Saturday, Dec. 3, 2016

Agonie, cu o mică pauză de extaz [Concordia - CFR 2-1]

Written By:

|

Tuesday, 25 August, 2015

|

Posted In:

|

50 Comments

Agonie, cu o mică pauză de extaz [Concordia - CFR 2-1]

Primele imagini de la Chiajna invadează ecranul și-mi alungă musca bună de muscă ce se pregătea de somn. Nocturnă, camere de filmat, Iordănescu (venit să-l urmărească pe Tiago Lopes), Rednic (doar venit), Adi „Prințul” (doar așezat), oarecare animație în tribune (probabil indusă de trecerea ante- pe la bar), jucători care încă se mai încălzesc în ultimul moment, sperând să prindă „primul 14”… tot tacâmul. Totuși, parcă lipsește ceva, în afara mușuroaielor de cârtițe din/de sub mochetă. Da, față de acu’ un an și puține zile, lipsește 07 din tribună! Ehe… ce impuls le-am dat atunci băieților! Un 2-0 scurt și sec administrat Viitorului voiajor al lui Hagi, cu un Deac (și el lipsește!!!) în formă grande. Fără mine (și Miri?), astăzi o să ne fie mai greu…

Dican nu renunță la formula clasică (4-4-2/4-4-1-1) și aruncă în luptă aproximativ cel mai bun „11” al momentului, în lipsa accidentaților: Marc – Tiago Lopes, Larie, Țînc, Camora – Jakolis, Petrucci, Mureșan, Păun – Cristian Lopez, Beleck. Hai să convenim de la bun început (eu și cu mine, din partea voastră) că, deși nu oferă surprize adversarilor și lui Marius Baciu, Feri încă n-a greșit cu nimic în minutul 0.

Partida debutează cu 1/9 de meci fabulos făcut de CFR, iar dominarea totală e – totuși – o surpriză. Chiar dacă sectoriștii ilfoveni au o echipă de strânsură/colectură, cu jucători ce par că au venit la Chiajna mai degrabă la munca câmpului decât la fotbal, ba mai au și nume ce aduc aminte un picuț de sucombata scorniceală propulsată în fotbalul de la oraș de soțul „Tovarășei” (Mamele, Purece), parcă nu ne așteptam ca CFR-ul să ia atât de în serios meciul. Două ocazii destul de babane în contul lui Cristian Lopez și bara transversală izbită de mingea pălită cu sete de Andrei Mureșan de la 12 metri, ne fac să ne gândim ce fain arăta un 0-3 pe tabela de marcaj în minutul 9…

Pentru că fotbalul se joacă pe goluri, reluăm meciul de la 0-0 în minutul 10. Speriați de propria forță, ceferiștii o lasă ceva mai moale. Probabil au citit și ei analizele lui Kiruj, „grecul”, care le explica cât se poate de clar că au un stil care nu se bazează pe posesie și presiune totală pusă pe adversar. Așa că ai noștri încep să absorbă cuminți atacurile relativ timide ale chiajnăilor. Jucătorii ăștia veniți de la tot felul de echipe de mâna a doua și a doua jumate, de pe la retrogradate, încep să descifreze ABC-ul paselor și al combinațiilor. O centrare în careu și o reluare cu capul peste poarta lui Marc… nimic nociv sănătății. Beneficiind de concursul CFR-ului, care a stins focul din careul advers și și-a invitat adversara la țac-țac, gazdele învață destul fotbal cât să ne pălească în moalele capului cu o fază (trebuie să recunosc) perfect asamblată. Minutul 19 îl aduce pe Marian Cristescu în fața lui Marc, căruia nu-i dă șanse: 1-0. Nasol, iar am încasat un gol pe fondul zicătoarei din bătrâni despre ocaziilor care se răzbună, dar nu-i prima dată și nu-i nici prea târziu să recondiționăm ceva din meciul ăsta.

Normal, fiind și ei oameni, nu numai fotbaliști, ai noștri acuză golul încasat cam fără chef să-l încaseze. Își revin încetișor, dar nu mai au vâna din minutele 0-9. Gazdele au un stil cumplit de a-și face singure viața grea în propriul careu, mai ales cu respingeri neglijente, așa că ne oferă șansa egalării în minutul 23. Bună reluarea lui Beleck, plasată, chiar dacă nu torpilă, însă Matache e portarul, nu măcelarul.

Nu mai dominăm, nu ne mai merg pasele scurte, așa că reapar cele lungi. Beleck – tot respectul! – încearcă să facă pressing la toate mingile, însă nu prea are sprijinul lui Cristian Lopez, devenit static precum o barcă pe lac într-o zi fără vânt. Ar trebui să introducem mai des mingea în careu, acolo unde e clar că au probleme mari, dar ritmul atacurilor noastre e prea sporadic. Tiago Lopes încearcă să trimită mingi lungi, în mijlocul careului, ori pe capul atacanților, ori de bâlbâială pentru fundași. Portughezul face ce poate, ca de obicei, dar azi parcă-i un pic în ceață…

Anghel Iordănescu, antrenor România (către un federal): „Poți, te rog, să verifici dacă fundașul lor dreapta a apucat să joace pentru Portugalia? Văd că nu mi-ai notat nimic pe spatele iconiței…”

Dican nu e foarte mulțumit de cum decurge jocul, dar până la pauză n-are decât să-și suporte singur nemulțumirea (și, poate, nervii). Pauza vine, nu așteaptă prea mult după nimeni. 1-0 pentru gazde la goluri și vreo 4-2, 5-2 la ocazii pentru oaspeți…

Ca să fiu cât mai filozof cu putință, am să spun că repriza a doua n-a fost ca prima, ci altfel. S-a animat încet-încet, pe parcurs ce echipa noastră a mărit presiunea pusă pe ilfoveni. Dican l-a scos pe Mureșan și l-a introdus pe Voiculeț, iar apoi a renunțat la Păun (din păcate cu un joc subțire ca o mănușă de ginecolog made in Greece) și a sperat într-un Vitor Bruno mai eficace. Ocaziile au curs ca berea în halbe la poarta lui Matache, dar după 5-6 minute de groază pentru gazde, ne-am ales numai cu spuma. Însă CFR juca din nou exact ce trebuia!

