Sunday, Dec. 4, 2016

„Fotbal” despre CFR – file de arhivă (25)

Written By:

|

Sunday, 5 July, 2015

|

Posted In:

|

41 Comments

„Fotbal” despre CFR – file de arhivă (25)

Campionatul s-a terminat târziu, așa că vacanța e scurtă, de numai o lună. Revista „Fotbal” lichidează rapid cu statisticile sezonului 1969-1970, pentru că noul sezon bate azi-mâine la ușă. Dintre clasamentele prezentate, le-am pescuit pe cele două care mi s-au părut cele mai grăitoare. Iată cât de aproape i-a trecut CFR-ului glonțul retrogradării. Putem spune că am fost salvați de clopoțelul pauzei impuse de desfășurarea Campionatului Mondial din Mexic. Ce ne făceam dacă în ultimele 8 etape CFR nu contabiliza puncte de aur, în condițiile în care a doua retrogradată, Crișul Oradea, ne-a suflat rece în ceafă?

Tot numărul 219 acordă un spațiu generos retragerii din activitate a unui fotbalist ceferist, Vasile Alexandru. Jucătorul trecut de opt ori și pe la naționala României, a dat ghetele de fotbal pe „albinuță” la vârsta de 35 ani. „Destul de tânăr”, ar putea spune veteranul Soos, cel care a debutat în Divizia „A” chiar în sezonul trecut, la matura vârstă de 36 anișori…

***

Trecem în fugă prin arșița lunii august și ajungem la finalul perioadei de pregătire (ratate sau neratate, rămâne de văzut în curând). Duminică, 30 august 1970, în debutul ediției de campionat cu numărul 53, CFR Cluj va da piept cu nou-promovata Progresul București, în deplasare. Clujul are tot două echipe între cele 16 divizionare „A”. Poftiți, vă rog, loturile clujenilor:

Sincer, mi-e greu să bag mâna în foc și să mă jur că lotul CFR-ului s-a întărit în câteva săptămâni de vară. Dacă eu (am vreo 3 ani împliniți pe vremea aceea) mizez pe experiența acumulată în sezonul trecut, să vedem pe ce se bazează factorii ce răspund de CFR și ce vor dânșii de la fotbal și viață. Factorii… e deocamdată unul singur, interimar (Dr.Constantin Rădulescu?), și ne contabilizează un lot de 17 jucători. Jucători care ard de nerăbdare să evite emoțiile, să mențină CFR-ul în divizia „A” și să pună cărămizi la construirea unei echipe valoroase. Hmmm…. Baftă!

 CFR Cluj pornește în aventura 1970-71 de pe un onorabil loc 22 în clasamentul all-time al diviziei „A”.

Share This Article

Related News

„Fotbal” despre CFR – file de arhivă (29)
„Fotbal” despre CFR – file de arhivă (28)
„Fotbal” despre CFR – file de arhivă (27)

About Author

CJ-07-CFR

[înmatriculat în Cluj-Napoca] Compasiune cititorilor care nu înțeleg textele lui 07 și lui 07, care nu le pricepe comentariile.

(41) Readers Comments

  1. caneto
    Sunday, 5 July, 2015 at 17:39

    Ha,ha, mereu ni se impută de „duşmani” că vorbim de culorile alb şi vişiniu, dar că până la Pászkány CFR avea alb-violet. Uite dovada în articol că „duşmanii” greşesc. :) Ce-i drept, vişiniul CFR-ului din anii ’70 era mai de culoarea sosului de vişine cu mai multă smântână sau lapte (naiba ştie care din ele trebuie în sos). :)

    • kiruj
      Sunday, 5 July, 2015 at 18:12

      ...niciuna...acolo trebe iaurt...) HAI CFR!!!

  2. caneto
    Sunday, 5 July, 2015 at 17:46

    Ce înseamnă să ştii să-ţi dozezi energia pentru întreaga competiţie. În afară de UTA, nici o echipă dintre primele şapte din „Clasamentul la întrerupere” nu a reuşit să termine pe unul din primele 7 locuri în „Clasamentul ultimelor 8 etape”. :)

  3. caneto
    Sunday, 5 July, 2015 at 17:57

    Dintre cele 16 echipe participante la acea ediţie de campionat, doar CFR, Petrolul, Steaua (mă rog, FCSB) şi Dinamo vor juca în campionatul ce stă să înceapă.

