Friday, Dec. 2, 2016

CFR Cluj – FK Jagodina 0-0 (la pauză)

Written By:

|

Thursday, 17 July, 2014

|

Posted In:

|

135 Comments

CFR Cluj – FK Jagodina 0-0 (la pauză)

Motto adaptat: „Nu contează cât de joasă-i liga (din care am țâșnit), important e cât și cum prestez.”

Pentru prima partidă oficială a noului CFR, mi-am calibrat universul de așteptări în așa fel încât să atingă pământul cu ambele picioare: nu aștept să le dăm 7 (șapte), că doar nu-s brazilieni (sau noi nu suntem nemți?). Până mi se obișnuiesc ochii cu transmisia TV, mi-am trasat sarcina de a încerca să identific, în decurs de 10 secunde, care este echipa CFR-ului. Asta fără să trișez și să mă uit direct la portari (Mario e ușor de identificat). Am reușit în 4 secunde și trei pe patru, când l-am văzut pe Miriuță pe banca de rezerve, alături de jucătorii în plus.

Până se încălzesc jucătorii și sunt dați afară cu forța „tribuniștii” din crâșmă, hai să mai povestim o țâră sau două țâri despre CFR-ul celor 29 acționari. Deși mulți dintre voi nu sunteți preoți, vă mărturisesc că nu știu prea multe despre jucătorii proaspăt aduși în Gruia, așa că prezumția de nepetardă trebuie să fie cap de afiș. În pauza asta competițională n-am apucat să apreciez – printre golurile Germaniei – decât lacrimile plecatului Beto și zâmbetul neplecatului Felgueiras (în ciuda faptului că a rămas), nu și prestația din meciurile amicale.

De fapt, cam la atât se rezumă cunoștințele mele de specialitate când vine vorba de componenții noului CFR: la zâmbete. Jucătorii deveniți ai noștri arată foarte zâmbitori (chiar râzători) în poze, de parcă au câștigat la loto venind la Cluj sau au prins-o pe Ciuhuleasca de un picior. Unul n-are căutătura încruntat-criminală a fostului căpitan, Ricardo Cadu, fie-i cariera ușoară. Din analiza atentă a pozelor, m-aș încumeta să trag concluzia că mulți dintre jucători au față de portughez, iar Deac e blond. Dacă aceste caracteristici se vor observa și pe teren, nu pot pentru care ca să-mi dau cu părerea la fix la ora actuală. De când a început constipația financiară la CFR, am visat cu modestie măcar la o echipă formată din Camori și Panini. Oare exact asta ne va oferi tătucu’ Iuliu Mureșan în sezonul ce stă să înceapă? Vom trăi, ne vom enerva și vom vedea…

Dar să lăsăm clasicul bulșit de umplutură de pagină și să trecem la treburi serioase, pentru care spectatorii plătesc bani serioși, telespectatorii abonament, iar internetspectatorii broadband. Numai mie mi se pare că Miriuță a făcut cu degetele de la mâna stângă semnul „V”, de la Vasile, către galerie?…

În ultimele secunde de pace, mă reasigur în gând și în simțiri că Jagodina nu-i Famagusta. Meciul începe. Din acest moment mă simt insignifiant, minuscul, mărunt, un grăunte de nisip în ochii unui T-Rex adult, de constituție medie și stare de întreținere bunicică. Nimic nu mai depinde de mine.

***

Începe meciul. CFR arată astfel: Vasile „V” Miriuță - Felgueiras – Susic, Larie, Rada, T.Lopes – Muniru, Monroy – Deac, Negruţ, F.Costea – Ogbu. Surprinzător de ușor de recunoscut jucătorii CFR-ului, numai două dintre „vinituri” prinzând tricouri de titular. Și șorturi. Și jambiere. Nu știu dacă bocanci și crampoane au primit de la club sau și-au adus de acasă.

Ca de fiecare dată când joacă acasă împotriva unei echipe din Serbia mai slab cotate, CFR atacă avântat. Din păcate, avântul nu include și sângele rece, claritatea de factură nemțească, așa că ocaziile mari întârzie să apară, așa cum întârziam eu la școală. Ogbu, atacantul de 1 milion de nu știu ce monede made in China, se trântește prin careu după o minge, dar n-o ajunge. Deac se ceartă cu tușierul când i se pare că adversarii direcți cad secerați, deși el nu-i seceră. Negruț și Costea încearcă și ei să ducă mingea cât mai aproape de linia porții și după aceasta. Sârbii se aclimatizează cu frumoasa noastră Gruie.

Comentatorii cam țin cu gazdele, deși gazdele nu-s de la Steaua, ceea ce pare cam ciudat pentru urechile mele obișnuite cu limbile acordate formației din Ghencea în sezoanele trecute. În vocea comentatorilor TV se simte chiar năduf când ceferiștii pierd prea ușor posesia mingii sau fundașii noștri laterali se fâstâcesc în apărare.

După sfertul academic feroviar, cei de la JGD încep să țină mai mult de minge și să paseze în lateral, destul de neamenințător. Totuși, așa pașnici cum arată, tot reușesc să ne adoarmă defensiva de vreo 2-3 ori. Dar Super Mario e la post și nu lasă situația să degenereze. CFR se mișcă cam în reluare, avântul s-a stins, atacurile cât de cât consistente se răresc. Perechea de mijlocași centrali cu tentă defensivă (Monroy-Muniru) ar trebui să participe mai mult la construcția din preliminariile EL. Costea vine des în zona centrală, fără ca ai noștri să reușească să-i cocârjească numeric pe oaspeți.

În ultima parte a reprizei apar cornere de la o poartă la alta, dar nici măcar fazele fixe nu-s ca ălea din Brazilia. Meciul nu-i deosebit de frumos, însă spectatorii mai speră. Poate-poate să iasă la suprafață vreun jucător inspirat, cu vreo realizare individuală, deși nu-s prea mulți superfotbaliști în cele două formații, cu excepția lui Felgueiras. Parcă și comentariul din studioul TV se mai înmoaie la capitolul optimism și-i poartă deja de grijă lui Miriuță.

Arbitrul prelungește repriza cu un minut, care nu diferă cu nimic față de celelalte 45. 0-0.

[Din păcate, obligații de serviciu - nu calitatea partidei!!! - nu-mi permit urmărirea reprizei a doua! Dacă n-ați urmărit partida în direct, probabil că o să aflați rezultatul final - favorabil CFR-ului, sper - citind alte saituri de sport. Scuze! Hai CFR!!!]

UPDATE

Rezultatul final a fost 0-0. De la CFR n-a înscris nimeni…

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

CJ-07-CFR

[înmatriculat în Cluj-Napoca] Compasiune cititorilor care nu înțeleg textele lui 07 și lui 07, care nu le pricepe comentariile.

(135) Readers Comments

  1. cfr_atlanta
    Thursday, 17 July, 2014 at 22:52

    Nu am vazut meciul. Am pierdut ceva? Se vede luminitza de la capatul beznei?

  2. Ioan Dacid
    Thursday, 17 July, 2014 at 22:53

    Mai degraba se vede bezna de la capatul luminitei. Cu jucatori din ligile inferioare rezultatul pare chiar decent.

  3. fotbalfan
    Thursday, 17 July, 2014 at 23:16

    cum a fost la meci? parca vad ca sunteti la repriza a 3a. hai CFR!!!

  4. amne
    Thursday, 17 July, 2014 at 23:24

    Meci bun facut de ai nostri. OK, de majoritatea alor nostri. Maine sper sa vedeti bannerul cu Tribunacfr.

  5. Ioan Dacid
    Thursday, 17 July, 2014 at 23:31

    Amne v-am reperat dar din pacate a trebuit sa plec prin minutul 40. Asta e, data viitoare:)

    • amne
      Thursday, 17 July, 2014 at 23:36

      Cu siguranta. Oricum n-ai pierdut mare lucru, cam toti ne grabeam spre casa. Sper sa ne-ntalnim intr-o sambata, sa povestim mai pe-ndelete. Noapchie faina la tata lumea!

  6. CFR Forever
    Thursday, 17 July, 2014 at 23:32

    Meci bun, joc bun facut de CFR. Imi place CFR-ul nou, asa mai departe!

  7. Radubarbier
    Thursday, 17 July, 2014 at 23:48

    Dragi prieteni tribunisti a fost o onoare sa fiu alaturi de voi la acest meci. Aristocratic Club TribunaCFR... :-) Da, echipa noastra e pe un drum bun. Sa vedem cat de lung e acest drum. Va doresc o noapte linistita cu vise minunate depre cupe si capionate castigate de echipa noastra draga. Hai CFR!!!!

  8. fotbalfan
    Thursday, 17 July, 2014 at 23:53

    nu va puneti la culcare pana nu comentati meciul, atmosfera si toate cele. si poze, binenteles. ca o fi drumul bun insa din fata calculatorului pare ca e u ndrum luuuuung :) hai CFR!!!

  9. 7burg
    Friday, 18 July, 2014 at 00:14

    Meciul a fost asa cum ma asteptam, o echipa cu jucatorii ramasi (inca) nevanduti si cu jucatori noi, care viseaza la CL, pardon EL sau liga 1. Am jucat fara frica, jucatorii au incercat, ata cat pot si ei si stiu. Cei vechi au ramas cu obiceiurile lor, mai ales Costea,Lopez pe care scrie Cupa Ligi, aia a jucatorilor de rezerva. Ogbu pleaca in China, iar asta e cea mai mare veste, caci pe langa plecare lui mai si incasam 1 milion de euro. Sper sa-l vedem pe Negrut si Paun mai des impreuna in atac. Ma bucura in schimb faptul ca jucatorii adusi, de liga 2,3,4 au jucat bine, caci ma asteptam la jucatori, gen cei adusi de IM, vezi Lopez, dar care parca nu e fundas stanga, dar tot stangaci e..dar asta este. Meciul acesta imi da sperante, ca noi jucatori vor face fata in liga 1, fara probleme, sa vedem daca si in EL, deci nu pe toti scrie rezerva, dar desigur ca dureaza ceva timp pana se integreaza si ei. Echipa e cea pe care o avem si nu cred ca o sa ne face de ras anul acesta si asta pt ca sunt unele echipa in liga 1, care stau deja cu un picior in liga 3, caci si liga a 2 se pare ca e deja un lux...

