Friday, Mar. 24, 2017

Moşule, eu vreau doar trei puncte…

Written By:

|

Friday, 5 December, 2014

|

Posted In:

|

34 Comments

Moşule, eu vreau doar trei puncte…

Recunosc, am o slăbiciune pentru filmele bune… Şi pentru cele mai puţin bune, e drept, dar numai în situaţii/împrejurări „speciale” (de ex., vineri seara, după o săptămână de muncă de „ocnaş”, nu mi-e ruşine cu câte un Van Damme, Lundgren, Willis etc., „recapitulând” lecţia bine cunoscută a „salvării lumii”, sau, după caz, a unei „corecţii fizice” aplicate băiatului rău…).

Şi în lumea filmului avem „Şampions Lig”, avem EL, dar avem şi destule de Liga-1. Cu „ferplei” sau fără… :)

De exemplu, mi-a plăcut foarte mult filmul din ’59, „Ultimul tren din Gun Hill”. Peliculă din CL, zic eu. Cu actori de CL (Kirk Douglas, Anthony Quinn etc.), comparabili cu Zidane sau cu Ronaldinho. Poate cu Culio, poate cu Trică. Eventual cu Bastos şi Sougou. Sau – de ce nu? – cu Tade, cu Mirko… Asta ca să facem treptat trecerea spre prezent.

Apoi, recunosc că toate filmele având în titlu cuvântul „ultimul/ultima” mi-au fost şi mai simpatice („Ultimul împărat”, cu O’Toole; “Ultimul vals”, cu trupa The Band; sau „Noiembrie, ultimul bal” al lui Dan Piţa, film pe care l-am văzut chiar în noiembrie ’89… Mai sunt şi altele, fiecare „emanând” mister, nostalgie, doar prin „forţa” titlului.

… „Ultimul tren din Gruia” (doar pe anul 2014,  să sperăm…), un film aflat în stadiul „pre-production”, va avea premiera absolută duminică (6 decembrie 2014), de la ora 20.30, în Gruia (aşa cum sugerează şi titlul peliculei).

Nu mă întrebaţi de actori, de distribuţii, de regizori… Nu ştiu nici măcar cine va asigura „coloana sonoră” pe durata celor 90-95 de minute. Pe oaspeţii noştri (având nick-name-ul „Craiolguţa”) i-am văzut chiar ieri, în Cupa României (meci pierdut cu 0-1 contra celor de la „Steaua fără nume”). Şi pentru că mai multe nu pot spune despre ei nici acum (5 decembrie, ora 21.41), voi apela la eternul „copy-paste”, la un citat „din mine”, publicat ieri, la ora 23.52, ca un comentariu la articolul lui 07, „Cu cântec, înainte marş!…”:

<<Vom avea meci geu cu Craiolguţa… Chiar dacă n-ar exista problemele deja „istorice” cu restanţele, cu datoriile, tot greu ar fi meciul contra lor… O echipă bine „reşapată” de acest duo nebun (Cârţu-Săndoi), cu nişte „salahori” ambiţioşi (Frăsinescu, Izvoranu, Vătăjelu etc.), cu doi pianişti (Brandan+Bawab), chiar dacă ambii mai „şmecheri”, dispar minute în şir din joc (faza de apărare nema), dar „se reactivează” imediat cum au atacul… În multe momente parcă am văzut agresivitatea/pressingul impus de Miri din perioada de „aur” (etapele 5-11); există şi o anume tehnică individuală. La mijloc tot jocul e dus de acest foarte bun Mateiu (parcă l-am tot curtat şi noi) şi Madsen, care închid bine tot ce e de închis pe acolo. Din punctul meu de vedere, Brandan trebuie luat în primire imediat ce pierdem mingea, iar Bawab ţinut din scurt, are rupere de ritm (există şi o bună conlucrare între cei doi, din „priviri”). Cheia e la mijloc, trebuie să distrugi „zidul” Mateiu-Madson, şi asta se poate face prin aglomerare pe extreme, să-i atragi în „ambuscade” acolo, lăsând mijlocul neacoperit. Linia lor de fund e puternică (Izvoranu), e şi arţăgoasă şi rapidă (Vătăjelu, Frăsinescu), dar joacă din manual, băieţii pot fi depăşiţi prin combinaţii/sclipiri individuale (Chanturia), sau prin viteză (Tade). Un Mirko „balcanic”, montat cum trebuie poate fi un factor important acolo. Ideal ar fi utilizarea cuplului Tade-Mirko în atac, ambii imprevizibili, obligând fundaşii să uite de atac. Mai vedem. Dacă vom avea ce să vedem… :) HAI CFR!!!>>

