Sunday, Dec. 4, 2016

6-0? ASA, tu eşti?

Written By:

|

Thursday, 16 April, 2015

|

Posted In:

|

43 Comments

6-0? ASA, tu eşti?

Nici acum nu-mi vine a crede că am reuşit s-o îmbulinăm la ultimul meci. N-a fost de-ajuns că după prima partidă jucată în aprilie cu ai noştri vecini am ratat orice şansă la event, înfrângerea din etapa precedentă face ca nici obţinerea unui nou titlu de campioană să nu mai depindă doar de noi ci şi de jocul rezultatelor. Iar, dacă nu câştigăm noi campionatul, nici în paişpe nu mă doare cine o va face. Mai ales că cele două favorite din acest moment au culori identice, cea mai iritantă combinaţie din câte pot exista în galaxia noastră şi a altora.

În această etapă, a 27-a, vineri 17 aprilie 2015, începând cu ora 20.30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, vom întâlni una din cele două favorite într-un meci televizat de Look TV şi Digisport1: CFR Cluj – ASA Târgu Mureş.

Auzi la ei mine, ASA candidată la titlu! Îmi amintesc că anul trecut au apărut din partea conducătorilor lor oareşce declaraţii de genul: „încercăm să ne mai întărim lotul, aşteptăm să vedem ce jucători mai aruncă CFR-ul”. Mureşenii au scurmat cu folos în tomberonul nostru, chiar dacă nu putem spune că ai noştri au aruncat fără cap: puteam fi în locul lor – primii în ierarhia greşelilor de arbitraj şi pe unul din primele două locuri în clasamentul pe puncte – dacă rămâneam în componenţa din toamnă (antrenori şi jucători). Dezolant, dar nu suntem în locul lor, ei sunt în locul nostru, aşa că n-au decât să le tremure lor bucii de frica unui pas greşit. Ai noştri pot juca degajat, nu se mai pune în cazul nostru zicala că „fiecare meci e o finală”. De-acum fiecare meci e plăcere, dacă batem cu 6-0, sau neplăcere dacă facem un 0-6.  Aşa că mie mi-e totuna dacă meciul cu ASA se termină 6-0 sau 0-6 (no, bine, asta o zic numa’ aşa, ca să iau presiunea rezultatului de pe umerii mei plăpânzi), ori fac o criză de bucurie, ori una de nervi.

În meciul din etapa trecută, disputat contra oltenilor lui Cîrţu, echipa care speră ca la toamnă să facă ravagii în Liga Campionilor arăta astfel: Stăncioiu – Feussi, Ivan Gonzalez, Bejan, Sepsi – Gorobsov, Voiculeț – Zicu (64-Ndoye), Goga (85-Szekely), Bumba (57-Hora) – Manolov. În catastifele FRF-ului, Sepsi, Hora, Voiculeţ şi Velayos sunt încă jucătorii CFR-ului, încetarea raporturilor contractuale dintre ei şi club este pe rol la CNSL, cu termen de judecare 29.04.2015. Gabi Mureşan este accidentat, fractură de metatarsian, va lipsi încă vreo două săptămâni. De pauza lui forţată au profitat jurnaliştii, pe site-uri şi la tv au apărut mai multe interviuri cu el, din acestea am selecţionat câteva frânturi de declaraţii: „Cu cât te apropii mai mult de primul loc, presiunea creşte, dar avem jucători cu experienţă, care pot face faţă presiunii [...] suntem o echipă omogenă, care stă foarte bine în teren şi cred că avem o formaţie bună [...] avem o organizare foarte bună, un grup bun”.