  10. andrei
    Friday, 18 July, 2014 at 00:40

    Din pacate romanii din atac sunt absolut toti pe principiul dribleaza cat poti si apoi trage la poarta chiar daca n-ai nici o sansa de a inscrie. Sper ca in meciurile viitoare cel putin Fl. Costea si Negrut sa fie inlocuiti de cei care au intrat in locul lor pe teren in meciul asta. Thiago Lopez e slab rau si el. Iar comentatorii de la Look TV sunt complet pe langa ce se intampla pe teren. Nu tin minte sa fi vazut un meci in care sa simt de atatea ori ca sunt in dezacord cu aprecierile lor despre ce se intampla pe teren. Faptul ca astia doi ar putea fi cei mai buni pe care ii au si ca urmeaza sa transmita toate meciurile de Liga 1 ma deprima putin.

  11. botizan
    Friday, 18 July, 2014 at 01:16

    Sa sustii ca echipa pare pe un drum bun, mi se pare putin deplasat. Aici e vorba de un semiesec, oricum ai spune-o. Drumul pana la grupele Europa League este inca lung. Si cand faci 0-0 pe propriu teren cu prima echipa iesita in cale si il consideri un inceput/drum bun inseamna ca ori nu stii ce vorbesti, ori te multumesti cu putin. Vorba lui Miriuta, important e sa nu luam gol. Deci cu alte cuvinte ne-am indeplinit obiectivul pentru acest meci nu? eu asa zic.

    • cfr_atlanta
      Friday, 18 July, 2014 at 01:43

      Depine la care pare a paharului te uiti. Daca te gandesti ca acum 2 ani am batut-o pe United , da ai dreptate. Dar daca te uiti ca in primavara nu erau bani de salari si de licenta, atunci e ok.....

    • thedarkside
      Friday, 18 July, 2014 at 11:28

      Ai si tu un pic de rabdare, sa aiba si noii veniti cateva meciuri oficiale. Nu poti schimba 3/4 din echipa si sa ai pretentii sa joace cum jucau aia vechi la final de sezon. Susic mi se pare promitator, a combinat frumos cu Deac, Paun mi-a placut in amicale, a revenit Muniru, mai sunt si altii... N-o sa fie echipa din 2012, da nici ciuca batailor ligii 1. Sau tu esti mai nerabdator decat IM cand vine vorba de rezultate?

  12. gringojohnny
    Friday, 18 July, 2014 at 01:20
    • Nea_Silică_Mureș
      Friday, 18 July, 2014 at 12:22

      Mustăciosul din dreapta musai să fie nea Kiruj. Greșesc?

      • kiruj
        Friday, 18 July, 2014 at 12:46

        Încearcă o poziţie mai la stânga...HAI CFR!!!

        • Nea_Silică_Mureş
          Friday, 18 July, 2014 at 16:50

          Păi ăl din dreapta pare un secui tipic, aşa cum credeam că eşti mata. Colegul probabil că e geto-dac şadea :D

    • ADI CFR CLUJ
      Friday, 18 July, 2014 at 14:44

      Poza asta este facuta la pauza,eu nu apar in ea,eram la WC sa golesc berea bauta la nea Mircea!!!! Ce rau imi pare ca am ratat-o!!!!!

  13. kiruj
    Friday, 18 July, 2014 at 08:06

    Daţi click aici pt. notare! Softul poate fi accesat şi la "Sondajele lui Kiruj", la "link03". Capul sus, "speranţa moare ultima" (dar tot moare, spun răutăcioşii...)! HAI CFR!!!

    • Flacăra Vișinie
      Friday, 18 July, 2014 at 11:28

      N-ai pus antrenorul. Din partea mea nota 6,5.

      • kiruj
        Friday, 18 July, 2014 at 12:13

        Tulai, chiar că am uitat...Eu aş merge pe un 7, ca şi Caneto. Acuma' nu mai modific, că se încurcă ciorba rău de tot în baza de date, aştep nişte note aici (în comentarii) şi de la ceilalţi, şi pun o medie "tribunistă"...:) HAI CFR!!!

    • caneto
      Friday, 18 July, 2014 at 11:57

      Am cam umflat notele acordate, echipa a evoluat peste aşteptările mele, băieţii au avut atitudine, au fost clar superiori sârbilor, singurul regret e că nu au înscris, meritau victoria. Felgueiras 8 (nu mă înteresează că a avut două ezitări în repriza a doua, e liderul :), a stat tot meciul cu gura pe ceilalţi, l-a eclipsat total pe Miriuţă. Eu nu-i voi da sub 8 nici să-şi dea 5 autogoluri într-un meci :) ). Susic 8 (a rezolvat două faze destul de călduţe :), e ok) Larie 7 (ok şi el, anticipează bine fazele) Rada 7 (se simte în largul lui, nu-i speriat acum de concurenţa pe post, pare că are liber la specialitatea casei, pasele precise de 47 de metri :) ) Tiago Lopes 4 (sunt indulgent, i-am dat o notă aşa de mare ca să prindă încredere. Nu că a jucat slab, omul e paralel cu fotbalul, mă tot minunez, cum naiba a reuşit să prindă lotul unei echipe de liga a 2-a din Portugalia?) Muniru 7,5 (foarte bun, mult mai disciplinat în joc, poate fi un loz câştigător în acest sezon) Monroy 7,5 (încep să-i dau dreptate lui Miriuţă că e bun) Deac 8,5 (cel mai bun de pe teren, un adevărat chior în ţara orbilor :)) Negruţ 5 (şters, nu prea-mi dau seama ce sarcini de joc i-au fost încredinţate de către coach) Costea 5 (l-or fi studiat sârbii pe dividi, că-i ştiau fenta) Ogbu 7 (prins tot meciul între 2-3 malaci, totuşi a reuşit să-şi creeze câteva ocazii de gol, păcat că a ezitat să tragă într-o situaţie bună) Jakolic 7 (promiţător) Christian 7 (nu seamănă cu Nivaldo, e brazilian prieten cu mingea) Păun 7 (a făcut o fază mai faină în 5 minute, câte a avut la dispozitie – din care 3 s-au tăvălit malacii pe jos -, decât au reuşit Costea şi Negruţ cumulat) Miriuţă 7 (notă revocabilă, o voi transforma în 2 sau 10, depinde de rezultatul meciului retur :) )

      • kiruj
        Friday, 18 July, 2014 at 12:10

        Notele tale seamănă izbitor cu cele date de mine, mai puţin la Felghe, l-am cam taxat un pic pentru acele prostioare...:) Evident, la Păun am dat şi eu la nimereală, că eram plecat deja când a intrat...:) În rest, de acord şi cu jocul per ansamblu: faţă de nivelul lotului (şi toate frământările din ultima vreme), am jucat acceptabil, în multe momente chiar bine, în câteva faze efectiv foarte bine...:) Păcat că nu intră, naiba s-o ia...Vom plânge, crede-mă, după Ogbu, când vom vedea la lucru "suplinitorii"...Monroy şi Muniru parcă joacă de-o viaţă împreună, aştept de la Sulley mai multă implicare în atac, că talent are. Când ai ajuns acasă? Eu pe la 1.45 noaptea (sau dimineaţa...). HAI CFR!!!

        • caneto
          Friday, 18 July, 2014 at 12:19

          02:05, că am pornit după o oră de la terminarea meciului. Că terasele din centrul Clujului nu-s Cora, am recuperat mai greu copilotul. :)

      • thedarkside
        Friday, 18 July, 2014 at 12:11

        Lopes imi aminteste de Nuno Diogo, din pacate. Si ala era la fel de speriat de bombe :-)

    • fotbalfan
      Friday, 18 July, 2014 at 18:36

      lu' miriuta ii dau nota 4.5. si-s indulgent. hai CFR!!!

  14. Flacăra Vișinie
    Friday, 18 July, 2014 at 11:24

    Tragerea la sorți pentru Champions League are loc la ora 13:00, iar cea pentru Europa League de la ora 14:00. Transmisie in direct pe postul TV sport.ro si pe site-ul UEFA, link

    Detalii despre echipele pe care le CFR-ul le poate intalni (daca se califica): link

    • Ioan Dacid
      Friday, 18 July, 2014 at 11:33

      daca se califica poate fi scos din paranteza. Vad ca multi sunt optimisti si cred ca ne calificam in Serbia dar eu nu am chiar asa multe sperante. Echipa a tras, a alergat dar in atac nu am vazut nici o sclipire, nu am vazut nici o executie de atacant. Deja incepe sa imi fie dor de Batin.

      • kiruj
        Friday, 18 July, 2014 at 12:20

        Nu aştepta sclipiri de la această echipă...Tot ce se poate realiza (şi sunt deja semne în acest sens) este să se facă o echipă "muncitorească" (aşa cum vrea însuşi Miri), care va primi şi va marca greu goluri, va munci pe teren, etc. Pentru moment nu cred că se poate mai mult, să nu uităm valoare lotului actual, cu mult sub lotul de anul trecut, care -la rându-i- era mai slab ca cel de acu' 2 ani, ş.a.m.d....HAI CFR!!!

        • Cristi
          Friday, 18 July, 2014 at 14:24

          N-am vazut meciul, fiind pe drum, dar cred ca ai sintetizat esenta. Nu e cazul sa ne uitam in trecut - vorba aia, acum o luna Spania era cconsiderata favorita la titlul mondial. Daca vom vedea o echipa care joaca la limita in masura capcitatilor ei, va fi ok. Trebuie sa ne fie mereu clar ca ne raportam la cluburi ca Rapid, Vaslui, Dinamo, Timisoara/Bragadiru care au incercat marea cu sarea in mirajul banilor CL in ultimii 10 ani si au sucombat.