Multe nu s-au schimbat nici după acest „copy-paste”, poate i-a trezit un pic buna dispoziţie a băieţilor „balul de dinaintea spitalului”, unde – chiar surprinzător – unii păreau chiar veseli… Pe bune… Alţii au promis lucruri de mult aşteptate. Şi „emanau” siguranţă, sau – revenind în lumea filmului – și-au interpretat rolul cu măiestrie… :)

… „Ultimul tren din Gruia” (pe 2014, repet) va porni duminică, la ora 20.30… Unde se îndreaptă marfarul? Sau vorbim de Intercity? Sau de marfar (cu povară grea pe umeri…), care se încăpăţânează să circule în regim de Intercity, pe nişte şine vechi, uzate? Există (încă) o staţie de alimentare pentru acest tren?

Moşule, care – din câte observ – ai început să faci inventarul bocancilor mei (fără să înţeleg foarte bine ce vrei de fapt de la mine…), te rog un singur lucru: lasă-mă în plata Domnului!, am eu grijă de bocancii mei, inclusiv de ai soţiei (Mme), inclusiv de cei ai nepoţelului…

… Moşule, ai dezlegare de la mine (şi de la încă mulţi alţi ceferişti, la fel de darnici ca şi mine), să bagi trei puncte groase în papucii băieţilor, aşezate frumos, în ordine (şi lustruite cum se cuvine), în vagonul de dormit…

HAI CFR!!!

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

kiruj

(34) Readers Comments

  1. achilles
    Friday, 5 December, 2014 at 22:29

    Da' , "prekok" ai fost , Kiruj draga : tu te-ai nascut in '58 si-n '59 deja ai vazut filmu' ...!!! Glumesc . Oricum, anul asta o fost un an bun pentru noi , privitorii CFR-isti, nu ca anu' trecut...Cel mai mult m-a bucurat , insa , COMUNITATEA ASTA DE PE TRIBUNA CFR ( sper sa nu devina Tribuna U de la anu')!!!! Noua Craiova este o echipa de "agitati " , fara a lega un fotbal deosebit , asa ca, cu calm, ii putem calma ....Io zac ca vom castiga si Kiruj Bacsi se poate uita linistit la filmele lui "alea bune"....Hai CFR !!!!

    • kiruj
      Friday, 5 December, 2014 at 22:39

      Hehe, Achilles, m-ai prins...Cu anul naşterii, cel puţin...Filmul l-am văzut cam prin 93 sau 94, după ce aprox. 2 decenii tot am auzit de titlul ăla...:) În fiecare săptămână mai "trag" câte-o "supradoză" de TCM, nişte filme minunate, de acu 30-40-50 de ani...Nici nu crezi, ce bine mă simt după ele...Chiar zilele ăstea m-am uitat la Doctor Zhivago...Era să plâng, pe bune, când s-a făcut primăvara, acolo, în Siberia...Cum va fi mâine? Şi mai bine! HAI CFR!!!

      • achilles
        Friday, 5 December, 2014 at 23:53

        Uff ! Si io am vazut "Dr Zhivago ", saptamana trecuta si am plans si io, da' nu cu lacrimi... In schimb , "Ultimul tren din Gunn Hill " , l-am vazut prin '64-'65 . M-a fascinat mult atunci, dar filmul meu preferat (si numai filmu ci, personajul ) este "SPARTACUS " , film care l-am vazut de Craciun '66 la Cinema Muncitoresc. Astazi..... Si io am fost "prekok", Kiruj draga ....

        • kiruj
          Saturday, 6 December, 2014 at 00:18

          Mă predau...Eşti mai "prekok", decât mine...:) În 66 am văzut "decât" Ungaria-Brazilia 3-1 la CM din Anglia...Un film "mişto" şi ăla, al naibii de mişto, fără "remake"-uri, din păcate...(scuze, a fost, totuşi, un remake "amical", cândva în anii 80, Ungaria-Brazilia 3-0). Mă rog, n-are importanţă. Contează denumirea "haltei" unde ne vom opri duminică...HAI CFR!!!

          • Cristi
            Saturday, 6 December, 2014 at 00:45

            Bine ca sunteti "prekoke"... ca "prikoke" ma duce cu gindul la altceva... link

  2. caneto
    Friday, 5 December, 2014 at 22:41

    kiruj, din partea mea poţi să revezi toate filmele cu titlul “Ultimul ... (samurai, mohican, cartuş, metrou, pahar cu pălincă :) ), dar sper ca boşii CFR-ului să interzică la difuzare pelicula „Ultimul stinge lumina”. :)

    • kiruj
      Friday, 5 December, 2014 at 22:46

      Maestre, aia cu "ultimul pahar..." l-am văzut chiar acu câteva minute...:) OOOPS, stai o ţâră, că mi s-a răsturnat sticla de...HAI CFR!!!