    • kiruj
      Sunday, 5 July, 2015 at 18:14

      ...plus Craiova, Poli Iaşi şi ASA...Ok, primele două cu nişte denumiri uşor modificate, iar a treia tot ASA, dar însemnând altceva...:) HAI CFR!!!

      • caneto
        Sunday, 5 July, 2015 at 18:53

        Toate-s alte cluburi. Poli Iaşi s-a desfiinţat în 2010, parcă. Diferenţa dintre Poli şi CSMS e ca între Corona şi FC Braşov, de ex. Bine, n-au prins ambele aceeaşi ediţie şi CSMS nu s-ar fi înfiinţat dacă nu deceda mortal Poli, totuşi e vorba de alt club.

        • kiruj
          Sunday, 5 July, 2015 at 23:21

          Corect, alte cluburi, și nu prea...În afara lui CSU, restul sunt aceași variație...Să nu-mi spui, că cei de Poli Iași fac scandal în centrul Iașului cu galeria celor de la CSMS Iași...Sau -și mai și- cei de la adevăratul ASA cu actuala ASA...Sunt orașe monocolore dpdv fotbalistic, unde nu a existat niciodată o rivalitate reală între două echipe locale, cum e cazul la Cluj. HAI CFR!!!

  4. achilles
    Sunday, 5 July, 2015 at 21:33

    Caneto stie ce spune : aveam culorile alb-visinii si atunci ! Numai ca, saracuti fiind (cred c-o fugit Doctoru' cu banii, ca, ca si amu, o fugit Chelu' cu Felceru' cu dolarii .. ) , n-am avut bani de detergent "Perlan" (ca, care era tare scump )si Tata Albu (ca el era si atunci "magaziner"-Dumnezeu sa-l odihneasca-n Pace!), spala tricourile cu "leshie" de la muieri-sa ... De aceea "colorea veshinie (vorba lu Tata Albu) s-o cam "violentat", devenind violeta ....Da', amu , fara gluma, violet am avut prin 77-79 cand eram in "B" deja...(nu stiu din ce cauza), insa nimeni nu ne zicea ; "Echipa alb-violeta ..." . Din articole mi-au "sarit in ochi" doua aspecte :1- Ce "trupa buna " avea U Cluj, in special cuplul de fundasi Pexa (ce jucator!)-Solomon,da' si ceilalti . Numai ca si atunci se ocupau de tot felul de gainarii cu PCR ,cu Securitatea (iar, acum cu "ideile lor patriotarde") , ...De aia nu i-am suportat niciodata.. 2 - PISTI BACSI! De fapt Nagy Istvan (nu Stefan Naghi). Ce om deosebit, ce profesor,ce pedagog a fost ..! Dupa Doctoru' (si nu Felceru' l'i Bela) , era cel mai informat si pregatit antrenor din acea perioada a CFR-ului. Eh !! Alte vremuri ... Dar, vreau sa mai amintesc ceva: in acel an,70, a fost "Marea Inundatie ", cand, Somesul si Muresul au facut ravagii la noi in Ardeal . Dejul, Jiboul, Benesatul , Surduc, au fost sub ape ...Hmmm ! Urat an !