  15. csongi
    Friday, 18 July, 2014 at 12:16

    Gasit rezumatul meciului pe net: rezumat

    • Nea_Silică_Mureș
      Friday, 18 July, 2014 at 12:35

      Din păcate, cel puțin după cum pare din rezumat, fazele într-adevăr periculoase le-au aparținut lor în exclusivitate, la noi doar șuturi "ardelenești" - molcome. Plămâni au băieții, că par să fi alergat mult, în schimb mă îndoiesc că au și mușchi la picioarele de șut... Putea fi mai rău, e primul meci, s-o mai închega echipa, să sperăm. Și cu intrările celor neantrenați/neadaptați poate vor forma o echipă șadea. Haide CFR!!!

  16. kiruj
    Friday, 18 July, 2014 at 12:31

    Amne: în primul rând vreau să te felicit pentru această iniţiativă cu galeria, în opinia mea ea a fost una super-reuşită, chiar dacă n-am reuşit să dialogăm mai mult (cel puţin eu cer scuze că am fugit, dar soţia -săraca- se temea "singurică" acolo în parcarea de la Cora). Sunteţi cu toţii nişte băieţi minunaţi, vorbesc serios, sper să ne mai întâlnim în curând (eu sper să mai ajung -cel mai devreme- în august la un meci), încerc să prind unul care se va disputa vineri sau sâmbătă, ca să nu fiu nevoit să fug înapoi pentru a fi prezent dimineaţa la serviciu. Ce părere ai, să trecem pe fotografia lui Gringo nick-nameurile celor 10, sau s-o lăsăm aşa deocamdată? HAI CFR!!!

    • amne
      Friday, 18 July, 2014 at 12:38

      Io deja am trecut numele pe mysport :) N-ai de ce sa ma feliciti pentru nimic, bine ca ne-am intalnit, am spart gheata, sper sa ne mai vedem cat de curand si, vorba ta, cu ceva mai mult timp la dispozitie.

      • caneto
        Friday, 18 July, 2014 at 13:03

        Poza asta ai văzut-o?

        • amne
          Friday, 18 July, 2014 at 13:20

          Acuma da. Multam.

          • caneto
            Friday, 18 July, 2014 at 17:41

            Am mai găsit una.

        • ADI CFR CLUJ
          Friday, 18 July, 2014 at 14:48

          Nici in asta nu apar eu,cred ca ati facut-o inainte sa ajung la stadion!!! Sunt un tribunist ghinionist ce sa fac??

          • gringojohnny
            Friday, 18 July, 2014 at 20:17

            in citeva minute postez pe fb pozele, acolo trebuie sa apari, sunt si poze facute in timpul regulamentar de joc

  17. Scippio
    Friday, 18 July, 2014 at 12:54

    Eu cred ca o cronica a acestui meci s-ar putea intitula "Nici extaz, nici agonie" Nu prea avem motive de mare bucurie dupa meciul asta dar nici motive sa ne aruncam pe culmile disperarii. In repriza a doua mai ales s-au vazut cateva urme de fotbal de calitate. Problema e daca raman doar urme sau au potential sa se transforme in obicei. Mi s-au confirmat impresiile din returul trecut, contrare majoritatii, despre doi jucatori "vechi": -Negrut desi multi l-au tot laudat mi s-a parut la fel de slab, fara vlaga si fara orientare -Monroy desi multi l-au tot criticat mi s-a parut din nou muncitor, prezent si un tip care pune osul Punctele slabe vizibile din avion: Lopez si faptul ca n-are cine sa dea gol altfel decat intrand cu tot cu minge in poarta Mi-au lasat o impresie buna ultimii intrati Cristian si Paun. (Paun in cele cateva minute cat a jucat a fost mai vizibil decat Negrut tot meciul). Sa nu desconsideram Jagodina. Locul trei in Serbia nu e chiar un rahat, Serbia este o tara in care se joaca fotbal. Mi se par de batut prin combinatii in viteza si circulatie multa a mingii pentru ca multi jucatori sunt masivi si greoi

    • kiruj
      Friday, 18 July, 2014 at 13:25

      Aşa mi s-a părut şi mie că o circulaţie (cât mai rapidă, dacă se poate...) la firul ierbii ne-ar avantaja. Întrebarea este dacă avem "personal calificat" pentru aşa ceva, mai exact calificat în aşa fel, încât circulaţia aia să-i şi încurce pe sârbi. Care sârbi -contrar imaginii de ansamblu, care spune că-s masivi şi greoi- ştiu destul de bine cu mingea (sunt sârbi, ce naiba!), şi au şi o circulaţie bunicică a balonului. Echipele sunt cam de valori egale, un uşor avantaj pentru noi, dar într-o dublă de acest gen diferenţa trebuie să fie mult mai mare, ca să fii sigur de calificare. Se poate, dar cu trudă, multă trudă, şi -evident- mai mută şansă. HAI CFR!!!

  18. kiruj
    Friday, 18 July, 2014 at 13:43

    Click aici pt. notare! Softul poate fi accesat şi la "Sondajele lui Kiruj", la "link03". HAI CFR!!!

  19. Flacăra Vișinie
    Friday, 18 July, 2014 at 14:15

    FC Dinamo Minsk (BLR)/Myllykosken Pallo-47 (FIN) - versus CFR/Jagodina

    • Flacăra Vișinie
      Friday, 18 July, 2014 at 14:24

      FC Dinamo Minsk (Belarus) - Myllykosken Pallo-47 (Finlanda) 3-0 in meciul tur. Dinamo Minsk e in momentul de fata pe locul 1 in campionatul Belarusiei, peste Bate Borisov si are in campionat o serie de 5 victorii legate.

      • caneto
        Friday, 18 July, 2014 at 14:26

        Îi clar, titularii merg la Iaşi, rezervele în Serbia. :)

        • Cristi
          Friday, 18 July, 2014 at 20:36

          Poate asa se califica, mai stii?

  20. justice
    Friday, 18 July, 2014 at 14:37

    CFR / Jagodina - Dinamo Minsk / MYPA... am cazut destul de nasol iar, bielorusii sunt buni, au batut cu 3-0 pe MYPA.

  21. luis
    Friday, 18 July, 2014 at 15:26

    In linii mari ,o echipa muncitoare,cu doi oameni care au iesit in evidenta in sens pozitiv ,Susic si Deac.Doi au dezamagit crunt Costea (cred ca nu trebuia huiduit,gest urat) si Lopes (si eu mi-am pus aceasi intrebare ca si Caneto,cum de a ajuns asta fotbalist).Negrut doar o umbra a jucatorului pe care il dorim sa fie.Si cu regret tre sa spun ,ca nu sunt in asentimentul celor care l-ar nota pe Miriuta cu nota 7.A mutat prea tarziu.Se veea din avion ca Negrut si Costea sunt total pe langa ce se intampla pe teren.Pe Lopes nu stiu cu cine putea sa-l schimbe.Sincer imi pare rau de plecarea lui Ogbu.Multa lume l-a criticat ,dar am un sentiment ca tot ei il vor regreta.Pe de alta parte nu-i dracu asa negru precum pare.Cu munca si una doua plombe in atac si macar o plomba pe postul lui Lopes,cred ca vom avea o echipa decenta.Cristi are dreptate,ce a fost a fost,momentan conditiile sunt altele decat pe vremea marilor"succesuri" si eu cred ca vom corespunde exigentelor din liga blatista. Si acum o intrebare personala pentru Caneto (daca im permite).Mai scrii articole si pentru alte site-uri? Hai CFR!!!+!

    • caneto
      Friday, 18 July, 2014 at 16:43

      În locul lui Lopes puteau juca lejer Amadio sau Vâtcă, sigur n-o făceau mai prost. Nu, niciodată, nicăieri.

      • caneto
        Friday, 18 July, 2014 at 17:00

        Scuze, unul singur pe mysport, acum vreo 2-3 ani. :)

      • luis
        Friday, 18 July, 2014 at 18:06

        Corect Caneto,macar aveam avantajul taliei.:-) Multumesc pentru raspuns.Am intrebat fiindca est cineva cu initialele tale ,si scrie despre CFR ,si el.

        • caneto
          Friday, 18 July, 2014 at 18:19

          Ăla-i ziarist profesionist din Cluj. Dacă bine ştiu scria deja cronici de meciuri ale echipelor clujene în presa tipărită în anii '80-'90. Noi de-aici, toţi suntem amatori. :) Mai puţin albu, dar el e în silenzio stampa. :)

  22. Pintea
    Friday, 18 July, 2014 at 17:55

    De ce mi-ati sters comentariul ???

    • caneto
      Friday, 18 July, 2014 at 17:59

      Nimeni nu a şters nimic. L-ai postat la articolul precedent. :) Verifică.

  23. dan.f
    Saturday, 19 July, 2014 at 11:24

    Contrar tuturor asteptărilor, echipa a arătat destul de bine si, cred eu, sunt sperante de mai bine. Clar, cel mai mult mi-au placut jucătorii din flancul drept , Susic si Deac, dar si in centru am arătat decent, Muniru si Monroy achitandu-se destul de bine de sarcinile lor. Per ansamblu, eu cred ca echipa e mai închegată decat cea de anul trecut, dar cu mai putine variante de schimb. Avem neapărat nevoie de 2 atacanti, altfel toata zbaterea echipei va fi in zadar, vom mai vedea multe meciuri încheiate cu 0 in dreptul nostru pe tabela de marcaj. Ar fi binevenită si o rezerva pt Camora, Tiago Lopes arătând că nu e o varianta viabilă. In rest, asteptam sa vedem si noile achiziții la lucru, Christian fiind singurul care a reusit sa ne arate cate ceva... Raman si cu un regret in urma acestei săptămâni: ignorarea lui Gabi Muresan, jucator care a scris istorie în tricoul visiniu si care ar fi adus un plus enorm de experienta si valoare in lotul actual. Liber de contract, acesta a semnat cu Muresul, arătând inca o dată minusurile de la nivelul conducerii ceferiste. Succes Gabi, succes CFR!