    • kiruj
      Friday, 5 December, 2014 at 23:00

      No, mi-am adus aminte de.unul şi mai şi, "Ultimul tango din Paris", cu Marlon Brando...Dar tot aia a ta îmi place la nebunie, aia cu "Ultimul pahar...". Scuză-mă o clipă...ok, "m-am resetat", putem continua "analiza filmelor"...:) HAI CFR!!!

      • Cristi
        Saturday, 6 December, 2014 at 00:13

        Eu imi amintesc la "ultime" "Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi"...nu pentru romanul lui Petrescu..ci pentru replica aia de la inceputul filmului..care in situatia actuala sar traduce cam asa.. "ati jucat de placere, ca prostii!"....

        • kiruj
          Saturday, 6 December, 2014 at 00:28

          Asta ne mai lipseşte, Cristi, să ne dăm seama că eram -de fapt- nişte proşti...Şi "noi", şi "ei"...Că ne-am prostit reciproc, cum s-ar spune. Totuşi cred că e şi altcevala mijloc. Când l-am văzut pe Tade marţi, aproape să sară la bătaie cu desculţii ăia de prin Argeş, am înţeles, că există şi mândrie la copii ăştia, dincolo de restanţe, de promisiuni, de elveţieni...) HAI CFR!!!

          • Cristi
            Saturday, 6 December, 2014 at 00:29

            ei, aia am zis-o asa ca sa raminem la cinemateca:)

          • luis
            Saturday, 6 December, 2014 at 17:35

            Kiruj draga baratom,ai uitat de "fier plei" ,si ii faci desculti pe partenerii de intrecere.M-am asteptat la mai mult de la tine.Vad ca esti si tu ca "ioanitoaia",care vazand ca reactiile la primul sau articol nu au fost cele asteptate(prea multe postari pro CFR) ,a mai debitat o capodopera,cireasa de pe tort fiind afirmatia ca "mercenarii" CFR-ului oricum nu intelegeau ca-si bat joc aia "desculti" de ei.Na dar cine a trait in blaturi ce sa spuna.:-))PS a fost gluma nu te supara pe mine.Sunt eu suparat destu fiindca sansele sa ajung maine la meci sunt sub 1/100 .Hai CFR!!!+MILKA!

            • kiruj
              Saturday, 6 December, 2014 at 19:44

              Luis, chiar îmi pare rău de cele întâmplate în familie. Las-o, n-o să fie totuşi ultimul tren ăsta de mâine...Ioaniţoaia e curvă bătrână, mereu are grijă ca articolele scrise de el să aibă "direcţie"...Când era cazul (mai rar) a scris şi de bine despre CFR. Ştie el foarte bine ce şi cum, poţi să stai liniştit, inclusiv cum era treaba reală la Mioveni. Dar foamea, bat-o vina...HAI CFR!!!

  3. Retardila
    Friday, 5 December, 2014 at 23:02

    D ce plm (vorba lu' nea Ando) nu va ganditi la Stargate??? @Kiruj...am incercat din nou Ctrl/F5...mi mere... Dar IO VREU STARGATE LA CFR!!!

  4. Retardila
    Saturday, 6 December, 2014 at 01:14

    Bag chicioarele, da' pe ambele doua..... Iara nu mi-a aparut commentul ....Io vreau STARGATE......pe langa ca-mi place SG-1 si Atlantis...dar ni se cuvine !!! daca inca odata nu-mi apare commentu'....niciodata nu mai deschid Tribuna....Si asta e hotarare definitiva!

  5. Hakana
    Saturday, 6 December, 2014 at 02:03

    Mie mai mult mi-au plăcut piesele cu trenuri, melodii interpretate de formații vocal-instrumentale de nădejde (să nu mai vorbim de ultimul/ ultima, că mă ia cu fiori). De la Blue Train la Train Kept A Rollin, I Hear My Train A Comin', Bullet Train sau Trenul cursă de persoane...Parcă aud și azi respirația locomotivei din 71.

    • CJ-07-CFR
      Saturday, 6 December, 2014 at 15:32

      La cât de „iubit” e CFR-ul de specialiștii în „Steaua fără siglă”, se pare că echipa noastră nu poate trăi fără cântece de înmormântare.

