarit de un an ... ) . Daca nu transferuri, macar ceva despre reluarea pregatirilor , perioada si locul cantonamentului, abonamente etc . Si se mai plange Arpi ca n-are destui suporteri . Pai la modul cum is tratati, numarul lor este chiar mare ...

    • cfrclujole
      Wednesday, 11 June, 2014 at 17:46

      Asta e tot ce am aflat: "CFR Cluj se va antrena la Telki (Ungaria), la baza pe care o folosește și naționala Ungariei, în perioada 10-18 iulie. Ardelenii știu deja și trei adversari din pregătire: Ujpest, Academia Ferenc Puskas și Diosgyor. Până atunci, la începutul lui iulie (6 și 7), CFR Cluj va participa la un turneu la Debrecen, cu ocazia inaugurării noului stadion al echipei maghiare, la care vor mai participa Ferencvaros și Diosgyor. Apoi, pe 9 iulie, elevii lui Miriuță vor disputa un alt amical cu Nyiregyhaza".

      • kiruj
        Wednesday, 11 June, 2014 at 18:44

        Asta am citit şi eu, în schim rămâne "în aer" (sau în ceaţă) perioada 16 iunie - 10 iulie, aproape 4 săptămâni, enorm de vitale dpdv al pregătirii şi al omogenizării. Poate se va adopta o pregătire "la vatră", nu ştiu. Important e să se lucreze tare de tot la pregătirea fizică şi la omogenizare (inclusiv cristalizarea unei echipe de bază şi a unui system de joc adecvat lotului). HAI CFR!!!

        • cfrclujole
          Wednesday, 11 June, 2014 at 19:03

          Se pare ca primul meci va fi in 6 iulie. Probabil in primele 3 saptamani se va pune accent pe fugarirea pe coclauri a celor care au refuzat sa plece de la echipa...))

          • kiruj
            Wednesday, 11 June, 2014 at 19:58

            cfrclujole: da, aşa se pare, într-adevăr, şi nu e nicio problemă cu asta. Din punctul meu de vedere cantonamentul din Ungaria nu e o idee bună, pe vremea aia în Ungaria (şi punctual în zona aia) e o căldură sufocantă, ar fi mult mai oportună optarea pt. un stagiu de munte (nu neapărat în Austria, că na, bugetul nu permite), poate la Poiană, poate chiar mai aproape de Cluj, în Apuseni undeva. Oxigenarea este importantă, nu poţi face "oxigenare" în Telki (HU). În opinia mea un grafic de lucru ar fi în felul următor (ţinând cont de data deja ştiută a primului meci din prel.EL, 16 iulie, parcă): A - 16.06-18.06 = întrunirea echipei, pregătire "psihologică" pt. Campania de vară-toamnă, prezentarea noilor veniţi, etc. B-cantonament / pregătire fizică (cu oxigenare) de bază la munte (în RO), perioada 19.06-01.07 (fără meciuri şi puţin de tot cu mingea, dar cu şedinţe de tactică generală şi -pe parcurs- chiar specifică), C - 2.07-15.07 meciuri amicale (eventual turnee, chiar în HU, dacă tot s-au perfectat), cu accent pe cristalizarea formulei de bază, imprimarea în "cromosome" a sistemului de joc ales, exersare de scheme, omogenizare, mobilizare, etc. Nici nu mai spun: parallel cu toate astea rezolvarea (măcar parţială) a datoriilor de către boşi...Apoi...Dumnezeu cu mila...HAI CFR!!!

            • caneto
              Wednesday, 11 June, 2014 at 20:23

              Ne adunăm, ne adunăm, dar după ce? Că deocamdată nu-i nimeni să-i prepare fizic pe băieţi. :) Ori se pricepe şi la asta Hora? :)

        • Flacăra Vișinie
          Wednesday, 11 June, 2014 at 19:17

          Pregatirea de vara ratata cand se va face?

          • Cristi
            Wednesday, 11 June, 2014 at 20:30

            Nici chiar atita graba, incepem asa.. mai lento

            • kiruj
              Wednesday, 11 June, 2014 at 21:51

              Ei, cu astfel de tipe în cantonament, nu numai că ajungem în grupe, dar vom şi câştiga EL...:) HAI CFR!!!

            • Cristi
              Wednesday, 11 June, 2014 at 23:39

              Pe tipa o cheama Sara Lopez, e cea mai cunoscuta dansatoare de Kizomba si cred ca se potriveste noului CFR.. dansul vine din Angola (hai sa visam Traorei) si din Insulele Capului verde (naturalizati portughezi), ea e spanioloaica (divizia a treia, se aude)...si pt tine special unul din dansurile ei celebre..http://www.youtube.com/watch?v=hFWuVwiciWw

          • Cristi
            Wednesday, 11 June, 2014 at 20:37

            Si pt pregatirea fizica, special pt divizia portugheza.... link

          • cfrclujole
            Wednesday, 11 June, 2014 at 20:54

            Probabil in iarna...

            • Flacăra Vișinie
              Wednesday, 11 June, 2014 at 22:18

              Inseamna ca de aia e ratata pregatirea de vara deoarece se face iarna...

  8. kiruj
    Wednesday, 11 June, 2014 at 22:08

    SONDAJ! La luptă, fraţilor! N-aţi fost cuminţi, aşa că soarta (prin boşorogul Kiruj) vă loveşte cu un sondaj de "încălzire"! Pentru lansarea softului daţi click aici, programul poate fi accesat şi intrând în "Sondajele lui Kiruj", la "link03". HAI CFR!!!

    • Cristi
      Wednesday, 11 June, 2014 at 23:40

      buna ideea pe seceta asta de campionat mondial

  9. kiruj
    Wednesday, 11 June, 2014 at 22:50

    Cristi: când jucătorii verifică cardul, nu e mai potrivită asta?

  10. cfrclujole
    Thursday, 12 June, 2014 at 00:32

    @Flacăra Vișinie, dupa cum spunea un clasic in viata "iarna nu-i ca vara"..) Noi, cu putin noroc, o sa facem pregatirea de vara in tur.

    • Cristi
      Thursday, 12 June, 2014 at 13:56

      Ce argument aresi asta "mi-au dat putin fata de cit se cistiga la echipa"..adica nu conteaza cit valoreaza el ca jucator ci cit"se da" la echipa... minte de fotbalist...

      • caneto
        Thursday, 12 June, 2014 at 14:03

        Ce vrei, aşa-i şi la firme, salariile sunt confidenţiale, dar la 5 minute după achitarea drepturilor îţi şi vine unul să întrebe că de ce a luat colegul mai mult decât el. :)

      • caneto
        Thursday, 12 June, 2014 at 14:11

        Dacă-l întreba de sănătate Barcelona, probabil vroia cât Messi. :)

        • Cristi
          Thursday, 12 June, 2014 at 14:50

          Parafrazind un spot celebru interzis acum citiva ani.... "ti-am zis ca esti de Gazul? Tu Neymar, Neymar!!!"

      • Flacăra Vișinie
        Thursday, 12 June, 2014 at 14:11

        Banii n-or fi fost multi, dar ar fi jucat in Europa League si ar fi fost intr-o echipa care se bate la titlu (macar in primele 5 etape), nu sa scape de la retrogradare.

    • Ioan Dacid
      Thursday, 12 June, 2014 at 12:29

      Ai de basca mea, incepem sa luam din Liga a 3-a spaniola, tare de tot am ajuns.

      • caneto
        Thursday, 12 June, 2014 at 13:25

        Nu ni-i mai dă dacă devin jucători de Liga a 2-a. :) Şi, ce are dacă-s de liga a 3-a? Ilie Lazăr a venit la echipă din judeţeană, unde a debutat la 23 de ani. link :)

  11. kiruj
    Thursday, 12 June, 2014 at 11:07

    Pt. SONDAJ click aici!!! HAI CFR!!!

  12. Vass Bela
    Thursday, 12 June, 2014 at 15:40

    Site-ul oficial ma contrazice ca n-ar furniza informatii de interes . Dupa numai o saptamana de la anuntarea transferului marelui Ilarie ( urmarit de un an de priceputii clubului ) , aflam ca Chanturia s-a transferat la Verona, dupa ce cele doua cluburi au ajuns la o intelegere ! Asta da stire, eu credeam ca Chanturia va fi pastrat cel putin 5 ani , dar se pare ca in aceste zile s-au purtat negocieri dure si in final Messi de Georgia a ajuns la un club la care nici nu visa cand a venit la CFR ... PS . Si apropo de placa felcerului, ca " i-am urmarit de un an " . Admitand ca spune adevarul , totusi cine i-a urmarit ?! IM sau AP ? Pai se pricep cat de cat la jucatori ? RZ ? El urmareste comisioanele, la fotbalisti se pricepe doar o idee mai mult ca felcerul, deci tot nimic. Ma rog, minciuna la conducatori a devenit o obisnuinta, pacat ca nici macar repertoriul nu se schimba . Peste putin timp vom afla din gurita doctorului, ca s-a facut cea mai buna pregatire din istorie, , ca in primele 5 etape vom cuceri 15 sau in cel mai rau caz 13 puncte, etc . Despre Miri, lot si calificarea in grupe a recitat deja textul arhicunoscut, asa ca nimic nou sub soare , Ca si la transferul lui Chanturia ...

    • Cristi
      Thursday, 12 June, 2014 at 15:43

      Bela, Chanturia era stiut ca a venit doar parcat pt ca se inchisese lista in Italia. Oricum, este un progres la scounting - jucatorii sunt urmariti un an si nu doi ca si pina acum. Ce zici, cind se va veni si cu declaratii gen 2l-am adus pe x si y pe neve si ii vom urmari de acum inainte" ? :)

  13. Vass Bela
    Thursday, 12 June, 2014 at 22:57

    Cristi, cred ca ti-ai dat seama ca am luat la misto stirea publicata pe site-ul oficial . Dar unii o iau chiar in serios, de ex stiridesport crede ca CFR a facut o mare afacere si cine stie ce de bani au incasat ! Dincolo pe cheferetv , pritenul tau corn-cocora anunta azi, ca s-a castigat 1 mil din vanzarea lui Chanturia . La replica unui coleg, care a amintit, ca si tine, ca georgianul a venit pt 1 mil ca sa plece tot pt atata - ai explicat tu de ce - corn revine nonsalant si spune, ca nu s-a inregistrat in contabilitate milionul dat !!! Pai asta-i nu numai mincinos ordinar , dar si un pericol imens pt conducerea CFR-ului . Pt ca a vorbi verzi si uscate despre club e una, dar sa spui ca se fac ilegalitati de ordin penal, asta deja poate avea consecinte nefaste pt conducere ! Iar importanta pe care i-o dati acestui escroc dovedit, ramane o enigma mare , foarte mare ...

    • Cristi
      Thursday, 12 June, 2014 at 23:13

      Pai eu de ce crezi ca am raspuns ca progresam, acum fiind mai eficienti dupa doar un an de observare:). Cit despre Corn..eu sustin ca printre suporteri e loc pentru toata lumea.

  14. Hakana
    Friday, 13 June, 2014 at 02:05

    Mandorlini are șanse în curând să intre în cel de-al patrulea an ca antrenor la Verona. Ce trece vremea...

  15. kiruj
    Friday, 13 June, 2014 at 08:41

    Click aici pt. SONDAJ! Softul se închide azi (13 iunie) în jurul orei 13.00. HAI CFR!!!

  16. Vass Bela
    Friday, 13 June, 2014 at 09:41

    Cristi, si eu zic ca e loc pt toata lumea. Dar totusi tu cum comentezi afirmatia atotstiutorului, ca milionul de euro nu s-a INREGISTRAT IN CONTABILITATE CA SA APARA EXCEDENT DE VENIT ?

    • Cristi
      Friday, 13 June, 2014 at 10:55

      Nu o comentez pt ca nici nu am informatii, nici nu e treaba mea. In general, lumea fotbalului e destul de mlastinoasa pt a nu se incerca tot felul de trucuri.

  17. kiruj
    Friday, 13 June, 2014 at 12:46

    SONDAJUL este oprit, rezultatele analitice (notele fiecărui tribunist) le găsiţi la "link02", în "Sondajele lui Kiruj". Pe scurt: au notat 30 de tribunişti, la întrebarea 1 (privind calitatea campaniei actuale de achiziţii) media este de 4.8, la întrebarea 2 (privind şansele de-a intra în grupele EL), a ieşit 51,50% (e bine, nu?), iar la întrebarea 3 (aia cu prognoza locului ocupat în ediţia viitoare de campionat), "societatea tribunistă" prevede locul 4.9...:) HAI CFR!!!

    • Cristi
      Friday, 13 June, 2014 at 13:02

      Hehe , locul ala 4.9 e interesant. Adica unii vad cel mai probabil Steaua, Astra si Petrolul in fata, cel mai multi tind sa mai vada min o echipa. Intrebare deschisa...cam care sa fie?

      • kiruj
        Friday, 13 June, 2014 at 13:28

        Ştii ce e interesant, Cristi? Dacă facem abstracţie de rezultatul de la prima întrebare (Campania de achiziţii, la care conducere a cam picat, 4.8, oarecum previzibil), la celelalte două întrebări rezultatele sunt peste impresia creată aici, prin comment-uri. Adică "vorbim una şi facem alta", dacă vrei. Am observat această tendinţă şi la alte sondaje mai vechi: rezultatul a fost mai mereu mai "optimist" decât cea la care te aşteptai în baza comentariilor. Probabil "pesimiştii" sunt mai vocali, iar o parte însemnată a "optimiştilor" fie nu comentează, fie nu vor să intre în "clinciuri" cu pesimiştii...:) HAI CFR!!!

        • Cristi
          Friday, 13 June, 2014 at 14:00

          Obrazul fin de pesi-/optimist cu comentarii corespunzatoare se tine :)..votarea e anonima.