Și pentru că era ceva extaz prin titlul articolului, acesta a venit în minutul 74, la o fază su-per-bă, finalizată profesionist de Beleck. GOOOOOOLLLL!!!! 1-1!!! De fericire, camerunezul face o tumbă înaltă de 5 metri ce l-ar umple de invidie și pe Sergey Bubka. Îl imit, și-mi julesc genunchii de tavan. Fotbal, frate!

Deși nu folosesc interzise, constat în curând că extazul Beleck ține mai puțin decât ecstasy. După 4 minute de bucurie, euforie și speranțe moarte renăscute vii, are Țînc o idee tâmpită. Galbenul cu numărul 2 îi aduce roșul cu numărul 1 și din minutul 78 lupta noastră pentru victorie se transformă în luptă de apărare a nenorocitului de punct. Cristian Lopez e înlocuit cu Goian.

Anghel Iordănescu, antrenor România (către un federal; același sau altul, nu știu exact): „Lasă, te rog, nu-i mai trece numele băiatului ce s-a dus la duș pe spatele iconiței. Dacă avem vreodată nevoie de el, consultăm carnețelul arbitrului…”

Parcă intră dracii și în ilfoveni. De unde erau pielea … în 11/11, fac … mare în 11/10! Vin peste noi, intră în careul nostru, iar acolo… cad. Arbitrul vede mai bine și decât reluarea TV faultul lui Tiago Lopes în careu și dictează 11 metri. Execută, după dictare, Marian Cristescu, în dreapta, la colț, dar Marc scoate superb! Până și Mincă se bucură că s-a arătat dreptatea, ca în meciurile din curtea școlii. Rămâne 1-1. Din cauza lui Țînc iar ne bucurăm exagerat pentru un punct.

Dracul, doamnelor și domnilor, nu se culcă la semnalele de traversare cale ferată. O fază de uluială generală în careul CFR-ului, în care jucătorii noștri par doar niște simpli turiști agricoli, veniți în sector doar cu scopul de a vizita obiectivele turistice reprezentate de baloții de fân și paie, mingea se plimbă pe unde naiba vrea și ajunge în fața lui Cristescu, care o trimite în poartă. Din nou! 2-1, minutul 88, de data asta e prea târziu.

Nu mai țin minte să fi avut ocazii clare în ultimele minute. Nu mai e de unde. Vitor Bruno, de exemplu, deși intrat recent, e lent și când cade în careul advers… S-a ales praful și de deplasarea asta, într-un mod mult mai frustrant decât după cea de la Iași. Punctele fug de noi și când jucăm bine și când jucăm prost. Două înfrângeri și trei egaluri e prea mult. Cred că suntem – ochiometric – mai buni de atât.

Hai CFR! Data viitoare…

Share This Article

Related News

Dacă e vineri, batem la Mureş!
Cum am coborât neplanificat din deal la stână [CFR - Astra 1-1]
În deplasare, Şumudică a avut-o mereu mare. Până acum!

About Author

CJ-07-CFR

[înmatriculat în Cluj-Napoca] Compasiune cititorilor care nu înțeleg textele lui 07 și lui 07, care nu le pricepe comentariile.

(50) Readers Comments

  1. fotbalfan
    Tuesday, 25 August, 2015 at 03:12

    nici un "Da mistria", Dicane?

  2. cfr.istul
    Tuesday, 25 August, 2015 at 04:30

    Felicit intreaga echipa pentru modul cum a luptat si si-a dorit victoria, cu riscul asumat de a pierde acel punct daca nu reuseste sa invinga.Jocul echipei imi da sperante. Tanc si-a dat probabil seama ca si-a ingropat echipa. Forza CFR!

  3. Saul
    Tuesday, 25 August, 2015 at 07:01

    Asta m-a enervat si pe mine aseara, modul frustrant in care am pierdut (comparativ cu meciul de la Iasi) un meci pe care-l puteam castiga foarte lejer, pe care l-am dominat pe alocuri si in care chiar am avut atitudine (pt nivelul nostru actual de exprimare). Acum dupa ce ne-a mai trecut supararea (ca frustrarile par ca trec, dar se acumuleaza) adresez o intrebare celor care vor sa-si testeze nivelul de optimism/pesimism fata de jocul nostru: cate puncte credeti ca vom acumula in cele 5 meciuri (grele) care mai sunt de disputat in acest tur de campionat? Nu cate va doriti, ci cate credeti la modul real ca putem obtine, tinand cont de tot felul de factori, gen greseli personale, arbitraj tendentios, joc fricos si alte situatii conjuncturale. Eu zic maxim sapte, desi mi-as dori minim zece, dar nu cred ca putem mai mult. Sper sa ma contrazica baietii! Voi ce ziceti?