E clar, presiunea e pe oaspeţi, alor noştri nu trebuie să le stea capul la tabela de marcaj, şi, grijă mare, nici la tabelul creditorilor, ci fiecare să-şi dea drumul la joc pe teren, care cât poate şi ştie. La voinţă, nu se fac concesii. Aşa, rău n-are cum să iasă. Petrucci va lipsi, a primit 3 etape de suspendare în urma eliminării din etapa trecută. În rest, toată lumea disponibilă la efort, inclusiv Dore, care sper să fi făcut şi alte promisiuni la proaspăta doamnă Dore (casă de piatră le dorim). Mă gândesc la un număr oarecare de goluri înscrise pentru CFR în prima săptămână de miere din luna de miere, cu dedicaţie pentru doamna, pe maieul de sub tricou. Ori, ar merge şi un legănat din palme al unui bebeluş imaginar în faţa carelor televiziunii, sau ceva scamatorie cu un biberon. O formaţie posibilă: Mincă – Jakolis, Larie, Carp, Camora – Muniru, Veres – Deac, Dore, Păun – Tade. Rezerve: Amadio, Ţîncu, Ene, Chanturia, Tiago Lopes, Jazvic, Negruţ, Guima.

Brigada de arbitri compusă din George Găman (Craiova) – central, Ovidiu Artene (Vaslui), Mircea Grigoriu  (Bucureşti) – asistenţi, Florin Marcu (Oradea), Florin Mazilu (Satu Mare) – adiţionali, are o misiune extrem de dificilă. Va trebui să comită greşelile omeneşti involuntare ca un adevărat magician: să favorizeze ba pe una din echipe, ba pe cealaltă, fără a comite nicio eroare de arbitraj împotriva vreuneia, că fu strică estetica rigurosului clasament al erorilor de arbitraj întocmit de specialiştii în statistică ai gsp.

HAI CFR!!!

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

caneto

(43) Readers Comments

  1. kiruj
    Thursday, 16 April, 2015 at 13:55

    Despre contingentul ex-ceferist, aflat la Murăş (Hora, Sepsi, Voiculeţ, Stăncioiu, etc.) ce ştim, sunt (încă) jucătorii CFR-ului? Şi dacă DA (măcar în cazul unora dintre ei), există -oare- condiţii stipulate în contractual de împrumut ca respectivii să nu joace împotriva echipei-mamă (-tată)? HAI CFR!!!

    • caneto
      Thursday, 16 April, 2015 at 14:04

      Am scris în articol că e pe rol la CNSL acţiunea solicitată de CFR (probabil, adminul judiciar a desfăcut unilateral contractele) privind încetarea contractelor. link Lui Stăncioiu i s-a termint iarna trecută contractul cu CFR, a semnat cu ASA din postura de jucător liber.

  2. Retardila
    Thursday, 16 April, 2015 at 16:19

    SNCFF, DDT, TNT, DDT, PVC, poate mai sunt si alte materiale iesplozive...

  3. caneto
    Thursday, 16 April, 2015 at 21:18

    Ca preşedinte de imagine (mai există undeva în lume o astfel de funcţie? eu n-am găsit în nomenclatorul de preşedinţi decât preşedinte de sunet :) ) al FCSB, câtă minte tre’ să ai ca să te ţigăneşti la televizor din cauza unor afirmaţii ale unui jucător de fotbal? Faină imagine. :) „Duckadam îi dă o replică dură lui Stăncioiu”

    • Cristi
      Saturday, 18 April, 2015 at 01:22

      Asa ca de la fost portar bunicel la actual portar bunicel. Duckadam saracul, bate la comanda cimpii si sutine orice prostie. Deh, cind imbatrinesti in foame si nu ai nici o meserie...

  4. csongi
    Thursday, 16 April, 2015 at 22:52

    Petrucci stă 3 etape, secundul Pojar Cristinel (cine?) 2 etape. link

    Zăvăleanu nu stă nicio etapă, ci abandonează la Curtea de Apel link

  5. thedarkside
    Thursday, 16 April, 2015 at 23:18

    Putem trage niste concluzii destul de clare bazate pe experienta valenilor. Ei au intrat in insolventa fix cu un an inaintea CFR-ului. Desi au primit banii din drepturile TV sezonul urmator intrarii in insolventa, se pare ca fara finantator alea nu ajung sa evoluezi in liga1. Au continuat sa acumuleze datorii. Cum nici suporterii nu se inghesuie la stadion sa salveze ce se mai poate salva, sfarsitul e aproape... link