  5. gica10
    Monday, 6 July, 2015 at 10:55

    Era o mare placere sa-l auzi pe Pista Bacsi povestind despre culisele CM.Era plin de pilde si povetze legate de acest sport.Era prima oara cand auzeam ca fotbalul este privit nu doar ca un joc de copii.......noroc ca a evoluat si a ajuns acum doar apanajul profesionistilor din zona Dambovita(aflati actualmente in reconversie profesionala la Cetatea Alba ). Ce ma frapeaza acum (cel putin la echipa noastra) este talia jucatorilor.La anii 70,jucatorii aveau o alura mai mult de culturisti(si-n special cei de la muu"u").Acum vad niste "pene" gen Camora,Jakolis,Lopes si lista continua).Nu ma gandesc doar la Manu(cred ca sutul lui il facea pe Hulk brazilianul ,invidios).Nici in poarta nu a fost exceptie,dupa Stancioiu,Claro,Beto sau Felgue.......acum ce-or mai venit pe turnanta un Minca sau Amadio.La cum apara frizerul, le cam dadea clasa la contemporanii nostri.Iesea frizerul pe centrari si cadeau capetele prin careu.Astia acum ies prin careu la centrari ,de parca merg la cules oua....... Mai erau si pricajiti(gen Ciocan) dar la astia le dadea cu ardei iute la kur inainte de meciuri,altfel nu pot sa inteleg rautatea cu care juca. Aveam calitate la nivelul corpului tehnic.Acum daca s-a trecut la traforaj viteza,mai greu sa ai parte de astfel de antrenori.

  6. csongi
    Monday, 6 July, 2015 at 22:28

    A. Mureșan bifat, urmează G. Mureșan? link Iar CFR-ul va deveni adevărata echipă Mureșană, cum ASA este pe ducă rău. (Maftei, săracul...)

    • kiruj
      Monday, 6 July, 2015 at 23:14

      Bun jucător (mă refer la Andrei M., că Gabi nu are nevoie de prezentări sau caracterizări)! Mai bun -în mod evident- ca Goian, dar e posibil să fie folosit la închidere. Aud că e fiul lui Iosif M. (care e la club de ceva timp), și am și eu o întrebare: acest Iosif Mureșan (tatăl lui Andrei) este identic cu "Ioska" Mureșan de la "U", de prin 78-85? În toamna lui 78, când am fost în probe la ei, era un "Ioska" Mureșan acolo, îmi aduc aminte de el foarte clar. Apoi, după ce am ajuns acasă, am jucat un amical cu "U" (era prin 85-86, ei erau în cantonament în apropiere undeva), și îmi aduc aminte că acest Ioșka (pe care l-am cunoscut în 78) a jucat și atunci. Vorbim de același Ioșka, știe cineva? HAI CFR!!!

      • achilles
        Tuesday, 7 July, 2015 at 02:39

        Da ,Kiruj Bacsi , este Iosif Muresan de care pomenesti, de aceea ii spunea si Joska,de la Iosif . A jucat fundas stanga, la concurenta cu Sorin Bagiu (oare , pe unde-i Sorin, ca mi-era amic bun ?) Stiu ca este nascut in '57,si este din Campia Turzii. Tatal lui a fost colonel de securitate, parca la Combinatul Metalurgic. In '78 a fost "introdus" la facultate (Inginerie Geologica si Geofizica), impreuna cu Tim Campeanu si Vidican. Dar, scoala fiind putin mai grea decat fotbalul, el si Tim au "sucombat" un an, de aceea, l-am avut coleg din anul trei(insa, nu l-am prea vazut la scoala,de aceea , n-am inteles "opurtunitatea " unei diplome care nu-ti trebuie-mizerii tip U Cluj). Pe motivul "sucombarii" , Tim s-a transferat la Universitatea Bucuresti (Scoala, nu echipa de fotbal, ca n-au) si l-a transferat Steaua (80-81), de unde a ajuns si la Nationala. Acum il vad (de 10 ani ), fizio-terapeu la CFR (nu Doctor,-Pardon!-Felcer). Bravo lui ! Este o profesie frumoasa si vad ca este dedicat. Ca si indarjire , fiul sau ii semana, numai ca va fi mult "blagoslovit" de fanii alb si negrii...Este o solutie buna pentru noi, mai ales ca-i si ardelean. Io nu judec, nici nu-mi dau cu parerea , doar "spui " ........

        • kiruj
          Tuesday, 7 July, 2015 at 07:49

          Mersi, Achilles, mă gândeam şi eu că e acelaşi "Joska"...Din scurta mea prezenţă pe-acolo (din toamna lui 78) îmi aduc aminte -evident- şi de Vidican (mai mereu era printre primii la antrenamente, dat ca "iesemplu" de antrenor), şi de Tim. Mai era unul Florescu, mare gacicar, tot timpul era prin preajma căminelor de fete din Haşdeu...:) Cel mai mult îmi plăcea însă de Ciocan, m-a şi ajutat mult tipul, dar n-a fost să fie...:) HAI CFR!!!

