Friday, Dec. 2, 2016

“You’ll Never Walk Alone”

Written By:

|

Wednesday, 12 August, 2015

|

Posted In:

|

37 Comments

“You’ll Never Walk Alone”

În traducere aproximativă (după „goagăl”):

„Când păşeşti într-o furtună,
Fie-ţi fruntea-ndreptată-n sus.
Şi nu te sfii de întuneric.

La capătul furtunii
Vei găsi cerul luminos
Şi cântecul curat, îmbietor al ciocârliei.

Înfruntâ vântul,
Înfruntă ploaia,
Chiar de aspiraţiile-ţi vor fi risipite şi spulberate.

Păşeşte şi iar păşeşte,
Cu speranţa sădită-n suflet
Şi astfel singur nu vei fi niciodată.

Nu vei fi singur niciodată.”

… Ajungând – din nou – în Gruia, văzând micuţa, dar foarte inimoasa galerie ceferistă, m-am gândit imediat la celebrul imn al celor de la Liverpool. După înscrierea golului de 1-0 (aducător de 3 puncte) şi celebrarea de către jucător în faţa tribunelor suficient de pline (800, conform jesepe… :) ) mi-am adus aminte din nou de el.

… Ajungând acasă (cam la 300 de km sud-est de Gruia) m-a „atacat” din nou cântecul cormoranilor. Ziua următoare din nou, şi din nou…

***

… E greu cu „scrisul” după un meci văzut din tribună. E greu cu el, oricum… :) Dar la fel de greu este să nu vezi (chiar dacă conturul mai trebuie reglat…), cam ce vrea Feri cu această echipă şi cu acest 4-4-2 (de care se ţine mai ceva ca Rednic). Apropo, şi formula mai poate fi / trebuie reglată.

Îi mulţumesc lui Mister-07 că mi-a ridicat mingea la fileu cu o propunere de aşezare, măcar așa am de unde să încep (sau să termin…) analiza jocului. Mi-am adus aminte la începutul meciului de cele scrise de b_o_g_d_a_n (de fapt un citat dintr-un antrenor), că formula de joc este cea care se vede doar la fluierul de start… :) Poate la alte echipe, poate în alte ţări şi zări, dar nu şi la CFR versiunea 15-16 (garantat Feri). Pentru că la „patrupatrudoi”-ul lui Feri (versiunea 15-16) poți să vezi formula CLAR DE TOT, TOT TIMPUL, minut cu minut, secundă cu secundă! Un dreptunghi mobil, cum s-ar zice, care se mai lungeşte/scurtează un pic, mai „pierde” şi din lăţime din când în când, dar tot dreptungi rămâne…

Ce urmăreşte Feri cu această insistenţă aproape cronică în a menține formula asta? Păi ce naiba să urmărească? Evident rezultate, şi puncte. Adică nişte „target”-uri care s-au şi realizat, până la urmă, într-o proporţie mai mult decât acceptabilă în primele 6 etape.

Se discută aici cu lux de amănunte despre „cohones”-ul lui Feri, de frică, de Trică, de tot. În opinia mea, Feri nu e un tip fricos, nu e nici limitat (ne-a demonstrat în retur că posedă cunoştinţe clare de tactică; l-am şi lăudat mai mereu, poate am şi avut o mică contribuţie în a-l păstra la timona echipei şi pentru acest sezon ), poate nu-i la fel de vocal ca ceilalţi, dar el ştie una şi bună: în acest moment conducerea (şi o parte din galerie) cere rezultate. Imediate. Nu titluri (nu că ne-ar deranja, să zicem…), pur şi simplu PUNCTE, cât mai multe, aducătoare de linişte pentru vremuri mai tulburi. Care – aşa cum ştim – „vine” la un moment dat…

(You’ll never walk alone…)

OK, Feri (conducerea) vrea rezultate. Uşor de zis, mai greu la „proba practică”… :) Ai la dispoziţie un lot evident mai scăzut (ca valoare „marketată”, sau – poate – „marketpulată”?) ca în ediţia trecută, când – la fel – aveai un lot mai subţire ca acu’ 2 ani, când… ca acu’ 3 ani etc. OK, cu acest lot mai slăbuţ, cum faci tu rezultate imediate? Fie faci o pregătire fizică ireproşabilă (nu prea e cazul, mai exact nu la toţi componenţii lotului, din varii motive), fie faci una medie, acceptabilă pentru această ligă, şi umbli la „tactică” pentru a-ţi îndeplini obiectivele.