  4. Morero
    Tuesday, 25 August, 2015 at 07:23

    salut, nu am mai scris de mult comentarii dar meciul asta mi-a lasat un gust amar. am jucat cu o echipa de ciurucuri adunate din divizia b si am pierdut. echipa noastra nu are antrenor iar jucatorii sint varza, nu resuesc doua combinatii succesive sau un sut la poarta. daca ai 4 ocazii din 6 m si nu reusesti sa le fructifici inseamna ca e o deficienta tehnica graba. tactica antrenorului noestru esublima dar lipseste cu dasavarsire: da si fugi. bubuieli la nimereala direct de la fundasii centrali iar acest beleck reuseste sa strice orice minge. degeaba ai dat un gol daca ai stricat inca 3 ocazii in care nu aveai cum sa ratezi. iar despre acest constantinescu ce ne face zile negre de fiecare data: ce plm face antrenorul asta, nu il cunoaste de atatia ani, sa puna un jucator sa il supravegheze? am avut impresia ca pe banca tehnica a revenit minteoan. antrenor fricos, tactica pe masura, rezultat asemnea. daca nu se schimba ceva la nivelul antrenorului ne asteapta zile grele. trebuie de asemenea ca la nivelul conducerii sa se aduca un psihiatru, care sa ii consilieze patat pe jucatori cat si pe antrenor. nu e posibil ca la fiecare meci sa tremuri de frica cand ai mingea, sa nu stii face un dribling sau sa dai o pasa buna de 4 metri. cand adversarul vine peste noi, ne cacam pe noi de frica, nu stim sa iesim cu doua- trei pase din aparare si atunci bubuim mingea la intamplare. In incheiere, felicitari pentru acest brav Lopez, care chiar daca nu stie fotbal cel putin are plasament si gandeste. cat despre celalat lopez, a fost inexistent! Hai CFR!

    • Cristi
      Tuesday, 25 August, 2015 at 10:14

      Acem si noi ciurucurile noastre adunate: Tinc, Goian, Muresan, cu influenta corespunzatoare asupra rezultatelor. Astea sunt paralele, asa arata defilarea.

  5. Racheta
    Tuesday, 25 August, 2015 at 08:10

    Din”COLTUL TRIBUNEI”:La ora 00:30`,tocmai cand ma pregateam sa trimit comentul,-Net-ul m-a lasat in ceata(!);Dupa enormele noastre ocazii, neverosimile,rezultatul este halucinant,nedrept(!);am mai atentionat,avem nevoie de un PSIHOLOG(!);Inca o infrangere(neplanificata!),aproape dupa acelasi tipar:incepem sa reintram in joc,dominam,dar,avem jucatoreli minat (primul galben acordat aiurea,gratuit)si in final=1-2; imensele ocazii(4)din primele 10min.se razbuna,printr-un gol primit,la prima actiune,a gazdelor, mai consistenta din preajma careului nostru, coautor,nefericitul,Paun (singura”realizare”a sa),care-l serveste pe “vulpoiului”Pena,punand intreaga aparare pe”contre pied”; avem momente bune de joc,dar si perioade lungi, ”halucinante”,de cadere fizica si psihica,de degringolada in aparare,cu mingi respinse in picioarele adversarului,cu faulturi gratuite,inutile,cu joc confuz,la intamplare,fara noima si vlaga,care le-a dat incredere(ca se poate mai mult) ”taranistilor”;am vazut la majoritatea jucatorilor,atitudine,vointa,dorinta, angajament,(cu si la posibilitatile noastre),dar si o lentoare,o apatie si o absenta,periodica,din joc;si acest al doilea meci a fost pierdut,din vina unui nou”paria”,Tinc,dar si din cauza antrenorului:1)a neglijat si desconsiderat nepermis,necesitatea efectuarii de antrenamente pe gazon sintetic(macar pt.acomodare);noi parca patinam,uneori deabia ne tineam echilibru,mai mereu alunecam,pierdeam startul,ne impiedicam din senin(!?)-acelasi lucru a patit si Pandurii(!),dar cine sa vada(?)-;2)nu s-a sesizat,deloc,ca Tinc,este depasit si umilit de Pena si predispus la faulturi,desi avea un galben;3)-nici acum,nu si-a dat seama ca Paun este limitat fizic si ca poate da randament maxim,doar in ultimele 30 de min.(!);4)-trebuia sa se fi sesizat urgent,ca Pena face jocul in atacul gazdelor si sa fi contracarat,cumva cu introducerea lui Goian(Tinc, pare, pe un trend descendent),mult mai experimentat,mai dotat,mai in forma,pt.a anihila atacantul gazdelor;5)-nu s-a prins ca Petrucci are o zi mai neinspirata si sa-l introduca mai devreme,langa el pe Voiculet(desi nu stiam ce randament va da,totusi este mult mai util, decat Muresan,Paun,Cristian,Jakolis);nota bene,totusi a prins mai mult curaj,am inceput cu un pressing avansat,am avut posesie,dar calitatile jucatorilor,ne-au tradat;MARC=7,0-doar atat,pt.primirea golului doi pe mijlocul portii;joc bun de picior,iesiri oportune,cel mai constant jucator; T.LOPES=5,5-“este peste tot,dar nicaieri”,aiuristic,omniprezent,mult consum de energie,haotic(a comis un penalty),dar nu avem altul mai bun pe acel post;LARIE=5,5-inconstant,si cam neglijent;a pierdut mingea in apropierea careului,s-a retras f.tarziu si am luat golul al doilea;CAMORA =5,0-unde a fost la ambele goluri(?);(oare trebuie repuscapitan?);inca o deceptie;TINC=3,5-un alt”gropar"(?),a obstructionat mai tot meciul,parca a cautat eliminarea;PETRUCCI=6,0-mai putine reusite,multe stangacii,dar ramane un jucator determinant;A.MURESAN=5,0-pare ca, exista, numai dorinta,nu si putirinta;JAKOLIS=4,0-toate mingile au fost expediate aiurea,la adversar, sau nicaieri;CRISTIAN=4,5-trebuie sa-l invete cineva care-i locul si rolul lui in teren;din nou,se plimba,nu-si gasea locul;PAUN=3,5-marea dezamagire,coautor la primul gol al gazdelor;o inexplicabila oscilatie in jocul acestui talent,care jucand astfel se va pierde,precum altii(Negrut);BELECK= 7,5-cel mai mare castig al nostru;bataios,incisiv, a si inscris;dar “cu o floare nu se face primavera”nici chiar pe ulita noastra;F.DICAN=4,5-am aratat mai sus;este vinovat pt.derapajele unor jucatori; din cauza nepregatirii si neacomodarii echipei cu un teren sintetic-nici macar bocancii,unora,nu erau potriviti, unui asemenea teren;Rezervele:VOICULET=6,0-si-a pus amprenta pe joc,astept mai multa implicare,mai mult suflet si goluri;BRUNO=5,5-mai efficient, decat titularul;GOIAN=6,0-trebuia introdus mult mai repede;Raman la convingerea ca am platit un tribut mult prea scump, pt. incapatanarea staff-ului tehnic de a antrena echipa(pt. acest meci)pe sintetic,s-a vazut o mare greutate de adaptare la f. multi jucatori(pardon,patinatori);Hai CFR!