      • Flacăra Vișinie
        Tuesday, 7 July, 2015 at 10:03

        @nenea Kiruj. Citez din articol: "Tatăl lui Andrei, Iosif Mureşan, face parte din staful tehnic al "vişiniilor" de aproape un deceniu." Te-am prins ca nu l-ai citit.

        • caneto
          Tuesday, 7 July, 2015 at 10:21

          Eu te-am prins că n-ai citit comentariul lui kiruj. :) ))) „Aud că e fiul lui Iosif M. (care e la club de ceva timp) [...] și am și eu o întrebare: acest Iosif Mureșan (tatăl lui Andrei)”. kiruj nu era lămurit dacă tatăl lui Andrei este fostul fotbalist de la U.

          • Flacăra Vișinie
            Tuesday, 7 July, 2015 at 11:06

            Amu, ce sa fac, o trec la capitolul "daca taceam, credea lumea ca-s destept".

            • kiruj
              Tuesday, 7 July, 2015 at 12:25

              .....:::::::))))))))) Caneto, "când vii la mine, dai o bere"...:) M-ai scutit de explicaţii...:) HAI CFR!!!

    • Cristi
      Tuesday, 7 July, 2015 at 01:21

      Fara sa-l stiu pe jucator, observ ca apararea se doreste fi foarte matura. Nu ca ar fi rau, ca si acum 2-3 ani aveam cu Rada, Piccolo, Cadu, Muresan jucatori sariti de 30 de ani.

      • kiruj
        Tuesday, 7 July, 2015 at 08:01

        Andrei M. este un transfer care-mi place, faţă de "legendele" Cadu şi Piccolo (mai ales) are şi viteză şi ştie jocul în spate. L-am văzut de câteva ori şi la închidere, e un transfer reuşit! Nici Goian nu-i o mare catastrofă, dar se pierde cu capul în momentele fierbinţi şi e predispus la greşeli, plus că e destul de cotonogar, simplist, dar pune suflet în joc şi el. Probabil va fi o rezervă bună în apărare. Important este să ne betonăm apărarea, şi direcţia e bună. În trecut îi aveam pe Cadu şi Piccolo (sau cine mai era), care aveau nevoie -obligatoriu- de un câine (rău!) de pază în faţa lor (G.Mureşan), altfel erau vulnerabili. Pe spaţiile înguste din apărare se descurcau de minune, dar dacă existau spaţii în faţa lor şi erau nevoiţi să iasă din dispozitiv, ambii s-au comportat ca nişte fundaşi de "B", fie cu fault grosolan (şi implicit cartonaşe, eliminări), fie n-au ieşit, şi atunci nu era de bine. Sper ca Petrucci să se descurce acolo (are calităţi indiscutabile, e şi tehnic). Avem un lot interesant, cu posibilitate de creştere pt. mulţi, să vedem ce va reuşi Feri în planul organizării jocului şi al omogenizării. HAI CFR!!!

  7. kisspista
    Tuesday, 7 July, 2015 at 08:01

    Dac nu ma lasa memoria ,prin acei ani echipa de juniori ai CFR-lui a castigat titlul de campioana a tarii.Capitan de echipa era Kirner (Chivu).Daca e asa, merita cateva cuvinte si acei baieti ai Clujului.