  18. Racheta
    Friday, 13 June, 2014 at 12:53

    Chiar nimeni nu vrea sa comenteze meciul de deschidere al "Copa do Mondo"(!?); brazilienii au beneficiat de un "mic" ajutor(poate hotarator, in stabilirea scorului final) de la centralul japonez Y.Nishimura, care le-a acordat un penalty, aproape, gratuit gazdelor; totusi meritau victoria pt. ca nu au incercat sa pacaleasca fotbalul, desi nu au "rupt gura targului", in timp ce Croatia a jucat ce stie ea mai bine,la intimidare, dur, la limita regulamentului, aparandu-se 70min., nedemonstrand, nimic,inafara de tenacitate, ca ar merita sa se afle acolo(!); dar cum oare, am fi jucat noi,in fata unor brazilieni, mai ales la ei acasa(?); mie greu sa-mi inchipui ca NATIONALA noastra ar fi jucat mai bine(!); cat despre echipa noastra, vom afla mai multe, sper,Luni-16 iunie,dupa reunirea lotului(?!); Nu are rost sa "barfim", pana nu vedem cum "stam"(!);Hai CFR!

    • Cristi
      Friday, 13 June, 2014 at 13:14

      Problema Campionatelor mondiale e ca au globalizat si arbitrajul...penaltyul a fost gratuit, Brazilia s-a chinuit si mi s-a parut indisciplinata tactic. autogolul a venit dupa ce fundasul dreapta brazilian ramasese aiurea la presing prin careul advers si nimeni nu dublase banda dreapta, dincolo de penalty vorbim de doua suturi de la distanta.

    • Flacăra Vișinie
      Friday, 13 June, 2014 at 13:19

      Ce sa mai comentezi, ai sintetizat foarte bine partida. Brazilia e echipa puternica, croatii au facut mai mult anti-joc, dar cum altfel sa joci in meciul de debut al CM in fata unei echipe ca Brazilia, in fata unui stadion plin 99% cu brazilieni, echipa care vrea sa castige competitia? Arbitrajul a fost favorabil brazilienilor, dupa ce tara si-a asumat costuri de 20 miliarde si o sa ramana cu datorii serioase pe multi ani de acum inainte, prostimea trebuie sa primeasca "succesuri" ca sa inchida ochii. Mie mi-au placut croatii si in general imi plac echipele din fosta Iugoslavie pentru curajul si darzenia de care dau dovada de cele mai multe ori. Brazilia pe de alta parte, e puternica, dar nu straluceste si fara un ajutor consistent venit de la arbitraj nu o vad castigand competitia. Astept si celelalte meciuri din grupe pentru a vedea care nationala poate sa ia trofeul.

  19. Cristi
    Friday, 13 June, 2014 at 13:09

    Pe siteul oficial a fost "curatata" echipa .. partial insa.

    • caneto
      Friday, 13 June, 2014 at 13:48

      Curios, înţeleg că 30 iunie este data când li se termină contractul la unii jucători şi nu se cade să-i razi din site până atunci. Totuşi, pe ce considerent se face diferenţierea între un Rui Pedro şi un Batin, de ex.?

      • Cristi
        Friday, 13 June, 2014 at 13:50

        Nu stiu... inteleg sa ii scoti pe cei care au confirmat semnaturi cu alte echipe, gen Maftei si Piccolo. Pe de alta parte nu sunt introdusi nici noii semnati.

  20. pacala
    Friday, 13 June, 2014 at 14:27

    miticii fac misto de noi prin ziarele centrale ca face cantonament de criza in ungaria dar avem obiective marete

    • luis
      Friday, 13 June, 2014 at 15:20

      Mda.normal sa faca misto.Ei sunt obisnuiti cu aerul tare de la poarta-Alba si Jilava.Cum sa faca ei cantonament in "hungaria".Pe de alta parte ,sunt sigur ca,conditiile de acolo sunt cu mult peste ceea ce se gasea in rumunica,plus ca raportul pret calitate este benefic pentru noi.Asa ca,sa rada pana se ineaca-n rasul lor.Hai CFR!!!+!

  21. luis
    Friday, 13 June, 2014 at 15:24

    Apropo de transferuri.Futacs sigur nu vine.A fost transferat in Turcia.Darkside,imi pare rau,stiu ca l-ai fi vrut la noi (nu la oaia).Tot asa in paranteza,o intrebare.A auzit cineva ceva de abonamente pentru sezonul urmator.?

    • thedarkside
      Friday, 13 June, 2014 at 19:14

      Da, l-as fi vrut pe Marko mult mai mult decat pe Adi Rocha de exemplu :-) Il avem pe Chuka, nu mi se pare Rocha mai bun... Ce zici, Luis?

  22. Tomy - CJ
    Friday, 13 June, 2014 at 16:18

    Adio, Cadu! Ciprioții (AEL Limassol) anunță că au ajuns la un acord cu căpitanul lui CFR Cluj!!! Asa scrie pe stiridesport.ro, na oameni buni, cum comentam asta?!?!?!? Si apropo de abonamente, cele de galerie am citit ca vor fi de 50 de lei pe sezon pt cei peste 18 ani si de 30 de lei pt cei sub 18 ani, iar sunt valabile numai in P2 la galerie.

    • luis
      Friday, 13 June, 2014 at 16:36

      Stii cumva cand se poate plati?

      • Tomy - CJ
        Friday, 13 June, 2014 at 20:39

        Dragi actuali și viitori membri de galerie !!! Vă informăm, că începând din data de 06.06. 2014 începem reînnoirea abonamentelor de galerie pentru anul competițional 2014-2015. 1. Toți cei care vor să își susțină echipa de suflet din Peluza 2 , sunt așteptați să facă înscrierile în galeria reunită pe strada Inocențiu Micu Klein nr 11. Înscrierile se fac în fiecare săptămâna ,vinerea între orele 18-20.30. 2.Cei care sunt membri vechi de galerie sunt rugați să predea cardul vechi , o copie color xerox după cartea de identitate pe care vă rugăm să treceți numărul Dvs de telefon cât și o adresă valabilă de mail. 3.Membrii noi sunt rugați să aducă o copie color după cartea de identitate pe care să treceți numărul Dvs de telefon cât și o adresă valabilă de mail. 3.Sectoarele de galerie vor fi sector 31 și sector 32 din Peluza 2 , Peluză 1 va fi închis definitiv. 4.Prețul unui abonament este de 50 de lei / persoană ,dacă persoana respectivă a împlinit 18 ani. Cei care nu au împlinit încă vârstă de 18 ani, trebuie să achite NUMAI 30 de lei . Cu respect, Galeria KVSC! Asa arata mailul primit de la galerie. :P

  23. andrei
    Friday, 13 June, 2014 at 16:42

    link probabil ca daca noi am fi facut transferurile astea, am fi fost destul de incantati...

    • caneto
      Friday, 13 June, 2014 at 18:10

      Oare Frasinescu a acceptat mai putini bani decat i-a oferit CFR-ul, dar se incadreaza la cat iau ceilalti la Craiova? :)

      • Cristi
        Friday, 13 June, 2014 at 18:15

        5.000 de euro la CFR sunt o jignire, 3.000 de lubenite la Craiova sunt respectul cuvenit valorii sale.

  24. luis
    Friday, 13 June, 2014 at 16:46

    CADU ,CADU si inca odata CADU.Mie imi pare rau ca pleaca,sunt convins ca putea juca inca 1-2 ani la un nivel inalt.Imi pare rau fiindca putea fi elementul de baza al echipei in reconstructie.Multi spun (chiar si CFR-isti) ca-i terminat.Da a avut momente mai putin bune dar si-a revenit.In partea a doua al returului a jucat bine, corectand multe din gafele lui Maftei si Camora.Sper sa revina candva la noi,pacat ca,conducerea nu se gandeste sa-l pastreze,deocamdata ca si jucator si mai tarziu in conducere.Toate echipele mari au foste glorii in conducere,na dar la noi nu prea este obicei sa-i onoram pe cei ce au facut istorie la echipa.Trist.

    • caneto
      Friday, 13 June, 2014 at 18:12

      Eu astept anuntul oficial, pana atunci mai sper. :)

    • Cristi
      Friday, 13 June, 2014 at 18:14

      Luis, nu fii emotiv. Este bine pt toata lumea ca si Cadu sa plece acum. Ramine o legenda pe care nu o vom vedea imbatrinind urit. Pentru club este de asemenea sansa reasezarii unor poli de influenta in vestiar si in afara lui.Oricit de nasoala e despartirea pe termen scurt - iar eu aici sunt de parerea lui Kiruj ca un asemnea transfer s-ar realiza optimal la sfirsitul play offurilor. Sa speram ca il vom revedea ca si scout prin Portugalia recomandindu-neniste jucatori buni peste citiva ani.

      • caneto
        Friday, 13 June, 2014 at 19:16

        Nu stiu ce sa zic, un Totti la 37 de ani pe banca de rezerve a Romei a imbatranit urat? Cum am spus, eu mai sper ca ramane. Nu l-as plange intr-atat pe fundasul Cadu (cu toate ca, daca e bun de Limassol, Paco sau Boavista, ar mai face fata 3-4 ani si la CFR) ci pe capitanul cu mentalitate de invingator, care stie cum sa-si mobilizeze colegii. Asa ceva e greu de gasit. In loc de necrolog :) amintesc din nou ce a spus Grigoras: “Și eu am avut idei preconcepute din afară despre viața CFR-ului. Recunosc acum, după aceste luni că mă bucur că am lucrat cu ei, i-am respectat, m-au respectat. Mi-aș fi dorit mai mulți Cadu, mai mulți Felgueiras, mai mulți Camora. Am rămas impresionat de acești jucători. Mi-ar fi plcăut să am un lot cu 15 jucători de acest gen. Vă spun, nu este nimic adevărat din ce se spune despre Cadu sau despre o eventuală influență negativă a jucătorilor portughezi. " Si, la fel, toti ceilalti antrenori care au trecut pe la CFR (si au fost cativa :) ), mai putin Rednic :), au avut numai cuvinte de lauda la adresa lui.

        • kiruj
          Friday, 13 June, 2014 at 20:21

          Subscriu în totalitate, Caneto. Aşa văd şi eu lucrurile. Trebuie să fie câteva excepţii de la regula (generală) economică, fără astfel de jucători, o echipă nu va avea identitate niciodată. Existenţa acestor jucători (în cazul nostrum Cadu, dar nu numai) înseamnă spiritul CFR, înseamnă luptă până la capăt, înseamnă suflet, înseamnă acel ceva pentru care simpatizanţii devin fani şi fanii devin ultraşi...:) Păcat că conducerea nu cunoaşte foarte bine aceste realităţi -dealtfel- simple de tot. HAI CFR!!!

    • caneto
      Friday, 13 June, 2014 at 19:10

      "Deocamdată nu am bătut palma cu Limassol, dar discutăm. Nu ştiu încă ce voi face, trebuie să vin la Cluj şi să discut cu conducerea, mai trebuie să discut cu cei din Cipru. Voi vedea ce va ieşi", a declarat Cadu pentru citynews.ro.

  25. Cristi
    Friday, 13 June, 2014 at 18:38

    Si un ultim zvon... Rocha???? link

    • kiruj
      Friday, 13 June, 2014 at 18:56

      Rocha nu-i un jucător rău, nu prea s-a integrat la stână, dar nu neapărat din cauza lui. Şi cei doi gorjeni sunt interesanţi, mai ales Elton. HAI CFR!!!

  26. Racheta
    Friday, 13 June, 2014 at 18:46

    Cristi, ai dreptate(!); nu mai repet ce-ai afirmat, doar mai adaug faptul ca, pt. mine era clara plecarea lui Cadu, doar nu era sa joace pe "maruntis", cand a fost invatat 8 ani pe "arginti", plus ca si-a dat seama de existenta "nisipurilor miscatoare"(Stancioiu); daca aveti o "anumita" varsta si doriti sa vedeti linistiti si integral un meci, nu va recomand sa va faceti abonament la P2 cu galeria(!); m-am nimerit odata acolo si a trebuit peste noapte sa revad meciul, in reluare, la TV, pt. ca n-am inteles nimic din meciul respectiv, iar a 2-a zi, inca mai auzeam petarde, tobe, goarne si melodii "duioase", pe langa fumigene!; acolo-i locul celor f. tineri; Hai CFR!

  27. Flacăra Vișinie
    Friday, 13 June, 2014 at 20:45

    Pleaca Cadu (cipriotii joaca in preliminariile CL, nu EL), vine Joao Paulo Pereira Gomes
    http://www.cfr1907.ro/ro/stiri/3130/bun-venit-joao-paulo/

    • caneto
      Friday, 13 June, 2014 at 20:48

      Sau nu mai vin Marc si Muth.

      • Cristi
        Friday, 13 June, 2014 at 21:48

        Sau vine Marc liber la iarna sau la anul si asta ii tine loc cald fiind ieftin reziliabil?

    • caneto
      Friday, 13 June, 2014 at 20:53

      Ciudat transfer, stiridesport n-a scris nimic de el. :)

      • kiruj
        Friday, 13 June, 2014 at 21:45

        Păi Miri e plecat, nu?

  28. Racheta
    Friday, 13 June, 2014 at 20:58

    Revin, pt. ca nu doresc sa-l incriminez pe Cadu si sa-l condamn ca pleaca unde are oferte de castig mai mari, decat ce ii putem noi oferi(!); problema se pune si altfel(!); Cadu mai are contract cu CFR-ul inca un an; in conditiile in care ar renunta la salariile restante, care nu-s putine si nici mici, cred ca cei din conducere nu numai ca l-ar lasa sa plece, ci l-ar si indemna s-o faca(!);pt.conducatorii clubului un jucator emblematic, un simbol care a"marcat" istoria recenta a clubului, o "legenda vie" este aceea care ar juca pe gratis(!)

  29. Flacăra Vișinie
    Friday, 13 June, 2014 at 22:57

    Superb golul lui Van Persie si -- de asemenea -- pasa lui Blind
    http://www.flashscore.ro/meci/YgArwfX0/#video

  30. Flacăra Vișinie
    Friday, 13 June, 2014 at 23:52

    Daca Olanda tine ritmul (fizic si psihic) si nu vor fi accidentari la jucatorii cheie, o sa stearga pe jos cu orice nationala de la CM. Sunt foarte motivati, foarte bine pregatiti, au super calitate in teren si pe banca tehnica si nu in ultimul rand, au stofa de campioni. As zice ca merita sa castige si mi-ar place daca ar fi asa. Spania - Olanda 1-5 (1-1). Cine ar fi crezut?