La tactică poţi umbla în mai multe feluri, ai multe soluţii, una mai proastă decât cealaltă… :) Feri a ales acest „patrupatrudoi” rigid, nu foarte fantezist, în care – parcă – geometria e presus de tot şi de toate, în care fiecare pion îşi are locul lui bine definit, aria de mişcare la fel de bine stabilită (şi nu foarte extinsă), o formulă care nu generează (şi în contextul lotului actual nici n-are cum să genereze) spectacol, dar asigură o stabilitate a echipei, o aşteptare a adversarului (care de regulă e surprins şi el în Gruia că i se cedează terenul – vezi trezirea timişorenilor şi a „voluntarilor” după primul sfert de oră al meciurilor respective, nici nu vorbesc de tupeiştii de la Ploieşti, care ne-au cam înghesuit din start).

OK, am „ghicit” şi soluţia aleasă de Feri, să vedem un pic cum e treaba cu eficienţa acestui sistem propriu, dacă jucătorii aleşi să ducă dreptunghiul rigid în dreapta şi-n stânga (respectiv în sus şi jos, mai degrabă în jos…) corespund sistemului gândit.

Portarul nu intră în discuţie, nu face parte din dreptunghi (apropo, o evoluţie foarte bună a lui Marc, felicitări!).

Ăia doi în faţă sunt şi ei „în afara jocului/dreptunghiului”, lucru adevărat doar pe jumătate, pentru că mişcările lor (prin care obligă fundaşii adverşi să se ducă în direcţiile dorite de atacanţi) presupun anumite reglaje din spate de la cei patru de la mijloc. În paranteză fie spus, cei doi din faţă, folosiţi ieri (lucru valabil şi la Iaşi, şi – parţial – şi cu „voluntarii”) nu prea corespund descrierilor din manuale, aferente aşezărilor 4-4-2. De ce? Am mai spus-o, de „n” ori, că ei trebuie să fie atacanţi cam de acelaşi tip, trebuie să se mişte în tandem, mai aproape unul de celălat etc. Lucru imposibil de realizat cu jucători mai lenţi (Voiculeţ), din care cauză dreptunghiul lui Feri este suprasolicitat, strâns ca un arici. Atacanţii fug alene şi cam departe unul de celălalt (dar şi de mijlocaşi), deci funcţionalitatea lor este apropiată de zero. Doar în prima etapă am văzut o presiune ceva mai reală, cu tandemul Guima-Tade. Mister-07 are dreptate, dacă tot mergem înainte cu dreptunghiul lui Feri, merită o şansă şi cuplul Cr.Lopez+Beleck. Pare o soluţie mai apropiată celor scrise în manuale despre 4-4-2.

Ne-a rămas, aşadar, dreptunghiul în sine, cu cele opt puncte aşezate pe cele două linii. O aşezare 4-4-2 permite (presupune) mai puţine transformări ale structurii, decât celelalte (4-2-3-1 etc.), este inventată tocmai pentru a fi una aparent mai rigidă, dar cu care poţi betona suprafaţa de pedeapsă.

Aici apar problemele, nu foarte mari, dar sesizabile. Şi ca să trecem în ordine descrescătoare (de la bine spre rău), punctele cele mai „stabile” ale dreptunghiului sunt Camora (cam fără chef, totuşi, şi cu unele erori de poziţionare şi la Iaşi, dar mai ales ieri), Larie, mai nou Tiago Lopes (lucru valabil şi pentru inimosul Dani), Petrucci şi Mureşan. Păun e bun în faţă, ceva mai firav în apărare, pe Vitor Bruno trebuie să-l mai vedem (din tribună nu mi s-a părut chiar aşa de „halterofil”, poate am probleme cu televizorul…), Jakolis acceptabil şi el, cu un plus evident în faza de atac.