    • thedarkside
      Thursday, 16 April, 2015 at 23:23

      cu doi ani, tot un dreaq

    • Dantesc
      Friday, 17 April, 2015 at 00:02

      Prin comparatie si ca sa nu uitam...CFR 1907 Cluj pe persoana juridica a incasat zeci de milioane euro,valenii? nimic..Dar azi si noi si ei suntem pe aceeiasi gura de canal... si ridicol poate ai nostrii mai datori ca ei....Apoi prin comparatie stelemeaua a stat la coada in anii in care arpike triumfa(2008-2012) si in particular il numea pe mazare .."fasole" dand spagi de milioane de euro...Dar sa revenim sa nu indrazneasca sa imi spuna nimeni ca azi stelemeaua supravietuieste datorita suporterului de rand sau a managmentului... Fiindca cum si in ce fel si cum si-a bagat organul in CFR arpike s-ar putea face studiu de caz,la nivel international. Oricum... ca zici arpike,jiji,bucsaru,stan,porumboiu,borcea,copos,capra sau walter numesti aceeiasi mizerie diferenta facand-o doar alte culori sau alte interese...si pentru nostalgici ca sa nu ii numesc altfel ...Acum la ceas de cumpana ii invit sa vizioneze neste interviuri cu arpike in care afirma ceva de genul :clubul de fotbal CFR inseamna traditie pe care sunt obligat sa o duc mai departe...Dragut nu? Interviul era facut in 2012....

      • thedarkside
        Friday, 17 April, 2015 at 11:03

        Pana in decembrie anul trecut te-as fi contrazis cu Arpi si oala... Legat de suporterul de rand, la primul meci al lui Glasgow in liga4 s-au prezentat 40000 fani la stadion. La noi abia vin 1500 acum. Eu cred ca ajuta sa joci tot la 2 saptamani cu stadionul plin. Ma rog, l-ar ajuta acum pe Zavaleanu sa mai dreaga busuiocul, daca Muri s-a comportat ca un bezmetic.

  6. calin
    Friday, 17 April, 2015 at 01:17

    fain Dantensc..! tot ce se putea vorbi intr-un comm... scurt si la obiect.

  7. calin
    Friday, 17 April, 2015 at 01:35

    ti-am ,,pocit,, niku' Dantesc..(scuze) ..un miel gasesc si io' in Faget pe langa I .M.....unu' fain ,..sa nu fie pe lista creditorilor. unul mai ,,crudut,, ca aia mai vechi , sant amanetati si plini de hegemonii..

  8. Pintea PINTEA
    Friday, 17 April, 2015 at 09:55

    Si daca bate ASA ce...? De data asta nu as fi furios ! Ar avea cine,si,m-as bucura ! Singurul lucru care ma mai preocupa e TAS-ul. Desi nu stiu ce urmeaza... !!!

  9. Rifles
    Friday, 17 April, 2015 at 13:37

    La meciul din seara asta, cred ca o sa vedem ceva ce n-am vazut pana acum la CFR. Cred ca o sa asistam la primul si probabil ultimul meci, din ultimii 10 ani, in care arbitrii o sa traga cu noi. Chiar sunt curios daca va fi asa caci ...daca nu acum atunci cand. Totusi de cartonase galbene si gratuite nu cred ca vom scapa nici acum.

  10. Vass Bela
    Friday, 17 April, 2015 at 17:45

    Ca avem datorii si la Dani ( nici nu stiu de cati ani a plecat de la noi ), e greu de digerat, dar rusinea cea mai mare dupa mine, sa ai datorie la FC Axintele, adica o echipa care a incasat zeci de mil de euro de la UEFA ( spre 100 mil cu transferuri, drepturi tv si alte sponzorizari ) sa nu-si achite datoria catre o echipa de la tara ( parca 7500 lei ), e deja mult, prea mult !!!

  11. Ioan Dacid
    Friday, 17 April, 2015 at 20:25

    Hai CFR! Sper sa castige atat CFR cat si Otelul.

  12. Ioan Dacid
    Friday, 17 April, 2015 at 20:50

    Dupa ce am ajutat Steaua in detrimentul lui Gaz Metan Medias se pare ca favem la fel cu Tg Mures. Intre timp gol Ms.

    • Ioan Dacid
      Friday, 17 April, 2015 at 22:25

      cu noi: oile 6 puncte, asa 4.