    • kiruj
      Saturday, 14 June, 2014 at 00:03

      Chiar dacă nu-mi sunt foarte simpatici, nici jucătorii, nici van Gaal, trebuie să recunoaştem că pentru moment joacă cel mai spectaculos şi eficient fotbal. Cu toate acestea, drumu-i lung...Mi-au plăcut enorm (şi am ţinut cu ei) şi în 74, şi în 78, dar erau alte vremuri...

      • Achilles
        Saturday, 14 June, 2014 at 07:34

        Tinere ! Io am avut Holanda in suflet toata viata mea ..!! Din frageda pruncie , inca . Atunci cand o mers Pisti Kovacs ( si nu covaci ori uatever ...)la Ajax , io n-am vazut altceva . Este cea mai buna scoala de fotbal din lume la nivel juvenil (de aceea am si cumparat pentru scoala mea , care are si particula CFR, programul de la Ajax Online Academy ) In '76 , la meciul cu Craiova , Pisti Bacsi era prezent si o spus ashe: "... Baa ! Voi jucati ca si Ajax-ul " Si asa si era , fiindca aveam antrenor . Da' , amu' ... Cu piriplica asta ? Ce poti sa construiesti ? Holanda ' 74: Jongbloed ,Suurbier, Rijsbergen,Haan, Krol,Jansen, Neeskens (OOOh !) Van Hanegem, Rep, Cruijff, Resenbrink..si apoi '78, '88, '10.....Fotbal nu bambilici .... Pai, poti sa spui asa ceva de nationala pitzurcilor ? Da' , nici cu Hungaria nu mi rusine ... Nu degeaba le-o spus Laci Boloni , atunci cand l-or chemat sa antreneze Nationala Ungariei : "...Da' , ce credeti voi ; ca io-s Messia ????? " Fotbalu-i sacrificiu , lupta , competenta , talent, munca, noroc ...Daca nu le ai pe astea , poti tot vorbi . La toata lumea-i place muzica , da' cati pot sa cante ? Dara-mi-te , sa dirijezi, sa compui si ...sa intretii o orchestra . Nu , tinere ????????

        • kiruj
          Saturday, 14 June, 2014 at 07:47

          Subscriu la ideile tale, moşule, poate şi la ălea pe care nu le-ai pomenit mai sus...:) Antipatia mea este uşor subiectivă (nu intru în detalii), recunosc, şi mai recentă, aşa, dar tehnic vorbind jos pălăria faţă de şcoala lor de fotbal, şi chiar şi în faţa lui van Gaal, care mi se pare şi mai antipatic...:) HAI CFR!!!

    • nea_Silica_MS
      Saturday, 14 June, 2014 at 00:06

      Mare campioană Olanda. Şi totuşi, turneul este al naibii de lung, o victorie nu ajunge. Cei ce încep atât de tare, pot slăbi rapid către sfârşit. În schimb, un parcurs de regularitate sau unul început mai slab poate fi câştigător.

      • Cristi
        Saturday, 14 June, 2014 at 02:14

        Imi aduc aminte de Danemarca in 1986..inceput en fanfare, au cistigat grupa ca apoi sa o ia pe coaja urit de tot de Spania.

    • Flacăra Vișinie
      Saturday, 14 June, 2014 at 00:42

      Da, turneul este lung, tocmai de aia am precizat "daca o sa tina ritmul". Totusi, au jucat contra Spaniei, campioana en titre si au facut ce-au vrut cu ei incepand de la golul egalizator al lui Van Persie. In afara de asta, prin jocul aratat au bagat un morcov lung in fundul tuturor pretendentelor la castigarea CM. Punctele slabe ale Olandei pot fi gasite in potentialele greseli in aparare, care sa fie speculate de echipele pragmatice (gen Italia) si inconstanta, "culcarea pe o ureche". Un lucru e sigur, Spania nu va castiga CM. Nici macar in primele 4 nu cred ca o sa termine.

      • Cristi
        Saturday, 14 June, 2014 at 01:46

        Locul 2 din grupa Spaniei va da de locul 1 din grupa Braziliei.. cel mai probabil din grupa respectiva nu va ajunge decit o echipa in sferturi. Daca Olanda isi ia elanul si matura etapa viitoare si cu australienii, practic va cistiga grupa. Asa ca Spania are sanse mari ca cel tirziu in optimi sa plece acasa.

  31. Hakana
    Saturday, 14 June, 2014 at 05:43

    Va fi foarte interesant (prăpăd?) dacă plecă Ricardo (unde? la Limassol? chiar are nevoie să-și rotunjească averea cu 2000 de E în plus pe lună?), cu 4 băieți în apărare care nu s-au văzut niciodată...Păcat de Mario, să nu ajungă și el la Larnaca la anul...

  32. Racheta
    Saturday, 14 June, 2014 at 10:14

    "Copa do Mondo"! : Dupa acest meci catastrofal al Spaniei(1-5 cu Olanda)as fi curios care mai este cota de piata a lotului, a celei mai valoroase selectionate de fotbal din lume?(peste 920 de mil.euro!);cred ca,acum, rivalizeaza cu selectionata Hondurasului;daca "batranul" si "depasitul" Del Bosque continua sa joace pe scheletul si cu tactica "praf" a "expiratilor"(la acest nivel) jucatori ai Barcelonei,vor pleca acasa, inca din grupa, fara sa "bata" pe nimeni. Tactica si organizarea, indrazneata a Olandei, cu 3 fundasi centrali, 5 la mijloc si 2 in atac(au mai incercat-o si altii,dar nu au prea reusit, cu exceptia Juventus-lui!), practicand un fotbal total(Ajax/`70),Feyenoord (2014)a "zdrobit"actuala campioana mondiala(!);si de asta data arbitrii au gafat nepermis la un asemenea nivel(?!); centralul(Nicola Rizzoli)a avut un rol insemnat in stabilirea rezultatului final(!): la 1-0 pt. Spania trebuia sa-i acorde un al 2-lea galben(si eliminare!)lui Guzman, iar golul 3 a fost inscris in urma unui evident fault al lui Van Percie la portarul Casillas, dar nici de asta data arbitrul italian n-a vazut nimic neregulamentar(!); pe langa gravele erori ale portarului si a fundasilor centrali spanioli, o f. mare vina a "dezastrului", o poarta antrenorul Del Bosque, care a tinut mortis sa conteze pe experienta "prafuitilor"catalani, care sunt "cititi" si "tradusi" de toata lumea,nereusind sa incropeasca o nationala cu jucatorii in forma, de la Atletico si Real Madrid(!); Azi se reuneste lotul CFR-ului(!)

    • Flacăra Vișinie
      Saturday, 14 June, 2014 at 16:16

      Sa nu uitam de penalty-ul facut cadou spaniolilor. Cred ca se compenseaza cu golul 3 al olandezilor, obtinut prin fault la portar.

  33. Vass Bela
    Saturday, 14 June, 2014 at 11:54

    Am dar " traducere " pe transfermarkt la noua achizitie,si a aparut Papa Ioan Paul al ... Important insa, ca a jucat numai 13 meciuri in divizia secunda portugheza, nefiind integralist in toate . Vorba lui Caneto, l-am adus sa scapam de povara aducerii lui Marc sau Muth ! Vad ca in perspectiva nu gandeste nimeni, cei adusi au costuri mici, dar se pot scoate ceva bani pei mai incolo ? Evident nu ! In schimb pe un Marc sau Muth, in mod cert da , cu profituri insemnate ! Daca nu esti in stare de un cantonament normal ( pana si U pleaca in Austria ! ) sau de transferuri certe ( Muth sau Marc, in jur de 200 mii euro ) , atunci macar ai decenta sa taci dracului si sa nu trambitezi ca un debil mintal, ca ai un antrenor super, un lot valoros si ca intri in grupe fara probleme !!!

    • Cristi
      Saturday, 14 June, 2014 at 23:50

      Bela, sezonul 2012-2013 a jucat 26 de meciuri..nu scrie pe transfermarkt mult de el, dar mie scaderea asta de meciuri imi suna a accidentare urita cu reconvalescenta mare. Sa fi adus IM iar jucatori de la categoria sanatoriu?

  34. CJ-07-CFR
    Saturday, 14 June, 2014 at 15:45

    E cazul să trecem rapid pe școala de fotbal olandeză. Oare pe unde o mai fi Mitea?...

    • cfrclujole
      Saturday, 14 June, 2014 at 16:04

      Ultima data l-am vazut la "Cireasa de pe tort"..)

    • thedarkside
      Saturday, 14 June, 2014 at 17:53

      care mitea...

  35. nea_Silica_MS
    Saturday, 14 June, 2014 at 17:58

    Teletexte... link O fi dat tizu' ştire...

  36. Racheta
    Saturday, 14 June, 2014 at 18:55

    Alt fundas central achizitionat low cost tot pe 3ani,Joao Paulo din Liga 2-a portugheza; mai are cineva indoieli de ramanerea lui Cadu(?); F.V. e adevarat ca penaltyul a fost usor acordat, dar se pare ca dupa aceea faza, arbitrul a cam dat in compensatie(!); oare ce sistem de joc adopta Van Gaal, in inferioritate numerica, cum era normal sa joace in ultima jumatate de ora si care ar fi fost rezultatul(?);deci inca odata un rezultat mincinos, influentat in mare parte si de arbitraj(!)

    • Cristi
      Saturday, 14 June, 2014 at 19:14

      Cind e in defensiva , van Gaal joaca destul de des cu doi 6ari, adica mijlocasi la inchidere. Oricum, asa cum s-a prezentat ieri, Spania nu putea cistiga nici daca juca cu un om in plus. Apropos, ca tot vorbim de meciul spaniolilor, Jordi Alba acum 5 ani (adica pe la 23) era tot la Gimnastic de Tarragona, de unde sunt zvonurile cu cei doi jucatori ivorieni doriti de ai nostri.

  37. Racheta
    Saturday, 14 June, 2014 at 19:32

    Incapatanarea lui Del Bosque,de-a merge pe "mana" catalanilor(oare unde am mai auzit de incapatanati,Piti?) si de-a nu-i folosi, pe Koke si D.Villa langa D.Costa (atacul lui Atletico!)si mai apoi scoaterea din teren al "liantului" Xavi Alonso(si introducerea unui "bezmetic" si alt "obosit" catalan Pedro,completat de "expiratul" F.Tores, in vederea fortarii atacului!?)le-au fost fatale spaniolilor, care au ramas fara busola; Hai CFR!

    • Flacăra Vișinie
      Saturday, 14 June, 2014 at 20:54

      Aici trebe sa iti dau dreptate, cand am vazut ca il scoate pe Xabi, in min. 63, am zis ca Spania o sa ia o caruta de goluri. Si intr-adevar, a luat dupa aceea 3 goluri in 25 min, unul din ele facut cadou de Casillas. Un mare minus al Spaniei mi se pare Pique, care e bun doar cand nu trebuie sa alerge, dar cu Robben si Van Persie a fost jalon de mai multe ori. Vezi sa nu ii confunzi pe Xavi (cu V) Hernandez, de la Barcelona, si Xabi (cu B) Alonso de la Real.
      Uite aici o analiza a meciului:
      http://tactic-zone.blogspot.ro/2014/06/spania-vs-olanda-1-5-batavii-profita-de.html

    • thedarkside
      Saturday, 14 June, 2014 at 22:33

      Care e diferenta dintre Robben si Sneijder. Primul a marcat cand a avut ocazia. Acum 4,5 ani era si Sneijder letal, aseara m-a dezamagit... M-a dezgustat Diego Costa, e un jucator fara pic de fair play, ca sa ma exprim elegant. Ma bucur ca le-au scos olandezii fotbalul din cap :-)

  38. Vass Bela
    Saturday, 14 June, 2014 at 23:26

    Citesc cu interes comentariile voastre despre CM , eu scriu despre problemele noastre . Deci cf stiridesport ( chiar sunt super-informati in privinta noastra ! ) , au semnat Rocha si Elton . Rocha se intoarce din Japonia , in schimb Elton vine de la Pandurii, unde a evoluat in retur . Din 15 meciuri, in 8 a fost titular, in 5 rezerva si de doua ori n-a prins lotul . Cam subtire, dar daca a fost urmarit de un an ... PS . Am trait-o si pe asta, curvisca de am prodan ne aduce jucatori ! Daca aducea ceva valori , mai inghiteam cumva, dar asa umilinta e totala !!!

    • Cristi
      Saturday, 14 June, 2014 at 23:51

      Luni ne lamurim...ca atunci vor trebui sa anunte oficial totul...cine pleaca, vedem cine apare etc.

  39. Racheta
    Sunday, 15 June, 2014 at 10:55

    "Copa do Mondo"(in perspectiva meciului din 7 sept.`14 Romania-Grecia);Columbia-Grecia 3-0(3 la nimic)!La un moment dat "amatorii"(ca sa fiu elegant) de comentatori, ziceau ca echipa elena greseste cam mult in aparare;corect, aceasta se datotra impetuosilor atacanti columbieni, adevarati fotbalisti(!); noi sa nu ne facem prea mari iluzii ca le vom pune aceleasi probleme cu "piturci" de genul Dodel si Banel(!?), ba mai mult o sa le "oferim" prin alti "piturci"si multe ocazii sa si inscrie, alde Gaman si Plavan(pardon Pantelimon)!; rezultatul reflecta diferenta de valoare;prima faza periculoasa a elenilor a fost in min.45, prin "italianul"P.Kone(nu a jucat la CFR); cam duri grecii, o dovada a neputintei, imbatraniti si simulanti, ce mai balcanici!; sigur ca trebuie sa profitam de oboseala lor, dar ne trebuiesc oares`ce valori pt. asta(de unde?); Din nou "marele" Reje castiga(175mii de euro+ 5oo mii la vanzarea spre Ghencea!))din revanzarea cu 700 de mii de euro,la arabi(EAU), a lui Gabi Iancu(Stelemeaua), el nefacand nimic deosebit, decat sa preia jucatorul(de la alti antrenori si profesori, care au muncit din greu cu el pt. a-l forma, educa,etc!)sa-l "modeleze" si sa-l "toaleteze" pt. a putea fi vandut(!); Ne mai vin 2"epave", impinse de A.M.Prodan(ce rusine am ajuns!?); decat sa dam 800mii euroi pe Marc, mai bine aducem "low cost", o "duzina" de "no name"!;Asta e!(cand n-ai bani te umilesc toti!); Hai CFR!