    • fotbalfan
      Saturday, 19 July, 2014 at 13:15

      iti raspund eu in locul lui Cristi referitor la g. muresan: gura bate dosul! hai CFR!!!

    • Cristi
      Saturday, 19 July, 2014 at 14:11

      Sunt prea multe oale sparte in trecut de ambele parti ca sa mai existe o reconciliere. Plus ca strategic nu incepi o epoca noua readucind jucatori din perioada anterioara. si psihic, e mai bine sa ni-l aducem aminte pe Muresan ca pe un jucator bun, in virful carierei in perioada de glorie si titluri. Iar el este la apusul carierei, faptul ca a fost reziliat dupa numai un an de la o nou promovata in campionatul Rusiei spune ceva despre situatia reala.

      • Gavrilo
        Saturday, 19 July, 2014 at 17:25

        Pentru postul de fundas in locul lui Rada ar merge dar la mijloc in comparatie cu Muniru si Monroy il gasesc un pic... Rudimentar. Fara suparare. Altfel un jucator care da totul in teren. Problema este ce inseamna tot....

  24. amne
    Saturday, 19 July, 2014 at 11:49

    No, bun, si io unde-mi fac abonament? Kiruj, careva?

    • kiruj
      Saturday, 19 July, 2014 at 11:54

      Amne, eu am lăsat mălaiul la Luis, dpmdv nu contează unde-mi luaţi, mai degrabă înţelege-te cu el, că eu voi ajunge destul de rar, poate de 6-7 ori pe sezon. Dincolo de locul concret al abonamentului, eu cred că şi aşa ne mai putem aduna, nu văd o aglomeraţie aşa de mare (cu excepţia a 2-3 meciuri pe sezon) care să ne împiedice să ne adunăm din nou, şi din nou. HAI CFR!!!

    • caneto
      Saturday, 19 July, 2014 at 12:17

      T2, poarta 9, sectorul 50, rândul 9. :)

      • amne
        Saturday, 19 July, 2014 at 12:36

        OK, acolo-mi iau.

      • luis
        Saturday, 19 July, 2014 at 13:15

        Kiruj si cu mine T2, poarta 9, sectorul 53, rândul 5,loc11 mois si 13(he,he) Kiruj. :). Scuze Kiruj,cred ca asa s-a nimerit.Dar cred ca ne putem localiza unul pe altul.eu am numere de telefon de la Amne,Darkside ,daca vrem sa strigam impreuna ne delocalizam si ne grupam cumva (spre dezamagirea lui Amne,stii tu,bilete de 5 lei si locuri de 30:-)))

        • caneto
          Saturday, 19 July, 2014 at 13:22

          Tu, de ce râzi de locul lui kiruj? Nu-i 69. :)

          • luis
            Saturday, 19 July, 2014 at 13:26

            Caneto,mi-am dat seama dupa ce am postat.Am fost sigur ca va avea cineva o reactie asemanatoare cu a ta.:-))

      • thedarkside
        Saturday, 19 July, 2014 at 13:56

        Acolo am si eu, locul 97. Se vede tot terenul, stalpii nu obtureaza nici macar un cm de gazon.

        • luis
          Saturday, 19 July, 2014 at 14:03

          Ok atunci,ne grupam cumva.HAi CFR!!!+!

  25. kiruj
    Saturday, 19 July, 2014 at 11:58

    Click aici pt. notare! Programul poate fi accesat şi la "Sondajele lui Kiruj", la "link03". HAI CFR!!!

  26. lengyel_attila
    Saturday, 19 July, 2014 at 15:45

    multumesc baieti ,a fost o intilnire reusita ,m-am simtit foarte bine in compania voastra,multumesc Amne,Radubarbier,Caneto ,Dantesc ,Luis ,Gyuszi ,si alti tribunisti,o sa incerc sa ajung la meciurile mai importante sau alte intilniri organizate de voi.De meci nu mai spun nimic ,a-ti surprins voi esentialul,a fost un meci bun ,chiar peste asteptari ,cu doua ,trei plombe echipa se v-a mentine fara probleme in divizie.Salutari la toti tribunistii,hai Cfr

  27. amne
    Saturday, 19 July, 2014 at 22:09

    @Kiruj - ce muzica asculti?

    • kiruj
      Sunday, 20 July, 2014 at 01:14

      @Amne: îmi place "muzica bună"...:) În tinereţe (anii 60-70), ca "tot satul", am fost (şi eu) fan al formaţiilor maghiare celebre pop/beat din perioada respectivă, Illes, Omega, LGT, etc. Cât eram la facultate la Cluj (78-82), m-am "transferat" la clasici (cu Grieg şi cu Ravel în prim-plan), am şi scris lucrarea de licenţă (informatician fiind) din "algoritmi posibili de generare a muzicii clasice"...M-am "betonat" în epoca aia, şi acum ascult -dacă timpul îmi permite- mai degrabă clasici.

  28. gica10
    Sunday, 20 July, 2014 at 02:56

    Echipa n-a jucat rau,dar intr-un meci cu dubla mansa era de asteptat ca sarbii sa joace cu curu-n poarta si de aici putine spatii pentru cfristi.Apoi din fotografiile postate am vazut 2 faze de 11m.......la Ciuca in prima repriza (tinut prelung ) si-n a 2 a la Deac(tras de tricou).Arbitrul(rus) a fluierat ca pe vremea fostului CAER......uns cu toate tehnicile predate la Stefan Gheorghiu(preluate de la forurile din tara lui natala).Gasi-ar fluierul blocat in anus la autopsia finala.Pai in 50% din pozele cu dueluri se vad doar trageri de tricou si de alte organe anatomice.Asta nu-i fotbal ci tranta ,iar de asta se face responsabil cavalerul in negru. Cat despre cel mai contestat om al nostru(Costea) voi spune ca a dus o minge pe 11m de unde Deac a avut o executie dezamagitoare.......daca era gol Costea(cel mare din familie) era omul meciului.Ce mica-i distanta de la agonie la extaz....... Nu cred ca este nevoie sa desfintam pe cineva.Echipa poate sa creasca ,dar este nevoie de timp.....

  29. gavrilo
    Sunday, 20 July, 2014 at 17:14

    cum se poate vedea meciul pe net?

    • seb-est
      Sunday, 20 July, 2014 at 17:32

      http://livetv.sx/de/eventinfo/241953_csms_iasi_cluj/

      • Gavrilo
        Monday, 21 July, 2014 at 12:20

        Multumesc, Transmisie buna.

  30. kiruj
    Sunday, 20 July, 2014 at 19:11

    Am oprit notarea de după Jagodina (voi posta rezultatele mai târziu), iar imediat după terminarea meciului de la Iaşi, dau drumul unei noi runde de notare. HAI CFR!!!

  31. kiruj
    Sunday, 20 July, 2014 at 19:54

    Click aici pt. notarea rezervelor după meciul de la Iaşi. HAI CFR!!!

  32. kiruj
    Sunday, 20 July, 2014 at 22:13

    REZULTATE NOTĂRI CU JAGODINA: au notat 31 de tribunişti, media echipei fiind de 6.2, nota maximă este de 7.3 (Deac), iar cea minimă este de 4.7 (Costea, Lopes). Rezultatele detaliate se pot vizualiza intrând în "Sondajele lui Kiruj", la "link01", care -din acest moment- va deservi "managementul" ediţiei actuale, 2014-2015 (a dispărut, aşadar, ediţia 2012-2013, dar îl voi "repune" în drepturi, când voi avea mai mult timp la dispoziţie). Destinaţia celorlalte linkuri a rămas neschimbată. HAI CFR!!!

    • Panou
      Monday, 21 July, 2014 at 11:01

      kiruj, multumim, dar cred ca apare o greseala in tabel la punctele obtinute de echipa dupa meci, nu trebuia "1" in loc de "0"?

      • kiruj
        Monday, 21 July, 2014 at 11:45

        @Panou+all: aşa este, corectez. Totodată, rog lumea tribunistă, dacă mai observă astfel de greşeli, să-mi sesizeze, că am refăcut tabelul în grabă, e posibil să apară şi alte erori. Până-n final le rezolvăm pe toate...:) HAI CFR!!!

  33. csongi
    Monday, 21 July, 2014 at 09:23

    2-4 cu Iașiul în cupa ligii. Cam nasol, chiar de am jucat cu rezervele. Sper să fi meritat sacrificarea acestei competiții.

    • caneto
      Monday, 21 July, 2014 at 11:23

      A meritat! Măcar nu vom trăi mereu cu impresia că avem vreo bijuterie preţioasă printre rezerve, dar Miriuţă se încăpăţânează să nu-l joace. :) Mi-a plăcut comentatorul de la Look: „intră Stana, un alt jucător de perspectivă”. :)

      • kiruj
        Monday, 21 July, 2014 at 11:58

        Am vorbit despre asta şi în timpul meciului cu căpşunarii: este o discrepanţă uriaşă, inexistentă până-n prezent (sau nu la fel de evidentă), între prima şi a doua garnitură. Atunci doar bănuiam, acum avem certitudinea. Ok, se văd nişte "competenţe" ba la Păun, ba la Christian, ba la unul, ba la altul, dar nici ele nu ies în evidenţă, din moment ce echipa aia a "rezerviştilor" este şi neomogenă, este şi slăbuţă valoric, este şi rămasă în urmă (unii dintre ei) cu pregătirea. S-au făcut atâtea greşeli (atât individuale, cât şi colective), de ordin tehnic şi de ordin tactic, că nici măcar o analiză a meciului e greu de făcut. Îl putem blama pe Miri cât încape, dar nu prea a fost ajutat în acest mercato nici cu material de bună calitate, nici perioada de înregimentare nu a fost suficient de potrivită (=să fie timp pentru pregătirea/asamblarea viniturilor). Asta e...mai vedem. HAI CFR!!!