Marea problemă e cu Tînc, pe care chiar eu l-am lăudat după primele lui meciuri de după Goian. Atât la Iaşi, cât şi ieri, am revăzut acelaşi film (terminat cu penalty+gol în Copou, şi cu ocazie mare a lui Moussa-ratangiul ieri): pasă de undeva din dreapta noastră, peste Larie, la întâlnire, şi Tînc nu se poziţionează / nu anticipează corect faza, şi atacantul scapă singur spre poartă. Dacă va fi păstrat acolo acest băiat, Feri trebuie să lucreze NEAPĂRAT la acest capitol, că el devine unul cronic, o verigă slabă a sistemului, aş putea spune. Ajung din nou la o altă propunere de-a lui Mister-07 (Mister, nu vreau nimic de la tine, pur şi simplu ai idei bune!): merită încercat acolo Mureşan (oricum a fost el şi fundaş central, sau mai degrabă fundaş a fost), caz în care locul lui poate fi luat de Roşu (dacă revine), poate Voiculeţ (nu zic nu, dar el e croit, am spus-o şi p-ăsta de multe ori, pe 4-2-3-1, la construcţie), poate Nascimento… Naiba ştie.

Dreptunghiul rigid (şi deseori vulnerabil) al lui Feri mai aduce şi cazuri de „evadare” din sistem… Evident, vorbim de călăreţul fără cap Tiago Lopes, acest individ absolut atipic, cu un simţ incredibil de-a se aventura spre mijloc, de-a căuta „scandalul” din faţa porţii, şi care – de regulă – aduce şi beneficii echipei. Am avut un antrenor prin ’82-’83 (în Harcov), mare „stilist” de 4-4-2, care îl paraşuta pe Tiago direct în Portugalia dacă părăsea aşa des (şi aşa de departe) zona lui. Dar rigiditatea dreptunghiului nostru are nevoie de Tiago, fie în mijloc-dreapta, fie în postura de fundaş dreapta. El oricum strânge în faţa porţii, chiar dacă-l pui portar… :) În paranteză fie spus, singura verticalizare mai periculoasă (stricată de egoismul lui Beleck) a venit din piciorul lui Tiago…

Excelente primele două schimbări ale lui Feri! Felicitări! Păun a luat în primire un fundaş suficient de bine „hărţuit” de Vitor Bruno, i-au ieşit astfel atât fentele, cât şi incursiunile mult mai bine. Mă bucur şi pt. Cristian Lopez. Poate golul marcat ieri (şi dedicat lui Guima) va însemna un (re)strat pentru el, timpul nu-i pierdut. Tade (cât şi Bastos) a aşteptat 2 ani de zile să găsească butonul respectiv pe tastatură… :)

Vreau să transmit doar atât băieţilor (minunaţi, în opinia mea): You’ll never walk alone!!!

Lui Feri (şi vouă) vă transmit doar atât: nu scăpaţi voi aşa de uşor de analizele mele!!!

HAI CFR!!!

Share This Article

Related News

S-a rezolvat, nu se poate…
Freudisme
Dulceața

About Author

kiruj

(37) Readers Comments

  1. achilles
    Wednesday, 12 August, 2015 at 21:09

    Notiuni si sugestii tehnico-tactice pe care ,sper , sa le inteleaga A1, care-i A2 , dar face pe A1. Si, sa le si aplice . Oricum , aici pe Tribuna computerizata, folosim numai notiuni stiintifice : Cohones, muschi fesieri..., morcozi, litere cu cifre..... . Da', asta o facem pentru a intelege si "felceru" despre ce vorbim (spre multumirea "contabilului Vass"). Ceea ce ma bucura, insa, este faptul ca am confirmarea de la Dantesc,ca ; suntem cititi in mod real de jucatori. Cred ca suntem cititi si de A-uri si de felceri, maseuri si alte profesii utile CFR-ului. Cea mai mare problema o avem la fundasii centrali. Aici avem nevoie de inca unul, la nivelul lui Larie , cel putin . Ca, pe celelalte posturi ne descurcam binisor(la banii pe care-i avem acum,pana ne aproba chelu altii). Nu , Dom Kiruj-bacsi, ca doara ai fost "sweeper" ???!