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 12:47

      Racheta, da-mi voie sa nu fiu de acord cu tine referitor la remarca "ce epave am ajuns". Nu cred ca a nu prea avea bani este o rusine, tot asa cum cred ca a avea bani si a cheltui aiurea dublat de fudulie prosteasca e dovada de manelism (practicat si la noi in eopca "de aur", e drept mai cu staif dar tot practicat). Cit despre epave, am avut mereu in componenta, hai sa le vedem ca si un cost de oportunitate. Am luat epave de la Tata Jean in perioada cind era cineva in cooperativa, acum luam epavele AMP cind influenta ne poate ajuta de acolo. Sa nu avem impresia ca suntem sfinti, in fotbalul romanesc daca faci pe fata mare primesti viol grup in arbitraj; in consecinta preacurvia in doze moderate este chiar recomandata, daca e facuta discret si nu pe centura. cit despre cumpararile de jucatori romani, trebuie sa vedem istoricul clubului - am luat tepe cu mari talente gen Bud si Hora, focusul clubului este pe jucatori straini asa ca in dubio e normal sa alegem straini.

    • caneto
      Sunday, 15 June, 2014 at 14:13

      Racheta, poate ca Iancu nu este cel mai bun exemplu de dat in materie de profitori. :) Conform wikipedia, Iancu “a început să practice fotbalul la Steaua București, dar pe parcursul junioratului a jucat pentru mai multe alte echipe”, iar in 2010, la varsta de 16 ani, ajuns la academia lui Hagi. Deci, nu stiu cine ar mai putea revendica formarea, educarea lui in afara de cele doua cluburi care incaseaza banii de pe urma lui. Oricum, dupa cate stiu, exista un regulament al UEFA, care obliga la plata spre clubul care au format un jucator a unei taxe de formare de 5% din suma platita pentru transfer ori de cate ori se transfera acel jucator.

  40. Vass Bela
    Sunday, 15 June, 2014 at 13:42

    Cristi, tot ce spui e teorie ! Fa referire clara la Rocha si Elton , sa vedem daca cei doi se incadreaza in necesarul clubului din punctul tau de vedere .

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 15:14

      Nu am ce referire sa fac la ei pt ca nu ii cunosc..nu urmaresc meciurile altor echipe din campionatul romanesc, asa ca nu am nici o parere despre cei doi. Daca Elton este jucatorul AMP atunci utilitatea lui poate fi una de "blat", "puncte", "lobby", "cooperativa" samd nu neaparat una pe teren, ceea ce am exprimat suficient de clar.

  41. Racheta
    Sunday, 15 June, 2014 at 14:00

    Cristi=avocatul de serviciu!; nu am pus ghilimele, precum la "epave" pt. ca, chiar nu am fost ironic si cu tine;asta esti(!), nu inseamna ca-i un lucru rau; tot la off topic!:acum o ora pe o terasa din centrul orasului se gaseau la mese;- in centru: I.Muresan si C.Panin(pe care l-am salutat si mi-a si raspuns), incadrati de 2 persoane necunoscute(mie), iar jur-imprejur: am numarat 5 tineri, probabil toti fotbalisti(i-am recunoscut doar pe 3-Larie,Susic si J.Paulo, ultimii doi erau in tricouri cfr-iste); Il prezidente era f. agitat si preocupat, probabil perfecta, dupa 1an de "tatonari", urmarorul transfer(!);sunt f. de acord cu aducerea de jucatori straini, care sunt mult mai ieftini, decat cei autohtoni, la valori fotbalistice,egale si care nu viseaza decat, Stelemeaua; Hai CFR!

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 15:16

      Eu avocat? Pai nu am scris clar ca spargerea banilor ca prostii si aerele sunt semne de prostie? Si acum hai sa vedem cam citi bani am spart noi pe loturi imense, jucatori adusi pe sume mari si reziliati pe sume consistente, nedati la timp sau pe bani decenti si visat la avioane etc.Cred ca afirmatia mea e foarte aproape de "cu bani stie oricine " a lui Bela.

  42. Flacăra Vișinie
    Sunday, 15 June, 2014 at 15:16
    • nea_Silica_MS
      Sunday, 15 June, 2014 at 15:37

      Mare transfer... mare, bravo IM. Cică luam tineri, speranţe, nu expiraţi. Altă aiureală marca CFR 2014. Trist.

  43. Vass Bela
    Sunday, 15 June, 2014 at 16:23

    Ce sa mai polemizez cu Cristi, care nu stie ca Elton din 15 meciuri ale Pandurilor din retur, n-a jucat titular decat in 8 , in 5 rezerva, iar de doua ori nici n-a prins lotul, deci e clar ca e jucator mediocru ! Dar totusi e super-tare fata de noul venit Vatca, care in sezonul trecut a jucat de numai 3 ori, nici macar asa integralist !!! Pai mutarea asta - pe 2 ani ! - le intrece pe toate in prostie , numai ceva lovitura de comisioane ar putea fi o explicatie palida ! PS. Prin aducerea lui Vatca, la Nulo Claro ne vom gandi ca la un portar mare, fara misto ... Acum sunt curios ce explicatii stiintifice va da Cristi sau oricare altcineva . Inclusiv corn-cocora pe cheferetv .

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 16:45

      Am zis eu ca Elton e mare si tare? Am zis doar ca transferul e susceptibil de altceva, dar eviti subiectul. Cit despre Vitca, cred ca este adus pt a fi o rezerva ieftina nimic mai mult, nimic mai putin.Cu un portar nr 1 dominant ( cine avea de luat portari in clasa lui Maria, ex Basel si-a luat deja), e logic sa vrei un nr2 impacat cu statutul de nr2. Tu cine crezi ca e rezerva lui Neuer la Bayern? Tot un portar mai batrin, venit de la un club mic, multumit sa fie un nr 2 decent platit(cam 10% din ce iau Schweinsteiger sau Ribery).

  44. Vass Bela
    Sunday, 15 June, 2014 at 16:30

    Am si intrat pe cheferetv, daca corn sta ascuns, simpaticul tanar ceferist Miki a publicat gafa monumentala facuta de Vatca la meciul cu noi , pe cand evolua la Viitorul lui Hagi, care pe urma a scapat de el . Vatca s-a reantors la Medias, unde a frecat banca aproape tot returul. Revedeti faza cu gafa, merita ...

    • lulu
      Sunday, 15 June, 2014 at 17:02

      Vatca, cu toate gafele lui . este cu mult peste Minca sau Amadio. Vatca va fi o rezerva decenta.

  45. Vass Bela
    Sunday, 15 June, 2014 at 17:29

    Scuze, am scis ca la Medias Vatca a frecat banca " aproape " tot returul . In fapt TOT returul, neevoluand nici un minut pt Gaz metan . In tur, 3 meciuri la Viitorul , din 270 minute posibile avand doar 246 jucate . PS . Intre timp,steaua merge in Italia in pregatire, in conditii super , iar Astra il cumpara pe Yazalde cu 700 mii euro . Si inca ceva : de cand cu Vatca, scriu singur aici ?!

    • lulu
      Sunday, 15 June, 2014 at 17:34

      bai frate, esti ca o bocitioare de profesie!! da, chiar nimik nu-ti convine!!!du-te bah, la steaua sau la astra si mai lasa-ne in durerile noastre!!!

  46. Cristi
    Sunday, 15 June, 2014 at 17:37

    Bela, incerc sa iti raspund mai in detaliu. In primul rind, dac eu spun ca un lucru e Ok, nu inseamna ca e si ceea ce eu imi doresc in evolutia clubului, ci doar ca eu consider un anumit lucru acceptabil. Daca ma intrebi cum as vedea eu CFRul, atunci iti spun clar ca imi doresc un lot de 24 de jucatori, cite o treime din curtea proprie(cu sanse chiar daca nu vor ajunge niciodata titulari), o treime jucatori de 19-22 de ani de perspectiva adusi la nivel international si o treime de jucatori "de completarea lotului", adica jucatori onesti pe care sa te poti baza la nevoie platiti corect pentru nivelul fotbalului romanesc. Insa intre dorinta si realitate este cale lunga. Ceea ce vedem noi acum este transpunerea unui mesaj clar dat de Gadola in aprilie , care suna cam asa "vom face un buget realist pentru divizia A", cu alte cuvinte un buget mediu, fara excentricitati. Al doilea mesaj "Energobit e sponsor" chiar si indirect, inseamna ca polonezii dau directia - iar un fond de investitii spune mereu hai sa vedem ca nu pierdeti bani si apoi mai vedem. cu alte cuvinte, presupun ca directia pe care se merge e la genul "decit sa riscam un milion pe x si y si sa speram la 3 mil din EL, mai bine nu riscam si in cel mai rau caz luam 400.000 din preliminarii". Cum se executa aceasta abordare vedem, insa nu stim care sunt alternativele de jucatori (in afara de cel jignit de oferte). Eu as defini aceasta campanie de achizitii ceva gen "ce-i in mina nu-i minciuna", evident la bani marunti. Anul trecut a fost prima oara cind nu am aruncat cu bani si a iesit prost, majoritatea jucatorilor doriti alegind alte echipe dupa ce ne-au tinut in stand by. Stiu ca putem fi nemultumiti obisnuiti fiind sa fie aduse nume ca Beto sau Sougou, dar ma intreb - ce a facut Dinamo vara trecuta a iesit rau? Cu investiile noastre ceva mai mari de anul asta , poate iei realist bine (loc de EL) pt a putea creste din nou pe baze sanatoase?

    • Flacăra Vișinie
      Sunday, 15 June, 2014 at 17:44

      E o interpretare realista a ceea ce se vede la club, dar nu cred ca exemplul cu Dinamo e potrivit, avand in vedere ca au intrat in insolventa, care e anticamera falimentului.

      • Cristi
        Sunday, 15 June, 2014 at 17:49

        Ma refereeam la ce au facut anul trecut pe plan sportiv, nu la insolventa care este partial datorata si unor datorii istorice. Sa ne aducem aminte ca au luat multi jucatori necunoscuti de prin divizia B (Sportul) si cum necum doar insolventa i-a "scapat" de EL.

    • luis
      Sunday, 15 June, 2014 at 18:56

      Cristi,daca imi permiti ,as mai adauga si eu un lucru.Cred ca cei din conducere trag sperante si la un tun doua ,gen Sougu sau Renan,jucatori necunoscuti in momentul venirii la CFR.Oricum momentan avem un buget si un lot de supravietuire,dar macar ne bazam pe ceva ce avem,ceea ce este un lucru sanatos,si poate crea o baza pentru viitor..Daca avem sansa prindem grupele EL si poate mai vindem unu doi jucatori ,daca facem si vreo doua trei meciuri bune.Asa ca fratilor nu cred ca trebuie sa ne facem iluzii desarte,ce a fost, prea curand nu va mai fi,dar macar vom exista (vezi exemple cu insolventa).

      • Cristi
        Sunday, 15 June, 2014 at 19:16

        Perfect de acord. Hai sa luam ca exemplu zona fundasilor centrali. Media de virsta a plecatilor (il luam pe Cadu drept transferat) era de 31-32 de ani. Au fost adusi doi portughezi de 24 si 25, a revenit Ene de 20 si a fost adus Larie de 27 , adica media a scazut la 24 de ani. Actiunea in sine e corecta. Evident nu putem discuta valoric, pentru ca cel mai probabil cei 4 nou adusi cistiga impreuna cam cit avea Maftei.

  47. Zweistein
    Sunday, 15 June, 2014 at 18:39

    Cineva afirma mai sus ca Vatca e un jucator expirat. Gresit, profund gresit!!! Ca sa ajungi expirat, trebuia candva sa fi fost valabil, iar Vatca asta a fost un expirat din nastere :)

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 18:40

      In concluzie ca embrion a fost mega tare!

  48. Racheta
    Sunday, 15 June, 2014 at 19:10

    In pregatirea de vara nu apar programate 3 saptamani(16.06.-06.07.); tot low cost, le-as recomanda conducerii clubului(care o mai fi si aia?!) cantonamente, aici aproape:- la Fantanele-Belis; sau la Ponor-Vladeasa(cu loc de parking in complexul de pregatire al Vanatorilor de Munte-de la Huedin), unde sunt niste trasee montane la 1400m. altitudine, numai bune pt. o ozonificare perfecta; sau -la Stana de Vale(in max. 2 ore se ajunge, prin vama Bors in Ungaria,la partidele de pregatire!); cat despre ce si cate transferuri am efectuat si vom mai face, o sa aflam de maine in colo; la ce "arjinti" dispunem, nu ne putem astepta la minuni,decat la unele modeste!

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 19:21

      In Prostosport scria ca primele doua saptamini se va face pregatire la CJ asa ca s-ar putea sa ii vezi navetisti de Belis.

  49. luis
    Sunday, 15 June, 2014 at 19:28

    Nu cred ca trebuie sa fim pesimisti,chiar daca nu prea cred ca vom lua campionate in urmatorii 2-3 ani ,sunt convins ca pe viitor vom deveni o echipa solida .Sunt sigur ca finantarile tip imprumut nu vor functiona pana la nesfarsit,si atunci echipele care acum sunt in avantaj vor trebui se reorganizeze,si atunci (sper eu) le putem da in gura.Vom avea un avantaj fata de ei (organizatoric).Oricum in viitor nu cred ca UEFA va tolera finantarile dubioase,si atunci echipe gen oaia,petrolul,etc vor avea de suferit.