    • caneto
      Tuesday, 7 July, 2015 at 11:52

      Nu am găsit lista echipelor campioane ale României la juniori decât până în anul 1974. CFR a câştigat o singură dată titlul, în ediţia 1963-1964. În sferturile de finală a învins Steagul Roşu Braşov cu 3-2, apoi a trecut în semifinală de Ştiinţa Timişoara cu 2-1, iar în finală a câştigat cu 1-0 contra celor de la Ştiinţa Galaţi. Echipa din finală: Hăşmăşan – M. Moldovan, Antal, Lupaş – Marcis, Stăncel – Rebreanu, I. Moldovan, Lungu, Roman, Gocan. În acelaşi sezon, Regiunea Cluj a câştigat Cupa FRF la juniori, în formula: Salomir – Rusu, Tâmpănaru, Kerekes, Antal – Sabău, Roşca – Marius Bretan, M. Damian, Gh. Damian, Simonfi. În 1952, Locomotiva Cluj a pierdut finala la juniori, 2-3 cu Flacăra Bucureşti, iar în 1974, CFR (Buduşan – Tuşa, Csiszer, Olariu, Ciura – Pop, Soporan, Bakos (min. 60 Cotoc) – Moldovan, Bondor, M. Niculescu; antrenor: Iosif Soher) s-a oprit în semifinale, 0-1 cu U Cluj.

  8. Vass Bela
    Tuesday, 7 July, 2015 at 10:05

    Achilles, ai o memorie de elefant, felicitari ! Daca nu ma insala memoria, la Iosif Muresan i se spunea si Camacho, iar la Bagiu, Onedin . Cat il priveste pe Gabi Muresan, felcerul il perie pt a-si castiga simpatie, se stie ca Gabi nu uita cum a fost tratat de cei din conducere . Iar Andrei Muresan nu m-a impresionat de loc, a jucat fundas central la Astra, cu multe greseli, eu chiar l-am urmarit cu atentie stiind ca e fiul lui Ioska . PS . Se pare ca Miriuta va semna cu ASA, omul asta chiar are un destin sa mearga la echipe care au probleme mari financiare, macar stie discursul din vestiar pe dinafara ...

    • Cristi
      Tuesday, 7 July, 2015 at 11:29

      Poti fi sigur ca Muresan (jucatorul) nu va reveni la CFR. Prea scump pentru anii lui si prea rau de gura. Restul sunt politeturi de presa. Ca si Matthäus la Bayern - toti spun ce mare jucator a fost dar tot asa toti stiu ca nu va putea fi acolo antrenor nici macar la echipa gradinarilor care ingrijesc terenurile. Timpul nu iarta pe nimeni. Muresan va ramine un jucator mare al unei perioade de glorie. Pentru imaginea lui e mai bine decit sa ajunga sa fie fluierat la Cluj de catre tribuna.N-a fost niciodata un jucator rapid, anii au trecut peste el si ca si cotonogar notoriu e abonat la cartonase.

      • kiruj
        Tuesday, 7 July, 2015 at 12:46

        Cu Gabi M. înclin să-ţi dau dreptate (per general), dar din alte considerente...E posibil să fi fost rău de gură, o fi fost şi şef de sindicat, dar a fost un jucător emblematic al perioadei de "aur", imediat după Cadu. şi îl voi stima pe veci! În paranteză fie spus, dacă el a greşit cu ceva (extrasportiv, eventual), conducerea a greşit şi ea faţă de Muri, chiar dacă într-un final l-au lăsat să plece fără bani în străinătate, în semn de recunoştinţă. Dpdv sportiv ar avea loc, fără îndoială în echipă, chiar ar fi o lovitură revenirea lui (un fel de semnal în anumite direcţii), dar principial nici eu nu sunt de acord, mai ales acum, cu insolvenţă şi cu reconstrucţia asta începută într-un final, când parcă şi conducerea şi-a dat seama de greşelile (costurile) perioadei de aur, când apar tinere speranţe (chiar certitudini) locale în echipa de bază, etc. Şi, ca principiu sintetic, nu-mi place sindromul ciorbei reîncălzite, nici în fotbal, nici la gacici...:) A fost o încercare cu Trică, la un moment dat, dar aia a fost un fiasco dpdv sportiv, chiar dacă în planul relaţiilor interumane treaba e superOK cu Eugen. În concluzie, aş vota (nota!) mai degrabă NU revenirii lui Muri, dar, repet, nu din considerente sportive sau de character, ci doar şi doar din motive principiale. HAI CFR!!!