    • kiruj
      Wednesday, 12 August, 2015 at 21:23

      Of, Doamne, ce-mi plăcea rolul ăla de "sweeper"...M-ai făcut nostalgic (vârsta, bat-o vina)...Când eram pus la mijloc (fie la construcție, fie la distrugere) făceam și eu treaba, dar nu-mi plăcea...Dădeam pase de gol așa, cu greață...:) Da, este nevoie (clară) de încă unul, de picior stâng, de nivelul lui Larie. Ușor de zis, mai greu cu mălaiul...:) Dar, repet, are dreptate 07, merită încercată soluția Mureșan, pare fezabilă. Revenind la sweeper, în locul lui Feri aș încerca un "remake" al postului, cu Petrucci...HAI CFR!!!

      • Cristi
        Thursday, 13 August, 2015 at 10:51

        Tu vrei sa te intorci in timp doar pentru ca a doua pozitie de fundas central e volatila?

        • kiruj
          Thursday, 13 August, 2015 at 11:35

          Nici vorbă, a fost doar o glumă...:) HAI CFR!!!

  2. caneto
    Wednesday, 12 August, 2015 at 21:39

    Până acum, am jucat în deplasare cu locurile 1,2 şi 4, am adunat 2 puncte. Locul 3, cu fotbalişti unu şi unu, nu ca lotul nostru “slab”, cu Laci la cârmă, nu cu “rigidul” şi “fricosul” de Feri, nu a putut învinge acasă o echipă pe care noi am “putut”, aşa, “fără nicio idee de joc”, “urât” şi “încâlcit”. :) Ioi, ce-mi mai plac egalurile, când le fac alţii :)

    • luis
      Thursday, 13 August, 2015 at 21:38

      Caneto,gata,nu mai da in mine,ca deja doare.Am inteles.Mea culpa.:-)))))

  3. fotbalfan
    Wednesday, 12 August, 2015 at 21:41

    imi cer scuze ca repet postarea, este pt ACHILLES si ca sa pot eu dormi noaptea: "draga achilles, imi cer scuze ca s-a inteles total altfel ce am vrut sa exprim!!! in nici un caz nu am vrut sa insinuez NIMIC, Doamne fereste! se prea poate ca exprimarea mea sa nu fi fost cea mai clara si, inca o data, imi cer iertare pt asta! dupa faza cu muschii fesieri relaxati dupa min 76 (cand ai mei si ai altor ceferisti au fost incordati pana in min 94) m-am gandit ca si expresia cu tata e o mica greseala (se poate intelege asa strict dpdv al limbii romane, nu?) si cum glumim intre noi (si tu ai parut ca tii la gluma) am incercat o mica intepatura (intepaturi care au mai fost pe aici si eu, cel putin, le-am luat cu mare drag (ca intre ceferisti) si voie buna). am pus si de doua ori :). poate ma intelegi, eram bucuros, cu muschii fesieri relaxati dupa cazna meciului....da, cu multe care le spui sunt de acord cu tine mai ales ca faimlia e sfanta. sa-ti dea Dumnezeu sanatate si fericire alaturi de cei dragi tie si sa ne citim cu inteles clar si folos si pe viitor! hai CFR!!! P.S: se poate sa intreb prin ce tari indepartate v-a dus destinul? nu vreau sa fiu indiscret. multumesc si numai bine!"

  4. achilles
    Thursday, 13 August, 2015 at 02:49

    Kiruj -bacsi ! "Wydad Casablanca " Galeria asta egaleaza "You'll Never Walk Alone " . Parca-i galeria CFR-ului si canta; "... Hai, hai CFR !! " link

    • kiruj
      Thursday, 13 August, 2015 at 08:17

      Superb, într-adevăr...Sunt şi ei vreo 800 acolo...:) HAI CFR!!!

  5. kiruj
    Thursday, 13 August, 2015 at 08:19

    Click aici pt. note! Softul se închide azi (13 aug.) pe la ora 12.00. HAI CFR!!!