  50. Cristi
    Sunday, 15 June, 2014 at 19:38

    Luis, primul pas a fost facut - s-a acceptat realitata si se actioneaza corespunzator. Ca un buget generos te ajuta, o stim cu totii. Am avut realitatea asta de partea noastra vreo 5-6 ani, acum sunt altii la rind, asta e viata. In conditiile date, un transfer ca al lui Jaime este chiar o mare reusita. Sigur, si eu as fi preferat un Nuno Reis in locul lui Larie, dar Sporting l-a dat cu 500.000 plus 50% cota din transfer viitor.

    • luis
      Sunday, 15 June, 2014 at 19:47

      Las ca au fost si altii necunoscuti,si pana la urma am luat bani buni pe ei si au facut figura frumoasa si la noi.N-are rost sa dramatizam,la urma urmei este DOR fotbal.

  51. Saul
    Sunday, 15 June, 2014 at 20:13

    @Cristi,nu inteleg de ce-l bagam pe Bud la categoria tepe,in conditiile in care a inscris golurile decisive pt titlul din 2010 cu participare directa in grupele CL si milioanele de euro aferente. Mi-as mai dori astfel de tepe. De "campania de transferuri" din vara aceasta ma abtin sa mai comentez pt ca mi se pare de toata jena cu Vatca si alti expirati. Poate-mi explica cineva cum de a ales Batin sa plece de la Cj si sa aleaga marea echipa din Botosani?!

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 20:19

      Saul.. eu il consider teapa pentru ca relativ la piata din Romania s-au dat f multi bani pe el si nu a confirmat a la long. Eu nu judec un jucator dupa un meci sau doua reusite ci dupa prestatia generala. Faptul ca astazi este un jucator anonim, dat afara in repetate rinduri de la diverse echipe, imi arata ca e terminat sportiv. Stiu ca a trecut si prin drame personale, dar sportiv este o dezamagire. Cit despre Batin, asta ii este nivelul - ma duce cu gindul la jucatorul de la Gazul caruia oferta noastra i s-a parut nedemna. Multi jucatori de tipul vedeta de echipa mica au ajuns la CFR in postura de rezerve si nu si-au depasit conditia. Ba mai mult au fost platiti peste nivelul lor real dar tot s-au simtit nemultumiti.

      • andrei
        Monday, 16 June, 2014 at 15:52

        Parerea mea e ca Bud nu a fost o teapa. Nu a confirmat pe termen lung, dar a avut o contributie decisiva la titlul din 2010 si deci la banii care au venit din CL anul respectiv.

    • luis
      Sunday, 15 June, 2014 at 20:22

      Saul,poate ca transferul lui Vatca este un semn bun pentru noi,nu pleaca Felghe.Acum sincer vorbind,ce portar ar veni la noi cand are concurenta de nivelul lui Felghe.Pentru rezerva este bun si Vatca.

  52. Flacăra Vișinie
    Sunday, 15 June, 2014 at 20:19

    sciridesport anunta ca Ammari pleaca pe 400.000 de euro, dupa ce a venit gratis. Acum Bela are ocazia sa se enerveze din nou cand va vedea ca d banii astia nu e cumparat Marc.
    http://www.stiridesport.ro/competitii/liga-1/cfr-da-lovitura-400-000-euro.html

    • dan dan
      Sunday, 15 June, 2014 at 20:31

      lasa ca poate e cumparat Nikolic.... ca asa se zice ca a fost contactat de CFR.... Desi mi s-ar parea mai corect ca daca e adus Nikolic, pretul sa fie platit de proprietarii barurilor din Cluj....

  53. luis
    Sunday, 15 June, 2014 at 20:28

    Tot vad aici Marc in sus,Marc in jos.Dar ce mare scula de fotbalist este acest Marc?Pai jucatori de aceasi calitate aduci din strainatate cu mult mai ieftin.Daca era asa de bun pe cat costa,nu va faceti griji ca avea deja locul aranjat la fc oaia.

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 20:37

      Simplu.. Ammmari a venit gratis si pleaca pe 400.000, Marc daca va veni va fi pe 400.000 si va pleca gratis. Sau ma rog, cu o damigeana de tuica dupa el ca Bud.

      • Ioan Dacid
        Monday, 16 June, 2014 at 11:49

        Tare as vrea sa avem jucatori ca Bud, inca o data te intreb, ai fost in tribune cand s-a castigat al 2-lea titlu?

        • Cristi
          Monday, 16 June, 2014 at 14:31

          Cam greu... eram pe la 1500km distanta. Dar asa cum am mai argumentat, eu nu judec dupa un meci sau o emotie de moment. Pur si simplu nu dau multe parale pe jucatori care isi beau mintile si talentul. Poti avea evident o alta opinie bazata pe ce e mai important pt tine, de ex. evolutia lui intr-o anumita perioada. Criteriile pe care le aplicam sunt diferite si atunci e firesc ca si parerile sa fie contradictorii.

          • kiruj
            Monday, 16 June, 2014 at 15:23

            Cristi, Bud a fost extrem de important atunci...Dacă facem o mică (şi aproximativă) ecuaţie de eficienţă, eu zic că aportul lui în a realiza obiectivele de atunci (titlul, participarea în CL = apr. 25 de milioane euro pt. club/AP) era undeva la 20%. Adică doar pe "spatele" lui s-au realizat apr. 5 milioane eu, sumă cu mult peste valoarea lui de achiziţie+"costuri de întreţinere". Ei, că a avut -ulterior- tot felul de probleme, e adevărat, dar eficienţa sportivă şi financiară adusă doar de Bud este incontestabilă. Eu zic, că în aceşti ani "new CFR" Bud este între primii 10, hai, 15, ca aport şi ca eficienţă. HAI CFR!!!

  54. luis
    Sunday, 15 June, 2014 at 20:49

    daca tot se vrea un roman,atunci sa-l cumpere pe Nelut Rosu.Ala macar doreste sa vina (si nici nu merge pe jos la fc oaia ca Bus) a si spus ca pentru el intodeauna va fi prima obtiune CFR-ul.

    • luis
      Sunday, 15 June, 2014 at 20:52

      http://www.stiridesport.ro/competitii/liga-1/nelut-rosu-vrea-cfr-nu-steaua.html

  55. botizan
    Sunday, 15 June, 2014 at 21:21

    Rocha, Vatca, pe cand Tatu?

    • Cristi
      Sunday, 15 June, 2014 at 22:28

      Dupa ce semneaza Elton La GunoierU.

  56. Vass Bela
    Sunday, 15 June, 2014 at 22:29

    Flacara Visinie, ma enervez intr-adevar ca l-au vandut pe Ammari, dar nu pt ca pe acesti bani nu-l iau pe Marc ( eu il preferam pe Muth, mai ieftin, dar mai bun ), ci pur si simplu dupa mine acest tanar stie mult fotbal, dar n-a fost de loc valorificat de Miri . Ba mai mult, indepartat ! Oricum, banii incasati merg la Arpi , cred ca asta e clar pt toata lumea . Dar si fara bani, sa-l aduci pe catastrofa Vatca , care repet inca o data , a aparat numai in tur, doar 3 meciuri, in total doar 246 minute , iar in retur, de loc !!! Si unii zic ca e afacere buna ca si rezerva la Felgue ?! PS. Cristi, documenteza-te cu rezerva lui Neuer : a venit de la un club mai mic, dar a fost titular incontestabil . La fel, Barca il aduc rezerva pt Stegen pe Bravo , care a fost titular de nadejde . Da-mi un exemplu de transfer gen Vatca facuta de o echipa respectabila si atunci discutam altfel .

    • Dantesc
      Monday, 16 June, 2014 at 00:07

      De acord cu Bela...Vatca e,da! solutia de rezerva si chiar daca titular incontestabil deocamdata e Mario nu trebuie sa uitam ca acesta pe un pret bun va pleca in secunda doi de la echipa...facandu-i loc in poarta cui ? lui Vatca !.... acesta lasat fiind de rau de altii...Amnari ? bun , clar ! insa din motive care imi scapa acum Miriputza la lasat pe margine si-acum ne-am scapat de el definitiv...Bine e ca ne-a scapat de el probabil pe plus... rau e ca ...Campania de achizitii ? Sinistra,slaba, dar pe buget .. Jucatori anonimi adusi din ligi inferioare, iar io ma mir cum si unde i-au si gasit.... unde, cum si mai ales cine ? Pregatirea de vara ? Sa mergi in Ungaria vara e la fel cum ai intra de buna voie intr-un cuptor...si de aceea chiar nu inteleg daca tot nu sunt bani de ce muma-masii nu s-ar face aceasta in tara undeva la munte...Parerea mea ramane ca la club totul inca se face haotic si cu ultimele sfortari incercam sa salvam aparentele..deci e de rau...De bine e ca in afara de Astra si inca doua-trei echipe cam toata lumea e in aceeiasi galeata...Dar mizeria asta de campionat de abia acum isi arata adevarata valoare...O sa vedem...

      • CJ-07-CFR
        Monday, 16 June, 2014 at 00:47

        Da' pregătirea la poalele muntelui Balaton ce are?

  57. Flacăra Vișinie
    Sunday, 15 June, 2014 at 23:21

    OFF:
    In sfarsit "the goal line technology" isi dovedeste utilitatea la validarea golului doi al Frantei in partida cu Honduras:
    http://www.flashscore.ro/meci/hzu5j47H/#video

    • cfrclujole
      Monday, 16 June, 2014 at 03:12

      Comentariu de pe jijisp: "Dacă era în liga fostului milițică , Dima valida golul dacă era pentru oy, și-l anula dacă era împotriva behăitoarelor și trimitea tehnologia goal-line la metrolologie ... La mintea lui , nici măcar electronica nu se poate opune marșului blatisto-owwin ... "

  58. csongi
    Sunday, 15 June, 2014 at 23:47

    Rocha, Elton, Vatca MUHAHAHA, ce glumă proastă. Și scapă repede de Amari, că probabil nu mai prindea săracul echipa de Rocha și Elton. Băi, dar tribunele nu le dau? Scheletele alea metalice o fi valorând o mică avere la Remat. Pe lângă ăștia Hora și Velayos sunt elicoptere. Sau asta e tactica ca să le crească valoarea ciurucurilor, aducând pe unii și mai ratați? Abia aștept să intre dincolo cocora și să explice ce mare afacere am făcut, foarte amuzant tipul, mai ceva ca noile transferuri.

  59. Hakana
    Monday, 16 June, 2014 at 07:51

    De unde vine vestea cu Ammari? Ar fi tâmpenia verii și îi pregătesc lui Miri o căruță de rahat pe care să-l consume zi de zi, homeopatic, dacă e adevărat. Băiatul ăsta a jucat câteva minute dar a făcut-o foarte profesionist, mereu ofensiv și creativ.

    • caneto
      Monday, 16 June, 2014 at 08:30

      Bănuiesc că de-aici. Dar e de notorietate faptul că şi presa turcă e plină de lupi. :) La noi, pare că digisport a preluat iniţial ştirea.

    • luis
      Monday, 16 June, 2014 at 15:37

      De Ammari asta imi pare rau ca a plecat,se vedea pe el ca-i fotbalist.Daca era disciplinat un pic de marele A1 ,cu eleganta si tact (adica daca statea de vorba cu el)cred ca,castigam un jucator important.Pacat.Na da hai CFR!!!+!

  60. caneto
    Monday, 16 June, 2014 at 10:23

    "Jucătorii prezenți la vizita medicală: Mincă, Vâtcă, Amadio, Larie, Joao Paulo, Hora, Jaime Simoes, Susic, Pintea, Began, Negruț, Fl. Costea, Veres Szillard, Păun, Cornel Ene, Ciprian Deac [...] La primul antrenament va fi prezent și preparatorul fizic german Matthias Grahe. Acesta a acceptat să vină să-l ajute pe Miriuță timp de încă o lună, pentru a face pregătirea fizică de vară, după care va pleca la Viktoria Koln echipă cu care s-a înțeles deja." link

    • Cristi
      Monday, 16 June, 2014 at 14:33

      1. Pintea, 2.Began, 3.Negrut, 4.Ene, 5.Paun,6.Veres - chiar daca e de criza, sper sa nu mai avem motive sa ne plingem ca nu sunt si jucatori din curtea proprie.

      • kiruj
        Monday, 16 June, 2014 at 15:31

        Da, recunosc, că această listă a tinerilor ceferişti mă face să uit de celelalte achiziţii low-cost (Larie, etc.), din care -totuşi- unele pot confirma. E de bine că neamţul ăla revine măcar pentru pregătirea de bază, tot e ceva. Oricum, asistăm la un pocher al dracu, sau -mai degrabă- la o ruletă rusească...:) HAI CFR!!!

        • luis
          Monday, 16 June, 2014 at 15:45

          Mai lipseste Rosu.Eu sper sa vina.

  61. Racheta
    Monday, 16 June, 2014 at 11:00

    Caneto, cu aceasti jucatori prezentati la vizita medicala,putem sa-l avem pe cel mai mare antrenor din lume,sa facem pregatirea fizica in Alpii austrieci, ca vom termina campionatul viitor,sub "valeni", dar si mai trist,nu vom avea pe nimeni in urma noastra(!)

    • caneto
      Monday, 16 June, 2014 at 11:41

      Eu zic că mai bine să sperăm că peste doi ani Béla va fi extrem de supărat că a plecat Susic, iar milioanele încasate pe el au intrat în buzunarul lui Árpi, nereinvestindu-se nimic, aducându-se în locul lui un expirat liber de contract din liga a 4-a portugheză. :)

  62. Vass Bela
    Monday, 16 June, 2014 at 14:32

    Faceti des referire la supararile mele . Acum insa sunt fericit , pt ca la reunirea lotului a reaparut marele Hora ! Ma bucur , doar trebuie cineva de creatie daca Rui Pedro, Chanturia, Ammari , Gabionetta si Maah au plecat , nu ? De ce sa aducem ceva terchea-berchea, cand il avem pe meseriasul Hora , idolul de pe Gruia ?! Iar in privinta portarilor sunt linistit , daca pleaca Mario- si va pleca, chiar daca numai pt 1 milion ! - nu trebuie sa ne agitam cu Minca sau Amadio, ne salveaza Vatca , care desi tanar, are multe meciuri jucate in ultimele sezoane , si nu oricum, ci la un nivel inalt , cu parade de exceptie , joc de picior fantastic, iesiri sigure la centrari , degajari precise . Si apropo de portari, am auzit ca am prodan a vrut sa-i fraiereasca pe bossii nostri, propunandu-le un portar care a aparat doar in 3 meciuri in tot campionatul, incasand 5 goluri . Felcerul nu s-alasat fraierit, si l-a adus pe valorosul Vatca, evident dupa ce l-a urmarit un an de zile . Ce bine ca avem o conducere asa competenta ...