      • gica10
        Tuesday, 7 July, 2015 at 14:26

        Cristi ,o fi avand o varsta Gabi Muresan dar asta nu inseamna ca ar fi vulnerabil la cartonase.Mie in afara de faza cu Rrrraul rusescu nu i-am gesit intrari(in campionatul trecut) care sa-l expuna.Mai mult cred ca a jucat foarte inteligent fara sa se expuna subiectivismului arbitrilor.A invatat sa se cenzureze si pot sa afirm ca este probabil the best pe acel post.Cand ma gandesc ca la nationala sunt prepelita si pintili ma apuca plansul.Prezenta lui la tg mures campionatul trecut a insemnat mult pentru clasarea finala.Eu chiar cred ca ne-ar conferi mult echilibru prezenta lui in teren. Daca folosim stereotipurile comentatorilor dimboviteni,ca este dur ,rudimentar si alte epitete pentru argumentarea unor decizii ale arbitrilor,nu suntem mai presus decat ei.La cum joaca acum poate sa ne ajute inca 2-3 sezoane. Si ideea ca venind blocheaza afirmarea unora mai tineri este doar pe jumatate reala.Trebuie sa promovezi ,dar in acelasi timp fara a neglija performanta.Daca spui ca este bine sa-l dai pe Tade(ca-i in ultimul an de contract si castigi ceva bani pe el) poti sa judeci si invers......adica avandu-l acest an in teren poti sa ai un plus care sa-ti permita o clasare superioara in clasament si recte bani mai multi.Tinerii care vrei sa-i promovezi trebuie sa aiba un teren fertil ,altfel se vor transforma in deziluzii sigure. Deci lasa-l sa vina pe Gabi si vedem cum integram si tinerii.

        • Cristi
          Tuesday, 7 July, 2015 at 15:03

          Fiecare cu parerea lui. Eu sunt ca ssi Kiruj, nu agreez ciorba reincalzita (imaginea cea mai horror e Dinamo de acum vreo 8-10 ani plina de vinduti ratati reimprumutati). Tot asa cum portelanul spart, indiferent de cine si din ce motiv, chiar daca e lipit la loc tot o adunatura de cioburi este. Prefer sa ii vad pe Muresan, Cadu, Tony reveniti ca antrenori, scouteri sau orice altceva dupa cariera de fotbalist, decit imbatrinind urit la Cluj. Sa nu uitam ca nu sunt milionari, fiecare an jucat in plus conteaza pentru acesti jucatori, asa ca e normal sa forteze si in perioada de declin. Eu unul, vreau sa imi amintesc de ei in vremurile lor de glorie.

          • caneto
            Tuesday, 7 July, 2015 at 16:54

            Eu nu cred că Muri ar avea mari pretenţii. Nici în altă parte nu se dau salarii mari, eventual în maniera de la Mureş, 30% acum şi restul peste un an. :) Probabil nu are oferte serioase, pe bani mulţi, nici din străinătate, altfel ar fi plecat. Din ce mi-am dat seama, în urma celor apărute în presă şi a bârfelor din spaţiul virtual, Gabi a avut clinciuri cu conducerea datorită atitudinii diferenţiate ale acesteia faţă de jucători (în special, pilele lui Cadu la PA). Da, în cazul unei reîntoarceri există pericolul ca Gabi să decepţioneze în teren, mai ales dacă tot grupul prinde o perioadă proastă, dar nici avantajele nu-s de lepădat. Ştie jocul bine, are experienţă, nu că blochează afirmarea tinerilor din lot, dimpotrivă, să ne aducem aminte de primăvara lui 2013, cum îi explica lui Muniru ce să facă, unde să stea etc. Ar fi un mare câştig pentru tineri, una-i să joace Veres şi Roşu unul lângă celălalt, altceva-i ca unul dintre ei să-l aibă pe Gabi alături.

            • luis
              Tuesday, 7 July, 2015 at 18:32

              De acord cu Caneto.La ce nivel se afla acum fotbalul de la noi,Muri ar fi foarte util.Daca ma gandesc la valoarea jucatorilor din lotul actual,iarasi pare sa fie util,mai ales ca altii mai buni nu pot fi adusi.Daca situatia era alta,as fi spus ca nu are rost sa revina,dar in contextul actual cred ca ar fi o mana cereasca pentru CFR.Hai CFR,nu mai am rabdare,abia astept primul meci.Kiruj testverem,tu iti vei face aparitia?