  6. Misu9419
    Thursday, 13 August, 2015 at 08:40

    Buna, Sunt destul de departe de tara, dar urmaresc fiecare meci care se joaca "dumineca", iar in rest doar inregistrarile de pe Digi...insa articolele de pe tribuna ... zi de zi. Ma bucur ca inca mai sunt cativa ceferisti adevarati care inca pot discuta civilizat chiar daca au opinii diferite. Ajungand la opinii... Mie mi s-a parut ca Marc a stat tot timpul pe linia de 6 metri (cel putin din cele prezentate pe rezumat) si putea sa incaseze cel putin vreo doua goluri daca petrolistii erau mai atenti. Nu sunt expert, dar asa mi s-a parut. Va multumesc pt ceea ce faceti aici INDIFERENT DE SITUATIA DIN CLASAMENT! Hai CFR!

    • kiruj
      Thursday, 13 August, 2015 at 09:09

      Corectă observaţie, Misu! A cam exagerat cu acele ieşiri, m-a cam deranjat şi pe mine. N-am insistat asupra acestui aspect, pe de o parte pt. că Traian a avut o evoluţie f.bună (ne-a salvat în destule momente, mai ales în final), pe de altă parte acele ieşiri pot fi nişte capcane întinse adversarilor, în sensul să-i invite la şuturi de la distanţă, caz în care el se retrage la timp. Au folosit-o şi alţi portari, dar repet, e posibil să nu fie nicio capcană, pur şi simplu aşa i-a ieşit, şi atunci cineva (Feri, sau antrenorul cu portarii, dacă există aşa ceva...) trebuie să-i explice ce şi cum. În opinia mea acele ieşiri au fost unele asumate. HAI CFR!!!

  7. Racheta
    Thursday, 13 August, 2015 at 09:55

    Revenind,putin,la articol,am mai subliniat faptul ca,deocamdata,la ce "material" dispunem se pare ca cea mai plauzibila,chiar daca nu ne place,formula de echipa, ramane:4-4-2(4-4-1-1);in contextul unei pregatiri fizice precare,merita subliniata greaua activitate si misiune excelenta de recuperare a maseurului, despre care nu se zice aproape, niciodata,nimic.

    • Cristi
      Thursday, 13 August, 2015 at 11:26

      Nu ma pricep eu la tactica , asa ca voi baga si eu citeva parerisme pe care as dori sa le combateti. Intrebarea pe care eu mi-o pun este daca nu cumva un sistem 4-2-3-1 ar fi mai oportun, cu doi 6ari defensiv, din care unul poate avansa in rol de 8 in faza ofensiva. Avantajele - cel putin din ce am fazut eu, ar fi in primul rind consolidarea apararii, unde cel putin in zona centrala suntem des in situatii in care lipseste un om. In al doilea rind, jucatorii de banda pe care ii avem sunt relativ avansati (se vedecu ochiul liber ca o pasa lunga pe benzi a adversarilor gaseste mereu spatii) si am avea un back up defensiv. In al treilea rind avem doi jucatori pe benzi -Paun si Tiago, rapizi si momentan in forma, care pot fi pusi in valoare cu pase in stiulul quarterback-wide receiver din fotbalul american. A treia pozitie cheie ar fi atunci un "mishlocash" ofensiv capabil sa si dribleze sau rapid daca virful ii deschide culoare. Rosu si Petrucci pot juca atit defensiv cit si ofensiv, Nascimento pare un back up ofensiv, poate Voiculet va fi un back up pentru ultimele 30 de minute sau cind sunt accidentati.Muresan ar putea deveni stilp in aparare, transformat din mojlocas defensiv.

  8. kiruj
    Thursday, 13 August, 2015 at 12:24

    NOTAREA este oprită, tabelele au fost reactualizate. Am adunat note de la 22 tribunişti, media echipei fiind 6.4, Feri primind 6.7. Nota maximă este 7.5 (Marc şi Păun, dar au primit note peste 7 şi Lopes+Lopez), cea minimă fiind de 5.0 (Voiculeţ). Camora, Larie şi Davide au -în continuare- un "grad de utilizare" de 100% (au jucat toate minutele). Cele 8 goluri marcate de noi au fost înscrise 8 jucători diferiţi. HAI CFR!!!

  9. Vass Bela
    Thursday, 13 August, 2015 at 13:50

    Doliu national dupa Astra-fcsb1 ! In prosport.ro am numarat nu mai putin de 23 articole despre fcsb !!! No comment .

