Saturday, Dec. 3, 2016

“We are still a family… A big family!”

Written By:

|

Wednesday, 18 March, 2015

|

Posted In:

|

43 Comments

“We are still a family… A big family!”

“I wanted to say something nice… But I don’t know what to say. I guess we are all sad. I’m sorry for this moment… Nobody deserves this. Everything happens to us. We must keep on working to try to win the next game. It’s really important. The moral is down… And we will need your support, more than ever. Thank you for your support in the match today! You were amazing! Never stoped singing and believing in us! We are still a family… A big family!! Fortza CFR!!!” – Guima, după meciul cu Viitorul (a se remarca cele 3 ! după CFR. La prima lui declaraţie în limba română, va apărea cu siguranţă şi HAI în loc de Fortza :) )

0-0, 1-3, 1-1, 3-1, 0-4 şi 1-2 au fost rezultatele înregistrate până acum de CFR pe teren propriu în cele două mandate de antrenor ale lui Trică. Acel 3-1 a fost obţinut contra vecinilor din vale, despre ai căror suporteri ştim că se adună mult mai mulţi în Gruia decât la un meci oarecare de-al lor de acasă, de pe Cluj Arena. Concluzia este că Eugen nu prea le are cu pregătirea meciurilor de pe teren propriu. Bine, eu o să-i dau înainte cu pronosticuri de la 3-0 în sus pentru restul meciurilor pe care le mai avem de jucat acasă, că nu se face să stric excepţionalu’-mi stil optimist, deşi în sinea mea simt că neputinţa, crisparea nu vor dispărea din jocul de acasă al băieţilor. Eventual, factorul noroc ce mai poate apărea în favoarea noastră pe arena din Gruia, gândindu-mă că e totuşi posibil ca boii să mai tragă ocazional şi la omul sărac. Ei, în deplasare se schimbă situaţia: 5-0, 2-0, 0-0, 3-3, 0-0, 0-1. Invincibili! Să nu vă legaţi de ultimul rezultat, în acel meci am surclasat fără drept de apel adversarii la impresia artistică, aşa că nu se pune la categoria „gherlă”. Avem noroc, urmează un alt meci în deplasare …

Joi, la Mediaş, 19 martie 2015, ora 16.00, în cadrul etapei a 22-a din Liga 1, meci transmis la Look Plus TV, Digisport şi Dolcesport: Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj.

Jucători disponibili: Mincă, Amadio, Vâtcă, Began, Jakolis, Ene, Camora, Tiago Lopes, Petrucci, Deac, Veres, Chanturia, Negruţ, Jazvic, Păun, Tade şi juniorii. Poate şi Larie, nu ştiu cât de gravă e accidentarea suferită de el în meciul cu Viitorul. Muniru a adunat 4 galbene, Carp unul roşu, deci ambii sunt suspendaţi. De Negruţ nu ştim cât poate duce dintr-un meci. Costea nu mai revine, s-a dus pe Tula, Dore, cică, revine, nu se ştie când se poate şi conta pe el. Guima este indisponibil în continuare, dar avem informaţii despre starea lui chiar de la sursă, serviciul de contraspionaj al Tribunei CFR interceptând o discuţie secretă avută loc luni între Guima şi Retardilă: “Probably in 2 weeks I start playing and I hope I can add something more to the team, I hope to help to win games. I will do my best, like I’ve been doing now how I can.” Revin Deac, după suspendarea de o etapă, şi, da!, Petrucci, dacă nu mint ziarele, care trebuie să-i demonstreze lui Trică – în caz că apucă până la meciul de joi 2-3 antrenamente cu echipa – că este pregătit fizic, mental şi tactic pentru a-l convinge pe antrenor să-l includă în lotul celor convocaţi pentru partidă. 12 jucători de câmp pentru 10 locuri în teren. Cât să existe stimulare reciprocă, concurenţă pe post şi bătaie acerbă între jucători pentru acapararea unui loc în primul unşpe. Rămâne întrebarea: cine va juca fundaş central lângă Ene, dacă problema lui Larie nu se rezolvă? La un cuplu Veres – Ene nici nu vreau să mă gândesc, flăcăii sunt prea cruzi şi naivi pentru un compartiment care cere în primul rând experienţă şi ştiinţa jocului. Apoi, csongi a spus că Chuck Norris este deja acontat la închidere, n-are nimeni curajul să-i spună că ar fi mai mare nevoie de el în centrul apărării. Deac e cam scund, plus că nu merită să sacrifici un luptător ca el pentru a-l pune în centrul liniei de fund. Veţi spune că n-au mai rămas decât variantele Petrucci şi Tade, dar eu aş merge pe mâna lui Camora. Este unicul din lotul avut la dispoziţie pentru acest meci care ştie jocul cerut pentru un fundaş. Eu i-aş trimite pe următorii în teren: Mincă – Jakolis, Camora, Ene, Tiago Lopes – Deac, Petrucci – Chanturia, Jazvic, Păun – Tade. Rezerve: Amadio, Veres, Negruţ şi juniorii.