  6. tibi_cfr_tm
    Tuesday, 25 August, 2015 at 12:24

    Oare prindem playoff-ul sezonul asta? Am avut pana acum 5 meciuri in deplasare, 3 acasa, 12 puncte. Urmeaza ceva meciuri mai grele. In retur jucam cu majoritatea echipelor bune acasa. Inca mai sunt sperante, dar ne mai trebuie jucatori. 1. Ne mai trebuie un atacant 2.Ne mai trebuie un al doliea varf,(depinde cand revine si Rosu) 3. Sa nu mai jucam cu doi inchizatori, unul trebuie sa fie mai avansat, "de creatie" 4. Ne trebuie un antrenor curajos. Daca aceste conditii nu se implinesc, nu vad CFR in playoff :(

    • csongi
      Tuesday, 25 August, 2015 at 23:16

      Momentan aș zice nu. Și s-ar putea să ne fie foarte greu în play out.

  7. kiruj
    Tuesday, 25 August, 2015 at 12:34

    Click aici pt. note! HAI CFR!!!

  8. Racheta
    Tuesday, 25 August, 2015 at 13:54

    REFLECTII (ne)PERTINENTE:Ar fi incorect,eronat si neadevarat sa gasim motive si sa punem toate scuzele infrangerii, pe seama,numai,a terenului si sa minimalizam carentele din jocul nostru,sau sa eludam, modesta-pe alocuri-prestatie a majoritatii jucatorilor; de asta data,roata norocului s-a invartit in defavoarea noastra; noi,am fost cu imensele ocazii ratate si ceilalti cu golurile-“Ghinion,curat ghinion,mon cher!"-;N-a fost sa fie!; numai ca incet,incet ne afundam in coada clasamentului,iar povara salvarii devine apasatoare si jocul nostru scartaie din toate incheieturile,la cea mai mica presiune;daca o echipa de”expirati”,pe care trebuia s-o spulberam,ne ia puncte,mi-e greu sa anticipez ca viitorul nostru ne va oferii multe sanse de supravietuire(!);sigur,ca DACA inscriam,in primele 10`si POATE,Tinc nu primea f.usor primul galben,acum discutam de cu totul altceva si de pe alta pozitie(!);ce mult conteaza,o ratare, un punct pierdut(castigat),o infrangere (victoririe)in aceste noi conditii de participare,cand fiecare punct conteaza, enorm, in economia campionatului;trebuie sa ramanem cu credinta si speranta ca putem mai mult,ca altii se vor incurca mai tare decat noi,iar cele 6puncte le vom recupera(!),altfel vom avea o toamna sumbra si mult prea cenusie,pe care nu o meritam la cate cazne si suplicii suntem,cu totii,obligati sa suportam.

  9. Flacăra Vișinie
    Tuesday, 25 August, 2015 at 15:10

    Sa zicem ca TAS-ul da inapoi cele 6 puncte. Ma astept ca la urmatoarea sedinta a FRF (parca e in octombrie) clubul sa primeasca o noua penalizare de 6 puncte. Deci +6 cu –6 da 0 (zero). TAS-ul va da inapoi si urmatoarele 6 puncte, dar ce ne facem daca decizia TAS vine dupa ce se termina sezonul regulat, iar CFR ar trebui sa fie in play-off, dar intra in play-out din cauza penalizarilor aberante pe care le incaseaza?

    • caneto
      Tuesday, 25 August, 2015 at 17:24

      Logic ar fi ca o decizie TAS să fie respectată şi aplicată pentru orice caz identic din viitor. Dacă TAS anulează penalizarea din iulie, ar fi aberant ca în octombrie FRF să dicteze o nouă depunctare, dar ne putem aştepta la orice.