  34. kiruj
    Monday, 21 July, 2014 at 12:04

    Am corectat cele sesizate de Panou, am trecut şi la Miri o medie (în baza celor câteva propuneri primite la acel articol), mai departe voi avea grijă să nu lipsească nici el din catalog...:) HAI CFR!!!

  35. amne
    Monday, 21 July, 2014 at 19:40

    Mandru posesor de abonament la frana, sector 50, randul 9, loc 95 (parca). N-am vrut sa iau la sector 53 ca era prea ieftin si, multam lui Thor, imi permit, inca , sa dau 68 de euro pe-un abonament anual. A propos, pentru cei care vor ca frana sa faca performanta, banuiesc ca media abonamentelor ii undeva la 35 de euro. Daca ne adunam 6.000 (haha) inseamna ca aducem clubului 210.000 de euro anual. Food for thought.

    • luis
      Monday, 21 July, 2014 at 20:13

      Mda,am inteles cine este in vizor,dar te iert fiindca ai idei bune (de exemplu propunerea de mai sus):-)).Ai foarte mare dreptate in schimb cu numarul de abonamente.Sunt curios cam cate abonamente se fac asa pe sezon.Are cineva vreo informatie?

      • amne
        Monday, 21 July, 2014 at 20:34

        @luis - te rog frumos sa ma scuzi. Acuma-mi dau seama ce magar am fost. N-am vrut sa insinuez nimic.

        • luis
          Monday, 21 July, 2014 at 21:01

          Stiu,am glumit,si oricum ai fost iertat din start.Dara esti de-al nostru.:-))

    • caneto
      Monday, 21 July, 2014 at 21:48

      Ha, ha, chiar lângă locul meu. :))

  36. amne
    Monday, 21 July, 2014 at 19:51

    @kiruj - pana nu uit, ca tat ascult acuma: http://arseblog.com/2014/07/arsecast-extra-episode-25-21-07-2014/ Asta-i ceva ce i-am propus lui halbu sa facem pe tribuna, i.e. saptamanal un voiceblog despre frana, meciuri, transferuri etc. Io am o voce enervanta (care se potriveste caracterului meu), da' as da bani (la propriu) sa ascult un cfrcast cu tine, caneto si 07, eventual si Lengyell plus alti invitati. Ai putea avea un invitat in fiecare saptamana/luna de la club, fotbalist sau membru al staff-ului.

    • kiruj
      Monday, 21 July, 2014 at 20:04

      Nu e idee rea, dimpotrivă, dar eu, cel puţin, nu prea mai am niciun minuţel liber la dispoziţie...După cum ai observat, în ultima perioadă am cam chiulit şi la capitolul "articole", dacă nu veneai tu cu treaba asta a galeriei, probabil tot pe "mute" m-aş fi aflat şi acum, e o nebunie totală la mine la serviciu (am şi 2-3 joburi "part-time"), deci nu prea sunt persoana potrivită pentru asta. În paranteză fie spus, n-ai nicio problemă cu vocea, asta să crezi tu...:) Revenind, este o (nouă) iniţiativă interesantă, ar adduce un suflu nou site-ului, dar ar fi bine să discuţi asta cu 07 şi cu Caneto, pe probleme "strategice" privind "Tribuna" ei au ultimul cuvânt. Sper să scap uşor-uşor din menghina joburilor, şi să mai bag şi eu câte un articol, când mă atacă muza prin alunecare...:) HAI CFR!!!

      • amne
        Monday, 21 July, 2014 at 20:37

        07 hates my guts, and rightly so. Caneto inca ma suporta, c-un stoicism demn de-o cauza mai buna. Am sperat sa fii tu disponibil pentru c-am fost foarte impresionat de intalnirea noastra de treij si ceva de secunde.

    • caneto
      Monday, 21 July, 2014 at 21:53

      Ideea este excelentă, însă eu, recunosc, habar nu am ce implicaţii tehnice are realizarea unui astfel de cast şi dacă-l biruie sau nu serverul (nici măcar dacă are sau n-are treabă cu serverul :)). Totodată, sunt sigur că există printre tribunişti câţiva pentru care n-ar fi o problemă rezolvarea părţii tehnice, poate se oferă cineva, nu cred că albu sau 07 ar avea ceva împotriva ideii, chiar dacă vine de la tine. :)

      • CJ-07-CFR
        Monday, 21 July, 2014 at 22:31

        Ideea e prea bună pentru nivelul Ligii 1, iar pașii de urmat prea complicați, cel puțin pentru mine (link).

  37. kiruj
    Monday, 21 July, 2014 at 23:09

    @Amne: să ştii că data viitoare (în august, probabil) mă voi prezenta la datorie mai "bine pregătit" (cu timpul), şi vom recupera tot ce e de recuperat...Cam pe 15 august vine nepoţelul, prin martie mi-am trasat sarcina să nu beau nimic până atunci, deci ideal ar fi să fiu printre voi după aia...:) Pregătiţi-vă ca lumea, eu nu glumesc...:) Ok, pe partea propunerii tale, recunosc am cunoştinţe foarte reduse (spre zero) pe speţa respectivă, pe timpul meu de "informatician" la Babeş erau calculatoare cu cartele cât peluza din Gruia...:) În schimb, dacă pot ajuta logistic, organizatoric, "etceteristic", sunt prezent, să ştii. Dacă e nevoie de tehnică specială, pot ajuta şi cu aia, dacă e nevoie de ceva marafet, putem discuta şi despre asta. Cu articole de "propagandă", de "promo", la fel. E OK? HAI CFR!!!

    • amne
      Tuesday, 22 July, 2014 at 16:17

      Promit sa ma interesez la sfarsit de saptamana, cand am ceva timp liber, sa vad ce implica un arsecast in varianta franaristico-tribunista. Ideal ar fi sa avem pe cineva, nu neaparat din Cluj, care sa se priceapa sa monteze ce probabil vor fi mai multe fisiere audio venite de la tine, caneto, 07 si cine-o mai participa. Revin pe weekend.

  38. kiruj
    Tuesday, 22 July, 2014 at 00:07

    Click aici pentru notarea "rezerviştilor" de la Iaşi! Softul se închide mâine, pe la ora 18.00. HAI CFR!!!

  39. tgv cluj
    Tuesday, 22 July, 2014 at 02:41

    Intors de la o nunta pe la ora 2 noaptea, aflu ca CFR-ul a debutat cu un 2-4 (ca la teatru) in Copou. Pun pe LOOK TV sa vad macar golurile si ce zaresc ?, ''cel mai bun talk show zilnic din Romania''. :) Era desigur reluarea emisiunii lui Ivanovici si tocmai se dadeau pronosticurile pt partida ce statea sa inceapa, tot in reluare si ea. Afumat ca dupa nunta, dar tinut treaz atat de cafeaua bauta spre seara cat mai ales de dorinta de a-mi vedea la lucru ''consateanul'', pe Cornel Ene, tocmai la debutul lui oficial la CFR, m-am hotarat sa vad meciul pana la capat sa vad la cate dintre cele 4 goluri a gresit numarul 2 echipat in visiniu. Nu incepe bine meciul ca la o faza fixa ''Frana'' si ia gol. Rasuflu totusi putin usurat cand vad ca cel ce a gresit la marcaj n-a fost nr. 2 ci 16, adica tocmai capitanul Veress. In paranteza fie spus, pe intreaga durata a partidei numerele jucatorilor inscriptionate pe tricou mi-au fost de un real folos. Cam tot la fel de folositoare cum imi erau in urma cu vreo 25 de ani, atunci cand vedeam primele meciuri de fotbal. Inchid paranteza pt a mai puncta cateva lucruri pe care le-am observat la acea ora tarzie din noapte. Macelul a continuat pana prin min. 20, timp in care pustii ceferisti nici nu s-au apropiat de careul moldav si in care au mai incasat un gol, practic tras la indigo. Tot faza fixa, tot greseala de marcaj, tot Veress adormit in propriul careu langa atacantul nou-promovatei din Iasi. Mai rasuflu odata usurat (ce paradox la un gol incasat de CFR !) caci Ene al meu nici acum nu putea fi scos tap ispasitor. Mai ramaneau insa doua goluri din cele 4 incasate in total de Vatca. Intre timp insa, pustii alb-visinii prind putin curaj si mai ies cu mingea la picior in jumatatea adversa. Cad apoi si golurile. Primul, marcat de Christian dintr-un penalty repetat de arbitru, ratat insa in prima faza; iar al doilea dupa o actiune frumoasa a lui Paun si un sut din afara careului, parca din intoarere. Se trage apoi cortina peste prima repriza, iar cei din studioul Look TV lauda manjii CFR-ului cam la fel cum erau laudate si mioarele de cei de la Digi in sezoanele trecute. Vine apoi si repriza secunda, dar si prima greseala de marcaj / plasament a lui Ene. Atac prelungit al Iasiului si alt gol cu capul dintre Ene si Pop (nr 60) fundasul nostru stanga. Per total, repriza secunda mi-a parut ceva mai echilibrata decat prima, cu destule zvacniri ale ''Franei'', dar cu un nou gol incasat inspre final de ai nostri. De aceasta data golul l-am luat in urma unui penalty comis de portughezul Pereira, introdus in repriza secunda in locul fundasului nostru dreapta Burca. Concluziile pe care le-am tras dupa aceasta partida, destul de utila zic eu, sunt urmatoarele : 1- Dintre toti jucatorii ce au evoluat duminica seara la Iasi, doar Paun merita sa cocheteza cu primul 11. El poate reprezenta o solutie la mijloc si cred ca chiar poate ''exploda'' in sezonul asta. 2- Chiar daca a fost scos de Miri in repriza secunda, fudasul dreapta Burca a jucat destul de binisor si zic ca merita sa ii ia fata in primul 11 lui Thiago Lopes, (era sa zic si eu la fel ca si comentatorii Look - Thiago Silva). :) 3- Chiar daca la inceput nu am fost entuziasmat de aducerea lui Vatca la CFR, acum parca dau putin inapoi si spun ca da ceva siguranta apararii, duminica neputandu-i-se reprosa mai nimic. 4- ''Consateanul'' cu nr 2 pe spate, C. Ene, chiar daca a gresit la golul 3 nu m-a dezamagit in meciul lui de debut. Mi s-a parut ca joaca fara trac si in general s-a achitat bine de sarcinile impuse de fisa postului. Loveste mingea cam la fel de bine cu ambele picioare, are fizic destul de ok pt un fundas central, si in cazuri extreme poate juca si fundas stanga, ca dublura a lui Camora. Cred ca langa un fundas cu experienta ar putea creste inca mult in joc. Problema e ca dupa plecarile monstrilor sacrii : Cadu, Piccolo si Sf. Maftei nu prea mai avem astfel de fundasi centrali cu experienta. Dar macar li s-a indeplinit dorinta unora de pe aici de a avea o echipa tanara. Acum avem tineri destui. Ca si cantitate cel putin. Numai in primul 11 trimis la Iasi au evoluat din cate am inteles 6 baieti de 18 ani. Acum ramane sa vedem cum stam si la celalalt capitolul: calitatea. Hai CFR !!!