Gazul nu contează în ecuaţia meciului, reprezintă doar o victimă colaterală. Pentru o victorie normală şi scontată a noastră în deplasare este neapărat nevoie de o gazdă şi un adversar. Numele probabilior sacrificaţi: Plesca – Zaharia, Muth, Abrudan, Szilagyi – Velasquez – Figliomeni, Tahar, de Oliveira, C. Petre – Roman.

Istoricul meciurilor disputate la Mediaş nu este relevant: 4 victorii ale gazdelor, 2-1 (nu ştiu cine a dat golul nostru pentru că meciul a avut loc în 2 octombrie 1947 şi peste două luni bune site-ul cu cronica meciului a fost naţionalizat), 2-0, 3-2 (golurile noastre Rada şi Hora), 2-0; 3 egaluri, 0-0, 1-1 (Kapetanos), 1-1 (Valente) şi o victorie a nostră, 5-4, după naţionalizare, la 22 august 1948. Degeaba se bizuie găzarii pe el, statistica lui Trică bate istoricul.

HAI CFR!!! Hai băieţii! Toţi ne cred kaputt, dar voi n-aveţi ce pierde. Trataţi partida fără să vă gândiţi la ce-a fost sau la ce va urma, faceţi-vă jocul şi aveţi încredere în statistica lui Trică, astfel victoria va veni de la sine. HAI CFR!!!

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

caneto

(43) Readers Comments

  1. kiruj
    Wednesday, 18 March, 2015 at 22:07

    Caneto, statistica ca statistica, aici e OK...Problema majoră e -lucru din ce în ce mai clar, mai exact, foarte clar- că pregătirea fizică a băieților e la pământ, chiar la acest nivel hulit al Ligii 1. Cu echipe insolvente, cu echipe bugetare, etc., vedem totuși o grămadă de echipe foarte bine pregătite dpdv fizic, lucru foarte important, când alte mijloace de luptă nu prea există...:) Dar hai să nu fim ironici, incredibilul loc-2 din toamnă este și el un rezultat al pregătirii reușite de Miri+preparatorul ăla (cu plata cu ora), și ceva motivare, determinare, pressing, prospețime...Așa zisă pregătire din iarnă oferită lui Eugen era o jignire chiar pentru echipe de județ mai ambițioase (de C nici nu vorbesc), evident nu e Eugen vinovatul. Este imposibil să faci strategii și planuri de punctaj bazându-se pe o astfel de pregătire de caricatură. Asta e problema majoră. În rest, ce depinde de Trică e OK, încearcă să mobilizeze, să așeze echipa (vezi meciul cu oile, dar, din păcate, ăla e o excepție de la regulă), nu prea avem ce-i reproșa, dimpotrivă. Din păcate, nu am așteptări foarte mari nici de la meciul ăsta de la Mediaș, cu toate că surprize plăcute s-au mai consemnat, inclusiv la noi, inclusiv în condiții / probabilități la fel de reduse. HAI CFR!!!

    • caneto
      Thursday, 19 March, 2015 at 08:03

      Nu ştiu cât e lipsă de condiţie fizică şi cât lipsă de înţelegere a destinaţiei unde trebuie ajuns prin fugă. :) Când aleargă ca un bezmetic, orice jucător pare lipsit de condiţie fizică. Păcat că nu avem date cu total kilometri parcurşi într-un meci, n-aş crede că am fost sub adversarii din cele 5 meciuri oficiale disputate până acum. Şi, să nu uităm că în 3 dintre ele am jucat majoritatea timpului în 10.

  2. danut
    Thursday, 19 March, 2015 at 07:25

    Nu mai apar Guima si Petruci pe Transfermarkt.