      • Flacăra Vișinie
        Tuesday, 25 August, 2015 at 17:26

        Nu e asa aberant, atata timp cat regulamentul actual nu va fi adaptat. Si cum CFR e tare iubit in sud, ma astept sa vedem aberatia aberatiilor.

        • caneto
          Tuesday, 25 August, 2015 at 17:35

          Tot o decizie TAS a dus şi la eliminarea măsurii privind retrogradarea unei echipe aflate în insolvenţă.

    • caneto
      Tuesday, 25 August, 2015 at 17:26

      Şi în cazul jucătorilor străini, după ce TAS-ul a dat câştig de cauză CFR-ului, FRF a modificat regulamentul.

  10. pesimistu
    Tuesday, 25 August, 2015 at 15:54

    Scuze de la domnul Racheta, ca ii fur stilul pentru un singur comentariu, dar si eu mi-as exprima parerea asupra jucatorilor. Nu sunt expert cum este domnul Bogdan, dar mai observ si notez si eu cate ceva. Marc : bunicel, la minuni sa nu ne asteptam. A parat un penalty de altfel bine executat, in coltul de jos, sa-i multumim pentru asta. Poate ca Minca e mai bun, dar si Marc face ce poate. Tiago: se lupta, e sufletist, bataios, si cam atat, dar prin asta, este peste ceilalti. Tanc: nescoaterea lui la timp cu Goian este exclusiv vina lui Dican. putea sa fie eliminat si mai devreme, cand a lovit din inertie cu piciorul un jucator de la Chiajna. Larie e stalpul apararii noastre, nici el nu e perfect, dar daca ramane la noi, s-ar putea sa se transforme intr-un nou Cadu. camora este cel mai valoros jucator de-al nostru, putem conta pe el. Dar cu toate acestea, mai recent parca nu ar mai fi ce a fost. petrucci: cand a venit la noi mi s-a parut ca are un sut bun. In utimele meciuri, si-a depus toata silinta ca sa ma convinga de contrariu: suteaza peste poarta cand n-ar trebui sa suteze, numai ca sa strice fazele. Muresan: Ar incerca saracul sa fie tehnic, dar nu-i iese. Macar este inalt si puternic pentru varsta lui. jakolis : nu prea a fost in apele lui. A fugit si a muncit mult, dar cam fara rezultat. Paun : la fel ca si Jakolis. C. Lopez : dezamagire dupa cele doua goluri marcate in meciurile precedente, parca s-ar fi intors la forma din primele meciuri. Beleck a fost harnic si muncitor ca de obicei. Daca un atacant inalt, puternic cum este el nu marcheaza goluri, nu este sigur ca se intampla din vina lui, poate ca este "tinut" bine de fundasi adversi. In acest caz insa este treaba liniei de mijloc sa profile de spatiul creat de varf. beleck a tinut tot timpul ocupat pe ambii fundasi centrali, dar de asta nu prea s-a putut profita. voiculet : bun pasator, dar singur sigur nu castiga un meci, L. Goian: peste Tanc, V. Bruno : pe videourile promotionale aparea ca un jucator cu sut bun, cadrat si puternic. Dar pana in clipa de fata, pare a fi mai mult un Frangipane II. Despre joc : baieti nostri stiu sa dribleze, stiu sa dea pase, dar nu stiu sa execute lovituri libere, nu stiu sa profite din cornere - nici prin joc aerian, nici prin scheme - nu stiu sa gestioneze atacul in careul advers, chiar daca au tehnica superioara, pentru ca le lipsesc conceptiile, schemele variate si bine lucrate,si sunt foarte usor de surprinsi in contratac, pe care de obicei le opresc prin faulturi tactice, pentru care vine cartonasul galben sau nu.

  11. Racheta
    Tuesday, 25 August, 2015 at 18:50

    Draga,pesimistu si oricare de pe Tribuna,sau din alta parte,exprimativa parerile, impresiile,frustrarile,bucuriile si obiectiunile asa cum le percepeti mai bine,ori mai rau,fara catalogari licentioase si jignitoare (nu e nimeni "atotstiutorul",ca sa le judece mai corect si obiectiv !?); ca doar,noi,cu atata ramanem si cu satisfactia de purtatori ai spiritului,simbolului si a emblemei, de CeFeR-isti;in rest,toate-s trecatoare si cele rele,dar mai ales cele bune(!);ma bucura faptul ca si parerile tale,nu ma contrazic,ba mai mult sunt in concordanta,in multe privinte, cu ale mele,ceea ce denota ca opiniile noastre incearca sa reflecte cat mai corect si mai aproape de adevar(fie el si suparator si potrivnic,uneori), realitate din teren,alteori din club;Hai CFR!

  12. Justin
    Tuesday, 25 August, 2015 at 19:35

    Stau si ma intreb de ce o fost adus Dani pe postul de fundas dreapta daca tot T.Lopez e mai bun? Sau Goian daca tot Tanc e mai bun? Nu mai bine gaseai ceva tineri jucatori(18-19 ani)prin ograda sa fie rezerve? Le scapai acolo 1000 de euro pe luna si erau super multumiti? Stau si ma intreb cine se mai ocupa zilele astea de transferuri la CFR? E frustrant de-a dreptul sa pierzi puncte la echipe mai slabe ca tine dpdv valoric Efectiv ii aveam in mana si am pierdut pe mana unor greseli personale. Pacat!