  13. kiruj
    Friday, 17 April, 2015 at 22:38

    Click aici pt. notare! HAI CFR!!!

  14. Justin
    Friday, 17 April, 2015 at 22:39

    Unul din cele mai usoare meciuri de pana acum: raman la parerea ca echipa asta in alte vremuri se lupta la titlu. Am dominat clar echipa de pe locul 2.Am urmarit meciul fara nici o urma de ingrijorare ca am putea pierde. Bravo CFR!!!

  15. Justin
    Friday, 17 April, 2015 at 22:45

    To mr. Kiruj: in tabel jazvic si jakolis intra in momente diferite in joc

    • kiruj
      Friday, 17 April, 2015 at 23:19

      Thanks, Mr. Justin, am corectat...:) Ai dreptate, n-am avut nicio grijă nici eu. Dacă era nevoie, îi băteam fără probleme. Echipă umflată, știe jocul de apărare, au niște scheme minimale -dar eficiente, ce-i drept- și cam atât. HAI CFR!!!

  16. Racheta
    Saturday, 18 April, 2015 at 10:03

    Din colţul Tribunei(reflecţii ne-pertinente!):Felicitări băieţilor!;cel mai bun joc de acasă, din acest an; ne-am creat reale situaţii de gol,am pierdut nemeritat două puncte, am fost peste ASA-mult prea mult lăudată şi ''ridicată''în slăvi; au arătat ca o echipă de pluton-din prima jumătate a clasamentului;ceea ce i-au ţinut până acum,acolo sus, a fost experienţa-suficient pt.L.1-dar cu''bătrânei''începi să gâfâi spre final(!);mi se confirmă predicţiile din comentul precedent(16.04.at11.06)-''doar până aici le-a fost''-cu doar 3-4 jucători valizi(N'Doye,Stăncioiu,Bumba şi Mureşan), este greu să câştigi un campionat!;MINCĂ-a scos o minge grea, dar ne-a îngropat cu gafele de Gâgă!;JAKOLIS-muncitor, a progresat niţel, acoperă mai bine zona sa,a început să centreze binişor, dar tot nu va ieşi un fundaş bun din el!;LARIE- mai puţin sigur,dar rămâne om de bază;CARP-bun,a prins curaj, încredere, devine tot mai convingător;CAMORA-în nota bună a fundaşilor, nimic nou; DEAC - a redevenit împrăştiat, dar este util, aleargă mult, face şi faza defensivă,om de echipă, trebuie să mai exerseze loviturile libere!;MUNIRU-cel mai bun joc al său, când va căpăta experienţă va...pleca!Veres- aşa cum mă aşteptam nu-l poate înlocui pe Petrucci; un alt meci slab, este depăşit mai mereu,nu-i locul său acolo!;PĂUN- un joc ceva mai şters, trebuie lucrat şi la el la forţă şi condiţia fizică;F.DORE-a jucat bine,a înscris spectaculos, dar putea şi trebuia s-o mai facă!;TADE-cel mai bun om al nostru! (păcat de nereuşite!); un atacant de rasă,luptător până la epuizare, cu o mai mare concentrare putea aduce victoria, la ce imense ocazii de gol a irosit;Rezervele- au jucat ca nişte rezerve;Jazvic-f. slab,haotic,a pierdut aproape toate baloanele; a trecut odată de adversarul direct, dar cu''capul în pământ'' a centrat în braţele lui Stăncioiu, irosind o bună oportunitate de a înscrie(un alt coechipier!); T.Lopes -ceva de nedefinit;pe teren, nu s-a simţit omul în plus(!); F.DICAN - are meritul şi aportul său la ridicarea calităţii jocului nostru, cu o aşezare-OK!-4-4-2,după posibilităţi şi disponibilităţi; se pare că echipa, este mult mai bine aşezată in teren, mai echilibrată,chiar mai dinamică şi mai aproape de potenţialul ei; a făcut schimbările care se impuneau şi a mutat f. bine cu Deac în mijloc(mai trebuie să persevereze cu această variantă!); rămîn la convingerea că am pierdut nemeritat 2 (două) puncte!; Hai CFR!