    • dilivio
      Thursday, 13 August, 2015 at 16:21

      n-ai cu cine dom'le, n-ai cu cine ... niste tzarani !

  10. Justin
    Thursday, 13 August, 2015 at 16:51

    Acum fac si conferinta de presa cei de la fcoaia,in care explica cum au fost furati. Cu presa , cu transmisiune tv, cu tot ce trebe.Asta dupa un singur meci in care au fost dezavantajati. Oare la noi de ce nu am vazut nici o astfel de iesire a presedintelui cand am fost furati ani la rand. Isi vor rezolva ,,problemele,, cu arbitraju curand, noi .... Pe cand le vom rezolva?

    • Cristi
      Thursday, 13 August, 2015 at 18:02

      Noi nu le putem rezolva pentru ca spre deosebire de echipele departamentale nu avem arbitrii cu epoletii pe sub tricou.

  11. Vass Bela
    Thursday, 13 August, 2015 at 23:33

    Si ca tacamul sa fie complet, mafia frf l-a schimbat pe Coltescu de la un meci UEFA league, cu cune credeti, pai normal, cu stelistul, pardon fcsbistul tudor !!! Mesajul e clar, cine nu sufla pt fcsb, zboara, cine sufla ( si-n cur ) cu ei, e premiat ! Tudor a ingropat Botosaniul cu fcsb, si iata, isi primeste rasplata , pe cand sinucigasu, bietu de el chiar n-a gresit de loc ( La Papp, a fost calare pe adversar, deci fault clar, apoi penaltiul pt Astra, clar de tot, iar cele 2 faze de offside nu se pot pune in carca lui, ci a tusierilor ) . Dar cum am tot spus, pana nu iau echipele non-fcsb atitune ferma IPMREUNA, va continua LA VEDERE sprijinirea celei mai odioase echipe de pe planeta !

    • Nea_Silica
      Friday, 14 August, 2015 at 12:28

      Berbecali, regele sudului, îi are la degetul mic pe toţi liderii frf, lpt, sri, srs, pcr, ccr şi restul. Dezgustător! Până şi grecul sau ce o fi Vassaras face sluj la ciobandant. Greu de crezut să existe o altă ţară care să accepte aşa ceva. Până şi camorra (ăl din Italia, nu apărătorul nostru) poate fi oprit de lege (uneori). Ce să mai zic de Argăseală? E o scârba de slugă, o nulitate. Aista se târeşte cateodată de sub cizma berbecarului ca să ne ţină lecţii de morală.

  12. cfr.istul
    Friday, 14 August, 2015 at 01:44

    Deci suntem pe locul doi la un punct de locul 1 si la egalitate de puncte cu locul 3 (cu cele 6 puncte pe care le primim inapoi de la TAS). Bravo CFR! Felicitari maxime!

  13. caneto
    Friday, 14 August, 2015 at 11:23

    "Clubul CFR 1907 Cluj invita toti suporterii si reprezentantii mass-media la intalnirea ce va avea loc maine vineri 14.08.2015 in incinta magazinului JOMA de la tribuna 2 a stadionului Dr. Constantin Radulescu, incepand cu ora 12:00. Cu ocazia acestei intalniri, jucatorii vor semna autografe, vor interactiona cu fanii si vor fi la dispozitia presei pentru interviuri. Va asteptam!" link

    • Cristi
      Friday, 14 August, 2015 at 12:08

      Incep sa invete. Actiuni din astea trebuiau sa faca acum 5-6 ani, de doua ori pe luna, prin toate orasele Transilvaniei. Sper ca invata din mers si ca vor folosi urmatoarea pauza a meciurilor Nationalei pentru asa ceva - Zalau, Baia si Satu Mare, Oradea, Bistrita, Alba Iulia, ar trebui sa fie primele tinte.

    • Enzo Enzone
      Friday, 14 August, 2015 at 16:37

      ce pacat ca nu sunt acasa. am fost si eu 2 saptamani vara asta si am apucat sa merg la primul meci contra Timisoarei. tare as fi vrut sa ma intalnesc cu unii jucatori. ce ar mai trebui e sa aiba mai multa marfa in magazine, a trebuit sa-mi cumpar tricou albastru cu CFR ca era singura marime L.