    • Cristi
      Wednesday, 26 August, 2015 at 17:24

      Intrebarea e si care e politica generala? In Romania, pian sa se inchida lista de transfer s-a dus deja 40% din campionat. Iti poti permite sa risti doar daca ai o echipa formata si rodata din iarna. Goian sau Muresan au fost cu siguranta adusi pentru ca erau liberi, au ceva experienta si nu sunt foarte scumpi. Daca vor mai veni citiva jucatori, vedem pe ultimele minute - nu cred ca vom plusa noi sa aducem ci vom astepta sa vedem daca ramine vre-un jucator interesant liber - v-ar place sa se intoarca Chanturia, de exemplu? O alta intrebare ar fi daca ar putea juca central in spatele lui Belek, in locul pozitiei sale clasice pe dreapta.

  13. 7burg
    Tuesday, 25 August, 2015 at 19:37

    A fost un meci cu up and down..dar foarte frumos cu multa actiune. S-a vazut ca Dican a gandit bine meciul si a vrut victoria. "Sînt mulţumit de jocul echipei, dar din păcate nu reuşim să marcăm.Egalul era prea puţin pentru cum am jucat azi. Noi avem 12 puncte.” link Dar pe langa pregatirea meciului iti trebuie si jucatori care sa faca fata la ceea ce isi doreste Feri si ce ne dorim noi. Din cele 8 etape scurse pot spune: Fac fata meciurilor la ce cere antrenorul 90 de minute : Portar: Marc Fundasi: Larie, Camora Mijlocasi: Rosu, Petrucci, Lopes Atacanti: Beleck, Guima. Jucatori de pauza: Paun, Voiculet, Muresan Deci cand ai jucatori care nu se aproprie de ceea ce isi doreste un antrenor, din diferite motive atunci nu poti cere sa vrei un joc frumos si cu faze...iar jocul la cutie ne-a ajutat sa castigam cateva puncte foarte importante S-a vazut la schimbarea realizata la pauza, Muresan - Voiculet...A vrut victoria, stia ca se poate, Voiculet a jucat bine, e un jucator foarte tehnic, a dat pasa catre Beleck !, dar se vede ca inca nu face fata 90 de minute...e un jucator bun, dar nu prea face faza defensiva Sper ca aceasta infringere sa ne arate ce jucatori ne trebuie si pe ce post. Sper sa vina niste rezerve, de la echipe bune din vest, care sa ne ajute sa ajungem in play-off ..Cel mai important post unde ne trebuie un jucator bun este cel de fundas central.

    • Dantesc
      Tuesday, 25 August, 2015 at 23:43

      Uitam foarte repede de Minca...Lopes nu e mijlocas,nici macar fundas nu e...De la Giuma luati-va gandul ...s-a rupt a doua oara ,eu ii doresc sa revina dar medical e aproape imposibil..Dican nu e lider ,el nu a gandit nimic aseara,nu va mai amagiti cu Dican "antrenor"

  14. Justin
    Tuesday, 25 August, 2015 at 21:32

    Oare nu se poate realiza si pe acest site un sistem cu like-uri si unlike-uri la comentarii? Just asking...

    • CJ-07-CFR
      Tuesday, 25 August, 2015 at 22:13

      Această propunere a mai fost făcută acum vreo 6 luni. Din discuția cu persoana care se ocupă de sait, am înțeles că sistemul de Like/Unlike ar genera breșe de securitate. Am abandonat ideea, pentru că ceva e oricând mai bine decât nimic. Sorry!

      • fotbalfan
        Tuesday, 25 August, 2015 at 22:57

        Like!

        • Dantesc
          Tuesday, 25 August, 2015 at 23:36

          Unlike ! :)

          • fox fire
            Thursday, 27 August, 2015 at 23:17

            Unlike la Unlike sa il facem like:)

      • thebrightside
        Wednesday, 26 August, 2015 at 11:54

        Fara suparare, nu vreau acum sa fac pe desteptul (sa par ceva ce nu sunt), dar tribunacfr mi se pare cam conservator/refractar/anti-progress? :-) la capitolul idei noi. Povestea asta cu bresa de securitate mi se pare un fel de sapun Fa de spalat pe maini. Mi-a fost servita si mie cand am propus ca virgula comentariile proprii sa poata fi editate timp de vreo cinci minute (in caz ca scrii ceva inainte sa numeri pana la zece). Like-ul de pe alte site-uri este o bresa de securitate? Atunci cum de se mai foloseste? Mai bine spui cinstit ca nu sunt fonduri pentru dezvoltarea site-ului ori ceva mai plauzibil...

        • CJ-07-CFR
          Wednesday, 26 August, 2015 at 12:18

          E explicația pe care am primit-o, și, nefiind specialist în domeniu, n-o comentez. De ce nu vrei să vezi partea plină a săpunierei? Tribuna CFR merge/alunecă în continuare, șontâc, consevatoare și anti-next level, dar totuși merge/alunecă/se târăște. Uneori cade în genunchi (nu poți să intri pe sait, nu poți să postezi), dar se ridică eroic. Nu e vorba de cheltuieli (Albusibiu plătește în continuare găzduirea Tribunei CFR, deși putea să-și bage piciorul), ci de faptul că, în formula actuală de echipă (și „coechipierii” știu că nu intenționez să-i jignesc), Tribuna CFR nu se poate dezvolta. Noi suntem un fel de Tiago Lopesi. Facem să fie binișor.