    • gavrilo
      Saturday, 18 April, 2015 at 10:17

      Muniru a fost super.Tade, numai in ultimele 10 minute putea da 3 goluri! totusi arbitrajul ne-a luat multe puncte.

    • Ioan Dacid
      Saturday, 18 April, 2015 at 10:19

      Si mie mi f ciuda ca am f...t meciul asta in sensul ca nici nu am ajutat muresenii dar nici nu l-am castigat.

    • caneto
      Saturday, 18 April, 2015 at 11:42

      De la meci la meci, Carp mi se pare tot mai bun. Ieri, mi s-a părut a fi mult peste Larie. În cazul lui Jazvic, greşeala este a antrenorului. Ar trebui poziţionat în cercul de la mijlocul terenului, măcar să muncească până ajunge cu mingea în aut. :)

  17. luis
    Saturday, 18 April, 2015 at 10:33

    Pe mine m-a dezamagit o parte a galeriei lui ASA.Au fost primiti cu simpatie ,atat ei cat si echipa,dar o parte din ei s-au comportat josnic (stil nuliversitatea).Echipa m-a dezamagit din punctde vedere al jocului.Dupa ce am vazut aseara ,nu cred ca au sanse la campionat (din pacate).Dar cel mai dezamagitor a fost comportamentul celor din galerie,nu toti,fiindca am vazut pe cativa care au incercat,sa-i linisteasca pe cei cativa nemernici.Pacat.

    • Ioan Dacid
      Saturday, 18 April, 2015 at 13:38

      Fiecare padure are uscaturile ei, la al 2 lea titlu am fost injurat la TM de un nuliCeferist proaspat coborat din autobuz.

  18. ulise
    Saturday, 18 April, 2015 at 11:16

    Mai jucam mult 11 oameni (aproximativ) contra a 14 (11+3 cavaleri negri rau de tot)????

    • luis
      Saturday, 18 April, 2015 at 11:20

      Repet aici,ce am scris dincolo :-))) ulise,si tu ce ai vrea?Sa jucam 11 la 11?Arfi foarte dezechilibrat campionatul.Auzi la el ce pretentii are si asta.:-)))

    • caneto
      Saturday, 18 April, 2015 at 11:35

      Contra 15, că au fost şi 2 adiţionali, iar unul de la mureşeni a fost eliminat. :)

      • luis
        Saturday, 18 April, 2015 at 11:39

        Fie cum spui tu.:-))

  19. Racheta
    Saturday, 18 April, 2015 at 11:47

    În loc de concluzii!; În primul rând ar trebui ca toţi propagandiştii-sudişti să-şi ceară scuze(vehemente!)pt. inducerea stării ''eminamente'' de BLAT!;Unul din paradoxurile fotbalului şi tot mai des întâlnite, sunt situaţiile în care deşi domini substanţial-cum am făcut-o noi în prima repriză-cele mai multe şi mai mari ocazii le-am creeat şi consumat(aiurea!)în secunda!;din cauza unui concurs-nefast(pt. noi!) de împrejurări şi situaţii nefavorabile(din nou ghinion!)am fost văduviţi de un rezultat favorabil, astfel: - forma excelentă a lui Stăncioiu, care a apărat tot ce era de apărat; cele 2goluri primite au fost imparabile;-indecizia atacanţilor noştri, care în situaţii evidente de gol au avut nişte execuţii penibile(Tade;Dore;Păun); - absenţa lui Petrucci şi jocul mediocru al înlocuitorului său-Veress;- lipsa de orientare tehnico-tactică a antrenorului, care trebuia să observe şi să ia măsuri urgente, corespunzătoare, suplimentare de marcaj strict până la anihilarea lui N'Doye, cel care a făcut tot jocul oaspeţilor,(fiind prea puţin deranjat de către ai noştri); o altă bilă neagră: folosirea,în continuare, a lui Veress pe un post străin lui, neavând pregătirea, aptitudinile tehnico-tactice necesare, nemai vorbind de lipsa calităţilor fizice, a forţei şi rezistenţei unui asemenea rol-de talonare şi tatonare, urmate de deposedare;de distrugere în primul rând şi mai apoi de construcţie, viziune în transmiterea mingii, evitarea driblingurilor inutile în preajma careului propriu,o anumită ştiinţă a jocului de apărare,un joc bun de cap(nu are detentă,deloc!), de unde talie(?); înafara unui bun control al balonului, nu are nimic din toate astea şi atunci ce-l recomandă(?)-să nu se mai încerce experimente în timpul jocului-Jazvic pe dr. mai apoi pe stg., după ce l-ai ameţit bine;iar apoi schimbările trebuiau făcute în acelaşi timp, pt. a nu fragmenta jocul în defavoarea ta şi în avantajul adversarului aflat în inferioritate;- ghinionul care a făcut ca din doar trei mingi pe poarta noastră să încasăm 2goluri, iar noi să înscriem tot atâtea goluri, dar din 5-6 situaţii clare; În final felicitări băieţilor pt.dăruire, combativitate,ataşament şi pt. spectacolul,inedit, oferit!; c-am aşa trebuie jucat, măcar, acasă cu presiune pe adversar, pressing agresiv să-l sufoci, să-l obligi să greşească şi să-ţi impui jocul; Hai CFR!