  14. Vass Bela
    Friday, 14 August, 2015 at 15:21

    Citesc cu uimire si greata, ca si tziganul gabi safta e angajatul frf !!! Si din aceasta postura, a fost prezent la tribuna oficiala de la Giurgiu, unde striga la coltescu ca un dement . Tot la frf e si vochin, alt tzigan stelist, pardon, fcsbist, care ieri pronostica, ca coltescu va sta cel putin pana la Craciun . si ca sa vezi minune, azi se confirma suspendarea pe termen nelimitat a bietului sinucigas ! Sa vedeti de-acuma arbitraje ...

  15. Justin
    Friday, 14 August, 2015 at 16:23

    Asa se lucreaza cu arbitrii, ce crezi. Va mai gresi vreunul de-acuma impotriva fcsb-ului? Daca noi nu am stiut sa facem scandal cand o trebuit, cand ne faceau pe fata inclusiv in meciurile directe? Ce e asa greu sa organizezi o conferinta de presa si sa expui toate nemultumirile si fazele in care ai fost furat? Pana la urma daca taci din gura , inseamna ca nu ai nimik de obiectat si accepti ce ti s-a intamplat, ca in justitie. Bravo lor ca fac scandal. Un campionat se castiga si prin astfel de tertipuri. Corect si cu gabi safta, iti pui oameni in puncte cheie si la nevoie te vor ajuta si astia.

  16. CJ-07-CFR
    Friday, 14 August, 2015 at 17:02

    Dacă avem în cohones sânge de echipă de locul 1, nici măcar toți arbitrii anti-CFR împreunați într-o brigadă contra-CFR nu ne pot opri să scăpăm de la retrogradare!

    • fotbalfan
      Friday, 14 August, 2015 at 18:10

      corect! si eu sper sa le tragem o aroganta si anul asta si sa scapam de la retrogradare. hai CFR!!!

  17. Cristi
    Friday, 14 August, 2015 at 17:25

    Cred ca multora dintre voi va place Barcelona. Daca va place, atunci de ce va vaitati mereu ca niste babe dearbitraje, presa samd? Va ofticati mereu ca toata presa e pro oaia. Pai in Spania e cumva altfel? Marca si AS apar la Madrid, televiziunile tot acolo sunt, preferintele sunt Real, Atletico, Getafe...si apoi urmeaza articole critice la adresa Barcai. aveti impresia ca CFRul e dezavantajat? Ia uitativa cum era situatia in Spania pina la mijlocul anilor 70 cu Realul echipa de casa a lui Franco. Uita sa plateasca impozite, juca in min 12 pe teren (inclusiv cu ala in negru) samd. Ati auzit voi vreodata Barca sa se plinga de ceva? Si-au vazut de drumul lor, au inteles ca pentru a avea succes trebuie sa fie mai buni si sa faca altceva. N-au avut banii Realului - au construit LaMasia. Nu pot transfera cele mai scumpe vedete aflate la virful carierei? Ii iau de foarte tineri! Exemplele pot continua. Dar pentru asta trebuie sa lasi ura la o parte, sa nu folosesti tratamentul la care esti supus pentru a-ti acoperi greselile proprii si sa pui osul la treaba inclusiv partea de cohones. Si daca totam ajuns la cohones alea trebuie sa fie mari, nu din alea mici ca la coridele la care mai cistiga si taurul.

  18. Justin
    Friday, 14 August, 2015 at 17:25

    Deja mi-e mila de mureseni maine sau cand or juca cu fcsb.

    • Cristi
      Friday, 14 August, 2015 at 20:26

      Eu daca as fi in locul muresenilor as merge direct pe pressing agresiv. FCSB este sub presiune, ei au ratat CL si au luat-o pe coaja in campionat. Scaunul lui Radoi e cel care se clatina. Fiecare minut al partidei care va trece va pune presiune indirecta pe mioare.