          • thebrightside
            Wednesday, 26 August, 2015 at 14:45

            Ba vad si apreciez partea plina a sapunierei :-) Articolele sunt excelente, comentariile pe masura. Doar ca nu vreau sa inghit gogoasa cu securitatea. Mai bine iau una de cioco la donuterie, de pe Memo, desi trebuie sa fac coada comunista. link

            • thebrightside
              Wednesday, 26 August, 2015 at 14:57

              Ce paradox, coada comunista formata in 90% din oameni nascuti dupa '89...

            • caneto
              Wednesday, 26 August, 2015 at 16:55

              Tulai, da’ cât timp tre’ să stai la coadă? Zici că aşteaptă lumea ziarul Sportul sau revista Fotbal. Prefer să nu mănânc în veci gogoşi decât din astea de-ale lui 07. :) Mai bine caut o sausagerie. :)

              • thebrightside
                Wednesday, 26 August, 2015 at 18:10

                Nu stii ce pierzi. Nu degeaba sunt atatia obezi in US :-)

              • Cristi
                Wednesday, 26 August, 2015 at 20:14

                Stai linistit, in citeva saptamini se va termina. eu vad orase mai mari, gen Bucurestiul - au dat acolo faliment francize de donuts importante inca de prin anii 90..un pic de hipe, daca au Pr bun (adica gogosi moca la presarii fomisti ai presei locale ) o trag pina pe la balul bobocilor, apoi se linisteste treaba.

  15. kiruj
    Tuesday, 25 August, 2015 at 23:15

    Click aici pt. note! Softul se închide miercuri, pe la ora 12.00. HAI CFR!!!

  16. csongi
    Tuesday, 25 August, 2015 at 23:42

    Câteva observații legate de jucători:

    1. Tânc: în continuare cred că nu are valoare de CFR. Trebuie o soluție pe postul lui, și nu Goian.

    2. Camora: în mod evident într-o pasă proasăt, ar cam fi vremea să ia loc pe banca de rezerve pentru un meci.

    3. Thiago: ori la bal, ori la spital. A asistat neputincios atât la golul pandurilor, cât și la golul 2 al chiajnenilor(wtf?), plus ne a mai pricopsit cu un penalti. Oricât de mult aleargă, și cât de eficient participă la faza de atac, în fișa postului său primul punct este defensiva, iar acolo este cam corijent. L-aș vrea înapoi pe Dani.

    4. Jakolis: văd că mulți îl iau au în colimator, însă a dat două pase de gol lui Christian la Chiajna, unul din acțiune și unul din corner. Dacă spaniolul marca, el avea două assisturi.

    5. Christian: lipsit de șansă la finalizare, însă norocul se poate întoarce. Mai supărător m-i se pare că se cam plimbă pe la centrul terenului. Nu e soluție pe post de vârf 2.

    6. Mureșan: n-are ce căuta la închidere. Eventual, în disperare de cauză ar putea fi încercat fundaș central în locul lui Tânc. Altfel, rezervă scrie pe el.

    7. Bruno: în mod evident nu îi priește 4-4-2-ul pe care îl joacă cu încăpățânare Dican. Însă cum Păun nu poate duce mai mult de o repriză, Bruno ar trebui jucat titular și înlocuit cu Păun în repriza 2, vezi meciul cu Petrolul. Măcar nu face greșeli idioate ca al lui Păun la golul 1 al țăranilor de la Chiajna

    • csongi
      Tuesday, 25 August, 2015 at 23:48

      Și aș mai vrea fețe noi în echipă: Veress, Nascimento, eventual Horj....

    • alfa
      Wednesday, 26 August, 2015 at 06:27

      Csongi Kedves baratom,deja prin observatiile care le-ai facut ,esti mai bun ca si Feri.Azt jelenti valami nem koser.Hai CFR!!!

      • csongi
        Thursday, 27 August, 2015 at 00:39

        Ei, pe dracu. Sunt doar un chibiţ care îşi dă cu părerea :)

    • caneto
      Wednesday, 26 August, 2015 at 11:23

      1.Pe lângă faptul că nu are valoare, mie mi se pare că Tînc joacă şi cu frica de a nu greşi. Tiago Lopes mai părea la fel de speriat pe teren, în prima lui perioadă de după transfer.

      2. În curând, Camora va lua loc în tribună pentru un meci, are deja 3 cartonaşe galbene,

      3-4. Nu de mult scria kiruj că pe atacul nostru terenul este înclinat spre stânga. De când Tiago Lopes a fost retras fundaş pentru a i se face loc lui Jakolis, situaţia s-a cam schimbat. Poate şi datorită formei slabe arătate de Camora şi Păun

      5. Nu ştim ce scrie în fişa postului de vârf 2 în sistemul lui Dican, că la fel se plimba şi Negruţ când era titular. :) Păcat că b_o_g_d_a_n nu e ceferist ca să urmărească meciurile CFR-ului şi să ne spună pe cazuri concrete ce şi cum trebuia să facă câte un jucător. :)

      6. Eu consider că Mureşan ştie jocul mult mai bine pe postul de mijlocaş la acoperire decât Roşu, Nascimento, Voiculeţ sau Veres, problema lui e lentoarea, zici că-i dat în reluare cu încetinitorul.