    • caneto
      Saturday, 18 April, 2015 at 12:20

      Spui că Veres este folosit pe un post străin lui. Pe ce post a jucat la juniori? Apoi, nu strică nimănui utilizarea lui. Acum este momentul, când nu avem ce pierde sau câştiga, să adune şi el, şi Păun cât mai multe jocuri în picioare. Şi încă un apoi, nu din cauza lui Veres am scăpat victoria din mână. Şi, ultimul apoi, de la el am văzut primul şut sănătos de la distanţă (chiar dacă a trecut puţin peste de bară) de nu mai ştiu cât timp (nici nu mai ţin minte cine şi când a mai nimerit unul aproximativ la fel :) ).

  20. Rifles
    Saturday, 18 April, 2015 at 12:10

    Eu, care credeam ca arbitrajul o sa fie macar acum cu noi, pentru a avantaja.. oile.Problema asta cu arbitrajul este, dupa parerea mea, vitala pentru campionat. Nu poti juca, de la egal la egal,cu adversari care meci de meci sunt ajutati sa castige un punct, doua iar tie sa-ti fie furate, in acelasi timp. Ma tot gandesc ca, daca am fi fost arbitrati cat de cat onest in acesti ultimi ani, acum am fi avut si alte performante si alta stare de spirit.Pana la urma ticalosiile astea o sa ne lase fara fotbal intern.Ma mir ca nimeni nu incearca macar, sa-i dea de cap mafiei asteia din fotbal.

    • Cristi
      Saturday, 18 April, 2015 at 12:48

      De ce ar incerca? Mafia asta aduce voturi...ai nevoie de turma de votanti imbecili intr-o regiune? Readuci pe bani publici in prima divizie o "echipa de traditie" chiar daca e legal o clona trasa de par, mai faci un stadion "pentru oras si suporterii minunati" ca sa sifonezi ceva bani, mai iese campioana cine trebuie sau joaca in Cupele Europene o echipa cu proptele politice samd. Doar inamovibilitatea "investitorilor" din fotbal s-a terminat.

      • Rifles
        Saturday, 18 April, 2015 at 14:28

        Ai dreptate in mare parte, dar totusi, cand se trece peste o anumita limita a marlaniei si ticalosiei, risti sa pierzi controlul asupra fenomenului si sa-ti pierzi din mana un instrument important al manipularii. Un instrument de manipulare eficient, cum este si fotbalul, este acela care are popularitate, dar la noi, acesta se prabuseste abrupt. Un alt lucru care ma mira, este faptul ca presa sportiva marseaza la toate marsaviile si infestarile din fenomen, probabil pentru un beneficiu minor, fara sa considere ca acestea le-ar putea lua casul de la gura, pe termen mai lung. Ca exemplu, cred ca obedienta desantata fata de fcsb, duce pana la final la un mediu neconcurential, fara interes si atractivitate care nu pot sa duca la altceva decat la colaps.