  19. gica10
    Friday, 14 August, 2015 at 18:02

    Cristi comparatia cu Barca este relativa.........vorbesti de Marca si As dar uiti sa spui de El Mundo Deportivo care apare in Barcelona.Apoi au la fel posturi de televiziune independente de capitala.Au alta organizare administrativa,cu guvern regional nu ca la noi unde totul vine de la centru. Apoi a facut si al nostru patron un post tv dar care n-are ca obiect sustinerea echipei.Bine totul trebuie facut pas cu pas. Apoi cand ai 80000 de spectatori meci de meci deja inseamna ca esti o forta.Apoi nu cred ca vei vedea arbitraje gretzoase in Spania ca pentru fcsb.Acolo in 99% din cazuri lupta se da pe teren si nu in culisele federatiei. I-au luat capul motzocului pentru ca a pierdut oaia,dar daca analizezi fazele lui Coltescu direct ai poate imputa anularea golului lui Papp,restul de 2 goluri revenindu-le tusierilor.........deci cespre ce vorbim?Apoi Tudor la Botosani intr-o faza (cea cu Batin cu 11m ) n-a vazut 3 infractiuni consecutive........l-au lasat o etapa sa se linisteasca si apoi l-au recompensat cu locul lui Coltescu la UEFA!Dar nu inteleg de ce ne lamentam si ne facem ca nu intelegem ce se intampla.Este atat de simplu:toata societatea romaneasca are chipul si asemanarea clasei politice........puroi,greatza,jenant,scarbos.Restul completati voi

    • fotbalfan
      Friday, 14 August, 2015 at 18:17

      prima completare: mumu fcsb!!!

    • Cristi
      Friday, 14 August, 2015 at 20:23

      Evident ca trebuie sa pastram proportiile. Dar cine se plinge mereu ramine captiv unui statut de victima. Eu cred ca CFRul nu este o victima, ca acest club poate fi construit mai departe pas cu pas samd. Cu cit esti mai solid cu atita ai si mai mult "lobby" in timp.

  20. Vass Bela
    Friday, 14 August, 2015 at 23:03

    Deci , cand sinucigasu a gresit grav impotriva noastra, nu s-a luat nici o masura, a stat o etapa ceea ce este normal , practicandu-se sistemul de rotatie . Cu fcsb, in afara de 2 cartonase rosii ( cel pt stelemisti este " uitat " ), a arbitrat corect, tusierii gresind sa zicem la ambele faze reclamate de tzigani . Corect, datr este executat, si schimbat imediat de la un meci din UEFA cu hotul de tudor, care cu o etapa inainte, i-a macelarit pe botoseneni ! Iar acum, cine e pus sa faca dreptate la meciul tziganilor cu ASA ? Pai bucuresteanul, miticul radu petrescu, si el pe lista FIFA ... Felcere, iti place ce vezi ? Somnoroase pasarele ...

  21. Racheta
    Saturday, 15 August, 2015 at 13:52

    Ieri si azi am asistat la antrenamentele echipei noastre,unde am putut remarca-o parere personala-si afla cateva mici detalii:-din pacate,incep cu o veste f.trista,a incetat din viata marele descoperitor,pregatitor si slefuitor de tinere(juniori)talente-NAE CHISU(!)-"Dumnezeu sa-l odihneasca,in pace!";-a aparut si a facut,doar vineri, antrenament,Nelut` Rosu,dar simte,inca,dureri;-conducerea antrenementelor s-a efectuat in tandem,de ambii antrenori,la cele doua porti,precum si in comun;-mi-a placut,mai mult, antrenamentul de azi; a fost unul mult mai intens si mai aplicat,incheiat cu joc scoala(oare,din cauza particiarii bossului- I. Muresan?!): suturi la poarta,centrari din viteza cu reluari(mai mult in plopi)spre poarta,pressing agresiv, circulatia balonului, o implicare si angajare mai mare a jucatorilor, etc.-antrenamentele incep,nu cu o alergare usoara(2-4ture)cum se obisnuia,ci exact cu miscarile (de pe loc si din alergare),ce se efectueaza,inaintea fiecarui joc;-repetarea unor scheme,urmate de centrari in careu,de unde 3-4 jucatori,in asteptare, reluau spre poarta;nici acum, n-am vazut pregatindu-se loviturile libere,in special cornerele,unul din cap.deficitare(!);Hai CFR!

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>