    • kiruj
      Tuesday, 22 July, 2014 at 07:47

      Salut, TGV! Eu n-am văzut decât repriza a doua, în general sunt de accord cu tine, poate vizavi de Vâtcă am nişte semne de întrebare. În mod cert nu-i peste Amadio+Mincă. Poate va creşte, dar m-aş mira. În rest, cu copii n-am nimic, băieţi talentaţi (majoritatea) şi cu potential real de creştere, şi-s ai noştrii, şi asta e cel mai important. Ene mi s-a părut destul de bun, este o soluţie pt. echipa mare. Copii nu sunt deocamdată pregătiţi tactic, nu prea respectă sarcinile de joc (de aici şi impresia, de fapt realitatea, că Iaşiul a dominat, au lăsat mai mereu spaţii de manevră pt. adversari. În apărare au fost cam multe găuri, unele datorate şi mijlocaşilor, reprierilor târzii şi neconvingătoare din partea lor, etc. Impresia generală a fost una bună despre ei, chiar dacă s-a adeverit că momentan nu prea putem conta la echipa mare decât pe 2-3, hai, 4, cu îngăduinţă. HAI CFR!!!

      • tgv cluj
        Tuesday, 22 July, 2014 at 13:01

        Kiruj, ceea ce au patit pustii nostri duminica seara am patit si noi (eu, Florinaccio si alti cativa prieteni) in urma cu catiava ani. Ca sa scapam de ceva kg in plus, ne-am inscris intr-un campionat de minifotbal organizat pe niste terenuri sintetice, la vila lui Didi Prodan de la iesirea din oras. Noi credeam ca ii batem pe copii numai organizandu-ne in aparare si contraatacand, conditie fizica pt altceva nemaiavand. In alte vremuri puteam tine de un 0-0 o zi intreaga, atunci insa conditia noastra fizica, dar si anumite relatii de joc cu mijlocasii si cu atacatii fiind cu totul altele. Am fost macelariti de pustii de pe la CSS sau de jucatorii de prin judet, destui dintre ei jucand azi in B la Olimpia. Adi Salajan, azi parca la Tg Mures, a fost unul dintre valorosii nostri adversari. Ce doream sa zic prin aceasta lunga paranteza si prin aceasta sa ii raspund si maestrului Caneto e ca sunt intru totul de acord cu tine Kiruj in ceea ce spui. Apararea n-a facut fata in meciul asta deoarece mijlocasii si atacantii nu erau in stare sa se apere si ei, sa sprijine cumva apararea. Ce a patit CFR-ul cu CSMS Iasi in prima parte a meciului, a patit - desigur la alta scara - selectionata Braziliei in semi-finala cu Germania. Meciul ala l-am vazut impreuna cu fratele meu si dupa primul gol incasat de sud-americani i-am si zis ca va fi macel. Singura diferenta intre cele doua meciuri e ca noi am scapat numai cu doua goluri primite de la moldoveni si ca cu o doza importanta de sansa am reusit sa egalam pe finalul reprizei, ceea ce a facut sa mai schimbe putin din jalnica impresie lasata in debutul meciului de ai nostri. / Caneto, Ene n-a mai sarit la acea minge pt ca chiar nu mai conta. A fost prins de acel prelungit asediu de la poarta noastra cu 2-3 m in fata. Asta insa nu-l scuza deloc dupa cum spuneam si eu.

    • caneto
      Tuesday, 22 July, 2014 at 08:12

      La atâtea figure necunoscute, şi pe viu mi-ar fi fost greu să identific jucătorii la fiecare fază, darămite :) când a trebuit să belesc ochii la meci pe un laptop. Aşa că mi-e imposibil să fac aprecieri individuale, ceea ce am constatat, însă, orice minge intrată în careul nostru a produs panică, nu ţin minte nicio fază în care apărarea noastră să fi câştigat un duel aerian, şi în multe cazuri, mingea a fost scoasă extrem de greu din careu, unul nu s-a găsit să ştie „s-o dea în mălai”. Apropo de Ene, la al 3-lea gol centrarea a trecut peste el, nu a sărit nici măcar la alibi.

  40. andrei
    Tuesday, 22 July, 2014 at 05:22

    Am vazut si eu meciul cu Iasiul fiindca eram curios sa vad noile achizitii la lucru, dar din pacate, nu pot sa spun ca m-am edificat prea mult fiindca mingea mai tot timpul la ieseni. Desi nu vreau sa trag prea multe concluzii fiindca am jucat cu echipa a doua, nici nu pot sa spun ca am prea multe sperante in noul sezon. Iar acum ca am inteles ca il vand si pe Ogbu, daca in schimbul lui mai aduc vreu jucator liber din liga a 2-a portugheza sau a 3-a spaniola, ma tem ca o sa ajung sa nici nu mai urmaresc meciurile CFR-ului daca suntem eliminati din cupele europene si cadem mult sub contracandidate inca de la inceputul campionatului.

    • kiruj
      Tuesday, 22 July, 2014 at 07:57

      Andrei, sunt şi astfel de perioade în viaţa oricărei echipe, chiar şi la nivel înalt de tot vedem "convalescenţe" lungi şi neconvingătoare. Se încearcă repunerea echipei pe un fundament (financiar) sănătos, se plătesc acum facturi pentru erori manageriale din trecut (achiziţii scumpe şi la grămadă, e drept, combinate şi cu rezultate, nu ca în cazul altora). Asta e, noi trebuie să fim (zic eu) lângă echipă, chiar dacă ea pare (prin prisma acestor 2 meciuri oficiale) una de locurile 6-9 mai degrabă. Apropo, regret şi eu plecarea lui Ogbu, dar dacă banii încasaţi pe el mai rezolvă ceva (de preferinţă restanţele la jucători, măcar parţial, aşa), atunci e bine şi aşa. Am citit pe undeva că sunt discuţii cu macedoneanul Ivanovski (ex-Astra) şi cu ex-petrolistul Dore, care l-a "făcut" magistral pe el capitano la singurul gol al finale de Cupă de anul trecut. Dacă vine măcar unul, putem spune că am adus ceva identic (valoric) lui Ogbu, cu menţiunea că Ivanovski este atacant mai de careu, ca şi Dore, dealtfel, şi -în consecinţă- e posibil adoptarea unei noi aşezări (4-3-3, de ex.). HAI CFR!!!

      • kiruj
        Tuesday, 22 July, 2014 at 08:01

        Şi încă ceva: eventuala aducere a lui Ivanovski (şi/sau a lui Dore) ar rezulta o aşezare -din ce văd eu prin lot- un 1-4-4-2 sau 1-4-4-1-1. În acest moment ambele aşezări mi se par mai potrivite pentru lotul actual, dar -desigur- se poate continua şi cu clasicul 1-4-2-3-1. HAI CFR!!!

    • Cristi
      Tuesday, 22 July, 2014 at 11:50

      Andrei, atunci cred ca poti sa iti planific deja timpul liber. Cupele europene sunt un accident neplanificant, nu fac parte din planul echipei. Nu spera la grupe, dincolo de declaratii politicoase, nimeni nu se gindeste la ele.

  41. Ery-unicul suporter CFR din mun. Botoşani
    Tuesday, 22 July, 2014 at 09:50

    Văd că nu spune nimeni nimic despre meciul CSMS Iaşi cu CFR . După ce am văzut meciul mi-am pus o firească întrebare . Băieţii aceştia trimişi de Miriuţă pe teren au mai jucat vreun meci împreună ??? Mi s-a părut că Miriuţă i-a adunat sâmbătă care de pe unde erau prin Cluj şi le-a spus - Băieţi mâine duminică jucăm la Iaşi şi băieţii - Da şefu . La începutul primei reprize păreau că nu se cunosc între ei. Ba încă apărarea mai şi cădea în extaz şi admiraţie cum dădeau ieşenii goluri. Spre sfârşitul reprizei au început să se lege pasele şi au venit şi golurile CFR-ului. În repriza 2-a Miriuţă a făcut cele trei schimbări şi iară s-a instalat bulimbăşeala . Şi uite aşa a câştigat CSMS-ul un meci care ar fi trebuit să fie un antrenament uşor pentru CFR sau au fost ceva dedesupturi între Miriuţă şi Lăcătuş. Sper să fie mai bine la returul cu Jagodina şi în Campionat cu Ceahlăul ( Aoleu Miriuţă e fostul antrenor a Ceahlăului - să nu fie o problemă asta) Deci HAI CFR !!!

    • Ery-unicul suporter CFR din mun. Botoşani
      Tuesday, 22 July, 2014 at 09:56

      Scuze nu sunt primul care a scris despre acest meci. E şi Andrei.