  3. danut
    Thursday, 19 March, 2015 at 07:26

    Stiti ceva despre ei ? Multumesc .

    • caneto
      Thursday, 19 March, 2015 at 08:07

      Site-urile care contează sunt cele oficiale, CFR şi LPF, iar aici figurează ambii jucători. Iar declaraţia lui Guima (care a fost în tribună la meciul de duminică) din articol este autentică, spune că speră ca în două săptămâni să poată juca.

    • caneto
      Thursday, 19 March, 2015 at 09:39

      Uite, o poză proaspătă luată de pe FB, pagina lui Cantor Zoli, cu Petrucci la antrenamentul de ieri: link Şi una în care apare Guima: link

  4. caneto
    Thursday, 19 March, 2015 at 08:17

    Ciudat, nici la ora asta nu au apărut încă deciziile luate ieri de CNSL din cadrul FRF. Nu s-a ţinut şedinţa, n-au avut materiale de discutat, şi-o fi retras Petrucci cererea? :)

    • thedarkside
      Thursday, 19 March, 2015 at 10:24

      link "9. Petrucci Davide vs. FC CFR 1907 Cluj – încetare raporturi contractuale – Admite cererea de repunere pe rol a cauzei. Ia act de cererea de renunțare la judecare a cauzei a reclamantului. Irevocabilă;" Ne traduce cineva? :-)

      • thedarkside
        Thursday, 19 March, 2015 at 10:25

        Reclamantul e Petrucci, nu?

      • caneto
        Thursday, 19 March, 2015 at 10:46

        Bănuiesc că au hotărât/admis să discute cazul lui Petrucci în şedinţa de ieri (spre deosebire de cazul lui Fl. Costea, care a primit un nou termen) şi au luat act de cererea lui Petrucci că nu mai vrea să plece de la CFR. :)

      • caneto
        Thursday, 19 March, 2015 at 10:47

        Apropo, cum a semnat Costea cu ruşii dacă n-a primit liber încă de la FRF?

        • thedarkside
          Thursday, 19 March, 2015 at 11:01

          Cred ca s-a inspirat de la Petrucci :-))

  5. caneto
    Thursday, 19 March, 2015 at 08:18

    link LPF:

    Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj, ora 16.00.

    Arbitri: Avram Marius (Bucureşti) - Ghinguleac Adrian Radu (Bucureşti), Ionescu Adrian (Târgovişte); Botaş Nicolae Cătălin (Timişoara).

    Observator CCA: Costin Toma (Piatra Neamţ).

    Observator LPF: Ioan Valer Şulea (Braşov).

  6. botizan
    Thursday, 19 March, 2015 at 10:46

    „Am auzit şi eu vorbindu-se că ar exista un interes al Stelei pentru mine, dar momentan nu m-a căutat nimeni. Normal că mi-ar plăcea să joc la Steaua, este o echipă cunoscută în Europa, care se bate în fiecare an la titlu şi joacă în cupele europene. Nu ştiu ce va fi atunci, momentan mă gîndesc doar să reuşim să evităm retrogradarea la Cluj”, a spus Chanturia.

  7. thedarkside
    Thursday, 19 March, 2015 at 11:29

    "Pentru partida de pe teren propriu in compania Petrolul Ploiesti CFR 1907 Cluj ofera elevilor 1000 de bilete gratuite la Tribuna ||" link

  8. thedarkside
    Thursday, 19 March, 2015 at 12:12

    In 26 martie e termen cu apelul la ordonanta presedintiala link

  9. Ioan Dacid
    Thursday, 19 March, 2015 at 17:47

    SI in liga a 3-a am vazut destule meciuri mai bune decat ce s-a jucat azi.

  10. kiruj
    Thursday, 19 March, 2015 at 17:52

    Click aici pt. notare! HAI CFR!!!

  11. Justin
    Thursday, 19 March, 2015 at 17:59

    --Singurele vesti bune dupa meciul de azi sunt revenirile in echipa ale lui Petrucci si F.Dore, faptul ca nu s-a mai accidentat vreun jucator si ca nu am luat cartonas rosu. In rest, Dumnezeu cu mila..... --Un joc fara nici o idee tactica din partea noastra,nimic. Mingi aruncate pe varfuri si centrari in primul adversar. --Un Minca bun la penalty dar cu iesiri la centrari absolut aiurea. La inaltimea lui trebuia sa domine careul fara nici o problema. --Oare la centrarea de la penalty, nu o fost offside?