              • kiruj
                Tuesday, 7 July, 2015 at 18:46

                Da, Luis, mă duc "sută-la-sută" la meciul din 19 iulie (sper să nu scadă procentul pe parcurs...). Deja am făcut "planul de bătaie", vine şi Kiruj senior, vine şi Mme (pe ea o aruncăm prin geamul maşinii la Cora...). Abonamentele-s la tine, haver? HAI CFR!!!

                • luis
                  Tuesday, 7 July, 2015 at 19:01

                  Ok,ma bucur sa ne intalnim din nou.

    • kiruj
      Tuesday, 7 July, 2015 at 12:32

      Béla, e posibil să ai tu dreptate, nu zic nu. Nu a fost un aşa mare jucător să-l urmăresc în mod special (şi să-mi aduc aminte şi acum de anumite faze -negative/pozitive- cu el în prim-plan), dar impresia mea "condensată" în timp este uşor pozitivă. În opinia mea e peste Goian, dar -ce-i drept- nu l-am mai văzut de ceva vreme, pot apărea fluctuaţii de formă (cronice sau acute, de la caz la caz). HAI CFR!!!

      • Gavrilo
        Tuesday, 7 July, 2015 at 18:20

        E cam lent, ceea ce il predispune la a faulta pt ca intervine cu intarziere. Bun suteur, a dat bine si la noi si la ASA, goluri antologice.Acum ar merge in duet cu Larie sau in formula cu 3 fundasi ca in epoca lui Mandorlini.Per total, n-ar fi rau. Ioska cred ca a jucat si la CFR, sper sa nu il confund cu Gavrila Muresan.

        • Gavrilo
          Tuesday, 7 July, 2015 at 21:43

          E vorba despre Gabi M.

  9. Vass Bela
    Tuesday, 7 July, 2015 at 16:24

    Kiruj, dupa cum am amintit, l-am urmarit cu atentie pt ca e fiul lui Ioska . Este greoi, bunicel cu capul, dar si aici este surprins de cei care vin in viteza . La duelurile 1 la 1 este depasit usor, plus ca nu prea stie avansa cu mingea . Dar si asa e peste Ene si la ce valoare a ajuns liga, sa zicem ca e un transfer util .

    • kiruj
      Tuesday, 7 July, 2015 at 17:05

      Ştiu că ai ochi buni la jucători, nu contest cele spuse de tine. E posibil ca părerea ta să fie bazată pe nişte meciuri mai proaste ale lui Andrei, în timp ce a mea să aibă în spate nişte evoluţii mai reuşite ale lui. Să-l vedem pe parcelă, apoi mai reluăm discuţia...:) HAI CFR!!!

  10. hakana
    Wednesday, 8 July, 2015 at 13:56

    Mult succes echipei in noul sezon! Jucati din placere, fara stres! Pe 19 stadionul va fi plin de tribunisti, mi-ar placea sa ne salutam undeva, poate langa bannerul ala mare si frumos.

    • luis
      Wednesday, 8 July, 2015 at 15:21

      Idea este buna.Eu voi fi 99.99% la stadion.Putem stabili un loc de intalnire (T2),eventual niste "mieluri"cu numere de telefon sa ne putem gasi.

      • Retardila
        Wednesday, 8 July, 2015 at 20:00

        Nu sunteti seriosi.... Intalnirea se face la fagadau! Kiruj isi poate lasa esentele in masina...

  11. luis
    Wednesday, 8 July, 2015 at 16:56

    A sosit si atacantul promis 22 de anisori. link

    • CJ-07-CFR
      Wednesday, 8 July, 2015 at 19:13

      Adică din 1993?

      • luis
        Wednesday, 8 July, 2015 at 19:21

        Ha-----Ha---------Ha,am uitat un "de".Tre sa vezi si tu repede.:-)))

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>