    • amne
      Tuesday, 22 July, 2014 at 19:19

      Bine-ai venit in lumea celor 95+% a suporterilor din lumea-ntreaga! Cei care v-ati obisnuit cu trofee din doi in doi ani, s-ar putea sa fiti crunt dezamagiti in urmatoarea perioada. Sa nu uitati ca imensa majoritate a cluburilor sportive din lume nu au castigat mare lucru in existenta lor, sau nu au sanse reale de a castiga vreun trofeu vreodata. Comunitatea CFR e mai importanta decat echipa, iar atata timp cat jucatorii imbracati in culorile noastre vor da tot ce pot la fiecare meci, cat de mult sau, se pare de-acum incolo, putin inseamna asta, tre' sa ii sustinem indiferent de rezultate. Ce-avem noi, spre deosebire de majoritatea antementionata, sunt titlurile, cupele si, mai ales amintirile de la Roma sau Manchester. Prevad ca o sa ne hranim mult timp cu ele, nu ca ma plang.

  42. Ioan Dacid
    Tuesday, 22 July, 2014 at 11:05

    Numai maine nu e joi. Sper tare mult sa trecem de sarbi, ar fi o pata destul de urata pentru noi o eliminare in aceasta faza a competitiei.

  43. Flacăra Vișinie
    Tuesday, 22 July, 2014 at 11:31

    Programul partidelor din etapele a 2-a si a 3-a ale Ligii 1
    LINK

  44. Cristi
    Tuesday, 22 July, 2014 at 12:13

    Pentru ca vad ca multi v-ati aprins iar pasional, am sa incerc sa va calmez (stiu ca mi-o fur de la unii, dar asta e), incercind sa pun cap la cap citeva declaratii din ultimele luni si interpretarea lor corecta, asa cum o vad eu. Sunteti liberi sa ma combateti, daca vedeti lucrurile altfel. Prima declaratie e a lui Gadola din primavara, este ca clubul va avea un buget realist. Asta insemana ca nu se va specula pe grupele EL samd- vedem ca asa s-a facut lotul si ca nu se forteaza aducerea unui jucator sau altuia pe principiul " sa intram in grupele EL". A doua declaratie, de acum citeva zile e a lui IM, in care sustinea ca clubul va juca pt locurile 1-4 , mai degraba 4. Interpretarea mea e ca se va juca pt locurile 5-8, declaratia fiind cam " nu putem spune ca nu jucam sus, daca mai prindem vre-un insolvent peste noi, avem iar calificari EL desi nu ne gindim la asta". A treia este cea cu peste doi ani ne revenim daca se intimpla anumite lucruri. Pentru mine suna a la 2014/15 pica 6 si hai sa vedem ce sateliti pleaca in B, 2015/16 e an electoral asa ca nu e bine sa ne punem impotriva echipelor cu suport politic, dar dupa aia cartile se impart din nou. Trageti si voi concluzia si vedeti daca ce interpretez eu este sau nu consistent cu ceea ce face clubul in clipa de fata - jucatori ca pt un loc mediu de divizia A cu buget de asemenea, multe contracte la nou veniti doar pe 2 ani, tactic nu mai conteaza vitrina (cupa Ligii ar fi fost un trofeu usor de obtinut, dar tactic poate e mai bine sa lasi pe altul sa isi faca pamares) samd.

    • kiruj
      Tuesday, 22 July, 2014 at 12:30

      Cam aşa se traduce strategia actuală, poate cu completarea că participarea-surpriză în EL a încurcat un pic (de fapt destul de mult) calculele conducerii. Comportamentul şefilor în această situaţie nouă a fost una dualistă, de cu "dublă personalitate", şi vrem, şi NU vrem să intrăm în grupe...(sau, cum spunem noi, să şi f...em, să şi rămânem virgine). Cele 3 mil.eu posibile arată al naibii de bine, dar resursele acestei etape nu prea permit -realistic vorbind- intrarea în grupe. Cam aşa văd şi eu, adică se doreşte consolidarea acestei echipe low-cost undeva mai sus un pic de mijlocul clasamentului (dacă e şi mai sus, cu atât mai bine, dar fără vise erotice, doar în declaraţii eventual, pentru a mai liniştii anumite orgolii, în primul rând a suporterilor). Şansele pt. grupele EL sunt -după mine- undeva la 10% (50% cu căpşunarii, apoi cam 40% cu Minsk, şi -dacă ajungem acolo- tot 50% cu o echipă deocamdată necunoscută). HAI CFR!!!

    • caneto
      Tuesday, 22 July, 2014 at 13:54

      Bag plua, până nu suntem eliminaţi din EL, eu visez că vom bate în finala de la Varşovia prin hat-trick-ul lui Tiago Lopes. :)

      • luis
        Tuesday, 22 July, 2014 at 15:30

        Corect,Caneto.Sunt deacord cu tine.Daca vrei mergem impreuna la finala (locul 69 de oriunde, ocupat).Astia doi mai sus sunt prea pesimisti,sper sa le dea Miriuta si echipa o lectie (o calificare).Atunci sa-i vad cu comentariile de genul ,ca nu putem,nu avem valoare etc.:-))Acum serios,eu chiar cred ca ne putem califica,nor fi niste zmei nici adversarii nostrii,ce dracu.Hai CFR!!!+! PS.Cristi nici macar nu a spus Hai CFR!!!+!

        • Cristi
          Tuesday, 22 July, 2014 at 18:50

          Nu atentez la copyrightul lui Kiruj :) Si ca sa fac si eu a Bela, unde am scris eu sa nu ne calificam? Doar sustin ca nu e planificat. Desi, eu daca as fi in managementul clubului, as baga un fond de premiere pentru staff tehnic si jucatori de 1 mil de euro pt atingerea grupelor EL.

      • thedarkside
        Tuesday, 22 July, 2014 at 18:38

        Singurul trick pe care l-ar putea face Lopes ar fi sa marcheze in propria poarta :-))

  45. kiruj
    Tuesday, 22 July, 2014 at 13:22

    NOTAREA de după eşecul de la Iaşi s-a oprit, tabelul este reactualizat (îl puteţi accesa intrând în "Sondajele lui Kiruj", la "link01"). Au notat 14 tribunişti, media echipei fiind de 5.0, nota maximă este în dreptul lui Păun (6.5), iar cea minimă i s-a "decernat" lui Vâtcă (3.4). Miri a luat 5.2, cu puţin peste media echipei, probabil pt. curajul de-a trimite o echipă de juniori pe teren, riscând un scor ruşinos şi o experienţă/traumă posibilă pentru aceşti băieţi dealtfel talentaţi, şi -important!- crescuţi în ograda noastră, majoritatea. HAI CFR!!!

  46. andrei
    Tuesday, 22 July, 2014 at 16:52

    Trecand peste afirmatiile cum ca am ajuns aici din cauza unor erori manageriale (am mai comentat lung pe tema asta: eu sunt ferm convins ca am ajuns aici din cauza ca AP a scos absolut toti banii pe care i-a putut scoate din club in ultimii ani), eu ma intreb ce motive sa avem ca sa speram ca lucrurile se vor schimba in cativa ani? Poate ca AP va avea succes in Dubai si se va gandi si la CFR, dar eu am putin senzatia ca s-a cam detasat emotional de club. Deocamdata insa, avand in vedere ca ii mai avem doar pe Felgueiras, Camora, Muniru si Deac ca jucatori clar peste media campionatului, eu ma tem ca in noul sezon, CFR-ul mai degraba se va bate la retrogradare decat la locurile de cupe europene. Dar no, sa vedem ce va fi.

    • Cristi
      Tuesday, 22 July, 2014 at 18:59

      Andrei, inca odata, afirmatiile pe care le faci nu sunt sustinute de cifre. Ai mai venit cu povesti din astea pe aici, ne-am uitat toti la bilanturi ca sunt publice si nu reies plati de dividende, nici ca clubul ar credita pe cineva (adica la banuiala ta, AP). Cei aproape 100 mil RON capital social varsat ii uiti din ecuatia totala. Nimeni nu ne garanteaza ca lucrurile se vor schimba in citiva ani, nici ca AP va fi direct, indirect sau invizibil dispus sa bage bani in echipa. Daca am stii viitorul, am juca la loto, nu ne-am pierde vremea pe aici. Fa si tu o comparatie a anului 2004 cu 2014 in economia romaneasca - observi niste diferente? Dar in fotbal? Daca da, tu sa ai cash disponibil, ai investi - intelegind prin asta un return, nu a arde bani aiurea?

      • andrei
        Wednesday, 23 July, 2014 at 00:41

        Parerea mea e ca afirmatiile tale sunt cele care nu sunt sustinute de cifre. Sa pretinzi ca ai cheltuit 20 de milioane de euro in 2013 cand marea majoritate a jucatorilor adusi au fost imprumutati e absolut ridicol. In plus, au existat declaratii ale lui Muresan atat din 2011 cat si din 2013 in care a spus clar ca banii din Liga s-au dus la actionarii clubului. Si dupa cum am mai spus, faptul ca continuu sa sustii teoria lui AP cum ca banii s-au dus pe salarii cand stii si tu foarte bine ca nu e adevarat ma face sa imi pun intrebari in legatura cu scopul interventiilor tale de pe blogul asta.