      7. Nu prea îmi pot închipui cum ar arăta un joc bun făcut de Vitor Bruno în orice alt sistem. În Melhores Momentos ale lui joacă fundaş stânga şi este prezentat ca fiind de meserie fundaş stânga, fără alte opţiuni secundare. Poate fi o rezervă decentă pentru Camora şi atât, nu are ce căuta pe postul lui Păun.

  17. Amokh
    Wednesday, 26 August, 2015 at 00:43

    Cum pestii mei poate scrie cineva intr-un ziar de sport : Arbitraj bun al brigăzii conduse de gălăţeanul Cojocaru. Acesta l-a eliminat, în mod corect, în minutul 77, pe Tânc (CFR Cluj), pentru cumul de avertismente. În minutul 82, Cojocaru a acordat, în mod corect, lovitură de pedeapsă, în favoarea Concordiei, ca urmare a unei ţineri comise de către Tiago Lopes asupra lui Purece. Deci e revoltator dus la extrem, obraznicie si rau vointa, as vrea sa scriu nemaintalnita...dar defapt normala :( Asta nu scuza jocul echipei, bineinteles....

  18. Misu9419
    Wednesday, 26 August, 2015 at 07:39

    Ne tot plangem de ...rezultat dar sa nu uitam ca in final am fi bucurosi daca am fi in play off! In conditiile actuale si fara bani cred ca ar trebui sa fim bucurosi cu ce avem. Se poate mai bine? Da dar se putea si mai rau. Haideti sa vedem partea plina a paharului. Hai CFR!

    • Justin
      Wednesday, 26 August, 2015 at 08:25

      Daca pierdeam in fata unei echipe mai bune,din primele 3-4 sa zicem,poate nu ne mai plangeam asa mult. Dar cand pierzi in fata chiajnei,o echipa mult mai slaba dpdv valoric(parerea mea), normal ca devii frustrat si iti versi nervii pe aici. Pana la urma ne pasa de CFR, deci e normal pe undeva sa ne agitam asa.Toti vrem ca echipa asta sa fie cat mai sus in clasament, nu sa ne zbatem in mocirla.

  19. pesimistu
    Wednesday, 26 August, 2015 at 09:27

    O alta treaba : cand aveam in lot patru atacanti de mare valoare : Y Kone, Traore, Cristi Bud si Nei ( da, si Nei era de valoare, oriunde s-a dus in afara de noi, a fost golgheter) tot jucam cu un singur varf impins. Acuma, ca nu avem decat doua varfuri, Guima fiind accidentat, ii bagam pe amandoi inca din primul minut. Nu marcheaza, si cand isi epuizeaza fortele nu mai avem schimbare post pe post. De ce oare ? Normal ca trebuie sa dai gol dar daca lotul are anumite limite...

    • CJ-07-CFR
      Wednesday, 26 August, 2015 at 12:25

      Probabil Dican a vrut 3-0 în minutul 10 și apoi odihnea un atacant.

      • Anonymous1
        Wednesday, 26 August, 2015 at 14:11

        De odihnit s-au odihnit din minutul 10. Din pacate scorul nu era 0 la 3 la momentul respectiv.

    • Cristi
      Wednesday, 26 August, 2015 at 12:28

      La vremea respectiva se juca cu curul in poarta, pentru ca Andone si Pirtzu nu stiau altceva iar antrenorii italieni stiu ca imperiul roman estein defensiva de la imparatul Hadrian incaoce.

  20. kiruj
    Wednesday, 26 August, 2015 at 15:00

    NOTAREA s-a încheiat, cei 12 evaluatori au văzut o prestație a echipei de nota 5.8 (Feri primind nota 5.3). Cea mai bună evoluție a avut-o Marc (7.5), iar cu cel mai slab randament a fost ales Tînc (2.7). În continuare îi avem pe cei trei mușchetari (Larie, Camora și Petrucci) cu prezențe de 100% în cele opt etape. HAI CFR!!!

    • CJ-07-CFR
      Wednesday, 26 August, 2015 at 15:42

      Echipa (cu tot cu 2,7 Țînc) = nota 5,8. Dican = 5,3. Să înțeleg că Feri a pierdut meciul?! :)

  21. 7burg
    Wednesday, 26 August, 2015 at 19:49

    Cred ca la ora actuala obiectul principal e plata datoriilor. Ca ne place Tinc sau il iubim pe Beleck pt golul marcat si tumba realizata, astea sunt ultimele chestii ...Important e desigur play-off pt a castiga cat mai multi bani, dar daca nu merge, atunci ne batem in play-out. Situatia la Petrolul din cate se pare e dezastroasa si ii paste falimentul link Interesant e cum au putut aduce atatia jucatori, fara a avea bani. La fel si Dinamo, care e tot in insolventa. Noi chiar am adus putini jucatori si cred ca pe salarii mici, comparativ cu Dinamo si Petrolul. CfR Cluj Veniti : 9 jucatori, din care 2 imprumut 2 Jucatori vanduti pe suma totala de 700.000 de lire Petrolul Veniti : 20 de jucatori Dinamo Veniti : 14 jucatori, din care 1 imprumut 1 jucator vandut cu 140.000 de lire *de pe transfermarkt

    • Cristi
      Wednesday, 26 August, 2015 at 20:22

      Poate au aplicat strategia "dam prime de instalare din banii TV"...scriu in contracte banii platiti trimestrial si e liniste pina in sept... apoi o mai trag pina in noiembrie cu restante legale..si practic in decembrie s-a terminat campionatul... ianuarie... mai vedem, mai alte tzepe...traiasca play offul.

Leave A Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>