  12. Justin
    Thursday, 19 March, 2015 at 18:21

    Echipa asta cu 2-3 jucatori in plus si in alte conditii avea un potential enorm. Pacat ca nu m-ai au absolut nici o motivatie. La ce tineri sunt aveau un potential de crestere enorm, si dupa 2-3 ani impreuna puteau forma o adevara forta in fotbalul romanesc. Dar na, asa suntem noi tre sa ne dam singuri cu tesla-n coa...!

  13. Retardila
    Thursday, 19 March, 2015 at 19:05

    Insistenta "creditorilor" care impinge clubul spre faliment esto o idiotenie crasa....mai bine in loc de avocati si-ar angaja un consilier economic... Daca imping clubul in faliment se vor alege cu niste parti teoretice din stadion sau din autobusul echipei, daca acela nu e luat in leasing....Interesul tuturor, inclusiv al jucatorilor (ma rog, aia mai cu o tzara de greiere) este ca CFR sa iasa din insolventa....No, ase!

  14. kiruj
    Thursday, 19 March, 2015 at 23:34

    Respect, Camora!! Un caracter deosebit, fără fițe, un băiat simplu, cu coloană! Pentru mine ești acolo lângă Cadu, Tony, Trică, Anca, Coroian, Peralta, etc. , care nu au avut NICIODATĂ niciun reproș la adresa clubului (cu toate că avea motive și el, poate, ca și ceilalți)...Un jucător care joacă cu infiltrații de ceva etape, cu zâmbetul pe buze...HAI CFR!!!

    • Anonymous
      Friday, 20 March, 2015 at 08:45

      Jucatori care nu au avut niciun repros si fata de care nu am putea avea niciun repros.

    • thedarkside
      Friday, 20 March, 2015 at 10:16

      Respect, Camora!

  15. csongi
    Thursday, 19 March, 2015 at 23:41

    caneto, fă și tu un bine, légyszíves, prorocește o remiză sau o înfrângere pentru următorul meci, poate batem și noi măcar odată, oricum îți ies invers prognozele în ultima vreme. Alte șanse nu prea văd :)

    • fotbalfan
      Friday, 20 March, 2015 at 05:27

      de acord si eu. hai CFR!!!

    • caneto
      Friday, 20 March, 2015 at 07:23

      În ultima vreme? N-am nimerit niciodată un rezultat exact! :) Ce-i drept, o dată am fost pe aproape, am anticipat CFR-Pandurii 0-3 şi s-a terminat 2-3. :) link Asta ca să vezi că am aplicat deja recomandarea ta, dar n-a ţinut. :) Am băgat o mică aluzie şi în articolul de faţă pentru meciul de luni („în sinea mea simt că neputinţa, crisparea nu vor dispărea din jocul de acasă al băieţilor”), dar în caz că apuc să fac o avancronică, bag că batem cu 3-0. Cine ştie, poate se termină 3-2. :)

  16. kiruj
    Friday, 20 March, 2015 at 08:53

    Click aici pentru note! HAI CFR!!!

  17. dan.f
    Friday, 20 March, 2015 at 14:22

    La cat de haotic joacă echipa, nici nu mai stii pe cine sa dai vina: jucători, antrenori sau conducatori?! Luati individual, jucătorii avuti la dispozitie de Trica par a fi peste multi altii din Liga1, dar jocul e tot mai slab de la un meci la altul... Cred ca sansele de a ne salva de la retrogradare mai sunt doar teoretice, desi la inceputul returului credeam cu convingere ca vom castiga rapid 3-4 meciuri si vom fi acolo, deasupra liniei...

    • caneto
      Friday, 20 March, 2015 at 14:44

      Trică e bucuros când are 11 jucători cu care să înceapă şi să termine (aici au fost destui câteodată 10 :) ) partida, nu are cum proceda ca Miriuţă, să-l schimbe în minutul 19 pe Muniru pentru că nu respectă indicaţiile tactice. :) Da, nu se vede urmă de disciplină în joc, dar cât e vina lui Trică, cât e vina situaţiei grele de la lot, club ...