  21. kiruj
    Saturday, 18 April, 2015 at 13:43

    Click aici pentru notare! HAI CFR!!!

  22. kiruj
    Sunday, 19 April, 2015 at 09:35

    NOTAREA este oprită, tabele sunt reactualizate. Au fost prezenţi la "datorie" 13 tribunişti, media echipei fiind de 5,9 (Dican primind 6.7). Maximele le găsim în dreptul lui Tade (7.4, felicitări Gregory!) şi Muniru (7.3, felicitări şi ţie, Sulley!), în timp ce minimele "s-au lipit" de Jazvici (3.4) şi Mincă (3.8), ambele meritate, dar din motive -oarecum diferite...:) HAI CFR!!!

  23. Racheta
    Sunday, 19 April, 2015 at 09:44

    Pentru contestatari, cârcotaşi şi susţinători neconditionaţi al antrenorului: deşi realitatea şi evidenţele nu mă contrazic, am să mai revin cu câteva completări referitoare la inoportunitatea folosirii,deocamdată, a juniorului Veres pe niciunul din posturile defensive!; l-am urmărit în ultimul an în competiţia juniorilor republicani''A'' unde a jucat, doar la mijloc(central şi mai mult pe benzi)şi a făcut-o, la acel nivel, f.bine, iar uneori, la nevoie, în atac (niciodată, vârf ''împins''-de asemenea,pt. că, nu are aptitudinile motrice, calităţile necesare şi nici fizicul nu.l recomandă!);deci, a fost şi este pregătit pt. mijlocaş; într-un sistem 4-2-3-1 aş încerca pt. perspectivă un trio:Veres(7)-Deac(10)-Păun(11); ar merge,tot undeva la mijloc şi într-un 4-1-4-1, sau 3-2-3-2(!?); ca apărător este mult prea fragil, nu are nicio calitate, habar n-are de ştiinţa jocului defensiv, deocamdată,trebuie să se mai''coacă''; continui să cred că folosirea lui ca''recuperator'' este aiuristică, este doar o variantă de compromis,de moment, cauzată de lipsa numerică şi a altor soluţii sau variante plauzibile!; poate cineva să mă lămurească cum de emblema''Joma'' purtată ani în şir de CFR, apare acum pe tricourile lui ASA(?); când, cum şi în ce condiţii s-a transferat, ştie cumva Arpike, sau chiar el este autorul, pt. că atunci mi se explică şi cine-i aceea persoană''necunoscută''care contribuie la lansarea Centrului de Excelenţă în fotbal!

    • caneto
      Sunday, 19 April, 2015 at 12:22

      De când a intrat în România (2010, parcă), Joma îşi are sediul la Târgu Mureş. Este normal că vor să "îmbrace" cât mai multe echipe. Pe site-ul oficial apare că Joma România are sub contract FRF, Comisia Centrală de Arbitri, ASA, CFR, CSU Craiova, City'Us (futsal) şi Gaz Metan Mediaş.

  24. Vass Bela
    Sunday, 19 April, 2015 at 17:09

    Urmarind meciul Barca-Valencia, s-a dovedit odata in plus ce aport decisiv poate avea antrenorul la o echipa . Luis Enrique a inceput meciul cu Mascherano si Buschets la mijloc, alaturi de batranul Xavi . A rezultat o prima repriza dominata net de Valencia, fapt nemaiantalnit in istoria recenta a Barcei . Dupa pauza Mascherano a fost retras in linia de fund, intrand la mijloc Rakitic si meciul a capatat o alta turnura, cu Barca avand o posesie de peste 60% , Valencia nemaiapropiindu-se periculos de poarta catalana . La o scara mai mica, si la noi se greseste cu Veres, in conditiile in care pe acel post ar putea fi foarte bine folosit Tiago Lopez, sau Carp ( in locul lui in linia de fund Tanc ) . La fel, folosirea lui Chanturria la mijloc ( ma rog, varf retras ) a fost alta greseala tactica, care a dus la suferinta in jocul echipei .

  25. Gavrilo
    Sunday, 19 April, 2015 at 20:22

    Joma nu joaca, asa ca nu are rost sa discutam

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>