    • Cristi
      Monday, 16 June, 2014 at 16:22

      Bela, cine nu munceste nu greseste. La banii astia (care nu sunt), tu ce ai fi facut? Este usor sa fii mereu Gica Contra, dar vino odata si cu o alternativa. Pe cine ai fi adus in locul lui Larie? (gratis, la 2.000 salariu samd). Pentru tine nimic nu e bine.. daca sunt tineri te plingin ca nu au experienta, daca au experienta, te plingi ca sunt petarde samd.. pai cine vine pe bani putini intr-un oras de provincie? Nici un jucator roman cu mintea intreaga nu are de ce sa vina la Cluj, daca are cit de cit valoare, la asta te-ai gindit? Pt un strain Romania e eventual drumul spre orient ..ca inspre o nationala decenta nu are cum ( este absolut normal ca nimeni sa nu-l bage in seama pe Mario). Pt un mediocru de 2 mil de euro valoare sunt piete care platesc mai bine ..de la Astra la Grecia sau Plovdiv samd...Tu nu vezi ca toata echipa noua cistiga impreuna salariul lui Cadu? ASta e realitatea, fie ca vrem fie ca nu.

  63. Flacăra Vișinie
    Monday, 16 June, 2014 at 15:08

    Bud a fost un jucator foarte important in sezonul respectiv, chiar decisiv in unele meciuri. Ce a urmat dupa e alta poveste. Pacat de el. E mai bine sa ni-l amintim ca jucatorul care a marcat cateva goluri decisive pentru castigarea sezonului par 2009/2010.

  64. Flacăra Vișinie
    Monday, 16 June, 2014 at 15:29

    Steaua, Petrolul si CFR Cluj isi vor afla adversarele din cupele europene la 23 iunie

    Formaţiile Steaua (Liga Campionilor), Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj (ambele Europa League) îşi vor afla adversarele la 23 iunie, când este programată tragerea la sorţi a primelor două tururi preliminare ale cupelor europene, informează uefa.com.

    Tablourile primelor două tururi din Liga Campionilor vor fi stabilite începând cu ora 13:00, în timp ce tragerea la sorţi pentru Europa League se va desfăşura de la orele 14:00 (primul tur), respectiv 15:30 (al doilea tur).

    Evenimentul din 23 iunie va fi prezentat de secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, şi de directorul competiţiilor UEFA, Giorgio Marchetti.

    Meciurile din primul tur al Ligii Campionilor vor avea loc la 1/2 iulie (turul) şi 8/9 iulie (returul). Steaua va intra în competiţie la 15/16 iulie (turul) şi 22/23 iulie (returul).

    Partidele din primul tur al Europa League se vor disputa la 3 şi 10 iulie, iar cele din turul doi la 17 şi 24 iulie.

    Campioana României, Steaua, va intra în competiţie în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, în timp ce Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj vor debuta în cupele europene în turul doi preliminar al Europa League. CFR Cluj o înlocuieşte pe Dinamo Bucureşti (locul 4 în ediţia recent încheiată a Ligii 1), care nu a primit licenţa europeană după ce a intrat în insolvenţă.

    Câştigătoarea Cupei României - Timişoreana, Astra Giurgiu, va intra în competiţie în turul trei al Europa League.

    Finala Europa League este programată la 27 mai pe Stadionul Naţional din Varşovia, în timp ce ultimul act al Ligii Campionilor se va disputa la 6 iunie 2015 pe stadionul "Olimpic" din Berlin.

    http://www.romaniansoccer.ro/stiri/46182/steaua-petrolul-si-cfr-cluj-isi-vor-afla-adversarele-din-cupele-europene-la-23-iunie.htm

  65. andrei
    Monday, 16 June, 2014 at 16:03

    Am fost si eu cam surprins de transferul lui Vatca, atata vreme cat aparent inca ii mai avem pe Amadio si Minca de rezerve. Chiar si daca pleaca Felgeiras, Vatca nu mi se pare o solutie fiindca e in aceeasi categorie a portarilor mediocri pe care ii avem deja. Desi, cine stie, poate asta e tot ce putem aduce acum. Sau poate a fost adus in contul vreunei datorii pentru ceva impresar. De Elton n-am nimic de spus deocamdata fiindca nu l-am vazut deloc si nici nu prea auzisem de el. Faptul ca nu a jucat titular la Pandurii in fiecare meci e informativ, dar uneori lucruri de genul asta trebuie privite in context, adica cine au fost concurentii, etc. Parca Nistor si Bledved joaca si ei la Pandurii si deci faptul ca Elton nu a fost preferat lor in toate meciurile ar fi de inteles, chiar daca Elton ar fi un jucator decent.

  66. nea_Silica_MS
    Monday, 16 June, 2014 at 16:09

    Still no money, dar unii visează... cai verzi cu lotul ăsta. Adevărat, îmi plac optimiştii, ba chiar şi visătorii, dar ce-i prea mult strică: link

  67. luis
    Monday, 16 June, 2014 at 16:35

    Ca sa-l enervez un pic pe Darkside.Futacs Marko a fost transferat gratis la Mersin in Turcia.Oare la noi nu era bun?Mie mi-a placut de el.Iata dovada ,pentru vorbitorii de limba maghiara. link

  68. nea_Silica_MS
    Monday, 16 June, 2014 at 19:23

    Felgue nu pleacă dacă-i vor fi plătite restanţele link Alte transferuri minunate (acum suntem tari, domle): link (veste de la Loţi?) Tare mi-e că iar ne bate Famagusta sau altă superechipă din Cipru...

  69. Vass Bela
    Monday, 16 June, 2014 at 22:09

    Cristi, iar vorbesti aiurea, dar asta de fapt te caracterizeaza . Cand am zis eu ca un jucator de la noi nu corespunde pt ca e tanar si lipsit de experienta ??? Da-mi un exemplu, daca nu, esti un fel de poanta si gata . In interventia mea am pledat pt doua mari greseli, cedarea lui Ammari, un fotbalist pur sange la cei numai 21 de ani, respectiv aducerea lui Vatca . Despre el ai zis ca e ca si la Bayern, care a adus o rezerva de portar de la o echipa mai mica . Mai mica, dar juca bine si constant . Te-am rugat sa aduci un exemplu de transfer a la Vatca facuta de o echipa serioasa, desigur n-ai putut . Dar critici imi aduci , ca doar esti tanar si destept, nu ? PS . Ce as face fara bani ? Vorba unui hatru de pe chefertv, solutia in poarta ar fi Paglisan, macar e clujean si nu trebuie sa platesti chirie . Ca un portar de nationala de tineret din Mures sau Satu-Mare, e imposibil de adus , firar sa fie de saracie !

    • Cristi
      Monday, 16 June, 2014 at 22:55

      Bela, cu Starke la Bayern ai dat-o in bara la greu...dar asa cind vezi doar statistica de pe Transfermarktsi faci pe desteptul cu cifre de pe net. Omul a jucat pina la 30 de ani in ligile inferioare si apoi in divizia a doua.La Hoffenheim a fost un portar de tranzitie adus asa la repezeala dupa ce Hoffenheim l-a dat afara pe Hildebrand(fost portar de nationala) si pina ce Casteels a facut 20 de ani. Adica pe intelesul tau daca CFR l-ar vinde acum pe Mario si ar mai astepta 1-2 ani ca sa creasca Man, ar avea nevoie de un Vitca. Asa ca daca eu vorbec aiurea, tu scrii ca prostul. Ah si solutii concrete tot nu dai, devizi discutia pe bancurile altora. Hai, livreaza si tu niste nume, care crezi tu, ca oricum nimic din ce fac altii nu e suficient de bun pt tine.

  70. caneto
    Tuesday, 17 June, 2014 at 10:39

    ”Am venit cu prietenul meu Monroy. Am jucat împreună la juniorii lui Atletico și Vallecano. Îmi place Clujul și aș vrea să rămân aici. Sunt un mijlocaș ofensiv, practic un număr 10”, a spus Chiloeches pentru stiridesport.ro.

    • Flacăra Vișinie
      Tuesday, 17 June, 2014 at 11:17

      Liga a patra spaniola...

      • Cristi
        Tuesday, 17 June, 2014 at 11:38

        Putem numi asta "capsunarii fotbalului".. dar pe invers?

        • CJ-07-CFR
          Tuesday, 17 June, 2014 at 12:16

          Dă-i în futere! Spaniolii care vin la muncă în Anglia se plâng că au fost nevoiți să plece din țară din cauza românilor. Mereu noi suntem de vină, peste tot, de parcă am fi buricul Europei.

          • Cristi
            Tuesday, 17 June, 2014 at 12:24

            Vezi ca daca te aud patriotii de serviciu , dacologii etc o sa te ia la suturi ca buricul Europei e in Romania. Ok, o gaura este, dar poate pe posterior.

    • lulu
      Tuesday, 17 June, 2014 at 11:50

      acesta este noul Peralta de Cluj:-)) link link

      • caneto
        Tuesday, 17 June, 2014 at 12:06

        Sa speram ca nu va avea probleme in a se acomoda rapid cu nocturna. :) Bineinteles, daca nu se supara Miriuta ca si Monroy face pe impresarul si il retine in lot pe Chilo1010. :)

      • CJ-07-CFR
        Tuesday, 17 June, 2014 at 12:19

        67 kg?! Păi dacă nu erau supermarketuri în Cluj, nu cred că mai venea...

    • nea_Silica_MS
      Tuesday, 17 June, 2014 at 11:56

      Oare cum s-o fi simţind "bătrânul" Deak printre atâţia puşti :D

      • CJ-07-CFR
        Tuesday, 17 June, 2014 at 12:14

        :) :) :) ... precum Nea Silică pe Tribuna CFR.

  71. caneto
    Tuesday, 17 June, 2014 at 11:16

    Site-ul oficial: "Multumim! Clubul CFR 1907 Cluj datoreaza o importanta parte a performantelor obtinute in ultimii ani unor jucatori emblematici, jucatori care prin caracter, talent si performanta sportiva, au pus decisiv umarul in luptele cele mai frumoase si intense din istoria recenta a clubului nostru. Ne vom aminti cu mandrie de jucatori precum Felice Piccolo, Vasile Maftei sau Rui Pedro, oricand va fi vorba despre trofeele si bucuriile obtinute de marea familie CFR. Clubul si suporterii le multumesc si le pastreaza un loc de cinste in vitrina, in amintirea si in sufletele lor!"

    • thedarkside
      Tuesday, 17 June, 2014 at 17:11

      Asta-i croseu de stanga in ficatul lui Cadu, nu? Sau mai degraba o directa in plexul solar?

      • caneto
        Tuesday, 17 June, 2014 at 18:06

        Nu, n-as crede sa fi degenerat relatiile intre Cadu si conducere. Cel mai probabil va primi un articol separat, dupa ce se vor pune la punct detaliile privind incetarea contractului.

        • CJ-07-CFR
          Tuesday, 17 June, 2014 at 18:11

          Din salariul lui Cadu pe 8 ani la CFR, mamă-mamă ce echipă ne făceam acum! :)

          • Cristi
            Tuesday, 17 June, 2014 at 18:34

            Aici avem o buba manageriala. Dupa a doua experienta de "an par" multor jucatori le-a fost marit voluntar contractul de baza, cheltuielile nesustenabile avind acum efect de bumerang. Aici prost, prost, ciobanula procedat mai corect, lasind salariile de baza mai mici si plusind foarte mult la bonusuri. noi am marit salariile si am creat zone de confort ( mentalitate de timpul trece leafa merge, chiar intirziata, lipsa dorintei de a pleca pt ca altundeva nu existau banii astia) si am gafat apoi la motivatie prin prime promise si neplatite. Este explicatia despartirilor de Muresan , Kapetanos sau Cadu sau de nepastrare a altor jucatori buni. Dar, o lectie de invatat. Per ansamblu , dpdv fiannciar aceasta despartire era inevitabila.

  72. Racheta
    Tuesday, 17 June, 2014 at 11:34

    Am inteles ca meciurile din Liga 1 vor fi transmise, numai, de reteaua UPC, prin canalele Look TV si Transilvania Live; INTREBARE : cei care suntem conectati(in Cluj) la reteaua RDS-RCS, dar avem canalul Look TV, vom putea viziona Liga1(?); astept un raspuns competent si complet(daca se poate!); pt. a nu pierde transmisiile din campionate, precum Spania, Italia si Franta nu voi renunta la RDS in favoarea L.1(!); vad ca se poate si mai jos de ligile secunde straine, ex.Chiloeches(liga 4-a spaniola!).

    • Flacăra Vișinie
      Tuesday, 17 June, 2014 at 11:46

      LOOK TV si Transilvania Live (care va fi redenumit in LOOK PLUS) mai pot fi receptionate in reteaua RCS-RDS (inclusiv Digi) pana la 30 iunie 2014. De la 1 iulie 2014 posturile vor iesi din must-carry si vor putea fi retransmise numai contra cost. Cum RCS-RDS nu a ajuns la o intelegere cu LOOK, ele nu vor mai fi disponibile in retelele acestui operator.La fel si cu Romtelecom/Dolce. Singurii operatori la care vor fi disponibile cele doua posturi sunt UPC (cablu), FocusSat (satelit) si Orange TV (satelit si dispozitive mobile). Sigur, e posibil sa se ajunga pana la urma la o intelegere si cu RCS/Romtelecom, dar pe moment nu exista nici un acord cu ele.

      • caneto
        Tuesday, 17 June, 2014 at 11:49

        Asa retin ca undeva am citit ceva si in legatura cu Vodafone, dar nu-s sigur.