        • caneto
          Wednesday, 23 July, 2014 at 07:33

          Andrei, Cristi nu a făcut altceva decât să constate cifrele prezentate într-un bilanţ aprobat de Adunarea Generală a Asociaţilor clubului şi depus la Ministerul Finanţelor. Iar dacă acolo apare că s-au cheltuit 20 milioane, apoi chiar s-au cheltuit 20 de milioane. Ţi-am dat mai de mult un link cu conturile de cheltuieli. Bilanţul depus la MF este însoţit de o balanţă analitică în care sunt defalcate cheltuielile totale conform poziţiilor de pe acel link. Este imposibil să treci în bilanţ cifre din burtă, toate trebuie să fie susţinute de documente fiscale, state de plată, contracte, toate sunt verificate de auditori. Bineînţeles, nu putem exclude o eventuală jonglerie, că PA a semnat un contract de prestări de servicii cu clubul, prin care s-a angajat să văruiască lojele de la T1, iar clubul l-a răsplătit cu 20 de milioane. :)

        • Flacăra Vișinie
          Wednesday, 23 July, 2014 at 11:28

          Ceea ce n-am inteles niciodata si nu cred ca voi intelege vreodata e atitudinea asta fata de AP, ca a scos banii din club. Presupunand ca e asa (chiar daca dovezile lipsesc, dar no, traim in Romania si sunt posibile orice jonglerii financiare), situatia se poate simplifica astfel: vine omul, baga timp de 5-7 ani o gramada de bani ca sa duca clubul in CL si la un moment dat vrea sa isi recupereze banii, din motive care il privesc si are tot dreptul, ca doar el a bagat banii. Dar vin cativa suporteri si se simt furati, fentati, mintiti, whatever si urla ca AP a scos banii. Si in loc de multumim frumos, ca pe banii lui echipa a avut rezultate (spre deosebire de alte tentative gen Timisoara, Vaslui etc) si suporterii au simtit gustul victoriei in competitia competitiilor, e luat la unshpe metri si i se cere socoteala. A, da, suporterul ala a trait o gramada de emotii, pe toata gama, s-a bucurat si a suferit, dar asta a fost bonus si nu ii da dreptul sa comenteze despre banii respectivi. Plus ca un club nu e o asociatie familiala sau un SRL cu un unic actionar care invarte banii cum are el chef . Daca cineva are o alta parere si o poate si argumenta, abia astept un raspuns.

          • tgv cluj
            Wednesday, 23 July, 2014 at 12:06

            Discutia de fata imi aduce aminte de un incident petrecut intr-un sat din Transilvania, incident relatat si in presa centrala de la noi. Era vorba despre un sas din aceasta zona care imediat dupa '90 a plecat in Germania, acolo unde si-a deschis mai multe fabrici. Pt ca era instarit dar si sufletist si-a propus sa-i ajute lunar cu o anumita suma de bani pe nevoiasii din localitatea lui de bastina. Le-a facut deci o pensie de 100 de marci unor fosti consateni scapatati. Dupa un timp insa, omului nu i-au mai mers fabricile si a redus pensia, altfel spus pomana la 70 de marci. Acest fapt i-a contrariat insa pe intretinuti si i-a facut sa protesteze si sa zica : ''daca a saracit e treaba lui, dar de ce sa ia din banii nostri ? '' Si au trimis reclamatii pe la autoritati, la judet si la ziare in care il numeau pe neamt - hot si-i imputau ca s-a intors in Romania doar ca sa le ia painea de la gura unor oameni napastuiti. :( Concluziile de rigoare cred ca le putem extrage fiecare dintre noi. Eu spun doar atat : recunostinta e o floare rara... Chiar si printre ''franari''.

            • andrei
              Wednesday, 23 July, 2014 at 15:47

              Am mai spus-o de multe ori, eu ii sunt recunoscator lui AP pentru ce a facut. Asta nu inseamna insa ca trebuie sa iau de bune orice declaratie face el. Iar cand ne spune ca in 2013 s-au cheltuit zeci de milioane de euro pe salariile jucatorilor (ajungand la o medie de 600,000 de euro pe jucator de lot), atunci simt nevoia sa spun ca ne minte. Daca tu preferi sa il crezi, e dreptul tau.

            • andrei
              Wednesday, 23 July, 2014 at 15:50

              De asemenea, am mai scris pe aici de multe ori ca in opinia mea e dreptul legal si poate si moral al lui AP sa scoata banii din club. Dar inca o data, nu inseamna ca trebuie sa-l cred cand ne minte ca nu a facut-o.

    • Cristi
      Wednesday, 23 July, 2014 at 11:58

      Andrei, te pot intreba citi ani si ce cunostinte economice ai? Ca in afara de declaratii de presa, supozitii de jurnalisti semianalfabeti sau rastalmaciri de declaratii nu ai adus in argumentele tale. Pina acum nu ai aratat ca stii sa citesti un bilant si sa faci o minima legatura intre niste cifre doi-trei ani la rind. In rest, cita vreme cifrele te contrazic, ar trebui sa vii cu argumente la modul cum pot fi manipulate - dar ma indoiesc ca ai cunostiintele necesare, cita vreme nu stapinesti baza.

      • andrei
        Wednesday, 23 July, 2014 at 15:45

        Ok, daca chiar vrei sa stii, am un doctorat si sunt profesor de economie la o universitate americana, dar lucrul asta mi se pare irelevant in contextul de fata atata. Daca declaratii clare, repetate si fara echivoc ale lui Muresan cum ca banii din Liga s-au dus la actionari sunt rastalmaciri in viziunea ta, atunci n-are rost sa ma mai stresez cu tine. N-ai decat sa sustii ce vrei pe aici si eu voi sustine si eu ce consider ca e adevarat.

  47. gica10
    Tuesday, 22 July, 2014 at 22:44

    Kiruj in finala cupei a inscris Bokila ,nu Dore(l)...........dar mi-a placut de el.

    • kiruj
      Wednesday, 23 July, 2014 at 08:00

      Ooops....Ai dreptate, i-am încurcat. Acum că zici, îmi aduc aminte şi de Dore, era bunicel şi el. HAI CFR!!!

  48. kiruj
    Wednesday, 23 July, 2014 at 12:41

    @FV: în mod cert ai dreptate, ai sintetizat bine tot ce tine de acest aspect. Cu o singură completare, poate: practic cei care au sărit (şi mai sar) la gâtul lui AP, i-au reproşat NU neapărat treaba că a redus cheltuielile, ci că a făcut promisiuni neonorate privind cuantumul investiţiilor care se vor face în achiziţii noi (asta mai degrabă la începutul sezonului trecut), care achiziţii în final au fost infinit mai reduse atât cantitativ (ca sume investite), cât şi calitativ. După un timp şi-a dat seama şi el că a fost o greşeală, şi de ceva vreme nu se mai vând vise erotice, ci se spune lucrurilor pe nume, şi aşa e bine pentru toată lumea, şi pentru el, şi pentru noi. HAI CFR!!!

    • Saul
      Wednesday, 23 July, 2014 at 12:58

      Exact asa stau lucrurile. Si-a bagat omul banii,apoi i-a retras,e treaba lui,problema o reprezinta declaratiile si promisiunile fara acoperire,precum si atitudinea fata de suporteri. Important e ca (inca) suntem in prima liga.

  49. kiruj
    Wednesday, 23 July, 2014 at 12:52

    @tgv: ai cuvântul meu de onoare că m-am aflat şi eu în postura neamţului tău! Era prin martie 1990, când era la modă trimiterea unor "ajutoare" din vest (camioane întregi ajungeau atunci aici, cu precădere cu haine folosite, etc.). M-am aflat şi eu cu o treabă în Ungaria, şi un prieten se ocupa direct de dirijarea unor astfel da camioane în anumite sate din Ardeal. La un moment dat mi s-a confesat că n-a reuşit să găsească "destinatar" pentru un camion (plin cu haine, pantofi, etc.), iar eu i-am sărit în ajutor, am dirijat maşina într-un sătuc de aici din apropiere, unde aveam mulţi prieteni, şi am zis să-i ajut şi eu....Ei, maşina a ajuns acolo, FSN-ul local a preluat marfa, apoi -la faza de distribuire către "nevoiaşi"- s-a iscat un scandal imens că ăla de ce a luat mai mult decât X, şi aşa mai departe. Într-un final am fost acuzat eu de opinia publică locală, de ce n-am adus mai multe TIR-uri acolo. A fost nevoie de intervenţia preotului din sat ca să nu fiu linşat...:) În plus, n-am luat -din considerente principiale- nimic, absolut nimic din marfa aia. În concluzie, aşa suntem, din păcate...HAI CFR!!!

  50. Saul
    Wednesday, 23 July, 2014 at 13:27

    Discutiile de mai sus dintre sustinatorii si contestatarii patronului ceferist,ma provoaca sa amintesc aici doua scene surprinse de mine sambata si duminica,in periplul meu harcovian. Sambata o mare adunare ungureasca,o masa impresionanta de oameni cu drapele maghiare si ale tinutului secuiesc,cantece si tot arsenalul,undeva aproape de Moacsa (CV),apoi duminica o sarbatoare a romanilor dintr-un sat in apropiere de Covasna,plina de steaguri tricolore,muzica si la fel,tot arsenalul. Ambele manifestari nu fac decat sa mai alimenteze putin conflictele interetnice din zona,care inca ard mocnit,atent intretinute si folosite de clasa politica,dupa propriile interese. O intreaga clasa politica ce n-a fost in stare sa finalizeze din autostrada de 415 km,Brasov-Bors,decat 52 (termen de finalizare 2013). Cum cobori de pe A3,te intampina coloana de carute,tractoare si alte utilaje agricole,care te fac sa rgreti,o data in plus,ca traiesti in Romania. Faza cea mai de ras (plans) am surprins-o in Ungheni,intersectia spre Acatari,unde doi poltisti impingeau la o caruta plina varf cu nisip,trasa de un cal costeliv,batut zdravan de doi nenorociti de tigani,care blocase intersectia. In rest,imi pare rau ca am lipsit (motivat) de la intalnirea de joi,dar ma bucur pt aceasta reusita,care sper ca va continua,in ciuda traseului european compromis. Hai CFR!!!

    • kiruj
      Wednesday, 23 July, 2014 at 15:34

      Intersecţia aia de la Ungheni e un dezastru, ai dreptate. Când mergeam joia aia la meci, aproape că n-am reuşit să ies pe drumul mare (veneam şi eu dinspre Acăţari), era nevoie efectiv de o manevră sinucigaşă (urmată de claxoane, înjurături, etc.), altfel aş sta acolo şi acum. Sunt sigur că acţiunea "galeria" va continua, eu mai vin în august (după 20) la un meci, atunci ne vom întâlni, sper, în caz contrar telenovela asta va semăna treptat cu "En attendant Godot", de Beckett...:) HAI CFR!!!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>