      • Ioan Dacid
        Friday, 20 March, 2015 at 15:34

        Repet si eu idea lui Dan , tu vezi o mica evolutie in jocul echipei noastre? Tind sa cred ca situatia grea de la echipa e un alibi f bun pt Trica. Imi pare rau pt el , a fost un mare jucator dar ca antrenor pare a fi un Hagi 2.

  18. botizan
    Saturday, 21 March, 2015 at 00:29

    Eu propun sa ne indreptam atentia catre ASA Tg.Mures si s-o sustinem de acum inainte. Imi aduce aminte de draga CFR din urma cu cativa ani.

    • Cristi
      Saturday, 21 March, 2015 at 01:03

      Deja vu Hora?

    • pesimistu
      Saturday, 21 March, 2015 at 10:55

      Subscriu, eu de cand am vazut ca noi am fost depunctati, mi-am indreptat simpatiile catre Targu Mures. Decat oile, sau Petrolul, mai bine ei. Plus ca ASA-ul vechi ar fi meritat pe vremuri un titlu, dar nu s-a putut, echipele care nu erau din Bucuresti sau din Oltenia nu aveau sanse. Cu retrogradarea imi doresc numai doua lucruri: unu, sa facem baremul si sa nu ducem puncte de penalizare in B, doi, dupa mine sa scape oricine din lotul de sase condamnati, numai vecini din vale nu.

  19. kiruj
    Saturday, 21 March, 2015 at 08:08

    Click aici pt. ultimele note! Softul se închide azi, pe la ora 12.00. HAI CFR!!!

  20. csongi
    Saturday, 21 March, 2015 at 08:42

    Domnilor, poate cineva să îmi dea un sfat în legătură cu centrele de copii și juniori? Am un frate vitreg U17, momentan la academia Puskas din Ciuc, dar dorim să schimbăm clubul.

    • kiruj
      Saturday, 21 March, 2015 at 09:30

      Csongi, scrie-mi povestea la adresa , cunosc pe toţi cei de la Academia din Ciuc, antrenorii de acolo mi-au fost jucători la începutul anilor 90, preşedintele fiind un bun prieten de-al meu. Poţi prezenta liniştit şi aspecte negative, că am cunoştinţe şi eu de ele, şi -oricum- nu vă las descoperiţi în faţa lor. HAI CFR!!!

      • kiruj
        Saturday, 21 March, 2015 at 09:32

        A dispărut adresa de e-mail, ea este: kiruj2@gmail.com

      • csongi
        Saturday, 21 March, 2015 at 23:35

        Povestea e simplă: dacă părinții nu vin cu atențiile, copilul nu joacă.

  21. Racheta
    Saturday, 21 March, 2015 at 11:12

    Csongi, dacă doriţi să schimbaţi clubul şi să rămâneţi tot în Ardeal,v-aş îndruma spre Şcoala de fotbal-''Viitorul'' a prof. M.Georgescu din Cluj-Napoca -acolo am unul din nepoţi-; au parte de condiţii decente, cămin-internat şi cantina Liceului de Telecomunicaţii unde urmează si şcoala, fiind astfel în program -supravegheat şi îndrumat-permanent; ar mai putea fi o soluţie LPS-ul(Liceul cu Program Sportiv); vă las, plec la meciul nepotului(!);Baftă!

    • csongi
      Saturday, 21 March, 2015 at 23:36

      mersi

  22. kiruj
    Saturday, 21 March, 2015 at 12:23

    NOTAREA este oprită (revenim duminică, după prima "victorie"...), tabelele sunt reactualizate. Au notat 10 tribunişti, media echipei este de 5.9, Trică are 5.6. La maxim îl găsim pe Mincă (6.9), iar la minim pe Chanturia, cu 4.9. HAI CFR!!!

  23. Racheta
    Saturday, 21 March, 2015 at 18:56

    Kiruj(e valabil şi pt. ceilalţi 9 tribunişti,eu nu mai notez de la''insolvenţă''!), ce notă ar fi meritat Mincă după marea gafă de penalty, dacă luam gol şi pierdeam meciul(?); cât de uşor suntem influenţaţi de faptul că a ghicit partea şi a respins o minge (aiurea!), care părea f. dificilă, dar a fost uşoară şi-i trecem cu vederea ieşirile(tot aiurea!) din poartă!; a fost cel mai bun jucător al nostru, dar cred că, nu merita mai mult de 6,5!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>