        • Flacăra Vișinie
          Tuesday, 17 June, 2014 at 12:21

          Da, si pe Vodafone, pe dispozitive mobie (daca Orange si-a tras firma de satelit, trebuie sa aiba si ei ceva). Lucrurile nu sunt inca clare in relatia cu ei, de aceea nu i-am mentionat.

      • CJ-07-CFR
        Tuesday, 17 June, 2014 at 12:21

        Ungurii transmit Liga 1 Bergenbier? Că Lombul și Feleacul sunt tot acolo...

        • thedarkside
          Tuesday, 17 June, 2014 at 21:46

          Doar trabi-urile si wartburg-urile nu mai is...

  73. Flacăra Vișinie
    Tuesday, 17 June, 2014 at 11:49

    Cate ligi sunt mai jos de liga a patra spaniola?

    • CJ-07-CFR
      Tuesday, 17 June, 2014 at 12:13

      Mai jos de liga a IV-a spaniolă e numai Liga 1 Bergenbier.

    • Cristi
      Tuesday, 17 June, 2014 at 12:26

      Cu totul sunt 9 ligi, daca le calculam si pe cele echivalent la "promotie" si "onoare".

  74. Racheta
    Tuesday, 17 June, 2014 at 13:12

    Multumesc F.Visinie, pt. informatii(!); daca mai revin cei de la UPC cu oferte, iar RDS nu face nicio "miscare", voi fi obligat sa ma reabonez(si) la ei, dupa ce m-am "luptat" 4 luni sa "scap" de ei, in 2010(!)

    • Flacăra Vișinie
      Tuesday, 17 June, 2014 at 14:33

      Eu zic sa mai ai putin rabdare, poate apar ceva promotii, oferte de nerefuzat etc. RCS trage de timp, Romtelecom (preluati recent de Deutsche Telekom) la fel. Sunt tacticile de negociere, de aceea a sarit RCS abia acum cu reclamatia la Consiliul Concurentei, desi stia din iarna ca au pierdut liga 1.Vezi doamne, "sa puna presiune". Asteapta toti sa vada daca le merita sa dea banii la Intel Sky (adica daca le pleaca clientii la UPC/Orange sau nu). Din punctul meu de vedere sunt niste prosti, ar putea sa faca pachet separat cu 5 lei, maxim 10 lei in plus si si-ar scoate banii dati la ISB si ar face si ceva bani in plus. In afara de asta, Look are si streaming pe net, deci e posibil sa poata fi vazute meciurile pe net, desigur, contra cost (numai sa tina infrastructura).

      • Cristi
        Tuesday, 17 June, 2014 at 19:41

        Romtelecom nu a fost preluat recent de Deutsche Telekom. Nemtii cumparasera mai de mult grecii, doar ca i-au lasat sa faca in Romania ce voiau ca aveau alte piete mai importante de rezolvat si rebranduit (Polonia).

  75. Vass Bela
    Tuesday, 17 June, 2014 at 14:04

    Cristi, " ca prostul " e o jignire , cu atat mai mult cu cat intre noi e diferenta apreciabila de varsta . Dar greseala e a mea, ti-am mai transmis ca te voi ignora, dar dupa un timp te-am bagat in seama . La jigniri nu voi raspunde cu jigniri, de-acum chiar ca nu mai existi pt mine !

  76. caneto
    Tuesday, 17 June, 2014 at 14:09

    Şi-o veste extrem de proastă: ”Da, plec de la CFR! Am venit la Cluj, m-am înțeles cu șefii, mai sunt doar ceva probleme de rezolvat, dar totul este clar de acum”, a spus Cadu în exclusivitate pentru digisport.ro.

    • kiruj
      Tuesday, 17 June, 2014 at 14:16

      Chiar e o veste foartă proastă. Am sperat până-n momentul asta că-l vor reţine măcar pentru acest an, sau măcar pentru perioada "aventurii EL". Păcat...Acum chiar s-a încheiat "pe bune" ciclul asta prelungit de 10 ani, cu toate caracteristicile lui. A plecat regele, să trăiască regele (cine o fi ăla? probabil Felghe). Să vedem...Numai uşor nu va fi pt. Miri, dar -din câte observ- nici nouă, tribuniştilor...:) HAI CFR!!!

  77. caneto
    Tuesday, 17 June, 2014 at 14:15

    Vâtcă e ceferist de-o viaţă :) link

    • kiruj
      Tuesday, 17 June, 2014 at 14:19

      Păi aşa şi trebe', maestre, păi şi "TribunaCFR" e plină de fani înfocaţi încă de pe vremea grădiniţei...:) HAI CFR!!!

      • luis
        Tuesday, 17 June, 2014 at 15:56

        Kiruj,tu faci misto (aluzie) de mine?:-))Eu mis CFR-st de la maternitate,na.

        • CJ-07-CFR
          Tuesday, 17 June, 2014 at 16:24

          Io țin cu Steaua de la 1877 încoace.

          • Dantesc
            Tuesday, 17 June, 2014 at 16:45

            Ce legatura au turcii ros-albi cu steOaia ros-albastra ?

          • luis
            Tuesday, 17 June, 2014 at 19:43

            Si eu care credeam ca de la rascoala moldovenilor din 1907:-))

  78. Vass Bela
    Tuesday, 17 June, 2014 at 14:17

    Deci dupa tragi-comedia cu Vatca, acum suntem anuntati ca e in probe un spaniol din liga a patra . Oare a fost urmarit de un an , cum e bunul obicei al competentei conduceri ? De asemenea putem fi linistiti, ca Velayos si Tiago Lopez au ramas la noi . Care echipa mai are 4 jucatori pe un post, cum avem noi la fundas dreapta ? ( in afara de cei doi de mai sus, Burca si Susici ) . PS . Lobont stiti ca a anuntat ca se retrage de la nationala . Cum Vatca are doar 32 de ani, dupa cateva meciuri de vis in poarta CFR-ului , selectionarea in nationala va fi perfect realizabila ...

  79. Flacăra Vișinie
    Tuesday, 17 June, 2014 at 15:06

    @Racheta: Daca iti faci abonament la UPC, vezi sa alegi pachetul care include si LOOK Plus (inca ii zice Transilvania Live, dar va fi redenumit), pentru ca o parte din meciuri se dau numai pe LOOK Plus. Concret, pachetul de baza contine LOOK TV, dar nu contine LOOK Plus, in timp ce pachetul urmator contine atat LOOK TV, cat si LOOK Plus.

  80. Flacăra Vișinie
    Tuesday, 17 June, 2014 at 15:09

    Rada si-a prelungit contractul cu un an sau doi, nu e clar in articol:
    http://www.stiridesport.ro/competitii/liga-1/rada-cfr-cluj-prelungirea-contractului.html

    • cfrclujole
      Tuesday, 17 June, 2014 at 15:12
      • caneto
        Tuesday, 17 June, 2014 at 18:09

        Probabil ca Rada are numele de scena/teren "fara". :) De-aia a declarat presedintele ca se va renunta la toti jucatorii aflati la final de contract, "fara exceptie, fara exceptie". :)

        • cfrclujole
          Tuesday, 17 June, 2014 at 18:20

          .)) S-o fi inecat cand a zis "fara", apoi a lasat-o asa..)

  81. Racheta
    Tuesday, 17 June, 2014 at 15:38

    Multam,inca odata(!); oricum, mai aman putin, daca nu am alte variante, am sa revin la UPC, cu LOOK Plus; cum era de asteptat, capitanul Cadu a plecat, dar din pacate,fara onorurile pe care le-ar fi meritat(!); pe cine sa mai injur, pt. o astfel de nerecunostinta, de fapt inca o mojicie (!);mi se pare mie, parea cam stingher si neimpacat(?); nu i-as dori nimanui sa fie in locul lui MIRI, la cum arata "echipa"!;am mari indoieli ca vom ajunge in grupe, pt. ca timpul pt. reconstructie, pregatire fizico-tactica,cunoastere si omogenizare este mult prea scurt; Hai CFR!

  82. kiruj
    Tuesday, 17 June, 2014 at 17:26

    Luis: tu vorbeşti de "vechime" cu maternitatea ta, când eu "mi-s" ceferist încă din perioada când eram doar în faza "studiului de prefezabilitate"?...:))) Luis, acuma' pe bune: dacă faci abonament, nu-mi faci şi mie, dacă te rog, o să-ţi trimit cumva banii, sau o să-ţi duc personal când ne întâlnim la primul meci din preliminarii. E OK? HAI CFR!!!

    • luis
      Tuesday, 17 June, 2014 at 19:36

      eu iti fac dar am nevoie de copie de buletin.Color daca se poate.Saptamana viitoare sun din nou la club ,sa vad ce si cum.Mai vorovim la telefon.

  83. Vass Bela
    Tuesday, 17 June, 2014 at 17:39

    Dau pe siridesprt si citesc la titluri " pleaca Cadu, dar s-a rezolvat inca un fundas " . Cum eram sigur de plecarea lui Cadu, m-a preocupat " noul stoper ", imi batea inima tare de tot sa vad oare cine e, Marc, Muth sau neamtul ? Cand colo aflu ca e vorba de Rada ! Hm, Vatca, Rada , new CFR ... ( textul obisnuit pt acest " transfer " a felcerului suna cam asa : am tot cautat solutii in alta parte , dar ne-am dat seama ca rezolvarea problemei e chiar in curtea noastra, avem deplina incredere in Rada , il va suplini cu deplin succes pe Cadu !

    • CJ-07-CFR
      Tuesday, 17 June, 2014 at 18:10

      La câți fundași centrali au fost aduși înainte să semneze „noul” Rada, mă bate gândul că mai degrabă se pregătește de plecare Camora, iar Rada va acoperi partea stângă a apărării.

      • Cristi
        Tuesday, 17 June, 2014 at 18:24

        Sau va fi Rada doar un fundas pt preliminariile EL? Oricum,linia de fund Susic, Jaime, Rada, Camora pare ok pt preliminariile EL.

        • thedarkside
          Tuesday, 17 June, 2014 at 21:57

          Rada n-a fost niciodata o solutie in meciurile tari. Cat despre noii veniti va mai trece ceva timp pana se vor integra cu adevarat intr-o linie de fund competitiva.

      • csongi
        Wednesday, 18 June, 2014 at 14:14

        Acolo va juca Sepsi

  84. kiruj
    Tuesday, 17 June, 2014 at 19:25

    @Caneto: nici eu nu cred că s-au deteriorat relaţiile, dimpotrivă...Este singura ieşire onorabilă pentru ambele părţi, conducerea poate flutura sus şi tare că "am rezolvat diminuarea salarială FĂRĂ EXCEPŢIE", pe când Ricardo mai prinde un "marfar" care asigură salarii similare ca în ultimii 8 ani. Sunt convins că s-a căutat o soluţie de a-l păstra (măcar) pentru preliminariile EL (sau până-n 31 decembrie), dar -să recunoaştem- riscul era enorm, în primul rând pt. Cadu: poate nu vom reuşi intrarea în grupe (pericolul este real, în ciuda celor 51,5% "pro intrare", conform sondajului recent încheiat), caz în care Ricardo pierdea tot: şi continuarea la CFR, dar -în mod cert- şi acest marfar, care s-a oprit miraculos în gara Apahida...:) HAI CFR!!!

    • Cristi
      Tuesday, 17 June, 2014 at 19:43

      Exact ce discutam acum citeva zile.. e o solutie decenta pentru toate partile.. si jucatorul e de inteles, fiind practic la ultimul contract al carierei, ca a vrut sa mai ia o prima de instalare si niste bani de pensie.

  85. Remus
    Tuesday, 17 June, 2014 at 19:36
    • Ioan Dacid
      Wednesday, 18 June, 2014 at 10:12

      Bucarest is not Ardeal!:D

  86. csongi
    Tuesday, 17 June, 2014 at 19:37

    Hopa, a plecat Messi de Georgia, vine Robben de Asturia, fix din liga a IV-a. Și mai e și prieten cu Monroy. Asta când credeam că mai jos de atât nu se poate. La ce să ne mai așteptăm? Jucători din ligile de amatori?

  87. nea_Silica_MS
    Tuesday, 17 June, 2014 at 19:42

    Mulţumim Cadu! Ai fost un exemplu pentru toţi colegii tăi, o stâncă - nu prin imobilitate - dar prin siguranţă. Chiar dacă în ultimele sezoane ai arătat oboseală, mie îmi lipseşti deja. Sper să mai vii înapoi cândva, de oameni ca tine e mereu nevoie. Mulţumesc pentru tot ce ai făcut, căpitane! Haide CFR!!!

    • luis
      Tuesday, 17 June, 2014 at 19:51

      Mda.pacat ca pleaca ,va ramane un simbol pentru noi.Dar cum se spune pe la 07 "a murit regele(sau a plecat Cadu) sa traiasca regele (Felghe care n-a plecat ,inca).Sper ca urmatorul capitan sa fie Felghe,cu aceleasi rezultate ca si Cadu.Hai CFR!!!+!.Vezi Caneto,n-am uitat de !!!.:-)

  88. kiruj
    Tuesday, 17 June, 2014 at 21:17

    @Luis: ţi-am trimis prin e-mail (la yahoo) o copie CI. Mai "vorovim". HAI CFR!!!

  89. kiruj
    Tuesday, 17 June, 2014 at 22:41

    @Thedarksite: ce Trabi, ce Wartburg, prietene? Eu mergeam cu bicicleta, de obicei, mi s-a şi furat una la un moment dat...Îmi aduc aminte de o singură excepţie: era prin toamna lui 81, Ungaria a jucat cu Norvegia (în deplasare, a fost, parcă 2-1 pt. unguri, era şi RO în grupă), şi ne-am uitat la meci în compania decanului de la facultatea de mate (îmi scapă numele) la observator, sus pe Feleac. Un prieten bun (coleg) a avut nu ştiu ce relaţie (prin tac-su) cu tov.decan, aşa am ajuns şi eu acolo...HAI CFR!!!