      • luis
        Saturday, 6 December, 2014 at 17:29

        07 , parca suna mai bime "steaua fara identitate",dar alegerea cred ca va pica pe "steaua behaitoare"

  6. cfrms
    Saturday, 6 December, 2014 at 22:05

    Astra face spectacol cu danciulescu (deocamdta 5-0), iata razbunarea pentru declaratiile facute in timpul saptamanii despre CFR. N-a putut macar sa taca?

    • kiruj
      Saturday, 6 December, 2014 at 23:09

      Cam toţi cei care au sărit la comentarii (în primul rând N&D), şi-au luat-o în freză...Claudiu a pierdut la Satu-Mare (unde aţi dispărut, TGV, Florinaccio?), mai mult, au pierdut din nou "frustrant", cu un gol nevalidat în min 87, cu scandal, etc. E bine să se acomodeze şi cu reversul medaliei, după ce ani de zile a profitat de "efectele speciale" ale dinamoului...Dincolo, Danciu, dacă tăcea, filosof râmânea...A luat-o şi el în freză. Există un Dumnezeu "ceferist", care împarte dreptatea, peste Ioaniţoaia, peste Claudiu+Danciu, peste Caneto, peste Luis, peste Kiruj...Acum tot mă gândesc, dacă nu cumva şi cei de la Craiolguţa au declarat ceva vizavi de Mioveni...Că dacă DA, e bai mare pt. ei mâine...:) HAI CFR!!!

      • fotbalfan
        Sunday, 7 December, 2014 at 01:29

        daca exista un dumnezeu ceferist speram sa se vada la palta datoriilor. Doamne ajuta! hai CFR!!!

        • thedarkside
          Sunday, 7 December, 2014 at 11:24

          Acolo s-a ajuns? :-(

  7. cfrms
    Saturday, 6 December, 2014 at 22:07

    6-1

  8. Nea_Silică
    Saturday, 6 December, 2014 at 22:40

    Putea să fie liniştit 9-1. Dinamul e praf, iar mult simpatizatul Danciu a luat-o, exact cum merita.

    • Ery-unicul suporter CFR din mun. Botoşani
      Sunday, 7 December, 2014 at 12:32

      Aşa-i trebuie lui Dănciulescu. În loc să-şi pună la treabă jucătorii el avea grija CFR-ului .

    • Flacăra Vișinie
      Sunday, 7 December, 2014 at 13:32

      Lasati-l pe Danciulescu, e la inceput de drum ca antrenor, invata din mers. Reactia lui legata de "fair play" a fost generata de presa care ne "iubeste". Daca e scoasa din context, faza respectiva e naspa. Daca o lasi in contextul ei (cum nu a facut presa), nu mai e naspa, e chiar justificata.

  9. Ery-unicul suporter CFR din mun. Botoşani
    Sunday, 7 December, 2014 at 12:28

    Hai CFR încă un efort de trei puncte cu Craiova şi după asta le urez din toată inima LA MULŢI ANI CU MULŢI BANI !!! De unde vor veni banii nu ştiu dar de aici din Botoşani am o PRESIMŢIRE că vor veni DĂ DOAMNE HAI CFR !!!.

    • Flacăra Vișinie
      Sunday, 7 December, 2014 at 13:28

      Buna presimtire. Sa ai cat mai multe din astea :)).

  10. achilles
    Sunday, 7 December, 2014 at 20:19

    No , pai vad ca Caneto nu mai vrea sa ne scrie nici o "avant-kronika " la ce s-a intamplat la meciul urmator .... Ii vreo "superstitie " ???

  11. Dantesc
    Sunday, 7 December, 2014 at 21:23

    Comentatorii de la look sunt execrabili ! In rest o prima repriza buna...Mi-a placut Costea,ma enerveaza cand cei din tribune il fluiera....craiolguta nici nu a contat

  12. achilles
    Sunday, 7 December, 2014 at 21:39

    Ba , Feri , ba ! Schimba-l pe "atrofiatu' " ala cu nr 10 .... Baga-l pe Jakolis , ca stie sa centreze si este un luptator ....

  13. achilles
    Sunday, 7 December, 2014 at 22:23

    Baga-l,Feri. pe Dore in locul lui Tade ....

  14. Ioan Dacid
    Sunday, 7 December, 2014 at 22:27

    Ba Feri nu ai auzit ce a zis baiatul? Revenind la lucrui serioase, pacat ca ne-am batut joc de ocazile create, is tare curios cu ce jucatori v-om aborda viitorul meci din 2015.

  15. kiruj
    Sunday, 7 December, 2014 at 22:32

    Click aici pt. notare! HAI CFR!!!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>