    • thedarkside
      Tuesday, 17 June, 2014 at 23:04

      Bicicleta cu o singura viteza? In cazul asta aveai picioare zdravene prietene, eu n-am urcat niciodata Feleacul pe bicicleta (nici macar una cu mai multe viteze), spre rusinea mea. Dar in schimb am inotat in Tarnita de multe ori :-)

      • kiruj
        Tuesday, 17 June, 2014 at 23:59

        Era cu 4 viteze...dar tot au furat-o...:) Sau tocmai de-aia...:) Mi-au adus "neşte preteni" din HU, au venit 2 tipi, cu biciclete, şi s-au dis acasă cu trenul...:) Era metoda cea mai simplă să faci rost de bicilete faine la vremea respectivă. În Tarniţa -în schimb- nu am înotat. 1-1, e bine?...HAI CFR!!!

  90. Mihai
    Tuesday, 17 June, 2014 at 22:49

    Eu personal nu o sa uit niciodata privirea capitanului de la penalty-ul meciului rejucat din 2012. Cum o sa-mi ramana in amintiri si penalty-ul din 2008 si cel din 2010 de la Craiova. Cum bine zicea cineva pe stiridesport, peste cativa ani, sa speram ca o sa-l revedem inca o data la un meci de retragere in Gruia.

    • Saul
      Wednesday, 18 June, 2014 at 07:01

      Cred ca glumesti cand spui ca mai speri la un meci de retragere. Coducerea noastra n-a auzit de asa ceva pana acum si pe viitor cui sa-i faca,poate lui Rada cand va pleca?

  91. Saul
    Wednesday, 18 June, 2014 at 07:05

    @Kiruj,cum de te-ai gandit sa-ti faci abonament chiar acum,avand in vedere ca am avut si sezoane mai bune? Pe mine chiar ma bate gandul sa renunt la abonament in acest sezon,la cum se prefigureaza noua echipa.

    • kiruj
      Wednesday, 18 June, 2014 at 09:41

      @Saul: păi tocmai de-aia îmi fac abonament, să ajut şi eu cu ceva echipa, să sponsorizez...:) Îţi dai seama că nu pot veni la fiecare meci de la 300 de km, dar la 6-7 sper să ajung în noul sezon, şi -măcar- am conştiinţa curată, după atâtea "blaturi" făcute în tinreţe...:) HAI CFR!!!

    • Cristi
      Wednesday, 18 June, 2014 at 09:53

      Saul, te va acuza lumea ca esti suporter de rezultat :). Si eu voi merge la proxima vizita la Cluj pe la magazin si voi lua ceva obiecte de merchandising, mai ales ca am prieteni ceferisti (unul e din Constanta) care se bucura mereu sa le aduc cite ceva, mai ales ca unii nu au trecut in viata lor prin Cluj.In alta ordine de idei, ati vazut Belgia de ieri? Courtois 22 de ani, debut la national la 19, De Bruyne 22, Hazard 23, Lukaku 21. Toti cu nume pe care le stim deja din fotbalul mare. Avem acum sansa sa fortam tineri din curtea proprie, conjunctura (ne)favorabila poate fi si o sansa. 2014/2015 poate fi un sezon mai putin bogat la puncte, dar esential la formarea unei noi echipe.

      • kiruj
        Wednesday, 18 June, 2014 at 12:56

        Aşa este, Cristi, ai dreptate. Problema majoră este -în opinia mea- că participarea "necalculată"/"neprogramată" în EL i-a încurcat rău de tot (se şi vede...), şi a rezultat această campanie tip "ştruţo-cămilă", şi cu nişte străini (cam slăbuţi, pare-se), şi cu nişte tinerei de-ai noştrii (ei sunt bineveniţi, oricum). Să vedem ce va ieşi. HAI CFR!!!

        • Cristi
          Wednesday, 18 June, 2014 at 14:03

          Exact. A rezultat un lot care acum e complet numeric dar care cuprinde unii jucatori adusi la repezeala si dupa parerea mea pe principiul ramin daca stam low cost sau nu ne costa mult daca reusim intrarea in grupe. Spun asta pt ca primul 11 pare decent, completatea fiind problema.

        • Flacăra Vișinie
          Wednesday, 18 June, 2014 at 15:38

          Sa nu uitam ca acesti jucatori au fost urmariti cu atentie cel putin un an inainte de a veni la CFR.

    • luis
      Wednesday, 18 June, 2014 at 15:30

      Saul,nu vei renunta la abonament.pentru ca iti place CFr-ul ca echipa si nu conducerea.Si nu vei renunta exact din cauza caruia isi face Kiruj abomnament,fiindca esti atasat.Eu de cand ma consider fan CFR(inainte eram doar simpatizant) nu am castigat nimic,dar tot imi fac abonament.Oare de ce?Hai CFR!!!+!

  92. Cristi
    Wednesday, 18 June, 2014 at 11:41

    Kiruj, modelul tau de statistici a inceput sa fie preluat si in vale..au inceput si Uistii sa aiba cifre ale campionatului.

    • kiruj
      Wednesday, 18 June, 2014 at 12:58

      Cristi, e bine dacă "ne furăm" reciproc "instrumentele de lucru": ei statisticile, noi câte o bordură...:) HAI CFR!!!

      • luis
        Wednesday, 18 June, 2014 at 15:23

        He,he Kiruj,asta cu bordura-i buna.Oare bordura de beton sau bazalt.?

        • kiruj
          Wednesday, 18 June, 2014 at 17:19

          ...bordură de pe centură...:)

  93. Racheta
    Wednesday, 18 June, 2014 at 15:48

    Am mai spus-o, dar simt nevoia s-o repet: modul ", distant, "pe furis", necolocvial, al plecarii spontane a lui CADU,(ar fi trebuit sa ramana pana in iarna, doar mai are contract 1 an!) m-a amarat si mi-a mai provocat o mare dezamagire, din partea conducerii clubului, care mai acumuleaza o rusine si o dezonoare, prin trecerea in anonimat, a despartirii,(a "n"-oara!) intr-un mod nefiresc fata de jucatorii emblematici ai clubului, cu atat mai jenant fata de "El capitano!", care a marcat cea mai prestigioasa fila din istoria de peste un veac al clubului!; Cum i s-a multumit pt. sacrificiile si onoarea fata de club(?); La noi in armata se zicea:"i s-a dat a treia cizma!"; Halal despartire, va dezonoreaza si mai mult!; interesul real, dar tot meschin il numesc, de a scapa de salariul f. mare al lui Cadu, a dus la aceasta graba, de "indepartare"rapida, dar care nu-i o scuza pe conducatori, pt. acest tratament "calcaros"(!); Insist ca "onorata" CONDUCERE sa-si revizuiasca si sa-si schimbe atitudinea fata de simbolurile clubului(!), altfel, eu, unul simt ca trebuie sa parasesc"corabia"- nu ma regasesc intr-un asemenea comportament, lipsit de bun simt si de caracter!E adevarat ca in ultimele 2 sezoane, Cadu a avut o prestatie mai stearsa, fata de bunele si f. bunele evolutii din primele 6 sezoane,dar trebuia "sa i se dea Caezarului ce-i al Caezarului", D-le Muresan!;CADU merita o retragere oficiala, o placheta,o diploma, un moment festiv, poate un bust sau redenumirea Tribunei a 2-a, "CADU"!; cand a adus 8 trofee, glorie si bani, a fost O.K!?; pacat ca nu ne apreciem si nu ne respectam cum se cuvine valorile, simbolurile si gloriile!; sunt total dezamagit de acest comportament jenant si dezonorant care nu face cinste NIMANUI(!)

    • Ioan Dacid
      Wednesday, 18 June, 2014 at 16:07

      Si tu ca si suporter cum te simti ca al tau capitan sa dezerteze catre o alta echipa din acelas campionat???? Asta e respectul pe care il are fata de CFR?

  94. Flacăra Vișinie
    Wednesday, 18 June, 2014 at 15:49

    UPDATE la informatiile legate de televizarea partidelor din Liga 1:
    Dolce e pe cale sa bata palma cu ISB si va exista si varianta vizionarii pe internet, contra cost, la 1 euro/luna. Sursa e site-ul lui Ivanovici si probabil e bine informat, mai ales ca va avea emisiune la LOOK.
    http://www.fanatik.ro/jale-mare-abonatii-rcs-rds-nu-vor-vedea-5-ani-liga-1-236868

    • Flacăra Vișinie
      Wednesday, 18 June, 2014 at 15:52

      RCS-RDS, ca de obicei, cacanari si aroganti.

      • caneto
        Wednesday, 18 June, 2014 at 16:21

        Probabil, trag de timp, cum ai zis ieri. Logic, nu cred să merite exclusivitatea transmiterii meciurilor cel putin triplul preţului solicitat de Intel Sky, cam atât aproximez că ar fi diferenţa faţă de cât au plătit până acum. Vor prelua şi ei meciurile, nu-şi pot permite să n-o facă.

        • Flacăra Vișinie
          Wednesday, 18 June, 2014 at 16:34

          Sigur ca trag de timp si incearca prin orice mijloace "sa puna presiune", incluzand aici plangerea la Consiliul Concurentei si stirile care apar tocmai acum cu scaderea interesului fata de fotbal si studiul BRAT care sa confirme "cu cifre" aceasta scadere (tocmai BRAT -- Biroul Roman de Audit al Tirajelor -- care e prostituata de lux a cifrelor din presa scrisa si care n-are nici o treaba cu audienta TV, dar no, ce sa faci, buni is si astia daca numai acolo ai intrare). Asta imi arata ca in realitate sunt fragili si planul lor maret de a monopoliza piata de cablu si internet se prabuseste sub propria greutate. Nici nu ma mir, RCS traieste din credite si in prezent are de returnat vreo 800 milioane de euro.

    • Flacăra Vișinie
      Wednesday, 18 June, 2014 at 16:02

      Si cum era de asteptat, au inceput sa apara informatiile fataliste si studiile "stiintifice" care arata ca interesul pentru fotbal e tot mai scazut. Astia sunt miticii.

  95. andrei
    Wednesday, 18 June, 2014 at 15:57

    Citesc pe GSP ca pana la urma Cadu ar pleca la Astra sau Petrolul conform declaratiei proprii de pe Dolce.

    • avalon1
      Wednesday, 18 June, 2014 at 16:13

      No , ce sa-ti povestesc.... caDul troian la sudisti....hehehhee . Multi au plans si dupa Semedo , plus ca din punct de vedere al jocului prestat Cadu nu merita 30k pe luna... Si la ce (lipsa) aspiratii reale are clubul la ora asta , sa fim seriosi . E decizia corecta sa fie lasat sa plece gratis , unde crede el ca e iarba mai $verde.

  96. Ioan Dacid
    Wednesday, 18 June, 2014 at 16:05

    Mare caracater mai e Cadu daca merge la Astra. Ok, inteleg, primeaza banul inainte de toate dar sa mergi la o alta echipa din campionat....ma lasi... Ii multumesc pt tot ce a facut dar atat.

  97. Flacăra Vișinie
    Wednesday, 18 June, 2014 at 16:13

    Programul etapelor pentru sezonul 2014/2015. As zice ca se vede ca programul asta e facut de persoane care au legatura directa cu fotbalul, nu cu beneficiile materiale rezultate din fotbal (Mircea Sandu, Mitica Dragomir). Turul se incheie pe 8 decembrie, returul incepe pe 20 februarie adica pauza de iarna e chiar pauza) s.a.m.d.
    http://www.romaniansoccer.ro/stiri/46234/programul-etapelor-editiei-2014-2015-a-ligii-1.htm

  98. Racheta
    Wednesday, 18 June, 2014 at 18:47

    I.D. iti pot de zeci de exemple cu jucatori care au jucat (chiar si in acelasi sezon) la 2 rivale "de moarte"( la Cadu, nu-i cazul) si nu i-a aratat nimeni cu degetul , ca vezi Doamne, nu ar avea caracter(!); nu mai tine partea clubului, atata timp cat a procedat la fel cu toti jucatorii exponentiali; i-a folosit, dupa care bine merci, la revedere, pe aici, pe colo tie drumul, fara regrete si suspine(!), ce mai atatea festivisme si onoruri!, un sut in fund de ADIO,le ajunge, ca de"au mancat aici o paine!"; dar nu aminteste nimeni de sumele fabuloase,care au intrat in club si pe care nu le visau in 2002(!?); nu sunt avocatul lui Cadu, dar plecarea intempestiva, sigur are 2 vinovati, dl.I.D.(!); intrebati cele 2 parti, daca Cadu a primit salariile pe anul 2014 si apoi mai vorbim(?)

    • luis
      Wednesday, 18 June, 2014 at 20:07

      Racheta,domne feri sa spun ceva de rau in legatura cu transferul lui Cadu in tara,dar eu am sperat ca va avea o tribuna cu numele lui si in viitor va fi cooptatat in conducere,dar o miscare gen Astra sau Petrolul mi-ar lasa un gust amar si o dezamagire crunta,chiar daca inteleg motivele.Dar la Astra,Petrolul ,hm .Pacat ca nu sunt pretuite valorile la CFR,mare pacat.Ma tot gandesc daca CFR-ul are nevoie sau nu de lideri tip Cadu si de suporteri ,deoarece am impresia ca,ai nostrii conducatori fac tot posibilul sa sscape si de unii. si de altii

    • Ioan Dacid
      Thursday, 19 June, 2014 at 12:33

      Corect, din partea mea poate sa joace oriunde, nu imi e dator mie cu nici o explicatie, dar daca ar alege sa plece tot in Liga 1 la o alta echipa cel putin mie mi-ar scadea f mult in ochi(desi am subliniat nu are nici o explicatie de dat).

  99. cfrclujole
    Wednesday, 18 June, 2014 at 20:02

    http://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/oficial-cadu-si-a-reziliat-contractul-iubesc-prea-mult-cfr-ul-nu-plec-la-un-alt-club-din-liga-1-ael-e-prima-varianta-12784575

    • thedarkside
      Wednesday, 18 June, 2014 at 20:53

      Presa sportiva de kkt, ce altceva mai poti comenta... Traiasca manelele si cocalarii!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>